Basarabia în anii 1917-1918 (IX): Conflictul cu Rada Centrală


Kiev, vara anului 1917. Manifestație populară în sprijinul autonomiei Ucrainei.

Continuare. Părțile precedente se găsesc aici

În problema autonomiei, asigurîndu-şi susţinerea a două congrese ucrainene militare şi a congresului întregii Ucraine, care a avut loc în mai – începutul lui iunie 1917, la 10 iunie, Rada Centrală a adoptat o declaraţie, în care îi cerea Guvernului Provizoriu să recunoască autonomia Ucrainei, să pună veniturile statului la dispoziţia Radei, pentru necesităţile poporului ucrainean etc.

„Cuvînt Moldovenesc”, pe un ton binevoitor, a transmis informaţia despre „Universal-ul ucrainean [1]. La 25 iunie, la Chişinău pe Piaţa Libertăţii la iniţiativa organizaţiilor ucrainene a avut loc un miting, la care au participat soldaţii şi ofiţerii ucraineni ai garnizoanei Chişinău, intelectualitatea ucraineană, reprezentanţii societăţii poloneze şi ai organizaţiilor naţionale moldoveneşti. S-a dat citire declaraţiei de independenţă, oratorii (Pşonik, Suprun, Şevcenko, Mitkevici, Drobliţkii ş. a.) subliniau însemnătatea documentului, care „exprimă voinţa poporului ucrainean organizat şi deschide o nouă pagină în viaţa Ucrainei renăscute”. Presa scria că moldovenii i-au felicitat pe ucraineni, iar ucrainenii le-au promis “susţinere în realizarea autonomiei Basarabiei” [2]. Şt. Ciobanu confirmă că „la toate congresele, reprezentanţii ucrainenilor susţin ideea autonomiei Basarabiei şi a naţionalizării şcolii” [3].

La mitingul în cauză, au fost repartizate gratuit circa 2000 de exemplare ale “Universal”-ului, tipărite pe mijloacele de la „Просвiта”. În încheierea mitingului corul a interpretat „Заповiт”, „Ще не вмерла Україна ”, marşuri ucrainene şi altele.

După cum se ştie, revendicările Radei Centrale, ale organizaţiilor naţionale moldoveneşti şi ale altor organizaţii despre acordarea autonomiei erau privite cu duşmănie de către forţele proimperiale, conservatoare, de către adepţii „Rusiei unice, indivizibile”.

Nici Guvernul Provizoriu, care declarase că sînt recunoscute drepturile popoarelor la autodeterminare, nu se grăbea să satisfacă cerinţele despre acordarea autonomiei teritoriale de stat. Întrucît Rada anunţase aceasta, nefiind aleasă prin votul poporului, nu poate fi considerată exponent al voinţei întregului popor ucrainean, numai Adunarea Constituantă este în drept să soluţioneze chestiunea autonomiei [4].

În apelul „Către poporul ucrainean”, Guvernul Provizoriu menţiona că, „pentru toate popoarele, ea a început a traduce în viaţă drepturile autodeterminării culturale” şi promitea „să asigure drepturile poporului ucrainean la guvernare şi autoadministrare locală, în şcoală şi judecată; măsuri, ce pregătesc trecerea la orînduirea liberă definitivă, pe care Ucraina trebuie s-o primească din mîinile Adunării Constituante a întregului popor”, guvernul totodată avertiza că „restructurarea deplină a organismului de stat al Rusiei şi reorganizarea armatei ruse sînt imposibile, sub focul duşmanilor externi, în condiţiile existenţei pericolelor mari din interiorul ţării, pentru cauza libertăţii”.

„Nu mergeţi pe calea dăunătoare a farîmiţării puterii Rusiei eliberate, nu vă rupeţi de la patria comună, nu dezmembraţi armata comună în minutele de pericol groaznic, nu introduceţi dezbinare fratricidă în rîndurile poporului…, nu aplicaţi lovitura decisivă pentru întregul stat şi pentru fiecare din voi, deoarece distrugerea Rusiei va însemna şi distrugerea cauzei voastre”, se adresa Guvernul Provizoriu poporului, insistînd să mai aştepte puţin, pînă la convocarea „Adunării Constituante” [5].

Trebuie să spunem că poziţia Guvernului Provizoriu era susţinută de Soviete, în care atunci predominau eserii, menşevicii, socialiştii norodnici şi alţii. Sovietul din Rusia de deputaţi ai ţăranilor, într-o rezoluţie, adoptată special, recunoscuse drepturile Ucrainei la autonomie, la fel ca şi drepturile „altor regiuni şi naţionalităţi ale Rusiei” la autonomie deplină, în cadrul Republicii Democratice Ruse, însă, ca şi Guvernul Provizoriu, declara că numai Adunarea Constituantă din Rusia, ca „stâpînâ unică şi cu puteri depline a Statului Rus” este în drept să decidă asupra acestei chestiuni. Sovietul din întreaga Rusie de deputaţi ai ţăranilor a susţinut refuzul Guvernului Provizoriu de a recunoaşte, la acel moment, autonomia Ucrainei, motivînd că asemenea revendicări naţionale „bulversează şi slăbesc revoluţia”, sînt „ilegale, periculoase, greşite”, iar soluţionarea problemei „dimensiunilor teritoriilor” ale Ucrainei autonome va leza „interesele altor naţionalităţi” şi va cauza duşmănia între naţiuni. Sovietul ţăranilor propunea „să fie introdusă neîntîrziat autonomia culturală, în cele mai extinse aspecte” [6].

Comitetul Executiv al Sovietului gubernial de deputaţi ai ţăranilor al Basarabiei împărtăşea punctul de vedere al Sovietului ţăranilor din Rusia. La 27 iunie, la şedinţa acestuia, cu un raport despre platforma socială şi politică a Sovietului ţăranilor din Rusia, ia cuvîntul Topciu, care a menţionat că, în ce priveşte autonomia, există două curente: cel de stînga, care revendică neîntîrziat acordarea autonomiei largi provinciilor şi cel de dreapta, care consideră că soluţionarea chestiunii este de competenţa Adunării Constituante. V. Rudiev, membru al Comitetului Executiv gubernial al ţăranilor, luînd cuvîntul în dezbateri, a propus să fie discutate, în primul rînd, problemele sociale ale ţărănimii, iar apoi viitoarea orînduire politică a Basarabiei. N. Grosu, V. Bogos şi N. Codreanu au vorbit despre aceeaşi importanţă a problemelor sociale şi politice ale guberniei. În rezoluţia adoptată, după o discuţie înflăcărată, se sublinia că Comitetul Executiv al Sovietului gubernial de deputaţi ai ţăranilor, în chestiunile sociale, susţine aceeaşi platformă ca şi Comitetul Executiv al Sovietului de deputaţi ai ţăranilor din Rusia, iar în ce priveşte viitoarea orînduire politică, urmează deciziile congresului gubernial al ţăranilor, cu alte cuvinte, problema autonomiei Basarabiei trebuia decisă de Adunarea Constituantă [7].

Nu toate organizaţiile naţionale, mai ales Rada Ucraineană, erau de acord să aştepte convocarea Adunării Constituante. Conflictul dintre Kiev şi Petrograd lua amploare cu fiece zi. Pentru aplanarea acestuia, la Kiev au fost trimişi doi miniştri ai Guvernului Provizoriu. În cele din urmă, în situaţia de criză din ţară şi capitală, Guvernul Provizoriu a fost nevoit să facă o declaraţie, în care recunoştea Rada Centrală şi dreptul Ucrainei la autonomie [8].

„Cuvînt Moldovenesc” a reacţionat cu entuziasm la vestea despre recunoaşterea autonomiei Ucrainei, scriind că, din acea zi Ucraina se putea considera ţară autonomă, care dispunea singură de soarta sa, dorindu-i noroc şi succes în viaţă şi sperînd că, în viitorul apropiat, ea va demonstra că guvernarea autonomă este cea mai bună conducere. Ziarul îşi exprima încrederea că, după ce Ucraina a obţinut autonomia, şi Basarabia va obţine-o neapărat, deoarece nu se poate să fie condusă din Peterburg, în timp ce între Basarabia şi Rusia se afla Ucraina autonomă [9]. În Radă fuseseră rezervate patru locuri pentru reprezentanţii moldovenilor, care locuiau la est de Nistru [10]. Părea că nimic nu avea să înrăutăţească relaţiile moldo-ucrainene.

În legătură cu obţinerea autonomiei, este pusă problema hotarelor Ucrainei. Guvernul Provizoriu consimţise să revină, în componenţa ţării, cinci gubernii. Rada pretindea zece gubernii, inclusiv Basarabia. În legătură cu aceasta, în solidaritatea şi unitatea de idei moldo-ucrainene apar primele fisuri. Locţiitorul de atunci al comisarului trimis de Guvernul Provizoriu în Basarabia, V. Cristi, povestea ulterior: „În iulie, telegraful a adus informaţia că la Petrograd s-a îndreptat o delegaţie ucraineană, ca să abordeze problema autonomiei Ucrainei şi are anumite directive referitor la Basarabia…” [11]. Unul din liderii PNM, care se afla la Petrograd, Theofil Ioncu, în telegrama adresată partidului, comunicînd despre pretenţia Radei „de a anexa Basarabia la Ucraina”, a propus „să fie adusă la cunoştinţa Guvernului (Provizoriu – I. L.) dorinţa Basarabiei” [12].

Între timp, însuşi comisarul gubernial al Basarabiei a primit de la Rada Centrală o telegramă, cu invitaţia de a trimite la Kiev un delegat la consfătuirea reprezentanţilor guberniilor de sud, pentru a discuta, printre altele, şi chestiunea „includerii Basarabiei în componenţa Ucrainei autonome”. Reprezentanţilor Basarabiei li se propunea, în drum spre congresul comitetelor executive guberniale, convocat, la iniţiativa ministerului afacerilor interne, la 30 iulie, la Petrograd, să treacă şi prin Kiev, pentru tratative [13].

Încercarea Radei de a include Basarabia în componenţa Ucrainei a provocat un val de proteste în rîndurile populaţiei ţinutului. La adunarea extraordinară comună a membrilor PNM, cu participarea reprezentanţilor organizaţiilor moldoveneşti locale şi a Sovietului de deputaţi ai ţăranilor, a fost adoptată o rezoluţie cu următorul conţinut: „Partidul Naţional Moldovenesc şi alte organizaţii roagă comisarul gubernial să aducă la cunoştinţa Radei Centrale Ucrainene că Basarabia, autonomă teritorial, legată de Ucraina autonomă teritorial, prin prietenie şi năzuinţa spre autonomie, consideră obligatorie clarificarea relaţiilor de vecinătate, în prezent, şi în viitoarea Republică Federativă Rusă, pentru aceasta este necesar congresul reprezentanţilor Ucrainei şi Basarabiei” [14].

La 15 iulie, are loc şedinţa Comitetului Executiv gubernial, la care este luată decizia de a-l trimite la Petrograd, la congresul comitetelor guberniale pe P. Erhan, însărcinat, mai întîi, să treacă prin Kiev, „cu obligaţii exclusiv informaţionale”, iar în caz de necesitate să-şi exprime atitudinea negativă faţă de pretenţiile Radei, avînd în vedere drepturile Basarabiei la autodeterminare” [15]. Pe numele ministrului afacerilor interne al Guvernului Provizoriu a fost expediată o telegramă, în care se spunea: „Întrucît urmează consfătuirea de la Petrograd a reprezentanţilor Radei Ucrainene cu Guvernul, Comitetul Executiv gubernial, în numele organizaţiilor obşteşti şi a partidelor politice din Basarabia, consideră că trebuie să aducă la cunoştinţa Guvernului Provizoriu că populaţia Basarabiei, la toate congresele guberniale şi judeţene, şi-a exprimat voinţa de „a fi Basarabie autonomă” şi categoric nu va fi de acord să fie inclusă Basarabia în componenţa Ucrainei. Despre aceasta reprezentanţii urmau să informeze Rada ucraineană la consfătuirea din 25 iulie şi la congresul din 30 iulie” [16].

Şi-au făcut publică atitudinea faţă de pretenţiile Radei un şir de partide şi organizaţii. Organizaţia basarabeană a Partidului Socialist Norodnic Muncitoresc (la congresul, care avusese loc, socialiştii şi muncitorii au creat un singur partid), a menţionat în decizia adoptată, că Basarabia este un ţinut separat, care are dreptul la autonomie şi este în interesele Basarabiei să fie legată statal de întreaga Rusie Federativă Democratică, nu ca teritoriu separat al ei” [17]. Trebuie să menţionăm că, din rîndurile acestui partid făceau parte: locţiitorul comisarului gubernial V. Cristi (din august 1917 comisar al guberniei); cunoscutul activist al zemstvei guberniale (de la mijlocul lui august: primar al oraşului Chişinău) A. Şmidt, preşedintele Dumei din Chişinâu (de la mijlocul lui august): V. Copîtov, N. Popovschi, Şt. Ciobanu şi alţi activişti din ţinut.

Vestea despre pretenţiile Radei Centrale asupra Basarabiei a ajuns şi la organizaţiile moldoveneşti din Odesa. Un protest categoric, în această privinţă, pregăteşte Comitetul Executiv al Sovietului Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor. În decizia adoptată la 20 iulie se spunea: „A ruga Rumcerod-ul, ca organ Central regional al democraţiei revoluţionare, să aducă la cunoştinţa Guvernului Provizoriu că soldaţii şi ofiţerii moldoveni ai districtului militar Odesa şi ai Frontului român, uniţi de Soviet, în număr de 90 000 persoane, resping categoric orice eventualitate de încorporare a Basarabiei în componenţa Ucrainei şi orice tentative ale ucrainenilor de a o încadra în zona lor de influenţă vor fi considerate uzurpare, în sensul adevărat al cuvîntului”.

Subliniind că, pe timpul ţarului Alexandru I, ţinutul se bucura de autonomie, Comitetul Executiv menţiona, în continuare, că „Basarabia, cu autonomie internă extinsă, în viitor poate avea legături pe principii federative numai cu Guvernul Central al statului Rus, nicidecum cu o oarecare regiune, care intră în componenţa Republicii Ruse, iar încercarea Radei Centrale de a include Basarabia în componenţa Ucrainei este respinsă categoric de Comitetul Executiv Moldovenesc, ca tentativă imperială asupra dreptului la autodeterminare a poporului moldovenesc”, „ca act antidemocratic, care vine în contradicţie cu declaraţiile Guvernului Provizoriu şi ale organelor Centrale ale democraţiei ruse, reprezentate de Sovietele de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor”.

În încheierea protestului se spunea: “Întrucît tendinţa Radei de a extinde hotarele Ucrainei, din contul teritoriilor altor popoare, a indignat adînc tot poporul moldovenesc şi toate celelalte popoare ale Basarabiei, Comitetul Executiv Moldovenesc roagă Guvernul Provizoriu:

1. Într-un act oficial să i se explice Radei ilegalitatea atentatului său asupra drepturilor altor naţiuni;

2. Printr-un act oficial să i se recunoască principial dreptul naţiunii moldoveneşti la autonomie, în hotarele sale etnografice, care sînt stabilite de hotarele geografice ale Basarabiei şi de teritoriile judeţelor transnistrene ale guberniilor Herson şi Podolia, populate preponderent de moldoveni”.

Protestul a fost semnat de praporşeieul Grosu şi de Popov, secretarul Sovietului [18].

Astfel, dacă în iunie Comitetul Executiv Moldovenesc din Odesa al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor considera că trebuie recunoscut rîul Nistru „drept hotar istorico-geografic dintre Moldova şi Ucraina, în urma pretenţiilor Radei asupra Basarabiei acelaşi Comitet Executiv pune problema includerii în componenţa Moldovei autonome a raioanelor din stînga Nistrului, populate preponderent de moldoveni.

Deşi încă la 15 iulie Comitetul Executiv gubernial îşi determinase poziţia delegaţiei sale pentru tratativele de la Kiev şi informase Guvernul Provizoriu despre atitudinea faţă de pretenţiile Radei, cu toate acestea, pentru a obţine aprobare în această problemă cardinală, este luată decizia de a convoca la 20 iulie consfătuirea reprezentanţilor diferitor partide şi organizaţii ale ţinutului, pentru discuţii. A. Gheorghiu şi L. Siţinschi sînt împuterniciţi să reprezinte Comitetul Executiv gubernial. La consfătuire este luată decizia să fie trimis la Kiev membrul Comitetului Executiv gubernial şi preşedintele organizaţiei locale a ucrainenilor S. Şevcenko „pentru a se documenta în ce priveşte atitudinea Radei faţă de Basarabia” [19].

Sovietul de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Chişinâu, la şedinţa din 20 iulie, l-a delegat la consfătuire pe membrul Comitetului Executiv, medicul militar A. A. Arzumaneanţ „exclusiv cu scop informaţional”. Alegerea lui A. A. Arzumaneanţ, armean de naţionalitate, a fost determinată de tendinţa de a avea la consfătuire „o persoană neutră”, care nu aparţine nici uneia din cele două naţionalităţi interesate”, adică moldovenească şi ucraineană [20].

Şedinţa era prezidată de locţiitorul interimar al comisarului gubernial, V. Cristi. Îndată se pune problema în ce măsură era consfătuirea în drept să decidă problema includerii Basarabiei în componenţa Ucrainei sau să respingă acest plan? Majoritatea celor prezenţi au votat pozitiv.

Liderul ucrainenilor locali şi membrul Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi muncitorilor din Chişinâu, Şevcenko, a menţionat că nu este informat despre hotarele Ucrainei autonome, mai mult decît atît, secretarul general al Radei Centrale Vinnicenko, discutînd această problemă cu reprezentanţii Guvernului Provizoriu, chipurile, nu a dat un răspuns clar. Convingîndu-se de starea de spirit a celor prezenţi, el a spus ca “delegaţii trebuie să declare ferm la Kiev şi Petrograd că populaţia Basarabiei doreşte autonomie şi trebuie pregătit statutul corespunzător”.

Reprezentantul comitetului partidului cadeţilor din Chişinău V. Ianovschi a menţionat că partidul său se abţine de la participarea la consfătuire, deoarece reprezentanţa la aceasta era „inegală”. Totuşi, el considera că Rada Centrală, fară acordul moldovenilor, nu avea dreptul să decidă problema includerii Basarabiei în componenţa Ucrainei. Alt reprezentant al partidului cadeţilor, G. Grossu, a opinat că, întrucît V. Cristi fusese deja împuternicit de către Comitetul Executiv gubernial să meargă la Kiev, „pentru a clarifica chestiunea”, consfătuirea, în general, nu avea rost.

Membrul Consiliului orăşenesc din Chişinău, C. Todorovschi, nu împărtăşea opinia cadeţilor, el a declarat: consfătuirea era necesară „ca să le asigure lui V. Cristi şi altor delegaţi, care se îndreaptă la Kiev şi Petrograd, informaţia necesară, că Rada nu avea nici un drept, fără ştirea şi consimţămîntul Basarabiei, să o includă în sfera sa de influenţa”. P. Erhan, reprezentantul Sovietului gubernial de deputaţi ai ţăranilor, menţionînd că opinia existentă, „precum că moldovenii nu doresc autonomia, este incorectă”, el afirma că unii cădeţi aplică, „în acest caz important, tactica contrarevoluţionară”. Declaraţia în cauză a fost susţinută şi de Eţcul, preşedintele Sovietului ţăranilor din judeţul Chişinău, după care delegaţia cadeţilor a părăsit adunarea.

Punctul de vedere al Partidului Naţional Moldovenesc a fost prezentat de P. Halippa. „Noi nu intenţionăm să ne certăm cu Ucraina, remarca el. Între noi, în prezent şi viitor, trebuie să existe relaţii de bună vecinătate. Acum însă Ucraina autonomă nu poate fi încă privită ca ţară, ce aplică Basarabiei autonome o lovitura din spate”. El a spus că „Ucraina, care a purtat pe umerii săi povara regimului ţarist, nu poate fi agresivă faţă de alt popor”, că „în cazul dat, poate fi vorba numai despre acţiuni în comun ale Basarabiei şi Crimeii, alături de Ucraina, care, la fel, luptă pentru autonomie”. P. Halippa a reamintit că toate congresele, care au avut loc în Basarabia, s-au pronunţat „pentru autonomie, atît teritorială cît şi personală”, despre aceasta fusese anunţat şi Guvernul Provizoriu. El a propus să aducă la cunoştinţa reprezentanţilor Radei Centrale că Basarabia, autonomă teritorial, legată de Ucraina, autonomă teritorial, doreşte să clarifice relaţiile lor de vecinătate, cu atît mai mult că pe teritoriul Basarabiei locuiesc circa 200 de mii de ucraineni (conform datelor statisticii oficiale – I. L.), iar pe teritoriul Ucrainei – circa 400 de mii de moldoveni”.

O cuvîntare amplă a ţinut V. Herţa, de asemenea reprezentant al PNM. El a reamintit că Basarabia, în perioada anilor 1816-1828, s-a bucurat de autonomia, care „i-a fost răpită” şi „li s-a interzis chiar să se roage în limba maternă”. Referindu-se la pretenţia Ucrainei asupra Basarabiei, oratorul a menţionat că, la momentul alipirii Basarabiei la Rusia, după cum reiese dintr-un document istoric rar de care dispune, „ucrainenii nu erau menţionaţi printre naţionalităţile existente atunci aici, afirmîndu-se că această regiune „este populată numai de moldoveni, evrei, ţigani”. Şi precum moldovenii, după alipirea Basarabiei la Rusia, temîndu-se de înrobire, fugeau peste Prut, „pe pămînturile turceşti, unde nu erau urmăriţi”, la fel şi ucrainenii, ascunzîndu-se de stăpînii lor, care îi supuneau iobăgiei, fugeau peste Nistru, în judeţul Hotin, unde se aşezau cu traiul, astfel s-a format aici populaţia ucraineană.

“Partidul Naţional Moldovenesc, continua Herţa, le doreşte fraţilor evrei, fraţilor bulgari, fraţilor nemţi aceleaşi drepturi, ca şi moldovenilor”, politica PNM nu este alta decît aceasta. Referitor la ucrainenii care locuiesc în Basarabia, V. Herţa a spus că ei se vor bucura de drepturile, pe care le vor avea moldovenii ce locuiesc în Ucraina şi anume în judeţele Tiraspol şi Ananiev din gubernia Herson şi în gubernia Ecaterinoslav.

Ca şi P. Halippa, V. Herţa şi-a exprimat speranţa că, dacă ţarul Alexandru I a recunoscut necesitatea de a i se acorda autonomie Basarabiei, şi „în Ucraina va triumfa dreptatea faţă de Basarabia, care niciodată nu i-a aparţinut”. El a prezentat consfătuirii harta geografică din sec. XVII, pe care Basarabia este marcată ca „unitate politică independentă”. În încheiere, V. Herţa a propus să fie înfiinţat în Moldova un organ Central al puterii, în care să fie prezente naţionalităţile care locuiesc în ţinut, pentru a lua legătura cu Rada Centrală Ucraineană şi a soluţiona chestiunile, care vizează soarta Basarabiei.

Pentru reprezentanţii organizaţiilor militare moldoveneşti Bîrcă şi Gherman, veniţi de pe front, pretenţiile Ucrainei asupra Basarabiei au fost neaşteptate. „Nimeni, a spus unul dintre ei, n-a f presupus eventualitatea unei asemenea probleme”, dimpotrivă ”s-a crezut că, în legătură cu obșinerea autonomiei”, are loc „colaborarea între moldoveni și ucraineni”, „de pe timpul revoluției, ei lucrează împreună”. Moldovenii strigă: ”Trăiască Ucraina autonomă”, iar ucrainenii – „Trăiască Basarabia autonomă”, declara Bîrcă. Am încheiat şi un bloc, pentru a ne susţine unul pe altul. În cazul dat, continua el, are loc sau o neînţelegere, sau guvernul ne consideră nedemni de autonomie”.

Propunerea lui V. Herţa despre crearea „unui organ permanent al puterii politice (Sovietul ţinutal)” a fost susţinută de al doilea reprezentant al ucrainenilor basarabeni, avocatul N. Mitkevici. Lipsa acestui organ, în opinia sa, a şi a dat naştere „neînţelegerilor” care vizau Basarabia. El a declarat că consideră „absurditate psihologică faptul că Ucraina, care tocmai şi-a cucerit independenţa, doreşte să anexeze Basarabia” şi a presupus că „această tulburare vine din surse întunecate”.

Şt. Ciobanu a opinat că ideea includerii Basarabiei în componenţa Ucrainei este „un pas politic nu din partea Radei, ci a Guvernului Provizoriu, pentru care nu este străin principiul „divide et impera” (dezbină şi stăpîneşte). El şi-a argumentat concluzia prin faptul că, înainte de sosirea la Kiev a miniştrilor din Petrograd, această problemă nu fusese abordată”. La începutul lui iunie, la Congresul preoţimii şi mirenilor din întreaga Rusie, organizat la Moscova, după cum anunţa la 20 iunie „Cuvînt Moldovenesc”, moldovenii au încheiat o convenţie cu ucrainenii şi bieloruşii, revendicînd autonomia bisericească şi politică a Basarabiei”.

Însă dacă e să credem afirmaţiilor preotului Parfenie, participant la lucrările congresului, acesta a decurs puţin altfel. La consfătuirea din 20 iulie el povestea celor prezenţi că reprezentanţii Ucrainei la congres, „manifestînd tendinţa destul de hotărîtă de a anexa Basarabia”, au declarat că Ucraina doreşte „prieteneşte să includă Basarabia în braţele sale”, fapt care a fost menţionat în decizia luată de secţia ucrainenilor de la congres. Numai după protestul prompt al reprezentanţilor Basarabiei, prezentat în faţa tuturor delegaților congresului, „cuvintele respective au fost şterse din registrul secţiei ucrainene.

La discuţie au participat şi membrii Bund-ului, Grinştein şi Covarskii. Primul a declarat că deoarece nu există informaţii exacte despre pretenţiile Ucrainei asupra Basarabiei, „toate dezbaterile în jurul acestei probleme trebuie să poarte un caracter condiţional”. Covarskii, prezentînd concepţia partidului asupra autodeterminării naţionalităţilor, afirma că Basarabia nu trebuie să urmărească separarea de Rusia, numai autodeterminarea”.

Reprezentantul Comitetului organizaţiilor obşteşti, doctorul M. Sluţchi, a declarat că consfătuirea „nu poate fi considerată exponentul viziunii întregii Basarabii”, deoarece nu erau invitate toate naţionalităţile. El, ca exemplu, s-a referit la lipsa reprezentanţilor oficiali ai „naţiunii evreieşti, oprimată de regimul vechi mai mult decît alte naţiuni”. V. Cristi a explicat lipsa acesteia prin faptul că nu s-a ştiut „cărei organizaţii să se adreseze”. M. Sluţchi a salutat declaraţia categorică a lui V. Herţa că „moldovenii doresc să locuiască alături de alte naţiuni, de exemplu cu evreii, nu ca pe timpul regimului vechi, dar cum se cuvine în Rusia Liberă”.

Poziţia comunităţii poloneze a fost expusă de F. Dudkevici. El a salutat ideea autonomiei, ca „o mare realizare a revoluţiei ruse”.

În cadrul consfătuirii, care a avut loc la Comitetul Executiv gubernial, apar un şir de întrebări: ce autonomie vor să obţină adepţii ei? Cum va fi armata viitoarei autonomii? După care principii va fi organizat Sovietul ţinutal?

Aceste probleme au fost abordate de V. Herţa. El a explicat că militează „nu numai pentru autonomie culturală, dar şi pentru autonomie teritorial-politică extinsă, neseparată de marea democraţie rusă, pentru armată rusă comună, dar cu instruire în limba moldovenească”, pe teritoriul autonom. La crearea Sfatului Ţarii, declara el, „trebuie să se ţină cont de principiul că Basarabia există pentru basarabeni, nu numai pentru moldoveni”, de aceea, în Sovietul ţinutal „trebuie să fie reprezentate toate naţionalităţile, care locuiesc în Basarabia”.

După discuţii îndelungate, a fost adoptată următoarea rezoluţie: „A recunoaşte autonomia teritorial-politică a Basarabiei, cu drepturi egale pentru toate naţionalităţile. Hotarele Basarabiei să fie considerate: în partea de vest – r. Prut, la est – r. Nistru”. Este luată hotărîrea să fie „înfiinţată o comisie specială pentru studierea problemei formării Sovietului ţinutal”, în a cărei componenţă „să între reprezentanţii tuturor organizaţiilor administrative locale obşteşti, şi ai partidelor naţionale” [21].

Înarmaţi cu aceste decizii ale consfătuirii, la care, din spusele lui V. Herţa, „atît de viu s-a manifestat unitatea frăţească între reprezentanţii naţionalităţilor”, la sfîrşitul zilei de 22 iulie au plecat la Petrograd, pentru participare la Congresul reprezentanţilor Comitetelor Executive guberniale şi ai comisarilor guberniali, stabilit pentru 30 iulie, ajutorul comisarului guberniei V. Cristi şi membrul Comitetului Executiv P. Erhan, cu sarcina de a face popas la Kiev, pentru a lua parte „la consfătuirea preventivă a reprezentanţilor guberniilor regiunii de sud-est în ce priveşte atitudinea faţă de Rada Centrală Ucraineană”. Delegaţii, conform informaţiei din presă, au fost împuterniciţi să apere independenţa Basarabiei de organul regional al Radei, avînd în vedere deciziile congreselor privind drepturile Basarabiei la autonomie regională”. La Petrograd a plecat şi secretarul Comitetului Executiv gubernial, studentul M. Meerson, „pentru a studia tehnica de organizare a alegerilor în Adunarea Constituantă” [22].

Discuţiile, care vizau pretenţiile Ucrainei, nu au încetat odată cu plecarea delegaţiei. La conferinţa orăşenească a organizaţiei locale a revoluţionarilor socialişti, care a avut loc la 24 iulie, a fost adoptat următorul document, care glăsuia: „Avînd în vedere faptul că Basarabia niciodată nu a fost legată de Ucraina prin careva interese comune şi tendinţa ucrainenilor de a-şi extinde influenţa asupra Basarabiei nu este decît o manifestare a şovinismului, dăunător pentru interesele statului, conferinţa decide: „Salutînd dorinţa de independenţă a ucrainenilor, conferinţa orăşenească din Chişinâu a Partidului Socialist-Revoluţionar consideră că gubernia Basarabia dispune de toate drepturile, pentru ca popoarele Basarabiei să obţină o autonomie la fel de extinsă, în baza autodeterminării” [23].

În aceeaşi zi, la adunarea numeroasă a evreilor, a fost exprimat un protest împotriva încercărilor Ucrainei de a se separa de Rusia şi anexa Basarabia. Lui M. Sluţchi i s-a încredinţat să reprezinte evreii la adunările şi consfătuirile organizate pentru a discuta statutul Basarabiei, urmînd să fie ajutat, în „coordonarea acţiunilor”, de doctorul L. Stratievschi, S. Grosman, G. Landau (Lando) [24].

Adunarea armenilor, care locuiau la Chişinău, a pus în discuţie problema “anexării Basarabiei la Ucraina” şi a găsit de cuviinţă că „acum nu este timpul pentru probleme cum ar fi autonomia periferiilor” [25].

Cu un protest vehement împotriva pretenţiilor Radei a ieşit şi Comitetul Executiv al Sovietului Moldovenesc Central de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din Chişinău, care la 25 iulie a adresat Radei Centrale o telegramă cu următorul conţinut:

„Comitetul Executiv Central Moldovenesc al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, aflînd că Rada Centrală Ucraineană face încercări de a anexa Basarabia la Ucraina, exprimă un protest categoric împotriva acestor intenţii antidemocratice, agresive şi cotropitoare ale Radei, care vin în contradicţie cu principiile de autodeterminare a popoarelor. Considerînd că Basarabia, din motive economice, are dreptul inalienabil la autonomie teritorială, în numele triumfului principiilor supreme ale dreptăţii şi echităţii, Comitetul, din partea reprezentanţilor tuturor organizaţiilor militare moldoveneşti, confirmă că va lupta consecvent, prin toate mijloacele, pentru autonomia deplină a Basarabiei, în baza principiilor proclamate de revoluţie, asigurînd drepturile minorităţilor naţionale, şi face apel, cu înflăcărare, adresat ucrainenilor, de a munci împreună frăţeşte, în numele autonomiei Ucrainei şi Basarabiei, în condiţiile benefice ale prieteniei şi vecinătăţii”.

Preşedintele comitetului, praporşcicul Pîntea [25].

Referindu-se la pretenţiile Radei Centrale asupra Basarabiei, la 5 august, privat-docentul A. Boldîrev (Boldur) a publicat un articol în ziarul eserilor „Дело народа”, al cărui esenţă a fost reprodusă de publicaţia „Бессарабская жизнь”. Autorul considera că pretenţia Ucrainei „trebuie respinsă de către guvern”, care, pentru soluţionarea acestei probleme „trebuie, în primul rînd, să ia în consideraţie drepturile Basarabiei, voinţa populaţiei, cel puţin a celei mai conştiente părţi a acesteia”. Între timp, scria Boldur, rezultatele consfătuirii reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti ale ţinutului, care a avut loc la 21 iulie, „servesc drept dovadă elocventă că basarabenii şi, mai ales, moldovenii, doresc autonomia Basarabiei, că acesta este visul lor sacru şi, desigur, o problemă vitală, despre care n-au uitat nici în anii lungi ai reacţiunii”.

Întrucît după Revoluţia din februarie delimitările teritoriale ale naţionalităţilor se făceau conform graniţelor aşezării etnografice a popoarelor, A. Boldur, în baza datelor Recensămîntului populaţiei din 1897 din întreaga Rusie şi ale Comitetului Central al Statisticii din 1 ianuarie 1908, a analizat componenţa naţională a populaţiei Basarabiei. Menţionînd, conform datelor în cauză, că moldovenii constituie 47,6 procente, iar ucrainenii 19,6 procente din numărul populaţiei, autorul întreabă: „Se poate oare, cu 19,6 procente (379 de mii de oameni) de ucraineni, pretinde includerea Basarabiei în componenţa Ucrainei?”

A. Boldur admitea dorinţa Ucrainei de a-şi anexa judeţul Hotin, populat „în majoritatea absolută, de ucraineni”, astfel ar fi fost urmat pînă la capăt „principiul etnografic”. Dar în acest caz, declara autorul, ar fi legitim să fie pusă problema alipirii la Basarabia şi ieşirii din componenţa Ucrainei a unei părţi din teritoriul guberniei Herson, unde locuiesc 148 mii de moldoveni, ceea ce constituie, în judeţul Tiraspol, 25 de procente din populaţie, în Ananiev – mai mult de zece procente.

A. Boldur considera că „indiscutabil, nu este de dorit” să fie distruse hotarele administrative existente. El scria: „Ar fi fost distrusă unitatea geografică şi economică a Basarabiei şi dintr-o unitate teritorială naturală a statului rus ea s-ar fi prefăcut într-o formaţiune anormală, care ar prezenta incomodităţi comparativ mici pentru Ucraina, cu teritoriile ei vaste, şi foarte multe probleme pentru Basarabia. Este necesar, continua autorul, să fie luată în consideraţie nu numai componenţa naţională a populaţiei, dar şi configuraţia naturală a ţinutului, hotarele ei naturale şi căile navale, atît de importante pentru dezvoltarea culturii economice”.

Boldur considera necesară menţinerea integrităţii teritoriale a Basarabiei, pentru că anume în aceste hotare ea a fost alipită, în 1812, la Rusia, şi i s-a acordat autonomie „din 1812 şi, mai ales, din 1818 pînă în 1828”, de care a fost lipsită pe nedrept. Cerînd să fie înlăturată această nedreptate, autorul considera că „evenimentele nu trebuie precipitate, trebuie aşteptată cu răbdare Adunarea Constituantă, stăpînă pe destinele întregii Rusii”, în speranţa că ea nu va comite faţă de Basarabia „paşi ireparabili”. “Satisfacerea pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei, conchide Boldur, ar fi îndreptată direct împotriva intereselor Basarabiei, lucru înţeles de majoritatea populaţiei Basarabiei” [27].

În polemica, care a continuat pînă toamna tîrziu, cu Comitetul din Petrograd al revoluţionarilor socialişti ucraineni, pe paginile aceluiaşi ziar, „Дело народа” (oponenţii scriau că învinuirile lui Boldur la adresa Radei sînt imposibil de demonstrat), Boldur, pentru a dovedi că are dreptate, apelează la afirmaţiile unor autori ucraineni. El menţiona că liderul mişcării naţionale ucrainene, cunoscutul istoric M. Gruşevskii, în broşura sa, „Якої ми хочемо автономiї i федерацiї” (1917, р. 5) scria: „Este necesar de a realipi judeţele ucrainene ale guberniilor vecine, cum ar fi, de exemplu, Hotinul şi Akkermanul ale guberniei Basarabia”. Alt autor, M. Iakimenko, în cartea „Земельная справа на Українi”(1917, р. 23) pretindea doar judeţul Hotin, în schimb P. Ia. Stebniţkii (P. Smutok), în „Українська справа” (1917, р. 4) menţiona că ucrainenii, încă înainte de războiul din 1914, ocupau o parte importantă a guberniei Basarabia [28].

La acel moment, încercările Radei de a anexa Basarabia au suferit eşec. Ucraina a trebuit să bată în retragere din mai multe cauze. Mai întîi de toate, nu putea fi neglijată starea de spirit existentă în Basarabia. Nu era raţional pentru Ucraina să-şi complice situaţia, să-şi îndepărteze aliatul în lupta cu politica imperială, cu atît mai mult că unele gubernii ale Ucrainei încă nu-şi determinaseră poziţia faţă de problema autonomiei. Conform comunicatelor din presă, reprezentanţii guberniilor Herson, Ecaterinoslav şi Harkov au refuzat „să participe la vot, pentru a-şi exprima atitudinea faţă de Radă şi de Secretariatul general, pentru că populaţia respectivă încă nu se pronunţase pentru alipirea la Ucraina” [29].

Întrucît Comitetul Executiv al Sovietului Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din Odesa s-a adresat “Rumcerod”-ului cu rugămintea de a influenţa asupra Radei Centrale în ce priveşte Basarabia, lucru pe care, probabil, Rumcerod-ul l-a făcut, pentru că la 29 iulie comitetul a primit din Kiev, cu semnătura secretarului pentru afacerile naţionale A. Şulighin, o telegramă cu următorul conţinut: „În ce priveşte protestele apărute în rîndul organizaţiilor obşteşti ale Basarabiei, precum şi în cadrul organizaţiilor moldoveneşti din Odesa în legătură cu zvonurile despre pretenţiile Radei Centrale Ucrainene asupra pămînturilor moldovenilor, vă comunic că … problema alipirii pămînturilor moldoveneşti la Ucraina autonomă nici n-a fost abordată de Rada Centrală. Reieşind din principiul autodeterminării tuturor popoarelor şi a dreptului fiecărui popor de a-şi decide soarta, Rada Centrală mi-a încredinţat să declar ca sînt lipsite de orice temei toate temerile despre includerea pămînturilor moldoveneşti în componenţa Ucrainei”.

Menţionăm că, în telegramă, este vorba despre faptul că Rada nu are pretenţii asupra pămînturilor moldoveneşti, nu şi asupra Basarabiei. În schimb, în telegrama adresată Partidului Naţional Moldovenesc, Comitetului Executiv gubernial şi comisarului gubernial se spunea că Rada Centrală nu tinde să-şi însuşească pămînturile moldovenilor, să ia o oarecare parte a acestora. Deşi are pretenţii asupra judeţelor Hotin şi Akkerman, la care Chişinăul a răspuns că Basarabia ar vrea să-i aibă în teritoriile sale pe moldovenii din Herson şi Podolia [30].

În ceea ce priveşte Guvernul Provizoriu, e puţin probabil să fi fost interesat în formarea unei Ucraine puternice şi independente, de aceea urmărea cu satisfacţie reacţia societăţii basarabene împotriva pretenţiilor Radei Centrale asupra Basarabiei. Posibil, aceasta a şi determinat, într-o măsură oarecare, expedierea unei telegrame la Chişinău de către ministrul afacerilor interne al Guvernului Provizoriu I. G. Ţereteli, cu propunerea să fie discutată pe loc problema organizării cîrmuirii în Basarabia [31].

Darea de seamă a lui V. Cristi şi P. Erhan despre călătoria efectuată la Kiev şi Petrograd a fost ascultată abia la 20 august, la şedinţa Comitetul Executiv gubernial, la care au raportat despre participarea la consfătuirea desfăşurată la Moscova a delegaţilor L. Siţinschi, aflat în fruntea administraţiei de la Chişinău şi I. Inculeţ, care făcea parte din componenţa delegaţiei Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din Petrograd. În spiritul deciziei adoptate de consfătuirea în cauză, acesta din urmă propunea să fie creată, în componenţa Comitetului Executiv gubernial, „o coaliţie cinstită”, bazată pe colaborarea tuturor „forţelor active” [32].

Cu o informaţie despre activitatea delegaţiei de la Kiev şi Petrograd, P. Erhan a luat cuvîntul la şedinţa reprezentanţilor Sovietelor de deputaţi ai ţăranilor din cinci judeţe (Soroca, Orhei, Cahul, Izmail, Akkerman).

Unele detalii despre tratativele cu Rada şi Guvernul Provizoriu, V. Cristi le-a comunicat abia în 1918, de la tribuna Sfatului Ţării, străduindu-se evident să menţioneze şi chiar să exagereze meritele delegaţiei în apărarea autonomiei de atentatul Ucrainei. El a spus că la Kiev, „au fost întîlniţi cu oarecare mirare, întrucît problema alipirii Basarabiei la Ucraina li se părea tuturor destul de clară”, „insistenţa, în acest sens, a unor elemente din cercurile de conducere a mişcării ucrainene nu putea fi supusă îndoielii”. Numai cuvîntările înflăcărate ale delegaţiei au jucat, chipurile, „rolul decisiv” în renunţarea Radei la planurile sale, ce vizau Basarabia. „O impresie aparte, declara V. Cristi, a produs atunci discursul lui Şevcenko, care, referindu-se la trecutul moldovenilor şi ucrainenilor, a spus că aceste două popoare au trăit totdeauna în pace şi niciodată Ucraina nu a considerat că Basarabia îi aparţine. Atunci preşedintele Radei a declarat imediat că vocea Basarabiei nu era cunoscută şi că Rada renunţă la decizia sa”. Secretariatul general al Ucrainei i-a asigurat ferm de loialitatea sa faţă de Basarabia” şi „şi-a asumat obligaţia să informeze despre aceasta delegaţii ucraineni de la Petrograd”.

La Petrograd, din spusele lui V. Cristi, iniţial, chestiunea Basarabiei, „de asemenea, fusese hotărîtă, în sensul că ea urma să intre în componenţa Ucrainei şi numai în urma întîlnirii delegaţiei basarabene cu Nekrasov, ministru ad-interim şi cu ministrul afacerilor interne Axentiev, la care a vorbit despre situaţia din Basarabia, „a fost anulată” decizia de a transmite ţinutul Ucrainei [33].

Conflictul parcă fusese aplanat. Condiţionată de lupta cu Centrul, colaborarea dintre Kiev şi Chişinău, deşi nu ca pe timpuri, continua totuşi. Chişinăul avea însă o atitudine rezervată şi suspicioasă faţă de acţiunile Radei Centrale.

(Va urma)

NOTE:

1. Кувынт Молдовенеск. 1917. 21.06. № 49.

2. Бессарабская жизнь. 1917. 2(15).07. № 161; Кувынт Молдовенеск. 1917. 3.07. № 52.

3. Ciobanu Şt. Op. cit. P. LIV.

4. Свободная Бессарабия. 1917. 6.06. № 49.

5. Вестник Румынского фронта. 1917.21.06.

6. Свободная Бессарабия. 1917. 27.06. № 67.

7. Свободная Бессарабия. 1917. 1.07. № 70; Кувынт Молдовенеск. 1917. 9.07. № 54.

8. Киевская мысль. 1917. 4.07. № 162.

9. Кувынт Молдовенеск. 1917. 11.07. № 55.

10. Киевская мысль. 1917. 30.07. № 185.

11. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 55. Л. 113.

12. Свободная Бессарабия. 1917; 18.07. № 83.

13. Бессарабская жизнь. 1917. 1807. № 174.

14. Бессарабская жизнь. 1917. 18(31 ).07. № 174; Свободная Бессарабия. 1917. 18.07. № 83.

15. Бессарабская жизнь. 1917. 18(31).07. № 174.

16. Там же.

17. Свободная Бессарабия. 1917. 1907. № 84.

18. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д 4. Л 51; Д. 6. Л. 64; Д. 7. Л. 11; Свободная Бессарабия. 1917. 25.07. №89; Бессарабская жизнь. 1917. 25.07 (3.08). № 180.

19. Свободная Бессарабия. 1917. 22.07. № 51.

20. Свободная Бессарабия. 1917. 22.07. № 87; Бессарабская жизнь. 1917. 22.07 (4.08). № 180.

21. Бессарабская жизнь. 1917. 33.07 (5.08). № 181.

22. Свободная Бессарабия. 1917. 22.07. № 87.

23. Свободная Бессарабия. 1917. 27.07. № 91.

24. Там же.

25. Свободная Бессарабия. 1917. 25.07. № 89.

26. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 7. Л. 39, 39 об.; Бессарабская жизнь. 1917. 30.07 (12.08). № 185.

27. Бессарабская жизнь. 1917. 18(31).08. № 200.

28. Свободная Бессарабия. 1917. 18.10. № 141.

29. Бессарабская жизнь. 1917. 26.08 (8.09).

30. Кувынт Молдовенеск. 1917. 6.08. № 66.

31. Там же.

32. Известия Кишиневского Совета рабочих и солдатских депутатов. 1917. 26.08 (8.09).

33. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 55. Л. 113, 113 об.

Sursă: I.Levit, ”Moldova dintre Prut și Nistru. 1917. Mișcarea pentru autonomia Republicii Moldovenești”, Chișinău, 2008.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s