Basarabia în anii 1917-1918 (VII): Colaborarea moldo-ucraineană și mișcarea pentru formarea unităților militare naționale


Militari din unitățile naționale moldovenești pe străzile Chișinăului, 1917

Părțile precedente se găsesc aici

Interesele comune în lupta pentru autonomie şi realizarea altor revendicări a condiţionat colaborarea dintre organizaţiile naţionale moldoveneşti şi ucrainene. „Cuvînt Moldovenesc” scria, la 16 aprilie 1917: „Moldovenii trebuie să ia exemplu de la Ucraina, să meargă mînă-n mînă cu ea, deoarece, numai ajutîndu-ne unul pe altul, vom obţine toate drepturile cuvenite nouă”. La mitingul menţionat din 18 aprilie 1917 de la Odesa, unde au fost prezenţi mii de oameni, este luată decizia să fie expediată o telegramă de salut Radei Centrale. Cu semnătura preşedintelui Comitetului Executiv al PNM din or. Odesa, ştabs-căpitanului E. Cateli. Pe numele cunoscutului istoric M. Gruşevskii, lider al mişcării naţionale din Ucraina, a fost trimisă telegrama, cu următorul conţinut: „Comitetul Executiv al Partidului Naţional Moldovenesc din or. Odesa salută călduros, în persoana Dumneavoastră, Marea Ucraină care renaşte. Evenimentele mari dictează insistent ucrainenilor şi moldovenilor să lupte împreună pentru realizarea idealurilor naţionale, care pot fi împlinite numai într-o republică federativă. Basarabia întinde mîna Ucrainei, peste hotarul nostru istoric, Nistru” [1].

Ultima frază a telegramei reflectă punctul de vedere de atunci al organizaţiei din Odesa vizavi de viitorul hotar dintre Ucraina autonomă şi Moldova autonomă, în cadrul Republicii Federative Ruse.

Activiştii Partidului Naţional Moldovenesc considerau că obţinerea autonomiei Basarabiei este în dependenţă directă de succesul mişcării naţionale ucrainene. Ştefan Ciobanu, exprimîndu-şi speranţa că „mişcarea puternică, care a cuprins Ucraina, va aduce neapărat roade” şi „cu ajutorul democraţiei ruse” ea va obţine „autonomia naţional-teritorială”, considera că, în acest caz, „Basarabia automat poate deveni autonomă” [2].

PNM, cointeresat de succesul mişcării Ucrainei pentru autonomie, aproba acţiunile ucrainenilor basarabeni şi ale organizaţiilor ucrainene militare din armata rusă, dislocate în Basarabia, orientate spre susţinerea Radei Centrale.

La 22 aprilie, la adunarea ucrainenilor locuitori ai Chişinăului a fost creată secţia locală a societăţii „Просвiта”, care a deschis o şcoală gratuită, cu bibliotecă, sală de lectură şi cu un auditoriu pentru activitatea de propagare în masă. Adunarea organizată de „Просвiта”, la 5 mai, a făcut apel la ucrainenii basarabeni să se unească, „pentru a obţine autonomia pentru poporul de 33 milioane al Ucrainei natale şi pentru alte popoare ale Rusiei”, să cucerească libertatea, care „e posibilă numai avînd o guvernare autonomă” [3].

„Просвiта” de la Chişinău, care şi-a asumat misiunea de coordonare a activităţii şi de unire a tuturor organizaţiilor ucrainene din Basarabia, cu semnătura preşedintelui S. Şevcenko, s-a adresat „tuturor organizaţiilor cultural-iluministe şi politice ucrainene, care se află pe teritoriul Basarabiei, cu rugămintea să fie stabilite legături directe şi să fie coordonată munca pe tărîmul renaşterii limbii materne” [4].

La 30 aprilie Comitetul Executiv de la Odesa al organizaţiei ucrainene s-a adresat Comitetului Partidului Naţional Moldovenesc din Odesa cu propunerea de creare a unei comisii moldo-ucrainene, pentru schimb de informaţii şi coordonarea „acţiunilor comune” [5]. Au fost stabilite contacte permanente între aceste două organizaţii.

Deosebit de strînsă era colaborarea moldo-ucraineana în ce priveşte crearea unităţilor naţionale în cadrul armatei ruse. La sfîrşitul lunii mai, Comitetul Executiv al Radei militare ucrainene din Odesa (CERMUO) a hotărît să condiţioneze trimiterea pe front a soldaţilor şi ofiţerilor ucraineni prin formarea unităţilor naţionale ucrainene.

Sovietul Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor de la Odesa a susţinut această revendicare a Radei Militare Ucrainene, adoptînd, la şedinţa din 1 iunie, următoarea rezoluţie: „Considerînd legală cererea tovarăşilor ucraineni ce vizează formarea regimentelor ucrainene separate şi avînd încredere că tovarăşii ucraineni recunosc hotarele istorico-geografice dintre Moldova şi Ucraina pe rîul Nistru, iar regimentul 40 de infanterie în rezervă, completează divizia a 14-a, ce are legătură istorică cu Basarabia, va fi moldovenesc, noi, moldovenii, sîntem solidari cerinţelor lor şi declarăm că, prin toate mijloacele şi posibilităţile, îi vom susţine pe tovarăşii ucraineni şi vom considera că toate atacurile duşmănoase asupra ucrainenilor sînt îndreptate împotriva noastră, în ce priveşte tărăgănarea formării companiilor trupelor de rezervă, pînă la permisiunea oficială de înfiinţare a regimentelor naţionale, noi, moldovenii, cu toţii aderăm la cererea tovarăşilor ucraineni. Companiile vor pleca pe front doar atunci cînd noi, moldovenii, vom primi permisiunea de formare, în baza regimentului 40 de infanterie în rezervă, a regimentului naţional moldovenesc, care completează divizia a 14-a naţională” [6].

Astfel, de la bun început, organizaţia militară moldovenească din Odesa a condiţionat colaborarea cu ucrainenii, în primul rînd, recunoaşterea de către ucraineni a hotarului dintre două ţări autonome: rîul Nistru, ceea ce trebuia să înlăture pretenţiile Ucrainei asupra Basarabiei sau asupra unei părţi din teritoriul acesteia; în al doilea rînd, consimţămîntul ucrainenilor pentru formarea unităţilor militare naţionale moldoveneşti, în baza regimentului 40 de infanterie şi a diviziei a 14-a de infanterie (cu alte cuvinte, refuzul Radei militare din Odesa de a le transforma în formaţiuni ucrainene).

La 2 iunie preşedintele Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor garnizoanei Odesa, praporşcicul Matveev, la şedinţa în comun a CERMUO şi a Sovietului moldovenesc, a raportat despre decizia acestuia din urmă şi despre condiţiile colaborării. Rada militară ucraineană de la Odesa a acceptat propunerile Sovietului Moldovenesc şi a recunoscut „întru totul legal şi întemeiat dreptul Basarabiei la autonomia naţional-teritorială”. În rezoluţia comună se spunea: „Noi nu am pus şi nu punem piedici în ce priveşte trimiterea companiilor de rînd (pe front – I. L.), însă ucrainenii şi moldovenii nu vor ieşi din Odesa, pînă la soluţionarea chestiunii separării ucrainenilor şi moldovenilor în companii aparte” [7].

Conform planului conducătorilor mişcărilor naţionale, regimentele şi companiile ucrainene şi moldoveneşti, care erau formate, urmau să constituie baza armatelor viitoare ale statelor autonome.

La 4 iunie, în şedinţa Sovietului de deputaţi moldoveni ai soldaţilor şi ofiţerilor a fost formată o comisie, din care făceau parte praporşcicii Osoianu, Surucean, Boldescu recomandaţi „pentru tratative cu ucrainenii”, în scopul traducerii în viaţă a înţelegerii obţinute în ce priveşte formarea unităţilor moldoveneşti, în cadrul formaţiunilor existente, precum şi pentru înaintarea unui demers adresat comandamentului ocrugului militar Odesa „în privinţa regimentului 40 de infanterie în rezervă şi completarea acestuia cu militari moldoveni”. S-a luat hotărîrea „să fie primiţi în regimentul 40 de infanterie în rezervă, în primul rînd, moldovenii basarabeni, după care – ceilalţi basarabeni, indiferent de naţionalitate şi religie, precum şi moldovenii transnistreni” [8].

Comitetul moldovenesc din Odesa depunea eforturi să stabilească relaţii de colaborare cu organizaţiile militare din alte garnizoane ale ocrugului. În timpul aflării lui V. Matveev şi N. Cernei, la 5 iunie, la Chişinău, „urmînd exemplul blocului existent dintre moldovenii şi ucrainenii garnizoanei Odesa”, ei au încheiat un acord cu Comitetul Radei Militare Ucrainene a garnizoanei Chişinău, urmînd „principiile revendicărilor naţionale ale moldovenilor şi ucrainenilor, unitate de acţiuni în lupta pentru o autonomie democratică, teritorială şi naţională extinsă a Basarabiei şi Ucrainei”. Este luată hotărîrea „să se acţioneze în comun, unanim, în toate cazurile, pentru obţinerea scopului propus, ajutîndu-se reciproc şi oferindu-şi susţinere prin toate mijloacele” [9].

Simţind instabilitatea situaţiei sale, Guvernul Provizoriu şi comandamentul militar al armatei ruse au fost nevoite să recurgă la compromisuri. Pe 6 iunie, la consfătuirea moldo-ucraineană de la Odesa a fost citită telegrama (nr. 8601) generalului Şcerbaciov, care permitea organizaţiilor ucrainene să formeze „unităţi separate”. Adunarea a salutat această decizie a comandamentului trupelor ruse de pe Frontul român şi a susţinut cererea de reformare a regimentului 40 de infanterie în rezervă în unul moldovenesc şi transferarea acestuia la Chişinău, pentru a completa componenţa diviziei a 14-a [10].

La 8 iunie, la şedinţa Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din Odesa, preşedintele Comitetului moldovenesc al regimentului 40, praporşcicul N. Osoianu a raportat că, „în pofida greutăţilor şi obstacolelor, la organizarea unităţilor separate, soldaţii moldoveni au obţinut succese”, comandantul regimentului, comitetele de companie şi regiment şi-au dat consimţămîntul „pentru formarea” unui batalion moldovenesc „separat”. Adunarea considera „că este necesar să fie creat, din toate regimentele de infanterie în rezervă ale garnizoanei Odesa, un regiment separat în rezervă, iar în toate subunităţile, gărzile, diviziile, batalioanele de mitraliere – companii, subunităţi şi baterii moldoveneşti separate”. A fost revizuită decizia anterioară, care viza componenţa naţională a unităţilor moldoveneşti şi a fost luată decizia să fie primiţi, în rîndurile acestora, „numai moldoveni”. Întrucît şeful districtului militar Odesa nu dispunea de dreptul de a permite “formarea unui regiment separat”, este luată hotărîrea să fie trimişi praporşcicii Suruceanu şi Grosul la generalul Şcerbaciov, ca să obţină acordul acestuia pentru formarea unei asemenea unităţi. Cei adunaţi au expediat o telegramă la Kiev, Congresului militarilor ucraineni, „cu salutări şi asigurări de prietenie, solidaritate şi concordanţă reciprocă a acţiunilor, în calea realizării idealurilor naţionale” [11].

Decizia de a transfera la Chişinău regimentul 40 de infanterie în rezervă, „ca bastion al Basarabiei”, ce urma să fie format „exclusiv din moldoveni” a fost aprobată la şedinţa din 15 iunie a Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor garnizoanei Odesa.

Însă de la adoptarea deciziei pînă la realizarea ei urma o cale îndelungată. Din componenţa regimentului 40 de infanterie în rezervă urmau să fie scoşi soldaţii şi ofiţerii de alte naţionalităţi, pentru a-i transfera în diverse unităţi, trebuia să fie obţinut de la şeful ocrugului militar Odesa, generalul Ebîlov, ordinul şi, “de acum înainte, moldovenii mobilizaţi să fie trimişi numai în regimentul 40 de infanterie în rezervă”. Deocamdată praporşcicul Grigoraş şi soldatul Slivca aveau să meargă prin toate regimentele şi acolo unde soldaţii moldoveni nu fuseseră încă separaţi, să-i organizeze în companii speciale [12].

Au fost întreprinse anumite acţiuni de organizare a companiilor moldoveneşti şi dincolo de hotarele Odesei. După cum raporta, la întoarcerea la Chişinău, praporşcicul Cernei, în oraş, au apărut „companii moldoveneşti separate”, inclusiv două în drujina 476 [13]. Asemenea companii fuseseră formate în unele unităţi şi pe Frontul român. La 25 iunie Sovietul moldovenesc din Odesa a decis să trimită „în garnizoana districtului militar Odesa, în companii, batalioane şi subunităţi separate o delegaţie din soldaţi şi marinari moldoveni”. Fusese proiectat itinerarul: Nikolaev, Herson, Ecaterinoslav, Pavlograd, Simferopol, Feodosia. În aceste oraşe se îndreaptă praporşcicii Matveev şi Grigoraş, soldatul Voloc [14].

Aproape în toate aceste oraşe, după cum am menţionat deja, solii Odesei participau la crearea comitetelor moldoveneşti şi a Sovietelor de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, ei făceau concomitent agitaţie pentru solidaritatea cu organizaţiile ucrainene.

La Sevastopol, la 13 iunie, la şedinţa Comitetului Executiv al Sovietului moldovenesc de deputaţi ai militarilor a fost luată decizia „de creare a unui bloc cu ucrainenii, pentru lupta mai cu succes împotriva ruşilor”. La sfîrşitul şedinţei, „persoanele prezente, cu drapelele naţionale desfăcute, s-au îndreptat spre centrul ucrainean. „Acolo moldovenilor, se spune în „Очерк”-ul menţionat, li s-a organizat o primire plină de entuziasm, au fost ţinute cuvântări despre fraternitate şi cei prezenţi scandau: “Slavă Ucrainei şi Basarabiei libere”, emoţiile acestora s-au intensificat, în timpul sfinţirii drapelelor a două naţiuni libere” [15].

A doua zi a avut loc adunarea ucrainenilor şi moldovenilor reprezentanţi ai unităţilor militare din garnizoana şi flota de la Sevastopol, cu participarea delegaţilor de la Odesa, la care s-a discutat problema „revendicărilor naţionale şi drepturile ucrainenilor şi moldovenilor, precum şi unitatea de acţiuni, în lupta pentru autonomia democratică, teritorială extinsă a Ucrainei şi Basarabiei”. Decizia adunării a reprodus, cuvînt în cuvînt, rezoluţia moldo-ucraineană, adoptată la Chişinău pe 5 iunie, cu participarea lui Matveev şi Cernei: „Să acţioneze în comun, unanim, în toate cazurile, pentru atingerea scopului propus, ajutîndu-se reciproc şi oferindu-şi susţinere prin toate mijloacele” [16].

La Ecaterinoslav, în timpul adunării de constituire a Comitetului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor garnizoanei locale, la fel a fost înaintată propunerea să stabilească contacte cu ucrainenii [17].

Organizarea unităţilor militare naţionale a contribuit la stabilirea legăturilor strînse între Comitetul Executiv al organizaţiei de la Iaşi a moldovenilor basarabeni şi comitetele organizaţiilor militare ucrainene şi poloneze aflate în subordonarea statului-major al Frontului român. Anticipînd, vom spune că organizaţia din Iaşi a participat activ la pregătirea şi desfăşurarea, în septembrie 1917, a conferinţei organizaţiilor militare naţionale şi de partid, în problema atitudinii faţă de organizaţiile militare naţionale, precum şi elaborarea proiectului regulamentului comitetelor militare naţionale [18].

Formarea unităţilor naţionale se desfăşura nu fără complicaţii. Conform presei, soldaţii şi ofiţerii ucraineni din or. Luţk se pronunţau „împotriva politicii Radei centrale” [19]. Divizia a 14-a de infanterie, al cărei efectiv personal, în mare parte, era alcătuit din moldoveni, a expediat o telegramă, în care îşi exprimau „nedorinţa de a se naţionaliza” [20]. La 12 iulie, la şedinţa extraordinară, comună a comitetelor regimentelor şi companiilor moldoveneşti, praporşcicul Tulbure a raportat că „soldaţii moldoveni ai regimentului 46 de infanterie în rezervă dau dovadă de agitaţie în ce priveşte situaţia lor în regiment, după formarea companiilor separate…, mulţi soldaţi au fugit”, au plecat acasă, chipurile, sfătuiţi „de persoane necunoscute” din Comitetul Executiv al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor [21].

A fost necesară agitaţia în rîndul soldaţilor. Luînd cuvîntul în faţa militarilor din regimentul său, praporşcicul Boldescu a recunoscut că, în regiment, au apărut „neînţelegeri”, la discutarea „problemei stringente despre formarea companiilor moldoveneşti şi ucrainene”, că „mulţi membri ai regimentului sînt informaţi absolut greşit despre importanţa acestei chestiuni”. Referindu-se la faptul că, după revoluţie, în armată a scăzut disciplina, Boldescu a declarat că fără o disciplină strictă, conştientă „este imposibil să-i învingi pe nemţi”, iar atare disciplină este posibilă numai în trupele naţionale, în care „totdeauna va exista mai multă încredere, dragoste şi supunere faţă de conducători decît în oştirile formate din amestecuri de naţiuni”, în ale căror rînduri „veşnic există duşmănie”, exprimată în porecle jignitoare. În calitate de dovadă, el a vorbit despre situaţia evreilor. Deşi printre ei, afirma acesta, există mulţi cavaleri ai Sf. Gheorghe, însă, în virtutea situaţiei lor, lipsită de drepturi, pe timpul regimului vechi, „nu este de mirare că ei deseori se străduiau să se eschiveze de la serviciu”, numai în cadrul unităţilor naţionale ei vor putea „prin fapte, să demonstreze că sînt demni de a fi cetăţeni egali în drepturi cu toate naţiunile”.

Oratorul respingea versiunea că „moldovenii şi ucrainenii vor să-şi formeze trupe teritoriale şi să ceară, cu baioneta, celorlalte naţiuni, autonomia Basarabiei şi a Ucrainei”. „Nu cu baioneta, declara el, cu cuvîntul vom revendica autonomia, însă nu acum, ci la Adunarea Constituantă, prin intermediul reprezentanţilor noştri”, iar armate teritoriale „vor exista atunci cînd Adunarea Constituantă va aproba autonomia, în orice caz, după război”. La etapa dată, încerca să convingă Boldescu auditoriul, Sovietul moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, ca „organizaţie exclusiv militară”, spre deosebire de cele politice, cum sînt Rada ucraineană şi Sovietul naţional moldovenesc, urmăreşte numai scopul „de a spori capacitatea de luptă a armatei”. El şi-a încheiat raportul cu cuvintele, adresate ruşilor, precum şi soldaţilor, şi ofiţerifor de alte naţionalităţi: „Nu ne împiedicaţi să facem o faptă Mare, daţi-ne o mînă de ajutor” [22].

Un val nou de pogromuri, de data aceasta, s-a abătut, mai ales, asupra judeţului Orhei şi a provocat numeroase proteste din partea opiniei publice din Basarabia şi a servit ca argument solid Sovietului moldovenesc de deputaţi ai ofiţerilor din Odesa, pentru a cere comandamentului ocrugului naţionalizarea regimentului 40 de infanterie în rezervă şi dislocarea în Basarabia. În scrisoarea Sovietului, din 19 iunie 1917, adresată şefului statului major al districtului militar Odesa, se spunea: „Cele întîmplate acum în judeţul Orhei şi mult mai înainte în Ismail şi în alte localităţi ale Basarabiei trebuie să servească drept avertisment, în curînd, va trebui recoltată pîinea şi excesele dintre moşieri şi ţărani sînt inevitabile, în urma acestora, Basarabia şi tot Frontul român riscă să rămînâ fără pîine. Dar ceea ce ne îngrozeşte este demobilizarea iminentă a trupelor şi poate chiar foarte curînd. Trenurile nu vor fi în stare să transporte atîta lume şi ea va invada, pe jos, teritoriul Basarabiei, ştiind că acolo va găsi şi vin, şi pîine, păzite râu de femei fără de apărare” [23]. Ca măsură de protejare a ţinutului, Sovietul moldovenesc a propus să fie dislocat regimentul 5 de infanterie în rezervă, din Orhei, la una din staţiile feroviare, iar regimentul 40 de infanterie în rezervă, considerat „cel mai organizat, cu o atitudine conştiincioasă faţă de problema naţională” [24], din Odesa – la Chişinău. Pînă la transferarea acestuia din urmă – să fie „trimise neîntîrziat cîteva detaşamente, alcătuite din soldaţi moldoveni răniţi, în diferite oraşe ale Basarabiei, pentru menţinerea ordinii”. „Aceasta, se spunea în scrisoare, este voia întregului popor al Basarabiei, şi dacă, în cel mai apropiat timp, nu va fi îndeplinită, noi, fără să ţinem cont de nimic, ne vom apăra singuri interesele, ajutaţi de ucraineni, atît în Odesa, cît şi în Chişinău (blocul cu ucrainenii)” [25].

În legătură cu nelegiuirile, săvîrşite în Basarabia de dezertori, de soldaţii regimentelor de marş şi cei din garnizoanele locale, la 11 iulie, din iniţiativa Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din Odesa, a avut loc un miting de protest, la care au participat 4000 de oameni şi a răsunat, din nou, avertismentul că, daca Guvernul Provizoriu nu va lua măsuri de încetare a violenţelor şi jafurilor, soldaţii moldoveni vor fi nevoiţi singuri, “să-şi apere soţiile şi fiicele” [26].

În cele din urmă, comandamentul rus a fost nevoit să cedeze nu doar revendicărilor organizaţiilor ucrainene, dar şi celor moldoveneşti. Ajutorul comandantului şef al Frontului român, generalul Şcerbaciov, în telegrama nr. 156370 a permis înfiinţarea, pentru a fi trimise, în Basarabia, a 16 detaşamente (cohorte) mobile de miliţieni, formate din soldaţii originari din Basarabia, răniţi nu mai puţin de două ori. În instrucţiune se preciza că scopurile detaşamentelor create sînt: asigurarea securităţii sociale şi personale a cetăţenilor; lupta cu dezertarea şi jafurile; interzicerea vinderii secrete a vinului; prevenirea tulburărilor agrare; lupta cu anarhia şi contrarevoluţia; menţinerea ordinii, în cazul demobilizării. Fiecare detaşament trebuia să fie compus din 100 de persoane, comandanţii detaşamentelor erau numiţi de Comitetul Executiv al Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, iar în fruntea tuturor cohortelor era inspectorul, care se supunea nemijlocit şefului statului major al ocrugului militar Odesa şi se afla sub supravegherea şefului garnizoanei Chişinău [27].

La şedinţa Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor garnizoanei Odesa, praporşcicul A. Crihan a fost ales comisar în Basarabia, pentru chestiunile Sovietului şi inspector al detaşamentelor mobile de miliţieni. Lui i se încredinţase organizarea, în Basarabia, a Partidul Moldovenesc al socialiştilor revoluţionari. În activitatea sa, A. Crihan urma să se conducă de instrucţiunea şi statutul Sovietului, să lucreze în strînsă legătură cu acesta, cu „organizaţiile revoluţionare din Basarabia”, şi cu Rumcerod-ul [28].

În instrucţiune se spunea că trebuie tradusă în viaţă declaraţia Sovietului din 25 iunie 1917 referitor la organizarea învăţămîntului moldovenesc, să se ceară insistent acest lucru autorităţilor locale, reprezentate de Comitetul Executiv, de consiliul de zemstvă etc., „apelînd după ajutor la organizaţiile revoluţionare locale”. O însărcinare aparte i s-a dat lui A. Crihan, ce viza înnoirea radicală a aparatului administrativ al guberniei. „În cel mai categoric mod, a insista, se spune în instrucţiune, să fie înlăturaţi funcţionarii guvernamentali şi obşteşti, trimişi în Basarabia de regimul vechi, în scopul rusificării ţinutului”, care “se tem că îşi vor pierde postul, în căzui renaşterii poporului asuprit de ţarism şi duc o propagandă de provocaţie în rîndul moldovenilor, împotriva principiilor fundamentale ale orînduirii socialiste (federaţie, autonomie, naţionalizarea şcolii şi socializarea pămîntului)”. Se atrăgea atenţia asupra faptului că „multe persoane din această categorie există în rîndul învăţătorilor, foştilor funcţionari ai poliţiei, preoţi, pisari din sat şi voloste etc.” [29].

G. Pîntea considera că obţinerea permisiunii de creare a cohortelor a fost „prima victorie reală a moldovenilor militari din Odesa” [30]. Însă cohortele urmau să fie formate, iar pentru aceasta trebuiau depăşite multe greutăţi şi obstacole.

(Va urma)

NOTE:

1. Национальный архив Республики Молдова (НАРМ). Ф. 727. Оп. 2. Д. 8. Л. 93.

2. Свободная Бессарабия. 1917. 25.05. № 32.

3. Свободная Бессарабия. 1917. 5.05. № 24.

4. Свободная Бессарабия. 1917. 18.06. № 60.

5. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 8. Л. 49.

6. Там же. Д. 5. Л. 2 об.

7. Там же. Д. 4. Л. 34 об., 35.

8. Там же. Д. 5. Л. 3 об.

9. Там же. Д. 4. Л. 6 об.

10. Там же. Д. 5. Л. 7.

11. Там же. Л. 4 об., 5.

12. Там же. Л. 7 об., ,12.

13. Там же. Л. 6.

14. Там же. Л. 16.

15. Там же. Д. 1. Л. 80.

16. Там же. Д. 9. Л. 4 об.

17. Кувынт Молдовенеск. 1917. 18.07. №58.

18. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 7. Л. 124.

19. Свободная Бессарабия. 1917. 26.06. № 64.

20. НАРМ. Ф. 727. Oп. 2. Д. 4. Л. 47.

21. Там же. Д. 5. Л. 23.

22. Там же. Л. 46-47 об.

23. Там же. Д. 4. Л. 39.

24. Там же. Д. 5. Л. 26.

25. Там же. Д. 4. Л. 39 об.

26. Свободная Бессарабия. 1917. 15.07. №81.

27. Бессарабская жизнь. 1917. 12(25) .07. № 196.

28. Свободная Бессарабия. 1917. 8.07. № 75.

29. НАРМ. Ф. 727. Oп. 2. Д. 5. Л. 18; Д. 7. Л. 9.

30. Pîntea G. Op. cit. P. 6.

Sursă: I.Levit, ”Moldova dintre Prut și Nistru. 1917. Mișcarea pentru autonomia Republicii Moldovenești”, Chișinău, 2008.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s