Pe scurt despre cauzele prăbușirii Uniunii Sovietice

 

– lupta inegală cu forțele superioare ale imperialismului mondial (cursa înarmărilor, războiul rece, războaiele fierbinți).

– pierderile grele, provocate Uniunii Sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial (a fost distrusă o generație întreagă de comsomoliști și comuniști).

– inegalitatea condițiilor pentru construirea socialismului în diferite republici ale URSS (rămășițe ale conștiinței feudale și burgheze).

– Partidul Comunist din URSS a sărbătorit înainte de termen victoria în lupta de clasă, ceea ce a dus la refuzul de la dictatura proletariatului și, prin urmare, la revanșa forțelor burgheze și a contrarevoluției.

– în fața pericolului războiului nuclear conducerea partidului a adoptat politica de „coexistență pașnică a celor două sisteme”, „convergență”, a renunțat la ideea Revoluției mondiale (a nu încurca cu revoluția permanentă).

– sub influența ideologiei mic-burgheze și naționaliste a avut loc degradarea mișcării socialiste mondiale.

Nici unul dintre acești factori, la fel ca și însăși prăbușirea URSS, nu înseamnă că „experimentul a dat faliment”.

Uniunea Sovietică nu a fost nici ”un experiment”, nici ”un capriciu al unor fanatici”. Uniunea Sovietică a fost răspunsul omenirii progresiste la criza mondială a capitalismului și la măcelul din 1914-1918.

Destrămarea Uniunii Sovietice nu schimbă condițiile inițiale: însăși esența capitalismului dă naștere contradicțiilor, care nu pot fi înlăturate decît printr-un mare război.

Capitalismul inevitabil pune omenirea în fața alternativei: socialism sau barbarie.

Comuna din Paris a existat 70 de zile.

Uniunea Sovietică a existat 70 de ani.

Istoria se dezvoltă în formă de spirală.

Următoarea spiră va însemna inevitabil moartea capitalismului și triumful socialismului.

Unica întrebare este: de care parte se va afla fiecare dintre noi?

Postare publicată pe Facebook de jurnalistul Konstantin Syomin.
Traducere de y.obidin

Reclame

4 gânduri despre „Pe scurt despre cauzele prăbușirii Uniunii Sovietice

  1. Principala pricină a prăbușirii URSS o constituie faptul că popoarele sovietice n-au mai vrut să trăiască împreună. N-a venit nimeni din afară cu tancuri ca să rupă vreo parte a URSS din Uniune, ci însăși locuitorii diferitelor părți au vrut independența.
    E absurd să vorbești despre pierderile războiului din 1941-1945 ca pricină pentru evenimente din 1991. Ce diferență ar fi făcut niște persoane care, la 50 de ani de la război, dacă n-ar fi murit oricum din pricini naturale pînă atunci, ar fi fost niște pensionari bătrîni care oricum nu mai aveau mult de trăit?
    Destrămarea URSS e rezultatul acțiunii oamenilor sovietici născuți și educați după război, în sistemul sovietic. Cu teroare („dictatura proletariatului” ca nume propagandistic) URSS a putut fi ținută unită, dar fără teroare oamenii sovietici n-au mai vrut să stea împreună.

    • „Principala pricină a prăbușirii URSS o constituie faptul că popoarele sovietice n-au mai vrut să trăiască împreună.”

      Se vede că nu ați auzit despre referendumul din 17 martie 1991 https://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_Union_referendum,_1991 cu privire la păstrarea Uniunii Sovietice la care 78% din cei 148 de milioane de participanți au votat pentru păstrarea Uniunii. Altă treabă este că pătura conducătoare (trădătorii din partidul comunist) nu au vrut să asculte de voința poporului și au destrămat URSS, însă părerea oamenilor de rînd era alta.

      „E absurd să vorbești despre pierderile războiului din 1941-1945 ca pricină pentru evenimente din 1991.”

      Eu cred că autorul avea în vedere nu aceea, că cei căzuți în război s-ar fi opus personal lui Gorbaciov, Elțin, Yakovlev, Șevarnadze și altor trădători ai poporului, ci aceea, că acești comuniști secerați de război ar fi creat în Uniunea Sovietică asemenea condiții, în care ar fi fost imposibilă apariția unor asemenea lepădături ca Gorbaciov&Co. Tind să cred, că dacă nu ar fi fost omorîți circa 3 milioane de comuniști (cei mai talentați, mai devotați cauzei comunismului, mai înzestrați cu spirit de sacrificiu, cei mai buni, într-un cuvînt), Uniunea Sovietică ar fi avut o altă soartă. Desigur, aceasta nu este unica cauză a prăbușirii Uniunii Sovietice, ci doar unul dintre factorii care au contribuit la această prăbușire.

      „Destrămarea URSS e rezultatul acțiunii oamenilor sovietici născuți și educați după război, în sistemul sovietic.”

      Ceva mai multe opinii despre cauzele destrămării URSS puteți citi aici: . În linii mari eu sînt de acord cu părerea autorului. Bineînțeles, această temă este prea complicată pentru a putea fi elucidată în mod exhaustiv într-un singur articol.

  2. Vă referiți la referendumul pe care însuși Gorbaciov l-a convocat, dar apoi îl învinuiți pe Gorbaciov de destrămarea URSS. Gorbaciov a vrut să facă o Uniune benevolă a popoarelor, în locul uniunii clădită prin teroare făcută inițial.
    Dar referendumul a fost boicotat în multe regiuni ale URSS, inclusiv în cea mai mare parte a RSS Moldovenești.
    Rămîne valabilă observația mea: „Destrămarea URSS e rezultatul acțiunii oamenilor sovietici născuți și educați după război, în sistemul sovietic”. Chiar și cei pe care-i nominalizați dv. – Gorbaciov, Elțin, Yakovlev, Șevarnadze – erau oameni sovietici, născuți și educați în sistemul sovietic. Poate unii se născuseră în timpul războiului ori puțin înainte de război, dar viața lor adultă a fost după război.

  3. De fapt care a fost momentul destrămării URSS? Încercarea de lovitură de stat din 1991, care a arătat că primejdia revenirii la o Uniune prin teroare (opusă ideii de uniune benevolă gorbaciovistă) este reală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s