CÎȚI MOLDOVENI BASARABENI AU SLUJIT ÎN ARMATA ROMÂNĂ ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL?

De mai multă vreme vroiam să aflu numărul moldovenilor noștri care au slujit pe timpul războiului în armata română. La istoricii români nu am putut găsi nimic concret –  în timp ce chiar ei spun că în Armata Roșie au fost recrutați numai în 1944-45 peste 250.000 de moldoveni, despre numărul moldovenilor recrutați în armata română nu spun nimic. Sau e o temă tabu la ei, sau nu dispun de date precise, sau eu am căutat rău (mi-am adus aminte că odată am ascultat o transmisiune la postul de radio ”Эхо Москвы”, unde vorbeau despre perderile de război ale aliaților lui Hitler, era un istoric care spunea că nici pînă în ziua de azi nu se cunosc exact perderie românești, datorită haosului care domnea în structurile militare ce duceau evidența militarilor în unități, cred că aceiaș poveste este și cu soldații din Moldova de Est).

Iată ce am reușit să găsesc la această temă în cartea istoricului Petru Șornicov ”Moldova în anii celui de-al doilea război mondial”, Chișinău, 2013, pag 303, 307:

”Cea mai mare problemă pentru ocupanți o constituia folosirea în interese militare a resurselor umane ale Moldovei. La momentul năvălirii asupra URSS îm armata română erau înrolați 7,8 mii de basarabeni, mobilizați înainte de 28 iunie 1940. Deoarece nu aveau încredere politică într-înșii, comandamentul considera că ei puteau fi folosiți în unitățile de deservire și în cele de ocupație. Către sfîrșitul anului 1941, luînd la evidență în Basarabia ocupată 84,8 mii de tineri în vîrstă de 17-21 de ani, administrația românească de ocupație îi folosea ca pe o forță de muncă neremunerată.(Arhiva națională a Republicii Moldova (ANRM), fond 2067, inv.1, d. 495, fila 11)
După catastrofa de la Stalingrad 8,8 mii de tineri, a zecea parte din acest contingent, au fost totuși mobilizați. La 27 martie 1943 1.000 de premilitari au fost încolonați în fața clădirii episcopiei. I. Antonescu avea de gînd să-i inspecteze. Însă în ultimul moment ”conducătorul” n-a riscat să apară în fața formației moldovene. Propunerea unui grup de colaboraționiști de a forma din moldovenii din ”Transnistria” un ”corp de voluntari” pentru lupta cu Armata Roșie a fost considerată de guvernatorul Gh. Alexianu ca provocatoare. El își dădea seama care-i starea moral-politică adevărată a populației moldovenești, iar pe inițiatori a poruncit să fie expulzați în Basarabia. (ANRM, f. 706, inv. 1, dos. 837, file 910-913)
În ajunul eliberării RSS Moldovenești Marele stat-major al armatei române, cu scopul de a lipsi Armata Roșie de posibilitatea de completare a rîndurilor sale, a ordonat ”evacuarea” din Basarabia a premilitarilor și a bărbaților la vîrsta de recrutare. La 10 ianuarie 1944 prin ordinul circular Nr. 70.804/944 MSM a cerut administrației de ocupaație de urgență, pînă la 19 ianuarie, să evacueze premilitarii, care urmau să fie înrolați în 1945-1948, rezerviștii în etate și pe tinerii de 16-20 de ani. (ANRM, fond 680, inv. 1, dos. 4666, fila 572)
Totodată în regiune s-a desfășurat mobilizarea în armata română. Concomitent cu căratul în România a utilajului întreprinderilor, în mod forțat erau trimiși peste Prut țăranii și muncitorii declarați ”mobilizați” sau ”rechiziționați”. Ocupanții intenționau să trimită din Basarabia peste Prut 250.000 de bărbați. (ANRM, fond 2067, inv. 1, dos. 210, fila 327).
……
Funcționarii de asemenea s-au supus și au executat ordinul de evacuare. Dar încercarea de a mîna în România bărbații la vîrsta înrolării și tineretul și, mai ales, mobilizarea în armata română s-au ciocnit de o împotrivire dîrză. La 23 martie 1944 generalul O. Stavrat în ordinul său privind desfășurarea etapei a doua a ”Operațiunii 1111” în județele Bălți și Orhei a fost nevoit să ceară din nou ”evacuarea” contingentului de premilitari. (ANRM, fond 2067, inv. 1, dos. 210, fila 327)
Dar în acele zile în raioanele de răsărit și de nord ale Moldovei pătrundeau unitățile Armatei Roșii. Adminisrația de ocupație își rărise rîndurile în urma evadării funcționarilor în România. Astfel că de îndeplinirea ordinului de ”evacuare” a premilitarilor și de ”mobilizare” a rezerviștilor n-avea cine să răspundă. În mai 1944 armatele germane și-au mobilizat rezervele și frontul s-a stabilit vremelnic pe linia Nistru-Dubăsari-Orhei-Cornești. În județele de centru și de sud ale Moldovei armata română și poliția au întreprins razii de masă asupra celor ce se eschivau de la ”mobilizare”. Cu toate aceste acțiuni, ocupanții au reușit ”să prindă cu arcanul la oaste” la sfîrșit de mai mai puțin de jumătate din contingentul celor care erau sortiți să se ”evacueze” cu sila. ”Din rapoartele primite despre situația cum a răspuns populația Basarabiei la chemarea de a apăra țara, – nu fără ironie raporta la 1 iunie O. Stavrat, – reiese: s-au prezentat la punctul de mobilizare de bună voie de la 2 pînă la 10%; au fost prinși de jandarmi și trimiși în unități 36-38%; din premilitari s-au prezentat și au fost trimiși peste Prut de la 20 pînă la 30%; au fost prinși și trimiși de jandarmi de la 40 pînă la 50%; la rechiziție s-au prezentat 40-45%; au fost rechiziționați cu forța de jandarmi 30-35%. ( Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза 1941–1945. Сборник документов и материалов в двух томах. — Кишинёв: Штиинца, 1975-76. T. 2, C. 192-193)
Bărbații, flăcăii din Basarabia prinși astfel, erau duși în România sub escorta jandarmilor, ca niște deținuți. Nici ei, nici soldații moldoveni, mobilizați anterior în armata română, nu vroiau să lupte împotriva Armatei Roșii. În august 1944, după ce trupele sovetice au realizat Operațiunea Iași-Chișinău, 14.100 de moldoveni s-au predat. Prin ordinul generalului F. I. Tolbuhin ei au fost eliberați, iar apoi recrutați în Armata Roșie. Aproape toți moldovenii, rămași în armata română, după trecerea României de partea coaliției antihitleriste, au depus cereri de a fi înrolați în Armata Roșie. (Cașu I. ”Politica națională” în Moldova Sovietică (1944-1989). Chișinău, 2000, pag. 128.)
În loialitatea lor față de Uniunea Sovietică nu se îndoia chiar nici I. V. Stalin. Nedorind însă să slăbească armata, care a devenit aliată, Comandantul Suprem a depus rezoluția: ”Avem nevoe de oamenii noștri și în armata română”.
Forțele patriotice au reușit să zădărnicească folosirea de către ocupanți a resurselor umane ale Moldovei. Încercarea de a duce în România bărbații de vîrsta recrutării – 250.000 de oameni a eșuat. (Шорников П. М. Цена войны. С. 58)
Ei au putut include în componența armatelor române doar a zecea parte din contingentul planificat. După eliberarea RSS Moldovenești, în rîndurile Armatei Roșii s-au înrolat 256,8 mii de locuitori ai Moldovei. (История Республики Молдова с древнейших времён до наших дней,«Elan-Poligraf», Кишинёв, 2002, стр. 240)
Încă vreo 36.000 au completat unitățile frontului de muncă. Așadar, dacă punem la socotelă pe cei mobilizați la începutul războiului, mai mult de 90% din contingentul de recrutare din Moldova a luptat în componența Forțelor Armate ale URSS. Muncitorii moldoveni, duși în România odată cu utilajul, de acum în primăvara anului 1944 au început să se întoarcă în Moldova ilegal. ( Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза 1941–1945. Сборник документов и материалов в двух томах. — Кишинёв: Штиинца, 1975-76. T. 2, C. 192)
Și numărul bejenarilor a fost mic. Către sfîrșit de mai 1944 în România se aflau 19.370 de bejenari din Basarabia, dar la biroul refugiaților s-au înregistrat numai 13.463 din aceștia, ceilalți fiind români, care și-au găsit adăpost la rude sau aveau peste Prut spațiu locativ. Ce-i drept, în vara anului 1944, în urma unor razii și ”rechiziții” a forțelor de muncă șa altor măsuri, autoritățile de ocupație au reușit să majoreze numărul celor ”evacuați” în România pînă la vreo 50.000 de oameni.” (ANRM, fond 1.577, inv. 4, dos. 18, file 99-100)

Anunțuri