Basarabia în anii 1917-1918 (IV): Partidul Național Moldovenesc și problema agrară

Părțile precedente se găsesc aici

În Basarabia, ţinut agrar, atitudinea ţăranilor faţă de partide era determinată, în mare parte, de poziţia acestora vizavi de chestiunea agrară. Formularea ambiguă din varianta iniţială a programului PNM “despre împroprietărirea ţăranilor fară pămînt”, fără a se preciza din contul căror proprietăţi, în ce condiţii va fi aceasta efectuată, însuşi faptul că liderii partidului erau moşieri, ofereau temei de critică chiar şi reformatorilor cumpătaţi.

Referindu-se la formulările programului agrar al Partidului Naţional Moldovenesc, socialistul norodnic A. C. Şmidt întreba: „De ce nu se foloseşte formula acceptată de toţi: “pămîntul – poporului truditor”? Pentru interesele cui a fost schimbată redacţia: “în interesele plugarilor sau ale moşierilor?” A fost supus criticii şi punctul programului PNM, care glăsuia: „Veniturile de pe proprietăţile mănăstirilor străine trebuie folosite pentru necesităţile instituţiilor de învăţămînt şi de binefacere”. A. C. Şmidt întreba: „Oare nu este timpul să renunţăm la privilegiile naţionale? Şi la ce venituri de pe proprietăţile mănăstirilor străine visează Partidul Moldovenesc? Oare acesta refuză să le dea plugarilor chiar şi pămînturile mănăstireşti?” [1].

Critica, în legătură cu unele principii incluse în programul PNM, răsuna şi din partea persoanelor, care, în linii generale, aprobau cerinţele naţionale. Astfel, socialistul norodnic N. Popovschi, în articolul „Бессарабские молдаване и Молдавская партия” remarca: „Deşi în programul partidului sînt prezente atît revendicări naţionale cît şi social-politice, „esenţial este recunoscut momentul naţional şi de el depinde realizarea sarcinilor partidului”. Formularea vagă a unor puncte (este vorba despre punctele 9 şi 10, care vizau chestiunea agrară – I. L.) ne dă temei chiar să credem că indiciul naţional este ridicat de partid la nivelul valorii morale, care poate înlocui şi ajutorul personal, şi neadevărul social. “Este clar, concluziona autorul, că Programul Partidului Moldovenesc diminuează marile scopuri ale revoluţiei. Va oferi oare Partidul Moldovenesc ceea ce ei (moldovenii basarabeni – I. L.), care au avut de suferit sub jugul robiei, veacuri la rînd, aşteaptă de la apărătorii lor? În această privinţă, programul trezeşte îndoieli mari”. N. Popovschi finalizează articolul cu o întrebare avertisment: „Nu sînt oare ameninţaţi moldovenii din Basarabia, în rezultatul acestor măsuri, să rămînă în aceeaşi situaţie socială grea, cu o consolare tristă că a fost determinată de instituţia legislativă naţională” [2].

Chiar şi Şt. Ciobanu, unul din liderii PNM, mulţi ani mai tîrziu, referindu-se la programul partidului său, constata: „el prevede un maximum de revendicări naţionale. Problemele de ordin social rămîn în umbră: se vorbeşte despre unele drepturi cetăţeneşti, se spune ceva vag despre împroprietărirea plugarilor fără să se prevadă modul acestei împroprietăriri” [3].

Între timp, în satul basarabean, mulţimea de agitatori ai partidelor socialiste, mai ales revoluţionarii socialişti (eserii), propagau activ programul lor agrar, care prevedea că ţăranilor muncitori li se va transmite marea proprietate funciară. Ţăranii basarabeni, suferind din cauza lipsei de pămînt, ascultau cu plăcere aceste voci.

Munca activă în rîndul ţăranilor Basarabiei, mai ales în judeţele de sud, precum şi în raioanele de pe malul stîng al Nistrului, era efectuată de secţia ţăranilor din cadrul Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Odesa. Din iniţiativa secţiei în cauză, la 6-8 aprilie, în Odesa, a avut loc congresul plugarilor, la care au participat circa 2000 de delegaţi din guberniile Herson, Podolia, Tavria şi din Basarabia. Erau prezenţi şi delegaţi din judeţele Akkerman şi Izmail, au venit reprezentanţi ai judeţelor Chişinău şi Bender, reprezentanţi din Bălţi, Rîşcani, Bolotina, Făleşti, Ungheni, Sculeni, Corneşti [4].

În rezoluţia despre putere, congresul plugarilor a promis, „prin toate eforturile, să susţină Guvernul Provizoriu, deoarece el va acţiona conform voinţei poporului, expusă de Sovietul de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor şi de deputaţii plugarilor de la sate”. În problema războiului şi păcii, ţăranii, se spunea în rezoluţie, sînt de acord să continue războiul „pînă cînd toate popoarele vor fi de acord să încheie pace, astfel ca să nu ia pămînt străin, nici să-l dea pe-al lor”.

Congresul, exprimînd dorinţele şi tendinţele maselor largi ale ţăranilor, a adoptat rezoluţia despre transmiterea gratuită a tuturor domeniilor mari private în mîinile ţăranilor muncitori. Dar dreptul de a lua o decizie definitivă asupra problemei agrare congresul îl acorda Adunării Constituante. Deocamdată, este luată hotărîrea să fie însămînţate neîntîrziat pămînturile moşiereşti care nu erau prelucrate [5].

Mulţi delegaţi ai congresului, întorcîndu-se acasă, propagau hotărîrile acestuia, făceau apel la ţărani să le traducă în viaţă. În luna aprilie, cu rugămintea de a trimite literatură şi ziare în limba rusă şi moldovenească, se adresau secţiei ţărăneşti a Sovietului din Odesa ţăranii tîrgurilor Comrat şi Tatarbunar, satelor Talmaza din judeţul Akkerman, Ghiltos din judeţul Izmail, Malaieşti, Ciobruci, Ploscoie, judeţul Tiraspol etc [6].

Congresul plugarilor, indiscutabil, a influenţat asupra soldaţilor moldoveni, ţărani de origine, care au luat parte la mitingul numeros, menţionat, din 18 aprilie 1917, organizat de PNM. Ei cereau insistent să fie soluţionată chestiunea agrară şi conducerea PNM a fost nevoită să introducă în rezoluţie, apoi şi în programul său agrar, corectivele principale, care nu erau pe placul marilor proprietari de pămînt. Dar moşierii, care conduceau partidul, nu se grăbeau să facă publice schimbările, ceea ce i-a adus prejudicii partidului şi a trezit suspiciunile muncitorilor de la sate. La multe întruniri desfăşurate în diferite voloste şi sate, ţăranii moldoveni, reproducînd, din rezoluţiile adoptate, punctele din programul PNM referitor la şcoală, limbă, biserică, administraţie, determinîndu-şi poziţiile în problema agrară, luptau pentru traducerea în viaţă a programului agrar al eserilor. Astfel, în rezoluţia menţionată a consfătuirii delegaţilor din volostea Slobozia, judeţul Bălţi, din 23 aprilie, prezidată de I. Pelivan, la care a fost aprobat, în principiu, programul PNM, cu privire la pămînt, se spunea că acesta “trebuie dat, fără răscumpărare, maselor populare, care îl prelucrează” [7].

În aceeaşi zi, a avut loc întrunirea ţăranilor din satul Sarata Veche din volostea Făleşti, organizată cu ajutorul lui A. Paladi, consăteanul lor, subofiţer al regimentului 40 de infanterie în rezervă şi membru al comitetului organizatoric al Partidului progresist moldovenesc din Odesa. Localnicii au pregătit, din timp, două drapele: drapelul naţional moldovenesc şi unul roşu, revoluţionar. Pe primul erau scrise cuvintele: „Trăiască Rusia liberă şi Basarabia autonomă”, pe-al doilea – „Poporului muncitor – pămînt şi libertate” [8].

Foarte clar, cu precizări care proprietăţi funciare trebuie transmise ţărănimii muncitoare, a fost formulată rezoluţia întrunirii delegaţilor volostei Lăpuşna, care a avut loc la 16 mai 1917. Prezida întrunirea D. A. Ciugureanu, au ţinut discursuri delegaţii organizaţiei moldoveneşti din Odesa, A. Caraman şi V. Chiorescu. „Tot pămîntul din Basarabia, citim în rezoluţie, indiferent dacă aparţine împăratului sau mănăstirilor, bisericii sau moşierilor, trebuie transmis gratuit ţăranilor, care îl prelucrează cu mîinile lor”. S-a vorbit şi despre faptul ca Adunarea Constituantă trebuie să aibă grijă „de bătrîni, invalizi, de persoanele neputincioase, de acei, care nu sînt în stare să se întreţină cu munca lor” şi să fie stopată colonizarea pămînturilor basarabene de către veneticii „din alte ţări” [9].

Preşedintele întrunirii desfăşurată în volostea Lăpuşna, judeţul Chişinău, V. Ungureanu, comunicîndu-i ştabs-căpitanului Cateli despre hotărîrea ţăranilor „de a adera la programul Partidului Naţional Moldovenesc”, scria în telegrama expediată: „Salutăm, în persoana Dumneavoastră, conducătorul soldaţilor moldoveni şi promitem susţinere, prin toate mijloacele, în realizarea revendicărilor principale ale poporului moldovenesc – autonomie şi pămînt poporului muncitor” [10].

Cerinţa întrunirilor săteşti, despre trecerea marii proprietăţi funciare în mîinile ţărănimii, a fost pusă la baza deciziilor, care vizau problema agrară, luate de congresul ţărănesc gubernial, organizat la 21 mai în Chişinău. Conştientizînd importanţa poziţiei congresului pentru evoluţia cu succes a mişcării naţionale, organizaţiile din Chişinău şi Odesa ale Partidului Naţional se pregătiseră minuţios pentru aceasta.

La 14 mai, la adunarea generală a delegaţilor din partea soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din unităţile garnizoanelor Odesa, Herson şi Nikolaev şi de pe Frontul român a fost formată, prin vot, o delegaţie din cinci persoane (Cernei, Păscăluţă, Gafencu, Aganovici, Maimaş), cărora li s-au înmînat mandate de deplasare la Chişinău, ca să participe la congresul ţărănesc [11].

În scopul elaborării poziţiei delegaţiei participante la congres, la 19 mai, a fost convocată o şedinţă, pentru a discuta „probleme de importanţă maximă pentru existenţa şi orînduirea ţinutului basarabean”, la care au fost invitaţi „ofiţeri, cinovnici, militari cu termen redus şi învăţători basarabeni, moldoveni şi ucraineni, care nu erau membri ai Sovietului, însă doreau să apere interesele Basarabiei” [12].

În prima jumătate a lunii mai, Comitetul din Odesa a trimis în Basarabia un grup de agitatori. A.Caraman, V. Cocîrlă, V. Chiorescu, F. Bujoiţa, V. Talambuţă şi alţii au vizitat un şir de sate din judeţele Orhei şi Chişinău, ei propagau programul PNM şi, mai ales, revendicau autonomia Basarabiei, participau la organizarea alegerilor delegaţilor ţărăneşti pentru congres. Însă, întrucît numărul agitatorilor pregătiţi era mic, PNM n-a fost în stare să desfăşoare o propagandă de amploare, care să cuprindă toate judeţele şi numeroase localităţi. N-au putut îndeplini această sarcină nici studenţii moldoveni, care au organizat, la 20 mai, în incinta redacţiei ziarului „Cuvînt Moldovenesc”, un congres, la care au decis să lucreze în contact cu Partidul Naţional Moldovenesc şi să-l ajute la organizarea propagandei în judeţe [13].

Erau mult mai numeroşi agitatorii din partea partidelor socialiste şi ai Sovietelor locale, care dădeau preferinţă, în activitatea lor politică în rîndul maselor, chestiunilor sociale, legate, în primul rînd, de soluţionarea problemei agrare. Ei influenţau enorm ţăranii, care ascultau cu interes fiece cuvînt rostit despre pămînt. În acelaşi judeţ, Orhei, unde făceau agitaţie A. Caraman şi V. Ciorescu, lucrau concomitent, printre ţărani, şi delegaţii din partea deputaţilor muncitori şi soldaţi din Sovietele Orhei şi Rezina. În darea de seamă despre lucrul efectuat, A. Caraman, constatînd că agitatorii Sovietului din Orhei, trimişi în satele judeţului, „cunosc puţin sau nu cunosc, în general, limba moldovenească”, menţiona că ei au influenţă totuşi asupra localnicilor, care, se temea Caraman, „pot merge împotriva intereselor moldovenilor”, adică “se pot pronunţa împotriva autonomiei ţinutului” [14]. Şeful sectorului trei al miliţiei din judeţul Orhei raporta că comitetele de voloste şi cele săteşti sînt influenţate de bolşevici, care organizează adunări, fac apel să fie acaparate pămînturile moşiereşti, îi sfătuie pe ţărani să nu încheie contracte de arendă a pămîntului şi de cosire a fînului [15]. Sub influenţa acestei agitaţii, se intensifica lupta dintre ţărani şi marii proprietari de pămînt [16].

Factorii în cauză au provocat mari tensiuni, în timpul dezbaterilor la congresul ţărănesc, la care fuseseră prezenţi circa 500 de delegaţi. După numărul participanţilor, era cel mai impunător congres din cîte au avut loc în Basarabia, în primăvara anului 1917.

La congres, chestiunea principală era pămîntul, dar n-a fost ocolită nici autonomia Basarabiei, care deşi, pe ordinea de zi, nu figura, a fost totuşi abordată, în cadrul congresului, de către reprezentanţii Partidului Naţional Moldovenesc. Împărtăşindu-şi impresiile despre congres, corespondentul de la “Свободная Бессарабия” scria: „De dimineaţă, delegaţii, în întruniri şi grupuri, discută probleme noi pentru ei. Discută despre autonomia Basarabiei. Nu există certitudine. A apărut o oarecare luptă neînţeleasă” [17].

Detalii despre „o oarecare luptă neînţeleasă” ne dă, în scrisoarea trimisă grupului Partidului Naţional Moldovenesc din Odesa, V. Cazacliu, participant la congresul ţărănesc. „Sosind la Chişinău, scria el, eu, cu tovarăşii mei studenţi şi soldaţi, am început a ne pregăti de luptă, întrucît ştiam din timp că se prevede o luptă grea. Cum au început a se aduna ţăranii, am pornit o luptă de agitaţie intensivă, iniţial, ţăranii ne-au întîmpinat foarte duşmănos, deoarece alţii făcuseră intens agitaţie împotriva noastră” [18].

Lupta s-a axat pe problemele alegerii prezidiului şi a preşedintelui congresului, determinarea limbii de desfăşurare a forumului, valabilitatea mandatelor reprezentanţilor judeţelor de sud ale Basarabiei, unde majoritatea populaţiei o constituiau ucrainenii, bulgarii, găgăuzii, nemţii, ruşii, evreii etc. Dar membrii şi adepţii PNM erau preocupaţi de atitudinea congresului faţă de ideea autonomiei Basarabiei.

S-a ajuns pînă la aceea că o parte din delegaţii moldoveni au părăsit sala, întrunindu-se într-o şedinţă independentă, în clădirea consiliului de zemstvă a guberniei. Dezbinarea a fost totuşi depăşită, datorită activităţii oaspetelui de la congres, membrul Comitetului Executiv al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Petrograd, N. Sokolov, care, din cele spuse de V. Cazacliu, a venit la consiliu şi „a promis să abordeze, în Sovietul de deputaţi ai soldaţilor şi muncitorilor, problema autonomiei Basarabiei şi să-i susţină”. „Noi, scrie Cazacliu, l-am ovaţionat zgomotos şi am promis să lucrăm, a doua zi, împreună cu ruşii” [19].

Luînd cuvîntul la congres, N. Sokolov, a cărui cuvîntare era tradusă în limba moldovenească, a declarat că „tuturor unităţilor teritorial-etnografice ale Rusiei, inclusiv Basarabiei, li se va acorda autonomie, în cadrul Rusiei”. Această declaraţie, după cum relatează ziarul, a provocat „ovaţiile entuziasmate ale ţăranilor” [20].

Luînd cuvîntul, din numele delegaţilor moldoveni, Şt. Ciobanu a salutat Sovietul de la Petrograd şi Guvernul Provizoriu, acordîndu-le încredere deplină, şi a promis să susţină guvernul, „prin toate forţele şi să participe la război, pînă la sfîrşitul victorios, precum şi în realizarea cuceririlor revoluţionare”. “Moldovenii, continua el, năzuind autonomia Basarabiei, doresc şi vor trăi numai în unire deplină cu marea şi indivizibila Rusie. Legenda despre separatismul lor este o clevetire, din care îşi făceau carieră diferiţi escroci în timpul regimului vechi” [21]. Congresul l-a salutat pe I. Păscăluţă, reprezentant din partea organizaţiei moldoveneşti de la Odesa.

Congresul gubernial al ţăranilor s-a pronunţat pentru viitoarea Republică Federativă Rusă, cu parlament unicameral, fără preşedinte, cu cea mai extinsă autonomie pentru toate popoarele [22]. Şt. Ciobanu preciza că se avea în vedere „numai autonomia naţională, nu şi cea teritorială” [23].

În ţinut existau şi persoane care, la adunări, congrese, în presă se pronunţau pentru forma constituţional-monarhică de cîrmuire în Rusia, cu parlament bicameral, iar unii îi rezervau aristocraţiei a doua cameră. Acest punct de vedere era susţinut, cu îndîrjire, la congresul învăţătorilor din judeţul Orhei de către cîţiva preoţi, prezenţi acolo. Congresul însă nu i-a susţinut şi s-a pronunţat pentru o republică democratică [24].

Judecind după scrisoarea lui V. Cazacliu, prezentată deja, hotărîrea Congresului gubernial al ţăranilor din Basarabia referitor la autonomie satisfăcea pe deplin, la acea etapă, conducerea PNM. „Cu discursuri serioase şi chiar cu ameninţări, trebuie să o recunoaştem, am realizat ceea ce ne-am dorit. Poate, după aceasta, toţi împreună, vor striga: „Trăiască autonomia Basarabiei”, scria el”. “Repet, datorită activităţii şi propagandei noastre, organizate intens, am reuşit să obţinem rezoluţia dorită despre orînduirea statului rus şi autonomia Basarabiei. Bucuria era mare. Toţi moldovenii triumfau şi se sărutau unii pe alţii” [23].

Cazacliu fusese deprimat de „renegarea învăţătorilor şi învăţătoarelor”. „Era ridicol şi jalnic să-i priveşti, se spune în scrisoare, cînd tovarăşii noştri îi luau de nas şi le băgau în creier idei politice şi le explicau seriozitatea momentului dat pentru naţiunea noastră moldovenească” [26].

V. Cazacliu i-a comunicat Comitetului de la Odesa care este componenţa comisiei creată pentru pregătirea materialului, ce demonstrează dreptul istoric al Basarabiei la autonomie, precum şi componenţa delegaţiei ce urma să meargă la Petrograd, pentru a se încadra în activitatea comisiei ruseşti care trebuia să elaboreze principiile autonomiei popoarelor Rusiei. În componenţa acesteia din urmă au fost incluşi P. Gore, V. Herţa, Codrean, Gafencu, V. Cazacliu şi A. Crihan. Presupunînd că prezenţa, în componenţa delegaţiei, a lui P. Gore şi V. Herţa poate provoca reacţia negativă a unor membri ai Comitetului moldovenesc de la Odesa şi, mai ales, a soldaţilor, V. Cazacliu îi liniştea pe aceştia: „Nu vă speriaţi că din respectiva comisie vor face parte Herţa şi Gore, pentru că acolo se elaborează numai drepturile politice, nu agrare şi avem nevoie de ei ca jurişti” (sublinia autorul scrisorii – I. L.) [27].

Să revenim însă la activitatea congresului ţăranilor. Doctorul S. Morozov, în discursul său pe tema „Chestiunea pămîntului în viziunea tuturor partidelor”, s-a referit, desigur, şi la proiectul Partidului Naţional Moldovenesc, menţionînd că acesta „în esenţă, nu se deosebeşte foarte mult de cel al cadeţilor”.

Fiind criticat aspru, P. N. Halippa a declarat imediat că partidul său „este de acord cu proiectul socialiştilor revoluţionari”, dar a adăugat că principiile fundamentale de soluţionare a problemei agrare vor fi elaborate de Adunarea Constituantă, iar modalitatea de repartizare a pămîntului va fi stabilită de Sovietul Basarabiei, „în a cărui componenţă vor intra reprezentanţii tuturor naţionalităţilor” [28].

După dezbateri vehemente, congresul gubernial al ţăranilor din Basarabia a adoptat o rezoluţie, în care, printre altele, se spunea: „Orice proprietate asupra pămîntului, pe teritoriul republicii Ruse, de acum încolo, este anulată pentru totdeauna”, pămîntul, „cu apele, pădurile şi resursele minerale sînt declarate patrimoniu al tuturor popoarelor ce locuiesc în Republica Rusă”, de care se poate folosi „oricine va munci”, respectînd „norma de muncă, stabilită de Adunarea Constituantă”; la faţa locului, administrarea pămîntului şi stabilirea modalităţii de folosire a acestuia “va ţine de competenţa comitetelor funciare din sate, voloste, judeţe, regiuni şi cea a Comitetului central, comun pentru toată Rusia”. Se sublinia că „tot pămîntul va aparţine întregului popor, fără răscumpărare” [29].

Decizia congresului gubernial al ţăranilor a impus conducerea PNM să-şi facă publică poziţia faţă de chestiunea agrară, întrucît aceasta, în mare parte, determina atitudinea ţăranilor faţă de partid.

Activiştii, care s-au grupat în jurul „Cuvîntului Moldovenesc” (P. Halippa, I. Pelivan, Th. Ioncu, G. Buruiană ş. a.), care, din spusele lui Gh. Pîntea, „nu prea aveau rădăcini adînci în mase, mai cu seamă în cele de la oraşe” [30], au publicat pe paginile ziarului o declaraţie, în care se sublinia că „pămîntul trebui să fie în stăpînirea norodului sau, cum se zice, sî fie soţializat” şi, prin intermediul „obştirilor săteşti sau a volostilor, care îl vor împărţi plugarilor muncitori după o normî (cîtime de pămînt), care se va hotărî de Sfatul Ţării, însî nu spre stăpînire, ci spre folosinţî. În fondul funciar, pentru a fi împărţite, erau transmise moşiile vistieriei, ale familiei împărăteşti, ale bisericilor, ale tuturor mănăstirilor “precum şi pămînturile moşierilor, care trec peste ceea ce poate lucra omul cu braţele lui” [31].

Ca să spulbere neîncrederea ţăranilor faţă de PNM, partidul a fost nevoit să recurgă la o manevră tactică, care viza componenţa membrilor aflaţi la conducere. P. Cazacu scria că moşierii P. Gore şi V. Herţa, „rămînînd totuşi în mişcarea naţională”, au fost nevoiţi să treacă puţin în umbră şi, „în public, pentru apărarea intereselor naţionale, se manifestă alte elemente din pătura mai democratică naţională” [32].

Precizarea introdusă în programul agrar al PNM, cu scopul de a atrage masele, la fel ca pe timpuri, rezoluţia adoptată la mitingul din 18 aprilie, desfăşurat la Odesa, cu referire la pămînt, a cauzat nemulţumirea moşierilor şi a altor mari proprietari funciari. Şt. Ciobanu menţiona că PNM “se vede silit să adopte aproape în întregime punctul de vedere socialist, revoluţionar, în chestiunea agrară”, ceea ce a avut ca rezultat faptul că „mulţi dintre proprietarii moldoveni se dau la o parte de la mişcarea naţională” [33]. Acest lucru nu era în interesul partidului. Ca să-i liniştească întrucîtva pe proprietarii de pămînt, „Cuvînt Moldovenesc”, în articolul „Cum sî înţălejem hotărîrile adunării ţărăneşti din Chişinău”, declara: „Fiecare moldovan trebui sî ştie, cî acestea rezoluţii (ale congresului gubernial al ţăranilor – I. L.) nu sînt zacoane, ci numai dorinţi, cari poate cî vor fi luate în samî la Adunarea întemeietoare, unde se vor hotărî toate întrebările, ce azi frămîntî lumea…. Aşa cî deputaţii ţărani, cari au fost la congresul ţărănesc din Chişinău sî aibî în vedere acest lucru şi, mergînd la ţarî cu rezoluţiile adunării în mîinî, nu cumva sî se apuce de împărţit pămînturile, cari după leje încî nu sînt ale lor” [34].

Asemenea avertismente ale organului de presă al PNM provocau masele fiind învinuit în continuare de tendinţa de a apăra moşierii, de tergiversarea soluţionării stringente a chestiunii agrare. Şi în programul concretizat al Partidului Naţional Moldovenesc se accentua că, în cele din urmă, soluţionarea chestiunii va ţine de competenţa Adunării Constituante şi de Sfatul Ţării.

Această situaţie a fost supusă criticii de către privat docentul universităţii din Peterburg, jurist şi istoric, moldoveanul basarabean A. Boldîri (Boldur), care pe atunci susţinea programul agrar al eserilor [35]. Subliniind, într-un articol, că nu există „nici un fel de date, care ar permite cîtuşi de puţin să se creadă în orientarea socialistă a respectivului partid”, asupra căruia insista P. Halippa, iar “democratismul acestuia are un caracter inconsecvent”, Boldur punea la îndoială faptul că Sfatul Ţării va soluţiona chestiunea agrară în folosul ţăranilor. El scria: „Totodată faptul că soluţionarea acestei probleme este lăsată la latitudinea viitorului parlament al Basarabiei trezeşte suspiciune că partidul are anumite probleme în ce priveşte hotărîrea chestiunii. Asemenea amînare nu presupune oare existenţa unei intenţii politice fine că, în viitorul parlament al Basarabiei, clasele înstărite ale populaţiei
moldoveneşti vor reuşi, datorită ignoranţei şi nivelului de dezvoltare scăzut al poporului moldovenesc, să-i ducă de nas pe ţăranii moldoveni. Cred că, în acest caz, nici nu va mai putea fi vorba de naţionalizare şi socializare, iar lozinca „tot pămîntul – poporului” nu va fi decît o aspiraţie. Orice partid trebuie să-şi prezinte deschis şi direct latura socială, trebuie să spună clar cu ce vine în întîmpinarea poporului. Astfel, în locul unui răspuns concret, Partidul Naţional Moldovenesc a acoperit soluţionarea problemei agrare cu o frunză de smochin” [36].

A. Boldur n-a fost de acord cu principiul inclus în programul PNM, ca mănăstirile să-şi păstreze integral pămîntul, chiar şi „în mărimea calculată după norma generală de împărţire a pămîntului între populaţia Basarabiei şi după numărul componenţei normale a călugărilor”, considerînd că aceasta e o încercare de a crea „celule separate de pămînt al clerului, în cel mai nereuşit mod, pentru a menţine stabilitatea bunurilor preoţimii negre”. El nu era de acord nici cu năzuinţa PNM de a soluţiona, în Basarabia, chestiunea agrară prin împiedicarea ţăranilor din alte gubernii ale Rusiei să posede pămînturi în Basarabia, el considera că problemei agrare trebuie să i se impună semnificaţie locală, care, în opinia sa, ar permite soluţionarea adecvată a acestei probleme, nu „dimensiuni ce cuprind întreaga Rusie”. “Programul partidului (PNM – I. L.), scria A. Boldur, nu conţine nici un fel de date pentru a răspunde la întrebarea ce se va întîmpla, dacă în Basarabia nu va exista pămînt îndeajuns şi norma de împroprietărire aici va fi mai mică decît în restul Rusiei? Vor dori oare moldovenii să se stabilească cu traiul peste hotarele Nistrului sau Partidul Naţional Moldovenesc îi va reţine să o facă?” [37].

Astfel era criticat programul PNM de pe poziţiile partidului eserilor. A. Boldur înainta pe primul plan problemele sociale, vedea soluţionarea acestora, inclusiv problema agrară în Basarabia, în cadrul întregii Rusii şi a transformărilor revoluţionare, care se înfăptuiau.

Influenţa eserilor în Basarabia sporeşte şi mai mult în legătură cu venirea, la începutul lunii iunie, a 47 de agitatori trimişi de Sovietul de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Petrograd pentru „aprofundarea revoluţiei” sau, după cum scria presa locală, „pentru vizitarea guberniei, precizarea situaţiei şi activitatea de iluminare” [38].

Prezentînd un raport despre rezultatele aflării la Chişinău (la începutul aceleiaşi luni), praporşcicul Cernei menţiona că „intelectualitatea Basarabiei şi burghezia au o atitudine „duşmănoasă” faţă de mişcarea naţională a moldovenilor”, el sublinia că situaţia era complicată „şi de agitatorii din Petrograd, care împînziseră Basarabia. Aceştia, continua el, se opun tendinţelor poporului moldovenesc şi, de aceea, în Basarabia nu numai că sînt de prisos, dar şi periculoşi; în ce priveşte autonomia Basarabiei, respectivii afirmă că ea va primi autonomia, pe care ei şi-o închipuie, fără seim naţional şi armată teritorială” [39].

Dacă vorbim despre componenţa naţională a grupului de agitatori din Petrograd, acesta era format din reprezentanţii tuturor naţionalităţilor ţinutului, însă predominau moldovenii. Se evidenţiau, în cadrul grupului, privat-docentul universităţii de la Sankt-Peterburg, membru al partidului socialist-revoluţionar, în viitor primul preşedinte al Sfatului Ţării I. Inculeţ şi profesorul liceului de la Peterburg, în viitor primul preşedinte al Consiliului Directorilor Generali, organ executiv al Republicii Populare Moldoveneşti – P. Erhan, ambii originari din Basarabia, de naţionalitate moldoveni. P. Cazacu scria că conducerea PNM a încredinţat lui V. Bogos şi V. Cazacliu „să meargă spre a invita pe Moldovenii din acea delegaţie să participe la opera naţională”, însă Erhan şi Inculeţ „refuză să intre în orice legături pe baze naţionale, ei vor lucra cu sovietul lucrătorilor … pe baze sociale, pentru adîncirea revoluţiei şi contra separatismului” [40]. În scurt timp, Inculeţ şi Erhan au început sa aibă rolul de lideri, în cadrul Comitetului Executiv gubernial, în Comitetul Executiv al Sovietului de deputaţi ai ţăranilor din ţinut, în zemstvă etc. Grupul agitatorilor din Petrograd a editat o broşură propagandistică, cu denumirea „К молдаванам Бессарабии от бессарабцев Петрограда”.

О influenţă mare, ca eseri, au exercitat P. Erhan şi I. Inculeţ asupra activităţii sovietelor ţărăneşti. La 30 iunie, în corespundere cu hotărîrea primului congres al ţăranilor guberniei Basarabia, secţia ţărănească a Sovietului din Chişinău s-a autoproclamat Comitet Executiv Provizoriu gubernial de deputaţi ai ţăranilor. La aceeaşi şedinţă, la propunerea lui Erhan, a fost adoptată rezoluţia de creare, „pentru activitate mai productivă în gubernie”, a Comitetului Executiv gubernial al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor, urmînd să fie delegaţi, în componenţa acestuia, din partea fiecărui Comitet Executiv judeţean al Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor, cîte un reprezentant ales de muncitori şi cîte un împuternicit din partea soldaţilor.

Comitetul Executiv al ţăranilor, cu participarea reprezentanţilor grupurilor de agitatori din Petrograd şi Odesa, Partidul Naţional Moldovenesc şi Comitetul Sovietului de deputaţi ai ţăranilor din judeţul Chişinău au discutat, la şedinţa în cauză, problema directivelor pentru agitatori, „în activitatea de organizare a guberniei”. A fost luată decizia de a uni grupurile din Odesa şi Petrograd, fiind luat ca bază programul acestuia din urmă. Petrogrădenii au promis că lucrul agitatorilor va fi efectuat în conformitate cu deciziile primului congres gubernial al ţăranilor. Agitatorilor li s-a propus să explice maselor şi „chestiunea autodeterminării naţiunii şi a autonomiei ţinutului” [41]. Astfel, dacă, la început, activitatea agitatorilor petrogrădeni parcă era opusă scopurilor mişcării pentru autonomia Basarabiei, cu timpul, unii dintre aceştia, mai ales I. Inculeţ şi P. Erhan, au aderat la mişcarea naţională şi au început să aibă rolul principal în aceasta.

Străduindu-se să-şi extindă tot mai mult autoritatea în gubernie, Comitetul Executiv ţărănesc gubernial a adoptat hotărîrea de a aplica, în ce priveşte Comitetul Executiv gubernial, în frunte cu comisarul Guvernului Provizoriu, tactica „efectuării, fără autorizaţie prealabilă, a dreptului majorităţii democratice” [42].

Între timp, conducătorii organizaţiei militare moldoveneşti de la Odesa, încercînd să extindă baza socială a mişcării naţionale şi luînd în consideraţie popularitatea programului agrar al eserilor, în rîndul ţăranilor, au hotărît să anunţe despre crearea în Basarabia a Partidului Moldovenesc al Socialist-Revoluţionarilor (PMSR). Această misiune a fost încredinţată membrului Comitetului Executiv al Sovietului Moldovenesc de la Odesa, praporşcicului A. Crihan, trimis la Chişinău în calitate de „comisar în Basarabia, pentru afacerile Sovietului” şi ca inspector al detaşamentelor mobile de miliţie (cohortele moldoveneşti), create în ţinut. În activitatea sa, el trebuia să se conducă de „îndrumările” înmînate şi de statutul Sovietului, „să lucreze în legătură strînsă cu organizaţiile revoluţionare basarabene, cu Sovietul moldovenesc de la Odesa şi cu Rumcerod-ul” [43].

Autorul (sau autorii) reportajului menţionat, „Basarabia sub stăpînirea ruseasca”, prezintă crearea Partidului Moldovenesc al Socialist-Revoluţionarilor ca o manevră tactică a conducătorilor Partidului Naţional Moldovenesc de la Odesa. În reportaj se afirma că „moldovenii au format sau, mai bine zis, au simulat crearea Partidului Socialist-Revoluţionar”, că „această simulare a fost necesară, deoarece situaţia Basarabiei se înrăutăţea cu fiece zi”. Se sublinia că programul PMSR „nu se deosebea” de programul PNM, autorii săi „doar în aparenţă renunţau la aspiraţiile naţionale”. „Vicleşugul era foarte evident şi este de mirare cum de ruşii n-au înţeles acest lucru”, citim în respectivul manuscris. În susţinerea respectivei versiuni este adus şi următorul argument: programul PMSR, prezentat în „Manifestul” publicat, fusese semnat de ştabs-căpitanul E. Cateli, care era „sufletul mişcării naţionale din Odesa şi conducătorul Partidului Naţional precum şi de Suruceanu, Popovici, Boldescu, Corlăteanu etc. – toţi membri ai Partidului Naţional” [44]. Unele şi aceleaşi persoane erau concomitent membri ai acestor două partide, de aceea, la sfîrşitul lui septembrie 1917, Partidul Moldovenesc al Socialist Revoluţionarilor „a dispărut uşor, deoarece, de fapt, nici nu existase [45]. După cum se vede, afirmaţia corespundea realităţii, ca partid, socialist-revoluţionarii nu s-au manifestat în nici un fel.

(Va urma)

NOTE:

1. Свободная Бессарабия. 1917. 16.04. №9.

2. Свободная Бессарабия. 1917. 23.04. № 14.

3. Ciobanu Şt. Op. cit. P. XL.

4. НАРМ. Ф. 727. Oп. 2. Д. 11. Л. 62.

5. Там же. Л. 62 об., 63.

6. Иткис М. Б. Крестьянское движение в Молдавии в 1917 году и претворение в жизнь ленинского декрета о земле. Кишинев, 1970. С. 80, 81.

7. Кувынт Молдовенеск. 1917. 14.05. № 32.

8. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 4, Л. 50.

9. Там же. Д. 8. Л. 37.

10. Там же. Л. 24.

11. Там же. Д. 4. Л. 31.

12. Там же. Д. 6. Л. 10.

13. Кувынт Молдовенеск. 1917. 24.05. № 38.

14. НАРМ. Ф. 727. Oп. 2. Д. 8. Л. 8, 8 об.

15. Известия Оргеевского Совета солдатских, рабочих и крестьянских депутатов. 1917. 7.06. № 2.

16. См. Иткис М. Б. Указ. соч. С. 81-83, 87-92, 96-97.

17. Свободная Бессарабия. 1917. 24.05. № 38.

18. НАРМ. Ф. 727. Оп, 2. Д. 8. Л. 59.

19. Там же. Л. 58 об.

20. Свободная Бессарабия. 1917. 24.05. № 38.

21. Там же.

22. Кувынт Молдовенеск. 1917. 31.05. № 43.

23. Ciobanu Şt. Op. cit. P. XLVII.

24. Свободная Бессарабия. 1917. 19.05. № 35.

25. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 8. Л. 59 об. 60.

26. Там же. Л. 60.

27. Там же.

28. Свободная Бессарабия. 1917. 25.05. № 39.

29. Известия Кишиневского Совета рабочих и солдатских депутатов. 1917. 24.05. № 8 (далее: Известия Кишиневского Совета…).

30. Pîntea G. Op. cit. Р. 36.

31. Кувынт Молдовенеск. 1917. 31.05. № 43.

32. Cazacu Р. Op. cit. Р. 225.

33. Ciobanu Şt. Op. cit. P. XLVIII.

34. Кувынт Молдовенесх. 1917. 11.06. № 46.

35. A. Boldur s-a întors în Basarabia în 1924. Este autor a numeroase lucrări, inclusiv: Istoria Basarabiei: contribuţia la studiul istoriei românilor (în trei volume). Chişinău, 1937-1939; Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828. Chişinău, 1929; Basarabia şi relaţiile româno-ruse. Bucureşti, 1927; Statutul internaţional al Basarabiei, 1938; Basarabia românească. Bucureşti, 1943. În 1970, la editura emigraţiei româneşti „Carpaţi” (Madrid), apare cartea lui A. Boldur Ştefan cel Mare, voievod al Moldovei (1457—1504). Studiu de istorie socială şi politică.

36. Свободная Бессарабия. 1917. 26.07. № 90.

37. Там же.

38. Свободная Бессарабия. 1917. 8 и 9.06. № 51 и 52.

39. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 5. Л. 6, 6 об.

40. Cazacu Р. Op. cit. Р. 187.

41. Свободная Бессарабия. 1917. 4 şi 7.07. № 72 şi 74.

42. Свободная Бессарабия. 1917. 4.07. № 72.

43. Свободная Бессарабия. 1917. 8.07. № 75.

44. НАРМ. Ф. 727. Оп. 2. Д. 1. Л. 46, 49.

45. Там же. Л. 50.

Sursă: I.Levit, ”Moldova dintre Prut și Nistru. 1917. Mișcarea pentru autonomia Republicii Moldovenești”, Chișinău, 2008.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s