CINEAȘTI ORIGINARI DIN BASARABIA

 facts-about-lewis-milestone

Pentru majoritatea dintre noi, locul unde am venit pe lume este şi locul de unde plecăm din această lume. Iată de ce, pentru a puncta „startul” şi „finişul” unei vieţi omeneşti, de regulă, ne limităm la coordonatele temporale, adică la data naşterii şi data morţii.

Pentru un popor sedentar, cum am fost până mai ieri, este un lucru firesc, previzibil şi n-ar putea surprinde pe nimeni, confirmând odată în plus, ciclicitatea şi automatismul existenţei. E cu totul altceva când auzi, spre exemplu, despre un basarabean născut în Chişinău şi înmormântat la… Los Angeles. Şi nu un basarabean oarecare, ci un regizor de film. Şi nu un regizor oarecare, ci un deţinător a două Premii „Oscar”. Pentru a puncta frontierele unei astfel de biografii, este nevoie şi de coordonate spaţiale, care, la rândul lor, deschid dintr-o perspectivă cu totul nouă dimensiunea umană a istoriei şi dimensiunea istorică a destinului uman. E una când istoria îţi bate la uşă şi stai la cumpănă, să deschizi ori nu, şi e cu totul altceva când pentru a prinde trenul istoriei trebuie să treci Atlanticul la vârsta de 18 ani. Chiar dacă e vorba doar de istoria cinematografiei, iar tu nu eşti decât un june evreu din Basarabia pe nume Lev Milştein şi habar nu ai că peste 5-6 ani vei deveni Lewis Milestone.

***

În anul 2003 Poşta Moldovei a emis un timbru cu valoarea de 3,90 lei, reprezentând chipul stilizat al unui bărbat ajuns la vârsta maturităţii, cu părul ondulat, cu o ţigară între degete şi cu un zâmbet ascuns, adresat unui public pe care nu mai are şansa să-l cunoască. Timbrul ne pune la dispoziţie doar informaţia pe care şi-o poate permite un timbru poştal: „Milestone Lewis 1895-1980”. Bănuind că nu chiar toţi moldovenii cunosc acest nume, pictorul a avut grijă să ofere câteva detalii care le-ar ajuta compatrioţilor noştri să se edifice asupra personajului respectiv: statueta Premiului „Oscar”, inscripţia „Hollywood” şi zâmbetul cuceritor al actriţei Marilyn Monroe. Detaliile respective îşi ating scopul şi reuşesc să ne sugereze că Lewis Milestone este un important personaj din lumea filmului american. Dar, spulberându-ne întrebarea cu privire la identitatea acestui personaj, detaliile respective ne trezesc o altă întrebare: de ce Poşta Moldovei a emis un timbru cu un cineast… american şi de ce s-a învrednicit de această onoare anume Lewis Milestone?

Răspunsul este extrem de simplu, dar deocamdată cunoscut de foarte puţină lume: pentru că este pământeanul nostru.

Clasicul cinematografiei americane Lewis Milestone (Lev Milştein) se naşte la 30 septembrie 1895 în Chişinău, pe atunci „capitala” guberniei Basarabia – o provincie a Imperiului Rus. Provenind dintr-o familie de evrei înstăriţi, după şcoala începătoare are posibilitatea să studieze la Liceul real, iar din 1912 este trimis să-şi aprofundeze cunoştinţele şi să însuşească o profesie în Europa. Studiază la Universitatea din Gent (Belgia), apoi în şcoala de ingineri din Mittweida (Germania), dar se vede că Europa nu-i satisface aşteptările. Dacă părinţii ar fi venit să vadă ce mai face iubitul lor fecior, nu l-ar fi găsit la bibliotecă sau în vreo aulă universitară, ci, mai curând, într-o sală de teatru. Ştiind că părinţii nu sunt încântaţi de pasiunea lui pentru un domeniu atât de „neserios”, L. Milestone hotărăşte că trebuie să se afle cât mai departe de familie. Profitând de banii primiţi de la părinţi pentru vacanţă, el îşi cumpără bilet spre America, unde ştia că poate găsi adăpost la o mătuşă din New York.

Evenimentul are loc în 1913, iar peste 12 ani „exemplul” lui va fi urmat de mai tânărul său verişor Natan Milstein (născut în Odesa în 1904), un violonist de excepţie, care, în 1925, profită de un turneu în străinătate şi nu mai revine în URSS.

Spre deosebire de vărul său care rămâne fidel muzicii şi în emigraţie, Lev Milştein păşeşte pe continentul american la o vârstă când încă nu posedă o meserie care să-l scape de grija zilei de mâine. Timp de aproape doi ani practică munci ocazionale şi este în cele din urmă angajat în calitate de asistent de fotograf. Greu de presupus dacă o fi fost o întâmplare sau o alegere conştientă, dar se poate afirma cu certitudine că fotografia îl ajută să facă primul pas spre lumea filmului. „Păşeşte pragul” acestei lumi după ce este înrolat în armată, unde participă la realizarea unor filme cu scene de luptă sau de antrenament. Astfel deprinde meseria de editor – un al doilea pas spre lumea filmului.

În anul 1919, Lev Milştein este „lăsat la vatră” şi în curând devine cetăţean american, eveniment care îl determină să-şi schimbe numele şi să devină Lewis Milestone. Un fost camarad de arme, producătorul de film Jesse Hampton, îl ajută să obţină postul de editor adjunct la Hollywood şi astfel este determinat să-şi schimbe şi locul de trai. Mutându-se în partea de Vest a continentului american, Milestone face al treilea pas, cel decisiv, spre lumea filmului. Ajuns la Hollywood, începe să colaboreze cu mai multe studiouri şi cu regizori precum Henry King, Mack Sennett şi William Seiter, reuşind să-şi facă o bună reputaţie de scenarist şi editor talentat.

Vom menţiona, în mod special, relaţia cu celebrul actor şi regizor Mack Sennett, supranumit „regele comediei burleşti”. Anume într-unul dintre filmele lui Sennett este aruncată prima prăjitură cu frişcă… din istoria comediei mute, procedeu preluat ulterior în zeci şi sute de filme. Dar l-au făcut celebru nu numai frişca, rolurile şi filmele realizate, dar şi faptul că a fost un mare descoperitor de talente. Se ştie că a contribuit decisiv la lansarea şi formarea profesională a lui Charlie Chaplin, dar numărul celor scoşi din anonimat este foarte mare. Ar fi suficient să amintim doar de Gloria Swenson, Buster Keaton, Harold Lloyd şi Bing Crosby.

În doar câţiva ani de anonimat, reuşeşte şi L. Milestone să-şi facă un nume. Este remarcat, mai ales, datorită unui scenariu foarte bun pentru filmul Bobbed Hair (Frizură băieţească), după care, în 1925, producătorul Howard Hughes îi încredinţează cârma regizorală a unui film de lung metraj – detectivul comic Seven Sinners (Şapte păcătoşi). Urmează alte patru comedii, iar în 1927 realizează filmul care îl consacră definitv – Two Arabian Knights (Doi cavaleri arabi) – şi îi aduce Premiul „Oscar”, distincţie instituită de Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS). Este un „Oscar” unic, deoarece a fost decernat pentru prima şi ultima oară unui film de comedie, ulterior această secţiune fiind anulată.

Mulţi ştiu că primul „Oscar” i-a fost înmânat lui L. Milestone la prima ceremonie organizată de AMPAS, dar mai puţini au auzit că la aceeaşi primă ediţie a „Oscar”-ului Milestone a mai avut o nominalizare – la secţiunea Cel mai bun film – cu pelicula The Racket.

Comedia Doi cavaleri arabi a constituit o performanţă, desigur, dar filmul care îi aduce gloria este Pe frontul de Vest nimic nou, realizat şi lansat pe ecrane în 1930. În toamna aceluiaşi an, la „Ambasador Hotel” din Los Angeles, are loc şi ceremonia de decernare a premiilor „Oscar”, la care Lewis Milstone intră în posesia celei de a doua statuete suflate în aur, la secţiunea Cel mai bun regizor.

Nu putem trece cu vederea şi nominalizările Pentru cel mai bun operator (Artur Edeson) şi Cel mai bun scenariu scris după un material (George Abbott, Maxwell Anderson şi Del Andrews). L. Milestone a fost atât de pasionat de acest proiect, încât a acceptat un salariu mai mic de la studioul Universal doar pentru a i se oferi posibilitatea de a-l realiza. Un fost combatant (Lewis Milestone) a luptat pentru a realiza un film după cartea unui alt fost combatant (Erich Maria Remarque). Graţie filmului Pe frontul de Vest nimic nou L. Milestone îşi câştigă faima de cineast al războiului, fiind menţionat în istoria cinematografiei alături de Francis Ford Coppola (Apocalipsa acum, 1979), Oliver Stone (Plutonul, 1986), Roberto Rossellini (Roma, oraş deschis, 1945), Steven Spielberg (Salvaţi soldatul Ryan, 1999) şi Grigori Ciuhrai (Balada soldatului, 1959).

Pe lângă faptul că este unul din primele filme sonore, această peliculă surprinde şi printr-o abordare curajoasă a tematicii războiului: în prim plan nu sunt aduşi eroi exemplari, care abia aşteaptă clipa când îşi vor da viaţa pentru patrie, ci nişte anonimi, care mor nevăzuţi şi neştiuţi de nimeni, pentru o cauză pe care doar liderii politici pretind că o cunosc. Revenit în clasa profesorului-patriot, care l-a îndemnat să se înroleze în armată şi să lupte pentru patrie, eroul central este rugat să se adreseze elevilor cu un mesaj. Cuvintele lui provoacă nu numai dezamăgirea profesorului, ci şi dezaprobarea zgomotoasă a elevilor. Iată ce le spune acest tânăr îmbătrânit înainte de vreme: „Tot mai credeţi ca e frumos să-ţi dai viaţa pentru patrie? Primul bombardament ne-a învăţat altceva. E murdar şi dureros!”.

Datorită filmului Nimic nou pe frontul de Vest, Lewis Milestone devine un regizor de primă mărime în filmul american, fiind apreciat nu doar de critici şi de publicul larg, ci şi de elita politică (am descoperit o fotografie care îl prezintă alături de Franc Sinatra şi preşedintele John Kenndy).

Dar Hollywood-ul nu-ţi permite să te complaci prea mult în razele gloriei. În filmul american un regizor bun este un regizor activ. Şi L. Milestone nu se lasă rugat să demonstreze acest lucru. În anul următor, 1931, la competiţia pentru „Oscar”, filmul său Prima pagină (The Front Page) este nominalizat la secţiunile Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun actor (Adolphe Menjou).

Deşi în 1935 este realizată prima ecranizare după romanul Revolta de pe „Bounty” (Mutiny on the „Bounty”) de Charles Nordhoff şi James Norman Hall, cu Charles Laughton şi Clark Gable în rolurile centrale şi Frank Lloyd la pupitrul regizoral, deşi acest film câştigă „Oscar”-ul la secţiunea Cel mai bun film, după aproape trei decenii (în 1962), Lewis Milestone insistă să realizeze o nouă ecranizare. În versiunea acestuia rolurile centrale sunt interpretate de Marlon Brando şi Trevor Howard. Filmul va fi nominalizat pentru „Oscar” la şapte secţiuni (Cel mai bun film, Cea mai bună realizare cinematografica, Cea mai bună scenografie, Cea mai buna editare de film, Cea mai bună muzică originală, Cea mai bună coloană sonoră, Cele mai bune efecte speciale), dar nu câştigă nici unul.

Nu se învredniceşte de „Oscar” nici cea mai recentă ecranizare, din 1984, realizată în Marea Britanie de Roger Donaldson, avându-i ca protagonişti pe Anthony Hopkins şi Mel Gibson.

Dar în anii care au precedat Revolta de pe „Bounty”, L. Milestone s-a aflat mereu în vizorul membrilor Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice. În 1940, filmul lui Despre oameni şi şoareci (Of Mice and Men), după romanul omonim a lui John Steinbeck, concurează cu celebra Diligenţă a celebrului regizor John Ford, dar competiţia este câştigată detaşat de Pe aripile vântului (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor – Victor Fleming, Cea mai bună actriţă – Vivien Leigh, Cea mai bună actriţă într-un rol secundar – Hattie McDaniel, Cea mai bună realizare cinematografică, Cea mai bună scenografie, Cea mai bună editare de film).

Acest episod nu-l descurajează pe L. Milestone şi în 1947 Dragostea stranie a Marthei Ivers (The Strange Love of Martha Ivers) este nominalizat la secţiunea Pentru cel mai bun scenariu.

Am amintit de toate nominalizările pentru a sublinia că L. Milestone s-a bucurat de aceste aprecieri în ani diferiţi, ceea ce dovedeşte că s-a aflat într-o bună condiţie profesională pe parcursul întregii sale cariere cinematografice. A fost un cineast total – şi regizor, şi scenarist, şi producător, şi editor, şi actor. În calitate de regizor a figurat în genericul a circa 50 de filme, a semnat scenariile a 13 filme, şi-a asumat responsabilitatea de producător a 12 filme, iar în alte 4 a evoluat în calitate de actor.

Acum, după ce am contabilizat performanţele „cantitative” ale lui Lewis Milestone, ne vom referi şi la cele calitative.

Despre valoarea şi autoritatea lui Lewis Milestone ne vorbeşte faptul că au acceptat să se producă în filmele sale vedete pe prima mărime, legende ale filmului american: Gloria Swanson în comedia Fine Manners (Maniere elegante, 1926), Gary Cooper în Betrayal (Trădarea, 1929) şi în The General Died at Dawn (Generalul a murit în zori, 1936), Ingrid Bergman în Arch of Triumph (Arcul de triumf, 1948), Gregory Peck în Pork Chop Hill (Colina coastei de porc, 1959), Shirley MacLaine şi Frank Sinatra în Oceans Eleven (Cei unsprezece prieteni ai lui Ocean, 1960), Marlon Brando în Mutiny on the Bounty (Revolta de pe Bounty, 1962) etc. Dar L Milestone nu a fost doar un „profitor”, ci şi un descoperitor de vedete, anume el fiind cel care l-a lansat pe Kirk Douglas (în filmul The Strange Love of Martha Ivers, 1946).

O altă probă a profesionalismului este diversitatea genurilor abordate. În afara filmelor istorice şi de război, L Milestone practică şi comedia, comedia muzicală, detectivul comic, filmul „noir” , filmul burlesc, filmul de aventuri, drama, filmul documentar, serialul TV, are curajul să ecranizeze romanele unor scriitor celebri, cum sunt Erich Maria Remarque, John Steinbeck şi Victor Hugo.

Biografii americani îl caracterizează ca pe un meşteşugar remarcabil, cu un stil vizual marcat de eleganţă şi abilitatea de a exploata la maximum posibilităţile tehnicii cinematografice. Un individualist convins, L Milestone s-a dovedit a fi unul din puţinii regizori de marcă din perioada de aur a Hollwood-ului, care a refuzat să semneze contracte pe termen lung cu marile studiouri, dar asta nu i-a salvat biografia şi de pagini mai puţin glorioase. Probitatea profesională i-a fost pusă la încercare după anul 1949, când a început isteria anticomunistă şi Lewis Milestone a fost inclus în lista neagră pentru simpatii de stânga şi filmul pro-sovietic North Star (1943), „inspirat” de lupta de partizani a colhoznicilor ucraineni împotriva ocupanţilor fascişti. Pentru a-şi camufla viziunile pacifiste şi a-şi demonstra loialitatea faţă de politica oficială, s-a văzut nevoit să realizeze filmul ura-patriotic Sălile de Montezuma (Halls of Montezuma, 1950) despre faptele eroice ale infanteriei marine americane în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Însă trăsătura fundamentală a celor mai reuşite filme semnate de L. Milestone este simpatia pentru „underdog” (câinele învins în lupta dintre câini), pentru personajele care au trăit experienţa unor eşecuri amare în confruntarea cu destinul. De fapt, şi Milestone a fost adesea în pielea „câinelui învins”. Şi în anii isteriei anticomuniste, când timp de un an nu are posibilitatea să-şi practice profesia, şi în 1963, când din cauza unui atac cerebral vascular este nevoit să se pensioneze, şi în 1978, când decedează soţia sa, actriţa Kendal Lee, cu care au trăit împreună 43 de ani, dar şi în ultimul deceniu de viaţă pe care l-a petrecut imobilizat într-un cărucior cu rotile. Anume filmele conectate la propria experienţă de viaţă i-au adus gloria şi i-au înscris numele în lista clasicilor cinematografiei americane.

Dar valoarea creaţiei unui cineast, fie şi american, nu se măsoară doar cu „Oscar”-uri. Istoria cinematografiei cunoaşte multe filme celebre care în competiţia pentru „Oscar”, s-au ales doar cu nominalizarea sau chiar au fost trecute cu vederea de către „academicienii cinematografiei”, dar prezintă interes pentru alte „categorii” de cinefili. Noi, spre exemplu, am fi curioşi să vizionăm filmul The Captain Hates the Sea (1934), în care, alături de John Gilbert evoluează actriţa Tala Birell, originară din România. Referindu-ne la creaţia lui L. Milestone, considerăm că trebuie menţionat, în mod special, filmul Arcul de triumf (după romanul omonim al lui Erich Maria Remarque), cu Ingrid Bergman şi Charles Boyer în rolurile principale. Deşi aminteşte atmosfera din filmul lui Michael Curtiz Casablanca (1942), Arcul de triumf şi merită să fie readus în actualitate. Anul 1938. Parisul, care a devenit refugiu pentru… refugiaţii din Spania franchistă, Germania fascistă, Rusia bolşevică şi din Italia lui Benitto Mussolini. Un film despre cei nevoiţi să-şi părăsească Patria şi, implicit, un film în care Milestone se bizuieşte nu doar pe sursa literară, ci şi pe propria experienţă. Drama unei istorii de dragoste dintre EL, dr. Ravic, fără acte, deportat de câteva ori din Franţa, un personaj, numele adevărat al căruia nu-l aflăm nici la sfârşitul filmului şi EA, Joan Madou, fugită din Roma, unde a lăsat o mamă italiancă şi un tată român, o actriţă italiană care vine în Franţa pentru a cânta într-un restaurant romanţe ruseşti. EL o întâlneşte pe un pod, într-o clipă de disperare, când este gata să-şi pună capăt zilelor. Se îndrăgostesc, dar el este din nou deportat din ţară, iar ea, rămasă singură, se lasă curtată de un bărbat bogat. Apoi se reîntâlnesc şi îşi dau seama că se mai iubesc, dar cele întâmplate între timp îşi fac „efectul”. În final, EL îi va spune: „Fiecare om caută în dragoste o insulă a siguranţei. Tu ai găsit şi dragostea, şi siguranţa, dar oferite de bărbaţi diferiţi”, iar ea, împuşcată din gelozie de bărbatul care îi oferise siguranţa şi muribundă în braţele bărbatului care i-a oferit dragostea, îi va şopti: „E ciudat să mori când iubeşti”. Dragostea pentru EL îi permite să uite adevărul crud, în care îşi duce existenţa, şi îi amână moartea cu câteva luni. Pentru că dragostea e imposibilă într-o lume pusă pe război. Acesta s-ar părea a fi mesajul filmului, dar nu vom greşi dacă îi vom da şi o altă interpretare: chiar dacă lumea e pusă pe război, dragostea este inevitabilă.

Este greu să admiţi că autorul acestei drame sfâşietoare a realizat şi comedii. E la fel de greu să admiţi că primul deţinător a două Premii „Oscar” s-a născut într-un orăşel de la periferia Imperiului Rus, trecut cu vederea de marea istorie (cum era Chişinăul în 1895). Dar şi mai greu e să admiţi că, în afară de Lewis Milestone, mai sunt câţiva basarabeni înmormântaţi la Los Angeles. Iar unul dintre ei e şi el deţinător al Premiului „Oscar”. Este vorba de scenaristul I. A. L. Diamond (Iţec Domnici), născut la Ungheni în 1920. A lucrat în tandem cu celebrul regizor Billy Wilder şi s-a învrednicit de Premiul „Oscar” pentru filmul The Apartment (1960), care a fost nominalizat la cinci secţiuni şi a obţinut cinci statuete (Pentru cel mai bun film, Pentru cel mai bun regizor, Pentru cel mai bun scenariu original, Pentru cel mai bun sunet şi Pentru cea mai bună scenografie). Ulterior, Academia americană de film a inclus Apartamentul în lista celor mai bune 100 de filme create în ultimii 100 de ani.

Patrimoniul spiritual al unui popor se poate alimenta din cele mai neaşteptate surse. Una din ele s-a configurat prin viaţa şi opera alogenilor care şi-au găsit refugiu pe meleagurile moldave. O altă sursă, mai puţin studiată, poate în raporturi mai speciale cu „locul de origine”, s-a constituit prin opera basarabenilor care s-au „înstrăinat” de baştină şi au activat în alte ţări şi chiar pe alte continente. O dovadă ar fi şi cele scrise mai sus, dar şi cele ce ar trebui neapărat scrise despre alţi cineaşti de origine basarabeană. Iată doar câteva nume:

– Baruch Agadati (Boris Lvovici Kauşanski), dansator, coregraf, pictor, regizor şi producător din Israel. Pionier al cinematografiei israeliene. Născut în Bender (1895), decedat la 18 ianuarie 1976 în Tel Aviv.

– Samuel Bronston (Şmil Bronştein), producător american de film. Născut la 26 martie 1908 în Chişinău, decedat la 12 ianuarie 1994 în Sacramento, California.

– Alexandr Ghelman, scenarist, dramaturg, publicist din Rusia. Născut la 25 octombrie 1933 în Donduşeni. Laureat al Premiului de Stat al URSS, Doctor Honoris Causa al Universităţii Pepperdine din California.

– Joseph E. Gershenson, dirijor, compozitor, producător, director muzical de film (Universal Pictures). Două nominalizări la Premiul „Oscar” (1955, 1967). Născut la 12 ianuarie 1904 în Chişinău, decedat la 18 ianuarie 1988 în Woodland Hills, Los Angeles, California.

– Laura Hidalgo (Pesea Faerman), actriţă argentiniană de teatru şi film. Şi-a câştigat popularitatea evoluând în roluri de femme fatale. Născută la 1 mai 1927 în Basarabia, decedată la 18 noiembrie 2005 în La Jolla (California).

– Lia van Leer ( Lia Semionovna Grinberg), fondator şi director al Festivalului Internaţional de filme din Ierusalim. Fondator al Arhivei Cinematografice din Israel. Laureat al Premiului de stat al Israelului. Cavaler al Legiunii de Onoare.

– Natalie Portman, actriţă americană, născută la 9 iunie 1981 în Ierusalim. Strămoşii ei pe linie paternă provin din Polonia şi România. Străbunica ei, de origine română a colaborat cu serviciile secrete britanice. Părinţii ei au locuit în Chişinău şi au emigrat în Israel cu câţiva ani înainte de naşterea actriţei.

– Jacques Roitfeld, producător francez, fondator al companiei cinematografice Les Productions Jacques Roitfeld. A colaborat cu Roger Vadim, Louis de Funes, Jean Marais. Născut la Acherman (Cetatea Albă) în 1889, decedat în 1999 la Paris.

Este greu de elaborat nişte repere metodice care ne-ar permite să stabilim în ce măsură „sursele autohtone” au alimentat creaţia foştilor noştri pământeni sau care să probeze contribuţia lor la „dezvoltarea culturii naţionale”, dar lipsa unor criterii verificate nu ar fi o scuză pentru a trece cu vederea viaţa şi creaţia acestor cineaşti. Reperele metodice şi criteriile s-ar putea contura pe măsură documentării asupra destinului artistic al fiecăruia dintre ei. Deocamdată, este cert că, deşi au activat în diferite domenii ale cinematografiei, pe toţi îi uneşte faptul că s-au născut pe meleagurile noastre. Şi faptul că şi-au împlinit destinul în alte colţuri ale lumii. Nu ar fi de mirare dacă am afla că unii dintre ei s-au cunoscut, au comunicat fără a şti că provin din aceeaşi provincie, care ulterior a devenit ţară – Republica Moldova.

Astfel, nu putem şti dacă Lewis Milestone a aflat vreodată că I. A. L. Diamond este, de fapt, Iţec Domnici (Ицек Домнич) din Ungheni sau dacă I. A. L. Diamond ştia că Milestone nu este altcineva decât basarabeanul Leva Milştein (Лёва Мильштейн) din Chişinău. Însă ştim cu siguranţă că I. A. L. Diamond a emigrat în America, împreună cu părinţii, când avea 9 ani, şi după absolvirea Universităţii a avut nevoie de 20 de ani pentru a deveni laureat al Premiului „Oscar’”. Ştim de asemenea că Lewis Milestone a emigrat în 1913, la vârsta de 18 ani, iar Primul „Oscar” l-a obţinut peste 13 ani, în 1927. Performanţe despre care am aflat cu mare întârziere. Dar şi mai târziu am aflat că autorii lor sunt pământeni de-ai noştri.

Majoritatea au plecat din Basarabia la începutul secolului al XX-lea. Se pare că, un secol mai târziu, exemplul lor este urmat de contemporanii noştri, care părăsesc Republica Moldova cu sutele de mii. Au trecut deja 15 ani de când a început exodul în masă al moldovenilor, dar încă nici unul dintre ei nu s-a învrednicit de un „Oscar”. Suntem în aşteptare. Deoarece majoritatea pământenilor noştri îşi caută rostul în ţări europene, probabil multrâvnitul film va concura la „Oscar”-ul pentru Cel mai bun film străin. Străin pentru membrii Academiei americane de film, iar pentru noi va fi „de-al nostru”. Chiar dacă va fi realizat departe de meleagurile noastre, fără contribuţia studioului „Moldova-film”.

Mihai Ştefan Poiată
Revista ”Arta”, Nr. 1, 2012.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s