CUM AU GOSPODĂRIT ROMÂNII ÎN ARHIVA DIN ODESSA

blak4000

La data de 1 ianuarie 1941 în arhiva din Odessa se aflau la păstrare 2467 de fonduri, 878.005 dosare; toate documentele erau puse în ordine[Arhiva de stat a regiunii Odessa – în continuare – ASRO, Fond р-1142, inventar 1, dosar 89, fila 20]. Direcția orășenească a arhivei din Odessa a fost reorganizată în Direcția regională a arhivei din Odessa, iar Arhiva istorică a regiunii Odessa a început să fie numită Arhiva de stat a regiunii Odessa.

Pe 4 iulie 1941 a început evacuarea arhivei lîngă Stalingrad, iar de acolo – în o. Uralsk din regiunea Kazahstanul de Nord (răspunzător a fost numit colaboratorul științific superior A. I. Ohotina) – în total au fost evacuate 897 de fonduri, 143.585 de dosare[ ASRO, F. р.-1142, inv.1, dosar 150, fila 2]. Înainte de ocupație, din ordinele conducerii unor întreprinderi și instituții ale o. Odessa au fost distruse (arse) în întregime sau parțial documentele multor arhive de deparatament din cauza imposibilității tehnice de a fi evacuate. Printre ele se aflau: arhivele Institutului Tehnologic al industriei conservelor din Odessa al Comisariatului Poporului al industriei alimentare (550 de unități de păstrare), ale uzinei ”Răscoala din Ianuarie” (35.000 de dosare), ale secției regionale Odessa în privința artelor.

În octombrie 1941 director al Arhivei Istorice în Odessa ocupată a fost numit colaboratorul științific E. E. Martynovsky. După ordinul sturmfuhrer-rului Karasik a început strămutarea materialelor păstrate în arhive. În același timp chitanțe și acte de sechestrare nu se alcătuiau. Astfel, au fost confiscate de către ocupanți documentele Institutului de cercetări științifice în domeniul hidrotehnicii și ameliorării (350 de dosare). Au fost nimicite în întregime documentele Institutului industriei morăritului și a elevatoarelor (200 de dosare personale ale colaboratorilor, 800 de dosare personale ale elevilor, ordinele pe institut ș. a.), ale Institutului de ingineri ai transportului acvatic din Odessa (1.200 de dosare), al Institutului economic-financiar din Odessa (2.500 de dosare), ale fabricii de superfosfați din Odessa (3.020 de dosare), ale oficiului regional Odessa al Băncii de Stat (20.000 de dosare). Au fost nimicite materiale foarte faloaroase ale secției orășenești a gospodăriei comunale din Odessa – materialele geodezice și planurile orașului de toate scările, diagrame, scheme, litografii [ ASRO, F. р.-1403, inv. 1. dosar 12].

În anul 1942 în o. Uralsk pe baza Arhivei de Stat a regiunii Odessa a fost organizat grupul arhivelor de stat al NKVD evacuate din RSS Ucraineană, care conținea documentele arhivelor regiunilor Nikolaev și Herson și ale instituțiilor active în regiunile Vinnița, Harkov, Zaporojie și Kamenița, iar director a fost numit V. A. Basak [ ASRO F. р-1142, inv.1, dos. 150, fila 2].

În același timp, în Odessa ocupată a început confiscarea sistematică a documentelor din arhiva regională de către reprezentanții autorităților române și ale organizațiilor științifice. În acest fel, în lunile februarie-aprilie 1942 așa ceva a fost înfăptuit de un grup de savanți și arhiviști în frunte cu paleograful Muzeului național din București profesorul Mirciu și directorul Arhivei Militare din București colonelul Popescu[ ASRO, F. р-1403, inv. 1, dosar 12]. În lunile iunie-august ale aceluiași an au fost luate documente de către profesorul Universității din Iași A. V. Boldur (actul despre sechestrare s-a păstrat în documentele Direcției pentru cultură a primăriei muncipiului Odessa)[ AMRO, F. р-1403, inv. 1, dos. 12].

La începutul anului 1944 au fost sechestrate documente ale stării civile din Arhiva Istorică din Odessa din ordinul nemijlocit al direcției pentru cultură al primăriei muncipiului Odessa. Alte documente, sechestrate de către trupele germane, au fost trimise la Berlin (Germania), ”probabil, prin orașul Jitomir”[ AMRO, F. р-1403, inv. 1, dos. 12].

Datele despre aceste pierderi sînt destul de fragmentare, acte sau nu au fost alcătuite sau au fost nimicite de către ocupanți în timpul retragerii. Informațiile despre pierderile tuturor arhivelor regiunii Odessa (regională, orășenești și raionale) au început să fie adunate imediat după restabilirea activității arhivelor în luna aprilie 1944. Tot atunci a început și concentrarea documentelor din perioada ocupației.

În lunile iulie-septembrie 1944 colaboratorul științific Dmitrenco, inspectorii secției de arhivă a NKVD din regiunea Odessa B. S. Geyl și V. I. Mihailovsky potrivit dispoziției Nr. 5-18 de la 17 iulie 1944 au efectuat cercetarea arhivelor UNKVD din raioanele Frunzovka, Yanovka, Gayvoron, Grușky, Golovnyovo, Valea Hoțului și ale altor raioane. Șefilor secțiilor de arhivă raioanle li s-a recomandat ”să purceadă imediat la adunarea materialelor documentare din perioada ocupației și a materialelor documentare, care au o însemnătate operativă, să le cerceteze și să trimită listele lor la organele NKVD pentru a fi folosite în scopuri operative”. Locțiitorul șefului Direcției NKVD din regiunea Odessa maiorul securității de stat Kuznețov a primit ordin ”să obțină de la comitetele executive raionale încăperi înzestrate în mod corespunzător pentru arhivele raionale”[ AMRO, F. р-1403, inv. 1, dos. 12].

Pe data de 26 august 1944 comisia compusă din: directorul Arhivei de stat din regiunea Odessa a NKVD Bassak Vasily Andreevici, reprezentantul comitetului sindical al Școlii Superioare Șehtman Eva Lazarevna, contabilul superior Tyutceva Elena Arkadievna, cu participarea experților și martorilor a întocmit un act despre pierderile pricinuite de către ocupanții germano-fasciști Arhivei de stat din regiunea Odessa a NKVD. La act este anexată o adeverință a martorilor despre nimicirea și jefuirea a 400.000 de dosare, 9.000 de cărți, a inventarului și utilajului arhivei în sumă de 93.058 de ruble.

Concluzia expertizei despre daunele, provocate de ocupanții germano-români Arhivei de stat din regiunea Odessa a NKVD și filialelor ei din orașele Pervomaysk și Balta în perioada 16 octombrie 1941 – 10 aprilie 1944 era următoarea.

În arhiva din Odessa și în filialele ei se păsatrau 3.442 de fonduri (1.122.671 de dosare), dintre care: în arhiva din Odessa – 2.467 de fonduri (878.005 dosare), în arhiva din Pervomaysk – 345 de fonduri (157.270 de dosare), în cea din Balta – 623 de fonduri (87.396 de dosare).

În bibliotecile arhivei și ale filialelor erau peste 9.000 de cărți, inclusiv foarte multe de preț: Codul de legi al Imperiului rus, dispozițiile și rapoartele tipărite ale consiliului municipal, calendarele informative ale cancelariei guvernatorului orașului pe perioada de la începutul sec. XIX pînă în 1918, ”Buletinul Eparhial” al consistoriului bisericesc din Herson, enciclopedii din perioadele de pînă la revoluție și sovietice.

În urma nimicirii, sechestrării și jefuirii arhivei, care au continuat pe durata celor 4 ani de ocupație, au fost pierdute 400.000 de dosare ale arhivei din Odessa pe perioada 1801-1930 și toate documentele filialelor din Pervomaysk și Balta pe anii 1918-1935. În întregime sau parțial au fost pierdute documente unicale ale fondurilor Cancelariei guvernatorului general al Novorusiei și Basarabiei, ale consiliului municipal Odessa, ale primăriei Odessa, ale guvernatorului Odessei, ale epitropului circumscripției școlare Odessa, ale liceului ”Richelieu”, ale Universității din Novorusia, ale Cursurilor superioare pentru femei, ale Fiscului, ale magistratelor gubernial și municipal, ale Societății din sudul Rusiei pentru agricultură, ale tribunalului comercial (a fost ars în întregime), fondurile personale ale savanților, scriitorilor, artiștilor, oamenilor de stat, reprezentanților vieții publice ș. a.

În afară de aceasta ocupanții au dus la Berlin și București documente din fondurile Cancelariei guvernatorului general al Novorusiei și Basarabiei, ale comitetului tutelar pentru coloniștii străini din ținutul de sud al Rusiei, ale uficiilor tutelare pentru coloniștii străini din Ecaterinoslav, Basarabia, Novorusia și Herson, ale Comunității Menoniților, ale Școlii Reale ”Sf. Pavel”, materiale ale înstituțiilor de stat și obștești ale localităților nemțești din ținutul Novorusia, arhive personale ale savanților, scriitorilor, oamenilor de stat (Kocyubinsky, Sturza ș. a.)

Au fost nimicte circa 800 de manuscrise (inclusiv din acele interzise de către cenzură) a scriitorilor ruși și ucraineni, printre altele lucrări ale lui I. Franko, M. Koțyubinsky.

O pierdere importantă pentru istoria dezvoltării comunale, industriale și culturale a orașului a devenit pierderea planurilor, desenelor caselor și edificiilor Odessei și ale regiunii, printre care profilurile liniilor de tramvai din Odessa, ale conductei de gaz, ale liniei de telefoane, ale radei portului Odessa ș. a.

În arhivele din Balta (în anii 1924-1940 – capitala RASS Moldovenești) și Pervomaysk (centru raional la nordul regiunii Odessa) au fost nimicite documentele instituțiilor de stat și obștești din perioada sovietică. Peste jumătate din dosarele rămase au fost împrăștiate de către ocupanți, le-au fost dăunate filele, coperțile, fondurile au fost amestecate.

Aceste date strașnice au fost adeverite de semnăturile experților: ”A. G. Gotalov-Gottlieb, profesor al Universității de stat din Odessa, doctor în științe; S. M. Kovbasyuk, docent al Universității de stat din Odessa; A. I. Glyadkovskaya, docent al Universității de stat din Odessa; A. I. Ohotina, colaborator științific superior al Arhivei de stat din regiunea Odessa a NKVD; G. M. Phor, colaborator științific al Arhivei de stat din regiunea Odessa a NKVD”[ ASRO, Fond р-1403, inv. 1а, adeverința 10].

Tot la 26 august 1944 a fost întocmită ”Adeverința martorilor despre daunele provocate Arhivei de stat din regiunea Odessa de către autoritățile germano-române în perioada ocupației de la 16 octombrie 1941 pînă la 10 aprilie 1944”: ”La momentul ocupației Odessei de către trupele române în oraș a rămas neevacuată o mare cantitate de documente de arhivă, care se păstrau în arhiva regională (str. Armatei Roșii, 70) și în arhiva orășenească (str. Olghyevskaya, 14). Din ordinul guvernatorului Transnistriei Alexianu în încăperile arhivei au fost dislocați soldați români. Ocupanții foloseau activ documentele și stelajele pentru foc și permiteau populației orașului să ia documente în voie. Încăperea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în care pe timpul ocupației se afla arhiva regională, a fost transmisă clerului român. Pentru pregătirea bucatelor, încălzirea și reparația bisericii la fel se foloseau documente, utilaj și stelaje. Pe la piețe a apărut o mare cantitate de materilae de arhivă și ediții din biblioteci, care se vindea în calitate de combustibil sau pentru alte scopuri. Doar în luna iunie 1942, datorită rugăminților îndelungate și insistente ale fostului colaborator științific superior al arhivei E. E. Martynovsky, a fost primită dispoziția primarului orașului despre organizarea Arhivei istorice din Odessa pe lîngă direcția pentru cultură a primăriei municipiului Odessa.

În luna august 1942 în încăperea arhivei orășenești a fost organizat un cinematograf, totodată au fost luate și pierdute materialele deja pe jumătate jefuite de către unitățile române și populație. În condițiile iernii aspre ale anului 1942, datorită muncii plină de abnegație a unei părți din colaboratorii Arhivei istorice, a fost efectuată transportarea materialelor de arhivă salvate în încăperile de pe str. Pușkin, 20 și Lanjeron. Însă și după aceasta avea loc pierderea valorilor istorice – din cauza sechestrării documentelor în urma dispozițiilor direcției pentru cultură. În această privință au depus mărturii E. E. Martynovsky, fostul colaborator științific al Arhivei de stat din regiunea Odessa a NKVD; N. I. Jilin, lector superior al Universității de stat din Odessa; A. A. Strelbițkaya, tehnic de arhivă al Arhivei de stat din regiunea Odessa a NKVD; V. A. Rogalsky, locuitor al o. Odessa.

În lunile august-noiembrie 1944 șefii arhivei orășenești din Odessa, ale secțiilor de arhivă raionale de asemenea au întocmit acte despre daunele provocate de către cotropitorii germano-fasciști și români în domeniul arhivelor. Concluziile erau puțin îmbucurătoare.

Arhivele raionale ale UNKVD aveau următoarele pierderi:

Arhiva raionului Ananiev – au fost pierdute 208 fonduri (7.768 unități de păstrare), 15 cărți;

A. r. Andreevo-Ivanovo – 244 de fonfuri (220.420 u. p.), 325 de cărți,

A. r. Antono-Kodințevo – date nu sînt;

A. r. Balta – 57 de fonduri (53.680 u. p.);

A. r. Belyaevka – 30 de fonduri (56 u. p.);

A. r. Berezovka – 127 de fonduri (65.690 u. p.), 10 cărți;

A. r. Valea Hoțului – 376 de fonduri (cărțile și actele de stare civilă pe perioada 1894-1931, documente ale întreprinderilor, organizațiilor, colhozurilor pe anii 1917-1938), 179 de cărți;

A. r. Vradievka – 185 de fonduri (1.250 u. p.) pe anii 1929-1941, de asemenea documente din perioada de pînă la revoluție pe agricultură (contracte, planuri, hărți, ordine), cărți de stare civilă a bisericilor ortodoxe, 75 de cărți din bibliotecă;

A. r. Gayvoron – 286 de fonduri (18.659 u. p.), 255 de cărți;

A. r. Golovnevo – 125 de fonduri (2.500 u. p.), 50 de cărți;

A. r. Grossul – 146 de fonduri, printre care 1.050 de cărți de stare civilă din perioada de pînă la revoluție pe anii 1841-1888, 250 de dosare ale 21 de soviete sătești, 210 dosare ale sovietului raional, 210 dosare ale secțiilor pentru agricultură, 210 dosare ale secțiilor financiare, 210 dosare ale secților pentru învățămînt, 88 de dosare ale colhozurilor și sovhozurilor, 31 de dosare ale instituțiilor și întreprinderilor pe anii 1925-1936, 250 de cărți);

A. r. Grușky – 294 de fonduri (26.784 u. p.) – pe anii 1924-1937, s-au salvat doar 3 u. p. pe perioada 1939-1941;

A. r. Codîma – în timpul întocmirii actului numărul fondurilor dispărute nu a putut fi stabilit (18.000 u. p.), bibliotecă pînă la începutul războiului nu a existat;

A. r. Kominternovskoe – numărul fondurilor nu este indicat, 36.545 u. p., 179 de cărți;

A. r. Kotovsk – 228 de fonduri (500.000 u. p.), 800 de cărți;

A. r. Ocna Roșie – 40 de fonduri (3.667 u. p.), 10 cărți;

A. r. Krivoie Ozero – 66 de fonduri (151.000 u. p.), 1.700 de cărți;

A. r. Lyubașovka – numărul fondurilor nu este indicat, 10.200 u. p. pe anii 1923-1941, 2.800 de cărți;

A. r. Mostovoi – 192 de fonduri (14.950 u. p.) pe anii 1919-1937, 115 cărți;

A. r. Ovidiopol – date nu sînt;

A. r. suburban Odessa – au dispărut 70 de fonduri (15.960 u. p.) pe anii 1933-1938, 150 de cărți;

A. r. Oktyabrskii – 75 de fonduri;

A. r. Olșanka – 90 de fonduri (2.000 u. p.);

A. r. Pescianka – 416 fonduri (19.650 u. p.) pe anii 1923-1938, 198 de cărți;

A. r. Razdelnaya – 147 de fonduri (16.420 u. p.), 165 de cărți;

A. r. Savrani – 400 de fonduri (18.845 u. p.)pe anii 1923-1941, cărțile de stare civilă pe perioada 1861-1941 documente ale 152 organizații și instituții, culegerile de legi și decrete ale guvernului;

A. r. Troițkoie – 33 de fonduri (2.000 u. p.), 300 de cărți;

A. r. Frunzovka – 189 de fonduri (2.785 u. p.), 1.500 de cărți;

A. r. Țebrikovo – 92 de fonduri (18.600 u. p.), bibliotecă nu exista;

A. r. Cernyanka – 22 de fonduri (5.278 u. p.), 8 cărți;

A. r. Șiryaevo – 12 fonduri (1.300 u. p.) pe anii 1931-1937;

A. r. Yanovka – 163 de fonduri (11.760 u. p.), 216 cărți;

Arhiva orășenească din Odessa a UNKVD – au fost pierdute 450 de fonduri (80.000 u. p.) ale sovietului orășenesc Odessa, ale secției comunale, ale teatrului de operă din Odessa și alte materiale privind istoria orașului pe anii 1925-1936, 12.500 de dosare care s-au salvat erau amestecate și împrăștiate, în întregime a dispărut biblioteca științifico-informativă – 1.250 de cărți;

Filiala Arhivei de stat din regiunea Odessa a UNKVD din Pervomaisk: au fost pierdute 400 de fonduri (700.000 u. p.), printre care 30 de fonduri ale instituțiilor judiciare (120.000 u. p.), 30 de fonduri bisericești (200 u. p.) pe anii 1917-1941. Au fost nimicite 500 de cărți din biblioteca științifico-informativă, 2.000 de cărți din biblioteca istorică, ziarele pe anii 1917-1941 [ASRO, F. р-1403, inv. 1а, dos. 10].

Belousova Lilia Grigorievna,
Locțiitorul directorului Arhivei de stat din regiunea Odessa,
candidat în științe istorice

Sursă: http://derjarhiv.odessa.gov.ua/Main.aspx?sect=Page&IDPage=27687&id=130

3 gânduri despre „CUM AU GOSPODĂRIT ROMÂNII ÎN ARHIVA DIN ODESSA

  1. E păcat atuni cînd se pierd fonduri arhivistice, oriunde s-ar afla ele. Oricum, nici nemţii nici românii nu aveau ce face cu aceste fonduri. Ele, cu excepţia unor cărţi sau documente de valoare istorică, nu erau deloc utile nici unui ocupant al Odesei la acea dată.
    Dacă erau atît de importante aceste fonduri arhivistice pentru sovietici, ele trebuiau evacuate înainte de a cădea pradă războiului sau flăcărilor. De la începutul lui iulie 1941 şi pînă pe la jumătatea lunii octombrie, cînd trupele române au pătruns în Odesa, ruşii aveau tot timpul să-şi pună în siguranţă arhiva şi valorile de patrimoniu, sau, dacă nu erau în stare s-o facă, trebuia s-o predea în ordine ocupantului. Ori, după cum este bine cunoscut, sovieticii cînd părăseau un teritoriu pe care nu-l mai puteau apăra, duceau politica pământului pîrjolit, incendiau tot, pînă şi clădiri, cu tot ce se afla în ele, numai să nu cadă în mîinele inamicului, aşa cum au făcut cu oraşele Bălţi şi Chişinău în iulie 1941. Din punct de vedere militar era o măsură perfectă, utilă, pînă la un punct, însă din punct de vedere al salvării propriului patrimoniu, a fost o măsură imbecilă, idioată.

    Toată lumea ştie că în 1916, cînd armata română a fost nevoită să se retragă ordonat din Transilvania, căci armata bulgară şi otomană rupsese frontul la Turtucaia şi ameninţa pătrunderea în Bucureşti, arhiva României împreună cu tezaurul de artă al ţării şi al casei regale din Bucureşti a fost evacuată la Iaşi, în mai puţin de două luni. De asemenea şi rezerbele de aur ale Băncii Naţionale cu o masă totală de 94 de tone au fost duse tor acolo în luna decembrie, ca în ianuarie 1917 să fie încredinţate „aliatului credincios”, Rusia, cu acte în regulă. Dar aurul a dispărut la Kremlin ca apa în nisip! Ni znaiu, ni panimaiu! Intregul tezaur de valori al României a fost împachetat în lăzi, inventariat şi predat cu acte în regulă aliatului „credincios”, care în vara-toamna anului 1916 ne lăsase descoperiţi în faţa bulgarilor aducînd în ajutorul nostru, contrar angajamentului dinainte de intrarea în război, de zece ori mai puţini militari decît era nevoie pentru menţinerea frontului. Şi aceia recruţi, aproape neinstruiţi. (Aici nu vorbesc de cei aduşi pe frontul din Moldova în 1917)

    Nu zic. ferească sfîntul, că militarii români sau chiar nemţi – atîţia căt erau în Odesa -, n-or fi făcut focul cu documentele scrise în limba rusă aflate în diverse depozite sau birouri, dar de grija documentelor nu trebuia să se ocupe militarul român, ci persoane autorizate ale fostei administraţii sovietice. Soldatul româ avea alte griji, grija familiei şi a muncii lăsate de izbelişte acasă, numai de hîrţoagele sovietice nu ducea el grija atunci. Şi-apoi, cum am mai spus undeva şi cu Opera din Odesa care trebuia dinamitată la ordinul ofiţerilor germani şi a fost salvată de la dinamitare prin mărinimia unui subofiţer român, tot la fel or fi existat ordine germane de dinamitare şi a altor stabilimente din Odesa, de data asta nemai-găsind îngăduinţă la alţi militari români care a primit ordinul şi lăzile de dinamită de la nemţi. De altfel şi armata germană aflată în retragere recurgea la aceeaşi metodă a pămîntului pîrjolit ca şi sovieticii.

    Şi, dacă e vorba s-o spunem pe cea dreaptă, autorul moral pentru toate aceste distrugeri nu poate fi administraţia românească, ci cei care au provocat armata română să răspundă ultimatumului de ameninţare cu războiul primit din partea inamicului ei de moarte la 27 iunie 1940. Pentru România acesta este momentul declanşării războiului, desfăşurarea lui efectivă făcîndu-se un an mai tîrziu.

  2. Așadar, despre ce fost la Odessa în timpul ocupației românești din anii 1941-1944, mărturia cea mai convingătoare este cea lăsată de Vasilii Grossman, scriitor sovietic evreu, ale cărui cărți se mai publică și azi. A fost corespondent de front alături de paranoicul Ilya Ehrenbourg, pe care azi nimeni nu-l mai publică, decât fragmentar, doar pentru a ilustra cât de jos poate să coboare un mercenar al scrisului. Extragem din materialul publicat înaintea celui de față fragmentul care merită a fi ținut minte, fragment dintr-un text semnat de Vasilii Grossman publicat relativ recent în SUA. Nu e de mirare că azi, în Ucraina atât de frământată, locuitorii Odessei au început să-și aducă aminte cum a fost pe vremea ocupației românești, adevărul începe să iasă la iveală și se aud voci care evocă acei ani ca pe o epocă de prosperitate fără egal în istoria orașului. Nota bene: nu sunt puțini românii care trăiesc în Odessa și în împrejurimi… Încep să ridice capul și să se mândrească că sunt români! Doamne, ajută!

    „Darea de seama a secretarului OBCOM Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi . Ei au fost duşi acolo de poliţia ucrainiană. Şeful poliţiei din Domanevka a ucis el însuşi 12 000 de oameni. În noembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuţiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite . Şeful poliţiei din Domanevka şi opt din cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată. Crime a făcut şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el ‘ să mergem la împuşcat ‘. Ei ucideau oamenii în grupuri separate. (… ). Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu , doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka şi patruzeci de copii care se aflau în creşă. Numărul total al evreilor din Odessa executaţi în Domanevka a fost aproape 90 000 . Cei care au supravieţuit au primit ajutor de la Comitetele evreieşti din România. “

Comentariile nu sunt permise.