Incursiunile tătarilor în orașele și satele din Moldova erau făcute cu scopul de pradă și înrobire a populației, în unele cazuri fiind chemați de aliații lor, turcii. Astfel, în anul 1711, după înfrîngerea lui Vodă Cantemir la Stănilești (Huși), turcii și tătarii pradă și ard orașele și satele din Moldova de jos. De asemenea, în vara anului 1737, în timpul războiului ruso-austro-turc (1736-1739), tătarii pradă și pustiesc din nou Moldova de jos, încît cronicarul Ion Neculce, care era contemporan cu evenimentele, arată, că ”bieții oameni rămăsese numai cu sufletele”.
În septembrie 1758, în timpul domniei lui Scarlat Ghica, populația din Moldova de jos suferă cea mai cumplită invazie a tătarilor din sec. al 18-lea. Orașele Bîrlad și Focșani și satele dintre Prut și Siret au fost pustiite și arse în întregime. Mii de locuitori au fost luați în robie de tătari.
Pagubele provocate de tătari au fost atît de mari încît unii călători străini ca Daponte, care era în Moldova în timpul evenimentelor și Boskovic, care a trecut după cîțiva ani prin Moldova, le-au descris în lucrările lor.
În colecția de documente a Muzeului ”V. Pîrvan” de la Bîrlad se găsește un document semnat de înaltul cler și boierii din Moldova, adresat hanilor tătari din hanatele Bugeac și Nogai, în care sînt descrise jafurile și nelegiuirile tătarilor în incursiunea lor în Moldova de jos.
Documentul emis pe hîrtie, în chirilică, starea de conservare bună, cu dimensiunile: 72,5/46,5 cm, are următorul conținut:
”Noi robii măriilor voastre sultani, ce vă aflați la parte (poarta) Bucegului și asupra Nohailor, mitropolitul țării, episcopii, egumenii, boieri, caimacani, și alți boieri, și toți locuitorii din raiaua Moldovei, prin acest al nostru arzu magzar, cu acela de robi îndrăznire arătăm mare și multă jalbă a noastră, către pre înălțate și luminate picioarele măriilor voastre, că nu știm din ce pricină este că videm că toți săraci din raiaua Moldovei să pradă de tot să jăcuiescu, să-l omoară și să robescu, și să ardu cu focul fînațele și ariile cu pîne, și casele pe la tîrguri și pe la sate de către tătari Nohai și Bugegi, și toată raiaua s-au risipit și s-au bejenit prin păduri și aiure, unde nici acolo nu pot să se mistuiască, și nu numai că-i pradă de bucate și de altele ce au pe afară, ci necontenit și acolo prin pădure năvălind tătarii cu armele lor, mulțime de oameni din săraca raia, au omorît, și pe cîți prinde vii îi robescu și-și fac batjocoră de femeile și fetele oamenilor, și alte multe nevoi și supărări ce se face întru această ună dată, nu s-au făcut în sărăcile raiale aceștile de cînd sîntu și pînă acmu (acu), că mai la toate ținuturile n-au rămas nici un fel de dobitoc neluat, pînile cele strînsă pe la arii le ardu, cele ce au rămas nesăcerate să prăpădescu pe pămînt, și mulți din locuitorii ținuturilor de sus de spaimă și groază aceasta s-au dus printraltele țări, lăsîndu-și toate ale lor la peire numai să scape cu sufletele de urgia aceasta pentru care și noi cu toții ne aflăm la mare întristăciune și ne mirăm ce va să fie această urgie și mare pradă asupra noastră și asupra săracilor din raia, că noi purure am fost și sîntem supuși spre toate poruncile împărăției și haini nu sîntem cum și către măriile voastre nici cu un chip de împotrivire n-am stătut, nici cu vre-o greșeală nu ne știm vinovați, și după dreptatea noastră avînd toată supunere ca niște robi către măriile voastre, am așteptat și așteptăm apărare și sprijineală, fiindcă de multe ori raiaua Moldovei, au avut în trecutele vremi multă folosință și sprijineală de către prea înălțații hani și sultani, ca de niște vechi împărați ai noștri, și păzitori de dreptatea lui Dumnezeu, domniilor sale, că toată hrana și bucatele lor, și pîră (pînă) astăzi sînt în pămîntul Moldovii, și nimeni oricît de puțin nu s-au supărat peste dreptate. Pentru aceasta cu plecăciune, pînă la pămîntu, și cu fierbinți lacrimi ne rugăm măriilor voastre, să socotiți dreptate lui Dumnezeu că nu sîntem cu nimica vinovați, nici sîntem haini împărăției sau măriilor voastre, și să fie mila măriilor voastre, să porunciți să se oprească prada să se ridice tătarul deasupra săracilor raialei, că n-are margini răutatea aceasta ce sau făcut în ticăloasa țară, iară de sîntem greșiți și vinovați cu ceva iarăși, ne rugăm măriilor voastre, să fiți milostivi ca niște stăpîni și să ne arătați ce este greșeala noastră că noi nu știm. Am trimis și un boier anume Vasile Stolnic, feciorul lui Negel, cu carile am și scris măriilor voastre, și de la atîtea zile nimica nu știm, nici vre-un răspuns nu am luat, și cum va fi mila măriilor voastre.
Iacov (de Putna) – mitropolit
Eonikie (Ioanikie) – episcop Romanului
Dositeu (Dosoftei) – episcop Rădăuțului
Enokentii (Inokentii) – episcop Hușului
Galata – egumen
Gole (Golla) – egumen
Mparnovsku (Barnovski) – egumen
Gaghlos Paraskiv – egumen
Treserarhis (Trei Ierarhi) – egumen
Gdancov – egumen
Răducan – logofăt
Ion Bogdan – logofăt
Constantin Balș – vornic
Manolache Costache – vistiernic
Vasile Roset – vornic
Dumitrașcu Paladi – vistiernic
Ion Palade – vistiernic
Jilgău Catar – postelnic
Ștefan Rosett – vistiernic
Ilie Costache – paharnic
Vasile Buhăescu – paharnic
Ionuț Calmaș – medelnicar
Constantin Cog(ălniceanu) – medelniciar
Ștefan Hermezău – jitniciar
Ștefan Boț – jitniciar
Constantin Mogîlde – șetrar
Mihalache Cheșco – medelniciar
Ștefan Izmază – medelnicar
Vasile Abază – vel-căpitan
Vasilache Cozma – vel-căpitan
Anastase – pomojnic
Polihron – pomojnic
Chiriac – căpitan
Huzun Gheorghe – căpitan
Toader – căpitan
Anastase – căpitan
Ioniț – căpitan
Enachie He – căpitan
Dumitru – căpitan
Gheorghe – căpitan
Neculai – căpitan
Și alți lăcuitori toci săraci a raialei Moldovei”. (Urmează cincispezece semnături prin punere de deget).
Sursa: Memoria Antiquitatis (Acta Musei Petrodavensis) – Revista Muzeului Arheologic Piatra Neamț, Nr. I, 1969, p. 375.
RĂZBOIUL PENTRU TRECUT / ВОЙНА ЗА ПРОШЛОЕ 
Interesant document.
De altfel, după „hainia beiului Moldovei” Dimitrie Cantemir, turcii s-au supărat rău pe Moldova şi Muntenia pierzîndu-şi încrederea în „domnitorii pămînteni” ai acestor ţărişoare, în locul lor aducînd domnitori greci, din cartierul FANAR al Constantinopolului – aşa numiţii domni fanarioţi. De aceea în timpul războaielor ruso-austro-turce, turcii au lăsat hoardele tătăreşti să prade şi să-şi facă mendrele în voie, mai ales în Moldova.
Nici în Muntenia prigoana nu a fost mai blîndă. Acolo au confiscat toată averea domnitorului Constantin Brîncoveanu iar pe acesta, împreună cu cei patru fii ai săi i-au ţinut o lungă perioadă în fortăreaţa EDI CULE (şapte turnuri) din Istambul după care toţi au fost decapitaţi. Copiii lui Brîncoveanu au fost decapitaţi în faţa tatălui ca acesta să mărturisească unde a ascuns averea pentru ca să i-o dea sultanului.
Aşa că nu e de mirare faptul că toţi boierii din Moldova şi Muntenia, la intrarea ruşilor sau austriecilor în aceste ţări, făceau plecăciuni pînă la pămînt în faţa lor, considerîndu-i eliberatori, izbăvitorii lor creştini de sub urgia osmanlîilor.
Nu peste mult timp însă, atît ruşii cît şi austriecii şi-au dat arama pe faţă. La 1718 Austria anexează Oltenia la imperiul său timp de 21 de ani şi nordul Moldovei de la 1775 pînă la 1918, pe care o denumeşte mai tîrziu Bucovina, iar Rusia taie şi ea ce mai rămăsese din Moldova în două la 1812, atrăgîndu-şi asupra lor aceste două imperii hrăpăreţe, ura românilor ca urmare a acestor rapturi. Mai mult, Rusia poftea chiar mai mult, să anexeze ambele ţări româneşti la 1812 şi să le transforme în gubernii ruseşti. Noroc de atacul lui Napoleon Bonaparte asupra Rusiei căci a determinat molohul rusesc să se mulţumească numai cu coada şopîrlei – partea de răsărit a Moldovei, pe care a transformat-o în gubernie rusească., botezînd-o mai tîrziu cu numele de „Bessarabskaia Guberniia”.
Cel puțin după 1812 în Moldova și Muntenia nu se mai repetau ravagii de felul celui descris în acest document, cînd oamenii ”rămîneau numai cu sufletele”. Cîte neplăceri n-ar fi provocat rușii, în schimb moldovenii nu mai erau vînați și vînduți în robie ca animalele.
În genere, colonizarea normală a Basarabiei a putut fi posibilă doar după ce rușii i-au izgonit de acolo pe tătari.
Turcii erau protectorii hanatului Crimeii. Crimeea era arma lor strategica. Cind vrea sa pedepseasca pe cineva ii puneau pe tatari la inaintare pentru a-i face pe supusi sa se gindeasca de doua ori ce presupune hainia contra Inaltei Porti.
De altfel turcii, erau oameni mai de cuvint decit ceilalti crestini cu singura conditie, sa le dai la timp haraciul pretins de ei si sa nu te hainesti. Ei iti asigurau protectia armata dar nu se amestecau in treburile tale interne. Pe moldoveni si pe munteni nu i-a obligat niciodata sa treaca la credinta mahomedana si nu au infiintat geamii pe teritoriul acestor tari, cu exceptia raialelor, unde exista oaste turceasca si aveau nevoie sa-si puna supusii sa se inchine lui Allah.
Ei nu i-au obligat pe moldoveni sau munteni sa-si lepede limba sau credinta cum au facut altii care au venit mai apoi peste paminturile acestor tari, desi isi ziceau ca sunt crestini.
Iata atitudinea lui Stefan cel Mare fata de turci la sfirsitul domniei sale cind a vazut ca tarile crestine din vecinatate nu-l sprijina pentru a-i alunga pe turci din Europa, atitudine transpusa intr-o forma literara in piesa de teatru a lui Barbu Stefanescu Delavrancea, „Apus de Soare”:
„C-am cercat să unesc Apusul într-un gând, că zic că sunt creştini, şi trimeşii mei au bătut din poartă în poartă, rugându-se mai mult pentru ei ca pentru noi, să lase războaiele de zavistie şi să se ridice împotriva primejdiei obşteşti a creştinătăţii… Le trebuia un om?… Era… A fost… Acum e bolnav…
Văzând că rămâi cu făgăduielile, am căutat să unesc Răsăritul. Ş-am trimes la unguri, la leşi, la litvani, la ruşi, la tătari… Au făcut cărări bătând drumurile pustii oamenii mei, şi degeaba. Invoieli cu peceţi-n calapoade, iscălituri fudule… Şi praful s-a ales de învoieli. Vladislav, un molâu, un întristat; Alexandru, un fudul, un iagelon, o slugă a popii de la Roma; Ivan, un năuc, căzut în copilărie…
„Doamne, tu singur ştii ce-a fost pe inima mea, că-n tine am crezut, că nici o deşărtăciune nu s-a lipit de sufletul meu, că am stat zid neclintit în faţa păgânilor… Dar toţi m-au părăsit… Doamne, osândeşţe-mă după păcatele mele, ci nu mă osândi de pacea cu turcii spre mântuirea sărmanului meu popor!”
Bogdane, turcii sunt mai credincioşi ca creştinii cuvântului dat… Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor… “
Am înțeles din cele scrise de dvs, că: ”las-să ne subjuge oricine, important este ca acesta să nu fie rusul”.
Eu înțeleg că vă este greu să admiteți, că datorită amestecului rusesc ”urmașii Romei” au încetat să mai fie vînați ca animalele prin păduri și vînduți cu bucata la tîrgurile de robi din Crimeea, de aceea și le lustruiți imaginea turcilor și tătarilor (”ei, lasă, nu mai erau ei chiar atît de răi!”).
Nu de dragul cel mare pe care-l purtau moldovenilor și muntenilor rușii surpau încet-încet hanatul banditesc al Crimeii și imperiul Otoman, însă ca urmare a războaielor pe care le-au purtat și moldovenilor le-a devenit mai ușor. Nu că ar fi nimerit imediat în rai, însă cel puțin nu-i mai prindea nimeni cu arcanul…
Nu este vorba de subjugare aici d-le Obidin. Este vorba de respect şi bună invoială. Se pare că pe aceasta nu o găseşte sărmanul nostru popor nici în Apus, nici în Răsărit. Aceasta este cauza nemulţumirii noastre, toţi au căutat să profite de situaţia noastră de poartă a Răsăritului şi poartă a Apusului. Nimeni nu ne-a vrut prieteni, toţi au vrut să ne facă supuşi şi să profite de resursele noastre.
Cel mai mult românii au avut încredere în ruşi, zicînd că sunt şi ei creştini ca şi noi, cu o credinţă ce izvorăşte din Bizanţ, nu de la Rim. A fost nevoie de cîţiva ani numai ca să constate că faţa rusului era mai vicleană decît a turcului, pe care, evident, nici pe acesta nu-l iubea.
Era nevoie de puţin respect care să vină din partea rusului, aşa cum îi promisese Petru I lui D. Cantemir că o va face dacă îi va birui pe turci. Tratatul de la Luţk este o dovadă grăitoare, el venind dintr-o sigură parte, de la ţar, care promitea marea cu sarea. De altfel Cantemir nici nu şi-a pus pecetea pe acesta, fiind în fapt unproiect de tratat, o promisiune a ţarului.
Nu a trecut nici un secol, iar Rusia şi-a demonstrat adevărata ei faţă.
Dacă Rusia ar fi tratat acest neam cu respect, neam pe care Cantemir îl vrea unit într-o singură entitate, (el, Cantemir, văzîndu-se monarhul peste întreg acest neam sălăşuind împrejurul munţilor Carpaţi de veacuri), atunci neamul acesta pe care străinii îl denumeau cu unicul termen de „valah”, ar fi putut fi cel mai de nădejde prieten al Moscovei. Ne lega credinţa creştină comună. Moldova at Kievului o faţă bisericească de prim ordin, pe Mitropolitul Petru Movilă. Să nu uităm că la intrarea ruşilor în Bucureşti, pe la începutul secolului al XIX-lea populaţia i-a primit cu braţele deschise, ca pe nişte izbăvitori. Nu a trecut mult timp şi s-a văzut cît conta acest respect al rusului faţă de români. O spune Karl Marx însuşi.
Episodul pe care îl povesteşte cronicarul Neculce ca şi documentul pe care l-ai reprodus din arhivele româneşti este o oglindă clară a ceea ce s-a întîmplat după „trădarea” lui Cantemir care i-a supărat cumplit pe otomani. De aceea hoardele tătăreşti prădalnice de cînd se ştiu, au fost lăsate de turci să prade şi să jefuiască în voie. Pînă atunci ele nu-şi permiteau asemene comportamente faţă de moldoveni, căci erau strunite de turci, cărora le plăteau şi ei tribut ca şi Moldova sau Muntenia. Astfel trebuie privită şi înţeleasă această sălbăticie a lor.
Cred că este important a vedea şi situaţia actuală a ţătii noastre aflată nu tocmai într-o sizuaţie roză. Iată deci undocument publicat de Adrian Severin de curînd, intitulat „Romania e în pericol maxim!”, care cred că ar putea să te intereseze.
http://ioncoja.ro/textele-altora/un-text-bun-important-pacat-ca-nu-are-un-autor-mai-acatarii/
Tătarii și turcii făceau incursiuni și înainte de sosirea lui Petru cel Mare, cînd încă nici zăranie de rus nu se vedea pe la Nistru.
La fel pămîntul Moldovei era folosit ca loc de bătălie și pînă la venirea rușilor – de pildă, bătăliile de la Hotin din 1621 și 1673 dintre polonezi și turci, etc, nu mai vorbesc despre raziile de represalii contra domnitorilor rebeli.
Mai ales Basarabia pînă la 1812 nu era altceva decît o prelungire a ”Cîmpiei sălbatice” https://en.wikipedia.org/wiki/Wild_Fields, în care puțini se încumetau să trăiască de răul nomazilor. Nu degeaba ”frații” noștri din Moldova de peste Prut ne reproșează că nu prea avem capitale, cetăți, mănăstiri, orașe în partea noastră de Moldovă. Cred că pricina vă este clară, cum de s-a ajuns la așa situație.
Mai repet odată, liniștea și pacea s-au instaurat în Basarabia abia după 1812, nu în zadar aici au fugit o sumedenie de oameni de peste Prut în 1821, după răscoala eteriștilor.
”Dacă Rusia ar fi tratat acest neam cu respect, neam pe care Cantemir îl vrea unit într-o singură entitate, (el, Cantemir, văzîndu-se monarhul peste întreg acest neam sălăşuind împrejurul munţilor Carpaţi de veacuri), atunci neamul acesta pe care străinii îl denumeau cu unicul termen de “valah”, ar fi putut fi cel mai de nădejde prieten al Moscovei.”
Dacă badea ar avea cosițe, i s-ar spune lele. Iată pe bulgari rușii i-au respectat, vre-o 200 de mii de soldați de-ai lor au îngropat pentru independența Bulgariei (recăpătată după aproape 500 de ani), și ca răspuns bulgarii în ambele războaie mondiale au luptat contra Rusiei. Este o vorbă: mai degrabă mortul va grăi, decît nerecunoscătorul ți-a mulțumi.
De pildă, Rusia n-a avut niciodată nici un conflict cu Italia, însă și în Războiul Crimeii, și în WWII italienii au trimis în Rusia zeci și sute de mii de soldați. Oare de ce românii n-ar fi putut să se comporte la fel?
REvin cu o corectură pentru a se înţelege corect textul: Se va citi: „Moldova a dat Kievului o faţă bisericească” in loc de :”Moldova at Kievului o faţă bisericească”
Toți știu despre Petru Movilă, însă mai puțini știu despre verișoara acestuia, Raina (Irina) Movilă (Mohylanka), fiica domnitorului Ieremia Movilă, care a fost mama renumitului magnat polonez Jeremi Michal Wisniowiecki, https://en.wikipedia.org/wiki/Jeremi_Wi%C5%9Bniowiecki și bunica regelui polonez Michal Korybut Wisniowiecki, https://en.wikipedia.org/wiki/Micha%C5%82_Korybut_Wi%C5%9Bniowiecki
Ea a fondat trei mănăstiri pravoslavnice în Ucraina: în satele Gustynia , Ladan și în orașul Lubny
„și ca răspuns bulgarii în ambele războaie mondiale au luptat contra Rusiei.” – zici matale., fără prea mult temei.
Problema nu e atît de simplă pe cît o prezinţi în mod superficial. Bulgarii, în primul război mondial, s-au angajat la început în luptă alături de Puterile centrale, nu împotriva Rusiei, ci împotriva Serbiei şi Greciei, cărora vroiau să le răpească teritorii. De abia cînd a intrat în război România, la presiunea Antantei, ruşii au trimis în sprijinul românilor, conform angajamentului faţă de ei, vreo 20.000 de soldaţi, care nu au luptat, ci s-au predat bulgarilor. De abia în vara anului 1917 cînd teatrul de război se mutase în Moldova, Puterile Centrale i-au racolat pe turci şi pe bulgari să lupte pentru scoaterea din război a României, a cărui guvern şi rege se retrăsese la Iaşi, iar armata română lupta alături de armata rusă pentru stăvilirea iureşului german. Deci bulgarii fusese prinşi în război alături de aliaţii săi şi nu putea să dea înapoi de la obligaţiile de alianţă, mai ales că ea cîştigase de la vecini, cu sprijinul aliaţilor, vaste teritorii, visînd la reînvierea ţaratului lor din vechime.
În ceea ce priveşte al doilea război mondial, bulgarii, ca aliaţi ai nemţilor încă din luna mai 1941 au luptat împotriva grecilor, cucerindu-le din teritoriu, deci nu împotriva ruşilor. Pe atunci nemţii, care aveau relaţii de prietenie cu ruşii, cărora le acordau asistenţă militară în schimbul materiilor prime primite de la ruşi, aplaudase cuceririle ruseşti din Polonia, Ţările baltice şi Finlanda. Nici după pornirea războiului de către germani împotriva ruşilor în iunie 1941, bulgarii nu au trimis pe frontul rusesc nici un soldat să lupte împotriva ruşilor. Ca aliati al Germaniei, bulgarii s-au mulţumit exclusiv la a-i ajuta economic pe nemţi făcînd comerţ cu ei şi acceptînd staţionarea şi trecera trupelor acestora prin Bulgaria, fără să-şi sacrifice nici un soldat pe frontul rusesc. După ieşirea României din război în aug. 1944, de abia la începutul lui sept 1944 Rusia declară război Bulgariei, război care nu durează decît cîteva zile, pentru că bulgarii se predau, iar la 6 sept este răsturnat guvernul lor, noul guvern colaborînd cu învingătorii.
Cît priveşte Italia, ca aliat al Germaniei care i-a sărit în ajutor cînd cu războiul din Grecia, Italia fiind bătută rău de greci în primăvara lui 1941, aceasta avea obligaţie faţă de Germania, de aceea la insistenţele lui Hitler a trimis trupe pe frontul rusesc, ca să-şi ajute aliatul ajuns la ananghie. Aşa se întîmplă cînd te afli într-o coaliţie, nu poţi întoarce spatele camaradului ajuns în situaţii delicate. Tot într-un caz similar s-a aflat şi România.
Îmi pare rău Iura scumpule, dar ce fel de carte de istorie te-au învăţat ruşii ăştia ai tăi?
1. Recunoașteți sungur, că în Primul război mondial bulgarii au luptat împotriva rușilor, cu toate că susțineți că:
”ruşii au trimis în sprijinul românilor, conform angajamentului faţă de ei, vreo 20.000 de soldaţi, care nu au luptat, ci s-au predat bulgarilor.”
Aveți și dovezi, că erau 20.000 și s-au predat? Pînă cînd eu am alte informații, că cei care se predau erau românii: ”Pierderile sângeroase ale românilor (morți și răniți) au totalizat 160 de ofițeri și 6.000 de soldați, în vreme ce 480 de ofițeri și 28.000 de soldați au ajuns în prizonierat.”
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Turtucaia
Apropo, românii luați prizonieri de către bulgari au fost răscumpărați cu grîu rechiziționat de la țăranii basarabeni după ocuparea Basarabiei de către armata română.
2. Este adevărat că în timpul celui de-Al doilea Război mondial, bulgarii nu au luptat direct cu ”rușii” (sovieticii), însă unitățile bulgare au luptat împotriva partizanilor greci și iugoslavi, eliberînd astfel divizii germane, care au fost folosite contra URSS. În plus, după aderarea Bulgariei la ”Pactul Tripartit”, resursele economice ale țării au fost puse la dispoziția Germaniei, care la fel foloseau aceste resurse împotriva Uniunii Sovietice. Conform acordului ”Klodius-Popov” Germania capăta dreptul de a extrage bogății minerale pe teritoriul Bulgariei și a părții din Iugoslavia ocupată de Bulgaria. Toate acestea au fost folosite pentru necesitățile războiului, inclusiv pe Frontul sovietic. Etc, etc.
3. La momentul actual Bulgaria este țară-membru a NATO. Nu știu pe ce lume trăiește acel ce va spune, că Alianța Nord-atlantică este prietena Rusiei. Adică iarăși Bulgaria se află în lagărul dușmanilor Rusiei.
Iată D-le Obidin v-am dat un extras din acest material foarte bine documentat, ca să vedeţi ce scopuri ascunse avea Imperiul Rus, în cîrdăşie cu cel German privind împărţirea României. Noi, care îi credeam pe ruşi aliaţi loiali.
http://www.cristiannegrea.ro/istoria-necunoscuta/istoria-furata/2012/12/tradarea-ruseasca-intrarea-in-razboi-1916/
Materialul este foarte interesant de a fi citit în întregime pentru a înţelege deplin resorturile care au determinat armata română să se retragă din faţa oştilor numeroase şi mult mai bine dotate decît cele româneşti cărora Puterile Antantei le promisese muniţie suficientă şi forţe de sprijin ruseşti cu care să poată face faţă unui front de 1200 Km, mai lung decît oricare din cele două fronturi, din est şi din vest.
Trădarea rusească şi-a spus cuvîntul încă de la început. Nu o spunem noi, au spus-o ofiţerii de Stat Major din Franţa, Anglia şi Rusia. Citiţi şi vă convingeţi.
Noi începusem ofensiva, am trecut Carpaţii, dar armata lui Gen. Brusilov în Bucovina se retrăgea din calea austriecilor în loc să atace cum promisese, iar în Grecia, de unde urma să înceapă ofensiva Gen. Sarail nici nu începuse pe motiv că acolo izbucnise o epidemie. În presa noastră începuse să se observe pasivitatea aliaţilor. Cu privire la pasivitatea frontului din Grecia, presa noastră scria:
„Sarrail, Sarrail / Noi ne batem și tu stai!”.
În continuare citez din materialul de mai sus:
„Intrarea României în război salvează armata lui Sarrail și a lui Brusilov, atacul concentric al Centralilor se mută împotriva României
Am vorbit de munițiile și materialul militar oprite și rătăcite prin Rusia. După calculele făcute de Serviciul de Înzestrare al Armatei pentru perioada de 90 de zile de la intrarea noastră în război, am primit abia echivalentul a 120 de tone pe zi, dintr-un necesar minim de 300 de tone pe zi, deci mai puțin de jumătate. Mai trebuie să ne mirăm că armata noastră lupta slab înzestrată și cu muniții puține?
În Dobrogea, împotriva bulgarilor, Brătianu ceruse ca și asigurare 200000 de soldați ruși, rușii au acceptat 50000 prin convenția militară și au trimis 20000 sub forma a două divizii de infanterie și una de cavalerie, dar și acestea foarte slab calitativ, practic sub orice critică (cu excepția Diviziei sârbe, după cum se va vedea mai încolo). Generalul Zaioncikovski, investit la comanda acestor trupe, a refuzat inițial să o primească motivând că acești ostași “nu erau în stare să țină sus drapelul armatei ruse”, totuși a fost nevoit să o accepte, Alexeev spunându-i că “importanța corpului său de armată era numai secundară și că nu va înfrunta în Dobrogea nicio rezistență specială”. Iată ce părere avea șeful Statului Major Rus (STAVKA) despre frontul dobrogean, poate el credea că renumitul general Mackensen, spărgătorul de fronturi, se afla acolo doar să primească parada trupelor bulgare ale generalului Toșev! Ce spune A.S. Kazakov despre asta: “Noi ne-am străduit a face economii în Dobrogea. În loc de 50000 de oameni am adunat cu chiu cu vai 30000 de oameni, cu un stat major adunat, unde unul nu-l cunoștea pe celălalt și i-am trimis în Dobrogea, unde le-am dat misiunea responsabilă de a reprezenta forța rusă în Balcani”. Generalul Alexei Brusilov în memoriile sale notează: “În opinia mea, din păcate, generalul Alexeev nu a dat nicio importanță trupelor noastre din Dobrogea.” El spune că ar fi fost nevoie nu de “un corp de armată cu două divizii de mâna a doua ci de o armată întreagă de trupe bune”. Nu numai acești soldați ruși trimiși în Dobrogea s-au comportat slab pe câmpul de luptă, dar chiar comandantul lor a fost sub orice critică.
Despre Frontul de Est, articolul 2 al Convenției militare spunea cam așa: “…armata rusă se angajează să acționeze deosebit de energic pe tot frontul austriac, în scopul de a asigura operațiunile române susmenționate. Această acțiune va fi în special ofensivă și viguroasă în Bucovina, unde trupele ruse vor trebui să-și păstreze pozițiunile ca și efectivele lor actuale”. Iată cum au fost îndeplinite aceste cerințe, la minima rezistență, în sensul că trupele rusești pur și simplu s-au oprit și nu au mai atacat. Dacă căutați pe internet despre ofensiva Brusilov veți vedea că acolo scrie că a durat din 4 iunie până în 20 septembrie 1916. Fals, s-a oprit în iulie, din august până în septembrie e vorba doar de ofensiva română în Transilvania de la sudul frontului rusesc, fără vreo legătură cu ofensiva Brusilov. Chiar și avansul Armatei de Nord române care a ajuns în fața Reghinului a trebuit stopat în primul rând în urma inactivității și a faptului că rușii din Bucovina, flancul drept al acestei armate, nu au avansat, apărând astfel pericolul învăluirii dreptei noastre. Care a fost rezultatul inactivității rușilor pe Frontul de Est? Inamicul a luat din fața frontului rusesc 17 divizii de infanterie (13 germane și 4 austriece) și 10,5 divizii de cavalerie (4 germane, 6 divizii și o brigadă austriece), deci un total de 27 divizii și jumătate! Cu cele retrase de pe Frontul de Vest (inclusiv de la Verdun) se ajunge la mai mult de 40 de divizii scoase de pe alte fronturi și aruncate împotriva României care avea de apărat singură sau aproape singură un front de 1300 de kilometri, mai lung decât Frontul de Vest (800 km) sau Frontul de Est (1200 km)!
Dovezile trădării rusești
Am dat deja câteva exemple din mărturiile celor implicați în evenimente cu privire la intențiile rusești asupra României. Știu că pare greu de crezut, de aceea voi mai veni cu câteva.
Tot în memoriile sale, contele de Saint-Aulaire povestește despre cele întâmplate generalului Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze din România, care s-a oprit pe la Saint Petersburg în drum spre București. Iată raportul generalului: “Președintele Consiliului, Sturmer, căruia m-a prezentat Paleologue (ministrul Franței în Rusia), nu s-a obosit să-mi ascundă defetismul său. Vorbea pe un ton agresiv despre trădare și pace separată. În ceea ce-l privește pe generalul Alexeev, încă mai brutal decât Sturmer, mi-a spulberat ultimele iluzii ce-mi rămăseseră. Puțin politicos, m-a concediat după numai câteva minute. Nici măcar nu m-a invitat să iau loc, nu mi-a cerut vești despre Joffre și frontul francez. Nu mi-a vorbit despre România decât pentru a-mi spune, pe un ton foarte neplăcut: Deoarece românii țin așa de mult să vă aibă alături, vă urez mult noroc, dar încercați să-i faceți pe oamenii aceștia să priceapă că România nu se apără pe Carpați, ci pe Siret. Și cu un couppe papier mi-a arătat pe o hartă, lovind cu nervozitate, linia de separație dintre Muntenia ce trebuia evacuată și Moldova ce trebuia apărată, ca un taluz al Rusiei meridionale.” Saint-Aulaire adaugă: “Mai târziu, în lumina altor relecții asemănătoare și a unor decizii corespunzătoare, am descoperit aici primul indiciu al unui plan secret de împărțire a României, negociat în plin război de statele majore rus și german .”
Scriitorul englez Athur Evans, în Manchester Guardian, 17 iunie 1917: “… astăzi se știe că ajutoarele externe pe care conta guvernul român n-au sosit din cauza intrigilor care au avut loc la Petrograd”.
Stephen Pichon, fost ministru francez de externe scria în ziarul Petit Journal din 26 iunie 1917: “Nu este momentul să insistăm asupra condițiilor dezastruoase în care s-a produs intervenția României, compromisă chiar din primul moment de greșeli imputabile altora decât guvernului de la București și predată, prin trădarea lui Sturmer, armatelor austro-germane”.
La Sorbona, la 28 iulie 1917, cu ocazia înmânării reprezentanților României a steagului lui Ștefan cel Mare recuperat de către trupele franceze de la mânăstirea Zografu din Grecia, generalul Malterre a spus în prezența președintelui Franței, a membrilor guvernului și a reprezentanților tuturor puterilor aliate, următoarele cuvinte: “Astăzi știm ce s-a petrecut. Și ne permitem, chiar în acest lăcaș, fără a nega omagiul pe care îl datorăm republicii ruse și extraordinarei deșteptări a armatei sale, să declarăm că România nu putea prevedea, în august 1916, oribila intrigă ce se țesea la Petrograd. Aliații știau oare mai mult?”
Eram vânduți și trădați înainte de a trage primul foc de armă, dar vom vedea cum s-au comportat aliații noștri ruși odată operațiunile militare începute.
Mai departe, În documentul
http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/1916-luptele-pentru-apararea-dobrogei/
veţi găsi următorul pasaj:
„Topraisar, în dimineaţa zilei de 6/19 octombrie
“ofiţerii şi soldaţii Regimentului 40 Infanterie au cerut să li se aducă în tranşee steagul regimentului. Sub ploaia de obuze, în timp ce muzica intona Deşteptă-te române!, toţi au jurat pe steag că nimic nu-I va face să dea înapoi în faţa puhoiului duşman. Şi aveau să se ţină de cuvânt”.
După o formidabilă pregătire de artilerie infanteria germană trece la atac încercând să se apropie de poziţiile românilor, reuşind ca până la ora 19.00 să se apropie de poziţia principală situată la sud de Topraisar .
În zilele de 6/ 19 şi 7/ 20 octombrie 1916 germanii nu au putut cuceri localitatea Topraisar, fiind siliţi să se îngrope la rândul lor în tranşee, poziţiile lor cele mai înaintate fiind la circa 300 m de liniile noastre
La flancul drept diviziile 61 şi 115 ruse au părăsit poziţiile retrăgându-se spre Cobadin, lăsând prizonieri bulgarilor 24 de ofiţeri şi 2800 de soldaţi. Remarca plină de amărăciune a lui Victor Lazăr redă un crunt adevăr despre aliatul nostru :
“ Zadarnic a fost eroismul românesc, ca înainte de lupta de la Topraisar, unde soldații români au cerut să li se aducă steagul în tranșee, ca să jure de nou pe el, că vor muri pentru apărarea pământului românesc. Ei învingeau pe dușmanul uimit de-atâta pu¬tere de jertfă, dar alături de ei, Rusul mișel se preda Bulgarului sau fugea înapoi”.
Bine, cu bulgarii ne-am lămurit, acum hai să ne lămurim cu românii.
Am citit mai multe articole ale acestui Cristian Negrea – el încearcă întotdeauna să-i scoată pe români basma curată în orice ocazie. Toți împrejur sînt vinovați, însă românii – niciodată!
Despre ”planul secret de împărțire a României, negociat în plin război de statele majore rus și german .” este ridicol să citești, autorul aduce dovezi de felul, că, chipurile, la Petrograd se ”țeseau oribili intrigi”. În ce constau aceste intrigi, desigur nu se explică. Intrigile ce se țeseau la Petrograd erau intrigi pentru putere, dar nu pentru a împărți România, de pildă, același Sturmer era protejatul lui Rasputin, clanul căruia se lupta cu alte clanuri influente de la curtea țarului. Prea multă importanță României dă acest Negrea…
Cît privește ”trădarea” rușilor, știți că în pămîntul României sînt îngropați circa 100 de mii de militari în uniformă rusească? Pentru ce au murit ei, dacă nu pentru România? Există oare vre-un monument pe teritoriul României în amintirea acestor soldați? Rușii au trimis un milion de soldați pentru a salva frontul român prăbușit sub loviturile germanilor, rușii apărau 400 de kilometri de front, pe cînd românii apărau 50 de kilometri simbolici. Practic ceea ce mai rămăsese din România era apărată de armata rusă. Asta se cheamă trădare? În spatele armatei ruse s-a pregătit armata română, care a rezistat la Mărășești.
Acum hai să vedem cine a evadat?
… ”Datele istorice arată că vreo două milioane de români au părăsit țara, în 1917, refugiindu-se în diverse orașe din Rusia, unii la Odessa, alții la Moscova, alții în multe alte locuri ale imperiului rus. Vă dați seama? Două milioane de fugari – echivalentul populației de acum a Bucureștiului!…” ș. a. m. d. Citiți mai multe aici:
Îmi pare că beleaua lui Costache o pățește Iordache 😀