13 februarie 1919, Odessa.
”… Președinte al adunării, prin vot unanim, a fost ales V. V. Țîganko, secretari au fost aleși P. I. Malțeb și N. S. Rabbei.
Dupa expunerea președintelui despre vizita gen. Sannikov în componența delegației numeroase formată din reprezentanții clerului, elementelor cenzitare și a celor 50.000 de refugiați din Hotin, a fost aprobat următorul program al ședinței:
-raportul delegației din Hotin;
-elucidarea cauzelor care au provocat răscoala din Hotin de la 10 ianuarie și elaborarea măsurilor tactice pentru acțiunile ulterioare.
Urmează expunerea amănunțită a împrejurărilor răscoalei și o lungă înșiruire a atrocităților românești.
”Despre cauzele care au provocat răscoala, țăranul satului Stălinești, Vasile Balan, moldovan, fost șef de plasă, a declarat că unica pricină a rascoalei el consideră jafurile și batjocurile administrației românești asupra populației civile. El peronal cunoaște următoarele cazuri de atrocități românești:
1. În s. Mămăliga a fost ucis un om.
2. În s.Malinți un om, găsit adormit la serviciu în timpul rondului, a fost bătut de români pînă la moarte.
3. În satele Dăncăuți, Stălinești, dar aproape că în tot județul, o parte din paznicii de serviciu (în satele numite cîte 2 din 10), erau lăsate de către români în casele jandarmilor pentru îndeplinirea treburilor casnice, chiar și a celor mai grele, cît și pentru a strînge de la locuirorii satului alimente, haine, covoare ș. a. în folosul jandarmilor.
4. În s. Criva, în noembrie 1918, țăranul Mocan a fost nevoit să organizeze acasă la el, la cerința românilor, o serbare cu ocazia alipirii Basarabiei la România, pentru că, în cazul neîndeplinirii acestui ordin era amenințat cu moartea.
5. În s. Vacincăuți, strîngînd o dată de la țărani snopii, au cerut de la țăranul Gheorghe Burbeanov a doua oară, iar cînd acesta a refuzat, casa acestuia a fost bombaradată cu artileria.
6. În s. Mîndreni doi țărani au fost bătuți aproape pînă la moarte.
7. În tot județul românii iau furaj pentru cai, plătind pentru el sume de bani ce nu depășesc 5 ruble, iar chitanțe eliberează pentru sume mult mai mari sau dau chitanțe pe foi de hîrtie curate.
8. În s. Stăuceni jandarmii au luat mite mari, au impus populației biruri în făină și snopi, iar înainte de sărbătorile de Crăciun au cerut de la fiecare care au tăiat la sărbători porcul cîte 5 funturi de carne și slănină; cine nu a îndeplinit cerințele lor au fost bătuți cu vergelele de arme.
9. Pe drumul spre or. Hotin, în zilele de iarmaroc jandarmii organizau bariere, la trecerea prin ele fiecare țăran era obligat să plătească de la 5 pînă la 10 ruble; cine nu plătea era reținut pentru 2-3 zile și trimis în pădure să tae și să care lemne, care mai tîrziu se vindeau, cîștigul, bineînțeles, mergea în folosul jandarmilor.
10. În s. Șirăuți populația era obligată să pue la dispoziția jandarmilor găini și alte alimente; cine nu îndeplinea era snopit în bătăi. Nu te puteai jelui pentru aceste fărădelegi pentru că jeluitorul era bătut cu vergele și cu asta se termina.
La răscoală au pertecipat nu numai ucraineni și ruși, dar și moldoveni; satele Stălinești, Dinăuți și Colencăuți sînt curat moldovenești, satul Grozinți este pe jumătate moldovenesc, de aceea răscoala nu se poate explica prin discordie națională, la fel nu se poate explica nici prin orientare bolșevică, pentru că la ea au luat parte și țăranii înstăriți, care sînt prea departe de bolșevism.
1. a fost ascultat procesul verbal despre violențele trupelor române în timpul retragerii lor din județul Hotin, semnat, printre alții și de reprezentantul comendamentului de alianță,locotenent major al flotei britanice dl McLaren.
În completare la acest proces-verbal țăranul județului Hotin Alexei Neofitovici Poperecnii a comunicat următoarele:
Către răscoală armată țăranii județului Hotin s-au pregătit minuțios, presupunînd să o înceapă în primăvară, cînd va fi mai cald… această răscoală trebuia să se înceapă peste tot în acelaș timp. Sarcina imediată a grupului din Hotin era paza podului peste Nistru, pentru asigurarea relațiilr libere cu partea din Podolia. Din păcate, răscoala a început înainte de timpul stabilit, și doar cu forțele județului Hotin și a cupruns numai zece plăși, dintre care Clișcăuți, Grozinți, Stălinești, Rucșin, Dăncăuți, Chelmenți, și o parte din plășile Lipcani, Romancăuți, Briceni și Secureni. Conform înțelegerii cunoscute de înainte de toți țăranii, la ora 12 noaptea pe data de 10 ianuarie 1919 stil vechi din partea podoliană a fost lansată o rachetă, care a servit ca semnal pentru începerea răscoalei. Țăranii îndată au pus mîna pe arme și au năpustit în satele unde erau dislocate detașamentele de jandarmi. Jandarmii au ripostat cu focuri de arme, așa că în unele sate, de pildă, în Mirouți, scimbul de focuri a durat cam o oră și jumătate. O parte din jandarmi a fost ucisă, însă unii au reușit să scape.
La auzul împușcăturilor și aflînd despre începutul răscoalei, românii imediat au părăsit o. Hotin și s-au îndreptat spre linia de cale ferată. El însuși a văzut un detașament de români, alcătuit din cîteva unități de infanterie și circa cinci escadroane de cavalerie, care se îndrepta spre linia de cale ferată. Detașamentul era comandat de gen. Davidoglu, iar locțiitorul lui era cunoscutul căpitan Dumitriu, care a fost o perioadă comandant al orășelului Edineț, și care impunea populația locală să se închine chipiului său, care anume cu acest scop era purtat pe străzile orășeluli. Caii și echipamentul cavaleriei erau rusești. Detașamentul s-a împărțit în două părți, din care una s-a îndreptat prin s. Nedăbăuți spre stațiunea Novoselița, pe parcurs bătîndu-și joc de populația civilă, iar alta se mișca prin s. Dăncăuți spre stațiunea Mămăliga. Lîngă satul Dăncăuți a avut loc o ciocnire a răsculaților cu românii, au fost luați prizonieri cîțiva români, iar la fiecare dintre captivi au fost găsite sume mari de bani care mărturiseau că în timpul retragerii soldații români jefuiau populația civilă. În plus, s-a observat că în cătunul Cristinești românii dădeau foc la case și își băteau joc in mod înfiorător de populație. La locuitorii s. Stăuceni românii au trimis soli cu propunerea de a trimite la ei pe starostele satului, cu împuterniciri de la săteni de a semna o obligație – de a nu trage în românii care se retrag, în caz contrar amenințînd să bombardeze satul. Dar deoarece satul deja era în mînile răsculaților, comandantul detașamentului insurecțional dl Criclivii a răspuns solilor că starostele nu le poate da o asemenea obligație, fiincă răzvrătiții nu i se supun. A doua zi românii din nou au trimis soli cu aceiași propunere, dar de data aceasta solii au fost reținuți, pentru că ei, evident, au venit cu scopuri de recunoaștere.
Apoi românii au început înaintarea spre s. Dăncăuți, dar în ei au început a trage răsculații din s. Stăuceni. Din păcate, aceată tragere nu a avut succes, fiindcă răsculații aveau puține cartușe și le lipsea artileria, în afară de aceasta, satele vecine Cruglic și Pășcăuți, la fel și comitetul din Hotin nu au acordat ajutor, ce-i drept, întăriri din s. Pășcăuți au venit, dar prea tîrziu, și chiar și ele aveau puține forțe. După aceasta românii au tras 12 salve de șrapnel asupra satelor Corotenți, Stăuceni și Dobineni și s-au retras spre stațiunea Mămăliga.
Comportarea lor cu prizonierii era din cele mai violente, de pildă livădarul societății industriale din Zarojani dl Gladkii cu soția au fost înjunghiați, în s. Stăuceni paznicul a fost rănit, iar soția și feciorul său – un băiat – au fost uciși, băețelul a fost străpuns cu furca.
Retrăgîndu-se către stațiunea Mămăliga, detașamentul a trecut prin satele Cherstenți, Forostna, Merbenți, Sîngera, Belouți, Cruglic, peste tot jefuind și ruinînd locuitorii. De la starostele s. Belouți, de pildă, au cerut o contribuție de 50 000 de ruble, amenințînd în caz contrar vor da foc satului, în s. Cruglic, care nu a partecipat în niciun fel la răscoală, jefuiau tot ce puteau: haine, încălțăminte, brînză, prune, ș. a. m. d. , încărcau toate acestea chiar în căruțele țăranilor și le duceau în România. Locuitorii s. Dolineni au eșit înaintea românilor cu o procesiune, cu asigurări de supușenie și cu pîne și sare. Românii au acceptat pînea și sarea, dar au început a trage în sat și în procesiune. După aceasta au început jafurile și fel de fel de nelegiuiri: a fost constatat că două femei, Alexandra și Ana Bornic (soțiile a doi frați), au fost violate de către soldați. În s. Dolineni a avut loc o mare bătălie cu răsculații, s-a ajuns chiar și la baionete, dar răsculații au fost nevoiți să se retragă și satul a fost supus devastării: românii luau tot ce puteau, iar ceea ce nu puteau lua era distrus. Seara au fost alcătuite listele tineretului peste 14 ani, iar dimineața toți acești tineri au fost puși cu fața la perete și împușcați din mitraliere. Mulți dintre tineri au vrut să se răscumpere, au fost cazuri cînd au plătit de 4 ori bani, dar totuna n-au putut scăpa de împușcare. În așa fel au fost împușcați circa 1000 de oameni. Țăranul localnic Ivan Mațculeac purta românii prin sat și le arăta unde trăesc persoanele într-un fel sau altul implicate în răscoală. În prealabil cei împușcați veneau dezbrăcați.
Mai tîrziu românii s-au îndreptat spre s. Nedăbăuți. Înaintea lor românii mînau țăranii localnici, îmbrăcați în uniforme românești, iar ei înșiși îi urmau, schimbați în hainele furate ale țăranilor.
De la stațiunea Mămăliga detașamentul român a urmat spre s. Dăncăuți, săvîrșind peste tot jafuri, violențe și cerînd bani de la țărani. Satele de lîngă Prut nu au luat parte la răscoală, dar de jafuri, violențe și împușcări nu au scăpat.
Cea mai disperată rezistență românilor a opus-o satul Stălinești, locuit doar de moldoveni, dar deoarece și acolo lipsea artileria, și chiar mitralierele, a căzut și el. Locuitorii satului fugeau în panică cum se nimerea de peste tot unde apăreau românii, în timpul acesta au murit foarte mulți copii.
Incendierilor, violențelor și jafurilor au fost supuse, printre altele, satul foarte bogat Orliceni, satul Rucșin, satul Prigorodoc, locuitorii acestui sat mai întîi au fost supuși unei contribuții de 10.000 de ruble, iar după aceasta de la fiecare casă românii au mai cerut cîte 10 ruble; dar deosebit de cumpliți au fost românii în s. Otaci, ei au ars acest sat trei zile și după plecarea lor, acolo nu au rămas mai mult de 20 de case.
În o. Hotin au fost puține incendieri, pentru că orașul a plătit o contribuție considerabilă.
Primarul o. Hotin dl Gacichevici a organizat românilor, în noembrie 1918, o serbare cu ocazia alipirii Basarabiei la România: trei zile în casa lui s-a sunat muzică românească și a continuat veselia.
Răsculații se purtau frumos cu prizonierii: îi hrăneau și îi țineau la cald, iar cînd au părăsit Basarabia prizonierii au fost eliberați.
În calea sa românii orice sat îl supuneau focului de artilerie. Alungînd răsculații din Basarabia, ei au supus focului de artilerie satele transnistrene din Podolia, cu toate că aceste sate nu au partecipat în niciun fel la răscoală. Focului au fost supuse următoarele sate:
1. Gavrilăuți, asupra căruia s-a tras circa 100 de obuze, în sat au fost doi morți, un rănit și a fost distrusă o casă.
2. Braga – au fost cîțiva răniți și un ucis.
3. Jvanți. Locuitorii acestui sat au trimis o delegație către români cu întrebarea, de ce ei sînt supuși focului de artilerie, cînd Ucraina nu a declarat război României, iar ei nu au partecipat la răscoală. Comandantul bateriei a întîlnit delegația cu vorbe de ocară și a început să o amenințe cu împușcarea, însă comandantul detașamentului a fost corect și amabil, și a oprit focul.
Răscola s-a început pe 10 și s-a terminat pe 20 ianuarie 1919 stil vechi și s-a răspîndit pe o adîncime de 28 de verste. Populația aproviziona răsculații cu dragă inimă cu alimente, pe deasupra și fără plată.
Țăranul s. Dumeni I. Smochin-Ursu a declarat că răscoala a fost ușor înabușită pentru că nu a fost corect organizată: agitatorii care au venit la ei pînă la răscoală au promis ajutor organizat din exterior, dar mai departe de promisiuni n-au mers, și toată răscoala au înfăptuit-o ei înșiși. La răscoală au luat parte și ofițeri, dar acestea au fost acțiuni singulare, iar ajutor organizat nu le-a acordat nimeni…
«Красный архив». № 4 (101), 1940 pag. 97-100.
RĂZBOIUL PENTRU TRECUT / ВОЙНА ЗА ПРОШЛОЕ 