EMISIUNEA ”ISTORIE ȘI MITOLOGIE”: HOLOCAUSTUL PE TERITORIUL MOLDOVEI ȘI TRANSNISTRIEI

Paul_A_Shapiro

Oaspetele de azi al emisiunii ”Istorie și mitologie” condusă de Sergiu Nazaria este directorul Centrului de studii avansate pentru studierea Holocaustului din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului de la Washington, membrul comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România, istoricul Paul A. Shapiro. Tema discuției: Holocaustul în Moldova și Transnistria.

Anunțuri

4 gânduri despre „EMISIUNEA ”ISTORIE ȘI MITOLOGIE”: HOLOCAUSTUL PE TERITORIUL MOLDOVEI ȘI TRANSNISTRIEI

  1. Mi-am făcut timp şi am ascultat cele peste 45 de min de convorbori dintre un om deştept, care a căutat să menţină un echilibru al discuţiilor, l-am numit pe Paul A Shapiro şi un om cu mai puţină inteligenţă, ca să nu-i spun durak, pe moderatorul acestei discuţii Serghei Nazaria. Pe faţa lui se citeşte deşteptăciunea. O spun cu părere de rău.

    În ceea ce priveşte expunerile profesorului Shaporo (se pare că e evreu american, plecat din România care vorbeşte româneşte mult mai bine decît Serghei, iar evreii sunt întotdeauna abili în exprimare), cel ce a relatat în această discuţie are un sîmbure de adevăr: deportarea în masă a evreilor din Basarabia. În rest, toate aprecierile sale privind modul de comportare a jandarmeriei faţă de evrei, gradul de implicare a armatei în procesul de deportare, existenţa unor ordine exprese de împuşcare a evreilor, numărul victimelor pe care le-a menţionat de care s-ar face vinovată jandarmeria şi armata, le consider FANTEZISTE atîta timp cît nu sunt sprijinite de documente pe care Şapiro pretide că le-ar fi consultat, fapt de care mă îndoiesc. Ceea ce a spus Shapiro, sunt dezinformări venite de la departamentului de la Bucureşti a institutului Wiesel, în special de la Al.Florian, un duşman înrăit al adevărului, instit, format sub patronajul lui E. Wiesel, atunci cînd trăia, care şi-a ales componenţa pe sprînceană fără a admite controlarea veridicităţii faptelor bazate pe probe de către persoane care contestă „holocaustul”, aşa cum îl înţeleg holocaustologii de seviciu.

    Fiindcă mi-am notat toate ideile principale emanate de la Shapiro, mă voi strădui să-mi găsesc timp să demantelez toată această expunere manipulatorie a lui Paul A. Shapiro care caută să justifice existenţa unei represiuni de dimensiuni apocaliptice venite din partea autorităţilor şi instituţiilor româneşti care chipurile, intenţionat s-ar fi abătut asupra evreilor.
    Deocamdată, atît.

    • Dr. Shapiro a fost membru al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului în România.
      În curînd voi prezenta un articol de-al dlui despre ghetoul din Chișinău, foarte detaliat.

  2. Astăzi mi-am găsit puţin timp disponibil şi am să încerc să răspund, nu pe larg, ci pe scurt pledoariei pentru acuzarea disproporţionată faţă de realitatea regretabilă întîmplată atunci, nu numai pentru evrei, dar pentru toate popoarele Europei, inclusiv pentru poporul român şi popoarele URSS.

    1). Trebuie subliniat de la început că orice represiune, de orice fel exercitată împotriva populaţiei civile nevinovate trebuie dezaprobată şi condamnată cu tărie de orice om dintr-o societate civilizată.

    2). Că represiunile împotriva evreilor întîmplate după 28 iunie 1940 pînă în 1944 nu au fost comandate expres de nici o autoritate românească. Nu există documente care să ateste astfel de îndemnuri de represalii fără o motivaţie solidă, adaptată situaţiei de război în care se găsea ţara, motivaţie, alta decît cea de natură economică şi antiromânească. Toate represaliile nu au avut ca motivaţie faptul că cineva ar fi fost evreu, rus, hahol, găgăuţ, ţigan sau bulgar. Toate s-a produs datorită unor cauza multiple, printre care cele mai importante erau cele economice raportate la etnia evreiască, care de-alungul secolelor s-a dovedit discriminatoare şi opresoare faţă de populaţia românească sau ucraineană, dar şi de ordine publică, dacă ne gîndim la răufăcătorii rămaşi în ţară ce se dădeau la jafuri şi furturi.

    3). Toate aceste represiuni din partea românilor împotriva evreilor şi a altor etnii, inclusiv a celei româneşti, nu ar fi avut niciodată loc dacă nu ar fi existat evenimentele de după 26 iunie 1940, cînd s-au întîmplat cele cunoscute de toată lumea şi în care o parte a populaţiei evreieşti a avut un important rol în nenorocirile abătute asupra poporului român în ansamblul său. Subliniez, nu sugerez că vinovată pentru cele întîmplate României şi românilor ar fi fost întreaga populaţia evreiască. Dacă însă, numai 10% din aceasta ar fi avut acel rol reprobabil, cunoscută fiind apetenţa aproape unanimă a populaţiei evreieşti intelectuale şi sărace pentru bolşevism, replica populaţiei româneşti umilite era de aşteptat în condiţiile în care ar fi fost posibilă răzbunarea. Obsevaţia este valabilă pentru orice popor, nu numai pentru poporul român.

    4). Răspunderea poporului român pentru o bună parte din crimele de atunci împotriva populaţiei evreieşti considerată ca nevinovată este evidentă şi de netăgăduit. Dacă nmai un singur evreu sau din orice altă etnie, ar fi avut de suferit pe nedrept în urma acestor represalii, fapta criminală în sine trebuie condamnată şi pedepsită. La fel ar fi trebuit pedepsite faptele sfidătoare şi neprieteneşti ale evreilor care se bucurau de nenorocirile românilor din vara şi toamna anului 1940. Dar cum să-i deosebeşti şi cum să-i pedepseşti atunci cînd ei lipseau fiind angajaţi să lupte în cadrul Armatei Roşii împotriva românilor şi a României? Toată populaţia bărbătească evreiască validă de apurta arma se angajase să lupte alături de bolşevici. Marea majoritate a celor rămaşi pe care i-au descoperit administraţia românească erau bătrîni, femei şi copii.Răzbunarea oarbă în aceste condiţiis-a abătut asupra celor rămaşi..

    5). Cifrele vehiculate de acest Shapiro, pe care îl găsesc un om inteligent dar cinic prin exagerările şi distorsiunilor asupra cauzelor adevărate ale represiunii, pune în sarcina exclusivă a românilor un număr neînchipuit de mare de crime este a acuză făcută fără ruşine asupra dimensiunii faptelor reale de care se face evident răspunzătoare populaţia românească de atunci. El nu pomeneşte nimic despre bărbaţii evrei plecaţi să lupte alături de armata sovietică, de familiile celor ce s-au retras odată cu trupele sovietice de frica represaliilor pentru răutăţile făcut românilor în retragere. Căci, a vehicula cifra de 280.000 ca fiind evrei ucişi de armata, jandarmeria şi serviciile secrete din România pînă la mijlocul anului 1942, dintre care 150.000 erau evrei din România de atunci (inclusiv Basarabia şi Bucovina), iar restul de 130.000 fiind din Transnistria administrată de români, este un lucru care sfidează bunul simţ. Voi reveni mai jos pentru a prezenta o analiză documentată şi detaliată asupra cifrelor reale (evident, estimative).

    6). Rolul politic al represiunilor antievreieşti, denumite cu termenul impropriu de “Holocaust” de către holocustologii de profesie, este aproape nesemnificativ şi se limitează la acele “legi de românizare” plus cele conexe prin care se căuta ştergerea urmelor discriminatorii dintre români şi celelalte naţionalităţi, legi în baza cărora autorităţile au exercitat o oarecare presiune pentru ca fiecare să se încadreze într-o naţiune unică, cea română, aşa cum este azi, de ex., Legea naţiunii franceze, prin care oricine are un paşaport de francez este automat considerat ca francez din toate punctele de vedere. A accepta să devii român, nu era o obligativitate, însă, în acele timpuri de nelinişte dădea autorităţilor statului un oarecare grad de siguranţă asupra fidelităţii fiecărei persoane faţă de ţara în care se născuse, iar pe trădătorii de ţară să-i poată trage la răspundere ca pe orice român.

  3. Scuzaţi vă rog, am incercat repetat să introduc ultimul comentariu, acesta cu numărul statistic al evreilor dispăruţi, şi nu-mi intra. Văd că în cele din urmă a apărut de două ori. Ştergeţi vă tog pe ultimul pentru că a intrat din greşeală.
    Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s