Despre evacuarea locuitorilor RSS Moldovenești în spatele frontului în timpul Marelui Război pentru apărarea Patriei


Coloana de tancuri ”Pentru Moldova Sovietică”, construită în anul 1942 pe banii locuitorilor RSS Moldovenești evacuați în spatele frontului.

Materiale cu privire la evacuarea locuitorilor RSS Moldoveneşti şi eroismul lor pe frontul de muncă

”Zi şi noapte muncim,
Nu dormim – victoria făurim,
Frontului obuze dăm,
Forţele nu le cruţăm!” [1]

Din prima zi a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Moldova, ca republică de frontieră a Uniunii RSS, a devenit arenă a luptelor crîncene cu ocupanţii germano-români.

Potrivit informaţiei CC al PC (b) al Moldovei, Sovietului Comisarilor Norodnici (SCN) şi Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, din Moldova au fost evacuate circa 300 mii de persoane. După unele date incomplete, la Sovietul Comisarilor Norodnici al republicii, în 16 regiuni şi republici ale Uniunii Sovietice, au fost luate la evidenţă pînă la 100 mii de persoane. Un mare număr din populaţie a rămas în diferite regiuni ale Ucrainei, nereuşind să se evacueze din această republică [2].

Deşi în zona de frontieră se dădeau lupte crîncene, autorităţile republicii au izbutit într-un scurt timp să expedieze din Moldova 4076 de vagoane cu utilaj industrial, maşini agricole, cereale, produse alimentare, precum şi circa 180 mii capete de diferite vite [3]. Evacuarea întreprinderilor din Moldova se efectua de asemenea prin portul Odesa [4].

Pentru acordarea de ajutor la angajarea în cîmpul muncii a populaţiei evacuate, la ţinerea evidenţei cadrelor de specialişti şi a intelectualităţii din RSS Moldovenească, în republicile unionale şi regiunile Uniunii RSS unde se afla populaţie moldovenească evacuată au fost confirmaţi împuterniciţi ai CC al PC(b) al Moldovei şi ai SCN al RSS Moldoveneşti după cum urmează:

în RSS Uzbekă – tov.Varvareţkaia A.N., comisar norodnic al asistenţei sociale; în RSS Kazahă – tov. Diordiţa A.F., locţiitor al comisarului norodnic al finanţelor al RSS Moldoveneşti; în RSS Turkmenă — tov. Şevcenko A.P., comisar norodnic al gospodăriei comunale; în RSS Kirghiză – tov. Ţurcan C.I., locţiitor al Preşedintelui SCN; în RSS Tadjikă – tov. Şamis I.I., deputat al Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti; în regiunea Cikalov (în prezent regiunea Orenburg – nota aut.) din RSFSR – tov.Radul M.M., locţiitor al comisarului norodnic al învăţămîntului [5].

În informaţia lui A.Şevcenko, împuternicit al SCN şi CC al PC(b) al RSS Moldoveneşti, pe numele Preşedintelui SCN al RSS Moldoveneşti Constantinov T.A., se comunica: “La data de 1 octombrie 1942 erau luaţi la evidenţă cetăţenii evacuaţi din RSS Moldovenească în regiunile RSS Turkmene în număr de 2031 de persoane” [6].

În volumul întîi al cărţii “RSS Moldovenească în Marele Război pentru Apărarea Patriei al Uniunii Sovietice. 1941-1945” se conţin date insuficiente despre cetăţenii evacuaţi din RSS Moldovenească în Siberia şi Uralul de Sud din Federaţia Rusă.

Potrivit datelor primite din arhivele de stat ale regiunilor Novosibirsk, Kemerovo, Celeabinsk şi din alte regiuni ale Rusiei şi Kazahstanului, în aceste regiuni, din Moldova, au fost evacuate mii de familii.

Astfel, în iulie 1941, în regiunea Novosibirsk a fost înfiinţat un centru de evacuare amplasat la staţia de cale ferată Tatarskaia. Şef al centrului a fost desemnat F.D.Kuzneţov. Printre îndatoririle centrului de evacuare era şi trimiterea eşaloanelor cu evacuaţi de la staţie, potrivit indicaţiilor Moscovei şi comitetului executiv regional Novosibirsk. La staţia Tatarskaia soseau toate garniturile cu populaţie evacuată şi cu întreprinderi industriale, de acolo ele se trimiteau în oraşele şi raioanele regiunii Novosibirsk (inclusiv în regiunea Kemerovo, înfiinţată la sud-estul regiunii Novosibirsk la începutul anului 1943 – nota aut.) [7].

În Arhiva de Stat a regiunii Novosibirsk, în fondul secţiei pentru organizarea gospodărească a evacuaţilor şi strămutaţi lor de pe lîngă comitetul executiv regional Novosibirsk se păstrează un mare număr de telegrame privind cazarea locuitorilor sosiţi din RSS Moldovenească, datate cu anii 1942-1943. În telegrama din 2 ianuarie 1942 din Moscova, adresată şefului căii ferate Tomsk, (copii – comitetului executiv regional Novosibirsk (lui Grişin) şi împuternicitului SCN al RSFSR pe regiune Sokolov) se arăta că din oraşul Molotov (în prezent oraşul Perm – nota aut.) la Novosibirsk au fost trimise 4 vagoane cu basarabeni evacuaţi şi se propunea să se ia măsuri pentru a fi primiţi şi cazaţi pe teritoriul regiunii [8].

În telegramele-fulger din 10 şi 18 noiembrie 1942, sub semnătura vicepreşedintelui comitetului executiv regional Novosibirsk M.Hristoliubov, adresate preşedinţilor comitetelor executive raionale Tiajin şi Mariinsk din această regiune, se arăta că în raioanele lor au fost trimise 14 şi, respectiv, 20 de vagoane cu evacuaţi (10 din cele 20 de vagoane indicate aveau ca punct final de destinaţie raionul Verhneaia Cebula) [9].

În alte telegrame-fulger din 2 şi 3 ianuarie 1943, adresate vicepreşedinţilor comitetelor executive raionale Tisul şi Cebula, semnate de preşedintele comitetului executiv regional Novosibirsk N.Barabanşcikov, se relata că în aceste raioane au fost trimise 4 şi, respectiv, 10 vagoane cu basarabeni evacuaţi. În legătură cu aceasta, destinatarilor li s-a dat ordin ca ei să fie primiţi, cazîndu-i în soviete săteşti îndepărtate [10].

Arhiva de Stat a regiunii Novosibirsk din Federaţia Rusă a remis reprezentantului Organizaţiei Slave pentru Apărarea Drepturilor “Vece” din Republica Moldova în oraşul Novosibirsk A.N.Iumina o informaţie despre cetăţenii RSS Moldoveneşti, evacuaţi în regiunea Novosibirsk în anii 1941-1944. Astfel, potrivit raportului privind munca centrului de evacuare Insk pentru perioada 10 octombrie 1942 – 15 aprilie 1943, prin acest centru de evacuare au trecut 51 868 de cetăţeni evacuaţi, inclusiv 4 896 de basarabeni, dintre care 390 copii [11].

Numărul total al populaţiei evacuate în regiunea Kemerovo din regiunile de vest ale URSS, la 1 ianuarie 1943, constituia 209 049 persoane (circa 10% din populaţia regiunii). O mare parte a populaţiei evacuate era ocupată în industria Kuzbassului [12]. Printre cei evacuaţi erau mii de originari din RSS Moldovenească.

Cu concursul Preşedintelui Adunării Legislative a regiunii Celeabinsk din Federaţia Rusă Meakuş V.V., Arhiva regională Celeabinsk a pus la dispoziţie listele cetăţenilor evacuaţi din RSS Moldovenească pe teritoriul regiunii Celeabinsk în număr de 380 de familii [13].

Potrivit informaţiei locţiitorului Preşedintelui consiliului de deputaţi ai poporului din ţinutul Aitai al Federaţiei Ruse Zemliukov S.V., pe teritoriul ţinutului se aflau de asemenea locuitori evacuaţi din RSS Moldovenească, printre ei fiind un grup de pionieri care a trăit în oraşul Belokuriha, în Artekul militar, din 11 septembrie 1942 pînă la 12 ianuarie 1945 [14].

Potrivit datelor prezentate de Direcţia Arhivelor şi Documentaţiei din regiunea Kazahstanul de Sud a Republicii Kazahstan, la începutul războiului, numai în raionul Tiulkiubas din această regiune, din Moldova au fost evacuate 477 de persoane [15]. Conform datelor de care dispunem, sute de familii de locuitori ai RSS Moldoveneşti au fost de asemenea evacuate în regiunea Kustanai (în prezent, Kostanai) şi în alte regiuni ale Kazahstanului şi Uzbekistanului [16] (familiile Balan, Stratulat şi multe altele) [17].

Zeci de mii de moldoveni şi de reprezentanţi ai altor naţionalităţi originari din Moldova au muncit la fabricile şi uzinele militare ale Uralului şi Siberiei, la minele din Kuzbass şi din Karaganda, la exploatările petroliere din Turkmenia şi Azerbaidjan, în transportul feroviar, în colhozurile şi sovhozurile republicilor Asiei Mijlocii şi Caucazului. Toţi munceau sub lozinca “Totul pentru front! Totul pentru Victorie!”.

În decembrie 1942, CC al PC (b) al Moldovei şi Sovietul Comisarilor Norodnici al republicii au reluat editarea ziarului “Moldova Socialistă”. Într-o scrisoare specială a acestor structuri de partid şi sovietice ale RSS Moldoveneşti către împuterniciţii lor din republici şi regiuni se prevedea desemnarea în teritorii a corespondenţilor obşteşti pentru acest ziar pentru a publica materiale despre munca stahanoviştilor la întreprinderi şi în agricultură, a arăta exemple de muncă ale patrioţilor Moldovei în spatele frontului pentru grăbirea victoriei asupra cotropitorilor fascişti, inclusiv activitatea intelectualităţii: pedagogilor, medicilor, agronomilor şi lucrătorilor ştiinţifici [18].

Răsfoind colecţia ziarului “Moldova Socialistă” din decembrie 1942 – anul 1943, oferită cu concursul administraţiei Camerei Cărţii din Federaţia Rusă, am descoperit un mare număr de publicaţii despre munca eroică a locuitorilor Moldovei în spatele adînc, despre entuziasmul şi colectarea de mijloace pentru construcţia tancurilor, avioanelor, fapt ce a contribuit la înfrîngerea trupelor germano-fasciste lîngă Stalingrad şi a grăbit eliberarea republicii de sub cotropitorii fascişti.

La 2 decembrie 1942 o delegaţie a reprezentanţilor oamenilor muncii din RSS Moldovenească a transmis Armatei Roşii coloana de tancuri “Pentru Moldova Sovietică”, construită pe mijloacele colectate de moldoveni [19].

În numărul ziarului din 25 decembrie 1942 se relata că, numai în regiunea Cikalov (în prezent Orenburg – nota aut.) moldovenii evacuaţi au colectat 20 000 ruble, în Uzbekistan – 61 000, în Kazahstan — 66 000 ruble [20].

Compatrioţii au susţinut apelul oamenilor de artă moldoveni de a colecta mijloace pentru construcţia escadrilei de avioane de luptă, denumită “Pentru eliberarea Moldovei de sub jugul ocupanţilor germano-români” [21].

Ziarul “Sovietskaia Sibiri” scria că şeful căminului uzinei N, deputatul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti tov. Blinjan, pentru construcţia acestei escadrile au donat 3000 ruble [22].

Moldoveanul Turbatu a luptat pe front şi a participat la apărarea Stalingradului, dar, devenind invalid de război, s-a înscris într-un colhoz turkmen şi cu mare entuziasm a muncit în calitate de mecanic la staţia electrică [21].

Un alt participant la bătălia de pe Volga, invalidul de război Finkel a muncit în unul din colhozurile regiunii Almatî unde, către data de 1 ianuarie 1943, a cîştigat 300 de zile-muncă şi a transmis în fondul apărării patriei 1 chintal de grîu [24].

În bătălia de pe Volga au dat dovadă de patriotism fetele moldovence, îngrijindu-i pe răniţi în spitale. Printre ele era şi comsomolista L.A Popescu [25].

Mulţi moldoveni munceau cu succes în colhozuri, sovhozuri şi la întreprinderile Uzbekistanului. Printre ei erau mulţi stahanovişti şi fruntaşi – muncitorul Ninkobur, şoferul Katilov, medicii Maria Lerner, deputatul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti I.Klang şi alţii [26].

La una din întreprinderile de textile ale oraşului turkmen Taşauz condusă de moldoveanul M.Mercu, atelierul, producînd multe războaie de ţesut, a uşurat munca şi a ridicat productivitatea ei, depăşind norma cu 200% [27].

În informaţia, trimisă pe numele Preşedintelui SCN al RSS Moldoveneşti T.Constantinov la 2 octombrie 1942, împuternicitul SCN şi CC al PC(b) al Moldovei în Turkmenia A.Şevcenko relata: “Majoritatea absolută a persoanelor evacuate din Moldova şi stabilite pe teritoriul RSS Turkmene munceşte foarte bine la întreprinderi, în colhozuri şi instituţii, în special în agricultura regiunii Taşauz, la întreprinderea de construcţii “Neftezavodstroi” din oraşul Krasnovodsk, lucrătorii magazinelor “Voentorg” din oraşele Marî şi Ceardjou şi în alte regiuni. Muncesc bine tov. Popovici Evgheni, fost lucrător la staţia Chişinău, în prezent însoţitor superior de trenuri marfare la staţia Marî, Şapşovici Eva din oraşul Bălţi, care lucrează la artelul de croitorie din oraşul Ceardjou, este stahanovistă, Kauşanskaia Klara din Bender, care lucrează la fabrica de confecţii din oraşul Aşhabad, sistematic depăşeşte normele de schimb, tov. Lemperl Boris Davidovici, colaborator ştiinţific al Institutului de Cercetări Ştiinţifice din Chişinău, lucrează învăţător la şcoala medie din Taşauz. Este conştiincios şi participă activ la munca obştească. Munca bună a medicilor este menţionată de organele ocrotirii sănătăţii” [28].

La uzina N. din Moscova de reparaţie a automobilelor, moldovenii Urmanzis şi Scoianschi din Bălţi şi Degteariov din Cahul depăşeau norma lunară cu 175-225 % [29].

La diferite întreprinderi, fabrici şi în colhozurile din Tadjikistan munceau depăşind norma de producţie muncitorii originari din Moldova: Teodoru şi Brodski, Lupu şi Eizer, Iacubovici şi Şoimu, medicul Fişer. A.Şlepenciuk, graţie muncii conştiincioase în unul din colhozuri, a devenit director al SMT [30].

Moldovenii munceau stăruitor în sovhozurile, colhozurile şi la întreprinderile RSS Azerbaidjene. Printre ei era I.Hopdelberg, originară din oraşul Bălţi, şi tînărul şef de brigadă din colhoz Pincevski [31].

În Ural, la întreprinderea militară de construcţii nr.17, moldovenii, fiind stimulaţi de victoriile slăvite ale Armatei Roşii, în special în bătălia de la Stalingrad, arătau exemple de muncă stahanovistă. Printre ei erau brigăzile conduse de Holban, Ionaş, Pascal, Ţarălungă. Zilnic depăşeau normele cu 200 % D.Sîrghi, C.Caracuian, P.Tihomirov, A.Ceontoloi, V.Petrică. Exemplul lor era urmat de mulţi alţi moldoveni din acest colectiv [32].

Dintre cei 70 de studenţi ai institutului agricol “M.Frunze”, evacuaţi din Chişinău, 8, după susţinerea examenelor de stat, au primii titlul “agronom de calificare superioară” – E.Lastovka, A.Lupan, M.Şnaiderman, O.Ciobanu, I.Ciobanu, A.Nikolaev, L.Harmanskaia, A.Ball. Doi dintre aceştia – E.Lastovka şi O.Ciobanu au fost trimişi la Moscova pentru a-şi continua studiile la aspirantura Academiei Agricole “Timireazev”, iar ceilalţi agronomi tineri au plecat în regiunea Stalingrad eliberată şi în ţinutul Krasnodar pentru redresarea agriculturii distrusă de război [33].

În raportul Preşedintelui SCN al RSS Moldoveneşti T.Constantinov, consacrat sărbătoririi zilei de 1 Mai 1943, sc menţiona: “Poporul moldovenesc a luat parte la colectarea de mijloace pentru o şi mai bună înzestrare a Armatei Roşii. Au fost colectate 1 400 000 ruble pentru construcţia avioanelor “Pentru eliberarea Moldovei de sub jugul ocupanţilor germano-români”… Poporul moldovenesc, împreună cu popoarele Uniunii RSS, muncind la uzine, în colhozuri, în centrele ştiinţifice, făureşte victoria asupra fascismului. Peste 180 de persoane au fost distinse cu decoraţii de stat – cu ordine şi medalii. Printre decoraţi sînt deputatul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti Litvinov, Orlov, Mordoveţ, Bezrodnîi, Ivancihin şi alţii. Creşte productivitatea muncii moldovenilor care lucrează la uzinele de apărare. Mulţi dintre ei îndeplinesc norma cu 100 %. De exemplu, Ceaikovski P.I. îndeplineşte norma cu 200 -300 %. Muncitorul Casap A.P. de la uzina N. îndeplineşte norma cu 250 %. Exemple de acest fel sînt multe…” [34].

În timpul călătoriei lungi din ianuarie – februarie 2007 în Siberia, Ural, Kazahstan şi Uzbekistan pentru organizarea colectării materialelor privind participarea Moldovei la crearea Enciclopediei “Bătălia de la Stalingrad. Anii 1942-1943”, am reuşit să obţin date preliminare despre lucrătorii din spatele frontului care munceau la minele regiunii Kemerovo. Printre ei sînt Serafima Sîrbu, Andrei Ursu, Andrei Roşcovan şi alţii care munceau fară preget la minele din Kuzbass. Ei se aflau departe de linia frontului, dar au murit pe frontul de muncă. Numai în Kemerovo la întreprinderile cărbunelui au murit circa 200 de mineri. Printre ei: Stankevici Fiodor Ivanovici, muncitor în abataj la sectorul nr.4 al minei “V.Molotov”; Pavel Gojan, mînător de cai la sectorul nr. 14 al minei nr. 5/6 “K.Voroşilov”; Ivan Holban, furnizor de lemne la această mină; Anton Galaganov, muncitor în abataj la sectorul nr.15 al minei “Kapitalnaia” şi alţii [35].

Ziarul “Sovietskăia Sibiri” în decembrie 1942 scria că muncitorul în abataj al minei “Stalin” (oraşul Prokopievsk) Cebanov şi-a asumat angajamentul ca sistematic să îndeplinească norma de zi cu 150 %, iar în zilele de odihnă ale lunii decembrie să extragă încă 50 de tone de cărbune [56].

În Kuzbass, la mina “K.Voroşilov” muncea în mod stahanovist minerul moldovean din Grigoriopol Grigori Bronaşko. Prin muncă stăruitoare şi perseverenţă reuşea să îndeplinească normele cu 400-500 %. Peste puţin timp, el a fost ales şef al brigăzii comsomoliste de tineret, care a devenit una dintre cele mai bune la mină [37].

Moldovenii munceau şi la alte mine ale Kuzbassului: “3-3-bis” a trustului “Stalinugol”, “3-3-bis Ţentralnaia”; nr.7 a trustului “Prokopievsk-ugol”, “Krasnîi uglekop”; “Ziminka”, “Maganak” a trustului “Kirovugol”; mina “F.Dzierzynski” şi la altele [38].

Ziarul “Moldova Socialistă” scria că mulţi locuitori ai republicii evacuaţi munceau la construcţia minelor noi, în special la construcţia “Kliuci nr.3”. Ei erau exemplu de muncă stahanovislă. Printre ei se numărau Movilcan, Niţa, Fişman, Ciobanu, Kogan, Grossu, Paladi, Roadedeal şi alţii care zilnic depăşeau normele. Tăind pămîntul şi extrăgînd cărbune, ei ajutau la nimicirea fasciştilor, “ca prin munca lor să le ajute fraţilor noştri pe front” [39].

Potrivit datelor prezentate de administraţia oraşului Novokuzneţk (în perioada bătăliei de la Stalingrad – oraşul Stalinsk – nota aut.) din regiunea Kemerovo, în perioada bătăliei de la Stalingrad, la uzina de feroaliaje din Stalinsk munceau mulţi moldoveni, inclusiv femei şi fete în vîrstă de 15-16 ani. Pentru ele mai presus de orice erau lozincile: “Toarnă metal în capul fascist!” şi “Duşmanul va fi distrus, victoria va fi a noastră!”. La această uzină, din octombrie 1942 muncea Emelian Cojocaru, originar din satul Țîpleşti, care ulterior a fost distins cu medalia “Pentru vitejie în muncă în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945”, iar în anul 1958 prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii RSS i s-a decernat înaltul titlu de Erou al Muncii Socialiste [40].

Pentru eroism în muncă în perioada războiului, numai în regiunea Kemerovo zeci de compatrioţi de-ai noştri au fost decoraţi cu medalia “Pentru Vitejie în Muncă în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945”: Efim Voinovan, muncitor în abataj la mina “Baidaevskaia”; Zahar Botnar, topograf al trustului “Stalinskpromstroi”; constructorii trustului “Stalinskpromstroi” Dmitri Martin, David Pogor, Harlampi Pereverzev şi alţii [41].

În informaţia prezentată de Arhiva de Stat a regiunii Novosibirsk se menţionează că şefi ai întreprinderilor din oraşul Novosibirsk erau Aleksandr Tolkaciov şi Mihail Maslov, care anterior ocupaseră funcţii de răspundere în Chişinău, iar director al fabricii de cherestea era Dmitri Ciornîi, venit din oraşul Bender, unde ocupase funcţia de director al fabricii de uleiuri. În plus, informaţia cuprinde lista lucrătorilor cu funcţie de răspundere veniţi din zona de lîngă front, anterior fiind în nomenclatură. Printre aceştia figurează controlorul responsabil al CCP de pe lîngă CC al PC(b) din toată Uniunea pentru RSSM F.S.Hvalînski din Chişinău, directorul trustului de mori din oraşul Bălţi N.B.Ghinzburg, Piotr Cranga, evacuat din Chişinău în Novosibirsk, care deţinuse funcţia de director adjunct pentru partea politică a şcolii de meserii nr.4 (pînă la evacuare a fost instructor la CC al comsomolului Moldovei); Irina Şcerbinskaia, fost instructor la comitetul de partid raional Stalin din Chişinău; Gherasim Ilienko, venit din Chişinău la 25 noiembrie 1941, care în Moldova lucrase controlor la unul din comisariatele norodnice ale republicii [42].

La una din întreprinderile regiunii Novosibirsk, şef al unei secţii lucra moldoveanul Coroban, care în iunie 1942 s-a angajat să-şi ridice productivitatea muncii cu 50 %, întrucît frontul avea nevoie de mai multă producţie [43].

Combainerul Ciumac din colhozul “Molotov”, raionul Kupino, regiunea Novosibirsk, şi preşedintele consiliului de conducere al colhozului “Budionnîi” Dragan şi-au asumat angajamente sporite pentru recoltarea mai rapidă a cerealelor şi predarea lor pentru front [44].

În colhozul “Jivotnovod” din raionul Vengherovo, regiunea Novosibirsk, muncea activ la recoltarea fînului o echipă stahanovistă, în care era şi moldoveanca Parascovia Vîlţan, care se întrecea cu Ana Abrosimova şi Pelagheia Suhova la legatul a 1000 de snopi. Obţinînd acest rezultat, ele în fiecare zi măreau numărul snopilor şi, la 20 august 1942, fiecare a legat cîte 3160 de snopi [45].

Mulţi locuitori ai RSS Moldoveneşti, printre care erau şi de naţionalitate evreiască, au muncit la mine şi în instituţii medicale în regiunea Celeabinsk. Printre ei erau muncitorii în abataj Grigore Enit şi Mendel Feldman, mecanicul Volodea Goldenlaif, electromecanicul Arab Grossman, şeful spitalului Israel Dascal, medicii Boris Slesinberg, Ghizela Markus, Ana Goldberg, felcerul Foma Leatţsko şi alţii [46].

Potrivit informaţiei Direcţiei arhivelor din ţinutul Altai privind contribuţia poporului moldovenesc la bătălia de la Stalingrad, au fost descoperite 26 de documente (47 de file) cu date despre locuitorii RSS Moldoveneşti care, în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, locuiau pe teritoriul ţinutului Altai. La evidenţă în comitetul ţinutal Altai al PC(b) din toată Uniunea, la 1 ianuarie 1943, se aflau membri ai PC(b) din toată Uniunea – moldoveni 13 persoane [47]. Printre ei: Juravliova Fanea Vulfovna, instructor la comitetul raional Central al PC(b) din toată Uniunea din oraşul Barnaul, pînă la evacuare a lucrat şefa a sectorului de vagoane al staţiei Chişinău [48]; Belov Dmitri Aleksandrovici, pînă la evacuare a lucrat şef al sectorului fiscal al secţiei financiare orăşeneşti Bălţi, RSS Moldovenească [49]; Bişmur Vitali Fiodorovici, anchetator superior la Procuratura ţinutului Altai, pînă la evacuare – ajutor al procurorului oraşului Tiraspol [50] şi alţii.

Specialişti calificaţi din agricultură, evacuaţi din RSS Moldovenească, munceau la întreprinderile agricole din ţinutul Altai. Printre ei erau Ţelinker Şaia Naumovici, care din decembrie 1942 pînă în iunie 1944 a lucrat agronom în secţia nr.3 a sovhozului cerealier “Mamontov” [51].

Destine ca acesta printre compatrioţii noştri au fost multe.

Despre viaţa sa nu chiar uşoară de evacuat în oraşul Taşkent mi-a vorbit Zlata Gurfinkel, originară din Ungheni. Tatăl ei, Şlioma Aronovici, lîngă Stalingrad a fost grav rănit, iar după tratament a lucrat la Saratov la una din uzinele de apărare. Pe frontul de muncă a dat dovadă de patriotism Polina, sora mai mare, care a lucrat tractoristă [52].

Locuitorii RSS Moldoveneşti, evacuaţi în perioada iniţială a războiului în regiunea Stalingrad, au muncit la lucrările de apărare. Mii de compatrioţi de-ai noştri au muncit la construcţia fortificaţiilor de apărare lîngă Stalingrad. Bunăoară, una din unităţile de construcţie militară a Frontului Don în număr de 1000 de persoane a fost în totalitate completată cu moldoveni [53].

Cu puţin înainte de finalizarea muncii asupra cărţii m-am întîlnit cu locuitorii Moldovei participanţi la frontul de muncă Egor Gladorenko şi Spiridon Para, care mi-au povestit despre participarea lor la restabilirea căilor ferate de lîngă Stalingrad în perioada bătăliei de la Volga. La începutul războiului, 150 de tineri care învăţau la şcoala de meserii din satul moldovenesc Abaclia au fost evacuaţi în Kazahstan. La staţia Kartalî a căii ferate Kazahstanul de Nord a fost format trenul de construcţie-montaj nr. 17-504. În vagonul nr. 16 erau 12 tineri din Moldova, iar în total în tren erau 25 de pămînteni. Iniţial, trenul a fost îndreptat în decembrie 1941 spre Malîi Iaroslaveţ, iar ulterior, în ianuarie 1943, din direcţia Saratov spre Stalingrad. După bătălia de la Stalingrad trenul a fost îndreptat în regiunea Tambov şi desfiinţat. Egor Gladorenko a plecat, împreună cu pămînteanul Stepan Para, voluntar pe front şi în componenţa Frontului 1 Belarus, în calitate de încărcător şi servant al unui tun de artilerie, a eliberat Polonia şi Germania.

Tovarăşi de muncă ai lui Gladorenko şi Para în trenul de construcţie-montaj erau soldaţii Cocoş, Motelica, Caraman, Băluţa, Sopoteanu, Paşa, Ursu ş.a. [54].

Spre regret, mulţi dintre compatrioţii care au lucrat în acel tren de construcţie-montaj nu mai sînt în viaţă.

În memoriile sale, mareşalul G.Jukov scra: “…Forţele noastre au fost înmulţite de unitatea fermă a tuturor naţiilor şi popoarelor, …de unirea tuturor oamenilor muncii, tineretului, intelectualităţii în jurul lozincii “Totul pentru front! Totul pentru Victorie!”. Oriunde s-ar fi aflat acest om – pe front, în adîncul ţării, în spatele duşmanului, în lagărele fasciste, la muncă silnică în Germania, peste tot şi pretutindeni el a făcut tot ce a depins de el ca să apropie ora victoriei asupra fascismului” [55].

În felul acesta, sute de mii de locuitori ai RSS Moldoveneşti evacuaţi în adîncul Uniunii RSS, prin muncă vitejească au adus o contribuţie considerabilă la victoria în bătălia de la Stalingrad.

LISTA SURSELOR FOLOSITE

1. Чуянов А.С. Сталинградский дневник. 1941-1943. Волгоград, 1979, с.286.

2. Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза. 1941-1945. / Сборник документов и материалов в 2 тт. Редколлегия – С.Я.Афтенюк и др./ Том I. Кишинев, 1975, с. 275.

3. Arhiva Organizaţiilor Social-Politicc a Republicii Moldova (în continuare AOSP RM), f.51, inv.l, d.99, ff. 87,91; Молдавская ССР в Великой Отечественной войне…, т. I, с.8.

4. Эшелоны идут на восток. Москва, 1966, с. 155.

5. Молдавская ССР в Великой Отечественной войне…, т.1, с.266.

6. Там же, с.270.

7. Ермолаев А.Н. Эвакуация населения в Кемеровскую область (Указатель архивных материалов). Выпуск 4. Кемерово, 2002, с.4.

8. Областной “Государственный архив Новосибирской области”, (далее ОГУ ГАНО) ф.Р-1030, оп.1, д.268, л.277.

9. Там же, лл.208, 214.

10. Там же, лл.75-76.

11. Информация ОГУ ГАНО, №62-Т от 16.02.2007.

12. Ермолаев А.Н. Ук.соч., с.7.

13. Обьединенный государственный архив Челябинской области, ф.Р-1142, оп.1, дд. 60, 73, 92-95, 97, 99-101, 114-114а, 115-126, 128-129, 131-134, 136-138, 140, 142-143, 155-158, 177.

14. Письмо заместителя председателя Алтайского краевого совета народных депутатов С.В.Землюкова №799/01 -10 от 13.03.2007.

15. Шимкентский региональный государственный Архив, ф.370, оп.2, д.46, лл.60-63.

16. Государственное Управление “Государственный архив Костанайской области”, ф.72-П, оп.6, д.57, лл.4, 17, 29-30, 48, 181; оп.8, д.92, лл.40, 69; ф.92. оп.2, д.23, лл.5, 14, 20, 44; ф.250, оп.1, д.48, л. 1 ; ф.631, оп. 1. д.6, лл. 2об, 3-5, 28-29, 38об, 45об, 57; ф.779, оп. 1, д.223, л. 115; ф. 1408, оп.4, д.2, л. 149.

17.Там же, ф.72-П, оп.6, д.57, лл.4, 29-30, 48; ф.92, оп.2, д.23, л.44.

18. Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare ANRM), F. P-2848, inv. 20, d. 1. f. 95.

19. Константинов И. Колоана де танкурь “Пентру Молдова Советикэ” // “Молдова Сочиалистэ”, 1942, 25 дечембрие.

20. А лукра пентру бируинца // “Молдова Сочиалистэ”, 1942, 25 дечембрие.

21 ”Молдова Сочиалистэ”, 1942, 25 дечембрие.

22. Новосибирцы – Красной Армии // “Советская Сибирь”, 1943, 14 января.

23. Шапиро М. Прин мункэ ши луптэ Молдова ва фи елибератэ // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 2 аугуст.

24. Гнатишин В. Мунческ ку методе стахановисте // “Молдова Сочиалистэ” 1943, 7 априлие.

25. Попеску Л. Ажуторул меу фронтулуй // “Молдова Сочиалистэ” 1943, 29 октомбрие.

26. Герман Л. Мунка патриотикэ а молдовенилор евакуаць ын Узбекистан // “Молдова Сочиалистэ” 1942, 31 дечембрие.

27. Харману В. Прин мунка чинститэ грэбим елибераря Молдовей // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 20 май.

28. AMRM, F.Р-2848, inv.20, d.1, f.73-76.

29. Кулдинер М. Молдовений ла заводул дин Москова // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 28 аугуст.

30. Роллер М. Не луптэм пентру апропиеря бируинцей // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 29 май.

31. Бурлак М. Мунческ ку стэруиицэ пентру бируинцэ // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 14 аугуст.

32. Чмиленко М. Молдовений лукрязэ ку уйтарс де сине // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 11 септембрие.

33. Шнейдерман М. Тинерий агрономь молдовень дин Фрунзе // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 28 аугуст.

34. Константинов Т. Пентру елибераря Молдовей Советиче // “Молдова Сочиалистэ”, 1943, 1 май.

35. Старик В. Все для фронта! Все для победы! // “Коммунист”, 2007, 16 февраля.

36. Мигилев И. Так должен работать весь Кузбасс // “Советская Сибирь”, 1942, 2 декабря.

37. Молдавская ССР в годы Великой Отечественной Войны… С.317.

38. Сталинградской битве посвящается // “Коммунист”, 2007, 18 мая.

39. ”Молдова Сочиалистэ, 1943, 9 июлие.

40. 3олотые кавалеры. / Выпуск 2: Герои Социалистического Труда/ Сост. Картавых А.Г. и др./ Новокузнецк, 2000; Добромыслов Ю. Дорога в жизнь // “Кузбасс”, 1959, 4 января.

41. Там же.

42. Информация ОГУ ГАНО …, №62-Т от 16.02.2007

43. Никулин А. Производительность труда решила успех // “Советская Сибирь”, 1942, 5 августа.

44. Рябов И. Молотьба в селе Рождественском // “Советская Сибирь”, 1942, 21 ноября.

45. 3обачев М. Соревнование тружеников полей // “Советская Сибирь”, 1942, 11 сентября.

46. Обьединенный государственный архив Челябинской области, ф.Р-1142, оп.1, д. 100, с.14; д.129, л. 15, 17; д. 143, л.68; д. 158, л.27;

47. Управление архивного дела Алтайского края, ф.П-1, оп.18, д.318, л.1об.

48. Там же, ф.П-10, оп.27, д.127, л.5.

49. Там же, ф.11-1031, оп.5, д.66, л. 14.

50. Там же, ф.П-10, оп.26, д.112,л.4.

51. Там же, Р-613, оп.1а, д. 18, л.230.

52. Там же.

53. ”Советская Молдавия”.- 1982, 20 июля.

54. Петрик А. Откликнитесь, друзья! //”Коммунист”, 2007, 30 ноября.

55. Жуков Г.К. Воспоминания и размышления. Москва, 1971. с.700.

Sursă: N.F.Guțul, ”Faptele eroice ale moldovenilor în epopeea Stalingradului”, Chișinău, 2008.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s