Situația în economia și sfera socială din Republica Moldova după primii ani de tranziție la economia de piață

Schimbarea oricărei orânduiri sociale începe, de regulă, cu substituirea treptată a valorilor ei spirituale şi se termină în cele din urmă cu distrugerea pilonilor ei economici. Atacurile împotriva socialismului au luat amploare (indirect, camuflat ele au fost declanşate încă pe timpul lui Brejnev) de la 1987 încoace, după ce Gorbaciov a reuşit să-şi consolideze poziţiile în vârful piramidei puterii. Graţie însă caracterului intenţional al economiei, potenţialului economic enorm, creat pe parcursul anilor de putere sovietică, a eforturilor unor lideri de partid şi de stat până la finele anilor 1990, după cum ne-am convins din cele menţionate mai sus, ea a continuat să se dezvolte. De la 1990 încoace, după instaurarea unei noi orânduiri sociale, a aşa-numitei orânduiri democratice, degradarea economiei a atins un nivel atât de înalt, încât până şi cei mai incorigibili părtaşi ai noilor relaţii sociale s-au văzut nevoiţi să bată alarma, lucru de care ne vom convinge când vom analiza opiniile diferiţilor reprezentanţi ai noii clase politice referitor la cauzele acestei situaţi. Aşadar, să urmărim cum se prezintă ea, această situaţie, conform unor date concrete privind modul de evoluţie a unor indicatori ai ei de bază.

Primele simptome ale declinului economic, ce avea să se abată asupra ţării noastre în urma aşa-numitelor reforme democratice, s-au făcut resimţite deja în anul 1990. În pofida eforturilor depuse de către organele de partid şi de stat în scopul menţinerii procesului economic în albia firescului, asigurării ritmurilor obişnuite de creştere, venitul naţional a scăzut cu cca 7 la sută [1]. În anul 1991 aceste tendinţe au căpătat un caracter şi mai pronunţat. De acum doar pe parcursul primului trimestru venitul naţional s-a redus cu 9 la sută. Volumul producţiei globale cu 23 la sută [2]. În ansamblu în cele douăsprezece luni ale anului 1991 venitul naţional s-a redus cu 12%, volumul producţiei industriale cu 7%, a lucrărilor de construcţie-montaj – cu 18, comerţului cu amănunte – cu 15, prestarea serviciilor populaţiei – cu 23% faţă de anul 1990 [3].

Pe parcursul anului 1992 fenomenul în cauză s-a amplificat şi mai mult, cauzând o scădere şi mai mare a produsului intern brut, afectând în mod serios starea lucrurilor din sfera financiar-bancară, declanşând procesele inflaţioniste. Volumul producţiei industriale faţă de anul 1991 s-a redus cu 22%, cel al producţiei agricole – cu 18% [4]. De notat că în această ramură de acum în 1991 a fost înregistrată o reducere considerabilă a volumului de producţie a cărnii şi a laptelui, cu respectiv – 28 şi 19 la sută [5].

S-a redus considerabil volumul investiţiilor în construcţia capitală -cu 38 la sută. Cu 16 la sută a scăzut volumul mărfurilor de larg consum. Volumul comerţului cu amănuntul şi prestarea serviciilor populaţiei s-a micşorat de 2 ori [6]. Plus la toate, în acest an asupra republicii s-a abătut o secetă aspră din cauza căreia gospodăriile agricole au înregistrat o pierdere de cel puţin un milion tone de cereale, iar volumui producţiei celorlalte culturi agricole – seminţe de floarea-soarelui, tutun, sfeclă de zahăr, fructe, legume şi struguri, abia a constituit 60-70 la sută din cel prevăzut de plan [7]. Astfel, pe parcursul doar a doi ani – 1991 şi 1992, ţara noastră a pierdut cca 40 la sută din venitul său naţional [8].

Dacă facem o paralelă între indicii economici înregistraţi în anul 1992 cu cei obţinuţi cu doar doi ani mai înainte, în anul 1989, anul de vârf al aşa-numitului proces de restructurare şi de pretinsă stagnare în economie, vom rămâne surprinşi de dimensiunile dezastrului ce a cuprins economia republicii într-o perioadă atât de scurtă.

Volumul producţiei industriale în anul 1992 a scăzut faţă de anul 1989 cu 46%, produsul intern brut – cu 75%. Rata inflaţiei a atins cota de 9,6% lunar, rata şomajului – 8,4%. Cheltuielile pentru alimente au atins 58 la sută din bugetele familiale [9].

În anul 1993 dezastrul în economie în sfera socială continuă. Conform datelor Departamentului de Stat pentru Statistică al Republicii Moldova, pe parcursul acestui an în economia naţională s-a făcut resimţită o “uşoară tendinţă de redresare” [10]. Volumul producţiei industriale în preţuri comparabile a crescut cu 4,2%, a celei agricole – cu 2% [11]. A continuat formarea sectorului nestatal al economiei. La 1 ianuarie 1994 numărul total al agenţilor economici în republică a constituit peste 39 mii faţă de 23,7 mii la 1 ianuarie 1993. Către finele anului 1993 în Moldova erau înregistrate 256 întreprinderi mixte cu atragerea capitalului străin.

S-au extins relaţiile economice ale Republicii Moldova cu ţările străine, în afara celor din fosta Uniune Sovietică, cota cărora în comerţul exterior al ţării noastre a crescut de la 14% în anul 1990 până la 35% în anul 1993 [12].

Cu toate acestea, indicatorii principali ai producţiei materiale au fost în continuă descreştere. Produsul material net a fost inferior celui obţinut în anul 1992 cu 3,9 la sută (faţă de anul 1989 – cu 44,6%). Să nu uităm însă că anul 1992, adică anul de comparaţie în cazul dat, a fost unul cu cel mai scăzut volum al producţiei: declinul în industrie constituind 27,7%, în agricultură – 15% [13]. Volumul fizic al producţiei industriale în anul 1993 a scăzut cu 12,5% [14].

Pe parcursul acestui an a înregistrat o nouă creştere dezechilibrul preţurilor la materia primă, produsele agricole şi producţia industrială utilizată în agricultură, fapt ce a cauzat o scădere şi mai pronunţată a eficienţei producţiei agricole [15].

O diminuare substanţială, cu repercusiuni negative asupra dezvoltării ulterioare a economiei, a avut loc în sfera investiţiilor, volumul cărora pe parcursul ultimilor cinci ani (1989-1993) a scăzut de 3 ori şi a atins nivelul anului 1965. Din contul tuturor surselor de finanţare în economia naţională au fost utilizate investiţii capitale în sumă de 121,4 min. lei sau în preţuri constante mai puţin cu 49 la sută decât anul 1992 şi cu 66 la sută în comparaţie cu anul 1989 [16].

Situaţia financiară şi economică critică, deficitul de mărfuri şi produse alimentare, creşterea necontenită a preţurilor au dat frâu liber spiralei inflaţioniste şi au condus în cele din urmă la o scădere bruscă a nivelului de trai al populaţiei.

Rata medie lunară a inflaţiei în anul 1993 a constituit 33,9%, în trimestrul IV – 44,8% [17].

În ansamblu situaţia economică şi socială a Republicii Moldova în anul 1993 se caracterizează prin următorii indicatori (tab.l).

În expresie bănească valoarea producţiei industriale şi a serviciilor prestate populaţiei a constituit în anul 1993 (în preţuri curente) 1,2 mlrd. lei. Şi, deşi, în expresie valorică volumul producţiei industriale, conform datelor pe întreprinderi, a crescut faţă de anul precedent cu 4,2%, indicele volumului fizic al ei a scăzut comparativ cu anul 1992 cu 12,5% [19].

Conform opiniei funcţionarilor Departamentului de Stat pentru Statistică, cauzele care au influenţat negativ activitatea întreprinderilor industriale rezidau în deficitul de materie primă şi materiale în ramură

după lansarea reformelor economice, insuficienţa de energie electrică şi tarifele înalte la aceasta, lipsa de mijloace băneşti, în dificultăţile realizării producţiei etc. [20].

Foarte mult au avut de suferit în urma conjuncturii politice ce s-a instaurat în societate după evenimentele din anii 1989-1991, ruperii relaţiilor cu fostele republici sovietice, iniţierii aşa-numitelor reforme economice unele ramuri de bază ale industrii, care cu puţin timp în urmă alcătuiau nucleul ei de bază. Nivelul de producţie în ramurile de prelucrare a cărnii şi a laptelui s-a redus cu respectiv 32 şi 28%. Aproximativ la acelaşi nivel au coborât şi indicii de producţie a unor ramuri importante cum sunt cea electrotehnică şi a materialelor de construcţie. Cu 10-18 la sută s-a redus producţia chimico-farmaceutică, a morăritului şi a nutreţului combinat [21].

În anul 1993, producţia industrială a fost sub realizările din anul 1992 la 91 din cele 120 produse urmărite lunar. Scăderi considerabile a înregistrat producţia de mezeluri, unt, carne, tricotaje, săpun de rufe şi detergenţi, articole de cablu, utilaje de prelucrare a lemnului, încărcătoare electrice, tractoare, energie termică, cherestea, blocuri de ferestre şi uşi, parchet, ambalaj de transport, var de construcţie, materiale de zidărie, construcţii din beton armat, materiale nemetalifere, materiale neţesute etc. S-a redus considerabil producerea mărfurilor pentru copii cu 32-43% [22].

Aceeaşi stare de lucruri este caracteristică şi pentru sectorul agricol. Producţia de vite şi păsări (realizarea) în toate categoriile de gospodării în anul 1993 s-a redus faţă de anul 1992 cu 20%, a laptelui -cu 17%, ouălor – cu 32%. Productivitatea medie la o vacă la începutul anului în sectorul obştesc a scăzut cu 646 kg de lapte, sporul zilnic în greutate la creşterea şi îngrăşarea bovinelor – cu 108 grame, a porcinelor – cu 51 grame, productivitatea medie a unei găini a scăzut cu 8% [23].

Producţia cărnii pe locuitor s-a redus de la 80 kg în anul 1992 până la 61 kg în anul 1993, a laptelui respectiv de la 274 până la 218 kg, a ouălor de la 199 bucăţi la 137 bucăţi [24]. Şeptelul de vite şi păsări în gospodăriile agricole din sectorul obştesc s-a redus pe republică: la bovine – cu 21%, porcine – cu 34%, ovine şi caprine – cu 17% [25].

Preţurile de realizare a producţiei agricole în ansamblu au sporit în anul 1993 faţă de anul precedent de 8,9 ori. Totodată, cheltuielile de producţie au sporit de 11,5 ori.

Drept consecinţă a scăzut simţitor rentabilitatea gospodăriilor agricole. În comparaţie cu anul 1992, s-a redus cu 17 puncte şi constituia 34% [26].

Către începutul anului 1994, declinul economiei republicii deja se apropia de nivelul critic. Produsul material net (în preţurile din anul 1992) s-a redus față de nivelul anului 1989 cu 44,6%, inclusiv producţia industriei cu 32,5 faţă de anul 1990, producţia agriculturii (în toate categoriile de gospodării în preţurile din anul 1993) – cu 30 la sută, volumul investiţiilor capitale (cu excepţia mijloacelor populaţiei) cu 66% faţă de nivelul anului 1989 [27].

Situaţia ce s-a creat în agricultură către mijlocul anilor ’90 este prezentată în tabelul 2.

Autorii unui articol intitulat “Perioada ruinării totale a economiei (1991-1993), publicat în ziarul “Pământ şi oameni”, referindu-se la cauzele declinului economic ce s-a produs pe parcursul acestor trei ani în agricultură menţionau, nu fără temei, că ele îşi trăgeau originea din acele măsuri economice şi politice, pe care le-au adoptat, în scurta lor perioadă de aflare la putere aşa-numiţii democraţi, reformatori. În decursul anilor 1990-1993, scriau aceşti autori, “acţionându-se sub plauzibila lozincă “ţăranul să fie transformat în stăpân al pământului”, a fost pusă temelia juridico-morală pentru distrugerea producţiei de mărfuri agricole fundamentate din punct de vedere ştiinţific şi de mari proporţii şi trecerea la producţia fărâmiţată, puţin productivă, bazată pe munca manuală grea a ţăranului” [29].

În anii 1991-1995 faţă de anii 1986-1990 producţia sfeclei de zahăr, după cum rezultă din datele tabelului 2, s-a redus cu 21%, a seminţelor de floarea-soarelui – cu 26, a tutunului – cu 52, a legumelor -cu 41, a strugurilor – cu 24, a fructelor şi pomuşoarelor – cu 33%. Carne, în aceşti cinci ani de reforme intensive, s-a produs cu 42 la sută mai puţin decât în ultimii cinci ani de existenţă a Puterii Sovietice, lapte cu 30 şi ouă cu 27 la sută.

În anul 1996 producţia globală a agriculturii s-a redus faţă de anul 1995 cu încă 13 la sută, iar faţă de anul 1989 de 2 ori [30]. În decurs de doar 5 ani de aşa-zise reforme potenţialul de producţie al acestei ramuri economice, de o importanţă majoră pentru republica noastră, s-a înjumătăţit. Nici cele mai dezastruoase cataclisme sociale din istoria noastră nu s-au soldat cu astfel de consecinţe. După impactul pe care aceste reforme l-au avut asupra agriculturii ele pot fi comparate, probabil, doar cu seceta din 1946.

La fel, dacă nu şi mai grea, era situaţia în industrie. Într-un discurs rostit în Parlamentul republicii, preşedintele RM (aprilie 1994) Mircea Snegur, făcând referinţă la situaţia ce s-a creat în domeniul economiei sublinia: “Situaţia economică a republicii se menţine într-o fază gravă, în unele domenii – chiar critică. După o anumită stabilizare în industrie… [plus 7,2 procente în 1993], a urmat o deteriorare bruscă… în primele luni ale anului curent. Volumul fizic al producţiei industriale s-a redus cu circa 30 la sută (NB! „în primele luni ale anului curent” – L. B.), reducerea fiind deosebit de pronunţată în ramurile construcţiei de maşini, industriei uşoare, a materialelor de construcţie etc. Capacităţile de producţie ale multor întreprinderi sunt utilizate doar la nivel de 50 la sută şi mai puţin” [31].

Tendinţa aceasta de reducere continuă a potenţialului de producţie a industriei se menţine şi în anii următori. În anul 1996 capacităţile de producţie a celor mai multe întreprinderi industriale din republică erau folosite în proporţie de doar 5-30 la sută [32].

Are perfectă dreptate membrul-corespondent al AŞ a RM, profesorul în sociologie Andrei Timuş, când afirmă că pe parcursul aşa-numitelor reforme economice dintr-o ţară industrial agrară Moldova a început a se transforma în una agrară [33]. Dacă către finele anilor ’80 cota industriei în produsul naţional brut constituia 60 la sută, apoi către mijlocul anilor ’90 ea nu depăşea 20 [34].

Pentru a ne imagina, subliniază acelaşi autor, proporţiile declinului în industrie e suficient să constatăm că, de exemplu, astăzi în această ramură (octombrie 1996 – L.B.) sunt ocupaţi de cinci ori mai puţini salariaţi decât la finele anilor 1980 [35].

Are loc însă nu numai reducerea potenţialului de producţie, ci şi scăderea vertiginoasă a nivelului lui tehnologic. De exemplu, Uzina de articole tehnice din Bălţi, cunoscută pe timpuri nu numai la noi, ci şi în afara republicii, specializată cândva în fabricarea electroîncărcătoa-relor, produce în ultimii trei ani… căruţe [36].

În luna martie anul 1997 guvernul republicii a organizat o consfătuire la care au fost prezenţi conducători ai ministerelor industriei, finanţelor, economiei, agriculturii, reprezentanţi ai celor mai mari bănci din republică, directori ai întreprinderilor, specialişti ai întreprinderilor, specialişti ai Agenţiei de restructurare “ARIA”. Subiectul analizei şi al discuţiilor l-au constituit rezultatele aşa-numitei restructurări în economie. Un interes aparte prezentau indicii de producţie ai acelor întreprinderi industriale, care au fost supuse restructurării sub egida experţilor străini de cafre specialiştii agenţiei „ARIA”. Printre ele figurau societăţile pe acţiuni “Farmaco”, “Stejaur”, “Piele”, “Zorile”, “Flamingo” “Moldagrotehnica”, “Spectrul”, “Nistru”, “Maşfrigcomplet” şi “Tricon”. Întreprinderi care nicidecum nu puteau fi considerate mici, cu un potenţial de producţie redus [37].

Ce a demonstrat analiza indicilor de producţie ai acestor întreprinderi după aşa-zisa restructurare? – un singur lucru. Şi anume, că în pofida eforturilor depuse şi a resurselor irosite (constatând în acest context faptul că pentru aşa-numita restructurare a fiecăreia din aceste întreprinderi s-au cheltuit mai mulţi bani decât în ansamblu pe ramură în decurs de un an) efectul a fost invers. Volumul producţiei industriale în anul 1996 (în preţuri comparative) s-a redus faţă de anul 1995 cu 15,6%, Numărul salariaţilor cu 23,3%, rentabilitatea producţiei în aceste asociaţii a constituit în medie 3,7%. De notat că în ansamblu pe ramură ea a fost în 1996 de 7,6% [38].

Şi aceasta în pofida faptului că, conform opiniei celor de la “Ăkonomiceskoe obozrevanie”, în această perioadă au fost adoptate “nişte documente cu adevărat revoluţionare care n-aveau analog în legislaţia altor ţări din cadrul Comunităţii Statelor Independente. Printre acestea: hotărârile guvernului “Cu privire la măsurile de urgenţă în vederea ameliorării situaţiei economice şi financiare şi restructurării întreprinderilor industriale” (mai 1995), “Cu privire la măsurile suplimentare vizând restructurarea întreprinderilor” (februarie 1996), Legea Republicii Moldova “Cu privire la restructurarea întreprinderilor” [39].

O atare evoluţie a situaţiei în principalele ramuri ale economiei, bineînţeles, n-a putut să nu se soldeze cu cele mai grave consecinţe pentru sfera socială. Nivelul de viaţă a cel puţin 3/4 din populaţie a început să scadă vertiginos. Lucrul acesta se observă din rezultatele sondajelor sociologice efectuate în acest răstimp. Conform datelor publicate în presă de către membrul-corespondent al AŞ a RM Andrei Timuş, către mijlocul anilor ’90 circa 80 la sută din cetăţenii intervievaţi trăiau în sărăcie. E de menţionat că aproximativ în aceeaşi proporţie ei manifestau o atitudine negativă nu numai faţă de reformele cu caracter pur economic, ce şi faţă de cele cu caracter politic şi social [40].

Cel mai dureros a lovit în bunăstarea populaţiei creşterea în spirală a inflaţiei, însoţită, fireşte, de creşterea în aceeaşi măsură a preţurilor. Dacă în anul 1991 nivelul mediu lunar al inflaţiei constituia cca 8 la sută, apoi în anii 1992 şi 1993 a crescut deja până la 27 şi respectiv 32%. Preţurile la lucrările de construcţie-montaj (o ramură dintre cele mai importante ale economiei) în anul 1993 au depăşit preţurile de deviz din anul 1991, practic în decurs de numai doi ani, de peste 600 de ori. Preţurile la producţia industrială în acelaşi an (1993) au crescut faţă de cele din anul precedent de 12 ori, tarifele pentru transportarea mărfurilor cu mijloace de transport de folosinţă publică – de 28 de ori [41]. Apogeul în acest proces de galopare a preţurilor l-a atins creşterea preţurilor la mărfurile de larg consum. Adică, a mărfurilor ce constituiau însăşi baza de existenţă a oamenilor muncii. În anul 1993 preţurile la aceste mărfuri au depăşit de 780 de ori (!) nivelul anului 1991 [42].

Inflaţia, pe de o parte, creşterea vertiginoasă a preţurilor, pe de alta, au redus considerabil capacitatea de cumpărare a salariului. Deja către finele anului 1992 capacitatea de cumpărare a salariului scăzuse faţă de nivelul anului 1990 de trei ori [43].

În noile condiţii social-economice pături largi ale populaţiei erau nevoiţi să rezerveze o parte din ce în ce mai mare din veniturile lor pentru procurarea produselor alimentare. Conform cercetărilor bugetare, cota cheltuielilor băneşti ale populaţiei pentru produsele alimentare a crescut de la 38 la sută în 1990 până la 52 la sută în anul 1993. Mărfurile de utilizare îndelungată pentru cea mai mare parte a populaţiei au devenit practic inaccesibile [44]. Numai pe parcursul unui singur an, 1993, volumul comerţului cu amănuntul s-a redus cu 33 la sută. Decalajul dintre consumul real pe locuitor şi normele de alimentare, fundamentate din punct de vedere ştiinţific, în această perioadă începe să devină din ce în ce mai mare. Consumul de carne şi produse din carne pe cap de locuitor s-a redus pe parcursul anului 1993 cu 40%, de lapte şi produse lactate – cu 43, de ulei vegetal – cu 45% [45].

Un lucru aproape obişnuit în această perioadă a devenit restanţele la salarii, fenomen practic necunoscut în timpul Puterii Sovietice. Deja la începutul anului 1994 suma lordepăşea 16 mln. de lei. La 1 decembrie 1995 această sumă s-a ridicat până la 206,9 mln. lei. Pe parcursul a zece luni, adică la 1 octombrie 1996, ea a crescut până la 283,5 mln. lei. Deci, s-a majorat cu încă 76,6 mln. lei [46]. Un fenomen din ce în ce mai răspândit a devenit şomajul, fenomen anterior, de asemenea, necunoscut, cel puţin sub forma specifică relaţiilor de producţie capitaliste. La 1 ianuarie 1996 numai înregistraţi de către organele de evidenţă a celor încadraţi în câmpul muncii erau peste 24 mii de persoane. Însă numărul lor real era cu mult mai mare. Investigaţiile efectuate la 103 întreprinderi în decembrie 1993 au scos în evidenţă faptul că fiecare al şaptelea lucrător în această ramură era silit să plece în concediu pe cont propriu, fără păstrarea salariului. În primăvara anului 1997 numărul şomerilor înregistraţi era de 24 mii persoane. Numărul persoanelor ce se aflau în concediu forţat era de 180 de mii [47].

Pe parcursul a doar 4-5 ani de aşa-zise reforme economice a început să degradeze baza materială a sistemului de învăţământ preuniversitar. În anul 1996 fiecare a treia şcoală necesita reparaţie capitală, fiecare a zecea era avariată. Mai bine de 600 de şcoli au fost periodic închise în perioada rece a anului din lipsă de combustibil. Nu era mai bună situaţia la capitolul asigurării lor cu manuale, programe, materiale didactice. La 1 septembrie 1996 peste 5 mii de copii în vârstă de 7-16 ani au rămas neşcolarizaţi. Salariile mizere şi neachitarea lor la timp îi făceau pe profesori să părăsească în masă locurile de muncă în căutarea unor surse mai sigure de existenţă [48].

Regresul producţiei materiale şi-a lăsat amprenta negativă şi asupra sistemului de ocrotire a sănătăţii. În anul 1993 sporul natural al populaţiei republicii a scăzut, în comparaţie cu anul 1990, cu 43%, în principal, din cauza reducerii numărului de nou-născuţi şi creşterii numărului de decedaţi. În anul 1995 numărul nou-născuţilor a fost cu 5 mii mai mic decât în 1994, numărul celor decedaţi cu o mie mai mare. În consecinţă, sporul natural al populaţii a alcătuit doar 4 mii de oameni şi s-a redus de 2,5 ori faţă de anul precedent. Numărul nou-născuţilor la o mie de locuitori s-a redus de la 14 în anul 1993 la 13 în anul 1994, coeficientul celor decedaţi a crescut cu 0,3 puncte [49].

Făcând bilanţul schimbărilor ce s-au produs pe parcursul acestor cinci ani în ramurile de bază ale economiei republicii şi în unele domenii vitale ale sferei sociale, nu putem să nu menţionăm caracterul lor profund negativ. Lovitura cauzată de către aşa-numitele reforme ramurii de producere industriale şi celei agricole a fost atât de grea, încât potenţialul lor economic şi social, conform unui număr însemnat de indicatori, a coborât sub nivelul anilor ’70. Eforturile a milioane de oameni ai muncii, sumele enorme de bani şi cantităţile mari de resurse materiale investite în economia republicii pe parcurs de decenii au fost practic reduse la zero în decurs de doar 4-5 ani de aşa-zisele reforme economice. De la fabricarea maşinilor, utilajului pentru cele mai avansate din punct de vedere tehnologic ramuri ale economiei naţionale ne-am întors la fabricarea căruţelor, plugurilor şi cotigilor. De la complexurile animaliere pentru producerea cărnii şi a laptelui pe bază industrială la agricultura individuală de dimensiuni minuscule, bazată pe munca manuală grea a ţăranului.

Sub acoperirea unor lozinci ce, chipurile, urmăreau perfecţionarea relaţiilor de producţie, ameliorarea condiţiilor de muncă şi de trai ale populaţiei în republică pe parcursul acestor cinci ani a fost înfăptuit un complex întreg de măsuri, care, conform opiniei unui număr din ce în ce mai mare de cercetători, au urmărit cu totul alte obiective decât cele proclamate public, adevăr ce se conturează tot mai pronunţat în lumina datelor concrete despre rezultatul lor.

NOTE:

1. Vocea Poporului. – 1991, 21 mai.

2. Ibidem.

3. Moldova Suverană. – 1993, 12 martie.

4. Ibidem.

5. Vocea Poporului. – 1991, 21 mai.

6. Ibidem.

7. Ibidem.

8. Ibidem.

9. Glasul Naţiunii. – 1993, aprilie. – Nr.13 (134).

10. Buletin statistic de informare publică. – 1994, februarie. – Nr. 1

11. Ibidem.