Basarabia în anii 1917-1918 (VI): Formarea Sovietului Central Moldovenesc de deputați ai soldaților și ofițerilor


Orașul Bălți, 10 martie 1917. Manifestație populară cu ocazia răsturnării regimului țarist în Rusia.

Părțile precedente se găsesc aici

După revoluţia din februarie, la Chişinău, apare Sovietul moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, condus de praporşcicul T. Cotoros. Însă acest organ, de fapt, nu funcţiona. Alta era situaţia în ce priveşte Sovietul de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ofiţerilor din Chişinău. Din spusele lui G. Pîntea, respectivul Soviet, pe care îl numea „rusesc”, era atotputernic şi deţinea efectiv toată puterea militară şi civilă în Basarabia: la oraşe – prin delegaţii săi în toate instituţiile, la sate – prin emisarii săi la toate volostele” [1].

Abordînd cauzele inactivităţii Sovietului moldovenesc de la Chişinău, membrul Comitetului Executiv al Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din garnizoana Odesa, N. Cernei, care, împreună cu preşedintele Comitetului Executiv al Sovietului în cauză, praporşcicul V. Matveev, a vizitat Chişinăul („pentru a participa la adunarea generală de constituire a organizaţiei provinciale a soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din garnizoana Chişinău” scria, în darea de seamă: „Sînt puţini lucrători. Unicul, praporşcicul Cotoros, care este membru şi în Comitetul de companie, nu poate acorda mult timp. Este adevărat că mai există cîţiva ofiţeri, dar sînt cadeţi şi lipsiţi de principialitate, pur şi simplu”. De aceea, soldaţii moldoveni din garnizoana Chişinău „sînt organizaţi rău”, deşi, în oraş, există Comitetul Central Provizoriu al PNM. În opinia lui Cernei, Partidul Naţional Moldovenesc „este lipsit de viaţă”, „nu are susţinere materială şi morală”. „Un singur drapel există la redacţia „Cuvîntului Moldovenesc”, alte drapele nu se văd”. „Limba moldovenească este auzită numai în conversaţiile ţăranilor, aproape toată intelectualitatea nu este pregătită” [2].

G. Pîntea scria că ideea creării Sovietului central moldovenesc, la Chişinău, i-a venit încă în mai 1917, în or. Roman, după care a vizitat comitetele din Iaşi şi Odesa. În Odesa, la şedinţa Comitetului Executiv moldovenesc din 4 iunie 1917, G. Pîntea, raportînd despre adunarea moldovenilor din armata a IX-a, care urma să aibă loc, comunica despre intenţia sa de a aborda, în cadrul acesteia, problema trimiterii, la Chişinău, a doi ofiţeri şi cinci soldaţi, ca să organizeze acolo Comitetul Central al organizaţiei militare moldoveneşti [3].

La Odesa erau urzite planuri similare, în acest scop la Chişinău, după cum am spus deja, sosesc Matveev şi Cernei. În darea de seamă menţionată, N. Cernei scria că în oraş, la 4 iunie, a fost organizat un miting „desfăşurat cu însufleţire”, la care au participat în jur de 400 soldaţi. În afară de soldaţi, era prezentă „multă lume din oraş”. La miting a fost aprobat programul PNM, apoi – organizată o manifestaţie prin oraş, „la care s-a cîntat imnul naţional şi “Marseillaise” [4]. La „Palatul libertăţii”, manifestanţii au fost salutaţi de preşedintele Comitetului Executiv al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor, Bujeniţa, membrul Sovietului Grosu şi redactorul „Cuvîntului Moldovenesc” Halippa. N. Cernei menţiona că, pentru prima oară, în ultimii o sută de ani, în Ţara Moldovei au fost auzite cuvîntări în limba moldovenească şi, pentru prima dată, a fost ridicat drapelul poporului moldovenesc”. Festivitatea s-a terminat noaptea tîrziu.

Autorul raportului menţiona că organizatorii mitingului au contat pe o participare de amploare a soldaţilor, dar aceştia „n-aveau încălţăminte potrivită”, doar jumătate „se poate spune că era îmbrăcată binişor” [5]. Atunci n-a fost posibil să fie înfiinţat, la Chişinău, Soviet central de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, asupra acestei probleme s-a revenit mai tîrziu.

La 1 iulie Comitetul Executiv moldovenesc al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor garnizoanei Odesa l-a trimis la Chişinău pe membrul comitetului executiv I. G. Păscăluţă. Lui i se înmînează „Instrucţiunea”, în care, din numele moldovenilor militari ai garnizoanei Odesa, i s-a dat însărcinarea să organizeze moldovenii garnizoanei Chişinău, ca să menţină ordinea şi disciplina, necesare în vreme de război şi consolidarea libertăţii şi pentru a le dezvolta conştiinţa datoriei civice faţă de Patrie, să lupte cu dezertarea şi să pregătească poporul de alegeri. Totodată ei trebuiau să ţină cont de programul, adoptat, la 18 aprilie 1917, de soldaţii şi ofiţerii moldoveni ai garnizoanei Odesa, care prevedea:

„1. Să fie organizat în or. Chişinău Sovietul de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni, conform următorului sistem: din partea fiecărei companii, drujini, regiment, formaţie şi stat-major cîte un soldat şi un ofiţer şi să fie adecvat orînduită activitatea organizaţiei;

2. Conform deciziei Comitetului şi cu acordul şefului statului-major al ocrugului militar Odesa, generalul Marx, să fie grupaţi toţi soldaţii moldoveni în companii separate, cu ofiţeri şi subofiţeri moldoveni, din ziua grupării soldaţilor moldoveni în companii separate, să fie trimişi, pentru completare, în divizia a 14-a” [6].

Pentru formarea Sovietului Central Moldovenesc a fost luată decizia să fie obţinută permisiunea comandamentului rus al Frontului român, pentru a fi trimişi la Chişinău un grup de militari moldoveni, fiind eliberaţi de la serviciu în unităţile lor.

Din spusele lui G. Pîntea, el şi secretarul Comitetului Executiv moldovenesc de la Iaşi V. Ţanţu au reuşit să obţină audienţă la locţiitorul comandantului armatelor ruse de pe Frontul român, generalul Şcerbaciov şi, spunîndu-i, contrar adevărului, că la Chişinău deja activează Sovietul Central moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, au obţinut permisiunea să meargă la Chişinău “pe o perioadă nelimitată de timp”, pentru grupul de militari moldoveni, cu scopul de a activa în Comitetul Militar Moldovenesc. Împreună cu G. Pîntea pleacă la Chişinău membrii Comitetului „Uniunii moldovenilor armatei a IX-a”, porucicul P. Varzari şi soldatul I. Mitrean [7]. La începutul lunii iulie, „Cuvînt Moldovenesc” anunţa că Pîntea a sosit la Chişinău, pentru a lua legătura cu Comitetul Central Moldovenesc al Partidului Naţional şi, împreună, au ajuns la o înţelegere cu grupul de agitatori moldoveni, sosit din Petrograd [8]. C. Mimi, comisarul Guvernului Provizoriu în Basarabia, promite să dea ajutor la organizarea şi activitatea viitorului Soviet Central Moldovenesc. În „Бессарабская жизнь” a fost inserat anunţul despre apariţia unei noi organizaţii militare moldoveneşti. Iniţial, organizatorii Sovietului Central Moldovenesc au fost instalaţi în clădirea de pe strada Gogol, vizavi de blocul de studii al gimnaziului 1 de băieţi.

După un şir de întîlniri preventive, la 23 iulie, în incinta secţiei ţărăneşti a Sovietului de deputaţi ai muncitorilor, ţăranilor şi soldaţilor, sub preşedinţia praporşcicului V. Ţanţu, a avut loc şedinţa, după cum se spune în procesul-verbal a „reprezentanţilor moldovenilor de pe Frontul român, a organizaţiei militare din Odesa şi a garnizoanei chişinăuene locale”, cu scopul „organizării Comitetului Central Executiv Moldovenesc al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor” care „trebuie să unească toate organizaţiile militare moldoveneşti, existente pe Frontul român, în oraşele Chişinâu, Odesa, Ecaterinoslav, Sevastopol etc.”.

Persoanele, care au luat cuvîntul la şedinţă, atrăgeau atenţie „asupra rolului enorm al Comitetului Central asupra caracterului stringent al desfăşurării activităţii acestuia”. Este ales Comitetul Executiv în următoarea componenţă: preşedinte – praporşcicul Pîntea; locţiitori ai preşedintelui – porucicul P. Varzari (tot el şi casier) şi soldatul P. Harea; secretari – podporucicul C. Varzari şi soldatul M. Mitrean; membri – praporşcicul A. Crihan, soldaţii I. Golovatic, C. Starodubschi, I. Pleşcu, V. Zubac, V. Andronic, I. Avtenii şi G. Barbă. Fusese făcută precizarea că comitetul este ales pe un termen de trei luni, însă „dacă delegaţii din celelalte organizaţii militare moldoveneşti se vor aduna înaintea acestui termen, poate fi pusă problema completării comitetului sau, dacă va apare necesitatea, chiar a realegerii acestuia” [9].

La început comitetul se întrunea în şedinţe în fiecare zi. La 25 iulie, a fost abordată problema Comitetului Moldovenesc din Chişinâu al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor şi a fost luată decizia „de a-l alipi Comitetului Central, punîndu-i la dispoziţie o secţie aparte, în frunte cu preşedintele ales”. O discuţie aprinsă s-a desfăşurat în ce priveşte tactica şi sarcinile comitetului. Au fost exprimate diverse opinii, în cele din urmă este luată decizia „să se acţioneze chibzuit şi cu tactică, ferm şi insistent să fie traduse în viaţă principiile şi tezele prezentate în declaraţia soldaţilor moldoveni de pe Frontul român şi în cele ale organizaţiei militare din Odesa etc.” [10].

La 26 iulie Comitetul Executiv Central a aprobat „un program scurt” al activităţii sale, în care se sublinia că Sovietul Central moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor „este organizaţie democratică, nu una de partid”, „organ de unificare a tuturor organizaţiilor moldoveneşti, care lucrează în contact şi legătură strînsă”.

În „programul scurt” au fost determinate sarcinile şi scopurile comitetului: „ 1) îmbunătăţirea capacităţii de luptă a armatei; 2) lupta cu dezertarea; 3) traducerea în viaţă, în rîndul populaţiei Basarabiei, a principiilor democratice şi activitatea de organizare a maselor; 4) lupta cu manifestările contrarevoluţionare; 5) pregătirea populaţiei pentru a înţelege şi conştientiza ideea autonomiei Basarabiei; 6) pregătirea populaţiei pentru alegerile în Adunarea Constituantă; 7) unirea militarilor Basarabiei; 8) susţinerea tuturor forţelor şi organelor locale, care urmăresc instaurarea ordinii de drept şi autonomia Basarabiei; 9) lupta, alături de instituţiile guvernamentale şi organizaţiile locale obşteşti, împotriva tuturor tipurilor de asuprire a populaţiei locale” [11].

Pentru elaborarea urgentă a statutului Comitetului Executiv Central moldovenesc a fost creată o comisie din care făceau parte căpitanul Cojuhari, ştabs-căpitanul Andronachi, soldatul Golovatic şi studentul Macovei. La propunerea căpitanului Cojuhari, au fost formate secţiile Comitetului Executiv şi determinate sarcinile acestora. Secţiei garnizoanei i s-a încredinţat „să se ocupe de toate chestiunile soldaţilor moldoveni ai garnizoanei locale”, secţiei de miliţie – „de problemele miliţiei militare, formată din soldaţi moldoveni”, comisiei de agitaţie – să facă propagandă în rîndul soldaţilor şi să pregătească agitatori, pentru a explica „sensul revoluţiei”, secţiei de gospodărire – „să organizeze concerte, lecţii publice, cu scopul de a mări mijloacele”. Un rol aparte avea să-i revină secţiei de literatură, care urma să fie responsabilă de ediţiile periodice, să pregătească „tot felul de articole pentru ziare”, să respingă „acuzaţiile la adresa comitetului”, şi, mai ales, „să se ocupe de elaborarea proiectului autonomiei Basarabiei” [12].

La şedinţa Comitetului Executiv, a fost luată hotărîrea „de a stabili contacte” cu Comitetul Executiv din Chişinău de deputaţi ai soldaţilor şi muncitorilor. Această misiune i-a fost încredinţată delegatului din partea ofiţerilor de pe front, căpitanului Cojuhari şi porucicului P. Varzari [13].

Cojuhari şi Varzari au raportat la şedinţa din 27 iulie a Comitetului Executiv Central moldovenesc despre rezultatele tratativelor cu conducerea Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău. Căpitanul Cojuhari a spus că „au fost întîlniţi amabil, după care el a avut o discuţie îndelungată cu preşedintele Comitetului, care a declarat, se spune în procesul-verbal al şedinţei, că „este oportună formarea Comitetului Central Moldovenesc, ei salută asemenea organizaţie, deoarece, deşi Comitetul Executiv de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor îşi desfăşoară activitatea pentru binele populaţiei, în pofida străduinţelor, nu se bucură, în rîndul moldovenilor, de încrederea pe care ar trebui s-o aibă” [14].

Preşedintele Comitetului Executiv al Sovietului din Chişinău a promis să informeze adunarea generală a Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor despre dorinţa Comitetului Central Moldovenesc de a lucra împreună şi de a avea reprezentanţi proprii în Comitetul Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor, rezultatele raportului său urmau să fie aduse la cunoştinţa Comitetului Central Moldovenesc militar [15].

Ziarul „Известия Кишиневского Совета рабочих и солдатских депутатов”, comunicînd despre înfiinţarea Comitetului Executiv central moldovenesc, cu permisiunea comandamentului militar, sublinia că în el sînt reprezentaţi nu numai organizaţia soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni de la Odesa, dar şi „moldovenii tuturor armatelor, chiar şi celor aflate pe Frontul din Riga”. Ziarul scria că, avînd drept scop lucrul „în relaţie cu organizaţiile obşteşti locale”, Comitetul Central moldovenesc a avut de înfruntat obstacole, „a căror cauză era linia de comportare oarecum neînţeleasă a Partidului Naţional Moldovenesc local”. În continuare, în darea de seamă inserată în ziar, despre şedinţa Comitetului Executiv Central Moldovenesc din 2 august, se spune: „La ultima şedinţă a Comitetului Executiv Moldovenesc, erau prezenţi membrii Comitetului Executiv al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor, Levenzon şi Cernocalschi. Cuvîntările oratorilor, membri ai Comitetului Moldovenesc şi ai unităţilor au demonstrat că suspiciunile şi neîncrederea, expuse de o parte sau alta, nu aveau teren real şi baze serioase”. În cele din urmă, respectivele două comitete s-au înţeles să organizeze, în comun, şedinţele prezidiilor, în opinia ziarului aceasta însemna stabilirea unui contact, „dacă nu chiar fuziunea ambelor comitete”. Părţile s-au mai înţeles să ţină, în comun, şedinţele Comitetelor Executive, cînd urmau să fie discutate chestiuni „de însemnătate gubernială”. În ce priveşte problemele cu „caracter pur naţional”, Comitetului Executiv central i se acordă „dreptul de a le soluţiona de sine stătător” [16].

A doua zi, acelaşi ziar a inserat, cu titlul “К объединению молдавского исполнительного комитета и исполнительного комитета рабочих и солдатских депутатов”, darea de seamă а Comitetului Executiv al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău despre şedinţa din 3 august, la care „era prezent in corpore prezidiul Comitetului Executiv al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni”. La şedinţă, din cele relatate din ziar, tema principală „a fost problema unificării ambelor comitete, pentru activitate comună, pe târîm cultural-iluminist în Basarabia”. G. Pîntea a vorbit succint despre istoria apariţiei Sovietului Central Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, subliniind „importanţa acestuia, pentru front şi pentru spatele frontului Basarabiei”. Salutîndu-i, în numele Sovietului Central Moldovenesc, pe deputaţii muncitorilor şi soldaţilor, oratorul şi-a exprimat convingerea că „activitatea comună cu asemenea organizaţie promite (Sovietului moldovenesc – I. L.) succes în ridicarea ţinutului, atît în plan economic, cît şi politic”.

G. Pşonic, care prezida şedinţa, i-a mulţumit lui Pîntea pentru salutare şi a subliniat că „în Basarabia, înapoiată şi incultă, sînt foarte preţioşi lucrătorii moldoveni, care cunosc problemele şi, mai ales, posedă graiul poporului moldovenesc”.

Au avut loc discuţii aprinse ce vizau unificarea comitetelor, care au scos la iveală „unanimitatea de idei” în ce priveşte „confirmarea necesităţii fuziunii”.

G. Pîntea, în cartea sa, referindu-se la respectivele contacte, scria: „Bineînţeles că aceste tratative nu erau sincere – nici dintr’o parte nici din alta. Moldovenii căutau să evite lupta imediată şi încearcă s’o amîne pe cînd vor fi complet pregătiţi; iar ruşii tindeau să instituie un fel de tutelă asupra Comitetului moldovenesc şi mai ales o deaproape supraveghere”. Conform afirmaţiei lui Pîntea, ideea fuziunii comitetelor venea „de la ruşi”, adică din partea Sovietului de la Chişinău, însă Comitetul moldovenesc „o refuzase categoric”. Cu toate acestea, dreptul, care i s-a acordat acestuia din urmă, de a participa la şedinţele Comitetului din Chişinău, scria Pîntea în continuare, a avut „o deosebită importanţă, deoarece, prin aceasta căpătăm posibilitatea de a influenţa acţiunea lui în sensul dorit de noi şi a-i reduce cu încetul rolul pe care îl avusese pînă atunci,… să obţinem, datorită „apropierii” în cauză, o odaie pentru comitetul nostru, în „Palatul Libertăţii”, ceea ce, la fel, a avut o mare importanţă”, iar peste cîteva săptămîni să ocupe toată clădirea şi să “reducă cu încetul rolul pe care îl avusese pînă atunci” Sovietul de la Chişinău [17].

Trebuie însă să luăm în consideraţie faptul că G. Pîntea şi-a editat cartea la Chişinău în 1931, cînd era, din punct de vedere politic, mai avantajos să scrii despre propriile „biruinţe” asupra Sovietelor, chiar şi eser-menşevice, decît să vorbeşti despre colaborarea cu acestea. Astfel este neverosimilă şi afirmaţia că rolul Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău fusese „redus aproape la zero”.

Crearea Comitetului Executiv Central moldovenesc al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din Chişinău n-a preluat îndată de la Sovietul Moldovenesc din Odesa funcţiile de conducere a mişcării naţionale, realizată în rîndul militarilor moldoveni. Sovietul din Odesa, ca şi mai înainte, îşi desfăşura activitatea de extindere a numărului comitetelor moldoveneşti şi Sovietelor în armată şi în spatele frontului. Acesta a stabilit legătura cu militarii moldoveni, care se aflau pe Frontul de Nord. În urma abordării respectivei chestiuni, la şedinţa comună a comitetelor moldoveneşti ale regimentelor şi companiilor, la 30 iulie a fost luată decizia „de a exprima mulţumiri tuturor organizaţiilor Frontului de nord, pentru participare activă în viaţa ţinutului natal, Basarabia” şi de obţinere a adreselor organizaţiilor moldoveneşti, ca să le trimită ulterior cîte un delegat „pentru organizarea naţiunii” [18].

La aceeaşi şedinţă, a fost examinată problema atragerii „moldovenilor transnistreni” la mişcarea naţională. În rezoluţie se afirma: „avînd în vedere că populaţia de jumătate de milion a Transnistriei nu poate fi indiferentă faţă de organizarea naţionalităţii sale şi, luînd în consideraţie demersul Comitetului Executiv central moldovenesc de a lăsa deschisă întrebarea, trebuie (- I. L.) ajutate, prin orice mijloace posibile, organizaţiile Transnistriei, în realizarea aspiraţiilor naţionale, să fie împuterniciţi toţi soldaţii moldoveni să organizeze şi să extindă cît mai mult propaganda” [19].

Comitetul din Odesa trimitea în continuare emisarii săi, pentru a lua legătura şi a acorda ajutor comitetelor şi Sovietelor moldoveneşti, care erau înfiinţate, îi lua la „stagiune” pe reprezentanţii acestora, asculta dările lor de seamă etc. Pentru a ţine legătura cu Comitetul din Odesa, Sovietul Moldovenesc din or. Sevastopol l-a trimis pe plutonierul major G. Turcuman. La 28 august el a prezentat un raport despre activitatea Comitetului Executiv din Sevastopol. La această şedinţă, Turcuman şi militarul cu termen redus Şt. Holban au fost cooptaţi în componenţa Comitetului Executiv al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor [20].

Scriind, la Sevastopol, despre primele impresii după sosirea la Odesa şi despre contactele cu conducerea Comitetului Executiv moldovenesc local, Turcuman menţiona, la 4 septembrie 1917: „Preşedintele Comitetului Executiv moldovenesc, ştabs-căpitanul Cateli, în prezenţa soldaţilor, în discuţia cu mine, şi-a expus opiniile asupra situaţiei actuale şi eu vă asigur că el într-adevăr este revoluţionar-socialist şi propagă acelaşi program ca şi noi, tovarăşi sevastopoleni, şi anume ca pămîntul să treacă gratuit în mîinile poporului muncitor, el luptă pentru adevăr, din primele zile ale revoluţiei şi chiar înainte de ea” [21]. În continuare, Turcuman informa Comitetul din Sevastopol că Odesa i-a trimis un ajutor bănesc în mărime de 300 rub., îl va aproviziona cu literatură „pentru a o repartiza gratuit soldaţilor şi marinarilor” şi îi va trimite „cele mai importante procese verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv moldovenesc din Odesa, pentru coordonarea acţiunilor” [22]. Cu toate acestea, el scria că „principalul organ de consolidare se află la Chişinău” şi „în Sovietul Central moldovenesc din Chişinău există circa 40 de membri” [23].

La o lună de la înfiinţarea sa, Comitetul Executiv militar central moldovenesc, consolidîndu-se, cu ajutorul reprezentanţilor trimişi la Chişinău de către comitetele din Odesa, Iaşi, Sevastopol, Novogheorghievsk etc., începe să-şi desfăşoare activitatea.

La 30 iulie, la şedinţa extraordinară a reprezentanţilor comitetelor moldoveneşti ale regimentelor, companiilor şi bateriilor din garnizoana Odesa este luată hotărîrea să fie delegaţi în Sovietul Central Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor şi în secţia acestuia de agitare şi iluminare mai mult de 20 de persoane, inclusiv din următoarele regimente de infanterie în rezervă: regimentul 40 – 10 oameni, 46 – 2, 48 – 1, 49 – 1, din partea flotei – 2, bateriei de artilerie – 1, a Comitetului Executiv – 2 persoane etc. [24]. Comitetul din Sevastopol i-а trimis la Chişinău pe marinarii cuirasatului „Борец за свободу” G. Dascăl şi I. Raţoi [25]. Ca reprezentant al Odesei, în Comitetul Central Moldovenesc a fost delegat, în afară de A. Crihan, N. Cernei, din partea or. Novogheorghievsk – soldatul Braga. Sovietul de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din Chişinău era reprezentat de P. Harea.

Comitetul de la Iaşi, trimiţînd în Comitetul Central reprezentantul său, pe militarul cu termen redus, traducător al statului major I. Buzdugan, i-а dat următoarea „Instrucţiune”:

„1) … să organizeze poporul Basarabiei, şi anume în oraşe şi sate – comitete ţărăneşti, de voloste şi săteşti, din rîndul locuitorilor moldoveni, pentru apărarea intereselor naţionale, după principiul autodeterminării, proclamat de Marea Revoluţie Rusă, adică pentru apărarea autonomiei politice, naţionale şi teritoriale a Basarabiei şi lupta, care reiese de aici, pentru crearea Sovietului Suprem ţinutal al Basarabiei, ca organ al democraţiei revoluţionare unite a Basarabiei;

2) pentru lupta de constituire a Marii Republici Federative Democratice Ruse, bazată pe principiul ferm al socialismului internaţional: dreptul fiecărei naţiuni la autodeterminare liberă;

3) pentru lupta de transmitere a pămîntului poporului muncitor, după principiul elaborat de Adunarea Constituantă din Rusia;

4) pentru lupta cu contrarevoluţia, anarhia şi terorismul”.

Lui I. Buzdugan i s-a încredinţat să convoace adunări săteşti şi de voloste, la care să aducă la cunoştinţa ţăranilor revendicările şi declaraţiile Sovietului organizaţiilor unite de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni basarabeni de pe Frontul român şi, „în cel mai categoric mod”, să insiste pe lîngă executivul gubernial, Comitetul Executiv Central moldovenesc şi pe lîngă alte „organizaţii revoluţionar-democratice” să fie înlăturaţi „cinovnicii guvernamentali şi obşteşti – slugile regimului vechi în rusificarea ţinutului” [26].

Completîndu-şi componenţa cu fruntaşii mişcării naţionale moldoveneşti, sosiţi de pe Frontul român din Odesa, Sevastopol, Novogheorghievsk şi alte localităţi, Sovietul Central Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor îşi extindea tot mai mult activitatea. După cum menţiona V. Bîrcă, în scrisoarea din 26 august, expediată la Odesa pe numele lui N. Osoianu, „se pot face mai multe, dar nu ajung oameni. Permanent, în Comitetul Central Moldovenesc activează 10 ofiţeri şi 15 soldaţi”. Bîrcă face referire şi la zvonul, care circula în Odesa că „Chişinăul intenţionează să alipească Basarabia la România”. El afirmă că Comitetul Central „nu acceptă acest lucru, iar în ce-i priveşte pe Halippa şi Herţa, nu pot să vă spun nimic” [27].

(Va urma)

NOTE:

1. Pîntea G. Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii Basarabiei. Chişinău. 1931. P. 16.

2. Национальный архив Республики Молдова (НАРМ). Ф. 727. Оп. 2.Д. 8.Л. 3.

3. Там же. Д. 5. Л. 19.

4. Там ж е. Д. 4. Л. 6.

5. Там же.

6. Там же. Л. 42, 42 об.

7. Pîntea G. Op. cit. Р. 14, 15.

8. Кувынт Молдовенеск. 1917. 9.07. № 54.

9. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 7. Л. 38, 38 об.

10. Там же. Л. 40.

11. Там же. Л. 41, 41 об.

12. Там же. Л. 42 об.

13. Там ж е. Л. 40.

14. Там же. Л. 42.

15. Там же. Л. 42 об.

16. Известия Кишиневского Совета… 1917. 4 (17).08. № 69.

17. Pîntea G. Op. cit. Р. 17.

18. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 5. Л. 32.

19. Там же.

20. Там же. Д. 9. Л. 33.

21. Там же. Л. 24.

22. Там же. Л. 24 об.

23. Там же. Л. 25.

24. Там же. Д. 5. Л. 35. A fost formată lista nominală a persoanelor care urmau să fie trimise, din aceasta făceau parte: subofiţerii Teleiman A. S., Pşeniţchi V. I., Andrieş D. S., Slivca I. F., Safronie E. F., Samburschi S. Gh., Cojocari A. Gh., Urlescu I. O., subofiţerii inferiori Scurtu I. F., Bîrca F. Р., Iachimov I. I., Gabrişi I.I., Ursachii N. V., Apopii Gh. V., Şveţ Ia. V., Muntean N. A., Şarbani F. Gh., plutonierii majori Evstratiev V., Grecu Gh. V., Galiţchi S. Р., efreitorii Lesnic S., Chitoroga V. A., Ivanov T. Gh., soldaţii Prohirii F. F., Coniţa С. Р., Sorbală V. I., Voloh V. Gh., Bina А. Р., Dimov Gh. Р., Holban S. В. (Там же. Д. 11. Л. 30). Din persoanele incluse în listă, puţine au reuşit să meargă la Chişinău.

25. Там же. Д. 9. Л. 17.

26. Там же. Д. 7. Л. 78, 78 об.

27. Там же. Д. 11. Л. 34 об.

Sursă: I.Levit, ”Moldova dintre Prut și Nistru. 1917. Mișcarea pentru autonomia Republicii Moldovenești”, Chișinău, 2008.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s