Interviu cu autorul cărții ”Capitalismul – un sistem fără viitor”

În ultima vreme cartea, care m-a impresionat cel mai mult, a fost ”Capitalismul – un sistem fără viitor. Analiză critică a capitalismului modern și a tendințelor dezvoltării lui. Cartea I”, scrisă de un tovarăș din Lvov, Ucraina, Constantin Dîmov. Deși apărută în anul 2007, spre rușinea mea, am dat de ea relativ nu demult. Cine știe rusește, cartea se găsește aici: https://zabolshevizm.files.wordpress.com/2013/04/k-dimov.pdf

Fără a înșira multe rînduri: autorul acestei cărți face o analiză excelentă și minuțioasă a sistemului capitalist din sec. 21 – sistem, care evident duce omenirea spre pieire. Demult nu am mai întîlnit o lucrare științifică, mai bine zis, o enciclopedie întreagă, de asemenea nivel. Mi-a plăcut atît de mult, că plănuiesc să traduc unele părți și să le public pe blog.

Acum autorul spune, că lucrează asupra cărții a doua, în care va trata, printre altele, următoarele teme: ”Capitalismul și catastrofele ecologice”, ”Capitalismul și procesele demografice”, ”Problema alimentară”, ”Capitalismul și știința, aspectul moral”, ”Degradarea persoanei în capitalism”, ”Dictatura oligarhiei financiare”, ”Iluzia libertății”, ”Falimentul democrației burgheze”, ”Internetul și revoluția”, etc.

Nu cu mult timp în urmă tovarășii de la beskomm.livejournal.com au luat un interviu autorului. Am tradus acest interviu pe care îl și propun mai jos.

 

”Capitalismul – un sistem fără viitor. Așa vede capitalismul scriitorul-marxist Konstantin Dîmov. Cartea lui a fost scrisă în anul 2007. În ea el a prezis multe lucruri, la care asistăm astăzi, inclusiv criza financiară globală care a început în 2008.

Noi am hotărît să-l contactăm pe K.Dîmov și să-i punem cîteva întrebări despre problemele de mare actualitate legate de mișcarea comunistă, istoria Uniunii Sovietice și teoria marxist-leninistă.

1. În cartea dvs ziceți, că anume anul 1991 a fost anul sfîrșitului socialismului în URSS. Cum se potrivește aceasta cu părerea răspîndită, cum că contrarevoluția a făst săvîrșită deja de Hrușciov și copărtașii săi?

Grupul nostru consideră, că două trăsături constituitive ale socialismului sînt dictatura proletariatului și proprietatea obștească. Începînd cu Hrușciov și terminînd cu Gorbaciov în URSS nici nu mirosea a dictatură a proletariatului.

Însă oare pe timpurile lui Hrușciov era proprietate privată și nu era proprietate obștească? Hrușciov și Brejnev doar au început mișcarea spre contrarevoluție, însă ea a învins doar în 1991! Sfîrșitul socialismului are loc atunci cînd – în economie – principalele mijloace de producere trec în mînile capitaliștilor și – în politică – este lichidată puterea Sovietică și sînt formate instituțiile puterii burgheze. Desigur, putem spune, că în Uniunea Sovietică dictatura proletariatului a fost ”anulată” atunci cînd în Constituția din 1977 (”a lui Brejnev”) a fost proclamat ”statul întregului popor”. Însă aceasta a fost doar o declarație juridică (bineînțeles, greșită și foarte dăunătoare), iar despre aceea, în ce măsură a fost realizată pînă în acel moment în URSS dictatura proletariatului, citiți mai jos, într-un răspuns la altă întrebare.

De asemenea trebuie să avem în vedere, că, desigur, Hrușciov era foarte slab în cunoașterea teoriei (deși nu era om prost – Nikita Sergheevici era șiret și priceput, de altfel nu ar fi ajuns la vîrful puterii), însă în comunism el credea sincer! Toate acestea sînt prostii, cum că el era troțkist (este foarte puțin probabil, că el în genere știa ce înseamnă troțkism și care-i deosebirea dintre el și leninism ș. a.) și că el distrugea în mod intenționat statul și socialismul. Discreditarea comunismului prin promisiuni irealizabile de a construi comunismul către anul 1980 și celelalte prostii hrușcioviste se datorau nu intențiilor sale răuvoitoare, ci doar nivelului său teoretic slab și, așa cum se spunea după înlăturarea lui Hrușciov de la putere, ”voluntarismului” său. Voluntarismul înseamnă ignorarea legilor obiective ale dezvoltării societății, convingerea arogantă că absolut totul poate fi schimbat printr-o decizie arbitrară a unui lider, printr-un act al puterii de stat. Adică, vreau ca de mîine dimineață să fie comunism, emit un ordin corespunzător, scriem acest lucru în programul partidului sau în următorul plan cincinal – și așa și va fi! Însă nu se întîmplă așa în realitate… Iar de demascat ”cultul personalității” N.S.Hrușciov s-a apucat doar pentru ”a se spăla” de propriile crime (el singir recunoștea, că ”are mîinile pînă la coate murdare de sînge”), fără să înțeleagă care vor fi consecințele acțiunilor sale politice, și, probabil, fără măcar să se gîndească, că vor urma oarecare consecințe.

Cu toate acestea, trebuie să înțelegem diferența între Hrușciov și Gorbaciov M.S., care, după cum a recunoscut singur, distrugea socialismul și orînduirea sovietică în mod intenționat, fiind conștient de ceea ce face.

2. ”Informariatul” este o parte a proletariatului, însă Marx spunea, că ”proletariatul ori este revoluționar, ori nu este nimic”. Reiese, că ne este suficient să fii un purtător potențial al revoluției, de ce mai este nevoie?

Proletariatului, inclusiv ”informariatului” trebuie să i se inoculeze conștiința proletară revoluționară, iar cu acest lucru trebuie să se ocupe marxiștii și partidul lor muncitoresc. Și ei ar trebui să facă aceasta în condiții noi, ținînd seama de psihologia și cerințele specifice ale proletariatului de azi, ale tineretului de azi, folosind forme și metode noi, neordinare de luptă ideologică, vorbind în limbajul tinerilor. Însă în practică vedem, că comuniștii din generația mai în vîrstă, care au crescut în URSS, în mare parte nu sînt în stare de așa ceva. Așa că cutezați voi, cei tineri!

3. Care sînt, în opinia dvs, cauzele degenerării partidului comunist în URSS? Credeți, că de aceasta este vinovat Stalin?

Cuvîntul ”vinovat” aici este sigur nepotrivit, însă, cred eu, rădăcinile acestei degenerări duc totuși încă în perioada lui Stalin. Doar degenerarea a început practic a doua zi după moartea lui Stalin, însă aceasta nu ar fi avut loc, dacă pe timpul lui totul ar fi fost ”corect”, nu-i așa? De la comuniștii mai în vîrstă am auzit, că, chipurile problema consta în faptul, că Stalin nu a lăsat în urma sa un ”succesor demn”. Însă dacă sistemul avea nevoie de ”numirea unui succesor demn”, asta înseamnă că el prezenta defecte grave, că era vulnerabil și depindea de factori subiectivi. Se primește, că Stalin era bun, însă iată Hrușciov și ceilalți după el (iar Hrușciov și alții, cum n-ai da, erau considerați tovarăți de luptă cu I.V. Stalin, ei au devenit mari funcționari pe vremea lui, și el nu a înțeles cine sînt ei!) erau ”răi” și de aceea totul a mers prost. Așa ceva sună foarte primitiv, nu? Și în genere cum numirea unui succesor se potrivește cu puterea Sovietelor? Puterea Sovietică doar nu este o monarhie! De jos pînă sus puterea trebuie să fie aleasă de popor la alegeri!

Se poate discuta timp îndelungat, care este raportul dintre meritele și greșelile lui Stalin. Problema constă în aceea, că – trebuie s-o spunem pe șleau – pe timpul lui Stalin puterea Sovietică a fost de fapt înlăturată. Noi doar știm prea bine, că deciziile cele mai importante se luau în cercul restrîns al Biroului Politic, iar Sovietul Suprem ș. a. doar formalizau juridic aceste decizii. Puterea Sovietică ca formă a puterii clasei muncitoare și aliaților ei venea ”de jos” și a apărut anume ”jos” ca un produs al creației revoluționare a maselor în anii 1905 și 1917; însă ea, din păcate, nu s-a dezvoltat, așa și nu s-a încărcat cu conținut deplin.

Noi nu punem la îndoială faptul, că puterea acționa în interesele clasei muncitoare și a a tuturor oamenilor muncii, însă puterea în interesele clasei muncitoare și puterea emanată nemijlocit de clasa muncitoare nu este același lucru. Birocrația care se formează, la început acționează în interesele clasei muncitoare, însă dacă sistemul rămîne neschimbat, ea treptat începe să acționeze în interesele proprii, degenerînd în birocrație, care este ostilă clasei muncitoare.

Însă de aceasta Stalin personal nu este ”vinovat”! O asemenea verticală rigidă a puterii a fost obiectiv necesară la acea etapă istorică, cînd Uniunea Sovietică se afla permanent în prag sau în stare de război cu întreaga lume capitalistă, în combinație cu războiul intern, civil, împotriva claselor exploatatoare răsturnate. În condiții de război, pentru democrație rămîne puțin loc, dimpotrivă, războiul impune o disciplină severă, supunere necondiționată în fața ordinelor comandantului. În caz contrar, te așteaptă înfrîngerea și moartea! Foarte des a trebuit să se ia ”măsuri nepopulare”. De aceeași industrializare accelerată, fără să mai vorbim de colectivizare, prea mulți oameni nu erau mulțumiți. Păi cum așa: oamenii vor ”să trăiască mai bine”, iar ei sînt forțați să renunțe la multe bunuri, ca mijloacele să fie îndreptate în construcția uzinelor noi, pentru a mări capacitatea de apărare a țării, să muncească pentru viitor, pentru generațiile viitoare. Dar am fi învins noi oare în război, dacă nu ar fi fost înfăptuite industrializarea și colectivizarea, care au costat atît de scump poporului nostru? Și ar fi fost oare realizate aceste măsuri necesare țării, dacă deciziile cu privire la realizarea lor s-ar fi luat ”pe cale strict democratică” – prin referendum? Ce să zicem… Prea mulți ”cetățeni inconștienți” ar fi început să ceară să li se mărească salariile – în locul măririi fondului de acumulare. Din păcate, este chinuitor de greu și lent de a se izbăvi de individualism, egoism, mentalitate mic burgheză.

În plus, masele populare erau doar la început de creștere – culturală, instructivă, ideologică, dobîndind conștiință în procesul de educare a omului nou, – în scopul de a-și decide de sine stătător propriul destin, de a forma în deplină măsură sitemul puterii de jos pînă sus. Pentru ca fiecare om să participe real la rezolvarea problemelor societății.

Apropo, despre amenințările, cu care se ciocnea democrația sovietică în curs de formare, ne mărturisește faptul, că spre sfîrșitul Războiului Civil o mare popularitate a căpătat lozinca ”Pentru Soviete fără comuniști!” Dacă ea ar fi fost realizată, noi am fi obținut Soviete ca formă, însă după conținut ele ar fi fost antisovietice, – asta dacă așa-numitele ”Soviete fără comuniști” nu ar fi transmis direct puterea în mîinile burgheziei. Pentru a evita acest lucru – avînd în vedere lipsa de conștiință a unei mare părți a maselor populare, neînțelegerea de către ele a propriilor interese de clasă – avea sens ca, păstrînd Sovietele ca formă, a reduce din conținutul lor, nepermițînd să se dezvolte conținutul potențial negativ prezent în ele – ”volnicia populară” mic burgheză. Însă aceasta putea fi doar o măsură temporară și forțată.

Deci, sistemul politic sovietic – ca și oricare alt sistem politic – era plin de cotradicții interne (însă cotradicțiile și provoacă mișcarea și viața!), și el trebuia dezvoltat, rezolvînd contradicțiile lui, în primul rînd contradicția între forma și conținutul puterii Sovietice, arătată mai sus.

La răscrucea anilor 1950-60, odată cu începerea revoluției tehnico-științifice, trebuia înfăptuită democratizarea întregului sistem al puterii și administrației de stat, trebuia permisă mai multă autonomie colectivelor de muncă, trebuia dezvoltată autoadministrarea. Dar în loc de aceasta noi am căpătat voluntarismul lui Hrușciov și gerontocrația lui Brejnev; timpul a fost pierdut, sistemul s-a birocratizat, se dezvoltau tendințele negative în economie și societate, avea loc discreditarea socialismului. Iar democratizarea proclamată de Gorbaciov a dus la distrugerea orînduirii socialiste.

Din cîte știu, spre sfîrșitul vieții Stalin se gîndea la problema arătată mai sus și punea întrebarea despre divizarea funcțiilor între stat (baza căruia era formată din Soviete ale deputaților oamenilor muncii) și partid. Partidul nu trebuie să înlocuiască prin sine puterea de stat – el trebuie să se concentreze asupra dezvoltării științei marxiste, asupra pregătirii cadrelor de conducere competente, asupra conducerii ideologice – anume ideologice – a societății; însă partidul nu trebuie în mod direct, prin ”indicații de sus” să se amestece în activitatea Sovietelor, dictîndu-le ce legi și rezoluții trebuie să adopte. Dar aceste idei, din păcate, nu au fost puse în aplicare.

Și încă ceva, rezumînd cele spuse la întrebarea dvs nr. 3. În opinia mea, studiind experiența sovietică, trebuie să cercetăm anume construirea socialismului în URSS, și nu structura finală – în sens că trebuie să ne concentrăm asupra proceselor și contradicțiilor lor, asupra mișcării, și nu asupra unor forme definitive, pe care mulți comuniști de astăzi sînt dispuși să le idealizeze, să le expună ca modele.

4. La ce etapă a capitalismului asistăm astăzi, în anul 2017? Numiți caracteristicile cunoscute de dvs ale acestei.

La imperialism. Iar caracteristicile lui le puteți citi la V.I.Lenin.

5. Considerați că ruinarea ”clasei de mijloc” ar putea fi impulsul pentru o nouă serie de revoluții socialiste în lume?

Pînă acum ruinarea și lumpenizarea ”clasei de mijloc”, asuprirea micii burghezii de către oligarhie și birocrația coruptă a dus doar la ”revoluții colorate” și diferite maidanuri și ”primăveri”, adică la revolte lumpen-mic burgeze, pe care oligarhia le îndreaptă cu ușurință pe făgașul dorit de ea. Pentru ca nemulțumirea crescîndă a ”clasei de mijloc” să se îndrepte în direcția revoluției socialiste, este nevoie de o alianță trainică între clasa muncitoare și mica burghezia sub hegemonia primei. Acum o sută de ani învingătoare a fost formula ”alianța clasei muncitoare și țărănimii”, adică a micii burghezii sătești. Înainte de revoluție țărănimea alcătuia majoritatea covîrșitoare a populației. Astăzi țărănimea ca atare a încetat să mai existe: o parte din ea s-a transformat în fermieri capitaliști, pe cînd majoritatea – în muncitori înăimiți (argați) la întreprinderi agricole mari sau la aceiași fermieri. În schimb avem o pătură largă mic burgheză urbană, care trebuie atrasă de partea noastră și condusă spre revoluție antioligarhică cu perspectiva transformării ei în revoluție socialistă. Fără aceasta nu se poate face nimic, așa cum nu se putea face nimic cîndva fără alianța cu țărănimea săracă și mijlocașă.

Însă problema constă în faptul, că astăzi proletariatul însuși este foarte slab, divizat, dezorganizat, demoralizat și mai puțin activ politic, decît aceeași mic burghezie. Din această cauză nu el conduce după sine mic-burghezia (”clasa de mijloc”) spre revoluție socialistă, ci, mai curînd, singur se tîrîie în coada ei în decursul revoltelor acesteia. Sau urmărește pasiv într-o parte toată această indecență. Desigur, pentru a îndrepta această situație, luînd în mîini inițiativa politică și devenind hegemon, el are nevoie de o avangardă viguroasă, de un partid muncitoresc militant, puternic din punct de vedere ideologic.

O chestiune arhiimportantă, pentru a cuceri mic-burghezia de partea noastră, este corupția. Lupta împotriva corupției este lozinca iubită a mic-burgheziei, deoarece ea suferă cel mai mult din cauza ei. Însă lumea nu înțelege natura și cauzele acestui fenomen, ea crede naiv, că corupția poate fi eliminată, înlocuind pe unii funcționari-hoți cu alții, fără a atinge orînduirea burgheză, care în mod firesc generează corupție.

Iată acum în Rusia răsare ”o nouă stea” a luptei împotriva corupției – Navalny, și aceasta poate termina cu încă o mascaradă lumpen – mic-burgheză, poate avea un sfîrșit foarte tragic. Atunci scrieți despre corupție, lămuriți poporului natura și cauzele corupției! Luați din mînile putregaiurilor alde navalny flamura luptei cu corupția.

6. Nu aveți impresia, că poate capitalismul va lua forme exotice și, în loc de societate socialistă, omenirea va trăi într-un nou sclavagism sau într-un nou feudalism?

Acest lucru este foarte posibil. Dacă criza capitalistă la care asistăm nu se va rezolva printr-o revoluție socialistă, degradarea lui crescîndă ne poate duce foarte departe, într-un fel de ”ev mediu digital”. Iar ”fascismul moale” deja este o realitate! O variantă posibilă ar putea fi: pieirea omenirii în urma unui război mondial sau a unei catastrofe globale provocate de om. ”Capitalismul – un sistem fără viitor” – da, aceasta este adevărat, însă rămîne o întrebare foarte mare – este capace omenirea să ajungă la un viitor alternativ – la comunism. Și iată aici sînt departe de a fi optimist. Eu cred, că probabilitatea variantelor negative ”negre” de dezvoltare ale societății este mai înaltă descît sosirea la comunism.

7. Care dintre legile capitalismului deduse de Marx sînt actuale astăzi?

Toate. Aproape toate. Ei bine, să zicem, după moartea lui Marx, cel puțin, în epoca confruntării capitalismului occidental cu socialismul sovietic, în Occident nu funcționa tendința prezisă de el spre sărăcirea absolută a proletariatului, cu toate că sărăcirea lui relativă este dincolo de orice îndoială. În cartea mea mi-am expus părerea, că însăși noțiunea de sărăcire absolută este destul de complicată, că ea nu trebuie înțeleasă în mod primitiv, că, chipurile, muncitorul trăiește tot mai rău și mai rău și în cele din urmă moare de foame. La Marx există și legea creșterii nevoilor – iar nevoile proletarului de azi depășesc nu doar cantitativ, ci și calitativ nevoile proletarului de pe timpul lui Marx. Totuși, în ultima vreme într-un șir de țări, inclusiv SUA, se observă anume micșorarea absolută a veniturilor și nivelului de trai a muncitorilor și chiar a ”clasei de mijloc”. Va fi aceasta o tendință globală și pe termen lung – vom vedea. Însă este important să nu ne ocupăm cu potrivirea faptelor după ideile noastre. Dacă ceva nu ”corespunde cu Marx”, aceste fenomene trebuiesc studiate, iar cauzele lor trebuiesc explicate.

Și încă ceva. K.Marx și F.Engels considerau, că societatea burgheză este sortită să se polarizeze în două clase antagoniste: burghezie și proletariat. Însă realitatea s-a dovedit a fi mult mai complicată: creșterea furtunoasă la o anumită etapă a forțelor de producere în sfera serviciilor (așa-numita societate ”postindustrială”) a dus la renașterea micii burghezii angajate în această sferă. Acesta este un detaliu foarte important și un obstacol foarte mare în calea revoluției socialiste. Deși, trebuie să spunem, că și clasicii își dădeau bine seama: schema lar de împărire a societății în două clase este abstractă și irealizabilă pe deplin pînă la capăt, între cele două clase antagoniste întotdeauna au fost și vor fi straturi sociale (”clasa de mijloc”, etc). Eu cred, că cercetarea micii burghezii moderne, a caracteristicilor și aspirațiilor ei este la fel de importantă, ca și cercetarea clasei muncitoare moderne.

8. Care țări în ziua de astăzi le considerați socialiste și de ce?

Cea mai consecventă țară socialistă astăzi este, fără îndoială, Cuba. Îmi vine greu să judec despre Republica Populară Democrată Coreeană – orînduirea ei socială este prea ”exotică”. În plus, Coreea este o țară extrem de închisă. Chiar în cele mai grele perioade ale istoriei sale Cuba ducea o politică externă foarte activă, ajuta dezinteresat alte popoare (cu toate că singură avea nevoie de ajutor). În mare parte datorită eforturilor ei a avut loc ”cotitura spre stînga” în America Latină din anii 2000. Iar influența Coreei de Nord asupra socialismului, ca fenomen mondial, este practic nulă.

În privința Chinei, Vietnamului și Laosului m-aș abține de la păreri categorice. Știți, că în republicile post-sovietice partidele comuniste ”oficiale” laudă din răsputeri realizările socialismului chinez și îndeamnă să se ia exemplu de la RPC; în același timp ”extrema stîngă” susține, că RPC s-a transformat definitiv într-un stat burghez. În realitate însă, situația din China (și Vietnam) este complicată, contradictorie, acolo are loc lupta între două elemente – cel socialist și cel capitalist; cum va termina această luptă va arăta timpul. Însă nu este corect să spunem că China deja este un stat capitalist. Acolo încă este important sectorul socialist și elementul planificării în economie, și puterea în stat încă nu a trecut la burghezie. Desigur, burghezia influențează asupra luării deciziilor politice (astfel, în Adunarea Naţională a Reprezentanţilor Poporului din China sînt mulți deputați milionari), însă pînă acum puterea reală este în mîinile birocrației de partid, iar aceasta nici pe departe nu este același lucru cum se petrece în țările burgheze, cînd la putere se află slugile politice ai capitaliștilor. Sistemul politic din China se deosebește cardinal cît de democrația burgheză, atît și de dictatura burgheză deschisă. Mai pe scurt, în China totul este foarte complicat, ambiguu, și aceasta se manifestă chiar și în detalii. De pildă, am rămas mirat de un moment, despre care am aflat citind notele de călătorie ale unui turist din țara noastră: în China pînă în prezent toate closetele publice sînt gratis (și curate!). Și acest fapt – numai nu rîdeți – mă încurajează: în capitalism closete publice gratis nu există!

Eu cred, că în condițiile nostre ultrareacționare pur și simplu nu pot exista țări socialiste consecvente ”la 100%”, ele toate sînt nevoite – anume pentru a rezista și a continua lupta, – să facă concesii capitalului și pieții. Puneți-vă în locul, de pildă, a conducerii Cubei – unei țări mici cu resurse naturale limitate, care se află sub jugul sancțiunilor Statelor Unite. Doar dogmaticii cei mai înverșunați îi pot critica pe cubanezi pentru ”abaterea de la socialism”, din cauza că ei au permis deschiderea întreprinderilor mixte cu participarea cetățenilor străini, restaurante private și altceva acolo. Unica întrebare este – cît de departe poți merge pe calea concesiilor și cînd trebuie de terminat cu ele. Și toate acestea se referă nu doar la țările socialiste ”vechi”, cum ar fi China sau Cuba, ci și la țările, care încearcă să meargă spre socialism (Venezuela, Bolivia, Nicaragua), care comit – și nu este nimic de mirare – o sumedenie de greșeli pe acest drum.

O avansare decisivă a acestor țări spre socialism, la fel ca și cotitura spre socialism a țărilor, care au făcut concesii capitalismului va fi posibilă doar cu condiția schimbărilor radicale a situației din lume (ca urmare a intensificării crizei).

9. În ce țară astăzi este posibilă o revoluție socialistă și de ce?

Vreau să cred, că în Rusia. Însă pentru mine aceasta este o chestiune de credință, deoarece eu nu văd nicăeri semne evidente de apropiere a revoluției. Însă totul se poate întîmpla pe neașteptate – și asta într-o țară, unde nimeni nu se așteaptă la așa ceva.

10. Astăzi în spațiul post-sovietic ne există așa lideri, ca V.I.Lenin. Cum credeți, de ce?

Există o lege generală, universală a apariției geniilor – în orice sferă, fie știință, filozofie, artă sau luptă politică. Geniile apar atunci cînd societatea solicită apariția lor. Lideri nu sînt, evident din cauza, că nu sînt revendicați de către societate, care tot încă nu poate scăpa de iluzia, că, chipurile, dezvoltarea capitalismul duce la ceva bun.

11. Un sfat pentru tinerii marxiști (rezumare, cuvînt de încheiere).

În primul rînd: a se autoperfecționa, cu îndîrjire, fără răgaz, zi de zi, avînd în minte, că ”poţi deveni comunist numai îmbogăţindu-ţi memoria cu cunoaşterea întregului tezaur elaborat de omenire”.

În al doilea rînd – a duce socialismul în mase, a face propagandă peste tot unde este posibil. A lupta pentru fiecare suflet și a nu dispera în caz de eșec, întîlnind neînțelegere din partea celor din preajmă. Nu demult am rămas impresionat de o povestire despre Lenin. Cînd era încă tînăr și trăia în emigrație, a fost invitat să prezinte un referat într-un club muncitoresc (ori în Germania, ori în Elveția, nu mai țin minte). Lenin a sosit. Sala și așa era pe jumătate goală. Oamenilor prezenți li s-a spus, că tovarășul va vorbi pe o temă ”populară”, însă Lenin a început să țină un discurs serios despre politică și economie. Oamenii, care așteptau să ”se distreze”, unul după altul au părăsit sala. A rămas doar un singur ascultător, însă lectorul, ca și cum nu s-a întîmplat nimic, a ținut conferința de la început pînă la urmă acestui unic spectator. Așa că scrieți, vorbiți, convingeți, chiar dacă astăzi vă ascultă doar un singur om! Astăzi unul – iar mîine mii și milioane!”

Konstantin Dîmov
Interviul în l. rusă: http://beskomm.livejournal.com/31332.html

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s