Basarabia în anii 1917-1918 (X): Discuții despre autonomie la o nouă fază


Alexandru Boldur, istoric și jurist basarabean, participant activ la evenimentele din Basarabia în anii 1917-18.

Continuare. Părțile precedente se găsesc aici

Conflictul cu Kievul intensifică considerabil mişcarea pentru autonomia Basarabiei, aceasta intră intr-un stadiu nou. Societatea tot mai mult începe să creadă că Basarabia are dreptul la autonomie şi are nevoie de aceasta. Încinse, discuţiile, ca şi anterior, erau axate pe alte probleme: Ce fel de autonomie urmează să fie obţinută? Cărui organ trebuie să-i aparţină puterea supremă? După care principii trebuie format şi ce împuterniciri urmează să aibă? Ce relaţii vor exista cu Centrul? etc. Aceste chestiuni fuseseră discutate la adunările şi consfătuirile, care vizau examinarea pretenţiilor Radei Centrale asupra Basarabiei.

Trebuie să acordăm atenţie şi altui eveniment, în cadrul discuţiei, deseori menţionat de către participanţi şi folosit pentru argumentare.

Este vorba despre ofensiva germană, întreprinsă, în iulie, pe Frontul român. Lupte crîncene fuseseră desfăşurate lîngă Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi în alte localităţi ale României. Pericolul plana nu numai asupra Moldovei româneşti, dar şi asupra Basarabiei, erau ameninţate realizările revoluţiei din februarie, inclusiv mişcarea de eliberare naţională. Comitetul Executiv al moldovenilor de pe Frontul român a dat semnalul de alarmă, el s-a adresat soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni cu un apel, care începea cu următoarele cuvinte: „Basarabia se pierde! Patria este în pericol!” Comitetul Executiv îi sfătuia pe soldaţi să nu dea ascultare persoanelor, care, în loc să „apere Rusia Liberă” (în document, cuvintele sînt evidenţiate cu caractere grase – I. L.), prin agitaţia lor, descompun armata, duc la destrămarea frontului, avertizînd că robia germană „ar fi de mii de ori mai cumplită decît cea recent desfiinţată”. Menţionînd că, datorită revoluţiei, „Basarabia noastră draga este liberă”, Comitetul Executiv al organizaţiei de la Iaşi scria: „Basarabia este în pericol. Fiara crudă este la hotarele ei… Salvaţi-o! Basarbia arde! Noi pierim! Să ne organizăm, în rînduri unite, în jurul şefilor noştri şi să ajutăm la salvarea Rusiei şi a Basarabiei noastre dragi… Fiecare moldovan, de la Marea Baltică pînă la Dunăre, să apere, cu sfinţenie, Rusia şi Basarabia” [1].

Cu apelul de a întări disciplina, de a se supune şefilor, s-a adresat soldaţilor şi Comitetul Moldovenesc al armatei a 9-a, care se afla în oraşul Roman [2].

La şedinţa Comitetului Executiv gubernial, convocată la propunerea Partidului Naţional Moldovenesc la 22 iulie (în ajunul plecării lui V. Cristi şi P. Erhan la Kiev şi Petrograd ), s-a vorbit mult despre pericolul ocupaţiei germane. În deschiderea şedinţei, cu o dare de seamă succintă despre consfătuirea din 20 iulie a reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, a luat cuvîntul delegatul Comitetului Executiv gubernial, primarul oraşului Chişinău, L. Siţinschi. El a comunicat despre „atitudinea negativă unanimă a tuturor participanţilor la consfătuire faţă de tutela Radei asupra Basarabiei”, despre opinia exprimată de unii dintre ei, „de a elabora teoretic problema viitoarei autonomii”, a dat citire propunerii lui V. Herţa să fie ales, din componenţa Comitetului Executiv gubernial, un reprezentant pentru a activa în cadrul comisiei de discutare a chestiunii ce viza formarea Sovietului Suprem al Basarabiei. Este luată decizia să fie delegat, în componenţa comisiei, Nichitiuc, membru al Comitetului Executiv gubernial.

În continuare, s-a discutat despre necesitatea unui organ suprem al Basarabiei. Unii membri ai Comitetului Executiv (Cosovici, Stratievschi, Levinschi, Nichitiuc) considerau că „viitoarea cîrmuire a ţinutului trebuie să ţină de competenţa adunării de zemstvă, aleasă pe principiile dreptului şi egalităţii generale, nu prerogativa unui organ aparte, cum ar fi Sovietul Suprem”, care „e puţin probabil să fie competent pentru a decide problema autonomiei, în numele întregii Basarabii, pentru că asemenea întrebări se soluţionează, de obicei, prin plebiscit”.

În opinia majorităţii membrilor Comitetului Executiv gubernial, noul organ propus „cu împuterniciri care nu erau determinate, atentează asupra dreptului Adunării Constituante, este inutil şi inoportun în acest moment alarmant pentru Rusia (se are în vedere înaintarea nemţilor – I. L.); nu trebuie „imitată Rada ucraineană”, ci trebuie pregătită populaţia pentru alegeri şi, în general, salvată Rusia şi revoluţia de duşmanul extern”. Membrul Comitetului Executiv gubernial M. Comendant, declarînd că este „adeptul celei mai extinse autonomii”, totodată propunea să fie scoasă întrebarea de pe ordinea zilei şi „să fie depuse toate eforturile pentru salvarea patriei”. El a învinuit PNM „de tendinţe separatiste, care determină judeţele nemoldoveneşti să-şi dorească unirea cu Ucraina”. Oratorul le reproşa învăţătorilor moldoveni că „în acest moment critic, studiază alfabetul latin, în loc să ajute ţăranii să se pregătească de alegerile în organele zemstvei şi în Adunarea Constituantă, să activeze în comitetele funciare şi de alimentare, care au nevoie de lucrători din rîndul intelectualilor”.

Membrii Comitetului Executiv gubernial din partea PNM (Bogos, Grosu şi alţii) s-au pronunţat împotriva plebiscitului, care „în cazul dat este de prisos, pentru că e suficientă părerea autoritară a grupurilor obşteşti organizate, care dau dovadă de iniţiativă în problema autonomiei Basarabiei” Din punctul de vedere al partidului „în ce priveşte viitoarea cîrmuire a ţinutului, adunarea de zemstvă nu va fi competentă”, deoarece „e puţin probabil să fie prezente în ea toate naţionalităţile, care locuiesc în Basarabia” – I. L.).

În legătură cu teza „despre abordarea inoportună a problemelor în cauză, cînd situaţia de pe front şi din Rusia este atît de alarmantă, atunci, după cum se afirmă uneori în ziare, şi în opinia unor membri ai comitetului, înfiinţarea Sovietului Suprem, a cărui prerogativă principală sînt problemele naţionale, nu va sustrage atenţia populaţiei de la problemele frontului şi ale întregii Rusii”. Dimpotrivă, dacă chestiunile naţionale vor fi amînate, afirmau membrii PNM, „Basarabia nu va susţine nici frontul, nici revoluţia”.

Pentru susţinerea autonomiei şi organului suprem era folosit şi următorul argument: Guvernul Provizoriu are o atitudine “foarte încurajatoare faţă de ideea autodeterminării Basarabiei”, „împinge singur Basarabia spre chestiunile autodeterminării”.

Membrul Comitetului Executiv P. Erhan, militînd pentru crearea „Sovietului Suprem”, explica că prerogativele acestuia „sînt elaborarea şi stabilirea bazelor viitoarei autonomii, care vor fi prezentate Adunării Constituante”. Sovietul Suprem, ca „organ împuternicit ce exprimă opinia publică din ţinut”, va trebui să „apere, în faţa Radei ucrainene, dreptul Basarabiei la autodeterminare”. Erhan recomanda, ca în componenţa Sovietului Suprem, să fie format „un organ administrativ-politic, pentru a conduce ţinutul, pînă la convocarea Adunării Constituante”.

După discuţii aprinse, Comitetul Executiv gubernial, cu 8 voturi „contra”, „s-a pronunţat împotriva proiectului constituirii inoportune, în Basarabia, a Sovietului Suprem” [3].

La 23 iulie, prezidată de V. Herţa, a avut loc consfătuirea consiliului gubernial de zemstvă, consacrată „Chestiunii creării Sovietului Suprem în Basarabia, în legătură cu încercarea de a o alipi la Ucraina”, însă consfătuirea fusese rău pregătită. Împotriva examinării problemei s-a pronunţat C. Todorovschi, deoarece aceasta nu a fost preventiv discutată în Consiliul orăşenesc de zemstvă. Aceeaşi convingere o avea şi medicul M. Sluţchi, şi inginerul M. Gotlib, care au declarat ca reprezentanţii evreilor, care constituie 1/8 din populaţia ţinutului, nu erau invitaţi oficial. Astfel nu a fost adoptată nici o decizie [4].

În schimb, s-a desfăşurat activ consfătuirea comună a reprezentanţilor Comitetelor Executive, gubernial şi judeţene, ale Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor, care a avut loc la 27 iulie, în legătură cu primirea telegramei menţionată mai sus, a ministrului afacerilor interne al Guvernului Provizoriu Ţereteli, cu propunerea “să se dezbată treaba despre aşezămîntul cîrmuitor în Basarabia”. Şt. Ciobanu considera că simpla expediere a telegramei în cauză însemna recunoaşterea de către Guvernul Provizoriu a dreptului Basarabiei la autonomie [5].

Menşevica N. Grinfeld, care a prezentat un discurs la respectiva adunare, a povestit auditoriului despre consfătuirile, care au avut loc la Chişinău în legătură cu pretenţiile Radei Centrale asupra Basarabiei, la care, din cele spuse de ea, „este abordată, pe neaşteptate, şi problema autonomiei Basarabiei”, şi crearea unui organ, constituit „după principiul reprezentării proporţionale a naţionalităţilor”, cu sarcina de a „pregăti materialul ce vizează autonomia Basarabiei”. Ea a menţionat că, la prima consfătuire, pe lîngă Comitetul Executiv gubernial (administrativ), în problema organului ţinutal, nu s-a reuşit a se „ajunge la o înţelegere”, deoarece o parte din reprezentanţii organizaţiilor au fost împuterniciţi să se pronunţe „numai asupra includerii Basarabiei în sfera de influenţă a Ucrainei”.

La a doua consfătuire, raporta N. Grinfeld, s-a precizat că organul ţinutal „nu este legislativ”, sarcina acestuia era „organizarea traiului intern şi a existenţei Basarabiei, în comun cu reprezentanţii Guvernului Provizoriu”, precum şi „pregătirea materialelor pentru introducerea autonomiei în Basarabia”. În această direcţie, a propus oratorul, trebuie axată discuţia. N. Grinfeld a comunicat că Comitetul Executiv al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău a considerat necesară „crearea organului şi a fost făcută propunerea ca, la consfătuirea menţionată, care va viza organul ţinutal, să participe reprezentanţii următoarelor organizaţii: comitetele executive (administrative) guberniale, orăşeneşti şi judeţene, comitetele executive ale Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor, organele de autoadministrare, orăşeneşti şi de zemstvă, comitetele funciare săteşti şi de voloste, partidele politice şi organizaţiile naţionale.

În cadrul discuţiilor a fost abordat un spectru larg de probleme: sarcinile şi drepturile organului ţinutal, în general, necesitatea existenţei acestuia, relaţiile dintre viitorul organ ţinutal şi comisarii Guvernului Provizoriu, principiile organizării şi altele.

Reprezentantul Comitetului Executiv gubernial al ţăranilor M. Comendant a repetat declaraţia sa anterioară, despre inoportunitatea creării organului ţinutal. Delegatul Bund-ului, S. Covarskii, dimpotrivă, considera că organul este necesar, deoarece „va servi ca susţinător al revoluţiei”. Gradul de revoluţionalizare a organului, menţionau unii oratori, va depinde de principiile puse la baza sa. Unii insistau asupra creării neîntîrziate a organului ţinutal, alţii propuneau să aştepte pînă va fi soluţionată problema comisariatului. Respectiva propunere nu a fost susţinută, este luată hotărîrea să fie soluţionată problema organului ţinutal.

S-a vorbit despre necesitatea de a separa democraţia moldovenească de moşieri, care, „profitînd de sentimentele naţionale, vor să creeze un organ burghez, de orientare românofilă”. A fost supusă criticii schema alegerilor reprezentanţilor pentru organul ţinutal, propusă de Comitetul Executiv al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău, deoarece aceasta oferea predominarea, dacă nu deplină, cel puţin parţială a elementelor burgheze”. Întrucît, în opinia unor participanţi, „aşa sau altfel, organul va fi creat, … sarcina principală este de a decide cum urmează să se procedeze, ca să fie încadrat în activitatea acestuia un număr cît se poate de mare de ţărani şi un număr cît se poate mai mic de moşieri”.

La finisarea dezbaterilor a fost adoptată următoarea rezoluţie propusă de N. Grinfeld; „Adunarea consideră că problema organizării Sfatului Ţării trebuie discutată la o consfătuire cu o participare mai largă, la care este obligatorie reprezentanţa judeţelor, doar astfel poate fi exprimată voinţa întregii populaţii a Basarabiei”. A fost confirmată lista instituţiilor şi organizaţiilor, care urmau să participe la consfătuirea pentru crearea organului ţinutal, propusă de Comitetul Executiv al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău. S-a decis că „principiul proporţionalităţii reprezentării naţionalităţilor, în Sfatul Ţării, trebuie aplicat, indiferent de reprezentanţa naţională a consfătuirii în cauză” [6].

Încep să apară diferite proiecte de organizare a Sfatului Ţării. Partidul Naţional Moldovenesc şi organizaţiile moldoveneşti din Chişinău considerau că numărul membrilor Sfatului Ţării trebuie să fie de 100 persoane, 63-65 locuri – rezervate membrilor de naţionalitate moldovenească, iar restul – locuitorilor Basarabiei de alte naţionalităţi. PNM propunea ca noul organ de conducere să-şi înceapă activitatea la 1 august 1917 [7].

Partidul revoluţionarilor socialişti moldoveni (eserii), constituit din militari, a publicat un Memorandum, în care argumenta necesitatea creării „Sovietului ţinutal Central al Basarabiei”: „în scopurile apărării populaţiei paşnice a ţinutului de pogromuri, violenţă şi alte lucruri imprevizibile, luînd în consideraţie particularităţile vieţii naţional-politice şi, în sfîrşit, reieşind din faptul că normele ordinii sociale de drept, care vor fi adoptate de Adunarea Constituantă din Rusia, vor determina, pentru mulţi ani, orînduirea Basarabiei, de care sînt interesate toate naţionalităţile ţinutului, Comitetul Executiv al Partidului Socialist-Revoluţionar Moldovenesc face apel la toate popoarele Basarabiei să înfiinţeze, în oraşul Chişinău, un organ unit al democraţiei revoluţionare”, care trebuie să ducă la îndeplinire următoarele sarcini: să unească toate forţele pentru susţinerea ordinii de drept; să asigure populaţia cu alimente; prin toate mijloacele să acorde susţinere Guvernului Provizoriu „în intenţiile nobile ale acestuia, care exprimă voinţa democraţiei revoluţionare”; să elaboreze măsuri, în caz de demobilizare a armatei; să pregătească proiectul autonomiei Basarabiei, pentru a fi prezentat Adunării Constituante.

Eserii moldoveni propuneau să facă parte din Soviet membri electivi, din partea partidelor politice „proporţional numărului fiecărei naţiuni din Basarabia, conform statisticii guvernului anterior” şi anume: din partea Partidului Moldovenesc Socialist-Revoluţionar – 20 de delegaţi, din partea Partidului Naţional Moldovenesc – 10, din partea diferitor uniuni moldoveneşti, inclusiv profesionale şi alte uniuni – 10, în total – 40 de delegaţi. Eserii moldoveni rezervau 32 de locuri celorlalte naţionalităţi ale Basarabiei, anume: ucrainenilor – 11, evreilor – 8, ruşilor – 5, bulgarilor – 3, găgăuzilor – 2, nemţilor – 1, alte naţionalităţi – 1 [8].

La şedinţa extraordinară a Sovietului Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din or. Odesa este luată hotărîrea: „Să fie susţinută în întregime propunerea Partidului Socialist-Revoluţionar Moldovenesc, la rîndul nostru, adresăm un apel tuturor naţionalităţilor Basarabiei, reprezentate de organizaţiile lor politice, să se unească pentru activitatea comună de realizare a principiilor expuse în memorandum”.

Sovietul Moldovenesc considera că toate popoarele Basarabiei, aflată în nemijlocită apropiere de front, trebuie să-şi unească eforturile pentru „a asigura securitatea socială şi a apăra populaţia paşnică de violenţă şi jafuri”, mai ales „de eventualitatea devastărilor, înfăptuite de oamenii istoviţi de un război îndelungat”, în cazul demobilizării armatelor Frontului român [9].

Sovietul de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor de pe Frontul român, de asemenea, a pregătit o declaraţie, în care argumenta necesitatea creării sovietului ţinutal şi determina sarcinile acestuia. Reieşind din principiul autodeterminării naţionale a popoarelor şi luînd în consideraţie situaţia cultural-istorică, etnografică şi geografică, precum şi năzuinţa de obţinere a autonomiei Basarabiei, exprimată clar de întregul popor moldovenesc, se spune în declaraţie, Sovietul de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni basarabeni de pe Frontul român a hotărît să se adreseze tuturor organizaţiilor naţional-politice, sociale, profesionale etc. ale Basarabiei cu apelul de a organiza la Chişinău Sovietul regional, în componenţa căruia vor intra reprezentanţii democraţiei tuturor partidelor politice, proporţional numărului „fiecărei naţionalităţi din Basarabia …”

În continuare, în manifest se preciza că Sovietul este înfiinţat:

„1. Pentru elaborarea proiectului autonomiei naţional-teritoriale a Basarabiei, cu asigurarea deplină a drepturilor minorităţilor naţionale.

2. Pentru unirea tuturor forţelor ţării, în problema stabilirii şi susţinerii ordinii de drept şi apărării intereselor naţionale ale tuturor popoarelor Basarabiei.

3. Pentru susţinerea Guvernului Provizoriu în realizarea sarcinilor propuse de acesta, conform intereselor naţional-politice şi cultural-economice ale Basarabiei, care exprimă voinţa democraţiei revoluţionare”.

Pentru traducerea în viaţă a sarcinilor respective, Sovietul de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni de pe Frontul român a considerat necesar să înceapă neîntîrziat formarea unităţilor militare, constituite din soldaţii moldoveni, care-şi fac serviciul în spatele frontului (la Chişinău şi în alte oraşe), precum şi a detaşamentelor mobile, formate din soldaţi moldoveni răniţi, pentru realizarea serviciului de pază şi apărarea locuitorilor Basarabiei de nelegiuirile şi jafurile care au loc. În al doilea rînd, organizarea cursurilor pentru pregătirea învăţătorilor moldoveni, în instituţiile de învăţămînt de toate tipurile să se introducă predarea în limba moldovenească (în cazul deschiderii claselor paralele – şi în limbile altor naţionalităţi, conform dorinţei); să fie introdusă „limba locală” în administraţie şi judecată; să fie luate măsuri „pentru revenirea în Basarabia a tuturor forţelor intelectuale, care au ieşit din mediul poporului moldovenesc, care muncesc în instituţii guvernamentale, sociale şi în alte instituţii, în afara teritoriului Basarabiei, dacă posedă limbile locale, doresc să se întoarcă în Patrie şi împărtăşesc principiile democratice” etc. [10].

Între timp, se făceau pregătiri pentru consfătuirea specială a organizaţiilor administrative, sociale şi politice, pentru elaborarea statutului organului ţinutal, Comitetul Executiv orăşenesc din Chişinău a decis să fie delegaţi la consfătuire membrii acestuia: V. Chiselev, S. Luzghin şi D. Spivac. La 28 iulie, la adunarea enoriaşilor din biserica armean-gregoriană este luată hotărîrea sa fie trimis la consfătuirea specială S. Negruşa, cu însărcinare de a susţine că „chestiuea autonomiei şi formării Sfatului Ţării ţine de competenţa Adunării Constituante” [11].

Zemstva judeţeană de la Chişinău a convocat o şedinţă specială, prezidată de cunoscutul moşier basarabean, mareşalul nobilimii locale R. Dolivo-Dobrovolskii, pentru a discuta autonomia Basarabiei. Majoritatea oratorilor au aprobat deplasarea lui V. Cristi la Kiev, pentru apărarea autonomiei Basarabiei. Membrul zemstvei judeţene Prohorenko, de naţionalitate ucrainean, a declarat că „nu admite ideea că Rada doreşte să supună Basarabia influenţei sale. V. Dubrovin, care nu era membru vreunui partid, afirma că „basarabenii trebuie să lupte, prin toate mijloacele, pentru ca Basarabia să nu fie supusă influenţei Radei Centrale” şi totodată considera că V. Cristi, ca reprezentant al Guvernului Provizoriu, „nu putea lua parte la consfătuirea, ce viza constituirea Sovietului Suprem de guvernare a Basarabiei”.

Un discurs amănunţit a prezentat D. Semigradov, latifundiar, fost membru al Dumei de Stat. „Personal iubesc Rusia, spunea el, dar trebuie să spun că Rusia ne-a trimis nouă cei mai răi oameni, care, săpînd aici pămîntul şi storcînd bogăţii, ne îngropau pe noi în pămînt. Aceşti gropari trebuie să se retragă pe ultimul plan şi să nu împiedice oamenilor locali să activeze pentru folosul comun. Acei, care se tem de autonomie, trebuie să ştie că noi dorim să avem doar pământul nostru, judecata, conducerea şi serviciul divin în limba noastră, în toate celelalte domenii sîntem, în continuare, legaţi de Rusia. Dacă pe timpuri, cînd ne era interzis să vorbim în limba noastră, să ne rugăm lui Dumnezeu în limba mamei, nu aspiram la separare, cînd noi obţinem tot ce rîvneam înainte, ar fi nebunie curată să ne separăm de Rusia. Basarabia vrea autonomie, pentru mai mare slavă şi pentru păstrarea vieţii proprii. Autonomia Basarabiei nu ameninţă integritatea Rusiei şi trebuie să spunem acest lucru, subliniind că vrem numai să obţinem dreptul la autodeterminare, constatăm însă cu amărăciune că separatismul există în rîndul soldaţilor ruşi, care, intenţionînd să se retragă dincolo de Nistru, lasă Basarabia la cheremul biruitorilor” (se avea în vedere armata germano-austriacă, care era în ofensivă pe Frontul român).

După un schimb îndelungat de opinii, participanţii la adunare au adoptat următoarea rezoluţie: „Adunarea judeţeană de zemstvă, împreună cu Comitetul Executiv judeţean, recunosc că Basarabia are tot dreptul la autonomie, în cel mai ferm mod, se pronunţă împotriva includerii ei în sfera de influenţă a Radei Centrale şi decide să aleagă, din mediul său, reprezentanţi, pentru a hotărî problema înfiinţării organului ţinutal; să ia legătura cu celelalte zemstve şi împreună să pregătească un demers, pentru a i se dărui autonomie Basarabiei”. Pentru participarea la consfătuirea ce viza autonomia Basarabiei şi pentru crearea organului ţinutal au fost aleşi moşierii D. Semigradov, M. Glavce precum şi ţăranul Beregoi [12].

Altfel reacţionează Akkermanul la desfăşurarea evenimentelor. La adunarea extraordinară judeţeană de zemstvă, convocată de Comitetul Executiv gubernial, pentru a discuta deciziile consfătuirii, care vizau autonomia Basarabiei şi pretenţiile Ucrainei, se afirma că „Judeţul Akkerman serveşte drept obiect al pretenţiilor adepţilor unui curent cît şi celuilalt curent”, adică ucrainean şi moldovenesc. În rezoluţia adoptată se spunea:

„Ascultînd comunicarea despre decizia Comitetului Executiv gubernial şi despre pretenţiile Radei Centrale a Ucrainei precum şi părerile consilierilor în această privinţă, adunarea de zemstvă din Akkerman, împreună cu reprezentanţii păturilor democratice ale populaţiei judeţului, protestează categoric:

1. Împotriva înştiinţării, făcută de Comitetul Executiv gubernial al Basarabiei, adresată Guvernului Provizoriu despre aceea că populaţia Basarabiei, la toate congresele guberniale şi judeţene, şi-a exprimat voinţa sa: „Basarabia vrea să fie autonomă”, întrucît, la congresele organizate în judeţul Akkerman, n-au fost exprimate doleanţe de a se acorda autonomie Basarabiei;

2. În ce priveşte propunerea Radei Ucrainene de a include judeţul Akkerman în componenţa Ucrainei autonome, exprimăm unanim, dorinţa să rămînem în componenţa Statului Rus democratic şi indivizibil, sperînd totodată că democraţia rusă, la Adunarea Constituantă, va acorda popoarelor dreptul la autodeterminare şi autoadministrare de zemstvă extinsă” [14].

La Bender, la Comitetul Executiv al sovietului local, Mehed, membrul Comitetului Executiv gubernial, a prezentat un referat despre rezultatele şedinţei (în unele surse se vorbeşte despre „congres”) reprezentanţilor Comitetelor Executive, guberniale şi judeţene, ale sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din judeţul Bender. Acesta, conform informaţiei dintr-un ziar, „a raportat despre situaţia creată în gubernie, în legătură cu apariţia Partidului Naţional Moldovenesc”, care deseori are „divergenţe cu Sovietul de deputaţi ai soldaţilor şi muncitorilor” şi „încearcă să organizeze Sovietul Suprem al Basarabiei, similar Radei”, fapt ce provoacă „reacţia puternică a organizaţiilor obşteşti, care susţin că nu este timpul pentru revendicări naţionale înguste”. Raportorul a recunoscut că „congresul ţinutal, în mare majoritate, a fost de acord cu înfiinţarea organului ţinutal în Basarabia, dar cu participarea largă a organizaţiilor democratice şi a reprezentanţilor comitetelor judeţene, orăşeneşti, de voloste şi ai partidelor politice, în cadrul acestuia”.

În corespondenţă nu se spune ce decizie a luat Comitetul Executiv Bender, în rezultatul consfătuirii reprezentanţilor Sovietelor judeţene, se concretizează doar că „adunarea a fost de acord cu propunerea Rumcerod-ului de a convoca congresul gubernial (al Sovietelor – I. L.), exprimînd dorinţa ca acesta să aibă loc la Chişinău” [15].

Întrucît opoziţia forţelor politice se intensifica, era greu să se ajungă la careva rezultate esenţiale, la consfătuirea extraordinară, care a abordat problema creării organului suprem al Basarabiei. Comisia condusă de V. Herţa, formată pentru elaborarea principiilor organului în cauză, n-a reuşit să ajungă la un numitor comun: acesta urma să aibă funcţii legislative sau misiunea sa era să pregătească pentru Adunarea Constituantă din Rusia materialele, care vizau autonomia politică a Basarabiei?

Judecind după relatarea scurtă din „Бессарабская жизнь”, la consfătuire s-au adunat puţini participanţi. Evreii erau reprezentaţi de doctorul M. Sluţchi, alte comunităţi naţionale „nu şi-au trimis delegaţii”, „au fost foarte bine reprezentate partidele socialiste”. Din partea moşierilor a venit doar V. Herţa. În legătură cu aceasta, autorul corespondenţei (cu semnătura – „Свой”) remarcase cu răutate: „Lipsa elementului moşieresc, cel puţin, din vechiul partid constituţional-democratic (cadeţii – I. L.), ne impune să ne întrebăm: oare acest partid, cu pămînt propriu şi capital solid, nu este interesat de existenţa Sovietului Suprem, căruia, în urma presiunii, i s-a dat denumirea modestă de organ ţinutal sau necesităţile clasei moşiereşti sînt apărate îndeajuns de către vocea puternică şi mieroasă a moşierului, care prezidează şedinţele, şi priveşte Basarabia prin ochelari prismatici, ce refractă totul sub unghiul orientării româneşti”. Cităm în continuare: „Această orientare, urmărită fără ochelari, de ţărănimea basarabeană, care cunoaşte demult situaţia nemaipomenit de grea a fratelui argat român, a şi dat naştere neîncrederii, care se manifestă prin dorinţa ţărănimii şi a diferitor partide politice de a atrage în activitatea comisiei toate satele, volostele, toate Comitetele Executive şi oricît de puţin sau de rău, dar şi zemstvele, şi oraşele înnoite, precum şi naţionalităţile ce populează Basarabia”. Reprezentaţii partidelor sociale şi ai Sovietelor înaintau anume asemenea revendicări.

Înarmîndu-se cu diverse surse din istoria Basarabiei şi a Divanului Moldovenesc, V. Herţa a depus multe eforturi, pentru a demonstra necesitatea obţinerii autonomiei politice. El a propus să i se expedieze Guvernului Provizoriu o telegramă la tema în cauză, în care să se sublinieze că acesta „nu avea dreptul să ducă tratative cu Rada Ucraineană despre alipirea Basarabiei” la Ucraina. V. Herţa a repetat promisiunea că organul ţinutal „Cu sufletul deschis îi va primi şi pe evrei, şi pe bulgari, şi pe nemţi, şi pe toţi ceilalţi”, şi în caz că trupele germane vor ocupa Basarabia, va fi „intermediar între populaţie şi duşman”.

Modalitatea de a aborda problema organului ţinutal, în regiunea ocupată, a trezit nedumerire. Dezbaterile au continuat pînă după miezul nopţii, apare o „oarecare dispoziţie confuză”, a început „plecarea demonstrativă” a participanţilor consfătuirii. „Erau adresate replici generale, care aveau caracter extrem de personal şi creau o atmosferă de înrăire şi iritare” [16].

„Alegătorul” anonim cu ironie decide să atragă atenţia asupra faptului că „primul iniţiator al problemei autonomiei moldovenilor, apărător şi luptător pentru drepturile acestora şi adept înflăcărat al înfiinţării Sfatului Ţării Moldovenesc”, V. Herţa nu a candidat pe lista Partidului Naţional Moldovenesc, “probabil, nu spera să fie ales de acesta”, ci pe lista persoanelor fără de partid şi a debitorilor Societăţii de Stat de creditare din Chişinău, în alianţă cu marele cămătar S. Şur, „vestit în oraş, în sens negativ” [17].

Multe discuţii au vizat forma autonomiei şi, în funcţie de aceasta, principiile, pe care urmau să fie bazate relaţiile cu Centrul. Oficial şi deschis atunci nimeni nu punea problema ieşirii din componenţa Rusiei.

A. Boldur, în „Очерки автономии Бессарабии”, publicate în „Свободная Бессарабия”, analiza trei forme de autonomie, posibile în condiţiile concrete ale realităţii ruseşti: de zemstvă, de stat şi regională.

Pentru acordarea autonomiei de zemstvă naţionalităţilor Rusiei a militat Partidul Народная Свобода (cadeţii), la al VIII-lea congres, desfăşurat la mijlocul lunii mai 1917, considerînd că în viitor va fi necesar să se acorde zemstvelor, unităţilor administrative existente (gubernii, regiuni) dreptul de a emite legi, în locul hotărîrilor, care vizau problemele de importanţă exclusiv locală: măsurile de ocrotire a sănătăţii publice, învăţămîntul public, drumurile, ocrotirea pădurilor etc. Dacă legile locale ar contraveni celor de stat, reprezentantul puterii Centrale (guvernatorul) poate să le interzică. Zemstvelor guberniale, în anumite probleme, li se permitea să încheie între ele înţelegeri, pentru a realiza, în comun, sarcini generale. În opinia cadeţilor, autonomia zemstvelor „poate, în anumite condiţii, servi drept mijloc de autodeterminare naţională” în Rusia.

A. Boldur considera că autonomia zemstvelor „nu este în stare să satisfacă aspiraţiile naţionale nici chiar atunci cînd o naţiune sau alta se încadrează în hotarele guberniei sau regiunii”, cu atît mai puţin, dacă este vorba de o naţiune, care ocupă cîteva gubernii. Cercul de chestiuni, ce ţin de competenţa zemstvei, afirma el, este „foarte îngust”. Cu toate acestea, considera Boldur, la autonomia zemstvei nu trebuie să se renunţe cu totul, pentru că, în cadrul său îngust, ea este totuşi importantă”. El scria: „în Basarabia, aceasta ar putea fi aplicată în judeţe. Dacă Belgia, cu un teritoriu de 17 000 de verste pătrate şi 6,8 mln. de locuitori acordă celor 9 provincii ale sale cea mai largă autoadministrare, se pare că nu există obstacole în calea introducerii autonomiei de zemstvă în 8 judeţe ale Basarabiei, cu un teritoriu de 40 000 de verste pătrate şi 2 milioane de locuitori” [17].

Cadeţii, simţind vulnerabilitatea declaraţiilor incluse în programul lor în ce priveşte problema naţională, la congresul IX al partidului, de la sfîrşitul lui iulie 1917, au introdus un şir de corective. Ei au recunoscut eventualitatea acordării naţiunilor dreptul la autonomie iniţială, care oferea naţiunii, indiferent de locul de trai, dreptul să soluţioneze unele probleme de importanţă culturală, mai ales în domeniul învăţămîntului public. Astfel, ea devine persoană juridică, însă nu dispune de teritorii proprii. Această autonomie, spre deosebire de cea teritorială, se numea personală.

Poziţia cadeţilor basarabeni faţă de autonomia ţinutului era determinată, în esenţă, de hotărîrile adoptate la congresele partidului. Întrucît programul nu se bucura de susţinere serioasă în Basarabia, ei, din considerente tactice pentru a nu-şi scoate la iveală lipsa de popularitate, au renunţat să facă oficial parte din comisia de elaborare a principiilor de organizare a organului suprem [19].

A. Boldur afirma, analizînd situaţia din diferite raioane ale Rusiei, că „cea mai populară lozincă printre dezideratele naţionale” era orînduirea federativă a Rusiei, pentru care, menţiona el, optau „ucrainenii, letonii, bieloruşii, finlandezii şi alte popoare ale Rusiei”, în acest caz, statul însuşi este format din alte state, care au putere suverană, dispun de dreptul autoorganizării şi de un anumit cerc de competenţe. Pe teritoriul ocupat de respectivul stat, subiectele federaţiei sînt conduse de Guvernul Central, în a cărui autoritate este anunţarea războiului, încheierea păcii, încheierea tratatelor internaţionale, vama, poşta, telegraful etc. [20].

Partidul Naţional Moldovenesc, după cum reieşea din programul şi discursurile lui P. Halippa, Şt. Ciobanu şi a altor lideri, se pronunţa oficial pentru autonomia teritorial-statală a Basarabiei, în cadrul Federaţiei Ruse. „Cu toate acestea, menţiona A. Boldur în articolul „Молдавская автономная партия”, atunci cînd eu, pentru a aborda adecvat problema, la lecţia mea consacrată autonomiei Basarabiei l-am rugat pe liderul Partidului Naţional Moldovenesc să-mi dea informaţii detaliate cum concepe partidul autonomia, el, de exemplu, mi-a comunicat că printre membrii partidului există un curent foarte puternic în folosul confederaţiei, care poate învinge la conferinţa Partidului Naţional Moldovenesc”.

A. Boldur sublinia că, în confederaţie, organele comune sînt create numai pentru coordonarea acţiunilor şi au caracter evident de tratat, mai mult decît atît, fiecare dintre state poate, în orice timp, ieşi din componenţa confederaţiei, fiindcă dispune de dreptul separării (ius secessionis), prin urmare, concluziona autorul, „cine este pentru confederaţia Basarabiei cu Rusia, propagă separatismul, deşi ascuns. Iar cine este separatist, conştient sau inconştient, toarnă apă la moara orientării româneşti. Această orientare este un pericol pentru majoritatea locuitorilor moldoveni, pentru popor, care va fi adus în jertfă agrarienilor români”.

Autorul mai atrăgea atenţia asupra unui moment negativ al respectivei orientări: „Conştiinţa civică românească este la o treaptă de dezvoltare nu prea înaltă. Pe lingă chestiunea agrară, ea suferă şi de alt dezastru – problema evreilor. Nici Rusia ţaristă nu încercase să lipsească populaţia de cetăţenie, dar România parlamentară a făcut-o” [21].

La 23 iulie, A. Boldur a prezentat la Chişinău o lecţie publică pe tema „Автономная Бессарабия”. El considera că problema naţională, în virtutea numărului mare de popoare (mai mult de o sută), care locuiesc în Rusia, dispersarea lor pe tot teritoriul, este una din cele mai complicate probleme, care urmează să fie soluţionată de către revoluţie. Oratorul s-a pronunţat ferm pentru dreptul fiecărei naţiuni „de a-şi urma normele proprii în chestiunile sale interne şi în relaţii”, acesta este şi sensul autonomiei, care „asigură dezvoltarea liberă şi creşterea tuturor forţelor naţionale”.

A. Boldur considera că Armenia, Gruzia, Estonia, Lituania, Letonia, Bielorusia şi Ucraina „trebuie să obţină autonomie de stat”, Polonia şi Finlanda – „să intre în componenţa Republicii Ruse, în baza confederaţiei”, referitor la Basarabia, el afirma că, „din cauza culturii joase a poporului”, ea trebuie să dispună numai de autonomie regională. „Pentru asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale, a adăugat oratorul, Basarabia are nevoie de reprezentare proporţională şi de autonomie personală” [22].

În următoarele publicaţii apărute în presă, A. Boldur concretiza şi dezvolta ideile sale. Autonomia regională, menţiona el, permite să fie soluţionate pe teren multe chestiuni de stat, inclusiv politice şi legislative, puterea Centrală îşi păstrează numai dreptul controlului. Acest control este necesar, considera el, „dacă naţiunea, pe teritoriul respectiv la care pretinde, este în superioritate numerică relativă şi există unele temeiuri pentru duşmănie naţională sau religioasă”. Boldur considera că este şi cazul Basarabiei şi acesta era al doilea motiv, care condiţiona poziţia sa, în ce priveşte forma autonomiei Basarabiei.

Poziţia lui A. Boldur, prezentată la lecţia publică, recomandarea statutului de autonomie regională pentru Basarabia au provocat o reacţie negativă în cercul adepţilor autonomiei naţionale de stat. În „Открытое письмо”, un autor anonim (cu semnătura: „молдаванин-военный” – I. L.) îi reproşa cu indignare lui Boldur că pe moldoveni, „naţiune cu mare trecut istoric”, după nivelul de cultură, îi pune pe aceeaşi treaptă cu popoare ca ciukcii şi kamceadalii, şi, în această bază, „le refuză dreptul la autodeterminare” sau, mai exact, „la autonomie de stat”.

Autorul scrisorii deschise, declarînd că „problema autonomiei Basarabiei este o chestiune arzătoare a zilei de azi”, făcea apel la toţi moldovenii să se unească împotriva „elementelor duşmănoase”, pe care le ameninţa că „vor fi trase la răspundere de către elementele de vază ale poporului moldovenesc”, aflate în prezent în armată, el cerea ca lupta de clasă, „întrucît există pericolul naţional”, să fie dirijată astfel încît „unitatea naţională să nu fie zdruncinată”.

După cum era de aşteptat, A. Boldur a răspuns la critica militarului moldovan (ziarul preciza că autorul anonim este membru al Sovietului local de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor), în care îşi argumenta poziţia faţă de autonomia regională pentru Basarabia. El a subliniat că „neştiinţa de carte de către populaţie”, „nivelul scăzut de cultură” sînt rezultatul politicii ţariste de rusificare, care a pus sistematic „piedici în calea dezvoltării presei naţionale moldoveneşti”, care „aproape că nu există” nici după Revoluţia din februarie. „O zi de libertate, scria A. Boldur, nu poate înlătura o sută de ani de asuprire”.

Întrucît, continua el, programul politic şi social al PNM „într-o măsură oarecare nu este definitivat şi oarecum misterios” şi avînd în vedere că majoritatea populaţiei ţinutului (46-47 de procente) o constituie moldovenii, „în virtutea unor tendinţe naturale, ei se pot trezi cu dorinţa hegemoniei lor puternice, în dezvoltarea vieţii politice a Basarabiei”. În condiţiile unui ţinut multinaţional, considera autorul, aceasta „poate duce ulterior la o pregnantă duşmănie naţională şi religioasă”. „Fiindcă eu sînt nu numai moldovan, scria Boldur, dar şi eser sau, mai exact, pentru că împărtăşesc anumite convingeri politice, aleg această formă politică de existenţă pentru Basarabia, care este încă o garanţie pentru minorităţile naţionale”.

Autorul, printre altele, sublinia: „Eu nu vreau ruşinea românilor faţă de problema evreilor şi cred profund în democratismul parlamentului Central rus, s-a produs asemenea progres în conştiinţa socială, după care nu există cale de întoarcere spre trecut”. A. Boldur învinuia „forţele sociale moldoveneşti” că nu acţionează „împotriva iudofobiei şi a stărilor de spirit antisemit”. El a repetat că autonomia regională „dispune de suficiente posibilităţi de dezvoltare naţională”.

În încheiere A. Boldur şi-a expus atitudinea faţă de teza PNM despre „frontul naţional comun”. „Programul Partidului Naţional, considera autorul, nu poate satisface, în aceeaşi măsură, şi ţăranul, şi moşierul, şi muncitorul, şi capitalistul. Unitatea naţională, prevăzută de program, presupune, din punct de vedere al democratismului consecvent, reducerea revendicărilor înaintate de popor, diminuarea esenţei sociale a acestuia. E o cale, pe care o consider absolut incorectă. Trebuie să prezinţi poporului un program cu adevărat popular, pentru majoritatea truditoare a ţărănimii moldoveneşti” [23].

A. Boldur reflecta, într-o anumită măsură, punctul de vedere al organizaţiei socialiştilor-democraţi din Basarabia asupra autonomiei ţinutului, care se deosebea neesenţial de poziţia Partidului Eser din Rusia în ce priveşte orînduirea naţională de stat. La congresul III din 1917, partidul a recunoscut adecvată, pentru Rusia, forma „republicii federative cu autonomie teritorial-naţională, în hotarele aşezărilor etnografice”.

Însă socialiştii-democraţi din Basarabia nu susţineau această formulare. La congresul gubernial al partidului, deschis la 15 august la Chişinău, a doua, pe ordinea de zi, era problema: „Despre autonomia cultural-naţională a Basarabiei”, fapt elocvent pentru poziţia organizaţiei esere locale. Doctorul Sabosevici, care a prezentat un referat pe această temă, considera că Basarabia, avînd „autonomie deplină, nu numai culturală, ci şi teritorială, putea ajunge la o prosperitate mai mare”. Însă, conform informaţiei din ziar, congresul a avut o atitudine lipsită de „înţelegere faţă de gîndul exprimat, întrucît o anumită parte a populaţiei Basarabiei se trage spre România, însufleţită în general de tendinţele separatiste, dăunătoare, fără îndoială, statalităţii ruse”.

Congresul a respins şi propunerea raportorului de a crea Partidul Independent al Social-Revoluţionarilor Basarabiei [24].

După cum am spus, celelalte organizaţii de partid – Partidul Socialist-Popular de muncă, Bund-ul, social-democraţii menşevici se pronunţau pentru autodeterminarea ţinutului, neapărat în componenţa Rusiei Federative Democratice. Bolşevicii locali, puţin numeroşi, după cum am mai spus, în perioada examinată nu aveau organizaţia lor independenta, ei făceau parte din organizaţia unită a social-democraţilor şi nu-şi prezentaseră public punctul lor de vedere asupra autonomiei Basarabiei.

Era importantă şi poziţia Sovietelor. Comitetul Executiv gubernial de deputaţi ai ţăranilor, în instrucţiunile adresate lui I. Oleinic, delegat la Consfătuirea de Stat din Moscova, scria: „Comitetul consideră binevenită viitoarea orînduire de stat a Rusiei (în formă de – I. L.) republică federativă, cu o cameră legislativă, cu autonomie extinsă pentru Basarabia, care va asigura drepturile tuturor naţionalităţilor din Basarabia” [25].

Şansele Basarabiei de a dobîndi autonomie erau estimate diferit. Odată cu declararea autonomiei Ucrainei, ele, fără îndoială, au crescut. De aceasta erau convinşi, în primul rînd, activiştii Partidului Naţional Moldovenesc. Numeroase persoane însă, inclusiv din rîndul adepţilor „regimului liber al naţiunilor din Rusia”, le considerau „minime”, întrucît „mişcarea spre autonomie în Basarabia are caracter intelectual, iar moldovenii simpli sînt departe de aceasta”. Deşi Boldur, care prezentase argumentul în cauză, nu era de acord cu el, credea că autonomia locală mai „urma să pătrundă cu rădăcinile sale în adîncul psihologiei populare”, că mişcarea naţională în Basarabia avea dimensiuni restrinse, autonomia nu a devenit necesitatea întregii populaţii. Nu există presă moldovenească adevărată. Focul mocnind al conştiinţei naţionale, scria el, este susţinut deocamdată cu nişte foaie slabe. Activitatea zemstvei în vederea creării şcolii naţionale nu va da foarte curînd rezultate. Numai soldaţii moldoveni, mai mult sau mai puţin, sînt încadraţi în mişcarea pentru autonomie” [26].

Într-adevăr, mişcarea pentru autonomie era mai amplă în rîndul militarilor moldoveni – partea cea mai activă a poporului moldav, şi redusă printre populaţia civilă, mai ales, la sate. V. Bîrcă, în scrisoarea menţionată adresată lui N. Osoianu, constata că „poporul este ocupat cu munca, nu-i arde de mitinguri”, „oamenii nu înţeleg ce înseamnă autonomia…, iar ţăranii declară că dacă va fi autonomie, ne vom afla, din nou, în mrejele boierilor şi vom fi uniţi cu România, nu are cine le explica ce semnifică autonomia” [27].

A. Boldur considera că, pentru atingerea scopului sacru al autonomiei Basarabiei, trebuie „prin toate mijloacele să se contribuie la dezvoltarea conştiinţei naţionale, la extinderea şi aprofundarea ei, ca să intre treptat autonomia în cercul sarcinilor concrete ale vieţii locale, să devină necesitate vie şi stringentă”. În continuare, trebuia să se lupte intens „cu anarhia, pentru asigurarea securităţii personale şi a propriilor bunuri”, „condiţie a oricărei culturi”. În sfîrşit, este necesară lupta cu antisemitismul, care pentru Basarabia are „o importanţă deosebită” şi trebuie să se afle pe planul întîi pentru cei mai conştienţi moldoveni”. „Cine aspiră la autonomia locală, trebuie să demonstreze că va putea dispune de ea, pentru binele întregii populaţii locale. În afara lumii naţionale, sublinia autorul, nu există şanse pentru realizarea speranţelor naţionale ale moldovenilor. Dacă între popoarele Basarabiei va exista vrajbă şi neîncredere, toţi adepţii centralismului (numeroşi în Rusia) o vor arăta cu degetul. „Priviţi, vor spune aceştia, oare ei pot fi lăsaţi faţă în faţă, unul împotriva celuilalt, gata în orice clipă să înceapă o luptă naţională intransigentă pe calea exceselor şi asupririi?” Boldur îşi finisează în felul următor articolul „О местной культуре и автономии”: „Dacă cineva dintre moldoveni, care pot conduce o afacere comună, stă cu mîinile în sîn, văzînd cum se manifestă în Basarabia sentimentul de antisemitism, acesta inactivează criminal, sapă mormîntul autonomiei Basarabiei şi aduce o daună esenţială renaşterii naţionale a moldovenilor” [28].

A. Boldur propunea un proiect de soluţionare a problemei limbii în cadrul viitoarei formaţiuni autonome. Într-un articol, subliniind că, în condiţiile ţinutului multinaţional, limba „are o importanţă foarte mare”, autorul credea că totodată trebuie „luate în consideraţie interesele de stat şi cele locale”. Nu pot, opina autorul, fi emise legi în şase limbi (era numărul naţionalităţilor din Basarabia, care depăşeau 1% de locuitori), ele trebuie publicate „în limba moldovenească, ca limbă a naţiunii predominante şi în rusă, ca limbă de stat”.

Persoanele oficiale din aparatul Central trebuiau să posede limbile moldovenească şi rusă. Întrucît limba moldovenească, în opinia lui A. Boldur, încă nu ajunsese la „o formă literară corespunzătoare”, ca “text original trebuie considerat cel rus”. În parlament, menţiona el, trebuie asigurată egalitatea între limbile moldovenească şi rusă, iar în cîrmuire şi judecată – folosită „limba cunoscută populaţiei volostei, judeţului”.

A. Boldur considera că judeţele Basarabiei trebuie divizate în 3 grupuri. În primul grup el includea judeţele Chişinău, Bălţi, Orhei şi Soroca, în care moldovenii alcătuiesc „masa principală a populaţiei”, precum şi judeţul Bender, în care ei constituie “majoritatea relativă” (45%). Al doilea grup, conform respectivei divizări, o alcătuiau judeţele cu „populaţie mixtă” – Akkerman şi Izmail. În grupul al treilea, Boldur includea judeţul Hotin, unde predominau maloruşii. În primul grup, persoanele oficiale urmau să însuşească limba moldovenească, în al douilea – limba rusă, iar în al treilea – ucraineana. Judecătoriile trebuiau să dispună de traducători [29].

Astfel, cercul adepţilor autonomiei devine mai extins, dar nu exista unitate în rîndurile acestora în ce priveşte forma autonomiei, organul care urma să realizeze conducerea ţinutului şi funcţiile sale etc. Însă nu depuseseră armele nici inamicii autonomiei.

(Va urma)

NOTE:

1. Национальный архив Республики Молдова (НАРМ). Ф. 727. Оп. 2. Д. 7. Д. 21.

2. Там же. Л. 61.

3. Свободная Бессарабия. 1917. 26.07. № 90; Бессарабская жизнь. 1917. 25.07 (7.08).

4. Свободная Бессарабия. 1917. 26.07. № 89.

5. Ciobanu Şt. Op. cit. P. LVIII.

6. Бессарабская жизнь. 1917. 30.07 (12.08). № 185.

7. Кувынт Молдовенеск. 1917. 25.07. № 61.

8. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 4. Л. 54, 54 об.; Свободная Бессарабия. 1917. 20.07. № 83; Бессарабская жизнь. 1917. 25.07 (7.08). № 180. Memorandumul a fost semnat de Cateli, Surucean, Boldescu, Corlăteanu, Popov (Popovanu), membrul Institutului de arheologie de la Petrograd, Fraţmanu ş. a.

9. НАРМ. Ф. 727. Oп. 2. Д. 4. Л. 55; Свободная Бессарабия. 1917. 25.07. № 89; Бессарабская жизнь. 1917. 25.07 (7.08). № 180.

10. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 7. Л. 16, 16 об.; Свободная Бессарабия. 1917. 9.08. № 92.

11. Бессарабская жизнь. 1917. 29.07 (11.08). № 181.

12. Бессарабская жизнь. 1917. 30.07 (12.08). № 185.

13. Свободная Бессарабия. 1917. 4.08. № 93.

14. Бессарабская жизнь. 1917. 2(15).08. № 187.

15. Свободная Бессарабия. 1917. 11.08. № 99.

16. Бессарабская жизнь. 1917. 3(16).08. № 188.

17. Бессарабская жизнь. 1917. 26.08 (8.09). № 207.

18. Свободная Бессарабия. 1917. 20.09. № 129:

19. Бессарабская жизнь. 1917. 3(16).08. № 188.

20. Свободная Бессарабия. 1917. 20.09. № 129.

21. Свободная Бессарабия. 1917. 26.07. № 90.

22. Свободная Бессарабия. 1917. 25.07. № 89.

23. Свободная Бессарабия. 1917. 3.09. № 117.

24. Свободная Бессарабия. 1917. 2.08. № 106; Бессарабская жизнь. 1917. 19.08 (1.09). № 201.

25. Свободная Бессарабия. 1917. 10.08. № 98.

26. Свободная Бессарабия. 1917. 22.10. № 145.

27. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 11. Л. 34 об.

28. Свободная Бессарабия. 1917. 22.10. № 145.

29. Свободная Бессарабия. 1917. 24.08. № 109.

Sursă: I.Levit, ”Moldova dintre Prut și Nistru. 1917. Mișcarea pentru autonomia Republicii Moldovenești”, Chișinău, 2008.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s