POPULAȚIA MOLDOVEI DE EST ȘI ADMINISTRAȚIA MILITARĂ ROMÂNĂ DUPĂ 22 IUNIE 1941. PARTEA II

Războiul împotriva URSS a fost, întîi de toate, o campanie de jaf. La 9 iulie 1941 I. Antonescu a semnat decretul-lege Nr. 637, care prevedea pentru populația din teritoriile ocupate pedeapsa capitală nu numai pentru dosirea de arme, dar și pentru refuzul de a colabora cu autoritățile ocupante la căutarea materialelor, obiectelor de valoare. ”Depozitele și materialele de tot felul, lăsate de inamic după retragere, – stabilea decretul, – sînt proprietate a statului român”. Cei care știau de existența acestor valori erau obligați ”să le transmită autorităților sau să divulge persoanele, care dispun de ele”, în caz contrar erau amenințați cu moartea( Monitorul oficial. Partea I. № 161. 10 iulie 1941. P. 3980). Guvernatorii au dublat decretul cu dispozițiile proprii, în care nu lipsea amenințarea de pedeapsă cu moartea. Decretul-lege Nr. 791 din 3 septembrie 1941 concretiza obiectele care trebuiau jefuite. Proprietate a statului român deveneau averile evreilor, ale organizațiilor sovietice, ale cooperativelor, precum și cele rămase fără stăpîni( Monitorul oficial. Partea I. № 209. 4 septembrie 1941. P. 5196, 5197).
Dar realizarea jafului de stat a fost precedată de bacanala prădăciunilor din primele zile de ocupație. ”Haosul, – recunoștea guvernatorul C. Voiculescu, – domnea peste tot, avea loc la fiecare pas”( ANRM [Arhiva națională a Republicii Moldova]. F. 1931. Inv. 1. D. 98. Fila 123). Mult mai organizat jefuiau unitățile germane. ”În primele opt zile, – raporta comendantul Chișinăului colonelul V. Tudose, – în oraș nu se afla nici o unitate de poliție militară germană. Din această cauză unitățile militare germane în mod organizat sau în grupuri izolate, aplicau forța sau în virtutea dreptului de cuceritori săvîrșeau silnicii, prădau și cărau tot ce era mai de valoare din depozite, din casele abandonate, dar și din cele neabandonate, întrînd în conflicte, desconsiderînd paza militară românească. Aceste cazuri în repetate rînduri au fost aduse la cunoștința armatei, domnului guvernator și domnului mareșal.
Căutarea și însușirea obiectelor și materialelor de valoare, care, după cum presupuneau ei, sînt ascunse în case, în mobiliere, în divanuri, sub podele au devenit o preocupare generală… Conținutul depozitelor și materialele fabricilor în cea mai mare parte au fost prădate de unitățile militare germane. Peste tot unde se puneau gărzi militare românești, după un scurt timp, apăreau unitățile motorizate germane, înlăturau garda și, în timp ce aceasta raporta cazul, nemții luau încărcătura și plecau”. Luînd cunoștință de acest raport, I. Antonescu a notat pe marginea lui, că el însuși a fost martorul unor ”scene regretabile” la Chișinău, Bender și Tiraspol( “Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза. 1941—1945 гг. Сборник документов и материалов в 2-х томах. Кишинёв: Штиинца, 1975. T.2. C. 89-92). La Grigoriopol, raporta un ofițer român, ”soldații germani luau saci cu făină, lăsînd vreo două mărci”; ei borfăiau în case, luînd tot ce le cădea în mînă( “Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза. 1941—1945 гг. Сборник документов и материалов в 2-х томах. Кишинёв: Штиинца, 1975.T.2. C. 103).
Cu aceiași lăcomie jefuiau și românii. În spitalele din Rîbnița și Tiraspol, după staționarea aici a spitalelor românești, n-a rămas nici utilaj, nici inventar( ARSO. F. 1404. Inv. 4. D. 44. Fila 41). La Bălți în timpul unei razii, desfășurate la 15 iulie în cartierul ”După Podul Chișinău”, poliția a jefuit de la orășeni trei căruțe de încălțăminte, îmbrăcăminte și produse alimentare( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 31).
Militarii români, raporta la 29 iulie chestura Chișinău, sub pretextul verificării documentelor, jefuiesc populația în apartamente și în stradă; amenințînd cu arma, iau de la cetățeni ceasuri și alte obiecte de valoare( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 78). În august unitățile de front s-au îndreptat spre Odesa. Dar soldații regimentelor 10 Vînători de munte, 11 Dorobanți și de artilerie, încartiruite în oraș, continuau să jefuiască casele și trecătorii, se menționa în raportul chestorului din 19 august. Unii locuitori, se menționa în raport, ”au fost jefuiți ziua în amiaza mare chiar în stradă. Cetățenii erau opriți și, fiind percheziționați, li se luau obiectele scumpe”(ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 406). Soldații din unitățile italiene, raporta la 26 august șeful poliției județului Soroca de asemenea ”întră în casele oamenilor și iau cu forța, fără a achita, obiecte de uz casnic, mai ales perne, prostiri, cuverturi,lămpi etc( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 536).
În toamna 1941 a venit vremea jafului organizat de stat. În orașe au fost alcătuite comisii pentru inventarierea bunurilor jefuite, dar ”capturile” continuau să rămînă obiecte ale poftelor militarilor și funcționarilor români, din care cauză inventarierea se tărăgăna. Guvernatorul Basarabiei a fost nevoit să revină de mai multe ori la această chestiune. Către ianuarie 1942 a fost stabilită existența a 184 de depozite în Basarabia, ”rămase de la Soviete”, inclusiv 73 de depozite cu producție agricolă, 26 de depozite cu materiale de construcție, 9 depozite de carburanți, 2 – de mașini și utilaje(ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 483. Fila 88). Proprietate a statului român deveneau și 399,7 mii de hectare de terenuri agricole, 823 de întreprinderi industriale, 23,8 mii de tone de producție agricolă, mașini, utilaje, imobile ș. a. în valoare de 6759,7 milioane de lei( ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 483. Fila 773). La Chișinău ocupanții au naționalizat 1906 case, inclusiv 6523 de apartamente locuibile, precum și 423 de imobile avariate( ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 69. Fila 9). Aceasta era proprietatea celor refugiați, omorîți și deținuți.
Operațiunea principală în campania de jefuire constituia ”românizarea” averii evreilor. În urma desfășurării acestei campanii, după cum informa presa ocupanților, în România statul a agonisit 200 de miliarde de lei( ”Bucovina”. 1941. 30 august). Aceată practică a fost continuată și în teritoriile cotropite. ”Statul român, – se declara în decretul-lege Nr. 791 din 3 septembrie 1941, – întră în stăpînirea averii evreilor ce se află în Basarabia și Bucovina de Nord( Monitorul oficial. Partea I. №209. 4 septembrie 1941. P. 5197). În temeiul legilor românești despre ”românizare” de la evreii din Basarabia au fost expropriate 325773 hectare de pămînt, 37769 imobile, inclusiv 25847 case de locuit, 626 de întreprinderi industriale (mori, uleinițe, fabrici de spirt( Назария С. „Холокост: Страницы истории (На территории Молдовы и в прилегающих областях Украины, 1941-1944). Кишинёв. 2005. С. 217).
Se pricopseau de asemenea și militarii români, jandarmii și funcționarii. Mînîndu-i pe evrei în lagărele de concentrare, ocupanții le îngăduiau să ia cu dînșii numai ceea ce ”puteau duce în mîini”; condamnații, firește, luau cu ei banii și obiectele de valoare. La Chișinău țintă a jefuirii în masă a devenit averea rămasă în apartamentele evreilor închiși în gheto. ”Căutarea și însușirea bunurilor, – se menționa în raportul comandantului militar, – a devenit o preocupare generală”. Serviciul SSI îi raporta lui I. Antonescu, că bunurile în volum enorm, care ar fi trebuit să vină în vistieria statului, devin proprietate privată. Pentru cercetatrea ”neorînduielilor din gheto-ul din Chișinău” a fost trimisă o comisie în frunte cu comandantul militar al orașului București generalul C. Niculescu. ”Averea mobilă, lăsată de evrei, – raporta comisia, – a devenit obiect al unei serii de jafuri”. În aceste prădăciuni au luat parte toți cei trei primi comandanți militari ai Chișinăului. Colonelul E. Dumitrescu pe calea jefuirii evreilor și a estorcărilor de mită, și-a agonisit o mare avere, trimițînd peste Prut 7 vagoane de obiecte scumpe. Comandantul lagărului de concentrare Vertiujeni colonelul Agapi, locțiitorii lui – căpitanii Burădescu și Rădulescu, luau de la deținuți juvaiere, ceasuri, monede de aur, furculiți și linguri de argint, blănuri( Холокост на территории СССР. Энциклопедия. Гл. ред. И. А. Альтман. Москва. РОССПЭН. 2009. C. 151). Jefuiau și alți ofițeri și funcționari. De la 16 august pînă la 24 noiembrie 1941 primăria orașului Chișinău a eliberat 3514 licențe de trimitere în ”țară” (România) a mobilierului jefuit de la evrei. Gradele inferioare se mulțămeau cu mita de o singură servire. ”Soldații din paza gheto-ului, – se constata în darea de seamă a comisiei, – pentru o anumită sumă de bani sau în schimbul unor obiecte de valoare (vereghete, tacîmuri, haine, lenjerie ș. a.) dau voie evreilor să părăsească gheto-ul. Prețul obișnuit pentru permisiunea de a părăsi gheto-ul, alcătuia 1000-1500 lei, sumă echivalentă cu salariul de o săptămînă al unui muncitor( Холокост на территории СССР. Энциклопедия. Гл. ред. И. А. Альтман. Москва. РОССПЭН. 2009. C. 419).
Campania de jefuire a fost prezentată ca proces de concentrare și deportare a evreilor. Cînd în lagărele de concentrare din județul Soroca au fost aduși 50000 de evrei din Bucovina, s-a descoperit, că la încărcarea lor în vagoane la gara Cernăuți volumul bagajelor acestora n-a fost limitat. Dar la trimiterea din lagărele de peste Nistru li s-a permis să ia cu dînșii numai ceea ce puteau duce. Restul bagajelor a fost depozitat la Otaci și Mărculești( ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 69. Fila 23). Pe urmă deținuții erau jefuiți la traversarea Nistrului. La început de august 1941, cînd românii, fără a percheziționa pe fiecare personal, au mînat peste rîu vreo 13000 de oameni, de această gafă s-au folosit nemții. Ei întîlneau convoiurile pe malul stîng al Nistrului și, percheziționîndu-i, le luau obiectele scumpe și hîrtiile de valoare. Autoritățile românești și-au corectat greșeala. La 9 octombrie la Rezina au sosit reprezentanții Băncii naționale a României. Ca să simplifice procesul jefuirii ei nu luau, pur și simplu, de la cei întemnițați aurul și bijuteriile, ci le cumpărau: aurul conform cursului oficial, mult mai mic decît cel de piață, iar bijuteriile – pe un preț de 20% din valoarea aurului. Iar leii, circulația cărora în ”Transnistria” era interzisă, îi schimbau pe mărcile germane de ocupație – reichskreditkassenscheine (RKKC): 60 de lei pentru o marcă(ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 69. Fila 24, 25). Astfel, valorile reale se schimbau pe hîrtii de nimic. Numai de la primele două transporturi de întemnițați (2500 de oameni) reprezentanții băncii au luat în așa mod aur, în valoare de mai mult de 10 milioane de lei(ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 524. Fila 8).
Perchezițiile continuau. ”Înainte de a trece Nistrul la Movilău, – mărturisea unul din supraviețuitori, jurnalistul chișinăuian Lev Bacal, – românii îi percheziționau pe toți, borfăiau toate lucrurile, pipăiau fiecare centimetru de îmbrăcăminte: căutau aur, bijuterii. Numai la ce metode nu recurgeau prădătorii: dacă vedeau că cineva are dantură de aur – îl împușcau”( Назария С. ”История без мифов. Вторая мировая война: генезис, ход и итоги. Кишинёв. 2010. С. 209).
Această procedură de ”schimb” a fost aplicată și în procesul jefuirii celor închiși în gheto-ul din Chișinău. În gheto au fost deschise patru secții ale Băncii Naționale Române. Către 11 august 1941 ele schimbau leii la un curs de 1:40, astfel fiind schimbate 40 de milioane de ruble sovietice( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 169). Independent de această procedură, străjerii români organizau (în gheto) razii și percheziții, luau de la cei închiși bijuteriile, blănurile, banii, produse alimentare. Către 28 octombrie 1941, în coloane a cîte 1500 de oameni, au fost trimiși peste Nistru 6000 de întemnițați. La chilometrul al șaselea de la oraș, pe șoseaua Orhei, escorta oprea fiecare coloană, iar funcționarii Băncii Naționale Române luau de la nenorociți obiectele scumpe, banii, dîndu-le în schimb bonuri( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4237. Fila 388). O parte din bijuterii întemnițații, totuși, le mai păstrau. De aceea la punctele de traversare a Nistrului la Soroca și Otaci soldații și ofițerii români din nou îi percheziționau. Potrivit informațiilor CCBT (Cabinetul militar-civil pentru administrarea Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei), jefuirea ”stihiinică” a adus statului român prejudicii de ”miliarde de lei”( ANRM. F. 706. Inv. 1.D. 521. Fila 69). După ce i-au trimis pe cei deținuți peste Nistru, paza gheto-ului Chișinău și-a însușit mobila rămasă, încălțămintea, îmbrăcămintea, lenjeria, vesela, vasele de bucătărie și alte bunuri.Comandantul legiunii de jandarmi Lăpușna căpitanul Ion Paraschivescu a folosit la transportarea ”trofeelor” în România soldații din echipa lui(ANRM. F. 706. Inv. 1.D. 69. Fila 27).
Ca operațiune de jefuire a fost organizat și ultimul transport al evreilor din Chișinău peste Nistru. La 20 mai 1942 în gheto a sosit reprezentantul Departamentului pentru românizare a guvernămîntului Basarabiei Andriaș cu 20 de lucrători, cu camioane și căruțe pentru a căra agoniseala. Delegații Băncii Naționale românești au percheziționat 204 deținuți, printre care au fost și foști membri ai Sfatului Țării, mari proprietari, ofițeri ai armatei române, la care au depistat aur și bijuterii în valoare de 1,2-1,5 milioane de lei și 800000 de lei în bancnote. După aceasta, deținuții – poate, în semn de recunoaștere a meritelor lor față de statul românesc? – au fost transportați în lagărul de exterminare Vradievca în camioane, nu pe jos. În gheto continua căutarea comorilor ascunse. La 25 mai 1942 în subsolul casei omului de afaceriSolomon Șur cu ajutorul detectorului de mine au fost găsite ascunse bijuterii în valoare de 25 de milioane de lei și 280 de mii de lei în bancnote( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4477. Fila 403).
Pe moldoveni, ruși, ucrainei, găgăuzi și bulgari ocupanții îi jefuiau și în timpul raziilor, dar guvernul a preferat să facă acestă treabă, folosind metodele financiare. Guvernul român a luat un șir de măsuri în veederea strangulării activității întreprinzătorilor din Basarabia. Decretul-lege Nr. 629 din 8 iulie 1941 despre scoaterea din circulație a rublei sovietice prevedea schimbarea banilor sovietici nu în lei, ci pe bonuri( Monitorul oficial. Partea I. N161. 9 iulie 1941). Pe urmele armatei, Banca Națională Română a trimis în Basarabia 200 de funcționari de-ai săi și personal tehnic. În zece orașe au fost deschise 57 de sucursale. Lipsindu-i pe întreprinzătorii autohtoni de mijloace circulante, guvernul a stabilit un curs de schimb tîlhăresc. Într-o lună și jumătate celor 127589 de ”români” li s-au schimbat 65573767 de ruble pe bonuri, 9198 de evrei au schimbat 15014676 ruble, altor 70073 de persoane de alte naționalități li s-au schimbat 42736721 de ruble, tuturor 206860 de oameni li s-au schimbat pe lei 122957198. Banca Națională românească a încercat să organizeze cumpărarea aurului de la populația din regiunile ocupate( Petrencu A. ”România și Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial”. Chișinău. Epigraf. 1999. P.67, 68).
Șmecheria de stat era evidentă. ”Bolșevicii,- se arăta în memoriul Palatei de comerț și industrie din Bălți, – în 1940 au schimbat 40 de lei pe 1 rublă, iar românii 40 de ruble pe 1 leu. Desigur, tot capitalul întreprinzătorilor autohtoni a dispărut într-un singur an”( ANRM. F. 1917. Inv. 1. D. 5. Fila 392). Urmărind înăbușirea activității întreprinzătorilor basarabeni, la 22 iulie 1941 dictatorul a emis decretul Nr. 676 despre blocarea avuarelor originarilor din Basarabia și Bucovina de Nord din băncile românești, lipsind pe proprietari de dreptul de a se folosi de mijloacele depuse. ”Orice avere aflătoare pe teritoriul românesc și aparținînd supușilor români rămași în Basarabia sau în Bucovina de Nord, sau care s-au strămutat în aceste teritorii după 21 iunie 1940 (probabil după 28 iunie 1940), – a stabilit ”conducătorul”, – va fi sechestrată”( Monitorul oficial. Partea I. N172. 23 iulie 1941). Prin ”românizarea” proprietății evreilor, burghezia română era scutită de concurența întreprinzătorilor locali. Locuitorilor din Basarabia și Bucovina de Nord băncile române nu le dădeau credite (oficial pînă la 6 decembrie 1941, în realitate – și mai tîrziu). Astfel întreprinzătorii moldoveni erau lipsiți de posibilitatea de a începe și dezvolta vreo afacere proprie. Deoarece locuitorii teritoriilor ocupate continuau să creadă în victoria URSS, din ce cauză păstrau rublele, în februarie 1942 cursul de schimb a fost corectat pînă la 5 lei pentru o rublă. În interfluviul Nistru-Bug ocupanții cumpărau valuta sovietică după cursul 20 de ruble pentru o marcă RKKS( ANRM. F.706. Inv. 1. D. 518. Fila 40). Schimbul nu era echivalent, de aceea a încetat. După biruința Armatei Roșii la Stalingrad rubla tot mai intens a fost folosită ca mijloc de achitare în comerțul cu amănuntul.
Eliberînd burghezia românească de concurenții sociali și etnici, Bucureștiul a creat condiții confortabile pentru activitate în teritoriile ocupate a întreprinzătorilor din Vechiul regat. Lor li s-a asigurat acces liber la industria basarabeană ”românizată”. Românizarea, comenta mai tîrziu C. Voiculescu, putea fi realizată pe calea transmiterii directe a proprietății personale a unui cetățean de origine neromână unui român sau prin intermediul statului. Situația de război și ”condițiile locale deosebite” excludeau prima cale( ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 483. Fila 673).
Înfăptuind românizarea pe calea a doua, regimul lui I. Antonescu a transferat în patrimoniul statului 639 de întreprinderi industriale ale evreilor și 823 ”fără stăpîni” din Moldova. Afară de aceasta, statul românesc și-a însușit 129 de întreprinderi ale nemților ”repatriați” în 1940 și 55 de unități industriale ale proprietarilor de alte naționalități( ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 483. Fila 672). Ca să înlesnească obținerea de către întreprinzătorii-români a întreprinderilor ”românizate”, la 22 august 1941 prin decretul-lege Nr. 752 ”Cu privire la unele măsuri de finanțare a românizării”, industriașilor români li s-a acordat un credit de 1 mlrd de lei. Condițiile de acordare a creditelor era originea etnică română a solicitantului și utilizarea acestor mijloace pentru cumpărarea averilor evreiești( Monitorul oficial. Partea I. N199. 23 august 1941. P. 4942, 4943). În noiembrie prin decretul-lege Nr. 1004 suma de creditare a fost majorată pînă la 1,5 miliard de lei( Monitorul oficial. Partea I. N1004. 17 noiembrie 1941. P. 7157, 7158). Sfera activității economice a întreprinzătorilor locali a fost redusă și prin acordarea dreptului de monopol de achiziționare a producției agricole firmelor române și germano-române.
O lovitură și mai grea le-au dat ocupanții țăranilor. Autoritățile românești au luat de la 186,4 de mii de familii din județele basarabene (circa 40% din numărul lor total) circa 240000 de hectare de pămînt( Monitorul oficial. Partea I. N1004. 17 noiembrie 1941. P. 279). Achiziționarea producției agricole pe prețuri ”oficiale” reduse premeditat constituia un adevărat jaf de stat. La 7noiembrie 1941 au fost publicate date despre tîlhăria economică organizată în Moldova cu mijloace financiare. La această dată în regiune au fost ”colectate” 4578 de vagoane de producție agricolă, inclusiv 3448 de vagoane de păpușoi; 582 – de grîu, 99 – de secară, 273 – de orz, 174 – de răsărită, 2 – de ovăs. O parte din această producție de acum fusese dusă în România( ”Timpul”. 1941. 7 noiembrie). În ”Transnistria” către sfîrșit de octombrie au fost luate de la populație 23,5 mii de capete de vite cornute mari și 20000 de oi, 150 de vagoane de grîu, 10000 de kilograme de lînă precum și piei crude( “Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза. 1941—1945 гг. Сборник документов и материалов в 2-х томах. Кишинёв: Штиинца, 1975. T.2. C. 80). Din august pînă în decembrie INCOOP și intendența armatei române au ”colectat” în Moldova, pentru a fi duse în România, 83432 de tone de cereale, 9116,6 tone de semințe uleioase, 1297 tone de fasole și mazăre, precum și mii de tone de carne, vite, păsări ș. a.( “Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза. 1941—1945 гг. Сборник документов и материалов в 2-х томах. Кишинёв: Штиинца, 1975. T.2. C. 209).
În conformitate cu decretul-lege Nr. 724 din 31 iulie 1941 populația Basarabiei și Bucovinei de Nord era obligată să acopere în parte cheltuielile României în războiul împotriva URSS, plătind ”împrumutul reunirii”; începutul achitării acestui ”împrumut” se prevedea după 5 ani( Monitorul oficial. Partea I. N187. 9 august 1941). ”Donațiile” muncitorilor trebuiau reținute din salariul lor în mărime nu mai mică de jumătate din cîștigul lunar. De la țărani luau de la 2000 pînă la 4000 de lei de familie( ANRM. F. 1921. Inv. 1. D.3. Fila 9). Aceasta sumă echivala cu plata muncii lunară a unui muncitor necalificat ceea ce era peste putință de achitat pentru o familie de țărani. În calitate de ”donații” erau indicate cereale, cartofi, boboase, precum și haine, lenjerie, pielicele ș. a. Chitanța de achitare a donației capii de familie trebuiau totdeauna s-o aibă la sine și s-o prezinte la prima cerință. Participarea la campania ”împrumutul reunirii” a fost sabotată cu îndîrjire de țărani. Din 330,3 de milioane de lei, strînși în această campanie către august 1942, partea țăranilor, adică a 90% din întreaga populație, era de 92,4 de milioane, mai puțin de o treime din totalul ”împrumutului” luat cu forța( ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 517. Fila 19).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s