INTEROGATORIILE LUI ION ANTONESCU FĂCUTE DE CĂTRE SMERȘ LA MOSCOVA

lotul-antonescu-in-ancheta-smers-moscova-1944-1946-l_293

Procesul-verbal al interogatoriului lui Ion Antonescu (fost „Conducător” al statului, general şi apoi mareşal) din 26 iunie 1945 conţine 17 pagini scrise de mînă şi este, pînă la proba contrarie, cel mai amplu document semnat de fostul şef al statului român aflat în prizonierat în URSS. Documentul abordează pe larg pregătirile militare în vederea războiului împotriva Uniunii Sovietice făcute de către administraţia lui Ion Antonescu sub coordonarea acestuia, promisiunea lui Hitler făcută lui Ion Antonescu de a recupera Basarabia şi Bucovina de Nord, precum şi aceea de a primi în administrare teritoriile dintre Nistru şi Nipru. Procesul-verbal atinge în treacăt subiectul rechiziţiilor de bunuri alimentare făcute de autorităţile române în Transnistria. Anchetatorii SMERŞ au insistat şi asupra a ceea ce ei numeau „nimicirea” şi „batjocorirea oamenilor sovietici”. În răspunsul său, Ion Antonescu a recunoscut crearea „între Nistru şi Bug” a unui „sistem de lagăre de concentrare” în care „regimul a fost foarte greu. În toate lagărele […] era un număr mare de morţi din cauza lipsei hranei şi diferite boli endemice, din cauza lipsei acolo [a] ajutor[ului] al personalului de medicină”. La cererea de a specifica unde au fost create aceste lagăre, Ion Antonescu a replicat: „… Mi-aduc aminte că lagherele [sic ! ] de concentare au fost în oraşele Vapniarca, Berezovca, Grosulovo şi altele”.

În fapt, în Transnistria, autorităţile române au creat un sistem de sute de ghetouri în care au fost internaţi evreii localnici, cei deportaţi din Basarabia şi Bucovina şi 25.000 de rromi din Regat. În Transnistria au existat numai două lagăre: Vapniarca (unde au fost transferaţi deţinuţii politici evrei din Regat care, ulterior, au fost, în parte, mutaţi în ghetoul de la Grosulovo) şi Pecioara, literalmente un lagăr al morţii. Berezovca a constituit o zonă controlată de etnici germani înrolaţi în SS unde cel puţin 28.000 de evrei supravieţuitori ai masacrului de la Odessa, transportaţi aici de jandarmeria română, au fost predaţi coloniştilor SS care i-au executat în 1942.

În interogatoriul din 26 iunie 1945, Ion Antonescu a recunoscut că a aprobat personal cererea generalului Iacobici de a face „acte de represiuni la Odesa contra populaţiei” după explozia de la comandamentul militar român din acest oraş, în octombrie 1941, şi că, mai tîrziu, la sfîrşitul anului 1941 şi începutul anului 1942, ar fi dat, de asemenea, ordinul „ca pentru fiecare militar român omorît vor fi împuşcaţi 100 de oameni sovietici”. De fapt, în numele lui Ion Antonescu, ordinul de a împuşca o sută de comunişti şi evrei pentru fiecare soldat român omorît a fost transmis la Odessa Armatei a 4-a de către şeful cabinetului militar, colonelul Radu Davidescu, la 23 octombrie 1941 orele 12:30, şi poartă numărul 562 (3161).

La afirmaţia anchetatorilor care menţionau că documentele investigaţiei guvernului sovietic privind crimele ocupanţilor „…au stabilit că numai în oraşul Odesa şi pe teritoriul regiunii Odesa au fost omorîţi, spînzuraţi şi batjocoriţi în laghere [sic! ] de concentrare mai mult de 200 [de] mii de oameni cetăţeni sovietici”, Ion Antonescu a reacţionat, în acelaşi interogatoriu din 26 iunie 1945, cu vehemenţă: „Eu nu permit [să se afirme] că toate acestea daune şi omoruri au fost făcute de armatele române. E adevărat, şi eu nu las că nu răspund despre împuşcăturile oamenilor sovietici, iar vă rog să credeţi că nimicirea în masă a oamenilor sovietici se ocupa[u] [şi – cuvînt şters de Ion Antonescu] germanii”. Ion Antonescu declară în legătură cu acest interogatoriu în timpul anchetei din România: „Cînd m-am dus în Rusia primul anchetator care m-a întrebat şi a pus în procesul-verbal lucruri neadevărate, mi-a pus că 250.000 oameni au fost împuşcaţi la Odesa din 27.000. I-am spus îţi dai seama ce înseamnă 250.000 oameni, îţi trebuise cîteva zile să-i aduni. Am lăsat să pună aceste lucruri deoarece dădusem ordin domnului Alexianu să facă recensămîntul şi nu erau mai mulţi de 300.000 [de evrei în Transnistria?]. Dacă dvs. aţi constata că au fost împuşcaţi un număr atît de mare se poate dar nu de soldaţi români [1]. Minimum 50.000 de evrei din Odessa au fost omorîţi (22.000 în oraş de trupele române, iar 28.000 deportaţi de autorităţile române, în urma unui ordin al lui Ion Antonescu, cu trenul şi omorîţi la Berezovca de SS). Alte mii de evrei din zona Odessa au fost deportaţi pe jos şi au fost omorîţi în ghetourile din zona Golta. În toată Transnistria cel puţin 150.000 de evrei localnici şi aproximativ 100.000 de evrei români au fost omorîţi sau au pierit din cauza deportărilor şi a condiţiilor de internare din ghetouri [2].

În legătură cu asasinatele în masă de la Odessa, Ion Antonescu a dat în timpul procesului său din România următoarea explicaţie: „Nu-mi însuşesc crimele. Nici aceia [sic! ] îngrozitoare de la Odessa. Am dat ordin de represalii […] Am ordonat represaliile şi cîţi să fie omorîţi […] Dar cînd operaţia s-a transformat în masacru C[omandamen]tul Armatei şi Şeful lui [sic! ] de Stat major care erau
prezenţi trebuiau să intervină şi să mă avertizeze. Nu au făcut nici una nici alta […] Totul mi s-a ţinut ascuns” [3]. În legătură cu deportările din Basarabia şi Bucovina, deportări ordonate de el personal, Ion Antonescu le-a justificat, la 6 octombrie 1941 intr-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, prin necesitatea de a „purifica neamul românesc” pentru a asigura „omogenitatea şi puritatea rasei lui” [4]. Tot Ion Antonescu avea să declare, în legătură cu cauzele deportărilor, în timpul procesului său din România, în 1946: „Am deportat evreii din Basarabia şi Bucovina pentru motive de siguranţă politică militară şi pentru siguranţa lor proprie […] Execuţia a fost însă detestabilă mai ales din cauza stării de spirit care domnea atunci […] Vina a fost a celora care erau însărcinaţi cu execuţia pentru că nu au oprit coloanele […] Cert este că dacă îi lăsam pe loc ar fi fost toţi omorîţi de germani cu sprijinul unor fanatici terorişti din rîndurile populaţie româneşti […] Nu au fost deportaţi după calculele mele, decît maximum 150-170.000” – estimare, de altfel, corectă [5].

Declaraţia scrisă de la Moscova, la 6 ianuarie 1946, a lui Ion Antonescu se referă exclusiv la pregătirea războiului în alianţă cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar interogatoriul de la 7 ianuarie 1946 reia pe scurt aceeaşi temă, precum şi relaţiile dintre România şi Ungaria în perioada respectivă. În sfârşit, procesul-verbal al interogatoriului din 4 aprilie 1946 este, de asemenea, foarte scurt şi se referă exclusiv la relaţiile în problema petrolului dintre România şi Germania în timpul războiului.
1. Procesul Verbal
arestatul Antonescu Ion

26 iunie anul 1945

Antonescu I. născut în anul 1882 în oraşul Piteşti (Rumînia) rumîn din familia militară cu studii supreme, fără de partid.
Până la arestare – Conducătorul Statului Romîn, gradul militar – mareşal.

Întrebare: D-stră sunteţi arestaţi de comandamentul armatelor sovietice în Rumînia ca unul din vinovaţii războiului al ocupanţilor germano-rumîn contra URSS. Recunoaşteţi d-stră vinovăţia în aceste daune ?

Răspuns: Da, recunosc. Vina mea consta înainte de toate în aceia că după ce am venit în Rumînia la guvernare în luna septembrie anul 1940 eu am continuat să întăresc legăturile Rumîniei cu Germania şi am ajutat pe Hitler în ducerea începutului de el răsboi de ocupare în Europa.

Concret aceasta sa exprimat înaceia că după cererea lui Hitler, cu care el s’a adresat către mine în ianuarie anul 1941, eu am dat voie să treacă armatele mecanizate peste teritoriul Romîniei în Balcani, care avea să înfăptuiască acolo tendinţile agresive al imperialiştilor germani.

Odată cu aceasta, tot timpul duratei războiului eu am dat Germaniei material strategic şi producte al gospodăriei agricole.

Întrebare : Cu alte cuvinte d-stre, după ce aţi venit la guvernare, aţi pus’o pe Rumînia în folosul germanilor, iar singur v’aţi făcut cu un ajutor direct al lui Hitler în al lui chestiuni de haiducie în Europa ?

Răspuns: În adevăr da. Iar rog sa luaţi în seamă că dacă eu refuzam aliaţia cu Germania şi nu al ajutam pe Hitler la începutul de el război de ocupare, armata germană ocupa Rumînia.

Întrebare: Intrînd în legătură de daună cu Hitler, d-stră v’aţi condus nu cu primejdia că vor ocupa, ci cu al d-stre tendinţe agresive. Iată despre ele d-stră trebue să povestiţi în întîia rând.

Răspuns: Nu neg că, luînd legături personale cu Hitler, eu eram de acord cu al lui politică de ocupaţie şi pe baza acesteia la mijlocul lunii mai 1941 m’am înţeles cu el despre lovitura împreună militară contra Uniunii Sovietice. Dupa ce s’au făcut prigătirele corespunzătoare, însemnată de noi lovitură la 22 iunie anul 1941 au fost înfăptuită.

În aşa mod, eu m’am pus în rîndurile dăunătorilor militari şi în aceasta recunosc că sunt vinovat.

Eu totaşa recunosc vina sa în fata poporului sovietic în aceia că cu ajutorul armatelor rumîne şi germane am ocupat o parte din teritorie sovietică, am pus acolo a sa admitistratie şi am continat războiu contra Uniunii Sovietice pânăcînd în august anul 1944 au căzut Rumînia.

Întrebare: Spuneţi mai înlarg despre aceia cum d-stre aţi venit la o înţelegere cu Hitler să năvăliţi asupra Uniunii Sovietice.

Răspuns: În întia jumătate al lunii mai anul 1941 fără preîntîmpinare eu am fost chemat de Hitler la cartierul său care atunci era în oraşul Miunhen şi cînd am sosit acolo imediat am venit la el.

La întîlnire, care au fost într’o vilă Hitler mi-a comunicat, că el a primit hotărire despre lovitura militară asupra Uniunii Sovietice cu scopul ocuparei teritoriei şi preîntîmpinarea pregătirei război de URSS, din cuvintele lui, contra Germaniei.

Prigătind această lovitură, a spus Hitler, noi vom îndeplinio peneaşteptate la toate grani(ile URSS dela marea Neagră pânăla marea Albă.

Lovitura militară neaşteptată, a continuat mai departe Hitler, ne va da nouă putinți în timpul scurt să ocupăm teritoriu Uniunii Sovietice şi, în aşa mod vom primi foarte mari izvoruri de bogaţii, mîni de lucru fără plată şi vom lichida pe unul din acel mai periculos inamic.

Reuşind din al lui planuri de ocupare, Hitler mi-a propus mie să dau teritoriul Rumîniei pentru concentrarea armatelor germane şi, totodată, să iau directă participare în năvălirea militară asupra Uniunii Sovietice.

Dacă eu voi refuza aceasta a însemnat Hitler Rumînia în legătură au aceia că pe teritoriu ei să găsesc armatele germane, va fi distrusă din partea Uniunii Sovietice, care în întîia etapă al războiului va da germanilor foarte mare rezistentă.

La acestea, a spus Hitler, Rumînia nu trebue să stea în afară de război, pentru că URSS a luat de la Rumînia Basarabia şi Bucovina de Nord, care ea poate să le primească înapoi prin război aliată cu Germania. Aici el a însemnat, că pentru ajutorul dat în război noi vom primi nu numai Basarabia şi Bucovina de Nord, ci şi alte teritorii sovietice pânăla Nipru.

Întrebare: Şi d-stră, avînd plăcere la bogăţiile streine, propunerii lui Hitler l’aţi primit?

Răspuns: Da, luînd în seamă propunirile lui Hitler despre posibilităţile de a primi (lua) teritorii eu m’am unit cu el la lovitura împreună asupra Uniunii Sovietice şi aceste propuneri l’am primit.

Cu aceasta eu m’am obligat să dau pentru participarea in năvălire nececare cantitate de armată rumînă şi, pe cit să putea, sa măresc darea petroldefier aşa şi producte agricole pentru hrana armatei germane.

După ce noi am primit o hotărîre unică despre năvălirea militară asupra Uniunii Sovietice, eu m’am întors în Rumînia şi am început prigatirea cître războiul viitor.

Întrebare: În ce consta aceste prigătiri ?

Răspuns: Întorcîndumă în Rumînia, eu imediat am chemat la mine pe şeful Statului Major al armatei rumîne generalul Ioaniţiu, căruia l-am pus la cunoştinţă despre hotărîrile primite de mine împreună cu Hitler despre năvălirea asupra Uniunii Sovietice şi i-am dat ordin lui imediat să prigătească planul de mobilizare al armatei rumîne şi concentrarea ei la graniţele URSS.

Odată cu aceasta, eu i-am dat lui ordin să facă în tară mobilizarea în aşa fel, ca să fie formate 14 divizii noi afară de cele 26, care erau în ţară. Afară de aceasta să mobilizeze cai, căruţi şi transport, care va îndestula trebuinţele necesare cum pentru diviziile care se forma, aşa şi celora care era defață.

Cînd toate ordinele necesare au fost date armatei, eu în lunile mai-iunie anul 1941 am tinut cu fiecare din miniştri convorbiri cărora totaşa i’am pus la cunoştinţe despre prigătirele mele împreună cu Germania în înăvălirile asupra Uniunii Sovietice şi la fiecare din ei am dat corespunzătoare instrucţiuni.

Întrebare: Ce impresie au avut la aceasta miniştrii dumneavoastră ?

Răspuns: Miniştrii au fost pedeplin deacord cu al mele şi al lui Hitler hotărîri despre năvălirile asupra Uniunii Sovietice. Toate ordinele mele aşa şi instrucţiunile l’au primit să le execute fără discuţii.

Ei totaşa cum şi eu au fost decorat la aliatia cu Hitler şi cu toate m’au ajutat la întărirea legaturilor noastre cu Germania.

Întrebare: Anume ce instrucţii d-stre aţi dat miniştrilor pe problemele prigătirii năvălirii militare asupra Uniunii Sovietice?

Răspuns: În acel timp eu am obținut convorbire cu secretarul de stat Antonescu Mihai, care peurmă a primit postu al meu înlocțiitor şi ministrul externei, ministrul al finanţelor – jeneral Stoenescu, ministru al economiei naţionale Marinescu, ministru de comunicaţie – jeneral Djorjescu [Georgescu], ministrul justiţiei Stoicescu şi le-am propus lor se însemne din fiecare minister necesare cantitate de impigaţi pentru organizarea administraţiei civilă pe teritoriul sovietic ocupat de noi.

Totaşa eu l’am chemat pe ministru internei jeneralul Popescu şi pe inspectorul al jandarmeriei jeneralul Vasiliu, cărora le-am poruncit să se ocupe cu formarea şi complectarea specială al batalioanelor de jandarm, dîndule organelor de administraţie civile.

Aceste batalioane au fost date pe teritoriul ocupat sovietic în calitate de forţi înarmate.

Miniştrilor eu am spus, că impigaţii, afară de organile de administraţie civilă, trebue să ea recoalta al colhozurilor, care îndeosebit noauă era necesară, fiindcă nu aveam destul producte alimentare în Rumînia.

Întrebare: Cu alte cuvinte, miniştrilor d-stre, dumneavoastră ați dat instrucții directe despre furătele al gospodăriei agricolă sovietică. Recunoaşteţi aceasta ?

Răspuns: Recunosc. Autorităţile de ocupaţie rumîne în frunte cu însemnatul de mine comisar civil Alexianu, în totul period de ocupaţie al teritoriului sovietic sistematic se ocupa cu recheziţia pâinei, vitelor, păsărilor şi altora producte agricole. Toate aceste se făcea după al meu direct ordin.

Întrebare: Armatele rumîne şi aparatul creat de d-stre de administraţie civilă se ocupa nu numa cu furăturile colhozurilor. Ele fura şi nimicea întreprinderele de industrie sovietică, instituţiile de învăţămînt şi culturale, aşa şi nimicirea de masă al ceteţenilor sovietici.
Aceasta d-stră totuş recunoaşteţi?

Răspuns: Da, de toate faptele de furături şi daune, care s’au făcut de cître armatele rumîne şi de cître reprezentanţii administraţiei civile pe teritoriul ocupat sovietic, eu, ca fostul conducător al statului, desigur, duc răspundere.

Întrebare: Chestiunea este nu numai în răspunderea d-stră ca conducătorul statului.

Cu materialele de cercetare aşa şi cu multele documente d-stră sunteţi demascaţi în aceia, că după instrucţiunile directe al d-lui pe teritoriul ocupat sovietic de armatele rumîne, să făceau furături de masă şi nimicirea oamenilor sovietici.

Aşa fapte d-stră puteţi se le negaţi ?

Răspuns: Nu, faptele de furături şi de daune care sau făcut de autorităţilerumîne pe teritoriul ocupat sovietic eu n’am se le neg. Trebue să recunosc că pe unele din ele cu adevărat l’am sancţionat.

Întrebare: Spuneţi mai concretizat, anume ce ordene d-stră aţi dat autorităţilor dumneavoastră despre furături şi batjocuri asupra oamenelor sovietici ?

Răspuns: După ce armatele rumîne au ocupat oraşul Odesa şi teritoriul sovietic, care stă între Nistru şi Bug, numită de noi Transnistria, eu am dat ordin jeneral-inspectorului al jandarmeriei Vasiliu despre crearea pe teritoriul ocupat de noi un sistem de laghere de concentrare.

In aceste laghere după ordinile mele au fost închişi un mare număr de populaţie sovietică, care era suspendată în relaţiuni neplăcute pentru autorităţile de ocupaţie rumîne şi erau puşi în rîndurile de suspect.

Întrebare: Spunînd, adica, mai în scurt în legherele de concentrare se baga ceteţeni sovietici de pace, care nu avea dorinţă să intre la dumneavoastră în servici ?

Răspuns: Da.

Întrebare: Unde concret au fost create de d-stră lagherele de concentrare pentru oamenii sovietici?

Răspuns: Aşa laghere au fost create în diferite puncte populate, denumirea cărora de amintire mi-e greu. Mi’aduc aminte că lagherele de concentrare au fost în orăşelele Vapnearca [Vapniarca], Berezovca, Grosulovo şi altele.

Întrebare: Ce rejim au fost făcut în aceste laghere?

Răspuns: Trebue să spun că regimul au fost foarte greu. În toate lagherele cum îmi raportau era mare număr de morţi din cauza lipsei hranei şi diferite boli epidemice, din cauza lipsei acolo ajutor al personalului de medicină.

Întrebare: Al dumneavoastră răspundere înnaintea poporului sovietic este nu numai în aceste fapte.

Povesteşte despre alte fapte de daune care au fost îndeplinite după ordinile dumneavoastră pe teritoriul ocupat sovietic?

Răspuns: Recunosc că eu am dat şi alte ordene în aşa sens. Aşa, după ocuparea Odesei în octombrie anul 1941 comandantul armatei a 4a rumîne, care se găsea acolo, jeneral Iacobici mi’a raportat că de patrioţii sovietici au fost aruncat în aer prin explojie comandamentul rumîn, în rezultatul cărui au murit aproape 130 ofiţeri şi soldaţi.

Raportînd despre acesta Iacobici au cerut dela mine se-i dau lui voie în unor acte de represiuni contra populaţiei. Eu am sancţionat dorinţele.

Întrebare: Întocmiţi, anume ce măsuri de represiuni au cerut Iacobici să sancţionaţi d-stră?

Răspuns: S’au avut în vedere împuşcările al oamenilor sovietici.

Întrebare: Care n’au avut amestic la explojirea casei.

Răspuns: Da, fiindcă pe vinovaţii al explojirei de aflat era greu.

Întrebare: Aceasta d-stră numiţi măsuri de represiuni ?

Răspuns: Da.

Întrebare: După ordinul d-stră cîţi oameni sovietici au fost împuşcaţi ?

Răspuns: Mi-e greu să răspund la această întrebare.

Întrebare: Vi-este greu să răspundeţi de atîta că aşa împuşcături sau executat după ordinile dumneavoastră sistematic?

Răspuns : Au fos dat încă un aşa ordin asemănător, dar cum s’a executat eu nu ştiu.

Întrebare: Anume ce ordin?

Răspuns: La sîrşitul anului 1941 sau la începutul anului 1942 cineva din funcţionarii ministerului de război mi-a raportat că pe teritoriul ocupat de noi sovietic desiori sunt cazuri de omoruri asupra soldaţilor noştri.

În legătură cu aceasta eu am dat ordin, care preîntîmpina populaţia depe teritoriul ocupat de noi sovietic că pentru fiecare militar omorît vor fi împuşcaţi 100 de oameni sovietici. Aşa ordin înadivăr au fost dat, iar repet cum el au fost îndeplinit de comandanţii militari eu nu ştiu.

Consider, că el a fost înfolosit numai pentru a speria populaţia.

Întrebare: În zadar d-stră aşa consideraţi. Documentele comisiunii plenipotenţială de stat pe întrebările de cercetarea daunelor făcute de armatele germano-rumîne, care au fost creată de guvernul sovietic au stabilit că numai în oraşul Odesa şi pe teritoriul regiuni Odesei în perioada ocupaţiei ei au fost omorîţi, spînzuraţi şi batjocoriţi în lagherele de concentrare mai mult de 200 mii oameni
cetăţeni sovietici.

Ce puteţi d-stră să spuneţi după aceasta ?

Răspuns: Eu nu permit că toate acestea daune şi omoruri au fost făcute de armatele rumîne. E adevărat şi eu nu las că nu răspund despre împuşcăturile oamenilor sovietici, iar rog să credeţi că cu nimicirea de masă a oamenilor sovietici se ocupa și [6] germanii.

Întrebare: După părerele d-stre cu furătele de masă al întreprinderilor de industrie, instituţii de învăţămînt şi culturale tot se ocupau germanii ?

Răspuns: Nu, în acestea sunt eu vinovat, fiindcă acestea sau făcut după ordinile mele. La sîrşitul anului 1941 cînd Odesa şi teritoriul Transnistrii au fost ocupate de armatele rumîne, eu am dat ordin să fie făcut o comisiune specială în frunte cu jeneralul [Dumitru] Vasiliu, fost şef al direcţiunii jeniu în ministerul de război căruia i’am propus să aducă în Rumînia toată instalaţiile intreprinderilor de
industrie sovietice, care erau deplasate pe teritoriul ocupat de noi.

Atunci eu lui Vasiliu am dat instrucţiuni să ia şi să transporte în Rumînia numai instalaţiile care pot fi infolosite pentru necesităţile războiului şi sunt ca capturi de război.

Întrebare: Autorităţile de ocupaţie rumîne în frunte cu al d-ste protejaţi Vasiliu şi Alexianu au transportat din Odesa şi alte oraşe ocupate vagoanele de tramvai, instalaţiile ai instituţiilor culturale, învăţămînt, caselor de copii şi chiar decoraţii şi scena teatrului de operă din Odesa.

Acesta pe al d-stre tot sunt căpturi de război ?

Răspuns: Nu, era instalaţii şi scumpuri capturi de numit nu se poate.

Întrebare: Atunci pe ce drept d-stre l’aţi adus în Rumînia?

Răspuns: Recunosc că aceasta au fos făcut după ordinul meu.

Întrebare: Aceasta înseamnă că d-stră peştiute mai înnainte aţi sancţionat autorităţilor de ocupaţie al d-stre furături de masă al bogăţiilor sovietice.

Răspuns: Da, în aceasta eu sunt vinovat.

Procesul Verbal e scris din cuvintele mele, drept de mine este citit în traducerea limbii rumîne.

I. Antonescu

Interogatorul: înlocţiitoru şefului biroului de certătare
al Direcţiunii Generale „Smerş”
Locotinent colonel Lihacev

Intrepet: Intrepretul Direcţiunii Generale „Smerş”
Capitan [indescifrabil]

2. DECLARAȚIE

Mareşal Ion Antonescu
6 Ianuarie 1946

La întrebarea pusă despre pregătirea mea împreună cu Dl Hitler de a ataca Uniunea Sovietică de către România şi Germania pot declara următoarele:

În tot timpul cît am fost la Guvern în România am lăcut politică de întărirea legăturilor cu Germania şi m-am folosit de ajutorul ei la instruirea şi reînarmarea Armatei.

În acest scop m-am întîlnit de cîteva ori cu Dl Hitler.

Prima întîlnire a fost în Noemvrie 1940 scurt timp după venirea mea la conducerea statului.

Această întîlnire a avut loc din iniţiativa mea la Berlin în reşedinţa oficială a Dlui Hitler de faţă fiind ministrul de Externe al Germaniei Dl Ribbentrop şi interpretul oficial al Dlui Hitler Dl Schmit [Schmidt].

Convorbirea a durat patru ore.

Cu această ocazie am încredinţat pe Dl Hitler că România rămâne credincioasă înţelegerii care era deja stabilită, de aderarea României la „Pactul Tripartit”.

Răspunzînd la asigurările mele că România rămîne devotată înţelegeri cu Germania, Dl Hitler a spus că soldaţii germani garantează graniţele României.

Tot atunci Dl Hitler mi-a spus că prin arbitrajul de la Viena „încă nu s’a spus ultimul cuvînt”.

Prin aceasta am interpretat că România poate spera în revizuirea hotărâri care fuse-se decisă la Viena în privinţa Transilvaniei.

Am fost de acord cu Dl Hitler ca misiunea militară germană care se afla în România să continue misiunea în instruirea armatei române după metodele germane.

Tot atunci am încheiat o convenţie economică conform căreia Germania dădea României: avioane de tip Meserschimidt 109, Tankuri, tractoare agricole, artilerie anti aeriană şi antitanc, pistoale automate şi alt armament primind în schimb: grîu şi benzină pentru nevoile armatei germane.

La întrebarea pusă dacă această primă întrevedere cu Dl Hitler se poate interpreta ca începutul înţelegeri cu germanii în pregătirea răsboiului în contra Uniuni Sovietice răspund afirmativ.

Această împrejurare Dl Hitler desigur o avea în vederea pregătiri planurilor de agresiune în contra Uniuni Sovietice.

În Ianuarie 1941 am fost invitat prin ministrul Germaniei la Bucureşti, Dl Fabricius, în Germania şi am avut a doua întrevedere la Berhtesgaden [Berchtesgaden] cu Dl Hitler la care au asistat Dnii: Ribbentrop, Fabricius şi nou numitul ministru german la Bucureşti Dl Killinger.

Afară de dînşii au fost de faţă şi reprezentanţii forţelor armate germane Dnii: Feldmareşalul Keitel şi generalul de corp de armată Jodel [Jodl].

La începutul convorbiri Dl Hitler prezentîndu-l pe Dl Killinger a subliniat că | ultimul este un apropiat prieten al său.

După aceasta Dl Hitler descriind situaţia militară din Balcani a spus că în legătură cu neşansele Italienilor în războiul cu grecii Dl Musolini [Mussolini] i-a cerut ajutor şi s’a hotărit să i-l dea.

În legătură cu aceasta Dl Hitler m’a rugat să îngădui trecerea trupelor germane prin România care erau deja concentrate pe teritoriul Ungariei cu scopul de a da grabnic ajutor italienilor.

Avînd în vedere că trecerea trupelor germane spre Balcani ar fi un act de duşmănie faţă de Uniunea Sovietică am întrebat pe Dl Hitler ce atitudine, după părerea sa, va lua Guvernul Sovietic faţă de această acţiune.

Hitler mi-a amintit că la prima întrevedere cu dînsul în Noemvrie 1940 a dat garanţii corespunzătoare României luând asupra sa obligaţia de a apăra România cu Armata. Nu trebue să mă tem de urmări.

Mi-am exprimat grija că trecerea trupelor germane prin România poate să servească drept pretext pentru începerea operaţiunilor militare din partea Uniunii Sovietice şi în acest caz România va fi într-o situaţie grea întru cît armata română nu este mobilizată.

La aceasta Dl Hitler mi-a comunicat că va dispune ca o parte din trupele germane destinate pentru participarea în operaţiunile în contra Grecii să rămînă în România.

Hitler a subliniat că din informaţiunile pe care le are rezultă că Uniunea Sovietică nu intenţionează să lupte în contra Germanii şi României.

Mulţumindu-mă cu această afirmare am acceptat trecerea trupelor germane peste teritoriul românesc.

Generalul Jodel [Jodl] care era de faţă a expus situaţia strategică a armatei germane subliniind necesitatea lovirei Grecii din Bulgaria.

A treia întrevedere cu Dl Hitler a fost în Mai 1941 la Munhen.

La această întrevedere unde au mai luat parte Dl Ribbentrop şi interpretul personal al Dlui Hitler Dl Schmidt am hotărît definitv să atacăm în comun Uniunea Sovietică.

Hitler mi-a comunicat că a hotărît să atace Uniunea Sovietică şi a adăugat că după terminarea pregătirilor acţiunea trebue să înceapă prin surprindere în lungul graniţei URSS de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Surprinderea atacului, a continuat Dl Hitler, va da putinţă Germaniei şi României să lichideze pe unul din cei mai periculoşi duşmani ai săi.

Ca rezultat al planurilor sale militare Dl Hitler nji-a propus să pun la dispoziţie teritoriul României pentru concentrarea trupelor germane şi îndată cu aceasta să particip direct la atacarea Uniuni Sovietice.

Dl Hitler a subliniat că România nu trebue să stea în afara acestui răsboi întrucît pentru înnapoierea Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu are altă cale decît aceea de a lupta alături de Germania.

Tot atunci a mai spus că pentru ajutorul nostru în răsboi România va putea să ocupe şi să administreze alte teritorii sovietice până la Nipru. Întrucît propunerea Dlui Hitler pentru începerea războiului comun corespundea intenţiilor mele agresive am acceptat să particip la atacarea U.R.S.S. şi am luat obligaţia să pregătesc numărul trebuincios de trupe române şi totdeodată să măresc cantităţile de petrol şi alimente necesare armatei germane.

Înainte de a lua împreună cu Dl Hitler hotărârea de a ataca Rusia am întrebat pe Dl Hitler dacă este înţelegere cu Ungaria în privinţa participării ei în război.

Dl Hitler a răspuns că Ungurii au acceptat să participe în alianţă cu Germania în războiul în contra U.R.S.S.

Când anume s’a ajuns la această înţelegere cu Unguri Dl Hitler nu mi-a spus.

Intorcîndumă din Munchen la Bucureşti am început să mă pregătesc de război, întâi am chemat pe şeful de stat major al armatei române generalul Ioaniţiu l-am înştinţat despre hotărârea luată împreună cu Dl Hitler de a ataca Uniunea Sovietică și i-am ordonat ca numai decât să pregătească imediat planul de mobilizare armatei române, concentrarea ei la graniţa cu U.R.S.S. şi desfăşurarea.

Odată cu aceasta am ordonat lui Ioaniţiu să mobilizeze câteva contingente, cai pentru cavalerie şi mijloacele de transport necesare pentru diviziile existente cât şi pentru acelea care se vor forma.

Când toate ordinele necesare armatei au fost date, am avut şedinţe, în lunile Mai şi Iunie cu fiecare dintre Miniştrii mei cu scopul de a-i înştmţa de hotărârea luată cu Dl Hitler de a ataca Uniunea Sovietică şi fiecăruia i-am dat ordine corespunzătoare.

În afară de această în aceeaşi perioadă de timp am avut convorbiri cu subsecretarul de stat Dl Mihai Antonescu numit mai târziu locţiitorul meu şi Ministrul Afacerilor externe, cu generalul Stoenescu ministru de finanţe, generalul Potopeam Ministrul Ec. Naţionale, generalul Georgescu Ministrul Comunicaţiilor, Stoicescu Ministrul Justiţii şi leam propus să pregătească din fiecare Minister numărul necesar de funcţionari pentru organizarea administraţii civile pe teritoriul sovietic care va fi ocupat de noi.

În acelaş timp am chemat pe generalul Fopescu Ministrul Afecerilor Interne căruia i-am ordonat să formeze unităţile speciale de jandarmi trimise la dispoziţia organelor administrative civile care aveau misiunea să acţioneze pe teritoriul sovietic ocupat.

Am spus miniştrilor că funcţionarii respectivi în afară de organizarea organelor administrative trebue să ia recolta colhozurilor de care se simţea atunci foarte mare nevoie în România unde era criză economică.

Miniştrii au fost în deplin acord cu hotărârea mea şi a Dlui Hitler de a ataca Uniunea Sovietică şi toate ordinele mele le executau fără comentarii.

Miniştrii ca şi mine au fost de partea alinaţei cu Hitler şi întotdeauna mă ajutau în întărirea legăturilor noastre cu Germania. După intrarea pe teritoriul sovietic a trupelor române aflate sub comanda mea supremă Dl Hitler mi-a trimis o scrisoare prin care aducea mulţumiri, mie şi trupelor române, pentru concursul dat.

Declaraţia a fost scrisă de mine
Mareşalul Antonescu

Declaraţia a fost primită de ofiţerul serviciului de contra informaţii – loc. colonelul Socolov
Interpretul militar – lct. Znamerovschi
Traducere din ruseşte

3. PROCES VERBAL

arestatul Antonescu Ion
Dela 7 ianuarie 1946

Întrebare: Precizaţi când a fost făcută înţelegerea între Germania şi România despre năvălirea militară asupra URSS ?

Răspuns: Cum am arătat la cercetarea dela 26 iunie 1945 năvălirea comună a Germaniei şi României în contra Uniunii Sovietice a fost hotărâtă în mai 1941 în timpul întâlnirii personale cu Hitler.

Atunci împreună cu Hitler am hotărât la cererea lui Hitler să atac împreună cu Germania Uniunea Sovietică.

Întrebare: Cine a fost de faţă la înţelegerea dumneavoastră cu Hitler ?

Răspuns: Înţelegerea cu Hitler a fost încheiată de mine de faţă fiind ministrul de externe a Germaniei Ribbentrop şi interpretul personal a lui Hitler – Schmidt.

Întrebare: Ungaria a luat parte la încheierea acordului cu Germania despre năvălirea asupra Uniunii Sovietice ?

Răspuns: Da, a luat parte. În convorbirea cu Hitler când s-a luat hotărârea de năvălirea militară a Germaniei şi României asupra URSS de noi (de mine şi Hitler) lam întrebat dacă este hotărâtă participarea Ungariei în răsboi. Hitler mi-a răspuns că Ungaria a convenit să participe în alianţă cu Germania la războiul în contra Uniunii Sovietice.

Când germanii sau înţeles cu ungurii în această privinţă Hitler nu mi-a spus.

Întrebare: Cu guvernul ungar d-voastră aţi avut legături directe în timpul pregătirii de război contra URSS ?

Răspuns: Nu. Relaţiile dintre România şi Ungaria în timpul acela au fost rele şi din această cauză nu au fost între noi nici un fel de tratative.

Întrebare: Până la întâlnirea cu Hitler d-voastră evident aţi avut ştiri despre pregătirile Germaniei de a ataca URSS ?

Răspuns: Ştiri despre pregătirile militare a Germaniei pentru atacarea URSS până la întâlnirea cu Hitler nu am avut.

Întrebare: D-voastră vaţi întâlnit cu Hitler până la mai 1941 ?

Răspuns: Da, mam întâlnit.

Întrebare: În timpul acestor întâlniri Hitler nu va informat pe d-voastră despre pregătirile germane de război în contra URSS?

Răspuns: În Noemvrie 1940 am avut întâlnirea cu Hitler la Berlin şi în prezenţa lui Ribbentrop şi interpretului Schmidt am confirmat tratatul încheiat mai înainte relativ la adeziunea României la „Pactul tripartid” şi am dat voie să vină în România misiunea militară germană pentru instruirea armatei române.

Acest act făcut din partea se poate considera ca începutul înţelegerii mele cu germanii în dezlegarea răsboiului contra Uniunii Sovietice. La a doua întâlnire cu Hitler la München, în ianuarie 1941 Hitler mia comunicat direct că Germania şi
URSS nu se pot înţelege relativ la România, fiindcă Uniunea Sovietică pretinde la gurile Dunării şi alte puncte strategice în Balcani, cereri cu care Germania nu este de acord, apărând interesele României. Se poate că cu această afirmare Hitler pregătea românii de război contra URSS.

Ancheta este întreruptă.

Procesul verbal este scris din cuvintele mele drept, citit de mine.
Ml I. Antonescu

A interogat: şeful biroului de instrucţie al Direcţiunii Generale „Smerş”,
locotenent-colonelul Socolov
A tradus: împuternicitul operativ al Direcţiuni Generale „Smerş”,
căpitanul Calinin
4. Proces-verbal al interogatoriului
mareşalului ANTONESCU Ion
din 4 aprilie 1946

Întrebare: Pe ce bază s-au constituit relaţiile economice dintre Germania şi România în perioadă războiului împotriva Uniunii Sovietice ?

Răspuns: În perioada războiului Germaniei şi României împotriva Uniunii Sovietice, petrolul extras din România era, în principal, transportat în Germania și, parţial, în Italia, Turcia şi Bulgaria.

În această perioadă, în România se extrăgeau în total 4.400.000 tone de petrol, din care se trimiteau în Germania 3.000.000 tone. Întreaga industrie petrolieră a României se afla în mîinile societăţilor petroliere engleze, americane, olandeze, belgiene şi franceze.

Astfel s-a făcut că producătorii de petrol englezi, americani au asigurat Germaniei petrolul.

Trebuie să spun că România, în ciuda insistenţei germanilor de a confisca proprietatea societăţilor petroliere engleze şi americane, a lăsat această proprietate neatinsă, păstrîndu-i pe directorii generali de dinainte, numiţi înainte de război, şi a renunţat la dreptul său de a numi, pentru controlul activităţilor firmelor, pe proprii său comisari.

Livrările de petrol românesc în Germania s-au desfăşurat în concordanţă cu convenţia economică existentă încă înainte de venirea mea la putere.

În noiembrie 1940, la prima mea întîlnire cu HITLER, s-a încheiat între noi o nouă convenţie economică, conform căreia germanii livrau României avioane marca „Messerschmidt – 109”, tancuri, tractoare, artilerie antiaeriană şi antitanc, automate şi alt armament, primind din partea României: petrol, benzină şi pîine.

În afară de aceasta, în primăvara anului 1941, la întîlnirea de la Viena cu GOERING [Goring], am convenit verbal cu el ca România să încerce să mărească livrările de petrol şi va primi de la germani, în schimbul acestuia, utilaj petrolier.

Această convenţie a avut un caracter general şi, ulterior, a fost extinsă şi concretizată în urma tratativelor dintre ministrul român al industriei petroliere, DIMITRIUC, şi reprezentanţii germani în România, FISCHER şi NEUBACHER.

Nu cunosc dacă s-au întocmit documente la această convenţie.

Pe parcursul anilor 1942-1944, germanii au adus în România materiale pentru forare şi tubare şi alt echipament petrolier necesar pentru exploatarea petrolului ; de asemenea, au livrat achipament pentru conductele Ploieşti – Bucureşti, Transilvania – Bucureşti. Echipamentul petrolier german a fost distribuit între firmele petroliere existente în România, după un plan special, care a fost elaborat de Ministerul industriei petroliere al României cu participarea reprezentanţilor acestor firme şi reprezenta o parte a convenţiilor economice anuale germano-române.

Totodată, în 1943, germanii au adus la Galaţi utilajul unei rafinării, care fusese dus mai întîi în Caucazul de Nord, iar apoi, în timpul retragerii, a fost evacuat în România.

În afară de aceasta, în schimbul petrolului, germanii au trimis în România minereu de fier, extras de ei de la Krivoi Rog.

În acelaşi timp, HITLER personal, RIBBENTROP şi ambasadorul german în România, KILLINGER, la întîlnirile cu reprezentanţii guvernului român, au subliniat nu o dată că livrările de petrol românesc sînt plătite de Germania prin eforturile trupelor germane pe frontul sovieto-german.

Astfel, în ianuarie 1942, primindu-mă la Cartierul său General din Prusia Orientală, HITLER, fâcînd referire la spusele românilor cu privire la faptul că nu primesc o compensaţie suficientă pentru petrolul lor, mi-a făcut o observaţie şi mi-a recomandat ca în problema petrolului să iau în consideraţie faptul că Germania plăteşte petrolul românesc prin faptul că soldaţii ei luptă pentru interesele României.

Procesul-verbal a fost scris conform cu spusele mele, a fost citit de mine
Antonescu

A interogat: ofiţerul de contrainformaţii
locotenent-colonel Sokolov
Translator militar, sublocotenent Znamerovski
< Adăugat > Originalul procesului-verbal al interogatoriului a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe al URSS [7].
NOTE:

[1]. USHMM (United States Holocaust Memorial Museum), RG 25.004M, fond 40010, vol. 36, p. 75.

[2]. Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport Final, Iaşi, 2005, pp. 149-164, 177-178.

[3]. USHMM/SRI, RG 25.004M, fond 40010, vol. 44, p. 321

[4]. Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, vol. 5, Bucureşti, 2001, p. 8.

[5]. USHMM/SRI, RG 25.004M, fond 40010, vol. 44, pp. 324, 326-327.

[6]. Cuvîntul „şi” este şters şi credeţi.

[7]. Traducere din limba rusă de Radu Părpăuţă.

Sursă: Lotul Antonescu în ancheta SMERŞ, Moscova, 1944-1946.
Documente din arhiva FSB.
Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Radu Ioanid.
Traducerea documentelor din limba rusă de Radu Părpăuţă.
Iași, POLIROM, 2006

Anunțuri

5 gânduri despre „INTEROGATORIILE LUI ION ANTONESCU FĂCUTE DE CĂTRE SMERȘ LA MOSCOVA

  1. Am citit cu atenţie tot articolul. Am a face vreo două observaţii:
    1) Referitor la numărul evreilor care au murit de-a lungul întregului război, Antonescu are perfectă dreptate. României nu i se poate imputa dispariţia acelei populaţii indicate prin cifre enorme ale evreilor dispăruţi, număr pe care l-au vehiculat izvoarele USHMM şi ale Comisiei Internaţionale – Holocaust România, fiindcă cifrele au fost exgerate la presiunile organizaţiilor evreieşti. După cum a recunoscut şi Antonescu, României nu i se poate imputa decît deportarea în condiţii deosebit de grele a cca 150-170.000 de evrei din Basarabia şi nordul Bucovinei în lagărele din Transnistria şi moartea cîtorva mii de evrei din vechiul regat – e vorba de cele vreo 3000 de evrei din Iaşi ucişi în timpul pogromului din 28 – 30 iunie 1941 şi a încă vreo cîteva sute din Dorohoi şi satele alăturate zone în care controlul era deţinut de forţele operative şi logistice ale armatelor germane iar nu de autorităţile române centrale.
    2) Referitor la interogatoriile luate de serviciul „Moarte spionilor” lui Ion Antonescu, primul interogatoriu este de tot rîsul, o batjocură, mă mir că nu l-a pus pe Mareşal să semneze că recunoaşte s-o înjure pe propria mamă cu cele mai spurcate cuvinte. Celelalte două, scrise cu propria mînă sunt corecte şi la obiect. Dacă s-au făcut şi anumite abuzuri, el nu le contestă, dar au fost făcute fără cunoştinţa lui sau a guvernului sau din necesităţi operative în caz de război.
    3) În ceea ce priveşte ameninţarea că vor fi împuşcaţi 100 de sovietici pentru un soldat sau ofiţer român împuşcat, ameninţare cuprinsă în textul unor anunţuri-avertisment adresate populaţiei civile, această ameninţare a fost adresată formal pentru a speria pe eventualii zurbagii sau agenţi infiltraţi în spatele frontului cu scopul de a ucide ostaşii, cu represalii dure ce vor fi aplicate populaţiei civile. Antonescu nu a avut cunoştinţă că acest ordin ar fi fost pus în aplicare vreodată, în afară de cazul represaliilor din Odesa, cînd acestea s-au aplicat în special asupra evreilor şi comuniştilor dovediţi. Nimeni în România nu a auzit că armata română ar fi recurs la asemenea orori. Cazuri izolate efectuate de cîţiva sceleraţi, or fi fost, dar ele nu au fost aplicate metodic şi nici în proporţia aceasta ameţitoare de 100/1. Deportări au fost, şi ele se cifrează la zeci, poate 100-200 de mii, în special evrei, din care mulţi au decedat datorită mizeriei, bolilor, lipsei asistenţei sanitare, sau de alimente. Dar execuţii în masă nu au existat.

    • Iată unul din puținele cazuri cînd în linii mari sînt de acord cu dvs. 🙂
      Referitor la calitatea traducătorilor: da, lasă foarte mult de dorit, pentru asemenea persoane importante puteau să găsească niște interpreți mai pregătiți, măcar și din rîndurile moldovenilor.

  2. În privinţa traducătorilor, pot spune cu mîna pe inimă că, acela sau aceia, nu erau moldoveni, ci alogeni care îngăimase ceva limba română de la localnici. Erau de fapt politruci trimişi clandestin peste Nistru să facă propagandă despre raiul bolşevic sau agitaţie printre oamenii necăjiţi. Tata a cunoscut pe unul dintre aceştia în Satul Nemţeni – Nisporeni unde fusese concentrat prin 1939-40 pentru nişte lucrări genistice la vărsarea Jijiei în Prut. Acela era unul dintre agitatori, racolat dintre golănimea moldovenească, ştia bine româneşte, însă majoritatea erau alogeni.

  3. Interogatoriile lui Antonescu in Rusia sovietica nu pot fi dovedite autentice sub nici o forma. Ele contin niste dialoguri fictive cu multe intrebari irelevante. Se stie ca Antonescu (si de altfel nici unul dintre ceilalti acuzati) nu a marturisit nimic la procesul din 1946 despre perioada de detentie in URSS. Singurele „dovezi” ale perioadei de captivitate in URSS sint memoriile generalului Pantazi, pe care le-am citit si par la rindul lor fabricate dupa razboi. Intr-o anumita masura, aceste memorii sint contradictorii si neclare pe alocuri. Daca Antonescu era in viziunea rusilor un asa mare „calau fascist”, atunci logic ar fi fost sa nu-i propuna niciodata conditii de armistitiu asa cum s-a intimplat in aprilie 1944.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s