GHETOUL EVREESC DIN CHIȘINĂU(1941)

În perioada ocupației Moldovei(1941-1944), autoritățile românești au realizat foarte activ pe teritoriul republicii așa numită politică de ”ghetoizare”, sub controlul lor s-au aflat circa 25% din toate ghetourile de pe teritoriul URSS. Procesul de formare și de lichidare totală a ghetourilor a fost încheiat pentru prima dată pe teritoriul Moldovei. Înaintea războiului aici locuiau de la 230 pînă la 300 mii de evrei, printre care circa 50 de mii de refugiați din România.
Nu mai puțin de 30-40 de mii (după unele date 75-80 de mii) au părăsit republica, încercînd să se evacueze în interiorul URSS (mulți din ei au reușit să ajungă numai pînă la Odessa).Pe 24 iulie 1941 cuvernatorul provinciei Basarabia, Voiculescu, a decretat un ordin despre concentrarea evreilor în lagăre speciale în regiunile rurale. Unul din primele înființate pe teritoriul ocupat al URSS a fost ghetoul din Chișinău. Ordinul pentru crearea lui a fost semnat pe 25 iulie de către comandantul român. În realitate el a apărut la inițiativa comandamentului einsatzkommando-ului- 11a, care întra în componența einsatzgruppe-ului D. Acest ghetou avea o particularitate – el era în subordonare dublă – se supunea comenduirilor române și germane.
În plus, de pe teritoriul ghetoului nu au fost evacuați localnicii-creștini, care aveau autorizații de întrare și eșire din ghetou.
Ghetoul se afla în partea de jos a orașului (mai la vale de Catedrală). Pentru mutarea miilor de persoane au fost puse la dispoziție două zile. În prima zi după sosire, evreii au fost ținuți cîteva ore în piață, pe arșiță, fără să li se permită să-și facă nevoile, fără apă și mîncare. În ghetou au fost adunați, după părerile cercetătorilor, de la 9 pînă la 13 mii de persoane.
Perimetrul gardului de lemn care înconjura ghetoul era de 4 kilometri. Conform surselor autorităților românești la început în ghetou se aflau 10.578 de evrei (dintre care 3.117 bărbați, 5.261 femei, 1.160 de fete și 1.040 de băeți). La mijlocul lunii septembrie în ghetou erau aproape cu o mie de oameni mai mulți. Din 11.525 de deținuți erau 4.148 de bărbați, 4.476 de femei și 2.901 de copii. Creșterea numărului populației se lămurește prin faptul că în ghetoul chișinăuean au fost adunați și evreii din împrejurimile orașului.
La ședința guvernului României din 6 octombrie 1941 Ion Antonescu a declarat:
”În ceea ce-i priveşte pe evrei, am luat măsura ca să-i scot definitiv şi total din aceste regiuni. Măsura este în curs. Mai am în Basarabia aproximativ 10.000 de evrei, care, în câteva zile, vor fi trecuţi peste Nistru, iar dacă circumstanțele vor permite, vor fi trecuţi dincolo de Urali”
Începînd cu 8 octombrie și pînă la sfîrșitul lunii octombrie 1941 autoritățile, (după executarea unei părți a deținuților),  au efectuat deportarea lor. Ea s-a petrecut în cîteva etape. La început lumea era mînată pe jos – pentru 2.500 de persoane au fost puse la dispoziție 100 de căruțe. Doar ultimele grupuri au fost transportate în căruțe. Încercările disperate ale comunității evreești din România de a zădărnici deportarea nu au avut succes.
Ministrul afacerilor străine Mihai Antonescu în toamna anului 1941 a căzut de acord ca să fie lăsați în Chișinău măcar activiștii obștești cunoscuți, dar în cele din urmă s-a realizat un acord de a lăsa doar 100 de persoane convertite în creștinizm.
Cu toate acestea către sfîrșitul anului 1941 în ținutul Chișinău rămîneau 215 evrei. La mijlocul lunii martie 1942 în provincia ”Basarabia” se aflau doar 425 de evrei. În general aceștia erau persoane căsătorite cu creștini, care s-au convertit în creștinizm sau care aveau merite personale față de România. În mai 1942 toți evreii din Chișinău, în afară de 2 persoane, au fost deportați. Informațiile despre administrația coruptă, datorită căreia circa 20 de evrei au reușit să părăsească ghetoul (în curînd ei au fost arestați) și plîngeril comunității evreești despre comportamentul violent față de deținuți au adus în decembrie 1941 după ordinl lui Antonescu la formarea unei comisii ”pentru cercetarea abuzurilor în ghetoul Chișinău”. Activitatea acestei comisii nu a adus la nici o înbunătățire a condițiilor de viață a evreilor din Moldova.