MĂRTURII INEDITE PRIVIND SITUAŢIA DE PE FRONTUL DIN MOLDOVA ÎN AUGUST 1944

Desfasurare_23_August_1944

Alexandru Andronic (1915 – 1995), arheolog, cercetător ştiinţific, publicist şi pedagog.

Actualmente studierea cât mai temeinică a tuturor factorilor interni şi externi privind evenimentele din august 1944 pe baza documentelor, îndeosebi din arhivele din străinătate, care şi-au deschis porţile după trecerea a 40 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial, a devenit o sarcină prioritară a tuturor istoricilor de bună credinţă [1].

În ultima vreme au apărut, pe lângă lucrări de strictă specialitate, unele opere de sinteză, în care istoricii au ajuns la una din cele mai importante concluzii sub raportul rolului armatei regale române în desfăşurarea evenimentelor din august 1944 în interiorul ţării şi mai puţin clar pe frontul din Moldova, afirmându-se totuşi că armata română perfect disciplinată a răspuns la ordinul regelui Mihai I de a înceta lupta împotriva Armatei Roşii, scoţând în acest fel România din Axă, ceea ce a constituit “unul din evenimentele decisive ale celui de-al doilea război mondial” [2].

De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere memoriile de război, ca sursă de informaţie documentară, implicând însă prezenţa spiritului critic privitor la selectarea şi diferenţierea datelor istorice respective, implicând şi coroborarea acestora cu ştirile documentare cerute [3].

Ieşirea României din Axă, prin încetarea războiului contra URSS şi a trecerii în stare de neutralitate, ca apoi să se producă aderarea la Naţiunile Unite, se putea realiza imediat printr-un armistiţiu militar, crearea unui aliniament şi discutarea condiţiilor între ambele părţi aflate în cobeligeranţă, şi a reprezentat singura şi imediata măsură a scoate ţara din planul hitlerist de transformare a României în câmp de bătălie. Armistiţiul militar a fost acceptat principial şi de Ion Antonescu drept singura măsură de a împiedica derularea bătăliilor pe teritoriul României de către armata germană [4].

Consfătuiri secrete s-au desfăşurat în anturajul regelui Mihai I, acesta fiind implicat apoi în luarea celei mai temerare şi hotărâtoare misiuni: arestarea lui Ion Antonescu [5]. Însă, hotărârea de a scoate România din Axă impunea forţelor militare şi politice angajate în această acţiune o tactică şi strategie bazată pe cele mai propice condiţii interne de pregătire şi realizare a acţiunii, în primul rând cu forţele militare devotate regalităţii. Acest punct de vedere, conform tatonărilor de pace pe diferite canale, cum a fost cel de la Berna, a evidenţiat că singura măsură eficientă era contactul direct cu Uniunea Sovietică, ceea ce, în cele din urmă, s-a produs prin canalul Stockholm [6].

Menţionăm că V. Pella, diplomat român în Elveţia, în urma convorbirii cu Dulles, atunci funcţionar al ambasadei americane la Berna, a primit de la acesta, în ceea ce priveşte ieşirea României din Axă răspunsul clar că românii să se adreseze direct Moscovei. Acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi de W. Churchill la 2 august 1944. De aceea prin canalul de la Stockholm, încă din 8 august 1944, se ceruse agrementul pentru generalul Aurel Aldea în vederea sosirii sale la Moscova pentru a discuta amănuntele ieşirii României din Războiul antisovietic. După cum se ştie, acest agrement a fost dat de sovietici abia în dimineaţa zilei de 20 august 1944, însă generalul A. Aldea îşi îndeplinise misiunea – după cum se va vedea în cele ce urmează – pe frontul din Moldova chiar înainte de 20 august 1944, când a început ofensiva sovietică pe frontul românesc între Siret şi Nistru.

În acest context, sub raportul devansării cu trei zile, adică la 23 august 1944 şi nu la 26 august a ieşirii României din Axă, un rol important a revenit armatei, în care sens subliniem rolul major avut de colonelul D. Dămăceanu, mentorul regelui Mihai I (în calitatea sa de fost director de studii al clasei de liceu militar creată de Carol II pentru Marele Voevod de Alba Iulia, Mihai, moştenitorul tronului României), de generalul C. Sănătescu, sfătuitorul din ultima vreme a regelui Mihai I (în calitate de şef al Casei Regale), de colonelul Marcel Olteanu, Comandantul Regimentului de Gardă Călare sau Escortă Regală (în calitate de aghiotant regal pe lângă Regina-Mamă Elena), de generalul C. Nicolescu, comandantul Corpului V armată, pe frontul din Moldova (în calitatea sa de fost Comandant al Regimentului de Escortă Regală), toţi, bucurându-se de o mare încredere din partea lui Ion Antonescu, ca ofiţeri de cavalerie. La toţi aceştia se adaugă comandanţii următoarelor unităţi de cavalerie, care au răspuns prompt şi fără ezitare la ordinul regelui Mihai I: Regimentul 2 Călăraşi, Regimentul 4 Roşiori, Regimentul 9 Roşiori, Divizia 8 de Cavalerie, comandanţii unităţilor de trupe motorizate, proveniţi din arma cavalerie, precum şi Regimentul 6 Dorobanţi “Mihai Viteazul”. Totodată, un rol special a revenit generalului Aurel Aldea, care, în momentul arestării lui Ion Antonescu s-a aflat la Palatul Regal din Bucureşti, după ce în prealabil îşi îndeplinise misiunea de pe frontul din Moldova, în sectorul Corpului V Armată, comandat atunci de generalul C. Nicolescu. Se ştie că generalul A. Aldea a fost numit ministru secretar de stat la Interne în noul guvern condus de C. Sănătescu [7].

La întrebarea firească: de ce ora H, destinată declanşării actului respectiv s-a produs la 23 august 1944 şi nu la 26 august 1944 aşa cum fusese stabilit în prealabil, răspunsul îl găsim în complotul generalilor şi ofiţerilor superiori contra lui Ion Antonerscu atât de la Palatul Regal din Bucureşti, cât şi de pe frontul din Moldova, aflaţi la comanda unor mari unităţi combatante.

Astfel, pe frontul dn Moldova, în cadrul armatei a IV-a, generalul C. Nicolescu, I. Creţulescu, D. Raşcu, Niculescu-Cociu, au încetat focul contra Armatei Roşii înainte de 23 august 1944, deschizând în acest fel culuarul Siretului, ceea ce a permis trupelor sovietice din Frontul II Ucrainian să debuşeze – fără lupte – după 23 august 1944, în Câmpia Dunării, punând stăpânire, împreună cu trupele Frontului 3 Ucrainean pe calea spre inima nazismului şi hortismului, prin România, spre Câmpia Tisei şi Dunării [8].

Deşi, în ultimul timp au apărut foarte multe scrieri referitoare la evenimentele din România din august 1944, totuşi, nicăieri n-am găsit nici un înscris în care să se menţioneze conferinţa ofiţerilor generali şi superiori români şi sovietici de la Blăgeşti (Buhuşi) din zilele de 23-24 august 1944 [9].

Referindu-ne în rândurile ce urmează la desfăşurarea conferinţei româno-sovietică de la Blăgeşti, de lângă oraşul Buhuşi, suntem obligaţi ca înainte de toate să prezentăm poziţia geografică a unităţii militare române din care făceau parte şi misiunea încredinţată pe data de 22 august 1944 orele 20, la conacul “Vasiliu Bolnaru” din corn. Văleni de lângă oraşul Roman.

Mobilizat în martie 1944 şi avansat la gradul de locotenent în rezervă în arma cavalerie la Regimentul 6 Călăraşi din Braşov, am fost repartizat la grupul 55 Cercetare, din cadrul Corpului V Armată şi trimis pe frontul din Moldova. Comandam efectiv escadronul 2 săbii, îndeplinind, totodată şi funcţia de ofiţer adjutant al grupului şi interpret de limbă rusă. Comanda grupului 55 Cercetare fusese încredinţată locotenent-colonelului C. Beroniade, care, după cum am aflat chiar pe front, fusese anterior sub comanda generalului C. Nicolescu la Escorta Regală. Datorită acestui fapt, nu de mare importanţă la prima vedere, unitatea noastră, ca unitate de rezevră a Corpului V Armată, a avut, din momentul intrării în dispozitivul din linia a II-a a frontului, misiunea până la 16 august 1944, de a lucra la fortificaţiile de pământ şi lemn de pe malul drept al pârâului Bahluieţ, între Târgul Frumos şi Sârca, la aşa numita linie “Fux” (“Vulpea”), asigurând concomitent şi paza zonei postului de Comandă al Corpului V Armată.

La nord de sectorul nostru, în linia a II-a a frontului, alături de trupele noastre, se afla amplasată Divizia 46 Infanterie germană. În acest sector fuseseră cele mai crâncene bătălii între blindatele sovietice şi cele germane, cu deosebire în sectorul Valea Oilor. În consecinţă în zona “nimănui” – între linii – exista un tanc sovietic de tip “Stalin”, distrus parţial şi folosit ca punct de observaţie pentru trupele noastre. Aici, în sectorul Tg. Frumos – Valea Oilor, în tancul sovietic, au avut loc, în nopţile zilelor dintre 16 şi 20 august 1944, tratativele secrete între comandanţii generali români şi sovietici şi anume între generalul Aurel Aldea din partea României şi generalul Losev din partea Frontului 2 Ucrainean. Precizarea aceasta a fost oficial făcuta de generalul Losev în convorbirea avută cu generalul Radu Gheorghe, Comandantul Corpului 1 Armată, la Blăgeşti în dimineaţa zilei de 23 august 1944, oferindu-i, în acest fel, posibilitatea colaborării imediate şi necondiţionate cu Armata Roşie, împotriva naziştilor şi hortiştilor, asigurându-l de izbânda finală.

Generalul Losev a insistat asupra faptului că în urma convorbirii cu generalul A. Aldea devenea clară poziţia României din punct de vedere militar şi anume de a întoarce imediat armele contra Germaniei naziste şi Ungariei hortiste pentru recucerirea Ardealului, cedat în 1940.

Abia atunci, în toiul traducerilor de rigoare, mi-am dat seama că Basarabia noastră era definitiv pierdută şi consider că actuahnente este absolut necesar să rememorăm cele relatate de Iuliu Maniu, în calitatea sa de şef politic al opoziţiei naţionale şi democrate din România pe tema ieşirii României din Axă, că fără garanţiile formale ale Angliei, în primul rând, Basarabia şi nordul Bucovinei vor fi recuperate de sovietici. În cazul când România, prin Ion Antonescu ar urma să înceteze ostilităţile şi sa încheie un armistiţiu cu Naţiunile unite, Iuliu Maniu atirma că Ion Antonescu s-ar manifesta ca un rău patriot dacă ar alunga pe germani pentru a aduce pe ruşi [10].

În situaţia dată de pe front din dimineaţa zilei de 23 august, conform relatărilor generalului Losev, care comanda Divizia 1 de gardă, reieşea că acolo în tancul sovietic, scos din luptă, din zona Târgul Frumos – Valea Oilor, s-au fixat între 16 şi 20 august 1944 liniile generale ale colaborării româno-sovietice în sectorul Armatei a IV-a română, înainte de declanşarea ofensivei sovietice din 20 august 1944, soldată, după cum se ştie cu vestita operaţiune strategică a Frontului 2 Ucrainean, în colaborare cu Frontul 3 Ucrainean, cunoscută ca încercuirea de la Iaşi-Chişinău.

Astfel, în perspectiva jumătăţii de veac de la evenimentele militare de pe frontul din Moldova în august 1944, suntem în măsură a afirma, din punctul nostru de vedere, că tot ceea ce au realizat generalii C. Sănătescu, C. Nicolescu, Ilie Antonescu, Vasiliu Râşcanu, Ilie Creţulescu şi coloneii, avansaţi apoi generali, D. Dămăceanu şi M. Olteanu a fost aplicarea în mod secret a unui plan militar bine conceput, cu asigurarea deplinei conspirativităţi, absolut necesară unei astfel de acţiuni temerare, care a deschis, premeditat pe front culoarul Siretului, prin retragerea unor efective ale Armatei a IV-a română spre trecătorile Carpaţilor Orientali, a lăsat totodată neocupată linia de fortificaţii Focşani – Nămoloasa – Brăila, deschizând deci Poarta Câmpiei Munteniei şi lăsând cale liberă Armatei Roşii spre Bucureşti. Prin aceste acţiuni secrete grupul de generali, de la Palatul Regal şi de pe frontul din Moldova, a constrbuit la devansarea cu trei zile a ieşirii României din Axă, deoarece aceasta ieşire planificată a se produce la 26 august 1944, a avut loc în după amiaza zilei de 23 august 1944, ora H, în prezenţa generalilor C. Sănătescu şi A. Aldea, al cărui rol a reuşit cu deosebită claritate, în baza relatărilor generalului sovietic Losev.

Consensul unor generali în spiritul celor mai sus scrise rezultă şi din relatările generalului Ilie Creţulescu, care încă din iunie 1944 se afla în strânse legături cu generalii C. Sănătescu şi Vasiliu-Râşcanu, precum şi cu colonelul Dămăceanu. Ilie Creţulescu ştia de la Sănătescu că prin sectorul Div. 104 Munte, la comanda căreia trebuia să se prezinte, trebuia să treacă un emisar român la sovietici ca să-i informeze despre pregătirile din România, privind încheierea unui armistiţiu militar [11]. Acel emisar în persoana generalului A. Aldea nu a mai trecut prin sectorul Diviziei 104 Munte comandată atunci de generalul I. Creţulescu. Înţeles cu generalul C. Nicolescu, comandantul Corpului V Armată, A. Aldea a folosit tancul sovietic părăsit din zona dintre linii în sectorul Valea Oilor, unde s-au desfăşurat tratativele secrete cu generalul Losev, comandantul Diviziei 1 gardă din cadrul Armatei a V-a de gardă a Frontului 2 Ucrainean.

Actualmente istoricii ştiu că prin canalul Stockholm fusese comunicat sovieticilor planul de răsturnare a regimului antonescian, iar Alexandra Kollontai, odată cu înştiinţarea oficială a Moscovei despre existenţa acestui plan l-a caracterizat drept interesant, clar şi temeinic studiat. Se recunoaşte fără rezerve că ceea ce urma să prezinte personal emisarul român, pentru care se ceruse încă la 18 august 1944 agrementul guvernului sovietic şi care nu era altul decât generalul A. Aldea, nu era altceva decât confirmarea că în România se luaseră cele mai eficiente măsuri care să permită ieşirea României din Axă, măsuri luate în secret de un grup de generali, care au acţionat cu fermitate atât la Bucureşti la Palatul Regal, cât şi pe frontul din Moldova în cadrul Armatei a IV-a.

În ceea ce priveşte activitatea de pe front în acele zile ale fierbintelui august 1944 relatează amănuntul că pentru a înşela vigilenţa generalilor, la sugestia comandantului Corpului V Armată, care vizitase de două ori Grupul 55 cercetare, sub pretextul pregătirii acestui Grup de cavalerie contra unei eventuale intervenţii ale unor forţe inamice paraşutate în spatele Comandamentului respectiv, lt. Colonelul Beroniade a iniţiat invitarea la întreceri sportive şi de echitaţie a unor ofiţeri din Divizia 46 germană la postul de comandă al Grupului, dislocat în satul Găeşti. Aceste contacte au permis apoi Grupului 55 Cercetare, intrat în dispozitivul de luptă din linia I, să se desprindă de pe front în cursul retragerii spre sud fără să intre în conflict cu trupele germane ale Diviziei 46 germane şi să se organizeze parţial ariergarda Corpului V Armată. Însuşi comandantul corpului, după cum o ştim actualmente, s-a retras precipitat la Bucureşti, preluând funcţia de Mareşal al Palatului în locul generalului C. Sănătescu, numit de Regele Mihai I, Prim-Ministru al noului guvern al României.

Grupul 55 Cercetare primise ordin în cursul zilei de 22 august 1944. Plicul a fost deschis la ora 20 în cantonamentul de la Conacul “Vasiliu Bolnavu” din satul Văleni, prin care se făcea cunoscută încetarea focului împotriva armatei Roşii. Ordinul remis de Comandamentul Armatei a IV-a sub semnătura generalului Dragomir, şeful Statului Major al Armatei, ordona: a) încetarea imediată a focului împotriva Armatei Roşii; b) la contactul cu trupele sovietice să se ia măsuri de organizare a unui aliniament. Acest ordin mi-a fost înmânat la ora 22 la părăsirea cantonamentului respectiv, fiind numit comandant al ariergărzii Grupului 55 Cercetare, urmând totodată să părăsim zona Văii Moldovei, să ne retăagem spre sud-vest pe Valea Cracăului spre a atinge aliniamentul Tazlău-Oneşti şi să ne îndreptăm spre Măgura-Odobeşti.

În fruntea escadronului 2 săbii a Grupului 55 Cercetare în zorii zilei de 23 august am pătruns în marginea satului Ardeoani, dar am fost opriţi de trupele sovietice, comandate de un maior de cavalerie cu care am intrat în contact, citind şi traducând ordinul scris ce-l primisem la Văleni-Roman.

Semnalez unele amănunte ale convorbirii cu maiorul sovietic. Astfel, după prezentarea documentului oficial din partea Corpului V Armată, traducându-l în limba rusă, maiorul a declarat că generalii români subapreciază comandamentul sovietic când cer să se fixeze o linie de demarcaţie, adică aliniamentul înscris în ordinul respectiv. “gde Berlin” (adică ”Unde-i Berlinul?”, în limba rusă) a întrebat răspicat ofiţerul sovietic şi apoi “gde nemţi?”, adică “unde sunt nemţi?”, spre a se convinge dacă în apropiere nu sunt trupe germane.

I-am răspuns că trupele germane organizate de care m-am desprins în cursul zilei de 22 august au rămas la capul de pod Sagna-Roman, pe Valea Moldovei. Maiorul mi-a răspuns că acele trupe au fost lichidate de cercetaşii sovietici călări din avangarda unităţii sale, ceea ce mi-a oferit şi dezlegarea problemei cum au reuşit cercetaşii sovietici să ne devanseze în deplasarea noastră spre sud-vest. Consecinţa a fost cumplită, deoarece unităţile noastre din C.I.A. şi C. VII A. din cadrul Armatei a IV-a au fost capturate de sovietici şi dezarmate.

Îndreptându-mă spre satul Blăgeşti, am trecut repede prin această localitate, pustie, părăsită de populaţia locală, dar şi lipsită de eventuale trupe sovietice şi pe la ora 1O. În ziua de 23 august îndreptându-mă spre oraşul Buhuşi am întâlnit o maşină americană de tip Willis, în care se aflau 4 (patru) persoane şi anume: în faţă alături de şofer era un general sovietic, iar în spate un soldat sovietic înarmat şi un general român.

Deoarece escadronul era înarmat şi ne deplasam cap la crupă pe ambele laturi ale şoselei, am fost obligat să opresc maşina sovietică şi să mă prezint generalilor din maşină să le aduc la cunoştinţă ordinul scris al C. V. A. de încetarea ostilităţilor între armata regală română şi Armata Roşie. Am declarat că vorbesc ruseşte şi pot efectua serviciul de interpret, aşa cum ceruse generalul român la contactul nostru pe cât de neaşteptat pe atât de dorit de ambele părţi.

Raportând că sunt comandantul escadronului 2 săbii din Grupul 55 Cercetare, din ariergarda C.V.A. am tradus pentru generalul sovietic ordinul emis la 22 august 1944 de generalul C. Nicolescu, comandantul C.V.A. Generalul român a spus că este comandantul Corpului I şi VII Armată şi că se numeşte Radu Gheorghe. Generalul sovietic, spunând că-l cheamă Losev, m-a invitat ca împreună cu întregul escadron, să-l însoţesc, în satul Blăgeşti, unde se afla punctul de comandă al Diviziei 1 de gardă, pe care o comanda el. Totodată, a declarat spre ştiinţa generalului Radu Gheorghe că nu-l considera prizonier, invitându-l la sediul comandamentului sovietic pentru tratative, aşa cum prevedea ordinul Armatei a IV-a.

La prânz, în satul Blăgeşti, au fost aduşi de trupele sovietice şi alţi generali şi ofiţeri superiori, din armata română care se declaraseră de acord să colaboreze imediat şi necondiţionat cu Armata Roşie, contra hitleriştilor şi hortiştilor. În această situaţie s-a aflat în primul rând generalul Ilie Creţulescu, comandantul Diviziei 103/104 Munte, care venise tocmai pentru tratative. La fel, s-a prezentat şi generalul Damian Raşcu, comandantul Diviziei 1 Infanterie, dornic cu toate trupele Diviziei să participe la eliberarea Ardealului.

Între timp la Blăgeşti a sosit generalul colonel Şumilov, comandantul grupării 53 de Armate, cu întregul său stat major, tocmai pentru perfectarea tratativelor româno-sovietice de colaborare.

În sala mare a şcolii din satul Blăgeşti a fost organizată imediat o masă tovărăşească, la care s-a toastat înainte de toate pentru Stalin, apoi pentru victorie, colaborare militară imediată şi necondiţionată româno-sovietică. În această situaţie generalul Radu Gheorghe a cerut ca prin staţiile de radio sovietice să se ia legătura la Bucureşti cu generalul Mihail, Şeful Marelui Stat Major al Armatei regale române. În schimb, generalul Ilie Creţulescu a declarat că este la curent cu situaţia din Bucureşti şi din ţară şi fără să ceară aprobarea generalului R. Gheorghe, superior în grad, deci comandant efectiv al tuturor trupelor aflate în tratative, a acceptat imediat şi necondiţionat comanda sovietică, urmând ca împreună cu generalul Losev să perfecteze detaliile operaţiunilor din linia I a frontului [12].

Astfel, în zilele de 23 şi 24 august l-944 s-a realizat pe frontul din Moldova o “întoarcere a armelor”, adică o schimbare radicală, în aşa măsură, încât armata să înceteze imediat focul împotriva Armatei Roşii şi mai mult chiar, să se angajeze conştient în lupta împotriva hitleriştilor şi hortiştilor.

La Blăgeşti, în consecinţă, sovieticii au procedat imediat şi la emiterea altor ordine operative, deoarece şi alţi ofiţeri superiori, comandanţi de trupe combatante, fără să mai aştepte confirmarea Bucureştilor, adică a Marelui Stat Major al Armatei regale române, au cerut să lupte sub ordinele Armatei Roşii. Astfel, la insistenţele comandantului artileriei Diviziei 1 Gardă, comandată de generalul Losev, a fost adus în conferinţă colonelul V. Danacu, comandantul Regimentului 7 Artilerie grea, care declarând că are trei unități de foc, este gata să intre imediat în dispozitivul de luptă contra inamicului comun – hitleriştii şi hortiştii – ceea ce a produs o puternică impresie asupra ofiţerilor sovietici, care-l apreciau ca pe un foarte bun artilerist.

La reproşul generalului Radu Gheorghe că Danacu n-a executat la vreme ordinele de tragere date de comandamentul Corpului 1 Armată în cursul lunii respective, când i-a invocat lipsa de muniţie, colonelul Danacu a declarat că abia aştepta să înceteze războiul cu ruşii şi să pornească lupta cu toate armele, împotriva cotropitorilor hitlerişti şi hortişti.

Colonelul Danacu a fost unul din eroii fortăreţei Carpaţilor Orientali şi debuşării trupelor româno-sovietice în Transilvania şi atingerea aliniamentului pe graniţa româno-ungară, impusă de dictatul de la Viena, luptând cu abnegaţie sub comandament sovietic în intervalul 23 august – 12 septembrie, data semnării arinistiţiului româno-sovietic, când toate trupele române din sectorul respectiv au revenit sub comandament român [13].

Astfel, în afara Div. 103/104 Vânători de Munte, au plecat pe front, împotriva germanilor, toate unităţile de infanterie cu brandturi de toate calibrele, întărind puterea de foc a trupelor sovietice de infanterie, precum şi detaşamentul trupelor blindate.

În decursul zilelor de 25-26 august au fost emise de sovietici şi alte ordine de cooperare româno-sovietică.

Pe data de 26 august 1944 comandamentul trupelor române a fost mutat de la Blăgeşti în satul Galbeni, lângă Roman. Acolo a avut loc o paradă militară, după alte tratative la care au participat generalul-colonel Şumilov, generalul-maior Losev şi colonelul Nicolaev, membru al Consiliului militar al Frontului 2 Ucrainean, de două ori erou al Uniunii Sovietice.

Apoi comandamentul a fost adus, fără trupă, în satul Poiana-Nicoreşti. Aici am stat pâna la 17 septembrie 1944, sub paza sovietică, condusă de maiorul Goreţ. Începând cu data de 30 august auzeam mereu explozii puternice şi la întrebarea mea, dacă nu cumva se dau lupte în zona fortificaţiilor Focşani-Nămoloasa, maiorul Goreţ a spus că pionierii sovietici distrug cazematele pentru a nu fi ovupate de trupe germane răzleţe rămăşiţe ale Armatei a 6-a germane după dezastrul ofensivei și încercuirii Iaşi-Chişinău.

Am aflat apoi din scrierile istoricilor că şi neocuparea efectivă a liniei de fortificaţii Focşani-Nămoloasa-Brăila de către trupele române a tăcut parte din planul militar al generalilor mai sus amintiţi, în această situaţie un rol special revenind colonelului Hanganu, şefal secţiei 6 transporturi din Marele Stat Major, care a dirijat în perioada respectivă transporturile trupelor, spre front şi în interior, facilitând în primul rând, concentrarea trupelor române în zonele stabilite spre a se contracara eventualele acţiuni hitleriste din zona petrolieră de pe valea Prahovei.

De altfel, şi zona cazematelor Tg. Frumos – Tg. Neamţ n-a fost ocupată de trupe spre a împiedica ofensiva Armatei Roşii. De la acelaşi general Losev deţin infomaţia că generalii comandanţi de sector – fără să dea nume – au luat măsuri de aşa natură, încât trupele sovietice au luat cu asalt cazematele la ora prânzului în ziua de 21 august 1944, fără să întâmpine rezistenţă.

În linii generale, situaţia din Moldova în zilele de 20-23 august 1944 s-a prezentat astfel:

Debuşând pe linia Erbiceni – Podul Iloaiei trupele sovietice au întors frontul spre est, de îndată ce au ieşit la aliniamentul şoselei şi căii ferate Paşcani-Iaşi şi au lăsat liber sectorul Podul Iloaiei-Paşcani spre Siret şi spre Carpaţi, iar trupele române retrăgându-se fără lupte spre sud şi sud-vest au creat un culoar pe Valea Siretului, ceea ce a permis unor detaşamente ruseşti să ajungă la Roman, la Roznov şi Ardeoani la 23 august 1944 dimineaţa.

Colaborarea româno-sovietică din zilele de 20-26 august 1944 de pe frontul din Moldova a permis trupelor sovietice să avanseze rapid în interiorul României şi să realizeze după 23 august 1944, odată cu trecerea prin România fără lupte până la graniţa cu Ungaria, o altă operaţiune de anvergură: încercuirea Ungariei [14].

Această situaţie tactică foarte clară a permis sovieticilor marşul spectacular al Armatei 6 Tancuri din Frontul 2 Ucrainian, infiltrat între Armatele 52 şi 57 sovietice, spre Bârlad în cursul zilei de 23 august 1944, facilitând grupării 53 Armate, ca rezervă strategică a Frontului 2 Ucrainean, sub comanda generalului-colonel Şumilov, care a condus efectiv tratativele româno-sovietice de la Blăgeşti, să ajungă în împrejurimile de est ale Bucureştilor, ca şi trupele Amatei 6 Tancuri, la 29 august 194-4 [15]. Calculele specialiştilor României ca urmare a complotului generalilor împotriva lui Ion Antonescu, prin declanşarea actului de la 23 august 1944 ora H, la care noi adăugăm şi colaborarea militară româno-sovietică de pe frontul din Moldova în august 1944, dovedesc cu prisosinţă importanţa strategică a situaţiei creată prin ieşirea României din Axă, contribuind la scurtarea cu mai mult de 6 luni a celui de al doilea război mondial din 1939-1945, după aprecierea istoricului Louis L. Snyder [16].

Înaintarea trupelor sovietice spre sud în Moldova s-a desfăşurat rapid între Siret şi Carpaţi fără lupte, deoarece lupte grele s-au dat la est de Siret, spre Bârlad şi Prut, soldându-se cu distrugerea trupelor Armatei a 6-a gemane, bătălie istorică considerată al doilea Stalingrad al hitleriştilor.

Deşi surpriza ieşirii României din Axă la 23 august 1944 ora H a deschis drumul mai întâi spre Bucureşti a trupelor Armatei Roşii, totuşi rămâne de explicat din punct de vedere istoric devansarea cu trei zile a actului istoric de la Palatul Regal din Bucureşti şi nu la 26 august 1944 cum se ştia prin intermediul calculelor informaţionale specifice spionajului de anvergurâ.

În acest sens se evidenţiază, alături de alte cauze şi complotul generalilor atât de la Palat, cât şi de pe frontul din Moldova. Astfel sunt de remarcat următoarele elemente:

1) Tratativele între 16-20 august 1944 strict secrete între generalul Losev din partea sovietică şi Aldea din partea României;

2) Lipsa de iniţiativă şi tergiversarea unor acţiuni militare contra Armatei Roşii în intervalul respectiv şi chiar mai înainte. În acest sens elocvent este conflictul între generalul I. Creţulescu şi generalul Erik Wohler, comandantul Armatei a 8-a gervane, soldat cu o anchetă efectuată de comandantul Corpului I Armată, generalul R. Gheorghe [17];

3) Refuzul de a lupta contra Armatei Roşii după 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra hitleriştilor şi hortiştilor. Elocvent în acest sens fiind cazul colonelului V. Danacu, mai sus amintit, semnalat însă şi de generalul Ilie Creţulescu, în memoriile sale [18];

4) Cooperarea directă sub comanda generalului-colonel Şumilov, care în Transilvania a comandat Armata 7 de gardă, în această sutiaţie fiind generalul Ilie Creţulescu, coloneii V. Danacu şi Gh. Matei, precum şi alţi ofiţeri superiori din armata regală română de pe frontul din Moldova până la semnarea oficială a armistiţiului dintre România şi Uniunea Sovietică la 12 septembrie 1944, după care dată toate aceste trupe au trecut sub comanda Marelui Stat Major al armatei regale române [19].

Semnalez faptul că toate ordinele scrise primite de generalul R. Gheorghe din partea Armatei Roşii, sub semnătura generalului-colonel Şumilov în intervalul 23-29 august 1944 în vederea cooperării româno-sovietice, împreună cu arhiva grupului român operaţional, a fost ridicată de sovietici în satul Galbeni, în momentul transferării grupului de 44 ofiţeri români, fără trupă, în satul Poiana-Nicoreşti, sub pază strictă, asigurându-se un tratament identic cu cel din zilele de 23-29 august 1944 de la Blăgeşti şi Galbeni.

Ordinele emise în noaptea de 22 spre 23 august 1944, privind încetarea focului împotriva trupelor Armatei Roşii au fost o surpriză pentru trupele operaţionale din linia I a frontului. Comandamentul 2 Ucrainean, aşa cum discutaseră între ei generalul Losev şi colonelul Nicolaev, la Galbeni, a surprins sub aspectul repeziciunii cu care s-a produs. Dar mai ales prin precizia cu care a fost executat în consensul întregii armate regale române, ceea ce pentru noi – ca istoric – dovedeşte existenţa unui complot al generalilor care au elaborat un plan operaţional bine chibzuit şi pus în aplicare ireproşabil, însă, hazardul, a devansat aplicarea acestui plan cu trei zile, adică la 23 august 1944, ora H, în loc de 26 august 1944.

Astfel, actul istoric din ziua de 23 august 1944 de la Bucureşti, a creat strategic un uriaş cap de pod pentru trupele sovietice şi a permis concentrarea şi apoi lansarea ofensivei ulterioare spre Europa Centrală, germanii fiind obligaţi a părăsi cât mai repede Balcanii.

În ceea ce priveşte ofensiva împotriva Germaniei hitleriste s-a efectuat şi ca urmare a escaladării Carpaţilor Orientali şi apoi a pătrunderii în Transilvania de nord-est, operaţiune strategică la care şi-au adus pe deplin contribuţia trupele române înainte de 12 septembrie 1944. Apoi, numai în 45 de zile s-a produs o uriaşă translaţie de front, căci la 22 august 1944, Armata Roşie era la Bârlad, iar la 5 octombrie 1944 se desfășura cu succes operaţiunea Debreţin. Toate acestea echivalau cu o debarcare a aliaţilor în Balcani, după cum se aprecia la OKW pe ziua de 9 iulie 1943, când pe baza analizei efectuate s-a precizat că eventualitatea debarcării aliaţilor în Balcani ar determina ca Turcia să părăsească poziţia sa de neutralitate, ca Bulgaria, România şi Ungaria să iasă din Axă, ca aliaţii să beneficieze de petrolul din România, iar Germania să fie lipsită de materii prime indispensabile ca bauxita, cromul şi altele. De altfel, scurtarea războiului purtat de nazişti a fost prevăzurări de Albert Speer încă la 8 februarie 1944, care declara că războiul se va sfârşi “aproximativ la zece luni după pierderea Balcanilor” [20]. Într-adevăr marea conflagraţie a secolului s-a sfârşit la opt luni şi jumătate după ieşirea României din Axă şi trecerea de partea Naţiunilor Unite, devansând cu o lună şi jumătate prevederea lui Albert Speer. Totodatâ ne permitem să precizăm şi faptul istoric precum că ieşirea României din Axă a echivalat pentru Germania hitleristă cu o debarcare a aliaţilor în Balcani.

După semnarea armistiţiului dintre România şi Uniunea Sovietică la Moscova la 12 septembrie 1944, cooperarea româno-sovietică a devenit şi mai operativă, România participând la lupta împotriiva Germaniei şi Ungariei cu un efectiv iniţial de 12 divizii.

Datorifâ acestor împrejurări grupul de ofiţeri generali, ofiţeri superiori şi ofiţerul translator de limbă rusă cantonaţi temporar la Poiana-Nicoreşti a fost îmbarcat în autobuze şi maşini şi transportat la Bucureşti pe data de 17 septembrie, în conformitate cu hotărârea comandamentului Frontului 2 Ucrainean. Astfel, maiorul sovietic Goreţ a înmânat generalului Gh. Mihail, un act scris şi semnat, tradus din limba rusă imediat de către mine, prezent alături de generalul Radu Gheorghe, specificându-se că suntem restituiţi Marelui Stat Major al României ca fiind făcuţi prizonieri între 23 august şi 12 septembrie 1944. În acel moment generalul C. Sănătescu a sărit în picioare ca ars cu fierul roşu, exclamând “Gheorghe unde sunt cei 130.000 de ostaşi de pe frontul din Moldova?”. În locul acestor ostaşi, eram predaţi noi, grupul respectiv de la Poiana-Nicoreşti în număr de 44 (patruzeci şi patru) de ostaşi ai armatei regale române.

Imediat, la ordinul generalului C. Sănătescu, generalul Gh. Mihail l-a numit pe generalul R. Gheorghe comandant operativ al grupului de ofiţeri români care, împreună cu un delegat al sovieticilor, în persoana maiorului Kostrov, s-a deplasat în Moldova, chiar a doua zi, la 18 sepembrie 1944 pentru a recupera la Iaşi restul prizonierilor, ofiţeri şi trupă, în conformitate cu înţelegerea semnată la Ploieşti la 28 august 1944 de generalii C. Sănătescu şi R. Malinovschi. Totul a fost zadarnic. Prozonierii români care au fost luaţi forţat, încă din 23 august 1944, din momentul încetării focului împotriva Armatei Roşii, conform ordinului comandamentului Armatei a IV-a române, au fost duşi la muncă forţată în minele de cărbuni din Donbas şi foarte puţini au supravieţuit.

Grupul operativ s-a ocupat apoi de recuperarea armamentului în special a artileriei de câmp şi a tancurilor grele de 120 mm Skoda, acestea din urmă părăsite în timpul retragerii spre sud de pe frontul din Moldova în zona Tazlău-Târgu Trotuş – Odobeşti. Misiunea – în pofida greutăţilor – s-a soldat cu succes, iar tunurile Skoda au fost în întregime recuperate şi aduse la Târgovişte pentru şemizare, iar apoi au intrat în dotarea Armatei a III-a română pe frontul antihitlerist şi antihortist.

Ca ofiţer interpret de limba rusă am rămas în continuare la dispoziţia Marelui Stat Major, fiind încadrat la secţiunea VII (colonelul Baiculescu) care avea misiunea de a menţine legătura cu Comisia aliată de control privind aplicarea armistiţiului. Mai târziu am trecut la secţia V la traducerea regulamentelor trupelor blindate, precum şi a unor tratate sovietice de strategie şi tactică militară.

Capitularea Germaniei la 9 mai 1945 a constituit de fapt încetarea războiului în Europa, iar Marele Stat Major m-a demobilizat pe data de 15 mai 1945, ceea ce mi-a permis să-mi reiau serviciul la Iaşi, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, unde funcţionam ca asistent la catedra de Istoria Românilor.

După trecerea a uneij umătăţi de veac de la petrecerea evenimentelor, deşi arhivele sovietice nu sunt încă accesibile cercetătorilor străini cu privire la desfăşurarea celui de-al doilea război mondial, datele de mai sus înlocuiesc – în limita posibilităţilor obiective – documentele autentice, tocmai spre a fi folosite în vederea elucidării evenimentelor desfăşurate în acel august fierbinte din anul 1944.

Din punctul de vedere al istoriei mentalităţilor – ramură nouă a ştiinţei istorice contemporane – trebuie să subliniem realitatea în sine, ca element istoric obiectiv – un datum cert – atât de aprig disputat de istoricii contemporani şi anume acela că jurământul faţă de rege a constituit elementul esenţial al actului istoric de la 23 august 1944 ora H. Dacă regele a ordonat era lucru sfânt conform jurământului prestat pe drapelul ţării. Iată de ce nimeni din armată nu a şovăit, nu a ezitat, ci din contra, cu elan şi abnegaţie a răspuns la chemarea Majestăţii Sale Regelui României Mihai I de a întregi Ţara. Iată de ce toată armata regală română de pe frontul în mişcare şi ţara întreagă, fără ezitare a răspuns imediat cu promptitudine realizării ieşirii României din Axă şi trecerea de partea Naţiunilor Unite la 23 august 1944.

NOTE:

[1]. Vezi William Stevenson, I se spunea Temerarul, traducere de Ştefan Dumitrescu, Bucureşti, 1984.

[2]. Hugh Seton-Watson, The East European Revolution, New York, 1961, p. 89.

[3]. În ceea ce priveşte frontul românesc din Moldova între Siret şi Carpați vezi Ilie
Creţulesc, Peste crestele Carpaţilor, Bucureşti, 1968.

[4]. E. Preda, Săritura de pisică, Bucureşti, 1976, p. 264; Gh. Buzatu, A. Simion, Preludii diplomatice ale actului istoric de la 23 august 1944, în AIIAI, XXI 1984, p. 1 -24; Actul de la 23 august 1944 în contextul internaţional. Studii şi documente, Bucureşti, 1984, coordonator Gh. Buzatu.

[5]. Gh. Buzatu, Gh. I. Florescu, I. Saizu, D. Şandru, Din istoria unei zile(Contribuţii la cronologia insurecţiei române din august 1944), în AIIAI, XVI, 1979, p. 38 şi 39. Spre regret aici lipsesc informaţiile referitoare la evenimentele desfăşurate pe frontul din Moldova în cadrul operativ al Armatei a IV-a română.

[6]. Vezi E. Preda, op. cit., p. 101.

[7]. Gh. Buzatu şi colab., op. cit., p. 54.

[8]. Gh. Buzatu, Revoluţia română din August 1944 în versiunea istoriografiei străine, în “Cronica”, XXIV ( 1226), din 28 iulie 1981, p. 1-2. Astfel, istoricul Louis L. Snyder afirmă că operaţiunile întreprinse în România, corelate, apoi cu ofensiva Frontului 2 şi 3 Ucrainean, “au deschis întreaga Vale a Dunării” pentru marşul Armatei Roşii spre inima industrială a Germaniei. În schimb istoricii sovietici trec sub tăcere rolul României în scurtarea cu mai mult de 6 luni a celui de-al doilea război mondial.

[9]. Ibidem, cu trimitere la recenta enciclopedie sovietică consacrată Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), (coordonator M.M. Kozlov, general de armată şi profesor), în care nu se aminteşte nimic despre convorbirile româno-sovietice de la Blăgeşti (Buhuşi) din zilele de 23-25 august 1944 şi de la Galbeni (Roman) din 26-29 august 1944.

[10]. Horia Brestoiu, O istorie mai puţin obişnuită, Bucureşti, 1987, p. 312.

[11]. I. Creţulescu, op. cit., p. 32.

[12]. Ibidem. Forţarea trecerii Ghimeş-Palanca.

[13]. Ibidem, p. 36 şi îndeosebi p. 53-57.

[14]. Gh. Buzatu şi colab., op. cit., p. 15.

[15]. M. V. Zaharov, Molnienosnaja operacija, în Voienno-Istoriceşkij Zurnal, 1964, 8.

[16]. Cf. Supra nota 8.

[17]. Creţulescu, op. cit., p. 18-20.

[18]. Ibidem,p. 36.

[19]. Amănunte la I. Creţulescu, op. cit., p. 40.

[20]. Albert Speer, Au coeur du troisieme Reich, Fayard, Paris, 1971, p. 450-451.

Sursă: revista ”Acta Moldaviae Meridionalis” Anuarul muzeului județean ”Ștefan cel Mare” NOTE:

[1]. Vezi William Stevenson, I se spunea Temerarul, traducere de Ştefan Dumitrescu, Bucureşti, 1984.

[2]. Hugh Seton-Watson, The East European Revolution, New York, 1961, p. 89.

[3]. În ceea ce priveşte frontul românesc din Moldova între Siret şi Carpați vezi Ilie
Creţulesc, Peste crestele Carpaţilor, Bucureşti, 1968.

[4]. E. Preda, Săritura de pisică, Bucureşti, 1976, p. 264; Gh. Buzatu, A. Simion, Preludii diplomatice ale actului istoric de la 23 august 1944, în AIIAI, XXI 1984, p. 1 -24; Actul de la 23 august 1944 în contextul internaţional. Studii şi documente, Bucureşti, 1984, coordonator Gh. Buzatu.

[5]. Gh. Buzatu, Gh. I. Florescu, I. Saizu, D. Şandru, Din istoria unei zile(Contribuţii la cronologia insurecţiei române din august 1944), în AIIAI, XVI, 1979, p. 38 şi 39. Spre regret aici lipsesc informaţiile referitoare la evenimentele desfăşurate pe frontul din Moldova în cadrul operativ al Armatei a IV-a română.

[6]. Vezi E. Preda, op. cit., p. 101.

[7]. Gh. Buzatu şi colab., op. cit., p. 54.

[8]. Gh. Buzatu, Revoluţia română din August 1944 în versiunea istoriografiei străine, în “Cronica”, XXIV ( 1226), din 28 iulie 1981, p. 1-2. Astfel, istoricul Louis L. Snyder afirmă că operaţiunile întreprinse în România, corelate, apoi cu ofensiva Frontului 2 şi 3 Ucrainean, “au deschis întreaga Vale a Dunării” pentru marşul Armatei Roşii spre inima industrială a Germaniei. În schimb istoricii sovietici trec sub tăcere rolul României în scurtarea cu mai mult de 6 luni a celui de-al doilea război mondial.

[9]. Ibidem, cu trimitere la recenta enciclopedie sovietică consacrată Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), (coordonator M.M. Kozlov, general de armată şi profesor), în care nu se aminteşte nimic despre convorbirile româno-sovietice de la Blăgeşti (Buhuşi) din zilele de 23-25 august 1944 şi de la Galbeni (Roman) din 26-29 august 1944.

[10]. Horia Brestoiu, O istorie mai puţin obişnuită, Bucureşti, 1987, p. 312.

[11]. I. Creţulescu, op. cit., p. 32.

[12]. Ibidem. Forţarea trecerii Ghimeş-Palanca.

[13]. Ibidem, p. 36 şi îndeosebi p. 53-57.

[14]. Gh. Buzatu şi colab., op. cit., p. 15.

[15]. M. V. Zaharov, Molnienosnaja operacija, în Voienno-Istoriceşkij Zurnal, 1964, 8.

[16]. Cf. Supra nota 8.

[17]. Creţulescu, op. cit., p. 18-20.

[18]. Ibidem,p. 36.

[19]. Amănunte la I. Creţulescu, op. cit., p. 40.

[20]. Albert Speer, Au coeur du troisieme Reich, Fayard, Paris, 1971, p. 450-451.

Sursă: revista ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS Anuarul muzeului județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, vol. XV-XX (II), 1993-1998.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s