Basarabia în anii 1917-1918 (I)

 

Anul 1917 a fost crucial pentru statul rus multinaţional, precum şi pentru Basarabia, una din guberniile periferice ale imperiului ţarist. Nu întîmplător evenimentele din 1917, al treilea an de război mondial, anul a două revoluţii ruseşti a atras atenţia cercetătorilor, personalităţilor şi oamenilor de rînd. Au abordat această temă istoricii, oamenii politici şi fruntaşii vieţii publice, inclusiv participanţii la evenimente, jurnaliştii. Au fost tipărite monografii, broşuri ştiinţifico-populare, culegeri de documente şi articole ştiinţifice, memorii.

Istoriografia românească (cu excepţia perioadei 1945-1965), abordînd evenimentele anului 1917 din Basarabia, insista asupra mişcării naţionale moldoveneşti, examinînd-o ca pe o etapă, în calea alipirii ţinutului la România şi lăsînd în umbră manifestările sociale, participarea muncitorilor şi ţăranilor la revoluţia rusă, activitatea sovietelor, sindicatelor şi a partidelor socialiste.

Istoricii sovietici însă, dimpotrivă, atrăgeau atenţie asupra luptei muncitorilor şi ţăranilor pentru drepturile sociale, subliniind rolul bolşevicilor, ei au scris mult despre activitatea Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor şi au insistat puţin asupra mişcării de eliberare naţională.

În următoarele articole propuse cititorilor, bazate mai mult pe sursele din arhive şi pe materialele din presa de atunci, recurgînd critic şi la literatura editată, vom urmări, pe cît va fi posibil, în ordine cronologică, desfăşurarea mişcării pentru autonomia Basarabiei, după Revoluţia din Februarie 1917, care s-a soldat cu formarea Sfatului Ţării şi a Republicii Democratice Moldoveneşti. Ne-am străduit să dezvăluim cauzele, care au favorizat sau au servit ca obstacole în calea obţinerii autonomiei, să prezentăm atitudinea diferitelor pături ale populaţiei locale, a partidelor, organizaţiilor, fruntaşilor vieţii publice şi a oamenilor politici faţă de ideea autonomiei şi atributele acesteia, faţă de formarea Sfatului Ţării şi proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti.

1. BASARABIA DUPĂ EVENIMENTELE DIN FEBRUARIE 1917

Revoluţia din 1917, care a dus la căderea autocraţiei ţariste, a schimbat din temelii viaţa politică a Rusiei. Zeci de milioane de oameni, asupriţi de regimul imperialist, au început a se implica în viaţa social-politică. Diferite popoare, inclusiv moldovenii, se includ activ în mişcarea de eliberare naţională.

Vestea despre victoria revoluţiei de la Petrograd a ajuns cu întîrziere în Basarabia. Sperînd să fie restabilită cît mai curînd autocraţia, aparatul local al ţarului, la început, s-a străduit să ascundă de populaţie şi soldaţi faptul că în centru se schimbase puterea. Unul din activiştii de frunte al organizaţiilor ţărăneşti din Basarabia anului 1917, M. V. Rudiev, într-o cuvîntare, a spus că “despre libertate, ţărănimea a aflat doar atunci cînd au încetat să mai activeze guvernatorul, ispravnicul şi străjerul” [1]. La început, informaţiile strecurate despre detronarea ţarului nu au provocat reacţia majorităţii populaţiei Basarabiei. Conştiinţa civilă a locuitorilor acestui ţinut agrar, aflat la distanţă mare de centrele industriale ale Rusiei, era atît de slab dezvoltată, încît nu s-a pronunţat îndată pentru sau împotriva revoluţiei săvîrşite. După cum scria, la 19 martie 1917, săptămînalul “Cuvînt Moldovenesc” (cu subtitlul “gazetî naţionalî pentru moldovenii din Basarabia şi de peste Nistru”), mulţi moldoveni au privit cu îndoială marea schimbare în viaţa imperiului nostru [2]. Cele întîmplate erau considerate un act de sus, un manifest imperial.

Deşi cu oarecare întîrziere, deşteptarea s-a produs totuşi şi în Basarabia. În oraşe, tîrguri, localităţi săteşti, pe parcursul lunilor martie – aprilie, aveau loc mitinguri, demonstraţii, adunări (la Chişinău, primul miting numeros s-a desfăşurat la 10 martie 1917), la care poporul saluta victoria Revoluţiei din Februarie, îşi exprima speranţa că Guvernul Provizoriu va pune capăt războiului sîngeros (care dura deja de doi ani şi jumătate), foamei, dezastrului, va transmite ţăranilor pămîntul, va stabili ziua de muncă de opt ore, va lichida asuprirea naţională şi va asigura tuturor naţiunilor egalitatea în drepturi.

Iniţial, în cîrmuirea ţinutului se schimbă puţine lucruri. Doar în unele localităţi, din organele de conducere au fost alungaţi cei mai odioşi reprezentanţi ai administraţiei ţariste, au fost dezarmaţi poliţiştii, străjerii şi ureadnicii. Însă în rîndurile miliţiei, care i-a înlocuit pe aceştia, deseori erau persoane incompetente, alese la nimereală. În linii generale, în primele luni după revoluţie, în toate sferele vieţii cîrmuia aparatul vechi de conducere. După cum scria ziarul “Свободная Бессарабия” (care mai înainte avea denumirea de “Бессарабские губернские ведомости”), moşierii se temeau că “poate duce la desfiinţarea privilegiilor, pe care le aveau, cîrma scăpată din mîini ”, ei doreau să-şi păstreze rolul de conducere în administrarea ţinutului, sperînd, “în felul acesta, să scape de toate realizările democraţiei ruseşti, folosindu-se de obscurantismul poporului şi de bunătatea sa înnăscută” [3].

Comisar al guberniei, numit în Basarabia de Guvernul Provizoriu, a devenit latifundiarul din judeţul Bender, C. Mimi, locţiitorii săi erau socialistul norodnic, boierul moldovean rusificăt V. Cristi (tatăl său fusese guvernatorul Moscovei), întors în Basarabia înainte de începutul războiului mondial şi avocatul E. Chenigşaţ. Din opt comisari, care conduceau administraţiile judeţelor, cinci erau moşieri. Mulţi adepţi ai ţarismului făceau parte din componenţa comitetelor executive, gubernial şi judeţene, care activau în calitate de organe consultative. Ziarul “Бессарабская жизнь” scria: “Basarabia servea ca speranţă pentru regimul vechi. Ea trebuia să fie bastionul îndepărtat al reacţiunii. Cauzele sînt evidente. Basarabia este pe locul întîi în ce priveşte analfabetismul locuitorilor săi, la care se adaogă şi faptul că moldovenii, care constituie aproape jumătate din populaţia guberniei şi chiar mai mult de jumătate, nu aveau şcoli moldoveneşti. Toate acestea dădeau posibilitate moşierilor basarabeni să ţină din scurt gubernia şi, desigur, zemstva Basarabiei era cea mai reacţionară din toate zemstvele ruseşti” [4].

Puterea nouă se consolida cu greu în Basarabia. După cum remarca “Свободная Бессарабия”, nici la două luni după victoria revoluţiei, nu fusese creat un mecanism al puterii, bine pus la punct; organul puterii locale al Guvernului Provizoriu – Comitetul Executiv gubernial, “ca instituţie temporară, de compromis”,
contacta numai cu zemstvele şi “puţin mai stabil” cu Sovietul din Chişinău de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor, “ales pe baze democratice” [5].

Trebuie să spunem că Sovietele fuseseră constituite aproape în toate localităţile mari ale Basarabiei. Primele au fost înfiinţate în martie 1917: în oraşul Bender – la 11 martie, la Tiraspol – la 12 martie, în Chişinău – la 13 martie. La începutul lunii mai, Sovietele de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor activau la Bălţi, Bolgrad, Briceni, Vilcov, Hînceşti, Edineţ, Izmail, Călăraşi, Chilia, Leova, Ocniţa, Reni, Soroca, Ungheni, Hotin, Ceadîr-Lunga. Pe lîngă unele comitete executive ale Sovietelor fuseseră create secţii ale ţăranilor.

Cele mai active erau secţiile militarilor, formate în cadrul Sovietelor, sub influenţa lor erau şi se supuneau multe unităţi şi subunităţi militare, dislocate, în număr mare, în Basarabia, care, după formarea Frontului român, devine spatele frontului. Însă componenţa secţiilor de militari, constituite preponderent din soldaţii şi ofiţerii veniţi din alte gubernii ale Rusiei, se schimba frecvent.

Secţiile muncitorilor din cadrul Sovietelor, în majoritate, dădeau dovadă de pasivitate. Proletariatul veritabil, care activa în industrie, era în număr foarte mic. Împovăraţi de nevoile cotidiene şi grijile în creştere, muncitorii şi meseriaşii rareori înaintau alte revendicări decît cele economice. În Soviete şi comitete executive, la acea etapă, predominau menşevicii, eserii, bundiştii, socialiştii norodnici. În Basarabia erau foarte puţini bolşevici locali, dar şi aceştia – în cadrul organizaţiilor unite ale PSDMR, în care majoritatea absolută aparţinea menşevicilor şi bundiştilor.

Un factor important realizat în ţinut, după revoluţia din februarie, devine formarea diferitelor organizaţii sociale: profesionale, ale elevilor, studenţilor, femeilor, de binefacere ş. a. După cum se comunica la congresul regional al organizaţiilor obşteşti, care şi-a desfăşurat lucrările în mai 1917, la Odesa (cu un raport despre situaţia din Basarabia, în numele Comitetului Executiv gubernial a luat cuvîntul V. G. Cristi, din partea Sovietului de la Chişinău de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor – Ia. Spivac), “în lipsa unei puteri cu influenţă în gubernie, cauzată de absenţa unităţii în rîndul grupurilor obşteşti, în Basarabia activau mai mult de 100 de organizaţii sociale, deşi unica organizaţie statornică erau Sovietele de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor” [6].

Revoluţia, după cum era şi firesc, a sporit tensiunea socială în satele Basarabiei, cauzată, în primul rînd, de stringenţa problemei agrare în ţinut. Agronomul cercetător P. Bocancea, analizînd situaţia de la sate, în legătură cu diferite proiecte ale reformei agrare, prezintă următoarele informaţii statistice privind proprietatea funciară şi sistemul de exploatare al pămîntului în Basarabia: toate terenurile cultivabile constituiau 3.834.824 desetine (inclusiv cele prelucrate – 2.319.770 desetine), din care ţăranilor le aparţineau 1.864.023 [7] desetine sau 48,6% din toate terenurile cultivabile, proprietarii de moşii mici aveau 318.000 desetine, iar latifundiarii – 1.338.109 desetine (avînd împreună 1.656.109 desetine sau 43,2%), statului, bisericii, mănăstirilor etc. le reveneau 314.092 desetine sau 8,2% (inclusiv pămînturile mănăstirilor şi bisericilor – 216 mii de desetine sau 5,5%).

În mediu, unei gospodării ţărăneşti (în total existau 284.636 de gospodării) îi reveneau 6,1-6,2 desetine, în timp ce proprietăţile unui domeniu moşieresc (existau 5507 proprietari) constituiau 300,7 desetine. Pe lista celor 72 de gubernii ale Rusiei, Basarabia deţinea, după mărimea lotului ţărănesc de pămînt, locul 44. În jur de 22% din gospodăriile ţărăneşti nu dispuneau, în general, de pămînt.

Sătenii resimţeau acut lipsa pămîntului, mai ales în judeţele Hotin, Soroca şi Orhei. În ultimele două judeţe, ţăranii moldoveni constituiau majoritatea absolută a populaţiei. În judeţul Soroca, de exemplu, mărimea medie a lotului ţărănesc de pămînt era egală cu 3,1 desetine. Aici moşierilor le aparţineau 53% din terenurile cultivabile, iar ţăranilor – 35%.

Şi mai proastă era situaţia în judeţul Orhei, unde curţilor ţărăneşti le reveneau în mediu cîte 2,7 desetine, iar 12% din numărul gospodăriilor ţărăneşti (în total acestea ajungeau aproximativ la 27 mii) aveau numai cîte o desetină, tot atîtea gospodării posedau cîte 2 desetine. Moşierilor din acest judeţ le aparţineau 70%, iar ţăranilor 22% din terenurile cultivabile.

Nu este de mirare că, deja în aprilie, anume în aceste judeţe, sub influenţa agitatorilor din diferite partide şi organizaţii revoluţionare izbucnesc tulburări ţărăneşti, orientate împotriva moşierilor şi arendaşilor mari. Deseori, la mişcările ţărăneşti aderau şi ostaşii ruşi, tot ţărani, îmbrăcaţi însă în mantale soldăţeşti; uneori ei erau iniţiatorii mişcărilor.

P. Bocancea, pe care l-am menţionat mai sus, scria că “cea mai răspîndită”, în rîndul ţăranilor, era lozinca eserilor despre transmiterea, fară plată, a tuturor pămînturilor, “în folosinţa statului rus”, după care să fie împărţite ţărănimii. Pentru aceeaşi soluţionare a chestiunii agrare optau şi social-democraţii. Partidul constituţional-democratic (cadeţii) afirma că “pămîntul de orice dobîndire nu trebuie luat, fară să fie plătit preţul său real”. Autorul articolului împărtăşea opinia socialiştilor populari locali, care erau convinşi că, “din considerente financiare”, răscumpărarea totală “cu greu, ar fi posibilă”, dar trebuia să se tindă “să fie cît mai mic posibil” numărul celor, care vor avea de suferit în urma exproprierii. Socialiştii norodnici propuneau să fie stabilită “o gradaţie treptată de recompensare”, în prealabil, clasificînd pămînturile după calitatea lor, determinîndu-le şi productivitatea medie pentru localitatea respectivă, costul prelucrării şi al strîngerii recoltei şi, în această bază, “preţurile reale, nespeculative la pămînt”.

Problema transmiterii pămîntului ţărănimii muncitoare, cu răscumpărare sau fară, de la bun început, a devenit subiect de luptă între diferite partide şi grupări din interiorul partidelor.

Între timp, situaţia social-economică şi politică din ţinut se înrăutăţea cu fiece zi. În condiţiile unui dezastru total, a crizei de alimente şi carburanţi, a haosului şi lipsei de putere, care domneau peste tot, situaţia fusese agravată în Basarabia şi de faptul că ea se afla în apropierea frontului. Resursele de alimente şi de furaje se terminau foarte repede, întrucît exista necesitatea de a aproviziona frontul. În oraşe, au apărut rînduri lungi după pîine, lipsea zahărul, manufacturile, gazul, carburanţii. Creşteau preţurile, inflaţia. Rezervele mari de vin şi spirt s-au transformat într-o adevărată nenorocire pentru populaţia Basarabiei. După cum scria presa locală, “mişcarea turmentată” creştea zi de zi, agravînd situaţia criminogenă din Basarabia. Bandele de dezertori, mulţi soldaţi nedisciplinaţi din garnizoane locale şi, mai ales, din campaniile trupelor de rezervă, acţionînd împreună cu elementele criminale locale, terorizau, jefuiau şi omorau locuitorii paşnici, devastau depozitele şi pivniţele.

Interesaţi de destabilizarea situaţiei din ţinut, adepţii locali ai regimului vechi, sutele negre îi instigau pe pogromişti. Ei vroiau să convingă populaţia că puterea nouă nu era în stare să asigure ordinea. După cum remarca mai tîrziu, în raportul său, N. D. Palcicovschi, preşedintele Congresului basarabean al Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor, în primele zile ale revoluţiei, sovietele “s-au confruntat cu rezistenţa poporului neştiutor de carte. La începutul lui martie, la Chişinău, fuseseră prevestite pogromuri, dar comitetul a reuşit să prevină eventualitatea unor excese” [9].

În Rusia, mulţi credeau că anume Basarabia va deveni Vendeea rusească. Activitatea anterioară furtunoasă a ideologilor sutelor negre, Cruşevan şi Purişchevici, moşierii obscurantişti Krupenskii, Sveatopolk-Mirskoi şi arhiepiscopul Serafim au atribuit Basarabiei o faimă proastă: ea era considerată bastionul reacţiunii de la periferie. La începutul lunii mai 1917, după cum comunica “Свободная Бессарабия”, sub paravanul „Uniunii Creştine”, în Basarabia a apărut din nou faimoasa “Uniune a poporului rus”. Noua “Uniune”, condusă de V. Iacubovici, urmaşul lui Cruşevan [10], lua amploare.

Aceasta era, în linii generale, situaţia din Basarabia, în primele luni după Revoluţia din Februarie, care a influenţat, desigur, şi asupra mişcării naţionale de eliberare.

NOTE:

1. Бессарабская жизнь. 1917. 29.08 (11.09). № 209.

2. Кувынт Молдовенеск. 1917. 19.03. № 23. În mai 1913 începe să apară revista „Кувынт Молдовенеск” (editori N. Alexandri şi S. Murafa), iar de la 5 ianuarie – cotidianul cu aceeaşi denumire. N. N. Alexandri a fost director al ziarului din 1913 pînă la Revoluţia din februarie 1917.

3. Свободная Бессарабия. 1917. 10.06. № 53.

4. Бессарабская жизнь. 1917. 13 (26).08. №197.

5. Свободная Бессарабия. 1917.10.05. № 28.

6. Свободная Бессарабия. 1917. 24.05. № 38.

7. Această cifră include suprafaţa loturilor de împroprietărire a tuturor categoriilor de ţărani (1.343.075 desetine sau 35% din tot pămîntul cultivabil), răzeşii (71.827 desetine sau 1,9%), coloniştii nemţi şi bulgari (449.121 desetine sau 11%).

8. Бессарабская жизнь. 1917. 10.11. № 256.

9. Свободная Бессарабия. 1917. 22.09. № 131.

10. Свободная Бессарабия.1917. 2.06. № 46.

(Va urma)

Sursă: I.Levit, ”Moldova dintre Prut și Nistru. 1917. Mișcarea pentru autonomia Republicii Moldovenești”, Chișinău, 2008.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s