De ce omenirea nu renunță la capitalism?

Una din cele mai importante cauze a trăiniciei capitalismului și birocrației este aceea, că oamenii nu știu, cu ce ar putea înlocui sistemul social existent. De aceea și provoacă groază criza actuală a capitalismului global modern. Dacă el se va prăbuși, nu se va scufunda oare și civilizația noastră în secolele întunecate ale evului mediu? Așa și se va întîmpla, dacă majoritatea omenirii nu va lua în seamă realizările gîndirii socialiste, care de două secole scrutează cu încordare viitorul, cercetînd trăsăturile unei societăți, care ar putea înlocui capitalismul.

Adepții ideilor socialiste proclamă: o societate mai dreaptă, mai umană și mai liberă decît capitalismul, este posibilă, este posibilă democrația adevărată, și nu puterea elitei birocratice și înstărite. În această privință ei sînt de acord. Însă mai departe ei sînt dezbinați de răspunsul la întrebarea: în ce mod este posibil acest lucru? Cum poate fi organizată alternativa statului capitalist și birocratic, și prin ce metode poate fi atins acest viitor dorit?

Marx și Engels au luptat în această privință cu Proudhon și Bakunin, iar Lenin și Luxemburg – cu Bernstein și Kautsky. Și acestea erau doar cele mai renumite nume dintre miile de scriitori și organizatori străluciți, în urma cărora, asaltînd viitorul, mergeau milioane de oameni.

Se disputa asupra metodei și scopului. În primul rînd, Proudhon, iar după el și Bernstein sperau ”să ardă proprietatea și statul într-un foc lent”, în loc să organizeze proprietarilor și cinovnicilor ”noaptea Sf. Bartolomeu”, pogromuri și masacre. Pe Marx, Bakunin, Kropotkin și Lenin nu îi satisfăcea un astfel de plan de trecere treptată la socialism, deoarece capitalismul este prea puternic, și este în stare să ”asimileze” germenii relațiilor noi. Așa că este foarte puțin probabil, că se va putea realiza socialismul fără a prăvăli prin revoluție vechea orînduire.

Al doilea motiv de neînțelegere era scopul. Miza principală în lupta pentru viitor consta în răspunsul la întrebarea: treptat sau printr-un salt, dar totuși cu ce vom înlocui societatea capitalistă și statul birocratic? Pentru Marx, Engels, Bernstein, Kautsky și Lenin termenul-cheie era ”planificarea”. Ei își imaginau societatea viitorului ca un organism unic, reglamentat dintr-un singur centru după un anumit plan. Toate informațiile despre nevoile și capacitățile oamenilor urmau să fie adunate în acest centru, iar de acolo el va distribui în mod planificat resursele disponibile și sarcinile de muncă. Vor dispărea șomerii și paraziții, oamenii vor fi îndestulați și vor căpăta o muncă, pe care o iubesc și știu să o facă, stihia pieții și perturbărilor sociale va fi înlocuită cu reglamentarea științifică a relațiilor dintre oameni și natură.

Împotriva acestui ideal s-au ridicat nu doar liberalii, care apărau capitalismul, dar și o parte însemnată de socialiști. Întîi de toate, merge vorba despre teoreticienii anarhismului și norodnicismului. Cuvîntul-cheie pe care îl foloseau ei era ”autoguvernarea”. Oamenii simpli sînt liberi să decidă singuri cum să trăiască. Pentru a rezolva problemele comune, pentru a organiza producerea ei se unesc în colective și comune teritoriale, care nu trebuie conduse de către cinovnici și patroni, dar trebuie autoadministrate de către membrii colectivului și comunei. Anarhiștii susțineau, că societatea ”planificată” a marxiștilor este o fabrică mondială controlată din ”centru”, un nou stat autoritar. Criticînd ”Manifestul Partidului Comunist”, scris de Marx și Engels, Bakunin deja în secolul al XIX-lea întrezărea în propunerile marxiștilor tresăturile dictaturilor comuniste din secolul al XX-lea.

Două curente principale, cele mai consecvente, ale socialismului – marxismul și anarhismul – se dezvoltau într-o strînsă și dureroasă relație. Marx se apropia de Prudhon și în multe privințe învăța de la el, iar apoi îl ataca brusc pe colegul său mai în vîrstă; Bakunin învăța de la Marx și îl considera un aliat apropiat, iar apoi căile acestor tovarăși de arme din Internațională s-au despărțit. Norodnicii se apropiau cînd de marxiști, cînd de anarhiști.

”Ce mediu plin de intriganți”, – probabil vor spune unii. Dar cît de mari sînt mizele! În urma fiecărui text născut în această luptă stăteau mii și milioane de destine în viitor. Ele anticipau istoria.

Și în secolul al XX-lea anarhiștii și marxiștii cînd vor merge împreună, cînd vor lupta între ei, uitînd de dușmanii comuni. ”Dușmanul capitalismului mi-e prieten, dar mai prieten mi-e adevărul!”. Viitorul nu va ierta greșelile și renegarea!

Însă un lucru este să prognozezi, să pregătești, să modelezi, și cu totul altul este să acționezi. Tragedia ideilor socialiste constă în faptul, că pe deplin ele pot fi solicitate doar în timpul catastrofei capitalismului (pînă atunci majoritatea oamenilor se teme să schimbe traiul lor obișnuit pe ceva necunoscut). În acest moment al Marelui refuz al milioanelor de oameni la modul de trai din trecut ideile socialiste capătă o șansă să cucerească spiritele și să învingă. Însă societatea este distrusă, economia se află în ruine, iar această grămadă de dărîmături este un cantier foarte prost. Socialiștii ar dori să continuie construcția societății în sus, însă sînt nevoiți să înlăture aceste dărîmături, să caute detaliile necesare în grămezile de gunoi, să restabilească ceea, ce nu demult s-a prăbușit sub greutatea păcatelor capitalismului. Construcția a început, însă încă nu s-a terminat lupta crîncenă pentru cantier, prin care hoinăresc gloate imense de oameni flămînzi și înnebuniți. Cantierul este atacat de tîlhari, care jinduiesc să fure și ultimele resurse disponibile sau în genere să pună pună mîna pe el. Inginerii zîmbesc sceptic, muncitorii așteaptă o minune…

La începutul secolului al XX-lea în lume domina orînduirea capitalistă globală. La fel ca și astăzi. Ca alternativă ea avea sau măcelul mondial sau socialismul. Elitele conducătoare, ciocnindu-se de criza orînduirii mondiale, au ales măcelul Primului război mondial. Cînd acest măcel a epuizat toate forțele globului pămîntesc, a venit rîndul socialismului să salveze umanitatea. El a ieșit pe scena mondială în două dintre cele mai consecvente ipostaze ale sale: comunismul și anarhismul. La începutul drumului practic ele aveau dușmani comuni, sarcini comune de nimicire a capitalismului, și de aceea ele se asemănau între ele în proiectele lor de revoluție și reconstrucție mondială. Ele erau apropiate, ca Marx și Bakunin la începutul colaborării lor. Ele erau condamnate să se ciocnească între ele, iar acest lucru în multe privințe a determinat direcția căii, pe care a trebuit să meargă omenirea în secolul al XX-lea. Ele ridicau probleme, care nu au fost rezolvate nici pînă astăzi – noi iarăși trăim în condițiile orînduirii capitaliste globale, care din nou se apropie de limitele dezvoltării sale. Și aceasta înseamnă, că a venit timul să studiem experiența epocilor revoluționare.

Fragment din cartea lui A.V. Șubin „МАХНО И ЕГО ВРЕМЯ О Великой революции и Гражданской войне 1917-1922 гг. в России и на Украине”// „Mahno și epoca sa. Despre Marea Revoluție și Războiul civil din anii 1917-1922 din Rusia și Ucraina”, Moscova, 2013.

Traducere din l. rusă de Y. Obidin

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s