INTEROGATORIILE LUI CONSTANTIN PANTAZI, MINISTRUL APĂRĂRII ROMÂNIEI, EFECTUATE DE CĂTRE SMERȘ LA MOSCOVA

pantazi

Subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale pentru Armata de Uscat, de la 14 septembrie 1940 şi pînă la 22 ianuarie 1942, apoi ministru al Apărării, Constantin Pantazi (numit invariabil în documentaţia SMERŞ Cristea Pantazi) a fost interogat la datele de 25 şi 29 iunie 1945, 5 iulie 1945 şi 7 ianuarie 1945. În ianuarie 1946 el a dat şi o declaraţie.

Interogatoriul lui Constantin Pantazi din 25 iunie 1945 s-a axat pe două teme: tratamentul populaţiei civile în teritoriile ocupate şi evacuarea bunurilor economice din aceste teritorii la retragerea armatelor române. Generalul Pantazi menţionează în acest interogatoriu diviziile de vînători de munte 3, 4 şi 10 şi pe generalii Dumitrache, Vasiliu Răşcanu, Trestioreanu, Mociulschi şi Şvab care, conform mărturiei sale, au fost implicaţi în represalii împotriva populaţiei civile în urma activităţilor mişcării de partizani. Generalul Pantazi declara: „unităţi româneşti acţionînd conform ordinului meu executau populaţie rusească, cetăţeni sovietici care nu erau vinovaţi cu nimic, totodată au ars un mare număr de puncte populate”. Sînt menţionate „regiunea oraşului Bahcisarai” [Crimeea ? ] şi „regiunea comunei [sic! ] Cramscaia” în zona Krasnodar. În legătură cu evacuarea bunurilor economice transportate în România generalul Pantazi specifica faptul că această operaţie a luat amploare „… în special după ce armatele sovietice au forţat Niprul ”.

Interogatoriul generalului Pantazi de la 29 iunie 1945 s-a referit în special pe tratamentul prizonierilor de război sovietici aflaţi în captivitate în România. „Cifra totală a prizonierilor de război sovietici din lagărele româneşti a fost de 82.090 dintre aceştia 13.682 au fost repatriaţi înainte de 23 august 1944, 58.856 după 23 august 1944, 5.521 au decedat în timpul detenţiei iar 3.331 au evadat.”[1] În interogatoriul de la 29 iunie 1945, Pantazi recunoştea că, din cauza condiţiilor grele de detenţie în lagărul de prizonieri de război de la Slobozia (Ialomiţa), înfiinţat în iulie 1941, a existat „un regim aspru, […] prizonierii sovietici dormeau pe pămîntul gol […] Din cauza slăbirii şi epidemiilor, mai cu seamă tifos exantematic care era urmarea hranei rele şi condiţiilor antisanitare [sic! ] în care ei se aflau neputînd rezista regimului introdus – murea […]. Cei mai mulţi prizonieri ruşi au murit de foame şi tifos exantematic în lagărele situate pe sectorul căilor ferate Braşov-Sibiu”. În timpul aceluiaşi interogatoriu, generalul Pantazi declara: „În luna septembrie 1941 mareşalul Antonescu a dat ordin locţiitorului şefului de stat major al armatei de operaţiuni generalul Tătăranu care conducea lagărele de prizonieri din zona militară să împuşte imediat pe toţi politrucii şi comisarii Armatei Roşii luaţi prizonieri de trupele române. În aceeaşi lună avînd în vedere ordinul lui Antonescu am dat indicaţii administraţiei române să identifice între militarii sovietici pe comisari şi ofiţeri ai Armatei Roşii şi să-i împuşte”. Aceste presupuse ordine ale lui Ion Antonescu şi Pantazi (autorul nu le-a identificat în timpul cercetărilor sale în arhivele guvernamentale româneşti) sînt similare cu ordinele date de Himmler în ceea ce priveşte tratamentul comisarilor politici ai Armatei Roşii, prizonieri de război. Interogatoriile lui Constantin Pantazi din 5 iulie 1945 şi din 7 ianuarie 1946, ca şi declaraţia lui din ianuarie 1946 se referă exclusiv la pregătirile militare româno-germane în vederea războiului cu URSS care au avut ca rezultat faptul că „… la începutul războiului, atacul militar al României şi Germaniei contra Uniunii Sovietice, la graniţa României cu URSS au fost concentrate 12 divizii româneşti şi 10 divizii germane ; în total pînă la 600.000 (şase sute de mii) de oameni.”

Interesant de remarcat este faptul că investigatorii SMERŞ nu i-au pus nici o întrebare lui Constantin Pantazi în legătură cu masacrele de la Odessa, deşi acesta avea informaţii clare în legătură cu ele. În timpul interogatoriului său din România, Ion Antonescu declara în legătură cu aceste masacre : „N-am ştiut pînă în iulie 1943 cînd a venit Pantazi şi mi-a spus. Domnule Mareşal, am luat dispoziţiuneaca cadavrele celor împuşcaţi să dispară” [2]. În memoriile scrise imediat după procesul său din România, Constantin Pantazi relatează în legătură cu masacrul de la Odessa şi amnezia lui Ion Antonescu: „Mareşalul, chiar şi la Galițin, în Rusia unde ne aflam arestaţi după 27 august 1944 spunea că nu-şi aminteşte să fi dat vreun ordin pentru executarea acestei represiuni; l-am încredinţat însă că deşi nu văzusem ordinul, generalul Șteflea mi-a spus că ordinul exista la Marele Stat Major. Totuşi nu-şi aducea aminte şi refuza să-şi asume darea în trecut a unui ordin de asemenea natură cînd Mihai Antonescu i-a reamintit că a dat acel ordin chiar în faţa sa, chemînd pe directorul de cabinet, colonelul Radu Davidescu şi dîndu-i ordin să se facă represiunea” [3]. În legătură cu numărul victimelor de la Odessa, Pantazi menţiona: „…au fost omorîţi 17.500 sau 18.500 de oameni şi peste tot s-a spus că represiunea a fost ordonată de mareşalul Antonescu” [4].

Generalul Pantazi avea, de asemenea, informaţii precise în legătură cu alte crime săvîrşite de administraţia Antonescu, pe teritoriul României de astă dată. Obiectivă este, în memoriile generalului Pantazi, descrierea făcută deportărilor evreilor din Bucovina: „Mareşalul a justificat evacuarea evreilor în Transnistria fiindcă nu li se garanta viaţa în Bucovina şi Basarabia prin prezenţa unor Gauleiteri germani […] Evacuarea evreilor din Bucovina s-a făcut după dispoziţiile Marelui Cartier General în două rînduri: Prima evacuare în noiembrie 1941, prin Jandarmerie, şi au fost evacuaţi 70.000 (şaptezeci mii) evrei [în realitate 90.334]. Guvernatorul [în realitate primarul Traian Popovici] a intervenit să fie excluşi de la evacuare 20.000 de evrei cu familiile lor, fiind specialişti necesari vieţii economice. A doua evacuare s-a executat în iunie 1942, pentru 4.000 de evrei care fuseseră opriţi la prima evacuare, fiind bolnavi [de fapt cu permise provizorii de şedere, ulterior anulate]” [5]. În memoriile sale, pogromul de la Iaşi este atribuit de generalul Pantazi germanilor (în oraş) şi autorităţilor din Iaşi (trenurile morţii). În acest context, Pantazi explica faptul că Iaşul se afla în zona de operaţiuni militare şi că responsabilitatea ordinelor date în această localitate revenea Marelui Cartier General, aflat sub comanda directă a lui Ion Antonescu, şi nu a guvernului [6].

Interogatoriile lui Constantin Pantazi

1. Proces Verbal
al arestatului Pantazi Cristea
25 Iunie 1945

Pantazi C., născut în 1888 în oraşul Călăraşi, român cetăţean al României, studii înalte, fost ministru de război al României, general de corp de armată.

Întrebare: Dela care dată aţi fost d-voastră ministru de război al României ?

Răspuns: La postul ministrului de război al României eu am venit la 29 ianuarie 1942.

Întrebare: Fiind ministru de război al României, d-voastră aţi fost pe teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice şi aţi luat parte la represalii contra cetăţenilor sovietici. Recunoaşteţi aceasta?

Răspuns: Recunosc. Întradevăr când am vizitat armatele române cari acţionau în Crimeia, eu am dat indicaţii generalilor români să ia măsuri aspre de represiune faţă de cetăţenii sovietici.

Întrebare: La cine aţi dat d-voastră astfel de indicaţii ?

Răspuns: În luna Noemvrie 1943 din ordinul mareşalului Antonescu, eu am fost în Crimeia pentru inspectarea şi controlarea armatei române care acţiona în acel sector al frontului. La 8 Noemvrie 1943 sosind la Simfiropol [Simferopol], eu am adunat la şedinţă pe comandantul corpului de vânători de munte general colonelul Şvab [Schwab], pe comandantul diviziei 4a vânători de munte, generalul Vasiliu Răşcanu, comandantul diviziei 10a de vânători de munte generalul Trestioreanu şi pe comandantul diviziei 3a vânători de munte generalul Dumitrache. Comandanţii de unităţi mi-au raportat că populaţia locală rusească ascunde pe partizani şi sabotează măsurile luate de comandamentul român. Eu am ordonat generalilor ca să întrebuinţeze faţă de cetăţenii sovietici care nu îndeplinesc cererile autorităţilor române de ocupaţie orice măsuri de represalii pe cari generalii le vor găsi de cuviinţă.

Întrebare: D-voastră vi s’a raportat cum a fost îndeplinit acest ordin?

Răspuns: Da, mi-au raportat.

Întrebare: Povestiţi cum se nimiciau din ordinul d-voastră cetăţenii sovietici ?

Răspuns: În luna Iunie 1944 generalul Şvab mi-a raportat că corpul condus de el şi alte unităţi româneşti, acţionând conform ordinului meu, executau pentru a înspăimânta populaţia rusească, cetăţeni sovietici care nu erau vinovaţi cu nimic, totodată au ars un mare număr de puncte populate.

O mare parte de execuţii, după cum a spus Şvab, s’au făcut în regiunea oraşului Bahcisarai. Tot atunci, Şvab a recunoscut că români au lăsat în Crimeia impresie rea la populaţie. Ce număr de cetăţeni sovietici a fost executat în Crimeia, Şvab nu mi-a spus. Această cifră nu ştiu.

Întrebare: Din ordinul d-voastră cetăţenii sovietici au fost executaţi nu numai în Crimeia ci şi în alte locuri. Vorbiţi de aceasta?

Răspuns: În luna Decembrie 1942, sub motivul de a asigura spatele armatelor române, eu am dat ordin comandantului diviziei 3a vânători de munte, generalului Mociulschi, divizia căruia acţiona în acel timp în regiunea comunei Crâmscaia, să întreprindă măsuri de represalii faţă de cetăţenii sovietici şi jud. Crasnodar. Mai târziu, în discuţie cu mine, ofiţerii din acea divizie mi-au povestit că, ei îndeplinind ordinul meu au executat în jud. Crasnodar un mare număr de oameni sovietici şi retrăgându-se ardeau sate, iar într’o comună mai mare au aruncat în aer mai mult de 50 case.

Întrebare: D-voastră sunteţi vinovat şi în alte crime contra Uniunii Sovietice ?

Răspuns: La 25 Decemvrie 1942, fiind în Cuban cu scopul de a controla unităţile româneşti, atunci comandantul corpului de cavalerie generalul Cialic mi-a raportat că în comuna Moldavanscaia majoritatea populaţiei este din moldoveni, cunoaşte bine limba română şi s’a exprimat că ar trebui ca ei să fie duşi în România. Întorcându-mă la Bucureşti, eu am raportat despre aceasta mareşalului Antonescu. Mareşalul Antonescu s’a adresat comandamentului german, cu rugămintea ca să nu se împotrivească aducerii în România a populaţiei din acea comună.

Fiind mai târziu în Cuban, eu am plecat special în comuna Moldavanscaia, pentru ca să văd dacă a fost îndeplinit ordinul lui Antonescu.

Sosind în comună, eu personal m’am convins, că populaţia acestei comune a fost aproape în întregime dusă în România.

Întrebare: Cum a fost dusă populaţia comunei Moldavanscaia în România?

Răspuns: Forţat.

Întrebare: Şi era atunci prădată ?

Răspuns: Eu nu ştiu cum a fost în Cuban, însă trebue să recunosc că la începutul lunei Decemvrie 1941 eu am iscălit o lege. Această lege a fost dată din ordinul mareşalului Antonescu de consiliul de miniştri, pentru formarea unei comisii care să ridice depe teritoriul sovietic ocupat de români, averea militară, instalaţii de făbrici şi întreprinderi, lucruri preţioase de artă şi alte bunuri.

Întrebare: Cine conducea această comisie ?

Răspuns: Preşedintele comisiei a fost numit directorul direcţiei de geniu generalul Vasiliu. Cu acest lucru, mai târziu s’a ocupat şi guvernatorul regiunilor sovietice ocupate numite de noi Transnistria, profesorul Alexianu. El în principal ridica bunurile sovietice din Odessa.

Întrebare: Ce bunuri au fost furate de români în Uniunea Sovietică ?

Răspuns: Funcţionarii lui Vasiliu şi Alexianu călătoreau prin oraşele Uniunii Sovietice, înhăţate de români, ridicau instalaţiile din făbrici, întreprinderi şi alte instituţii, luau lucruri de artă şi de preţ, grâu, vite, păsări şi toate acestea le trimiteau în România.

Din ordinul mareşalului Antonescu ridicarea bunurilor depe teritoriul sovietic, s-a întărit în special, după ce armatele sovietice au forţat Niprul. Primul timp toate bunurile şi lucrurile de preţ, ridicate depe teritoriul sovietic, intrau la marele stat major român iar din luna Aprilie 1942, la ministerul de război. La minister lucra o comisie specială, formată din reprezentanţii a tuturor ministerelor României.

Preşedintele acestei comisii a fost secretarul general al ministerului de război – generalul Cameniţă.

Interogatoriul este întrerupt.

Procesul verbal este înscris din cuvintele mele adevărat, citit mie în limba română.
Pantazi

A interogat: Sub şeful biroului secţiei de instrucţie
al Direcţiunii Generale „Smerş” – maiorul Sedov

A tradus: Lucrător al Direcţiunii Generale „Smerş” – Znamerovschi
2. Proces Verbal
al arestatului Pantazi Cristea
dela 29 Iunie 1945

Pantazi C., născut în anul 1888 în oraşul Călăraşi, român, cetăţean al României, cu studii înalte, fost ministru de răsboiu al României, general de corp.

Interogatoriul început la ora 12.00

Întrebare: Ca ministru de răsboiu al României d-voastră sunteţi vinovat în chinuirile la cari românii supuneau pe prizonierii sovietici. D-voastră recunoaşteţi aceasta?

Răspuns: Da, recunosc. La 23 Iunie 1941 mareşalul Antonescu a ordonat înfiinţarea la Marele Stat Major al armatei române a unei secţii speciale pentru prizonieri. Şeful acestei secţii a fost numit colonelul Săulescu. Eu personal ca înlocuitorul ministrului de răsboiu al României am primit ordin dela Antonescu ca să controlez lucrul acestei secţii nou formate şi după lagărele de prizioneri depe teritoriul României, din Basarabia şi Bucovina. După ce mareşalul Antonescu mia încredinţat să mă ocup de lagărele de prizionieri eu am dat ordin colonelului Săulescu şi comandanţilor de lagăre să introducă pentru prizionierii militari ale Armatei Roşii pedepse corporale. Cu aceste măsuri eu socoteam că înspăimântam ofiţerii şi soldaţii sovietici.

Folosindu-se de ordinul meu, soldaţii români care păzeau lagărele de prizionieri fără nici fel de motive băteau pe militarii sovietici luaţi prizioneri. Bătăia oamenilor ruşi era ceva obişnuit în lagărele de prizioneri.

Întrebare: Tot aşa de obişnuit ca şi execuţiile prizionerilor sovietici ?

Răspuns: Da. Recunosc mulţi militari sovietici au fost împuşcaţi de români în lagărele de prizioneri.

Întrebare: Din ordinele cui se nimiceau oamenii sovietici?

Răspuns: În luna Septemvrie 1941 mareşalul Antonescu a dat ordin locţiitorului şefului de stat major al armatei de operaţiuni generalului Tătăreanu care conducea lagărele de prizioneri din zona militară, să împuşte imediat pe toți politrucii şi comisarii Armatei Roşii luaţi prizioneri de trupele române.

În aceiaşi lună, având în vedere ordinul lui Antonescu eu am dat indicaţii administraţiei române al lagărilor de prizioneri să indentifice între militarii sovietici pe comisari şi politruci ai Armatei Roşii şi să-i împuşte.

Întrebare: Ce număr de prizioneri sovietici au fost împuşcaţi din ordini d-voastră?

Răspuns: [indescifrabil] precisă eu nu cunosc însă înclin să cred că în lagărele de prizioneri care se aflau subordonate mie, nu a rămas nici un politruc sau comissar al Armatei Roşii pentrucă ei toţi au fost împuşcaţi conform ordinului mareşalului Antonescu şi indicaţiilor mele personale.

Întrebare: Prizionerii sovietici se nimiciau sub conducerea d-voastră şi cu alte metode ?

Răspuns: Da, în luna Iulie 1941 din indicaţiile mele a fost organizat în com. Slobozia jud. Ialomiţa, un lagăr cu regim special unde se trimiteau prizioneri sovietici care erau bănuiţi că au purtări neloiale faţă de administraţia română.

În acest lagăr în deosebire de celelalte a fost instaurat un regim aspru: prizionerii sovietici dormeau pe pământul gol, mulţi dintre prizioneri pentru cea mai mică greşală au fost închişi în carcere. Din cauză de slăbire şi epidemii, mai cu seamă de tifos exantematic care era urmarea hranei rele şi condiţiilor antisanitare în care ei se aflau, ne putând rezista regimului introdus – mureau.

Întrebare: Parcă situaţia prizionerilor sovietici în alte lagăre era deosebită de regimul de lagăr. Doar acolo la fel mureau militarii sovietici ?

Răspuns: Da. Trebue să recunosc că o mare mortalitate din cauza istovirii și epidemiei a avut loc şi în alte lagăre de prizioneri. Cei mai mulţi prizioneri ruși au murit de foame şi tifos exantematic în 1941 în lagărele situate pe sectorul căilor ferate Braşov – Sibiu.

Mărirea mortalităţii între prizionerii sovietici ajuta şi acea să ei nu aveau hrană de ajuns şi erau puşi să muncească câte 12-14 ore pe zi, iar mulţi au fost daţi forţat în robie moşierilor români.

Întrebare: Ce număr de prizioneri sovietici se aflau în robie în România?

Răspuns: Mai mult de 10 mii.

Întrebare : În acest număr nu intră cetăţenii sovietici duşi forţat depe teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice ?

Răspuns : Desigur, numărul total ale cetăţenilor sovietici aflaţi la lucru în România a fost mult mai mare.

Întrebare : Ce participare aţi avut d-voastră în alungarea oamenilor sovietici depe teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice?

Răspuns : În luna Martie 1944, când unităţile Armatei Roşii în urma înaintării au spart frontul trupelor româno-germane în regiunea Uman, mareşalul Antonescu a strâns şedinţa miniştrilor şi a ordonat să se ridice din Basarabia şi Bucovina instalaţiile de fabrici şi zăvoade, bibliotecile, laboratoriile ştiinţifice şi lucrurile de preţ, şi să alunge în România tineretul rusesc mobilizabil. Cu ridicarea instalaţiilor de făbrici şi zăvoade, lucrurilor de artă şi de preţ a fost încredinţat guvernatorul Bucovinei generalul Dragalina şi guvernatorul Basarabiei generalul Stavrat cu alungarea bărbaţilor în etatea de recrutare din aceste regiuni şeful Marelui Stat Major generalul Şteflea. Mie, mareşalul Antonescu mia încredinţat să urmăresc îndeplinirea ordinului lui şi să dau pentru cetăţenii sovietici pentru a fi transportaţi în România mijloace de transport pe calea ferată.

Îndeplinind ordinul lui Antonescu, eu am pregătit garnituri pe calea ferată pentru 80 mii de oameni însă sa reuşit să fie aduşi numai 30 mii de oameni.

Întrebare : La prădarea organizată de români pe teritoriul sovietic d-voastră ați luat parte ?

Răspuns : Da, am luat parte.

Întrebare : Povestiţi despre aceasta ?

Răspuns : La începutul răsboiului eu ca înlocuitorul ministrului de răsboiu m-am ocupat cu aprovizionarea, îmbrăcămintea şi cu altele lucruri pentru întreţinerea armatei române.

În luna Septemvrie 1941 după ce armata română a ocupat o parte însemnată din teritoriul sovietic, eu din ordinul mareşalului Antonescu am ordonat serviciului de intendenţă al armatei române să nu se trimeată din România alimente în armata de operaţiuni. Eu aveam în vedere că armata română se va hrăni din prădarea teritoriului sovietic ocupat.

întrebare : Întradevăr, aşa a fost?

Răspuns : Da. Autorităţile româneşti luau forţat dela sătenii ruşi grâul, vitele și alte alimente. Cum mia raportat în Noemvrie 1942 şeful serviciului de intendenţă al armatei de operaţiuni generalul Rădulescu, românii au reuşit să ia toată recolta din colhozuri şi tot grâul care era la săteni în satele din regiunea Tiraspol.

Procesul verbal este înscris din cuvintele mele adevărat, citit de mine în limba română.
Pantazi

A interogat : Subşeful biroului secţiei de instrucţie al Direcţiunei Generale „Smerş” – maiorul Sedov
A tradus : translatorul Direcţiunei Generale „Smerş”, Znamerovschi
3.Proces Verbal
al arestatului Pantazi Cristea
dela 5 iulie 1945

Întrebare: Ce situaţie aţi ocupat d-voastră înainte de a fi numit ministru de răsboiu al României ?

Răspuns: Începând din anul 1908 după terminarea şcoalei de ofiţeri din oraşul Târgovişte eu am fost fără întrerupere în serviciul armatei române, ocupând posturi dela comandant de pluton până la comandant de divizie de cavalerie.

La 7 septemvrie 1940 după venirea la putere a mareşalului Antonescu eu am fost numit la postul de înlocuitor al ministrului de răsboiu al României pe armatele de uscat.

Întrebare: Dece anume pe d-voastră va numit mareşalul Antonescu înlocuitorii ministrului de răsboiu al României ?

Răspuns: Eu am făcut cunoştinţă cu mareşalul Antonescu în anul 1908 şi de atunci am ţinut cu el legături de prietenie. În anul 1930 după cearta lui Antonescu cu Carol al II-lea majoritatea ofiţerilor armatei române sau îndepărtat de Antonescu, eu însă am susţinut cu el prietenia ca şi înainte. De acea când mareşalul Antonescu a venit la putere el ştiindumă ca om devotat lui ma numit la început înlocuitorul, iar mai târziu ministru de răsboiu al României.

Întrebare: Insă nu numai aceste cauze au servit la numirea d-voastră de conducător al ministerului de răsboiu al României ?

Răspuns: Trebue să recunosc că a fost şi altă cauză care consta în acea că eu am susţinut politica agresivă a mareşalului Antonescu şi fiind înlocuitorul ministrului de răsboiu al României am luat parte activă la pregătirile României de răsboi împotriva URSS-ului.

Întrebare: Vorbiţi mai concret ce participare aţi luat d-voastră la aceste pregătiri ?

Răspuns: Pregătirea de răsboiu a României contra Uniunii Sovietice a început din octomvrie 1940, când la Bucureşti cu învoirea mareşalului Antonescu a sosit misiunea militară germană, compusă dintr’un grup de ofiţeri şi unterofiţeri care au fost împărţiţi pe la unităţile române în calitate de instructori. Sub conducerea misiunii militare sa făcut reorganizarea armatei române şi repregătirea ei după sistemul german.

La sfârşitul anului 1940 în România a sosit divizia blindată germană şi unități a.a. care au fost încartiruiţi în Ploeşti pentru apărarea regiunilor petrolifere în timpul răsboiului de aviaţia sovietică.

La începutul anului 1941 prin România au fost lăsaţi să treacă 21 de divizii nemţeşti care mergeau spre Grecia şi la graniţa Bucovinei de Nord şi Basarabiei, împreună cu aceste trupe germane în România din Germania a sosit organizaţia „Todt” care sa apucat imediat să repare şoselele strategice la graniţele URSS. Când trupele nemţeşti au sosit în România eu, ca înlocuitorul ministrului de răsboiu am incartiruit pe nemţi în noile cazărmi care au fost construite sub conducerea mea încă înainte şi tot aşa am început construirea depozitelor militare pentru armata română. În septemvrie 1940 a fost format de mareşalul Antonescu un comitet pentru coordonare, în compunerea căruia intrau: eu, ministrul de răsboiu al României generalul Iacobici, şeful Marelui Stat Major generalul Ioaniţiu, ministrul înzestrării generalul de corp Dobre, înlocuitorul ministrului de răsboiu la aviaţie generalul Jienescu, înlocuitorul ministrului de răsboiu la marina de răsboiu contra admiratul Coslinschi şi directorul direcţiei căilor ferate generalul Orezeanu.

Comitetul coordonării era condus de însăşi mareşalul Antonescu. Eu, ca membru al acestui comitet am luat parte la lucrul lui.

Întrebare: Ce probleme militare hotăra comitetul coordonării ?

Răspuns: Comitetul coordonării se aduna odată pe săptămână. La şedinţele comitetului se discutau problemele pregătirii României de răsboiu contra Uniunii Sovietice, despre construirea întăriturilor, înarmarea, mobilizarea românilor în armată reorganizarea şi instruirea armatei după sistemul german, aprovizionarea și asigurarea transportului pentru trupele române în timp de răsboiu. În ianuarie 1941, întorcându-se din Germania după întîlnirea cu Hitler, mareşalul Antonescu a adunat în şedinţă comitetul de coordonare la care a anunţat că trebue de pregătit armata aşa, ca ea în momentul atacării militare a Uniunii Sovietice de Germania să fie complect mobilizată şi instruită pentru ca România să poată lua parte activă la această agresiune. În legătură cu aceasta, la hotărârea comitetului de coordonare şi ordinul mareşalului Antonescu, la 15 februarie 1941 a fost declarată mobilizarea generală în urma căreia în momentul atacării Uniunii Sovietice de România, armata română număra până la 1.100.000 de oameni.

Întrebare: Ce participare aţi avut d-voastră personal în pregătirea armatei române de răsboiu contra URSS?

Răspuns: În noemvrie 1940 din hotărârea comitetului de coordonare şi ordinul mareşalului Antonescu, eu am concediat din armata română pe toţi ofiţerii şi soldaţii de naţionalitate neromână. În februarie 1941 eu am dat o lege de donaţia unui costum complect pentru armata română dela persoanele civile de naţionalitate neromână. În urma acestei legi discriminante, pentru armata română sa strâns îmbrăcăminte în valoare de 400 milioane lei româneşti.

Întrebare: Sub conducerea d-vostră sau mai făcut şi alte măsuri legate cu pregătirea pentru răsboiu. Povestiţi despre aceasta ?

Răspuns: În septemvrie 1940 la ministerul înzestrării şi producţiei militare, de mareşalul Antonescu a fost format un comitet în care au intrat: ministrul înarmării şi ministrul economiei naţionale generalul Dobre, şeful Marelui Stat Major generalul Ioaniţiu, ministrul de finanţe generalul Stoianescu [Stoenescu], ministrul de răsboiu generalul Iacobici şi înlocuitorii lor.

Acest comitet se ocupa cu deslegarea problemelor legate cu producţia de armament înăuntrul ţării şi cu importarea armamentului de peste graniţă pentru armata română.

În lucrul acestui comitet eu ca înlocuitorul ministrului de răsboiu am luat parte. Afară de aceasta eu am fost membrul consiliului militar al armatei române unde tot aşa am participat la deslegarea unui rând de probleme militare în legătură cu pregătirea României de răsboiu contra Uniunii Sovietice. După ce România împreună cu Germania la 22 iunie 1941 a săvârşit agresiunea asupra Uniunii Sovietice, eu ca înlocuitorul ministrului de răsboiu la armatele de uscat urmăream lucrul secţiei de propagandă formate special la Marele Stat Major, care conducea propaganda fascistă în armata română. La 23 februarie 1943 după înfrângerea trupelor române şi germane sub Stalingrad, cu scopul de ridicarea moralului ofiţerilor şi soldaţilor armatei române şi al populaţiei civile, eu din ordinul mareşalului Antonescu am ţinut în Bucureşti la radio un discurs.

Întrebare: Ce aţi vorbit d-voastră în acel discurs ?

Răspuns: În discursul meu eu am clevetit Uniunea Sovietică, pe conducătorii partidului comunist şi guvernul Sovietic şi Armata Roşie. Eu am declarat că nu România nu a atacat Uniunea Sovietică, şi U.R.S.S. cu ţelul de căpătarea teritoriilor streine a atacat România şi că Armata Roşie duce un răsboiu de distrugerea libertăţii tuturor naţiunilor civilizate şi instaurarea bolşevismului în toate ţările streine.

Mai departe în discursul meu eu am lăudat regimul fascist din Germania şi chemam armata română şi populaţia română să ducă lupta contra Uniunii Sovietice până la victorie.

Întrebare: Când şi unde aţi mai ţinut d-voastră discursuri de clevetire contra Uniunii Sovietice?

Răspuns: Afară de aceasta eu am ţinut discursuri de două ori la radio în Bucureşti la defilarea trupelor române la 10 Mai 1942 şi 1943 şi am ţinut discurs în decemvrie 1942 după depunerea jurământului de elevii şcoalei de ofţeri. În aceste discursuri eu la fel am clevetit Uniunea Sovietică şi am chemat pe ofiţerii şi soldaţii români la luptă activă contra Armatei Roşii.

Interogatoriul este întrerupt.

Procesul Verbal este înscris din cuvintele mele adevărat, citit mie în limba română
Pantazi

A interogat: sub şeful biroului secţiei de instrucţie al Direcţiei Generale „Smerş” – maiorul Sedov
A tradus : Colaboratorul Direcţiunei Generale „Smerş”, Znamerovschi

4. Proces Verbal a generalului de corp
Pantazi Cristea – fost ministru de răsboiu a României
7 Ianuarie 1946

Pantazi Cristea, născut în anul 1888, născut în oraşul Kălăraşi [Călăraşi], român, supus al României, nu face parte din nici un partid, cu studii înalte militare.

Interogatoriul sa făcut în limba română cu participarea interpretului militar căpitanul Calinin, care a fost avertizat de răspundere pentru traducere nedreaptă.
Calinin

Întrebare: Povestiţi, când România a început cu Germania pregătirea împotriva Uniunii Sovietice?

Răspuns: Pregătirea României de răsboiu împotriva Uniunii Sovietice a început din noemvrie 1940, când la Bucureşti, conform pactului iscălit de mareşalul Antonescu de aderarea României la „Pactul Tripartit”, au sosit misiunea militară germană compusă din grupuri de ofiţeri-instructori germani: cu general-colonelul Nanzen în fruntea trupelor de uscat şi la forţele aeriene în frunte cu
peneral-maiorul Speidel.

Cu sosirea în România a misiunilor militare germane, din ordinul mareşalului Antonescu, şeful marelui stat major a armatei române generalul Ioaniţiu a dat un ordin pe armată de lăsarea ofiţerilor instructori germani în unităţi pentru reorganizarea şi reinstruirea trupelor române în conformitate cu regulamentele armatei germane.

Tot atunci, din ordinul mareşalului Antonescu au fost strânşi pe timp de 2 luni pentru reinstruire toţi ofiţerii de rezervă a armatei române, care au făcut instrucţia sub conducerea nemţilor.

În perioada de reinstruire a ofiţerilor de rezervă, marele stat major a armatei române a prelucrat planul de chemare a 12 contigente supuse mobilizaţiei în armată în caz de răsboiu cu aşa socoteală, ca până la 1 iulie 1941 toate aceste contigente să fie pregătite în conformitate cu cerinţele legale ale armatei germane.

Tot aşa fel de reinstruire au trecut cadrele înalte şi superioare a armatei române la armele lor.

În aces fel, sub conducerea nemţilor la începutul răsboiului de România şi Germania contra Uniunii Sovietice toată armata română şi flota aeriană militară au fost reorganizate şi reinstruite după tipul german. Divizia blindată germană care a sosit în România a fost cantonată în oraşele Râmnicul-Sărat, Buzău, Mizil, Ploeşti şi Târgovişte în barăci, construite sub conducerea mea din indicaţiile
mareşalului Antonescu.

Tot aşa în România au sosit unităţi germane de apărare antiaeriană, care au cantonat la Ploeşti, au fost aduse pentru respingerea atacurilor aviaţiei sovietice asupra regiunilor petrolifere în timp de răsboiu. În decemvrie 1940 în România din Germania a sosit organizaţia „Todt”, care imediat sa apucat de construirea şoselelor strategice care duceau spre graniţele cu URSS.

În octomvrie 1940 mareşalul Antonescu a format la ministerul apărării naţionale un comitet special în care au intrat ministrul economiei naţionale – avocatul Cancicov, ministrul de finanţe – directorul băncii române Creţianu, şeful marelui stat major generalul Ioaniţiu şi locţiitorii lor.

Acest comitet se ocupa cu rezolvarea problemelor legate cu producţia de armament şi echipament pentru armata română înlăuntrul ţării, şi tot aşa şi cu importarea tehnicei militare de peste graniţă. La sfârşitul anului 1940 de mareşalul Antonescu a fost format, sub conducerea sa, un comitet de coordonare în care au intrat: eu, şeful marelui stat major generalul Ioaniţiu, ministrul înarmării generalul de corp Dobre, locţiitorul ministrului de răsboiu la aviaţie generalul Jienescu, locţiitorul ministrului de răsboiu la flota de răsboiu contra admiratul Coslinschi şi directorul direcţiuni căilor ferate generalul Orezeanu.

La şedinţele comitetului se discutau probleme despre pregătirea României de răsboi împotriva Uniunii Sovietice, şi anume, despre construirea de regiuni întărite, înarmare, mobilizarea românilor în armată, reorganizarea şi instruirea armatei după tipul german, aprovizionarea şi asigurarea armatelor române cu transport în timpul răsboiului.

În ianuarie 1941 mareşalul Antonescu, întorcându-se din Berlin unde a avut întâlnire cu Hitler, a strâns comitetul de coordonare în şedinţă la care au asistat toate persoanele susnumite şi a anunţat că Germania în curând trebue să intre în răsboiu contra Uniunii Sovietice, deci pentru aceasta, cum a spus Antonescu România trebue să se pregătească intens pentru acest răsboi pentru ca să pornească contra URSS de partea Germaniei.

Cu acest scop Antonescu nea propus să intensificăm lucrul în armată pentru ca România să fie complect gata pentru a începe operaţiile militare. În legătură cu aceasta din ordinul mareşalului Antonescu, în februarie 1941 au fost trimise la graniţa Bucovinei de Nord şi Basarabiei mobilizate şi gata de acţiuni de răsboi contra Uniunii Sovietice: divizia 4 de vânători de munte, diviziile 7, 8, 21 de infanterie, divizia de infanterie de gardă, un corp de cavalerie şi încă o divizie de infanterie denumiirea căreia eu acum nu ţin minte. În afară de aceasta la graniţa cu URSS au fost trimese 3 divizii germane, separate din cele 21 divizii nemţeşti care au trecut prin România în Grecia.

În mai 1941 şeful marelui stat major generalul Ioaniţiu, întorcându-se din Germania, unde el a fost împreună cu mareşalul Antonescu, într’o discuţie în particular mia spus mia, că Antonescu a ajuns la înţelegerea cu Hitler în privinţa atacării comune a Germaniei şi României asupra Uniunii Sovietice.

Din ordinul mareşalului Antonescu, în mai 1941 au fost trimise în plus la graniţa cu URSS: o divizie de grăniceri, diviziile 3 şi 1 de vânători de munte, divizia 13 de infanterie şi divizia blindată.

Totodată împreună cu aceste unităţi nemţii au trecut la graniţa cu URSS şapte divizii nemţeşti de infanterie.

Prin urmare la începutul atacului militar a României şi Germaniei contra Uniunii Sovietice, la graniţa României cu URSS au fost concentrate 12 divizii româneşti şi 10 divizii germane în total până la 600 mii de oameni.

Procesul verbal este înscris din cuvintele mele adevărat şi citit de mine.
Pantazi

A interogat: Sub-şeful de birou al secţiei de instrucţie la Direcţiunea Generală „Smerş” – maiorul Sedov
5. Declaraţia
Generalului de Corp de Armată, Pantazi Cristea,
fostul ministru de război al României

Pregătirea României de război împotriva Uniunii Sovietice a început din noiembrie 1940, când la Bucureşti, conform pactului iscălit de Mareşalul Anlonescu, de aderarea României la „Pactul Tripartit” a sosit misiunea militară germană, compusă din grupuri de ofiţeri instructori germani, cu General Colonelul Hansen în fruntea trupelor de uscat şi la forţele aeriene în frunte cu Generalul Maior Speidel.

Cu sosirea în România a misiunilor militare germane, din ordinul Mareşalului Antonescu, şeful Marelui Stat Major al armatei române, Generalul Ioaniţiu, a dat un ordin pe armată de repartizarea ofiţerilor instructori germani la unităţi pentru reorganizarea şi reinstruirea trupelor române în conformitate cu regulamentele armatei germane.

Tot atunci din ordinul Mareşalului Antonescu, au fost strânşi pe timp de 2 (două) luni pentru reinstruire, toţi ofiţerii de rezervă mobilizabili ai armatei române, cari au făcut instrucţia sub conducerea nemţilor.

În perioada de reinstruire a ofiţerilor de rezervă, Marele Stat Major al armatei române a întocmit planul de chemare a 12 contingente supuse mobilizării în armată în caz de război astfel ca până la 1 Iulie 1941, toate aceste contingente să fie pregătite în conformitate cu cerinţele legale ale armatei germane.

Tot aşa fel de reinstruire au trecut cadrele înalte şi superioare ale armatei române la armele lor. În acest fel, sub conducerea nemţilor la începutul războiului făcut de România şi Germania contra Uniunii Sovietice, toată armata română şi flota aeriană militară, au fost reorganizate şi reinstruite după tipul german.

Divizia blindată germană, care a sosit în România, a fost cantonată în oraşele: Râmnicul Sărat, Buzău, Mizil, Ploeşti şi Târgovişte în barăci construite sub conducerea mea, din indicaţiile dlui Mareşal Antonescu.

Tot aşa în România au sosit unităţi germane de apărare antiaeriană, cari au cantonat la Ploeşti, fiind aduse pentru respingerea atacurilor aviaţiei sovietice asupra regiunilor petrolifere în caz de război. În Decembrie 1940, a sosit din Germania în România, organizaţia „Todt”, care imediat s’a apucat de construirea şoselelor strategice, care conduceau spre graniţele cu URSS. În octombrie 1940, Mareşalul Antonescu, a format la Ministerul Apărării Naţionale, un comitet special în care au intrat: Ministrul Economiei Naţionale, Avocatul Cuancicov, Ministrul de finanţe, directorul băncii româneşti Creţianu, Şeful Marelui Stat Major, Generalul Ioaniţiu şi Subsecretarii de stat ai Ministerului Apărării Naţionale.

Acest comitet se ocupă cu rezolvarea problemelor legate cu producţia de armament şi echipament pentru armata română în lăuntrul ţării şi tot aşa şi cu importarea tehnicei militare de peste graniţă.

La sfârşitul anului 1940, a fost format de Mareşalul Antonescu, sub conducerea sa, un comitet de coordonare în care au intrat: Eu, Şeful Marelui Stat Major, Generalul Ioaniţiu, Ministrul înarmării. Generalul de Corp de Armată Dobre, locţiitorul ministrului de război la aviaţie, Generalul Jienescu, locţiitorul Ministrului de război la flota de război, Contra amiralul Coslinschi şi directorul
direcţiunii căilor ferate, Generalul Orezeanu.

La şedinţele comitetului se discutau probleme despre pregătirea României de război împotriva Uniunii Sovietice, şi anume, despre construirea de regiuni întărite, înarmare, mobilizarea românilor în armată, reorganizarea şi instruirea armatei după tipul german, aprovizionarea şi asigurarea armatelor române cu transport în timpul războiului.

În Ianuarie 1941, Mareşalul Antonescu, întorcându-se din Germania, oraşul Berlin, unde a avut o întâlnire cu Hitler, a strâns comitetul de coordonare în şedinţă la care au asistat toate persoanele susnumite şi a anunţat că în curând Germania trebuie să intre în Război contra Uniunii Sovietice, deci pentru aceasta, cum a spus Mareşalul, România trebuie să se pregătească intens pentru acest război, pentru ca să pornească contra U.R.S.S., de partea Germaniei. Cu acest scop Antonescu ne-a propus să intensificăm lucrul în armată pentru ca România să fie complet gata pentru a începe operaţiile militare.

În legătură cu aceasta, din ordinul Mareşalului Antonescu, în Februar 1941, au fost trimise la graniţa Bucovinei de nord şi Basarabiei, mobilizate şi gata de acţiuni de război contra Uniunii Sovietice: Divizia 4 Vânători de Munte, diviziile 7, 8, 21 Infanterie, Divizia de infanterie de gardă, un corp de Cavalerie şi încă o divizie de infanterie, a cărei denumire nu mi-o reamintesc acum.

În afară de aceasta, la graniţa cu URSS, au fost trimise 3 (trei) divizii germane, separate din cele 21 divizii nemţeşti, care au trecut prin România în Grecia.

În Mai 1941, Şeful Marelui Stat Major, Generalul Ioaniţiu, întorcându-se din Germania, unde el a fost împreună cu mareşalul Antonescu, într’o convorbire în particular, mi-a spus mie, că Antonescu a ajuns la înţelegerea cu Hitler în privinţa atacării comune a Germaniei şi României, contra Uniunii Sovietice.

Din ordinul Mareşalului Antonescu, în Mai 1941, au fost trimise în plus la graniţa cu U.R.S.S.: o divizie de grăniceri, diviziile 3 şi 1 de Vânători de Munte, divizia 13 de Infanterie şi divizia blindată.

Totodată împreună cu aceste unităţi, nemţii au trecut la graniţa cu URSS 7 şapte) divizii nemţeşti de infanterie.

Prin urmare, la începutul războiului atacul militar al României şi Germaniei contra Uniunii Sovietice, la graniţa României cu U.R.S.S. au fost concentrate 12 divizii româneşti şi 10 divizii germane; în total până la 600.000 (şase sute de mii) de oameni.

Declaraţia este scrisă de mâna mea proprie.
Pantazi

Declaraţia este primită de ofiţerul al contrainformaţiei
Maior Sedov
Interpretul militar
Capitan Calinin

NOTE:

[1]. Constantin Pantazi, Cu mareşalul pînă la moarte. Memorii, Editura Publiferom, Bucureşti, 1999, p. 352, nota 64.

[2]. USHMM/SRI (United States Holocaust Memorial Museum), RG 25.004M, fond 40010, vol. 36, p. 75.

[3]. Constantin Pantazi, Cu mareşalul pînă la moarte, ed. cit., p. 148.

[4]. Ibidem, p. 146.

[5]. Ibidem, p. 157; în realitate au fost deportaţi din Bucovina 90.334 de evrei; a se vedea United States Holocaust Memorial Museum/Ministerul Afacerilor Externe, RG 25.006M, Fond Central, Problema 33, vol. 21, p. 144

[6]. Constantin Pantazi, Cu mareşalul pînă la moarte, ed. cit., pp. 135-136.

Sursă: Lotul Antonescu în ancheta SMERŞ, Moscova, 1944-1946.
Documente din arhiva FSB.
Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Radu Ioanid.
Traducerea documentelor din limba rusă de Radu Părpăuţă.
Iași, POLIROM, 2006

 

Anunțuri

5 gânduri despre „INTEROGATORIILE LUI CONSTANTIN PANTAZI, MINISTRUL APĂRĂRII ROMÂNIEI, EFECTUATE DE CĂTRE SMERȘ LA MOSCOVA

  1. Deşi în interogatoriul din 5 iulie 1945 la sfîrşitul interviului se spune clar „Procesul Verbal este înscris din cuvintele mele adevărat, citit mie în limba română”, nu -mi vine să cred că Generalul Pantazi să fi spus asemenea bazaconie: „În discursul meu eu am clevetit Uniunea Sovietică”. Admit să fi spus astfel numai dacă ar fi fost drogat, deoarece el nu a clevetit, ci a
    spus adevărul în discursurile sale. Toţi istoricii români justifică atacarea Uniunii Sovietice în iunie 1941 ca urmare a agresiunii sale din perioada 26…28 iunie 1940 împotriva României, iar acuzaţiile aduse de propaganda românească erau în cea mai mare parte adevărate, deşi uneori erau şi exagerate, ca în orice propagandă, inclusiv germană sau mai ales cea sovietică. Dar să zici tu însuţi că prin discursurile tale ai „clevetit”, înseamnă, ori că eşti prost făcut grămadă, ori că anchetatorii ţi-au băgat ace sub unghii să te înspăimînte ca să nu-i contrazici. Eu n-aş fi pronunţat un asemenea cuvînt chiar de m-ar fi ameninţat cu moarte. Numai în urma unor torturi poate aş fi cedat.

    • Nici nu mă îndoiam că veți zice, că au fost torturați, drogați, șantajați, înspăimîntați, etc.
      Mărturiile sînt prea șocante pentru a fi acceptate.
      Iată a fost la București un proces deschis, se făceau și stenograme, erau prezenți și jurnaliști din multe țări, Pantazi a mai scris și o carte, unde acuzații puteau declara sus și tare, ca să rămînă în istorie, că în temnițele comuniste au fost torturați, schingiuiți ș. a. m. d.
      Nimeni nu a făcut asemenea declarații pentru urmași.
      La fel din cîte am citit despre proces, la nimeni nu am văzut să insinuneze, că asupra grupului lui Antonescu să fie aplicate măsuri fizice.
      Cîntau toți de bună voie; cum se zice, colaborau activ cu ancheta.

      • Nu e nevoie să-i bagi ace sub unghii întotdeauna spre a-l face pe prizonier să folosească cuvintele cele mai josnice despre sine însuşi sau despre familia sa, sau să cînte în strună anchetatorului. Tortura nu înseamnă întotdeauna a supune unor pedepse fizice anchetatul. Dacă el devine prizonier, adus la condiţia de sclav, fără posibilitatea de a-şi expune liber voinţa, el poate spune orice doreşte anchetatorul. Anchetatul speră că dacă face pe plac anchetatorului, să capete bunăvoinţa acestuia în perspectiva unei pedepse mai uşoare sau pentru a nu fi supus mai tîrziu la chinuri groaznice.

        Ziceţi dv. că acuzaţii ar fi putut spune că „în temnițele comuniste au fost torturați, schingiuiți ș. a. m. d.” Şi întăriţi, spre a fi credibil: „Nimeni nu a făcut asemenea declarații pentru urmași.” Chiar, vorbiţi serios? Înseamnă că nu aţi citit deloc literatura apărută după 1990 în România sau În RM ca să puteţi spune o asemenea minune. Am în mînă revista „Memoria”, editată de Uniunea Scriitorilor din România. O grozăvie de lucruri povestite de toţi ce au trecut prin spaţiile de tortură ale regimului te înspăimîntă. Hai, minte unul, mint doi, 100, 1000, dar nu mint zeci de mii din cei care au rezistat torturilor, cei care au trecut prin aceste punte groaznice ale iadului.
        Iată cittiţi aici:
        http://www.fericiticeiprigoniti.net/metode-de-tortura/278-torturi-in-inchisoarea-aiud
        Este numai o mostră a felului în care erau trataţi „bandiţii”. Nu de sovietici, de români- Ele au împînzit literatura Holocaustului românesc după 1990.
        Nu mai e nevoie de nici un comentariu.

      • Iată cum au fost torturați Antonescu Ion și gașca lui în URSS:

        ”Ajunşi la Moscova, Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z. Vasiliu, Constantin Pantazi şi Mircea Elefterescu au fost transportaţi la Galiţin, la aproximativ o oră distanţă cu maşina de Moscova, unde au avut domiciliu forţat într-o casă de vînătoare „încăpătoare şi aşezată în mijlocul unui superb parc cu brazi şi mesteceni”, lung de 1,5 km şi lat de 400-500 de metri „unde arestaţii stăteau în parc, se plimbau şi citeau” [45]. Conform memoriilor generalului Pantazi din 1946, viaţa celor cinci arestaţi la Galiţin, care a continuat pînă la 13 iunie 1945, era „un simpatic «domiciliu obligatoriu», […] un repaos de vacanţă plăcut. Viaţa materială […] se organizase în cele mai bune condiţii, printr-o cazare bună, o foarte bună hrană şi o completă echipare” [46]. Generalul Pantazi mai menţionează în memoriile sale, în legătură cu hrana arestaţilor de la Galiţin, că icrele negre formau „meniul obişnuit”, că „şampania […] se servea foarte des” şi că „în orice caz, vodca şi vinul negru dulce erau nelipsite” [47]. Pentru nevoile intelectuale ale arestaţilor au fost aduse cărţi ale autorilor Racine, Guy de Maupassant, Anatole France, Emile Zola, Romain Roland, precum şi ziarul Pravda care era tradus de translator [48]. Paza arestaţilor de la Galiţin era asigurată de personalul militar SMERŞ şi anume „7 ofiţeri cu grad de «starşi lieutenant» [locotenenţi-majori], un medic, doamna Vasilievna, un personal feminin de serviciu, un personal de pază compus din 40 de elevi de şcoală militară sau ostaşi” [49]. Acest personal militar a fost comandat iniţial de un general-maior, „foarte prevenitor… [şi] de o curtoazie deosebită pentru Mareşal”, care a decedat la două-trei săptămîni după sosirea arestaţilor români în urma unei crize de inimă [50]. După decesul generalului-maior comanda pazei a fost preluată de un maior cu numele de Rodin. Arestaţii au avut în permanenţă la dispoziţie un translator care, în primele săptămîni, a fost un ofiţer sovietic evreu cu numele conspirativ de „Vultur” ; acesta făcuse parte din escorta arestaţilor din România şi cunoştea România şi limba română ca orice român” [51]. După prima lună de detenţie, căpitanul „Vultur” a fost înlocuit de un nou translator, căpitanul SMERŞ Grigore Carpovici Calinin. În legătură cu comportamentul pazei de la Galiţin generalul Pantazi scrie în memoriile sale următoarele: „Camarazii ruşi erau foarte apropiaţi. Rusul are o natură mult asemănătoare naturii românului. Ei sunt veseli, prietenoşi, apropiaţi, înţelegători […] Trebuie însă să afirm cu toată convingerea şi sinceritatea că ofiţerii ruşi care ne-au păzit şi întreg personalul din jurul nostru au avut faţă de noi o purtare plină de îngăduinţă şi de cea mai mare civilitate” [52]. În timpul detenţiei lor la Galiţin, Mihai Antonescu şi C.Z. Vasiliu au fost consultaţi de medici specialişti (medicină internă, pentru Mihai Antonescu, şi inimă şi gît, pentru Vasiliu) aduşi de la Moscova [53].”

        O spune chiar gen. Pantazi în cartea sa: Constantin Pantazi, Cu mareşalul pînă la moarte. Memorii, Editura Publiferom, Bucureşti, 1999.

  2. Domnule Obidin, dar nu asta era problema în răspunsul meu. Nu pun la îndoială nici 0.0001% din cele ce aţi scris dvs. Mai mult, ştiu că imediat după ce a fost arestat Antonescu, înainte de a fi trimis la Moscovei, a fost prezentat mareşalului Malinovski care avea punctul de comandă undeva în apropierea Bucureştilor, unde a fost primit cu cea mai mare deferenţă. I s-a oferit o cafea, a fost foarte respectuos cu el. Au discutat multe probleme referitoare la război, printre care, spre a afla cauza pentru care armata română a înaintat adînc în teritoriul sovietic, i-a pus întrebarea: „De ce d-le Mareşal aţi trecut Nistrul?” Răspunsul exact dat lui Malinovski nu-l cunosc, însă ştiu răspunsul lui în acestă privinţă din ale interviuri, inclusiv din răspunsul dat completului de judecată, care mi s-a părut destul de convingător şi care ţine de onoarea camaraderească caracteristică militarilor. Sigur că Malinovski nu era un oarecare politruc, el era militar de onoare, chiar dacă lupta sub comanda lui Stalin. Cînd româniii spun că ruşii la intrarea lor în ţară se purtau cu românii ca nişte porci, nu se referă la ofiţeri, ci la rusul de rînd, cu o educaţie sumară, sau fără urmă de educaţie. Şi nici nu acuzăm că ar fi vina lui, ci a modului cum a primit educaţie de la ţara sa.
    În ceea ce priveşte comportamentul anchetării de către ruşi a celor capturaţi, nu nu mă refeream ofiţerii superiori capturaţi de ruşi, ci la omul obişnuit de la care anchetatorul sovietic îşi propunea să afle cît mai multe amănunte în ceea ce priveşte tactica lor de luptă împotriva invadatorilor sovietici, despre cine mai sunt angajaţi în acestă acţiune, care sunt alte acţiuni ce urmeză să fie îndreptate împotriva lor. Întotdeauna ofiţerii sovietici s-au purtat corect cu inamicii de rang echivalent capturaţi în timpul luptelor. Nu acelaşi lucru se întîmpla în cazul anchetării soldatului obişnuit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s