PAN HALIPPA – SUSȚINĂTOR AL DEPORTĂRII ”STRĂINILOR” DIN BASARABIA

 5

Scriitorul evreu Isac Ludo s-a întrebat, în decembrie 1944, după căderea regimului Antonescu, care au fost scriitorii şi intelectualii români care au fugit din România după instaurarea regimului fascist al lui Antonescu, aşa cum au procedat intelectuali de renume (neevrei) din Germania şi Italia, deoarece n-au vrut să colaboreze cu regimul sau să renunţe la concepţiile lor democratice şi liberale? Care au fost intelectualii români care au suferit din cauza rezistenţei lor la rasism şi a neacceptării „ideologiei crimei şi a jafului”? Ludo a căutat cel puţin un singur scriitor al cărui protest să fi determinat „dacă nu sacrificiul vieţii, cel puţin al libertăţii sale” şi, în felul acesta, să-şi îndreptăţească apartenenţa la instituţia care îşi spune „Uniunea Scriitorilor”; el n-a găsit nici un scriitor de acest fel şi nici unul care să fi îndrăznit să protesteze contra ostracizării colegilor lui evrei.

De mai demult mă frămîntă niște întrebări, și anume, cum a reacționat intelectualitatea basarabeană, și mai ales liderii ”mișcării de renaștere națională” din 1917-1918 la grozăviile săvîrșite de regimul Antonescu față de populația evreiască din Basarabia și România? Ce atitudine au luat P. Halippa, I. Pelivan, P. Erhan, I. Buzdugan, D. Ciugureanu ș. a. față de atrocitățile comise pe teritoriul Basarabiei și Transnistriei în anii 1941-44, față de deportarea totală a evreimii basarabene și moartea a jumătate din ea în regiunea transnistreană? Au protestat ei împotriva metodelor înfiorătoare (prezentate pe larg pe paginile blogului meu) folosite pentru a ”purifica neamul românesc” sau au susținut aceste măsuri de genocid, prefăcîndu-se, în cel mai bun caz, că nu văd și nu cunosc nimic? Au luptat ei cu spada, sau cel puțin cu cuvîntul, împotriva nazismului european, așa cum au făcut-o intelectuali moldoveni ca E. Bucov, A. Lupan, I. Canna, L. Deleanu, L. Corneanu, ș. a. ori au fost aliați declarați sau taciți ai naziștilor?

Încă nu am întîlnit un studiu științific despre atitudinea intelectualilor basarabeni față de ”rezolvarea problemei evreiești”, și în genere față de cele petrecute în ținutul nostru în anii războiului, și sînt încă în căutare, însă o idee despre convingerile ”conștiinței neamului” ne poate da activitatea lor literară din acea perioadă. În acest sens astăzi fac întîiul pas cu o primă mărturie, expusă de unul din cei mai importanți militanți ai românismului din Basarabia, Pantelimon Halippa, în articolul ”Ceva despre țăranul basarabean” pe paginile revistei ”Viața Basarabiei”, № 10-11 din 1942, cînd încă se credea că războiul va fi biruit de naziști și aliații lor, și se putea spune pe șleau ceea ce se gîndește și se are pe suflet.

Prezint atenței cititorilor un fragment din acest articol:

[…] Sfatul Ţării a făcut, după cum se credea în 1918, o reformă agrară radicală şi cât se poate de bună. Dar vremea a descoperit în ea lacune şi o greşeală faţă de naţiunea autohtonă. Lacuna cea mare a fost că ţăranilor, pe lângă pământ, nu li s-a dat credite pentru ameliorarea agriculturii şi pentru regenerarea raselor de vite în gospodăria ţărănească; iar greşeală a fost, că toate minorităţile etnice au fost tratate cu prea multă mărinimie, pe care unele din ele n-au înţeles-o bine, dându-şi arama pe faţă în zilele grele pentru noi, când în vara anului 1940 a trebuit să ne retragem temporar din Basarabia. Acum când provincia noastră a fost eliberată de hoardele bolşevice, iar guvernul Reichului German şi-a retras toţi coloniştii din sudul provinciei încă din anul 1940, măsura de repatriere a celorlalţi colonişti de neam străin nouă, pe care i-au adus în provincia noastră, şi guvernele ţariste, în decursul celor mai bine de o sută de ani, şi bolşevicii într-un an, măsura aceasta se impune ca un imperativ categoric. Coloniştii ruşi, ucraineni, bulgari şi găgăuzi trebuie să plece de unde au venit. Coloniştii evrei, care au fost aduşi din ordinul împăratului Nicolai I pentru a-i deprinde cu agricultura, dar în loc de plugărie au practicat mai mult negustoria şi meseriile, au şi fost ridicaţi şi duşi din Basarabia şi îndeletnicirile lor extraplugăreşti vor fi bune şi pentru moldovenii noştri, care nu mai pot rămâne numai la plugărie, căci odată cu îngustarea peste măsură a loturilor ţărăneşti nu mai pot să se mărginească numai la agricultură.

Plecarea coloniştilor şi veneticilor ruşi o credem necesară chiar pentru motivul pentru care au fost aduşi sau au venit ei singuri în Basarabia. Cei care au venit din cauza persecuţiunilor religioase, de pe vremea lui Petru cel Mare şi urmaşilor săi, n-au de ce să se mai teamă de persecuţii, căci este de nădăjduit că în Rusia de mâine nu vor mai domni împăraţi sau dictatori revoluţionari şi posedaţi, ci doar nişte reformatori simpli, care vor şti să cinstească credinţele religioase inofensive ale compatrioţilor lor. Iar coloniştii ruşi pe care i-au adus guvernele ţariste pentru ca să-i aşeze ca piloni în drumul “pravoslavnic” spre slavii din Balcani şi spre Ţarigradul râvnit de atâta amar de vreme, aceştia tocmai pentru acest motiv nu mai pot rămâne şi nu-i putem tolera pe teritoriul nostru românesc.

Infiltraţiunile ucrainene, fie ele în chip de colonişti, fie în chip de lucrători agricoli sezonieri, pe care îi aduceau marii proprietari basarabeni, dar care mai apoi s-au rătăcit pe la noi şi au fost chiar şi împroprietăriţi – într-o măsură sub Stolâpin, iar în altă măsură, şi chiar foarte largă, de legea agrară a Sfatului Ţării, – aceste inflltraţiuni nu vor putea stărui prea mult în Basarabia, căci cauzele care le-au provocat, şi între altele prigoana rusească în Ucraina, vor trece – nădăjduim – în domeniul istoriei, odată cu izgonirea moscoviţilor din Ucraina liberă şi independentă, iar amestecul politicii ruseşti nu va mai putea fi tolerat de poporul ucrainean. Mai ales vor trebui să fie înlăturaţi coloniştii ucraineni pe care i-au adus bolşevicii în judeţele Hotin, Cetatea Albă şi Ismail, încorporate în 1940, în aşa-zisa Republica Sovietică Ucraineană.

Pentru coloniştii bulgari şi găgăuzi, aduşi din Balcani de vitregia vremurilor şi de ademenirile ruseşti, soluţia a fost indicată încă de pe timpul când Basarabia a fost scăpată în 1878 de sub stăpânirea turcească: Bulgaria putea şi trebuia să-şi adune în patria eliberată fiii rătăciţi pe meleagurile străine, mai ales că Rusia ţaristă, iar acum de curând şi Rusia bolşevică, tindea să-i întrebuinţeze ca pioni şi agenţi în planurile de tot felul ale panslavismului cel vechi – ţarist şi cel nou – comunist.

Pentru evreii galiţieni cuibăriţi prin oraşele basarabene, sub toate regimurile – şi cele ruseşti, şi în parte şi cele româneşti – soluţia provizorie s-a găsit în deportarea lor în părţile nord-răsăritene ale Transnistriei, iar cea definitivă va trebui să fie găsită de făuritorii Europei de mâine. A fost o vreme, când evreii erau socotiţi indispensabili în procesul de valorificare a produselor solului basarabean. Personal am apucat vremurile acelea când fără negustorii ambulanţi evrei nimeni din satul nostru n-ar fi putut vinde nimic – nici din cereale, nici din vite, nici lână, nici ouă, nici păsări, nici fructe, nici miere, nici ceară – nimic.

Pe vremea aceea îndepărtată, n-aş fi înţeles cum să se lipsească oamenii din Cubolta mea natală de târgul cu totul evreiesc din Alexăndreni sau de iarmaroacele mari de la Bălţi, unde se adunau mii de moldoveni din satele de primprejur, ca să-şi vândă din roadele muncii lor şi să cumpere de la dughenele evreieşti cele trebuitoare în gospodărie: sare, gaz, fierărie, scânduri, stofe, încălţăminte şi atâtea mărunţişuri – ca pentru casă. Mai târziu, când cooperaţia a luat avânt în Basarabia, iar în vremea de pe urmă aproape că nu era sat fără dugheană de consum, negustorii evrei nu mai erau indispensabili. Să nădăjduim că nu vor fi indispensabili nici meseriaşii evrei, cu toate că moldovenii până acum au cam dispreţuit meşteşugurile…

După ce ne vom fi eliberat de toate elementele străine neamului nostru şi ne vom găsi numai şi numai în familia noastră românească, putem să ne punem întrebarea: ce aport va aduce în gospodăria generală a României ţărănimea noastră basarabeană? […]

Ne putem da lesne seama, că Pan Halippa era un adept al soluției propovăduite de I. Antonescu, pe care am prezentat-o în articolul CUM A VRUT ION ANTONESCU SĂ ELIMINE TOATE MINORITĂȚILE ETNICE DIN ROMÂNIA ȘI TRANSNISTRIA. El vedea rezolvarea problemei țărănimii moldovenești și înbunătățirea stării jalnice a acesteia în expulzarea ”străinilor și veneticilor”. Pentru el nu orînduirea socială era cauza relelor, ci ”veneticii” erau una din aceste cauze. Nu vedem în rîndurile lui nici un protest pentru felul în care au fost tratați evreii, ba mai și visează ca aceeași soartă să-i ajungă și pe alți ”venetici”.

Voi mai reveni la această temă și cu alte materiale, pe măsură ce le voi găsi.

P. S. A se vedea și: https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2013/04/14/citeva-articole-din-numerele-anului-1941-ale-ziarului-basarabia/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s