MOLDOVA ÎN PERIOADA INIŢIALĂ A MARELUI RĂZBOI PENTRU APĂRAREA PATRIEI (1941)


Acțiunile militare ale Frontului de sud în lunile iunie-august 1941

Fapta eroică a grănicerilor sovietici la graniţa moldo-română

În dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 Moldova, fiind una dintre republicile vestice ale URSS, a fost expusă atacului mişelesc al armatelor germano-române. Primii în luptă cu cotropitorii fascişti au intrat soldaţii şi comandanţii districtului moldovenesc de grăniceri, care făcea parte din componenţa districtului militar Odesa.

Districtul moldovenesc de grăniceri (comandant – general-maior N.N.Nikolski) includea în sine detaşamentele de grăniceri nr.24 (din Bălţi), 23 (din Lipcani), 2 (din Călăraşi), 25 (din Cahul), 79 (din Izmail) şi 4 comenduiri separate [1]. Fiecare detaşament de grăniceri era alcătuit din 4-5 comenduiri, fiecare dintre acestea avînd la rîndul ei cîte 3-4 posturi de pază în care erau cîte 30-40 de ostaşi. În total graniţa era ocrotită pe un sector de circa 480 de km.

În comunicatul Biroului Sovietic de Informaţie de la 24 iunie 1941 se spunea:”România a pus la dispoziţia totală a oştirilor germane teritoriul său. De pe teritoriul românesc îşi iau zborul nu numai avioanele germane spre satele şi oraşele sovietice, dar se desfăşoară şi ofensiva oştirilor germane şi române, care acţionează împreună împotriva armatelor sovietice…” [2].

Comandamentul german miza pe faptul că va distruge toate comenduirile de grăniceri în timp de o jumătate de oră. În aceeaşi vreme se plănuia ocuparea podurilor, construirea vadurilor şi deschiderea căilor pentru forţele principale [3]. Cu toate că duşmanul avea o foarte mare superioritate numerică, grănicerii nu s-au intimidat şi au respins atacurile nenumărate ale inamicului timp de 11 zile şi nopţi.

Să ne oprim la atestările documentare ale acelor momente, în care sunt reflectate luptele crîncene, pe care le-au purtat grănicerii sovietici pe toate sectoarele graniţei moldo-române.

1. Din jurnalul relatărilor de lupta a armatelor de grăniceri despre atacarea de către inamic a pichetelor detaşamentelor de grăniceri din Bălţi şi Cahul.

22 iunie 1941, ora 4 şi 15 min.

Prin telefon din Chişinău general-maior Nikolski.

S-a început atacul cu mitraliere dinspre partea română asupra comenduirii din Bălţi. Pichetul 3 din Bălţi a fost atacat, legătură cu detaşamentul de grăniceri din Bălţi nu există. Au fost atacate pichetele 11 şi 12 ale detaşamentului de grăniceri din Cahul [4].

2. Relatarea comandantului Districtului Moldovenesc de grăniceri despre trecerea graniţei de către armatele germane şi româneşti şi despre primele lupte cu duşmanul.

Or. Chişinău, 22 iunie 1941, ora 9 şi 15 min.

Situaţia la 7-20 la 22 iunie 1941.

Detaşamentul de grăniceri din Lipcani: pe sectoarele pichetelor 1 şi 2 au trecut graniţa de stat patru plutoane inamice (germane). Comenduirile au intrat în luptă: pichetele 3, 4, 5 sunt atacate de către inamic prin focuri de artilerie. Legătura cu unităţile Armatei Roşii se menţine. Clădirea comenduirii pichetului 14 este distrusă de focul de artilerie. Pierderile se stabilesc. Se observă concentrarea infanteriei inamice în faţa satelor Venişoara şi Lopatnic (sectoarele pichetelor 14-15) – de pînă la două batalioane.

Detaşamentul de grăniceri Bălţi: comenduirile 1, 2, 3 şi 5 îşi apără sectoarele, pe sectorul comenduirii 4 graniţa de stat au trecut-o două companii ale duşmanului şi au încercuit-o; comenduirea luptă cu duşmanul în raionul satului Munteanu (sectorul comenduirii 11). Pînă la un pluton de duşmani au încălcat graniţa. Aviaţia inamicului a bombardat localitatea Bădragi (pichetul 1) din Sculeni (pichetul 20), sunt luate măsuri pentru a susţine comenduirea 4 şi a nimici duşmanul pe sectorul pichetului 11. În timpul luptelor aeriene deasupra oraşului Bălţi avioanele noastre au distrus două avioane nemţeşti.

Detaşamentul de grăniceri din Călăraşi: la 5-10 22 iunie 1941, 7 avioane de vînătoare ale duşmanului au încălcat spaţiul aerian pe sectorul Ungheni-Tîrg şi au intrat la o adîncime de 3 km. Înapoi s-au întors pe la 5-30. 10 bombardiere cu două motoare au încălcat graniţa de stat la Nemţeni (pichetul 11), luîndu-şi zborul, spre răsărit. La 5.45 statul-major al comenduirii din Călăraşi a fost bombardat de un avion. A fost rănit un ostaş, omorîţi – 5 locuitori localnici. La 7:15 sectoarele 6, 7 şi 8 au fost atacate de mitralierele şi puştile inamicului. Contra pichetului 4 românii pregătesc un ponton pentru Prut…

Detaşamentul de grăniceri din Cahul: la 6:40 au fost atacate Ţiganca, Flămînda, Goteşti. Pichetul 10: la 6:55 peste pod dinspre Fălciu a trecut spre noi un pluton duşman; a intrat în luptă cu el comenduiurea a 5. La 7:00 din nou a fost un atac de artilerie asupra oraşului Cahul. În centrul oraşului au nimerit două proiectile. La 7:00 inamicul a început încercuirea pichetului 5; comenduirea a ocupat poziţii de luptă [5].

3. Raportul comandantului Districtului Moldovenesc al armatelor de grăniceri despre luptele cu duşmanul la linia rîului Prut.

Or. Chişinău, 23 iunie 1941, ora 0 şi 05 min.

Situaţia la 22:00 22 iunie 1941.

Detaşamentul de grăniceri din Călăraşi: la 19:15 pe sectorul pichetului 3 în raionul satului Coştuleni grănicerii au împiedicat încercarea de încercuire de către două plutoane ale inamicului a pichetelor 3 şi 1, în satul român Tedeleu se pregăteşte trecerea unui batalion al duşmanului – împotriva flancului de sud al s.Seleni sunt concentrate trei batalioane ale duşmanului şi două blindate. Contra sectoarelor pichetelor din zona Ţuţora şi Măreni sunt concentrate trei batalioane ale inamicului, iar în zona de la Medeli pînă la Măreni sunt concentrate pînă la cinci batalioane de infanterie, iar în satul Seleni se află două blindate, avînd direcţia esenţială Ţuţora – Pod. Pe sectorul pichetului 3 sunt concentrate pînă la 4 batalioane de infanterie şi un regiment de cavalerie în satul Reşeşti. În raionul Leuşeni are loc trecerea lor. Cea mai mare concentrare a armatelor se observă pe direcţia Tochilia – Răducani, Sărata – Rozeşti. Acoperiţi de rafalele artileriei 4 batalioane forţează Prutul. În faţa pichetului 18 din raionul Stălineşti se atestă apariţia formaţiunilor moto-mecanizate; satul Căcăreşti se află sub focul artileriei duşmane. Echipele de mitralieri ale inamicului caută să treacă podul în raionul s.Ţuţora. Comenduirea atacă podul. În raionul podului distrus faţă în faţă cu Leuşeni se concentrează camioanele cu muniţii ale duşmanului. Sub focul forţelor superioare numeric ale duşmanului comenduirile 11 şi 12 se retrag spre satul Cacili, iar pe malul drept se observă concentrarea unui regiment de infanterie. Comenduirea 14 împreună cu compania regimentului de puşcaşi 161 au ocupat poziţii de apărare mai la nord de Leuşeni, iar comenduirea 15 se apără cu 1 km mai la nord. Pichetul 1 la 21:35 a fost înconjurat de inamic şi au început luptele. La 21:30 în raionul oraşului Ungheni au apărut 2 tancuri, la 21:40 — în faţa flancului de sud al satului românesc Reşeşti. Inamicul a făcut un pod din pontoane şi a început trecerea spre partea noastră. Detaşamentul de grăniceri din Bălţi: 17 bombardiere ale inamicului bombardau la 21:00 oraşul Bălţi. Aerodromul e distrus. Sunt doborîte un avion românesc şi unul german. Către 22:00 situaţia la pichetele 11 şi 12 e restabilită, iar la cele cu numărul 1 şi 2 au loc schimburi de focuri de artilerie. În raionul localităţii Sculeni se concentrează mai mult de 200 de motociclişti, două companii de tancuri, o divizie de infanterie şi cavalerie. Pe şoseaua dinspre Iaşi se mişcă camioane şi artilerie. În acest raion situaţia este foarte serioasă. În ajutor a venit un batalion din dispoziţia pichetului 15; această comenduire luptă cu o companie inamică. Pe teritoriul pichetului 18 a fost respinsă încercarea duşmanului de a face un pod de pontoane.

Detaşamentul de grăniceri din Cahul: 2 batalioane ale duşmanului se pregătesc să treacă Prutul; grănicerii au intrat în luptă. Satul Toceni se află sub focul artileriei [6].

4. Din jurnalul de înregistrări ale rapoartelor militare despre pierderile inamicului şi ale detaşamentelor Districtului Moldovenesc.

Prin telefon din Chişinău Nikolski.

23 iunie 1941, ora 0 şi 45 min.

Datele despre pierderi la 22:00. Ucişi, răniţi şi pierduţi fără veste – 55 de oameni. Duşmanul a pierdut 7 ofiţeri, au fost luaţi în captivitate 2 ofiţeri şi 2 soldaţi [7].

5. Din jurnalul de înregistrări ale rapoartelor militare despre luptele la trecerea peste rîul Prut pe sectoarele detaşamentelor de grăniceri Călăraşi, Bălţi şi Cahul.

Prin telefon din Chişinău Nikolski.

22 iunie 1941, ora 6 şi 10 min.

Pe sectoarele 1 şi 2 ale detaşamentului de grăniceri Călăraşi, e linişte. Pe teritoriul nostru inamici nu sunt. În raionul s.Reşeşti (pe malul drept) inamicul a concentrat un regiment de cavalerie şi un pluton de motociclişti. În acest sector duşmanul trimite în partea noastră unităţi de infanterie pe podul de pontoane de peste Prut. În celelalte sectoare ale pichetului 3 e linişte, pe sectorul pichetului 4 în raionul Tochile-Răducani comenduirea luptă cu o grupa de duşmani, împinsă de comenduirea 19 spre graniţă.

La 23:10 podul căii ferate şi cel pentru transport peste Prut lîngă Ungheni-Tîrg este aruncat în aer de Armata Roşie. După explozie inamicul a deschis foc din tunuri şi mitraliere asupra malului stîng. Pe sectorul pichetului Bălţi la 23:00 duşmanul a forţat Prutul şi a cucerit satele Sculeni şi Ciocani. Pe celelalte sectoare luptele sunt la trecerile peste Prut.

Pe sectorul detaşamentului de grăniceri Cahul la încercarea de a forţa rîul au fost nimiciţi 10 ostaşi români, pe sectorul pichetului 15 – o companie de soldaţi români. Drumul Cahul-Oancea este apărat de 2 companii ale regimentului de puşcaşi 54. Pe sectorul pichetului 1 al detaşamentului Izmail în raionul or. Cahul de la 21:30 pe malul drept se concentrează 500 de soldaţi români [8].

6. Din raportul comandantului armatelor de apărare a spatelui Frontului de Sud despre luptele grănicelor în prima zi de război.

10 februarie 1942.

În dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 din partea română asupra pichetelor de grăniceri şi comenduirilor a fost deschis pe neaşteptate foc de artilerie, aruncătoare de mine şi mitraliere. Concomitent multe pichete erau bombardate din aer.

Inamicul (nemţii şi românii) mizau ca sub acoperirea unui puternic atac de foc să cucerească trecerile, să forţeze rîurile Prut şi Dunăre, să distrugă pichetele de grăniceri, forţele de acoperire şi să desfăşoare nestingherit ofensiva spre Kameneţ-Podolski, Bălţi şi Chişinău. Unităţile de militari, care stăteau în acea noapte de strajă la hotarele Patriei, au reuşit prin acţiuni hotărîte să oprească mişcarea inamicului, deşi acesta era mult mai numeros. Au început lupte grele, inegale.

E greu a prezenta coraportul exact al forţelor şi mijloacelor folosite în prima zi (pînă la venirea Armatei Roşii), dar destul de semnificativ este acel fapt că la un km de front reveneau 5 grăniceri, contra cărora se afla în luptă nu mai puţin de o companie duşmană.

În prima zi de război duşmanul a reuşit să înainteze pe unele direcţii pe teritoriul nostru, însă în zilele următoare situaţia a fost restabilită. Inamicul a fost împins dincolo de Prut cu mari pierderi, lăsînd pe cîmpul de luptă sute de cadavre.

În luptele pentru apărarea Patriei grănicerii au demonstrat bărbăţie, vitejie şi spirit de sacrificiu; dovadă sunt şi următoarele secvenţe.

La 22 iunie 1941 la ora 05:00 pe sectorul pichetului 3 al detaşamentului de grăniceri din Bălţi inamicul a încercat de 5 ori să forţeze Prutul, însă rezistenţa grănicerilor îl arunca pe poziţiile iniţiale.

La ora 01:00 duşmanul a reuşit să treacă Prutul pe sectorul pichetului 13 şi să-şi consolideze poziţiile în pădurea din apropiere. Concentrînd în scurt timp în acest raion 2 regimente de infanterie, o companie de tancuri şi o divizie de artilerie, inamicul a trecut la ofensivă în direcţia localităţii Ciciulea, încercînd să ajungă la Bălţi.

Pentru a opri înaitarea duşmanului, în această direcţie pichetele de grăniceri 12, 13 şi 14 au fost unite într-o unitate şi au ocupat poziţii în defensivă. Luptele sîngeroase au durat 4 zile; ca rezultat duşmanul a fost oprit şi aruncat spre malurile Prutului.

La 22 iunie la ora 08:00 duşmanul a încercuit, prin forţele a 2 companii, pichetul 4 al detaşamentului de grăniceri şi a încercat să-l nimiceasă. Pichetul a deschis focul; comandantul grănicerilor, locotenentul inferior Kolotov, de 6 ori a ridicat soldaţii la atac de baionetă. Pierzînd aproape o companie de soldaţi, inamicul a fost respins dincolo de Prut; în aceste lupte a murit un singur grănicer.

La 22 iunie inamicul cu forţele unui batalion în regiunea localităţii Cotul Morii a trecut Prutul, încercuind printr-o companie postul de pază al pichetului detaşamentului din Călăraşi, iar cu alte 2 companii a început ofensiva în direcţia satelor Nemţeni şi Sărăteni. Formaţiunea de luptă (pichetul 12 şi o unitate a comenduirii sub comanda locotenentului Valiţevici) prin acţiuni hotărîte de luptă a oprit ofensiva inamicului şi, contraatacîndu-l, l-a silit să se retragă. Duşmanul a pierdut 55 de soldaţi şi s-a retras dincolo de Prut; grănicerii au avut doar cîţiva răniţi.

O deosebită atenţie merită luptele pe sectorul pichetului de grăniceri 5 ai detaşamentului din Călăraşi.

Pe acest sector inamicul a aruncat cele mai bune forţe ale regimentelor de infanterie 6 şi 9 din divizia 1 regală, căutînd în cel mai scurt timp să înfrîngă rezistenţa grănicerilor şi să iasă spre Cahul şi Chişinău.

La 22 iunie 1941 la ora 4:00 din Fălciu asupra pichetului 5 al detaşamenului de grăniceri a fost deschis un puternic foc de artilerie şi de bombardament din aer. Clădirea pichetului a fost distrusă, grănicerii s-au retras în forturile mici. Sub focul tunurilor, aruncătoarelor de mine şi de mitraliere duşmanul a început să treacă rîul pe podurile rămase intacte sau înot.

La ora 6:40 la pichet a sosit ajutor de la statul-major al comenduirii: o unitate de puşcaşi sub comanda locotenentului superior Konstantinov, două unităţi ale pichetulului 4 şi o unitate din pichetul de rezervă. Conducerea generală a unităţilor a preluat-o ofiţerul Konstantinov.

Către ora 15:00 focul de artilerie al hitleriştilor a distrus 2 dintre redute, iar spre sfîrşitul zilei – pe a treia. Cu toate acestea, grănicerii continuau să opună o dîrză rezistenţă, respingînd pe parcursul zilei 11 atacuri crincene ale inamicului. După distrugerea de către inamic a forturilor locotenentul superior Konstantinov i-a împărţit pe grăniceri în cinci grupe şi în noaptea spre 23 iunie printr-un atac concentrat al acestora a scos duşmanul de pe teritoriul nostru, iar la 24 iunie două grupe – una sub comanda locotenentului superior Konstantinov, alta – sub cea a comandantului pichetului de grăniceri 5, Tujlov, au aruncat în aer podurile peste Prut. În total în luptele cu pichetul 5 de grăniceri inamicul a pierdut aproape un regiment de morţi şi răniţi.

Pentru distincţie în luptele acestea prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS locotenentului superior A.K.Konstantinov, locotenentului inferior I.D.Buzîţki şi sergentului V.F. Mihalkov li s-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

La 22 iunie 1941 la ora 9:00 după un foc de artilerie de trei ore două companii ale nemţilor au trecut Prutul în regiunea localităţii Gănăţenii Noi şi au luat în încercuire pichetul 2 al detaşamentului de grăniceri. Comandantul pichetului, locotenentul superior Ermolaev, lăsînd pe duşmani să se apropie la o distanţă de 100-150 de metri, a deschis focul şi, atacînd concomitent în cîteva direcţii, l-a respins. În urma atacului neaşteptat inamicul s-a retras, lăsînd pe teritoriul nostru 75 de morţi, in captivitate 32 de soldaţi, printre care şi un ofiţer. Din partea noastră locotenentul superior Ermolaev a fost rănit de trei ori.

Prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice acest ofiţer a fost decorat cu ordinul Lenin.

La 22 iunie la ora 10:00 două companii inamice au trecut Prutul în raionul s.Gheltosu şi au cucerit înălţimea 78,2 – cea mai mare în regiune, împiedicînd prin focul său apropierea unităţilor Armatei Roşii din raionul Goteşti. Pentru lichidarea inamicului de la pichetul 6 a fost trimisă o grupă de 14 grăniceri sub comanda locotenentului inferior Balandin. În rezultatul unor lupte sîngeroase această grupă a reuşit, împreună cu plutonul punctului de control 108, venit în ajutor, să nimicească duşmanul şi doar o mică parte dintre aceştia au reuşit să fugă pe malul drept al Prutului. Grănicerii n-au suferit pierderi.

La 22 iunie 1941 la ora 4:20 două batalioane ale inamicului, acoperite de focul de artilerie şi aruncătoare de mine, au trecut rîul pe sectorul pichetelor de grăniceri 11 şi 12. După o luptă de 40 de minute duşmanul a fost aruncat pe malul drept al Prutului.

Concentrîndu-şi rezervele, duşmanul a forţat a doua oară Prutul şi a atacat pichetele. Spre sfîrşitul zilei grănicerii au reuşit, împreună cu compania regimentului de puşcaşi 54, venită în ajutor, să-i silească pe nemţi să se retragă dincolo de Prut. Duşmanii au pierdut pînă la două companii de morţi şi răniţi; grănicerii: 9 morţi şi 19 răniţi.

Prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice pentru vitejia şi curajul demonstrat în aceste lupte comandantului pichetului de grăniceri 12, locotenentului Vetcinkin, i s-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice… [9].

Comandant interimar al armatei de apărare a Frontului de Sud,
Colonel Velikanov

Comisarul militar,
Comisar de brigadă Kliuiev

7. Din caracteristica de luptă a regimentului de grăniceri din Călăraşi.
11 iunie 1943.

Posturile de pază au observat în prima jumătate a lunii iunie acumularea de forţe inamice către graniţa de stat şi a ajuns la concluzia că duşmanul se pregăteşte de ofensivă: aduce infanterie, artilerie şi tancuri, evacuează populaţia din localităţile de lîngă hotare.

Gruparea principală a forţelor era în regiunea oraşelor Huşi şi Iaşi.

Detaşamentul de grăniceri a început în mod activ să pregătească redutele de apărare.

La ora 4:00 în ziua de 22 iunie 1941 în direcţia Huşi – Chişinău, pe şoseaua Iaşi – Ungheni, duşmanul a început să treacă, sub acoperirea unui intens foc de artilerie şi aruncătoare de mine, Prutul pe podul de cale ferată şi pe apă şi prin forţe numeric superioare a început ofensiva.

Pichetele şi unităţile detaşamentului de grăniceri au opus o dîrză rezistenţă şi pe alocuri, treceauu la contraatac.

În aceste lupte grănicerii au demonstrat o deosebită bărbăţie, dîrzenie şi curaj, reuşind să oprească, timp de 7 zile, duşmanul pe poziţiile sale.

Prin atacuri puternice grănicerii aruncau armatele germano-române dincolo de Prut, pricinuindu-le acestora mari pierderi în tehnică şi oameni.

Conform unor date incomplete, în decurs de 7 zile duşmanul a pierdut pînă la 2500 de soldaţi şi ofiţeri omorîţi; de asemenea, au fost distruse 3 tunuri, o blindată şi 7 mitraliere.

Detaşamentul de grăniceri a pierdut 7 (morţi) şi au fost răniţi 15 ostaşi.

În luptele cu nemţii a demonstrat eroism şi bărbăţie deosebită comandantul plutonului de radişti al comenduirii 3 Rîjikov, căruia i s-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice şi i s-a decernat ordinul Lenin şi medalia “Steaua de aur“.

Eroism, vitejie şi curaj au arătat, în luptele cu fasciştii, mai mulţi comandanţi şi soldaţi ai Armatei Roşii, dintre care 2 au fost decoraţi cu ordinul ”Drapelul Roşu”, 2 – cu ordinul ”Steaua Roşie”, 5 – cu medalia ”Pentru vitejie” (printre aceştia din urmă fiind şi soţia comandantului pichetului de grăniceri t. Sova.)

Un deosebit eroism în luptele de la graniţă l-a demonstrat bucătarul primului pichet Sergheiev, care a reuşit, printr-o tragere precisă din mitralieră, să nimicească un întreg pluton de români. La ordinul comandantului de a se retrage a răspuns: “nu plec de aici pînă nu-i omor pe toţi fasciştii”.

Într-o luptă inegală bucătarul Sergheiev a căzut cu moarte de erou [10].

Comandantul armatelor de pază
Colonel Serebreakov

Şeful statului-major al Armatei,
Colonel Malîi

“Arhiva Istorică”, 1961, nr.3 , p. 102

8. Din raportul despre acţiunile militare ale grănicerilor-eroi, numele cărora se recomandă a fi date pichetelor de grăniceri.

Iulie 1946.

Stebleţov Ivan Grigorievici, plutonier al detaşamentului de grăniceri din Bălţi.

În ziua începerii războiului plutonierul pichetului Stebleţov cu o grupă de 12 soldaţi avea sarcina de a apăra unitatea. Deşi trupele atacante ale românilor aveau o evidentă superioritate numerică, ei n-au reuşit să ocupe pichetul. Grupa lui Stebleţov timp de trei zile şi trei nopţi respingea atacurile înverşunate ale duşmanilor. Numai la ordinul comandamentului grupa a trecut la alte redute defensive, unde lupta împreună cu soldaţii garnizoanei vecine. Un batalion de români cu susţinere de tancuri a încercuit grupa, însă nu întreprindea acţiuni active, crezînd că, în lipsă de alimente şi muniţii, grănicerii se vor preda.

Stebleţov a luat hotărîrea de a ieşi prin lupte din încercuire, însă lipsa de muniţii nu i-а dat posibilitate să facă acest lucru. Timp de 11 zile au menţinut ostaşii poziţiile ocupate. În a 12-a zi românii au trecut la un atac puternic. Grănicerii aveau doar cîle o grenadă fiecare – cartuşele se terminaseră. La comanda lui Stebleţov grănicerii s-au ridicat la luptă şi, cu baionetele şi ultimele grenade, s-au aruncat asupra duşmanilor. Într-o luptă inegală corp la corp toată grupa a fost secerată [11].

Şeful secţiei a 2-a a Direcţiei Politice a AG,
colonel Belîh

“Arhiva istorică”, 1961, nr. 3, p. 101

Fapta eroică a grănicerului Stebleţov a fost repetată de comandantul pichetului de grăniceri 12 al detaşamentului din Bălţi I.P.Bulgakov. În prima zi de război hitleriştii nu au trecut rîul Prut pe sectorul pichetului nr. 12. Dîndu-şi seama că ei nu vor putea trece pe aici, trupele germano-române au atacat podul şi baza de arme a pichetului vecin nr. 13, de pe malul stîng.

Grupa de grăniceri a locotenentului Bulgakov a hotărît să-şi ajute vecinii şi împreună cu alţi grăniceri, a atacat duşmanul aflat în satul de lîngă graniţă.

Fiind rănit în timpul luptei, Bulgakov continua să conducă soldaţii pînă cînd o rafală duşmană nu l-a omorît. Din ultimele sale puteri Bulgakov a ordonat să preia comanda lui M.V.Sokolov. În această luptă duşmanul a pierdut foarte mulţi soldaţi şi ofiţeri [12].

Documentele citate despre activitatea de luptă arată că în primele zile soldaţii şi comandanţii detaşamentului moldovenesc de grăniceri s-au remarcat prin vitejie şi eroism.

La 25 iunie 1941 ziarul “Pravda” scria pe bun temei: “Grănicerii glorioşi au apărat eroic fiecare palmă de pămînt sovietic. Ei erau susţinuţi de cechişti, care reţineau unităţile regulate ale fasciştilor, întrucît fiecare înţelegea că datoria lui sfîntă e de a-şi jerfti pînă şi viaţa pentru a opri duşmanul” [13].

Pentru faptele săvîrşile într-o luptă inegală cu duşmanul lîngă graniţă comandantul radiştilor comenduirii nr.3, locotenentul A.Rîjikov, a fost prezentat de către comisarul unităţii S.Nasonov pentru conferirea titlului de Erou al Uniunii Sovietice. Înainte de luptă S.Nasonov a scris mamei şi soţiei din regiunea Tambov să se evacueze de urgenţă, în a cincea zi de război comisarul pichetului detaşamentului nr.2 de grăniceri din Călăraşi Nasonov Serghei Filipovici, anul naşterii 1911, băştinaş din regiunea Tambov a căzut cu moarte de erou. După război văduva comisarului, Olimpiada Ivanovna, s-a stabilit cu feciorul (invalid) în Moldova şi trăieşte şi în prezent în Chişinău.

În a zecea zi de război Biroul Sovietic de Informaţii comunica: “Toate încercările oştirilor germano-române de a pătrunde pe teritoriul Basarabiei se sfarmă inevitabil de bărbăţia şi puterea soldaţilor noştri. Lacheii români ai lui Hitler, ameţiţi de propaganda lăudăroasă a fasciştilor, visau să treacă în marş fulgerător din urma armatelor germane pe teritoriul Basarabiei, dar s-au înşelat amarnic. Ofiţerii germani îi mînă cu sila pe români înaintea unităţilor lor la moarte sigură. Soldaţii români demoralizaţi sunt ameninţaţi de către fascişti cu focuri de mitraliere din spate. Din urma unităţilor româneşti, care înaintează, merg mitralieriştii germani”.

Obiectivitatea cere să spunem că nu toţi românii doreau să lupte împreună cu Hitler contra URSS; astfel în scara zilelor de 26 iunie şi 5 iulie 1941 Biroul Sovietic de Informaţii comunica: “Soldaţii români luaţi în captivitate spun că în fiecare regiment românesc sunt cîte 40 ofiţeri şi soldaţi germani, căci comandamentul german nu crede soldaţilor români, în spatele oştirilor româneşti stă, de obicei, artileria germană. Nemţii ne silesc să luptăm cu de-a sila, căci soldaţii români sunt contra războiului şi a nemţilor.

În România hitleriştii se simt gospodari ca într-o ţară cucerită. Ei sorb toate alimentele, osîndind populaţia la foame şi la moarte.

Nemulţumirea poporului român faţă de regimul ocupanţilor şi al lacheilor lor, trădătorilor din guvernul Antonescu, începe a se manifesta prin acţiuni armate deschise…[14].

În multe oraşe şi sate ale României se desfăşoară lupta armată a populaţiei împotriva nemţilor şi a armatelor guvernului” [15].

Cu regret, asemenea fapte erau trecute sub tăcere de istoricii sovietici.

Bărbăţia şi rezistenţa grănicerilor sovietici era alimentată şi de faptul că în clipele cruciale ale luptelor grele de lîngă graniţa Moldovei lor le veneau în ajutor localnicii.

Crearea frontului de sud şi luptele de apărare

La 21 iunie 1941 Biroul Politic al CC al PC(B) a adoptat dispoziţia despre crearea frontului de sud. Formarea conducerii acestuia era atribuită nu districtului militar din Odesa, ci aceluia din Moscova, ceea ce a constituit una dintre greşelile perioadei de început a războiului, întrucît statul-major al frontului nu cunoştea teatrul viitoarelor acţiuni militare.

Comandantul numit al frontului, generalul de armată I.F.Tiulenev, şi membrul Consiliului Militar – comisarul de armată, comisarul de gradul I A.I.Zaporojeţ, precum şi şeful interimar al statuiui-major, generalul-maior G.D.Şişenin au venit în noapte spre 25 iunie cu înterg statul-major la punctul de comandă din Vinniţa şi au început să întreprindă măsurile necesare pentru respingerea armatelor duşmane.

În componenţa frontului de sud au fost incluse Armata a 9-a, creată în primele clipe ale războiului din unităţi ale districtului militar Odesa, şi armata a 18-a, creată din divizii ale flancului stîng ale Frontului de Sud-Vest pe baza direcţiei districtului militar Harkov. În subordinea operativă a frontului de sud au fost incluse de asemenea flotila militară de pe Dunăre, baza militară maritimă din Odesa, detaşamentele de grăniceri ale armatelor NKVD şi districtul militar Odesa, care dispunea de încă 2 grupări de armată [16].

În conformitate cu “planul de apărare a graniţei de stat” se prevedea susţinerea de către armata a noua a direcţiilor Bălţi – Chişinău – Odesa. Armatele dislocate în raionul de acoperire aveau sarcina de a apăra graniţa de stat, asigurînd mobilizarea, concentrarea şi desfăşurarea armatelor districtului militar Odesa. Armatele duşmane – a 11-a germană, a 3-a şi a 4-a româneşti – urmăreau a încercui armatele sovietice între Prut şi Nistru şi în condiţii favorabile a trece la ofensivă. Pentru a crea aceste condiţii ofensivei de viitor, inamicul încerca să treacă Prutul şi să ocupe capuri de pod” [17].

În dimineaţa zilei de 22 iunie, cînd deja începuse războiul, statul-major al districtului militar Odesa a primit ordin despre desfăşurarea direcţiei de cîmp a armatei a noua (comandant de armată – general-colonel I.T.Cerevicenko, membru al Consiliului Militar – comisar A.F.Kolobeakov, şeful statului-major general-maior M.V.Zaharov). Acest ordin, precum şi directiva nr. 2, semnată de comisarul apărării (primită la ora 07:15 la 22 iunie) obliga ca “…toate forţele şi mijloacele să fie aruncate asupra duşmanului pentru a-l distruge pretutindeni unde a încălcat graniţa sovietică; pînă la o dispoziţie specială a nu trece graniţa”, mărturiseau despre faptul, că cartierul general nu cunoştea situaţia. Unităţilor aeriene li se stabilea sarcina de a bombarda “teritoriul german pînă la 100-150 km în adîncime”. Însă “pe teritoriul Finlandei şi României pînă la indicaţii speciale a nu efectua zboruri” [18].

Abia la ora 21:15 22 iunie armata a noua a primit directiva nr.3 care cerea “cu necesitate contraatacuri hotărîte..”

Cîtă vreme avea loc formarea Frontului de Sud şi desfăşurarea armatei a 18-a, întreaga greutate a loviturilor duşmanului la graniţa cu România îi revenea armatei a noua, care avea un front larg, precum şi armatelor de grăniceri. Fostul comandant al armatei a noua, general-colonel I.T.Cerevicenko scrie în memoriile sale: “Numărul armatelor sovietice la graniţă cu România era mic. Pe o linie de 480 km noi aveam doar 4 divizii de puşcaşi şi una de cavalerie. Graniţa nu avea fortificaţii inginereşti moderne, întrucît ele abia se construiau. Pe malul de est al Prutului erau 2 linii de tranşee şi şanţuri, care se aflau doar pe direcţiile operative principale. Unica piedică pentru adversar era Prutul. El a şi jucat rolul său în desfăşurarea unităţilor de grăniceri ale districtului militar Odesa în ordine de luptă. În primele ore complicate ale războiului. Înţelegînd seriozitatea situaţiei, eu am dat ordin să fie scos pe linia de graniţă corpul de puşcaşi nr.48 sub comanda general-maiorului R.I.Malinovski, precum şi divizia de puşcaşi nr. 150 sub comanda general-maiorului I.I.Horun. Aceste unităţi erau dislocate departe de graniţă…”[19].

Situaţia din prima zi a războiului este reflectată în mod generalizat în comunicatul operativ al statului-major al armatei a noua: ”Unităţile armatei a noua, care apărau graniţa de stat, sunt aduse din 24:00 21.06.41 prin dispoziţie telegrafică în stare de alarmă de luptă. Se ordonă a se ocupa raioanele conform planului de acoperire. Din 04:00 22.06. armata română a deschis foc de artilerie şi mitraliere asupra punctelor noastre de graniţă Bădragii Noi, Ungheni, Leova, Reni, Izmail… Aviaţia a bombardat oraşele Bălţi, Chişinău, Dubăsari, Akkerman, Bolgrad. În luptele aeriene au fost doborîte 19 avioane ale duşmanului, iar noi am pierdut 7. Au fost respinse toate încercările din 22.06 de a trece Dunărea şi Prutul”.

Flancul drept al armatei a noua era constituit din corpul de puşcaşi nr. 35 (comandant – comandant de brigadă I.F.Daşicev); un front de 100 km de la Lipcani pînă la Sculeni era apărat de divizia de puşcaşi nr. 176 (comandant general-maior V.M.Marşinkevici); mai la stînga, de la Petreşti pînă la Leova pe un sector de 115 km apărarea era asigurată de divizia moldovenească nr.95 de puşcaşi (comandant general-maior A.I.Pastrevici); flancul stîng al armatei era acoperit de unităţile corpului de puşcaşi nr. 14 (comandant general-maior D.G.Egorov); litoralul Mării Negre şi malul Dunării pînă la lacul Ialpug era apărat de divizia nr.51 de puşcaşi din Perekop (comandant general-maior P.G.Ţiriulnikov), iar mai departe pe Dunăre şi pe Prut erau unităţile diviziei de puşcaşi nr.25 (comandant colonel A.S.Zaharcenko). Intervalul dintre corpurile de puşcaşi pe rîul Prut de la Leova pînă la Cahul îl ocupa divizia de cavalerie nr.9 din Crimeea (comandant colonel A.F.Bîcikovski) şi corpul de cavalerie nr. 2 (comandant general-maior P.A.Belov); de regulă, cîte două regimente din fiecare divizie ocupau raioanele înaintate, iar al treilea regiment constituia rezerva comandantului diviziei şi era dislocat în adîncime. La o depărtare însemnată se aflau regimentul de artilerie, diviziile apărare aeriană şi antitanc, batalioanele de recunoaştere şi de genişti, batalionul de legătură” [20].

În noaptea spre 22 iunie unităţile ridicate pe alarmă şi-au lăsat orăşelele lor (staţionare şi de cîmp) şi au pornit spre poziţiile de graniţă. Astfel, bombardamentele aviaţiei şi tirurile artileriei duşmanului pe locurile dislocarci permanente au nimerit pe locuri goale.

Pe flancul drept al armatei printre primii a intrai în luptă regimentul de puşcaşi nr.404 (comandant maior P.P.Zelinski) din divizia de puşcaşi nr. 176. Regimentul şi-a menţinut poziţiile timp de zece zile şi zece nopţi şi s-a retras pe linia de rezervă doar la ordinul comandantului diviziei. Duşmanul a reuşit să treacă Prutul în raionul Bolotina abia după 2 zile de lupte, însă printr-un contraatac puternic, condus personal de P.P.Zelinski, a fost aruncat şi încercările reînnoite au fost zădărnicite. De o bărbăţie deosebită au dat dovadă: locotenentul Kostiuk, locotenenţii inferiori Kobeţ şi Petrenko, comisarul Kojuhov, soldaţii Mamai şi alţii. Însuşi comandantul Zelinski a fost rănit, însă nu şi-a părăsit postul (ulterior el a apărat oraşul Sevastopol, fiind comandantul brigăzii de puşcaşi nr.138).

Pe sectorul regimentului de puşcaşi nr.389 din aceeaşi divizie 176 în recunoaştere este trimisă unitatea companiei a noua sub comanda sergentului inferior Kurban Durdî. Ostaşii au trecut nevăzuţi Prutul în raionul satului Bădragii Vechi, au pătruns pe teritoriul duşmanului şi în timp de 24 de ore au urmărit mişcările lui, înscriind toate cele văzute pe hartă. La întoarcere pe neaşteptate ei s-au întîlnit cu un pluton al duşmanului. După o luptă scurtă 11 soldaţi germani au fost omorîţi, 3 – răniţi, ceilalţi – luaţi în captivitate şi aduşi în statul-major al regimentului. Feciorul poporului turkmen Kurban Durdî nu o dată a manifestat vitejie în luptă, completînd lista Eroilor Uniunii Sovietice pe pămîntul moldovenesc.

Flancul stîng al diviziei de puşcaşi nr.176 avea o slabă acoperire de foc în vecinătate cu divizia moldovenească nr.95, de aceea duşmanul a reuşit să treacă aici Prutul, să ocupe poziţii mari şi să înceapă trecerea altor unităţi ale sale. Însă la momentul oportun aici au venit soldaţii divizionului nr.3 (comandant căpitanul A.I.Manzii) al regimentului de artilerie 134 (comandant maior I.F.Şmelikov) din divizia nr.95. Cu focul de artilerie ei au reuşit de la orele 16 pînă la orele 20 să împrăştie armatele duşmanului, distrugîndu-i trei puncte de trecere şi trei tunuri. Această luptă a fost remarcată la 26 iunie în comunicatul Biroului Sovietic de Informaţii: “Comandantul unităţii de artilerie, comunistul, căpitanul A.I.Manzii, participant la războiul cu finlandezii, a ajutat cu iscusință infanteriei noastre să respingă încercările duşmanului de a trece rîul Prut” [21]; despre aceeaşi luptă vorbea şi ziarul “Pravda” la 27 iunie: ”Duşmanul nu a păşit aici pe pămîntul Sovietic”.

Duşmanul nu a reuşit să ocupe nici poziţiile frontului de apărare al diviziei moldoveneşti de puşcaşi nr.95, care avea o întindere de 115 km. Comandantul diviziei, general-maior A.I.Pastrevici a îndreptat la semnalul de alarmă militară forţele principale pe două direcţii esenţiale: Iaşi – Chişinâu şi Huşi – Chişinău, care acopereau regimentul de puşcaşi nr 241 (comandant colonel P.G.Novikov) şi, respectiv, regimentul de puşcaşi nr.161 (comandant colonel S.I.Serebrov). Între regimente s-a format un sector neapărat de 35 km, unde erau numai grănicerii. Tot deschis rămînea şi flancul stîng al diviziei. Se considera că în acesta direcţie e prea puţin posibilă ofensiva forţelor principale ale duşmanului. Însă pentru acoperirea lor au fost create rezerve mobile a cîte două companii de puşcaşi şi una de mitralierişti. Rezerve au fost create şi în divizie: al doilea eşalon era constituit din regiment de puşcaşi nr.90. Chiar din primele zile duşmanul a căutat să treacă Prutul în raionul Unghenilor şi satului Cotul Morii, acojo de unde drumurile duceau în Moldova. În lupte un singur regiment de puşcaşi — nr.241 – a respins mai mult de 30 de încercări ale duşmanului de a trece Prutul.

Încercînd cu orice preţ să ocupe aceste poziţii, duşmanul schimba direcţia loviturilor, căutînd a trece rîul în orice loc.

Îşi aminteşte fostul comandant al regimentului de puşcaşi 161, colonelul S.I.Serebrov: ”…Comandantul pichetului de grăniceri din Nemţeni a raportat: un batalion de infanterie al inamicului a forţat rîul Prut. Ne încercuieşte; ducem o luptă inegală, avem pierderi, cer ajutor. Aceasta era în raionul satului Nemţeni şi eu nu aveam dreptul să scot unităţile de pe poziţiile lor de apărare…” [22].

În regim de urgenţă a fost organizat un detaşament mobil (din rezerva comandantului regimentului) în componenţa companiei de puşcaşi nr. 8 pe zece tractoare cu şenile (cu partea din faţă blindată şi avînd mitraliere), un pluton de tancuri şi compania de puşcaşi nr.6, care pînă atunci se aflau în satul Cotul Morii. Acest detaşament era susţinut de artileria regimentului şi compania de aruncătoare de mine nr.3,” [23].

În fruntea detaşamentului se afla locţiitorul comandantului regimentului, căpitanul S.P.Bîstrov. Soldaţii acţionau fulgerător şi în concordanţă, astfel că batalionul de inamici (cum s-a arătat mai apoi – un batalion de recunoaştere alcătuit din vînători români şi germani) a fost nimicit. În acea luptă s-a remarcat în mod deosebit locotenentul superior Berejnoi, locotenenţii Iliaşenko şi A.A.Jabanovski, locotenentul inferior I.G.Breus, comisaruî Palcik şi alţii [24]. Duşmanul continua să înainteze: trecînd într-o serie de locuri rîul, el căuta să se întărească pe diferite poziţii, să le lărgească pentru forţele principale şi dezvoltarea ofensivei. Însă, sub loviturile rezervelor mobile ale unităţilor corpului de puşcaşi nr.35, ale unităţilor corpului de puşcaşi nr.48 şi ale corpului mecanizat nr.2 (comandant general-maior I. V.Novoselski) duşmanul a fost aruncat pe malul drept al Prutului.

Lupte îndelungate şi sîngeroase au avut loc în raionul localităţii Sculeni; despre acestea se vorbea adeseori în comunicatele Biroului Sovietic de Informaţii: ”Pe sectonil din Basarabia al frontului unităţile noastre au lovit duşmanul lîngă Sculeni, distrugînd astfel pregătirea unei ofensive largi în această direcţie” [25] (comunicat din 27 iunie).

Duşmanul a reuşit să menţină capul de pod de lîngă Sculeni. Lupte inverşunate se duceau şi pe sectorul central al frontului armatei a noua, unde împreună cu grănicerii în apărare erau cavaleriştii diviziei de cavalerie nr.9 din Crimeea. Regimentul de cavalerie nr. 108 al acesteia (comandant locotenent – colonel V.D.Vasiliev), împreună cu grănicerii respingea atacurile inverşunate ale duşmanului. Cu toate acestea, în raionul localităţii Fălciu inamicul a reuşit să cucerească podul de şosea şi cel de cale ferată peste Prut şi să înceapă a construi fortificaţii în această regiune.

Divizia de cavalerie nr.9 avea sarcina de a lichida aceste fortificaţii şi de a arunca podurile în aer. Pentru îndeplinirea acestei sarcini a fost creată o grupă specială în frunte cu locţiitorul comandantului diviziei, locotenent-colonelul N.S.Oslikovski, care a realizat cu succes sarcina.

Pe cîmpul de luptă duşmanul a lăsat mai mult de 100 de morţi şi foarte mulţi răniţi. S-au remarcat în luptă artileriştii din bateria locotenentului superior F.A.Gherasimov, geniştii din plutonul locotenentului N.I.Himici, cavaleriştii din escadronul nr.2 al regimentului 72 de sub comanda locotenentului superior Nesterov şi comandantului plutonului locotenentului Kohanîi, comisarul Barhatov, comandanţii de unităţi Vasilenko, Vinogradov şi Ruban, soldaţii Kukuiev şi mulţi alţii. Despre această luptă a povestit în paginile ziarului militar “Apărătorul Patriei” din 30 iunie 1941 colonelul inferior N.S.Oslikovski, care a ajuns mai apoi general-locotenent, Erou al Uniunii Sovietice.

Odată cu apropierea diviziei de puşcaşi nr.150 cavaleriştii au fost în spatele frontului şi, împreună cu divizia de cavalerie nr.5 din Stavropol “M.F.Blinov” – comandant de divizie V.C.Baranov al corpului de cavalerie nr.2, au format rezerva mobilă a armatei a noua. Ostaşii corpului de cavalerie nr.2 s-au luptat cu vitejie şi curaj pe teritoriul Moldovei, apoi al Ucrainei şi Rusiei.

Foarte activ acţionau aviatorii diviziilor mixte de aviaţie nr.20 (comandant – general-maior A.S. Osipenko) şi nr.21 (comandant – colonelul D.P.Galunov). Aceştia luptau cu dîrzenie în aer, atacînd cu înverşunare armatele duşmanului, care treceau Prutul, tehnica şi coloanele în marş, trecătoarele şi poziţiile de artilerie. Numai în primele 4 zile de război (22 – 26 iunie) ei au distrus pe aerodromuri şi au doborît în luptele aeriene 71 de avioane ale inamicului, pierzînd în acelaşi timp 23.

În primele zile ale războiului au săvîrşit fapte eroice comandantul de formaţie al regimentului de aviaţie nr.4, locotenentul superior A.A.Morozov (deasupra Chişinăului) şi locţiitorul comandantului de escadrilă al regimentului nr. 146 locotenctul superior C.P. Oborin în raionul localităţii Tarutino; primul – după o ciocnire directă cu avionul duşmanului a coborît cu paraşuta, iar al doilea – a reuşit să-şi ducă avionul lovit la aerodrom.

O dîrzenie deosebită arăta în cerul Moldovei căpitanul A.A. Karmanov. Atunci cînd oştirile germane căutau să ajungă la Chişinău, acest neînfricat aviator a doborît deasupra Chişinăului 3 avioane, însă în luptă inegală a fost ucis. Numele Eroului Uniunii Sovietice în timpurile sovietice îl purta una dintre străzile Chişinăului.

Tot aici, în cerul Moldovei, şi-au început calea de luptă slăviţii aviatori – mareşalul de aviaţie A.I. Pokrîşkin, de trei ori Erou al Uniunii Sovietice, şi mareşalul aviaţiei, Eroul Uniunii Sovietice I.I. Pstîgo.

La 29 iunie 1941 fapta eroică a lui Gastello a fost repetată de comandantul escadrilei regimentului de aviaţie de vînătoare, căpitanul F.V. Atraşkevici. Atacînd o trecere a duşmanului peste Prut, avionul lui a fost distrus de tunurile antiaeriene şi atunci aviatorul şi-a îndreptat maşina spre tehnica duşmanului.

Mareşalul de aviaţie A.I. Pokrîşkin, participant al acelei lupte, îşi aminteşte: ”Nimeni şi nicicînd nu va afla la ce gîndea Atraşkevici în acele clipe. Poate că a fost omorît cînd ieşea din atac. Se pare totuşi că era încă viu: doar avionul a ieşit din pichaj şi cîteva secunde zbura pe linie dreaptă – înseamnă că era condus; mai degrabă Atraşkevici şi-a îndreptat avionul său arzînd spre mulţimea de camioane ale duşmanului în mod conştient.

Noi ne-am aruncat cu furie asupra tunurilor antiaeriene. Noi am răzbunat moartea comandantului şi a prietenului” [26].

S-au remarcat în luptele de lîngă graniţă aviatorii căpitanul V.V. Anisimov şi locotenentul M.P. Galkin, care au devenit mai apoi Eroi ai Uniunii Sovietice.

În luptele pentru Moldova au manifestat vitejie şi bărbăţie aviatorii A.V.Aleliuhin, Ahmed-Han-Sultan, P.I.Golovaciov, G.A.Recikalov, I.N.Stepanenko, care s-au învrednicit de 2 ori de titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

Respingeau cu dîrzenie atacurile aviaţiei duşmanilor, mărind numărul avioanelor doborîte, ostaşii brigăzii 15 a AAA (comandant – colonel I.T. Şelenkov) şi brigada raională din Chişinău a AAA (comandant – colonel L.V. Avakumov).

Evenimentele în luptele de lîngă graniţă se desfăşurau foarte repede. Direcţia de cîmp a Frontului de Sud trece la Pervomaisk; şeful statului – major, general – maior M.V. Zaharov este rechemat la Cartierul General, iar în locul lui este numit general-maiorul L.V. Vetoşkin.

Luînd în considerare ofensiva oştirilor germane asupra Ucrainei, feldmareşalul Rundstedt ordonă la 24 iunie comandantului de armată R.Schobert să fie gata în dimineaţă zilei de 2 iulie de străpungerea apărării oştirilor sovietice în Moldova, intenţia operaţiunii consta în faptul ca, prin loviturile armatei germane nr.11 şi ale armatei româneşti nr.3 în direcţia oraşului Vinniţa în colaborare cu armata germană nr.17, ce venea dinspre vest, a încercui şi a distruge forţele principale ale Fronturilor de Sud-Vest şi de Sud. Generalul R.Schobert (comandant-coordonator al întregii grupări, deşi formal era Antonescu) a concentrat toate forţele în raionul oraşului Iaşi şi a orientat lovitura de pe capul de pod de la Sculeni spre Bălţi (comandantul Frontului de Sud generalul de armată Tiulenev aştepta lovitura principală cu o sută de km mai la nord şi a creat sistemul de apărare în direcţia Moghiliov-Podolski).

La 27 iunie Ungaria declară război URSS.

Spre sfîrşitul lunii iunie Frontul de Sud respingea cu aceeaşi dîrzenie atacurile oştirilor germane şi româneşti, care căutau cu orice preţ să treacă rîul Prut. La 28 iunie duşmanul a cucerit 6 mici capuri de pod din sectorul armatei a noua. Deşi duşmanul a fost aruncat de pe toate capurile de pod, el a reuşit să menţină capul de pod de la Sculeni. Spre sfîrşitul lunii duşmanul iarăşi cucereşte o serie de capete de pod, inclusiv în zona de apărare alarmatei a 18-a a generalului A.G.Smirnov. În comunicatul operativ al ştatului-major al armatei a 9-a se menţiona: ”În dimineaţa zilei de 1 iulie duşmanul a început trecerea pe malul de răsărit al rîului Prut în regiunea localităţilor Ţuţora, Ştefăneşti, înaintînd totodată şi spre localitatea Sculeni. Eforturi deosebite ale duşmanului s-au observat pe frontul diviziei de puşcaşi nr.176 şi din dreapta…”.

La 2 iulie, desfăşurînd o largă ofensivă de pe poziţiile ocupate, duşmanul s-a apropiat de Moghiliov-Podolski [27].

Pe Frontul de Sud-Vest s-au desfăşurat evenimente tragice: nu s-a reuşit a opri duşmanul pe liniile fostelor raioane întărite (RI) prin loviturile corpurilor de tancuri.

Din partea duşmanilor a înaintat mult grupa de tancuri a lui Kleist: la 7 iulie a fost luat Berdicev, la 8 iulie – Novograd-Volînski, la 9 iulie a căzut Jitomirul, iar spre sfîrşitul zilei de 11 iulie această grupare a ieşit pe direcţiile spre Kiev. Retragerea Frontului de Sud-Vest avea loc în condiţii complicate; în acest caz Frontul de Sud a primit ordin de a acoperi retragerea Frontului de Sud-Vest, iar de la 6 iulie aduce flancul drept al armatei a 18-a spre raionul întărit de la Kameneţ-Podolski şi îl apără. Dacă unităţile armatei a noua cu ajutorul flotilei militare dunărene continuau să apere Dunărea şi partea de sud a Prutului pînă la 25 iulie, atunci pe flancul drept s-au desfăşurat lupte inverşunate. Lovitura principală a duşmanului era orientată spre linia Bălţi-Soroca. Pentru a apăra această direcţie, conducerea armatei a noua trimite divizia de tancuri 74 din Taman şi nr.30 de puşcaşi de munte din corpul de puşcaşi nr.48 al general-maiorului Malinovski. În pădurile de la nord de Chişinău a fost concentrat corpul mecanizat al general-maiorului I.V. Novoselski; unităţile acestora au intrat în luptă cu duşmanul la 24-25 iunie.

Ulterior mareşalul Uniunii Sovietice R.I.Malinovski îşi amintea: ”Divizia de puşcaşi nr.176 apăra graniţa de stat pe un sector de aproape 200 de km şi totodată urmărea înzestrarea cu tehnică. Unităţile corpului nostru în decursul zilelor de 26-28 iunie au dus lupte deosebit de grele şi înverşunate pentru baza de arme de lîngă Sculeni. Unităţile noastre au reuşit de cîteva ori să cucerească aceste poziţii, însă de fiecare dată contraatacurile duşmanului, susţinute de un puternic bombardament aerian, le obligau să se retragă.

În aceste lupte, după cum îşi aminteşte comandantul diviziei nr.74 colonelul F.E.Şeverdin, s-a remarcat în deosebi primul batalion al regimentului nr.78 de sub comanda căpitanului A.I. Gulidov. Însuşi Gulidov a fost rănit de două ori, însă nu a lăsat cîmpul de luptă, ci continua să conducă acţiunile soldaţilor şi doar după a treia rănire, cînd şi-a pierdut cunoştinţa, a fost dus la spital” [28].

În una dintre lupte a fost greu rănit comandantul batalionului nr.3, locotenentul superior Poleakov. A fost schimbat de comandantul companiei de mitralierişti, locotenentul M.F.Bulanov, care a devenit ulterior general.

Lîngă Bălţi hitleriştii s-au gîndit să arate un “atac demonstrativ”, plănuit pe minute. Au venit să privească acest spectacol de distrugere a apărării sovietice “doar într-o oră” comandantul armatei germane, general-locotenentul Von Schobert cu suita sa. S-au remarcat aici regimentul nr.109 de sub comanda colonelului A.V.Lapşov. Ca rezultat au fost înfrînţi fasciştii, nu sovieticii. O vitejie fără seamăn în această luptă a arătat comisarul regimentului I.M.Kolesov, căpitanul G.A.Anişcenko, locotenentul I.M.Rovenski, locotenentul superior D.S.Iaşcenko, comisarul I.A.Taran, sergentul superior I.E.Sokolov, sergentul S.N.Skacikov şi însuşi comandantul regimentului, colonelul A.V.Lapşov.

În foaia de laudă a acestui ofiţer, înaintat pentru titlul de Erou al Uniunii Sovietice, stau înscrise următoarele: ”Despre faptele slăvite ale regimentului de genişti nr.109 de sub comanda lui T.Lapşov se ştie nu numai în divizia noastră, dar şi în întreaga armată şi chiar în ţară. Tov.Lapşov întotdeauna apărea în faţa regimentului în cele mai grele sectoare. În luptele de lîngă Bălti, Floreşti, regimentul de cîteva ori ataca forţele superioare numeric ale duşmanului… Soldaţii îl consideră pe Lapşov un erou, un ceapaievist”.

Lîngă Bălţi acţiona brigada de puşcaşi nr.30 din Irkutsk. Înainte de război ea a fost trecută în categoria puşcaşilor de munte. În lupte s-au remarcat regimentul nr.256 (comandant – colonelul G.A.Safonov); au demonstrat bărbăţie A.D.Vasiliuk, locotenenţii N.V.Lebedev, P.M.Manko, A.G.Ramazanov, locotenenţii inferiori M.P.Bravarnîi, D.G.Kozorog, V.T.Priladîş, comisarii V.N.Goriunov şi S.G.Kovalciuk, soldatul A.V.Varlamov ş.a. Comandantul regimentului a fost învrednicit de titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

Înaintarea duşmanului pe direcţia spre Kiev era legată în planurile germanilor cu operaţia contra Frontului de Sud, unde operaţia forţelor principale s-a început la 2 iulie. Lovitura principală a venit dinspre Iaşi: 4 grupări de elită au atacat pe 2 sectoare armatele şi în prima zi au rupt apărarea pe rîul Prut la o adîncime de 8-10 km. La 5 iulie generalul Tiulenev a hotărît să ducă trupele dincolo de Nistru şi să creeze pe baza raioanelor întărite o trainică apărare.

Luînd această decizie, comandantul Frontului de Sud considera că împotriva lui sunt nu mai puţin de 40 de divizii de infanterie, 13 – de tancuri şi motorizate (aceasta a fost o greşeală, întrucît nu erau aici divizii motorizate şi de tancuri, iar cele de infanterie erau mult mai puţine). În raportul adresat Cartierului general Tiulenev arăta că pentru păstrarea forţelor Frontul trebuie să poarte doar o apărare mobilă pe baza raioanelor întărite [30].

În legătură cu retragerea flancului stîng al Frontului de Sud-Vest comandantul Frontului de Sud ordonă armatei nr. 18 să se retragă după rîurile Nistru şi Sbruci pentru asigurarea apărării în raionul întărit de la Moghiliov-Podolski, iar unităţilor de pe flancul drept al armatei a noua – să se retragă dincolo de rîul Nistru [31].

Însă Cartierul General anulează această decizie şi ordonă la 7 iulie Frontului de Sud să arunce duşmanul dincolo de rîul Prut. Eroarea acestei hotărări se va releva mai apoi. Prin acest ordin se permitea a retrage numai armata a 18-a, care se afla aproape de trupele Frontului de Sud-Vest.

Corpul mecanizat nr. 18 (comandant – general-maior P.V.Volk) este scos din Akkerman şi este inclus în componenţa armatei a 18-a. Frontul de Sud nu avea destule forţe pentru contralovitură, întrucît de la acesta fuseseră luate unele unităţi (două corpuri mecanizate şi unul de puşcaşi) şi transmise Frontului de Sud-Vest.

Dificultăţi deosebit de mari au apărut în armata a noua: îndeplinind ordinul comandantului frontului, armata începuse deja manevrele spre Nistru, şi, pentru a o întoarce, se cerea timp şi capacităţi organizatorice deosebite.

Comandanţii talentaţi, cu multă experienţă, ai corpului de puşcaşi 48 generalul R.I.Malinovski, a corpului mecanizat nr.2, generalul I.V.Novoselski şi a corpului de cavalerie nr.2 P.A.Belov lovesc în flancul grupării duşmanului pe direcţia Bălţi [32].

La cinci iulie s-au încins lupte sîngeroase lîngă Bălţi; oraşul a trecut de cîteva ori dintr-o mînă în alta. Lupte crîncene se duceau şi pentru capitala Moldovei, oraşul Chişinău, precum şi pentru localităţile Corneşti, Cotovschi, Călăraşi. Luptele au durat zile în şir. Diviziile duşmane au suferit pierderi considerabile şi pe alocuri au fost aruncate mult înapoi. Această conralovitură a fost cunoscută chiar şi în Cartierul General al lui Hitler. Şeful statului-general al forţelor de uscat va înscrie la 7 iulie în jurnalul său:”Dispoziţia optimistă a comandamentului armatei a 11-a s-a schimbat cu decepţia. Ofensiva acestui corp de armată iarăşi se amînă” [33].

Contralovitură coordonată a celor trei corpuri ale armatei a 9-a în raionul oraşului Bălţi a oprit forţele principale ale duşmanului şi i-a asigurat armatei nr. 18 o retragere organizată şi planificarea unei apărări temeinice la flancul drept al frontului pe Nistru [34].

A doua contralovitură spre legătura dintre armata germană nr. 11 şi cea română nr.4, întreprinsă la 6-10 iulie, nu s-a soldat cu mari succese operative, dar a fost neaşteptată şi a adus mari pierderi unui regiment de infanterie şi a două regimente mixte. În rezultat înaintarea armatelor inamice a fost oprită.

Pregătindu-se de contralovitura în direcţia oraşului Bălţi, divizia moldovenescă de puşcaşi nr.95 a dus lupte sîngeroase şi în direcţia Chişinău. Regimentele acestei divizii acţionau în regiunile deluroase la o mare depărtare de albiile rîurilor. Erau complicaţii cu legătura, comandanţii trebuiau să primească decizii de sinestătător. Astfel a procedat comandantul batalionului nr.2 al regimentului de puşcaşi nr.90, maiorul V.A.Vruţki. În dimineaţa zilei de 8 iulie recunoaşterea a raportat că din Nisporeni s-a pornit spre Dolna a mare coloană de duşmani. Legătură cu statul-major nu era şi maiorul V.A.Vruţki a hotărît să aştepte pînă cînd coloana va intra într-un defileu îngust al rîului unde să nu aibă posibilitate de manevrare, iar apoi, împreună cu batalionul nr. 18 al diviziei (comandant – locotenent superior M.G.Dolghi) să lovească pe neaşteptate. Planul a reuşit şi a adus mari succese…

În comunicatul Biroului Sovietic de Informaţii de la 15 iulie 1941 se spunea : ”Un regiment de infanterie şi două de artilerie germano-române au năvălit pe teritoriul ţării noastre. Pe neaşteptate asupra coloanei s-a năpustit focul crîncen al artileriei sovietice; concomitent au intrat în luptă blindatele. Din flancuri, fasciştii erau seceraţi de infanteriştii noştri. În coloană s-a început panica. Maşinile, tancurile, caii, soldaţii – totul s-a amestecat pe drum. Artileriştii sovietici, care au venit, au întors contra nemţilor tunurile lor şi au deschis un foc neîntrerupt asupra mulţimii demoralizate, care fugea. Noaptea tîrziu au făcut totalurile luptei. Au fost distruse regimentele de infanterie şi de artilerie. Au fost capturate 56 de tunuri, 80 de camioane de 7 tone cu muniţii, 600 de căruţe, 1000 de cai, multe mitraliere, arme. Pe cîţiva km drumul era plin de cadavrele nemţilor“ [35].

Vitejie şi curaj în lupte au arătat toţi soldaţii şi comandanţii batalionului al doilea al regimentului de puşcaşi şi cei din batalionul 13 de recunoaştere al diviziei moldoveneşti de puşcaşi nr.95, dar s-au remarcat mai ales cavaleriştii plutonului locotenentului superior S.F.Iampolski, şeful serviciului de legătură al batalionului, locotenentul inferior S.I.Puhnîi, comisarii I.V.Turkin şi R.E.Goveini, comandantul plutonului, locotenentul inferior N.L.Kudreavţev, care i-а dus pe soldaţi în cîteva atacuri corp la corp. Locotenentului inferior N.L.Kudreavţev i s-a conferit post-mortem titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

În luptele de apărare din raionul Chişinăului s-a remarcat D.R.Ovcearenko (băştinaş din regiunea Lugansk), din compania de mitraliere a regimentului de puşcaşi nr.389 al diviziei de puşcaşi 176. La 13 iulie, aducînd muniţii în companie, el a intrat în luptă cu o grupă de hitlerişti; manifestînd spirit întreprinzător şi vitejie, a nimicit cu grenade 20 de soldaţi şi ofiţeri. Muniţiile a fost aduse la punctul de destinaţie în timpul stabilit.

La 9 noiembrie 1941 prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS lui D.R.Ovcearenko i s-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice [36].

La mijlocul lunii iulie 1941 duşmanul a întreprins o mare operaţie ofensivă: pe linia de la Berdicev pînă la Nistru şi după lupte îndelungate a rupt apărarea armatelor sovietice la hotarul dintre Fronturile Sud-Vest şi cel de Sud. Prin schimbarea mişcării grupării de tancuri a lui Kleist de lîngă Berdicev spre Jitomir de-a lungul Niprului s-a creat primejdia reală de încercuire a armatele nr.6, 12 şi 18 ale Frontului de Sud. Sub presiunea forţelor numeric superoare armatele noastre sunt nevoite să se retragă. Pentru prevenirea situaţiilor complicate Cartierul dă directiva 17 despre retragerea armatelor spre linia raioanelor întărite, vechi pe malul stîng al Nistrului [37].

S-a încheiat bătălia de la graniţă între Prut şi Nistru a armatei a noua care a lăsat Moldova: Făleştii au nimerii în mîinile duşmanilor la 4 iulie, oraşul Bălţi – la 7 iulie, Soroca – la 15, Orhei – la 21, Chişinău – la 16, Bender – la 28 iulie, iar Tiraspol – la 8 august.

Pe măsura retragerii Frontului de Sud-Vest şi a Frontului de Sud se determină o nouă direcţie de lîngă mare. Pentru apărarea Odesei la 6 iulie se crează grupa de armate de lîngă Marea Neagră (comandant – general-locotenent N.E.Cibisov); în această grupare erau incluse diviziile de puşcaşi nr.25, 51 şi 150, precum şi alte unităţi avînd scopul de a acoperi malul de est al Prutului, malul de nord al Dunării şi litoralul Mării Negre şi a nu permite desantarea trupelor vrăjmaşe. Această sarcină a fost îndeplinită; la 18 iulie grupa a primit ordinul:”A se retrage către dimineaţa zilei de 21 iulie spre malul de răsărit al Nistrului unde, pe baza raionului întărit Tiraspol, împreună cu flota de la Marea Neagră, a nu permite duşmanului să înainteze în direcţia oraşului Odesa, apărînd-o cu orice preţ” [38]. Îndeplinind ordinul această grupare – care fusese creată în locul districtului militar Odesa – a început în noaptea spre 19 iulie retragerea către Nistru; înainte de aceasta au fost luate unităţile de pe capul de pod de pe malul Dunării.

Ducînd lupte sîngeroase de ariergardă şi respingînd atacurile din nord, unităţile armatei au lăsat la 22 iulie oraşul Izmail, la 23 s-au retras din Tatarbunar şi Arciz, 2 zile mai tîrziu – din Akkerman, iar către 25 iulie s-au concentrat pe malul stîng al Nistrului şi al Limanului de la Nistru.

La începutul lunii august în raionul oraşului Uman au fost încercuite unităţile armatelor 6 şi 12 ale Frontului de Sud-Vest. Ele au purtat lupte sîngeroase, însă au fost luate în captivitate; în captivitate erau şi comandanţii acestor armate, generalii I.N.Muzîcenko şi P.G.Nedelin.

S-a creat astfel primejdia încercuirii Frontului de Sud; în aceste condiţii Cartierul General ordonă la 5 august retragerea armatei la Bugul de Sud, iar Odesa – să fie apărată pînă la ultima posibilitate de către forţele armatei de la Marea Neagră şi Flotei Maritime.

Frontul de Sud, retrăgîndu-se din Moldova, cu lupte grele se retrage spre răsărit.

Reţinerea înaintării armatelor germano-române pe teritoriul Moldovei pe o perioadă de o lună de zile a fost posibilă şi datorită faptului că în dimineaţa şi în decursul zilei de 22 iulie unităţile militare au lăsat operativ cazarmele, salvîndu-şi astfel vieţile.

Amintindu-şi despre aceasta, locuitoarea oraşului Chişinău, candidat în ştiinţe biologice L.C.Popova povesteşte: „Tatăl meu, Novikov Kuzma Mahailovici, anul naşterii 1905, era un ofiţer activ al NKVD; înainte de război era şeful secţiei speciale a diviziei de aviaţie nr.20 din districtul militar Odesa.

În iunie 1941, cu cîteva zile înainte de război, tata a fost chemat la Moscova pentru a raporta situaţia la graniţa moldo-română. La întoarcerea în Chişinău, la 21 iunie, el a zburat, împreună cu comisia militară din Moscova, pe tot traseul graniţei de pe malul rîului Prut, de unde se vedea clar dislocaţia tehnicii militare ale armatelor germano-române.

Era clar că Germania şi România se pregătesc de război împotriva URSS. Din această cauză la 22 iunie unităţile militare, dislocate pe teritoriul Moldovei, au lăsat cazarmele şi s-au pornit spre hotar în ajutor grănicerilor.

Tata a trecut prin tot războiul, a participat la eliberarea Moldovei, este decorat cu distincţii de stat.

Stepan Grigorievici Bondarenco, în prezent doctor habilitat în ştiinţe agricole, a întîlnit prima zi de război în funcţie de secretar al sovietului sătesc din Sculeni; a fost inclus într-un batalion de vînătoare şi a participat în luptele pentru apărarea şi eliberarea Moldovei de ocupanţii fascişti.

Batalionul de vînătoare din Bolotina, format la începutul războiului şi condus de şeful secţiei raionale NKVD, E.M.Svetkov, s-a luptat eroic în valea Prutului cu cotropitorii germano-români. Nu putea să ştie atunci Efim Mihailovici că 3 ani după eliberarea Moldovei de fascism va vedea din nou Bolotina pentru a-şi continua aici activitatea sa – a lucra împreună cu alţi colegi de miliţie în slujba Patriei [39].

În primele zile de război s-a înscris în batalion comunistul, metodistul pentru istorie şi geografie al comitetului pentru învăţămînt al RSSM, A.M.Lazarev. Artiom Lazarevici s-a remarcat în lupta de la Stalingrad în calitate de comandant al bateriei antitanc. El este cetăţean de onoare al satului Egorovka din regiunea Volgograd. Prietenul său, I.I.Antoseac, a fost instructor în prima divizie română de voluntari “Tudor Vladimirescu” care a participat la eliberarea Moldovei de sub cotropitorii germano-fascişti.

În perioada de după război A.M.Lazarev a fost ministru al învăţămîntului al RSSM, secretar al CC al PC(B) al RSSM; ministru al culturii, iar din 1963 s-a ocupat în mod activ de activitatea ştiinţifică, a susţinut teza de doctor în istorie. Între anii 1968-1974 A.M.Lazarev e rector al Universităţii “V.I.Lenin”; între 1974-1977 – academician-coordonator al secţiei ştiinţelor umanitare, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În 1994 este ales deputat în Parlamentul RM şi în acelaşi an este decorat cu distincţia cea mai înaltă a ţării – “Ordinul Republicii”.

La 15 aprilie 1999, în al 85-lea an de viaţă, a încetat să mai bată inima lui A.M.Lazarev, activist de vază al ştiinţei şi culturii, veteranul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Pentru un alt savant-istoric de vază – Lucheria Evstafievna Repida, războiul a început cînd era studentă la anul trei al facultăţii de istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol şi se pregătea de competiţiile unionale la gimnastica sportivă în componenţa echipei republicane. În primele zile de război L.E.Repida a fost mobilizată în batalionul nr. 1 al raionului întărit din Tiraspol, care a fost trimis în ajutor grănicerilor la graniţa moldo-română. Pînă în aprilie 1944 era în unităţile de recunoaştere, iar după eliberarea părţii de nord a Moldovei a lucrat în organele administrării de stat la început în calitate de viceministru, iar apoi şi de ministru al Controlului de Stat al RSSM (1944-1958).

Numele acestei personalităţi – L.E.Repida – este introdus pe bun temei în Enciclopedia Sovietică Moldovenească şi în enciclopedia despre femeile din Republica Moldova. Ea este prima femeie – moldoveancă – ministru, prima femeie – moldoveancă – doctor în ştiinţe (în prezent – doctor habilitat); are la activ multe ordine din Marele Război pentru Apărarea Patriei; în timp de pace a fost menţionată cu 2 ordine: “Insigna de onoare” şi “Gloria Muncii”, este laureat al Premiului de Stat.

În prezent L.E.Repida desfăşoară o activitate fructuoasă în cadrul mişcării veteranilor [40].

În Moldova ocupată de armatele fasciste pentru 3 ani lungi s-a stabilit un crunt regim al dictatorului Antonescu.

Astfel, în luptele de lîngă graniţă armatele Frontului de Sud au adus o contribuţie esenţială la distrugerea planului ocupanţilor – a planului “Barbarossa”.

Literatura şi sursele folosite:

1. RSSM în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Chişinău, 1975.V.1.p.571.

2. Rapoartele Biroului Sovietic de Informaţie. M., 1944.V.1.P.4.

3. Одесский Краснознаменный. Chişinău, 1985.P.78.

4. Пограничные войска в годы Великой Отечественной войны (1941-1945). М., 1976.Р.81-84.

5. Tot acolo Р.74-75.

6. Tot acolo Р.79-80.

7. Tot acolo Р.81.

8. Tot acolo.

9. Пограничные войска в годы Великой Отечественной войны (1941-1945), М., 1976 Р.81-84.

10. RSSM în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Chişinău, 1975. V.1. p.l07-108.

11. RSSM în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Chişinău, 1975. V.1. p.l08-109.

12. Судьба моя граница. Chişinău 1988 P.26.

13. Одесский Краснознаменный. Chişinău, 1985 .P.79.

14. Rapoartele Biroului Sovietic de Informaţie. M, 1944.V.1.P.17.

15. Tot acolo P.6, 29.

16. Одесский Краснознаменный. Chişinău, 1985.P.80.

17. Всероссийская Книга памяти. М,.1995. Р.76.

18. Одесский Краснознаменный. Chişinău, 1985.Р.81.

19. Война. Народ. Победа. 1941 -1945. С.1. М., 1970. Р. 19.

20. Одесский Краснознаменный. Chişinău, 1985.Р.82.

21. Rapoartele Biroului Sovietic de Informaţie. M, 1944.V.1.P.6.

22. Одесский Краснознаменный. Chişinău, 1985.P.84.

23. Шрамы земли. Chişinău, 1980. P.60.

24. Tot acolo. P.61.

25. Rapoartele Biroului Sovietic de Informaţie. M, 1944.V. 1.Р.7.

26. Покрышкин А.И. Небо войны.М.,1970. P.47.

27. История Второй мировой войны. 1939-1945. V.4.P.46.

28. Малиновский Р.Я. Величие победы. М., 1965. Р. 9.

29. RSSM în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Chişinău, 1975.V.1.p.146-147.

30. Тюленев И.В. Через три войны. М., 1972. Р. 132.

31. Восемнадцатая в сражениях за Родину. Боевой путь 18-й армии. М., 1982. Р.22.

32. Одесский Краснознаменный. Chişinău, 1985.Р.92.

33. Гальдер Ф. Военный дневник. V. 3. Cartea 1. М., 1971. Р. 95.

34. Восемнадцатая в сражениях за Родину. Боевой путь 18-й армии. М., 1982. Р.22-24.

35. Rapoartele Biroului Sovietic de Informație. M, 1944.V.1.P.7.

36. Герои Советского Союза. Краткий биографический словарь. М., 1988. Т. 2.с. 187.

37. Украинская ССР в Великой Отечественной. Киев, 1975. Т. 1, с.201,202.

38. Военный энциклопедический словарь. М., 1983. с.150.

39. Ленинская искра. 26 октября 1985 г.

40. Гуцул Н.Ф., Сысоев П.И. «Они защищали и освобождали Молдову». Пермь, 2001, с.65

Sursă: N.F.Guțul, ”Ei au luptat pentru Moldova”, Chișinău, 2004.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s