INTEROGATORIILE LUI MIHAI ANTONESCU FĂCUTE LA MOSCOVA

Iniţial ministru al Justiţiei, ministru secretar de stat fără portofoliu şi ministru al Propagandei Naţionale, apoi ministru de Externe şi vicepreşedinte al guvernului, iar în absenţa lui Ion Antonescu, prim-ministru ad interim, Mihai Antonescu a fost, fără îndoială, personajul numărul 2 al regimului Antonescu. Generalul de jandarmerie Constantin Tobescu declara anchetatorilor SMERŞ despre Mihai Antonescu: „ca om politic era considerat foarte inteligent, dar prea tînăr şi neexperimentat. Era considerat ca inspiratorul mareşalului în politica sa alături de germani. Încă înainte de instalarea la conducerea ţării a Mareşalului Antonescu, se spune că Mihai Antonescu avea legături cu unii oameni politici germani. Era însă în acelaşi timp şi cel mai apropiat de Casa Regală. În ultima vreme, Mareşalul Antonescu nu se găsea în bune relaţii nici cu Regina nici cu Regele, Mihai Antonescu însă menţinea bune legături”.

În interogatoriul său de la 23 iunie 1945, Mihai Antonescu recunoştea răspunderea sa, ca membru al guvernului, in atacarea Uniunii Sovietice fără a declara război, aşa cum cereau convenţiile internaţionale, precum şi răspunderea sa în confiscarea recoltei din colhozurile din sudul Uniunii Sovietice. În timpul acestui interogatoriu, Mihai Antonescu a declarat: „Mie îmi este cunoscut că mareşalul Antonescu în August 1941 a ordonat şefului Marelui Stat Major Ioaniţiu să formeze în regiunea Nistrului o zonă specială, unde din Basarabia şi Bucovina au fost evacuaţi forţat zeci de mii de cetăţeni sovietici bănuiţi în comportarea lor neloială faţă de armata română”. După ce a specificat că această „zonă de regim [special – cuvînt netradus din franceză – n.n] era compus din cîteva laghere [sic! ] de concentrare” Mihai Antonescu a continuat: „da, eu ştiu că autorităţile române alungind cetăţenii sovietici în zona de regim interziceau luarea hainelor şi alimentelor în urma căruia în rindurile internaţilor se observa foametea şi o mare mortalitate din cauza istovirii”. Confirmarea morţii prin înfometare a deportaţilor din Basarabia şi Bucovina în Transnistria a fost repetată de Mihai Antonescu în interogatoriul său din 13 iulie 1945. În viziunea lui Mihai Antonescu, responsabilitatea pentru această situaţie aparţinea autorităţilor militare române şi lui Ion Antonescu. El declara la 23 iunie 1945: „în purtarea criminală faţă de cetăţenii sovietici sunt vinovate autorităţile militare române şi în primul rînd mareşalul Antonescu”. Este vorba aici, evident, de deportarea şi asasinarea prin înfometare şi în urma bolilor endemice în Transnistria a evreilor din Basarabia şi Bucovina.

În interogatoriul din 28 iunie 1945, Mihai Antonescu s-a referit în amănunt la participarea sa la negocierile cu Germania în vederea pregătirii războiului împotriva URSS, în termeni generali la numirea lui Gheorghe Alexianu ca guvernator al Transnistriei şi la planurile teritoriale ale regimului Antonescu în vederea conferinţei de pace de după victoria Germaniei naziste şi a aliaţilor săi.
Interogatoriul său din 5 iulie descrie tentativele de ieşire din război ale regimului Antonescu şi refuzul lui Ion Antonescu, în luna august 1944, de a rupe alianţa cu Germania, iar cel din 13 iulie 1945 se referă în special la transportarea de bunuri industriale din Transnistria în România. Memoriul lui Mihai Antonescu din 9 ianuarie 1946 se referă exclusiv la pregătirile diplomatice şi militare făcute de regimul Antonescu pentru a începe, alături de Germania, războiul împotriva URSS.

Prin ordinele pe care le-a dat imediat după declanşarea operaţiunilor militare împotriva URSS, Mihai Antonescu a fost direct implicat în asasinatele în masă organizate împotriva evreilor. Astfel, intr-un ordin nedatat din vara anului 1941, adresat colonelului Alexandru Rioşanu, guvernator al Bucovinei, la punctul 5.a, Mihai Antonescu ordona „curăţarea terenului de comunişti; înlăturarea bolşevicilor, a elementelor nesigure şi a evreilor provocatori din teritoriu; înlăturarea evreilor de la sate” [1]. De asemenea, în calitatea sa de prim-ministru ad interim (funcţie pe care Mihai Antonescu o exercita atunci cînd Ion Antonescu se afla la Marele Cartier General), în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri din 8 iulie 1941, Mihai Antonescu făcea următoarele precizări: „Cu riscul de a nu fi înţeles de unii tradiţionalişti care mai pot fi între dv., eu sunt pentru migraţiunea forţată a întregului element evreiesc din Basarabia şi Bucovina, care trebuie zvîrlit peste graniţă. De asemenea, sunt pentru migraţiunea forţată a întregului element ucrainean care n-are ce căuta aici în momentul acesta. […] Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari. […] Imperiul român a făcut o serie de acte de barbarie faţă de contemporani şi a fost, totuşi, cel mai măreţ şi mai vast aşezămînt politic. […] Nu ştiu peste cîte veacuri neamul românesc se va întîlni cu o libertate de acţiune mai mare, cu posibilitatea de verificare şi revizuire naţională pe care a prăbuşit-o o serie întreagă de infiltraţiuni […] şi spun că nu există lege. Deci fără forme, cu libertate completă, dacă este nevoie să trageţi cu mitraliera” [2]. Ca şi Ion Antonescu, Mihai Antonescu a fost implicat şi în deportarea evreilor din Iaşi cu „trenurile morţii”.

Dacă în cursul verii lui 1941 Mihai Antonescu a adoptat o atitudine antisemită violentă, ordonînd administraţiei militare şi civile din Basarabia şi din Bucovina să se comporte fără cruţare cu evreii, pe măsură ce se apropia sfîrşitul războiului, antisemitismul lui Mihai Antonescu devenea mai moderat, estompîndu-se treptat… Iată cum descria Radu Lecca, fostul comisar pentru probleme evreieşti al guvernului Antonescu, în timpul interogatoriului său de la Moscova din 11 mai 1945, poziţia lui Mihai Antonescu în timpul deportării eşuate a evreilor din Regat în lagărul de exterminare de la Belzec: «… i-am prezentat lui Antonescu programul lui Richter. Antonescu a avut o atitudine critică faţă de acest program şi mi-a recomandat să tărăgănez lucrurile, ca să nu procedez cu evreii aşa cum au procedat germanii, să nu fac propuneri guvernului privind aplicarea unor măsuri fizice faţă de evrei, întrucît acestea ar putea atrage după sine lichidarea lor fizică, să mă străduiesc să uşurez soarta evreilor din România. Acestea au fost indicaţiile pe care mi le-a dat Antonescu Mihai. […] În această chestiune, Antonescu nu era călăuzit de sentimente de iubire faţă de evrei, ci de alte raţiuni. S-a întîmplat să aud de la Antonescu Mihai că el se îndoia de victoria Germaniei. Luînd în seamă rolul considerabil al evreilor în economia României şi legăturile lor în străinătate, în special în America, Antonescu găsea că, în cazul victoriei URSS, a Angliei şi
Americii, politica lui binevoitoare faţă de evreii români pregătea un teren favorabil pentru stabilirea unei relaţii de prietenie a Americii şi Angliei faţă de România. De asemenea, Antonescu găsea că această politică va servi ca bază pentru propria lui prosperitate şi îi va stimula cariera politică, iar în acest sens vor veni cu un ajutor substanţial înşişi evreii români. Acestea sunt raţiunile pe care s-a călăuzit Antonescu Mihai în politica sa asupra problemei evreieşti”.

Activitatea lui Mihai Antonescu in fruntea Ministerului Afacerilor Externe a permis precedente birocratice şi administrative pentru ameliorarea şanselor de supravieţuire a unei părţi a evreilor români care se aflau în străinătate, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale evreilor străini refugiaţi în România. La 27 iunie 1944, cabinetul primului-ministru al României a primit de la legaţia română din Berna o notă din partea guvernului american, în care se afirma responsabilitatea directă a guvernului Bulgariei, Ungariei şi României pentru actele de persecuţie comise pe teritoriile lor împotriva evreilor, cetăţeni ai ţărilor respective sau refugiaţi [3]. La 20 iulie 1944, vizibil neliniştit, Mihai Antonescu trimitea o telegramă reprezentantului diplomatic român de la Berna, în care el enumera cîteva măsuri luate recent de guvernul român în favoarea evreilor, ca, de pildă, dreptul de a-şi exercita profesiunea, acordat unui număr de aproximativ 40.000 de evrei care aveau cărţi de muncă, ajutorul trimis unor evrei deportaţi în Transnistria, repatrierile din Transnistria cu ajutorul Crucii Roşii române, eliberarea evreilor implicaţi în afaceri de ordin public, precum Fischer şi Benvenisti, emigrarea a mii de evrei în 1944, printre care se aflau şi evrei fugiţi din Ungaria [4].

In cursul procesului său din România, Mihai Antonescu a adoptat o poziţie asemănătoare, afirmînd că evacuarea forţată a populaţiei evreieşti din Basarabia şi Bucovina n-ar fi avut un caracter rasial şi că masacrele din aceste regiuni şi din Transnistria, efectuate de jandarmi, „trebuiau să fie considerate ca acte individuale” [5].

Interogatoriile lui Mihai Antonescu:

1. Procesul Verbal
Antonescu Mihai

dela 23 iunie anul 1945

Antonescu Mihai, născut în anul 1904, județul Dâmboviţa, după nacionalitate romîn, supus statului Romîniei, doctorul ştiinţelor juridice, politice şi economice, docent drepturilor internaţionale, fostul înlocţiitor premierului-ministr al Romîniei.

Interogatul e început la 14.00

Întrebare: În anul 1941 d-stre eraţi unul din conducătorul guvernului romîn şi sunteţi vinovaţi în organizarea agresiunii militară asupra Uniunii Sovietice. Ce participare aţi avut d-stre în prigătirele militare a Romîniei ?

Răspuns: În anul 1941 eu eram membru în guvernul român al mareşalului Antonescu ca ministru fără portofoliu şi conduceam cu chestiunile de propagandă, la fel conduceam coordonarea activităţii unor ministere.

Ca membru al guvernului, eu sunt vinovat în atacarea militară pe care România a săvârşit’o asupra Uniunii Sovietice fără declararea răsboiului. Socotind că în urma atacului neaşteptat al României se va reuşi să se ia teritoriul din contul Uniunii Sovietice, eu încă înnainte de răsboiu din propunerea mareşalului Antonescu ma’am ocupat de formarea unui aparat special de funcţionare, care trebuiau să îndeplinească regimul de ocupaţie în regiunile ocupate ale Uniunii Sovietice.

Întrebare: Răspundeţi direct, aparatul de funcţionari înfiinţat de d-stră a fost pregătit pentru prădarea regiunilor sovietice. Aşa este ?

Răspuns: Recunosc. Eu am dat ordin la unii miniştri ca ei să ia măsuri pentru luarea recoltei pe care în anul 1941 o aşteptau colhozurile din sudul Uniunii Sovietice.

Întrebare: Când şi cui aţi dat d-stre astfel de ordine ?

Răspuns: Din ordinul mareşalului Antonescu eu făceam cu miniştrii şedinţe speciale pentru aceste chestiuni.

În luna mai 1941 întorcându-să din Germania, după întâlnirea cu Hitler, mareşalul Antonescu a chemat la reşedinţa din Bucureşti pe membrii guvernului şi a anunţat, că el a hotărât cu Hitler ca Germania împreună cu România să atace Uniunea Sovietică şi a propus miniştrilor ca fiecare din ei să separe din serviciul său la ordinile comandamentului militar un numă stabilit de funcţionari buni pentru a fi întrebuinţaţi în calitate de organizatori al administraţiei civile pe teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice.

După şedinţa cu miniştrii în iunie 1941 mareşalul Antonescu a plecat în armată şi înainte de plecare chemându-mă la dânsu, mea spus să chem miniştrii şi să controlez cum au îndeplenit ei ordinul lui de separarea funcţionarilor pentru comandamentul militar.

A doauă zi eu am invitat la mine pe ministru economiei naţionale Marinescu; ministrul de finanţe generalul Stoianescu [Stoenescu]; ministrul de justiţie Stoicescu; ministrul educaţiei Petrovici; înlocţiitorul ministrului aprovizionării Negel, cărora le-am propus să raporteze îndeplinirea ordinului primit înnainte dela mareşalul Antonescu.

Miniştrii au comunicat, că funcţionarii sunt separaţi la ordinele comandamentului militar. Tot la această şedinţă eu am explicat miniştrilor, care erau de faţă că funcţionarii separaţi vor trebui să asigure, după trecerera trupelor române pe teritoriul sovietic, formarea autorităţilor de ocupaţie şi am subliniat că principala misiune constă în aceia ca să se ia recolta sovietică.

După începerea acţiunilor militare asupra Uniunii Sovietice şi ocuparea de trupele române a Basarabiei şi Bucovinei eu am chemat a doua şedinţă la care au fost aceiaşi miniştri: Marinescu, Stoianescu, Petrovici şi Negel, cărora eu le-am anunţat că trebue să fie severi faţă de români care au lucrat în organele sovietice, să nu ia în servici preoţi şi învăţători, care au lucrat cu autorităţile
sovietice.

Ministrului justiţiei Stoicescu eu am ordonat ca să formeze organe de judecată pe teritoriul ocupat şi am dat voie ca pentru aşa scop să se trimeată pe teritoriul sovietic preşedintele curţii de apel Privatescu.

Mie îmi este cunsocut, că mareşalul Antonescu în august 1941 a ordonat şefului Marelui Stat Major Ioaneţiu [Ioaniţiu] să formeze în regiunea Nistrului a zonă specială de regim, unde din Basarabia şi Bucovina au fost evacuaţi forţat zeci de mii de cetăţeni sovietici bănuiţi în comportare neloială faţă de armata română.

Întrebare: Ce reprezenta din sine zona de regim ?

Răspuns: Zona de regim era compusă din câteva mari laghere de concentrare.

Întrebare: D-stră ştiaţi că cetăţenii sovietici internaţi în aceste laghăre mureau de foame?

Răspuns: Da, eu ştiam, că autorităţile române alungând cetăţenii sovietici în zona de regim interziceau luoarea hainilor şi alimentilor în urma căruia în rândurile internaţilor se observa foametea şi o mare mortalitate din cauza istovirii.

În purtarea criminală faţă de cetăţenii sovietici sunt vinovate autorităţile militare române şi în primul rând mareşalul Antonescu.

Întrebare: Dece d-stră vă declinaţi răspunderea de aceste crime? D-stre aţi fost doar de fapt conducătorul guvernului român?

Răspuns: Întreadivăr, la 23 iunie 1941 mareşalul Antonescu m’a numit la postul de preşedinte al consiliului de miniştri şi la 27 iunie 1941 a transmis la ordinile mele ministerului de externe.

În urmare eu am devenit de fapt conducătorul guvernului României şi asiguram acțiunile trupelor române contra Uniunii Sovietice. Însă din propunerea mareşalului Antonescu eu nu m’am amesticat în chestiunele administraţiei militară pe teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice. În afară de aceasta eu trebuiam să asigur păstrarea legăturilor strânse cu Germania.

Cu acest scop în 1942 la propunerea ministrului Germaniei în România Chlingher în România a fost înfiinţată o societate de apropiere cu Germania.

Conducătorul acestei organizaţie a fost mareşalul Antonescu, iar eu am fost numit înlocuitorul lui.

Interogatoriul e întrerupt la ora 17.00

Declaraţiile sunt scrise din cuvintele mele adevărat, citite de mine în limba română
Mihai Antonescu

A interogat: şeful secţiei de instrucţie al Direcţiunei Generale „Smerş”
maiorul Socolov
A tradus: Translatorul Direcţiunii Generale „Smerş”,
maiorul Poleacov

2. Proces Verbal
Antonescu Mihai

28 Iunie 1945

Interogatoriul început la ora 14.00

Întrebare: Se ştie că în perioada războiului României contra Uniunii Sovietice d-voastră aţi participat la şedinţe cu unii conducători a guvernului german.

Cu cine vaţi întâlnit d-voastră dintre miniştrii germani ?

Răspuns: Ca ministrul de externe al României, eu în timpul războiului contra Uniunii Sovietice am făcut călătorii în Germania, unde am avut întâlniri cu: Hitler, Goring, Gobels [Gobbels], Ribbentrop şi cu Func [Funk].

Întrebare: D-voastră vaţi întâlnit cu conducătorii guvernului german pentru a lua hotărâri asupra întrebărilor în legătură cu războiul contra naţiunilor aliate.

Răspuns: Da. În luna Noemvrie 1941 Ribbentrop a trimis mareşalului Antonescu şi mie invitaţii să venim la Berlin pentru a lua parte la conferinţa reprezentanţilor ţărilor care luptă în alianţă cu Germania în război. Din cauza bolii mareşalul Antonescu nu a putut să plece in Germania. De aceea la conferinţă România a fost reprezentată numai de mine.

La 21 Noemvrie 1941 în clădirea ministerului de externe german sub preşedenţia lui Ribbentrop sau adunat: Ciano/Italia/, Bardosi [Bardossy]/Ungaria/, Sirana-Snier [Serrano-Suner]/Spania/, Vitting [Witting]/Finlanda/, Popov/Bulgaria/ şi generalul Ioşima [Oshima]/Japonia/.

Conferinţa a deschis’o Ribbentrop, care a ţinut o cuvântare care conţinea cleveteală contra Uniunii Sovietice, Marea Britanie şi U.S.A.

După Ribbentrop au vorbit toţi reprezentanţii străini de faţă la conferinţă.

Eu personal în cuvântare am spus că România v’a susţine politica acelor ţări care luptă contra Uniunii Sovietice. Declaraţii analogice au făcut: Ciano, Barosi, Sirana-Sunier, Viting şi Popov. La conferinţa dela Berlin nu au fost luate nici un fel de hotărâri.

Întrebare: Pentru ce a fost chemată această conferinţă?

Răspuns: Conferinţa a fost chemată din iniţiativa Germaniei. Ea în scopuri de propagandă trebuia să arate că politica pe care o duce este susţinută de guvernele României, Italiei, şi alte ţări aliate cu Germania.

Pentru acest scop miniştrii de externe au fost invitaţi la Berlin şi după acea au făcut declaraţii publice îndreptate contra naţiunilor aliate.

Întrebare: Pe d-voastră va instructat ce trebue să vorbiţi la conferinţă ?

Răspuns: Da. Înainte de deschiderea conferinţei la mine la hotelul „Adlon” a venit consilierul ministerului de externe german Sment [Smend] care a făcut repetiţie cu mine ce trebuia să spun eu la conferinţă în cuvântare.

Întrebare: Cu ce a fost însemnat serviciul d-voatsră ascultător la nemţi.

Răspuns: Când conferinţa s’a închis eu am vizitat rezidenţa lui Ribbentrop, care în numele guvernului german, mi’a înmânat decoraţia „Vulturul german”.

După aceasta însoţit de Ribbentrop, Killinger, Smend şi de ministrul român în Germania Bosi [Bossy], eu am vizitat pe Hitler, iar după aceea am fost la Goring, Gobels şi Finc [Funk]. În convorbirea cu Hitler, Goring, Gobels [Gobbels] şi Finc eu am încercat să le reamintesc lor de tendinţele României aspra Transilvaniei de Nord.

Însă nu am auzit nimic hotărât în răspuns. Întorcându-mă în România eu am raportat la şedinţa consiliului de miniştri despre rezultatele călătoriei mele în Germania.

În anul 1942 eu am început să pregătesc materiale pentru conferinţa păcii, care după cum credeam eu, se va ţine după ce Germania şi România vor reuşi să înfrângă Uniunea Sovietică.

Întrebare: D-voastră probabil aţi crezut că o să căpătaţi unele teritorii ale Uniunii Sovietice?

Răspuns: Da. Încă din 1941 la sfârşit eu am dat indicaţii miniştrilor români din alte ţări să pregătească materiale pentru conferinţa păcii. Iar în luna Mai 1942 eu am format la ministerul de externe al României o comisie specială care trebuia să pregătească propuneri asupra graniţelor României.

Acei cari au intrat în comisie – doctorul Manuila se ocupa cu probleme graniţei între România şi Ungaria, profesorul Cioban şi profesorul Nistor pregăteau materiale despre graniţele cu Uniunea Sovietică.

Schimbările produse în timpul războiului nu au dat posibilitatea să termine lucrul comisia creată de mine, pentru că în loc de victoria aşteptată războiul a adus la capitularea României.

Întrebare: Fiind lipsiţi de posibilitatea înfăptuirii înşfâcării teritoriului sovietic, români au prădat regiunile sovietice. Ce participare aţi avut d-voastră în această prădare?

Răspuns: În luna Octomvrie 1941 mareşalul Antonescu mia adus la cunoştinţă că el are de gând să numească guvernator civil al teritoriului sovietic ocupat pe fostul guvernator al Bucovinei Alexianu. Eu am spus mareşalului Antonescu că îlcunosc bine pe Alexianu ca profesor al ştiinţelor de drept, şi la-m sfătuit pe mareşalul Antonescu ca el să-l supue pe Alexianu autorităţilor militare.

Fiind de acord cu propunerea mea Antonescu la chemat pe Alexianu în serviciul armatei române iar după acea ca reprezentant militar la numit guvernator civil al teritoriului sovietic ocupat.

La începutul anului 1943 mareşalul Antonescu mia spus că el a dat indicaţii lui Alexianu ca industria şi alte lucruri preţioase din oraşele sovietice să fie aduse în România. La început mareşalul Antonescu mia propus ca eu să iau conducerea acestor măsuri, însă după aceasta sa hotărât ca să se ocupe cu această chestiune ministrul economiei generalul Dobre, şi subsecretarul de stat Gheliu.

Din raportul şefului de jandarmi din România generalul Vasiliu eu cunosc că din Uniunia Sovietică au fost aduse: istalaţiile marilor întreprinderi, tractoare şi vite.

Interogatoriul este întrerupt la ora 17.00

Procesul Verbal este înscris din cuvintele mele adevărat, citit mie în limba română

Mihai Antonescu

A interogat: şeful biroului secţiei de instrucţie
al Direcţiei Generale „Smerş” –
maiorul Socolov
A tradus: translatorul Direcţiei Generale „Smerş” – maiorul Poleacov

3. Proces Verbal
al arestatului Antonescu Mihai

dela 5 Iulie 1945

Interogatoriul început la ora 22.00

Întrebare: în perioada răsboiului contra Naţiunilor Unite d-voastră încontinu vaţi adresat românilor cu discursuri. Ce conţinut au avut discursurile d-voastră?

Răspuns: În timpul răsboiului eu încontinu am ţinut discursuri şi am fost în presă contra Uniunii Sovietice. La 22 Iunie 1941 eu am vorbit la radio adresându-mă românilor, chemându-i la distrugerea ordinei sovietice din URSS şi să ocupe Basarabia şi Bucovina; în luna Septemvrie 1941 tot la radio, eu am făcut o declaraţie îndreptată contra Armatei Roşii; în luna Octomvrie 1942 în ziarele
româneşti „Universul” şi „Timpul” eu am scris două articole largi cu conţinut de clevetire faţă de URSS ; în luna Martie 1942 vorbind în Bucureşti la o adunare a lucrătorilor ştiinţifici şi după aceasta în luna Mai aceluiaşi an la adunarea în universitatea din oraşul Sibiu, eu în cuvântările mele am încercat să îndreptăţesc acţiunile de ocupaţie a armatei române. Mai târziu eu am vorbit încă de cîteva ori, socotind să îndrept cu discursurile mele pe români contra URSS, să’i conving că răsboiul este dus în interesele României.

Întrebare: Însă în adevăr în interesele cui luptau soldaţii români ?

Răspuns: Ducând răsboiul contra Naţiunilor Unite, guvernul român al mareşalului Antonescu acţiona după indicaţiile sub presiunea lui Hitler. Aceasta eu recunosc.

Întrebare: D-voastră recunoaşteţi că cu discursurile pe care le ţineaţi contra URSS, (înşelaţi) * [S’a corectat cuvântul „înşelaţi” cu cuvântul „amăgeaţi”], amăgeaţi populaţia României, ascunzând pe adevăraţii vinovaţi a răsboiului?

Răspuns: Da, recunosc.

Întrebare: Şi în acelaşi timp d-voastră apăraţi interesele Germaniei inclusiv pînă la complecta distrugere a armatelor române. D-voastră recunoaşteţi aceasta?

Răspuns: Da, în ultimul stagiu al răsboiului, de la reprezentanţii ţărilor neutre – Suedia, Elveţia şi Turcia de guvernul român s’a primit cinci propuneri unde erau indicate condiţiile pe care România poate să iasă din răsboiu. Propunerile primite după consultarea mea cu mareşalul Antonescu au fost respinse pentru că mareşalul Antonescu nu a fost de acord cu acea ca graniţele României să rămână în aceaşi situaţie în care ele au fost în 1940, şi nu voia să lupte contra Germaniei, declarând că lui ca unui militar îi este imposibil să trădeze pe fostul său aliat – Germania.

În anul 1944, după declaraţia guvernului Sovietic, publicată în legătură cu intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României, mareşalul Antonescu în discuţie cu mine a început să se îndoiască, având în vedere să înceapă tratativele cu guvernul Sovietic însă ministrul de răsboiu, generalul Pantazi, şeful marelui Stat Major român, generalul Şteflea şi ministrul înzestrării generalul Dobre care erau de faţă au susţinut pentru continuarea răsboiului.

Întrebare: D-voastră tot aţi susţinut pentru continuarea răsboiului ?

Răspuns: Nu, eu nu am susţinut pentru continuarea răsboiului, pentru că pînă la acea dată ma’m convins că Germania şi România nu vor putea să câştige răsboiul.

Întrebare: Nu este adevărat. D-voastră aţi fost de partea răsboiului, călătoreaţi în Germania pentru ca să căpătaţi susţinerea dela guvernul german. Ce garanţi aţi primit d-voastră dela nemţi ?

Răspuns: În luna August 1944 ministrul german Killinger vizitând pe mareşalul Antonescu şi pe mine, nea invitat să mergem în Germania pentru consultarea cu Hitler şi Ribbentrop asupra participării în viitor al României în Răsboiu.

La 6 August 1944 eu şi mareşalul Antonescu însoţiţi de Killinger am sosit la Hitler care se afla în acel timp în Prusia Orientală. Mareşalul Antonescu a vorbit ca Hitler iar eu cu Ribbentrop. Ribbentrop a declarat guvernul german are cunoştinţă de tratativele pe care le duce România cu Uniunea Sovietică prin Stokholm. Eu am afirmat că România este forţată în legătură cu situaţia extrem de
grea depe front să lămurească condiţiile pe care poate să iasă din răsboiu. Eu am spus următoarele cuvinte: „Dacă Germania se retrage, noi nu putem singuri să aruncăm frânghia pe propriul gât şi dacă nemţii nu garantează apărarea României, atunci guvernul român trebuie să caute ieşirea din răsboiu.”

Ribbentrop nia încredinţat că trupele germane se vor lupta pentru România la fel ca pentru propriul teritoriu german. Declaraţie analogică a primit Antonescu dela Hitler.

Interogatoriul este întrerupt la ora 24

Procesul Verbal este înscris din cuvintele mele adevărat, citit de mine în limba română.

Mihai Antonescu

A interogat: Şefiil biroului secţiei de instrucţie al GUCR „Smerş”
maiorul Socolov
A tradus: translator al Direcţiunei Generale „Smerş”
maiorul Poleacov

4. Procesul Verbal
Antonescu Mihai
13 iulie 1945

Început la 21 oare 30 minute

Întrebare : D-voastră continuali să ascundeţi participarea sa în prădările raioanelor sovietice, ocupate de armatele romîne în perioada războiului. Povestiţi despre aceasta?

Răspuns : La interogatoriile de mai înainte eu am recunoscut, că pînă la năvălirea României asupra Uniunii Sovietice, după propunerele mareşalului Antonescu, m’am ocupat cu înfiinţarea aparatului special de impigaţi, care au fost predaţi administraţiei militară şi care trebuia să înfăptuiască regimul de ocupaţie în raioanele cucerite ale Uniunii Sovietice.

La şedinţele cu miniştrii al economiei naţionale Marinescu, de finanse jeneralul Stoenescu, de justiţie Stoicescu, de educaţie Petrovici şi înlocţiitorul ministrului de aprovizionare Nedjel [Negel] în luna iunie anul 1941 eu am dat instrucţie să fie luată recoalta sovietică, am dat ordin să fie severi către romîni, care au servit în organele sovietice, să nu fie luaţi în serviciu preoţii şi învăţătorii, care au colaborat cu cîrma sovietică. Tot aşa am poruncit să înfienţeze pe teritoriul sovietic ocupat de romîni organe judeciare.

În luna octombrie anul 1941, prin (participarea) recomandarea* [Notă : în loc de „participarea” a scris „recomandarea” de crezut] mea, pe teritoriul ocupat al URSS a fost însemnat în calitate de guvernator Alexianu.

În anul 1943 mareşalul Antonescu mi-a spus, că a dat instrucţie lui Alexianu să fie ridicate întreprinderele industriale şi alte lucruri preţioase din oraşele sovietice să fie adusă în România.

Mareşalul Antonescu mia propus miia să iau asupra mea conducere cu aceste măsuri însă pe urmă a fost hotărît că cu aceste întrebări se vor ocupa ministru economiei generalul Dobre şi secretarul de stat Ghemo.

Din raporturile şefului al jandarmeriei României generalului Vasiliu eu ştiu, că din Uniunea Sovietică au fost exportate: instalaţiile întreprinderilor mari tractoare şi vite cornoroate.

Totaşa eu am ştiut, că după ordinele mareşalului Antonescu în luna august 1941 în raionul Nistrului au fost înfiinţată o zonă de rejim special, unde din Basarabia şi Bucovina au fost cu forţă exportaţi zeci de mii de cetăţeni sovietici, care în masă mureau de foame.

Eu aceasta recunosc şi odată cu aceasta vreu să declar, că mai mult nici’o participare în daunele făcute de romîni pe teritoriul ocupat sovietic nu am luat.

Întrebare: Dece d-stră treceţi sub tăcere despre acia, că personal aţi dat instrucţie lui Alexianu să exporte depe teritoriul sovietic averea gospodăriei agricolă?

Răspuns: Eu aşa instrucţie lui Alexianu n’am dat.

Întrebare: Reducem mărturia lui Alexianu la interogare dela 3 iulie anul 1945 :

…. În jumătatea lunei octombrie anul 1941 eu am primit dispoziţiunea înscrisă dela Mihai Antonescu, care era atunci premier-ministru al României, ca imediat să trimit în România 1.500 tractoare cu tot necesar al lor inventar şi cu maşinile de remorcă.

Această dispoziţiune a lui Mihai Antonescu de mine a fost îndeplinită.”

Răspuns: Eu amintesc că în luna octombrie anul 1941 mareşalul Antonescu sosind din Basarabia a spus mie, că pe teritoriul ei munca de cîmp agricultor e îndelungat şi pentru aceasta el a dat instrucţie ministrului gospodăriei agricol Generalului Sechetiu [Sichitiu] şi Statului Major romîn, ca din alte raioane ocupate al teritoriului Uniunii Sovietice să fie exportate tractoare cu toate al lor remorci și căruţe, care vor fi înfolosite pentru strînjerea recoaltei în Basarabiei.

Personal eu pe chestiunea tractoarelor instrucţiuni lui Alexianu nu am dat.

Interogatul e întrerupt la 22’30

E scris din cuvintele mele drept, de mine este citit în limba romînă.

Mihai Antonescu

Interogat de şeful secţiei al Direcţiei Generale „Smerş”
Maiorul Socolov
A tradus: Translatorul Direcţiei Generale .Smerş”
Maior Poleacov

5. Declaraţia lui Antonescu Mihai,
fostul Vice Preşedinte al guvernului român
dela 9 Ianuarie 1946

În Noembrie 1940, Mareşalul Antonescu însoţit de Ministrul de Externe de atunci, de Prinţul Studza [Sturdza], a plecat în Germania, unde a avut întâlnire cu Hitler.

În timpul tratativelor cu Hitler, Mareşalul Antonescu a iscălit adeziunea României la „Pactul Tripartit” şi a primit de la Hitler făgăduinţa să reexamineze mai târziu hotăririle arbitrajului dela Viena, în favoarea României.

Afară de aceasta, Mareşalul Antonescu a încheiat un acord economic cu Hitler, care prevedea schimbul de mărfuri între Germania şi România.

După întoarcerea din Germania, la începutul lui Decembrie 1940, Mareşalul Antonescu a făcut Consiliului de Miniştri o comunicare despre rezultatele tratativelor lui cu Hitler.

Această primă călătorie a Mareşalului Antonescu în Germania a însemnat începutul politicii care a dus mai târziu la năvălirea împreună a Germaniei şi României asupra Uniunii Sovietice.

După porunca Mareşalului Antonescu, în desvoltarea condiţiilor acordului care a fost încheiat de Mareşal cu Hitler, eu am întocmit planul de folosire a maşinilor agricole germane.

România trimitea în Germania în schimbul acestor maşini produse petrolifere şi cereale.

În Noembrie 1940 a început să vină în România misiunea militară germană, compusă dintr’un mare număr, aparat şi cadre de instruitori militari, care a început reinstruirea Armatei române după sistemul german; şi, afară de aceasta, au sosit unităţi germane antiaeriene, cari intrau în cadrul misiunii şi cari au fost plasate în regiunea Ploeşti.

În Ianuarie 1941, Mareşalul Antonescu a plecat din nou în Germania pentru a se întâlni cu Hitler.

În această călătorie, Mareşalul a fost însoţit de şeful Cabinetului Militar, colonelul Davidescu.

După tratativele dintre Mareşalul Antonescu şi Hitler, în urma aprobării Mareşalului Antonescu, au fost lăsate să treacă prin România armatele germane, cari au mers în Bulgaria pentru a ataca Grecia. O parte din aceste armate au fost lăsate în România şi aşezate la graniţa cu URSS.

În perioada Martie-Aprilie 1941, aşa cum mi-a spus mie personal Mareşalul Antonescu, ministrul Germaniei Killinger a făcut mai multe comunicări cu caracter provocator, al României contra URSS, arătând că URSS ar avea proaste tendinţe împotriva României.

În Mai 1941, Mareşalul Antonescu a avut a treia întâlnire cu Hitler la München.

După întoarcerea din Germania Mareşalul Antonescu a chemat la reşedinţa sa pe membrii guvernului Ministrul de Interne general Popescu, Ministrul Economiei Naţionale Marinescu, Ministrul Justiţiei Stoicescu, Ministrul înzestrării Armatei general Dobre, Ministrul de Finanţe General Stoenescu, Subsecretarii de Stat general Pantazi, Subsecretar de Stat General Jienescu, Subsecretar de Stat Contraamiral Paiş, Subsecretar de Stat General Vasiliu, le-a declarat că s’a înţeles cu Hitler în privinţa năvăliri comune a Germaniei şi României asupra URSS şi le-a [dat] ordine miniştrilor ca fiecare din ei să desemneze din ministerele lor un anumit număr de funcţionari, la dispoziţia Comandamentului Militar, destoinici să fie folosiţi ca organizatori ai angarelor de administraţie civilă pe teritoriul ocupat al URSS.

După şedinţa aceasta, în Iunie 1941, Mareşalul Antonescu a plecat în armată; şi, înainte de plecarea sa, m’a chemat la el şi mi-a dat dispoziţia să chem pe miniştrii şi să controlez cum au îndeplinit dispoziţiile lui privitoare la desemnarea funcţionarilor pentru comandamentul militar.

A doua zi, la am chemat la mine pe Ministrul Ec. Naţionale Marinescu, Ministrul finanţelor Gral Stoenescu, Ministrul Justiţiei Stoicescu, Ministrul Educaţiei Naționale Petrovici Subsecretarul de Stat al Aprovizionării Negel şi i-am întrebat cum au îndeplinit dispoziţiile primite mai înainte de la Mareşalul Antonescu.

Miniştrii mi-au comunicat că funcţionarii la dispoziţia Comandamentului au fost desemnaţi.

La această şedinţă eu am arătat miniştrilor de faţă că funcţionarii desemnaţi trebue să asigure, în măsura înaintării armatei române pe teritoriul sovietic creiarea organelor de ocupaţie şi am subliniat că prima chestiune este ridicarea recoltei.

După începutul operaţiilor militare în contra URSS la 23 Iunie 1941, Mareşalul Antonescu m’a numit în postul de Vice Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi la 27 Iunie acelaş an m’a însărcinat cu Ministerul de Externe, păstrând Conducerea Statului şi Comandamentului Suprem al armatelor române şi a continuat să păstreze relaţiile strânse cu Germania Hitleristă.

Declaraţia este scrisă de mâna mea proprie
Mihai Antonescu

Declaraţia este primită de ofiţerul contrainformaţiei
Locotinent colonel Socolov
Interpretorul militar Capitan Calinin

6. Procesul-verbal al interogatoriului
lui ANTONESCU Mihai –
fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al României
din 4 aprilie 1946

Întrebare: Ce caracter au avut relaţiile economice dintre Germania şi România în perioada războiului împotriva Uniunii Sovietice ?

Răspuns: Între România şi Germania a existat încă din 1939 o convenţie economică conform căreia germanii livrau în România armament, materie primă pentru industria grea şi utilaj petrolier, primind în schimb petrol românesc şi produse petroliere.

Astfel, tot petrolul extras din România se ducea numai în Germania, în noiembrie 1940, la o întîlnire cu HITLER, mareşalul ANTONESCU a confirmat convenţia care fusese încheiată în 1939.

Ulterior, pe toată durata războiului împotriva URSS, România a trimis în Germania cîte trei milioane tone de petrol anual, primind în schimb armament german, utilaj petrolier şi maşini pentru industria grea.

În 1942, Germania a adus în România o mare cantitate de ţeavă, care a fost folosită pentru construirea conductelor de petrol Ploieşti – Bucureşti – Giurgiu şi Ploieşti – Constanta. În afară de aceasta, germanii au adus în România o mare cantitate de ţeavă, care s-a folosit în lucrările de exploatare la exploatările petroliere.

La sfîrşitul anului 1943, germanii au adus în România utilajul unei rafinării, care fusese destinat mai înainte pentru Caucazul de Nord.

În afară de aceasta, din spusele mareşalului ANTONESCU am aflat că germanii au propus României să ia în exploatare zone bogate în petrol din Caucazul de Nord, însă mareşalul ANTONESCU ar fi refuzat acest lucru.

Mai ştiu din spusele mareşalului ANTONESCU faptul că germanii au pregătit în Germania utilaj petrolier, pe care intenţionau să-l folosească în teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice.

Mai trebuie spus că, începînd cu anul 1941, am pus de nenumărate ori în fața germanilor problema ca toate calculele de livrare a petrolului să se facă în valută-aur. Germanii nu au fost de acord cu acest lucru, iar HITLER, într-o convorbire cu şeful Marelui Stat-Major român, generalul ŞTEFLEA, a făcut o observaţie, declarînd că românii trebuie să ia în considerare că petrolul românesc este plătit de Germania prin faptul că apără cu arma interesele României.

Procesul-verbal este scris conform cu spusele mele, citit de mine
Mihai Antonescu

A interogat: Ofiţer de contrainformaţii
locotenent-colonel Sokolov
Translator militar:
sublocotenent Znamerovski

(Adăugat la sfîrşit) Originalul procesului-verbal al interogatoriului a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe al URSS.

Traducere din limba rusă de Radu Părpăuţă.

NOTE:

[1]. USHMM/SRI, RG 25.004M, fond. 40010, vol. 9.

[2]. Procesul marii trădări. Editura Eminescu, Bucureşti, 1946, p. 302; DCFRSDH, vol. 5, p. 4.

[3]. Ibidem, pp. 97-98.

[4]. Ibidem, vol. 12, p. 831.

[5]. Procesul marii trădări, ed. cit., pp. 91-92.

Sursă: Lotul Antonescu în ancheta SMERŞ, Moscova, 1944-1946.
Documente din arhiva FSB.
Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Radu Ioanid.
Traducerea documentelor din limba rusă de Radu Părpăuţă.
Iași, POLIROM, 2006