DESPRE ATITUDINEA MOLDOVENILOR FAȚĂ DE RUȘI ÎN SEC. XVIII ȘI XIX

10801742_798514436852244_1622637610175069686_n

Fragment din cartea lui Onisifor Ghibu ”De la Basarabia rusească la Basarabia românească”, Vol. I, Cluj, 1926

”Desvoltarea nefirească a poporului român, rupt de fatalitatea istorică în mai multe formaţiuni de stat, a expus poporul nostru la situaţii critice, cari l-au costat nespus de mult şi l-au împiedecat veacuri de-arândul în desvoltarea lui naţională, politică, economică şi culturală. Departe de leagănul originei sale şi de popoarele de un-sânge cu el, în acelaş timp sfâşiat în atâtea părţi, el a fost osândit adeseori să trăiască din mila vecinilor lui, cari l-au tratat totdeauna potrivit intereselor lor. Deosebirea de limbă şi de religie faţă de stăpânii săi din vechea Ungarie, l-au ţinut până la mijlocul veacului trecut într’o situaţie mai mult decât precară, iar antagonismul dintre cele două Puteri, Rusia şi Turcia, cari au luptat sute de ani peste trupul vechilor Principate române, li-a impus acestora o viaţă agitată şi incapabilă de o consolidare deplină. Trebuind să aleagă pe de o parte între „păgânii” dela Miază-zi, pe de alta între „creştinii” dela Apus şi între cei dela Răsărit, de o lege cu ei, — vechile Principate au trebuit să oscileze clipă de clipă între două şi mai multe politici de oportunitate, cari ambele li-au fost fatale în anumite clipe hotărîtoare.

Totuş, in cursul timpului, sufletul popular, chinuit de vitregitatea vremurilor cumplite şi mângâiat numai de adierea învăţăturilor creştine, cari îi dădeau puterea de a rezista şi nădejdea de a crede într’o izbăvire,— în marea agitată a vieţii a început să se îndrepte cu încrederea sa spre cel mai mare şi mai puternic dintre vecinii săi, spre care-l atrăgea şi mirajul puterii şi strălucirii lui, şi identitatea de credinţă religioasă.

In adevăr, Românii din toate provinciile s’au îndreptat încă din sec. XVII cu speranţele lor spre Rusia, ca spre ţara adevăraţilor creştini, dela care aşteptau nu numai mângâierea, ci şi mântuirea. Rusia Împăratului pravoslavnic exercita asupra sufletului nostru popular o influenţă incomparabil mai mare, decât Curtea împărătească din Viena, decât Ţarigradul patriarhului, decât Roma originei noastre sau decât Locurile Sfinte, unde a trăit şi pătimit Mântuitorul.

Marele Mitropolit al Moldovei, Varlaam, scria cătră Ţarul Mihail Teodorovici: „Prin lucrarea atotputernicului Dumnezeu şi prin bunătatea lui nespusă, Vi s’a dăruit mai aleasă decât altora înţelepciune şi în Hristos cucernicie, care se aude în toată lumea”… „Că nu numai pe noi ne-ai atras spre саsа iubirii şi binefacerii Maiestăţii împărăţiei Tale, ci mai ales harul lui Dumnezeu a aşezat împărăţia Maiestăţii Tale între împăraţi şi cneji, spre a fi în cele din urmă ocrotitorul şi apărătorul bunei credinţi, răscumpărătorul robilor, mângăitorul celor ce sufăr în mizerie şi ziditorul bunei credinţi, mărirea şi lauda pravoslavnicilor, ochiul luminat al Bisericii răsăritene, milostenia nesecată a celor ce cer”.

La 1700 Mitropolitul Teodosie dela Bucureşti ruga pe Ţar să nu uite de neamul ortodox: „nici să-l respingă, nici să-l lase până la sfârşit în acele năpraznice suferinţi şi necazuri ale lui, ci să-l ridce ca pe un căzut, căci nemăsurata bunătate şi neajunsa înţelepciune a lui Dumnezeu l-a ales şi l-a aşezat de cel mai mare şi mai puternic Ţar şi Monarh al acelei mari şi întinse împărăţii, de căpetenia şi corifeul cei mai înalt a tot neamul drept-măritor, spre care privesc toţi ochii şi după Dumnezeu, caută la el, Marele Domn; nădăjduesc în el şi dela el aşteaptă toţi mântuire şi mângâiere”[1].

Concepțiunea aceasta o găsim în sec. XVII şi la mitropoliţii din Ardeal, iar în sec. XVIII, pe vremea luptelor în contra Unirii cu romano-catolicii, o găsim până şi la poporul de jos, la țărani, cari se adresează cu petiţii la Ţarina Elisaveta Petrovna şi cari se duc în persoană la Viena, pentru a trata cu ministrul plenipotenţiar al Rusiei, şi chiar şi la Moscova. Aceştia i se adresează Ţarinei ca oblăduitoare nu numai a toată Rusia, ci „şi atot creştinescului norod”, ca „fiica cia adevărată şi aleasă a besearecii, îndreptătoarea cia lăudată a politicei, slava cea luminată a pravoslavnicilor, şi luminată sprijineală a creştinătăţii”,— ca „Maică milostivă”, al cărei ajutor îl cer „ca să poată tot pravoslavnicul norod viia, subt luminata-ţi aripă a Impărăției Tale”[2].

Vrăjit de puterea împărătesii ruseşti, poporul român din Ardeal cere cu stăruinţă ca aceasta să se milostivească a porunci ca, de aci încolo, preoții pravoslavnici din Ardeal să fie hirotoniţi şi să atârne de Sfântul Sinod al Bisericii ruseşti[3], care să le designeze şi pe episcopi[4].

Până în ziua de astăzi vesteşte credinţa în puterea Rusiei, inscripţia latinească de deasupra intrării bisericii Sfântului Nicolae din Braşov: Pia liberalitate Elisabetae Petrovnae Imperatricis totius Rusiae Monocraticis invictae hic sacer locus est renovatus anno 1751[5].

Desele ocupaţii ruseşti ale Principatelor române (şease, în timp de 115 ani: la 1739, 1769-1774, 1788-1792, 1806-1812, 1828-1834 şi 1853-4), oricât de grele ar fi fost ele pentru acestea din punct de vedere politic şi economic, au lăsat în sufletul poporului, şi mai cu seamă la cler şi la o parte a boierimii, urme destul de adânci şi au făcut să se trezească în ei convingerea că numai Rusia pravoslavnică mai poate mântui Principatele de grozava apăsare turco-fanariotă, care mistuia toate forţele ţării.

Carţile tipărite, la Bucureşti şi la Iaşi, în cei cinci ani ai celei de a doua ocupaţiuni, sunt pline de cuvinte de admiraţie faţă de Ecaterina, „Imperatriţa noastră”, ale cărei arme „purtătoare de cruce” au „cutremurat inimile vrăjmaşilor, întorcând taberele lor spre fugă” şi care şi-a luat asupră-şi „apărarea neamului creştinesc de cătră vrăjmăşeasca călcare şi cumplire”.

„Fericite noroadele acele preste care vor să împărățească aceste Pravile”,— zice mitropolitul Gavriil în prefaţa cărţii Invățătură a însuşi stâpânitoarei Măriri Ecaterinei a II cătră orânduita epitropie preste alcătuirea arătării a unii noao Legiuitoare Condică, apărută în 1773 la Iaşi. Iar în Octoihul tipărit la 1774 în Bucureşti supt mitropolitul Grigorie, se da expresiune într’un acrostih dorinţei ca „singura stăpânitoarea Doamna noastră Imperatriţa Ecaterina Alexievna să împărățească şi să domnească milos spre noi şi spre toate”.

Nu este de mirare, astfel, apariţia la 1789, cu binecuvântarea episcopilor Antonie al Romanului şi Iacob al Huşilor, ambii vicari ai mitropoliei moldoveneşti, a unui „îndreptar de cântări şi rugăciuni împărăteşti, pentru a se sluji neapărat în slujbele bisericeşti”, — tipărit la Iaşi, în limba slavonă, şi cuprinzând rugăciuni şi cântări pentru pomenirea Ţarului şi a familiei împărăteşti. Această carte fu impusă să se citească în vechea şi sfânta limbă slavonă de cătră toţi preoţii Moldovei.

In anul următor se tipărea, tot la Iaşi, cu blagoslovenia arhiepiscopului Ambrozie „al Ecaterinoslavii, a Tavricescului Cherson
şi ţiitor de loc al Exarhiei Moldovlahii”, o Invățătură creştinească,— în româneşte şi ruseşte. Aceasta era de fapt Catehismul arhiepiscopului Platon dela Moscova. „Folosul acestei creştineşti învăţături — se zice în Prefaţă — şi neapărata datorie ce o are creştinul a şti credinţa şi legea sa, au fost îndestulată pricină a se da poruncă să se tălmăcească şi să se tipărească împreună şi în limba moldovenească acest pravoslavnic Catehism, în vremea când pravoslavnicul nostru Prințipat se află supt apărarea armelor acei prea puternice şi pravoslavnice împărăţii”.

Acelaş Ambrozie tipăreşte la 1790, în Iaşi, o cuvântare în limba slavonească, ținută la mănăstirea Neamţului, apoi o Psaltire şi un Apostol. La 1791 el introduce în viata bisericească a Moldovei instituţia rusească a blagocinilor. „Drept aceea — zice el în prefaţa ediției române-ruse a Cărticicii pentru datoria şi stăpânirea Blagocinilor şi a Protopopilor, — s’au socotit a fi de folos ca să se aşeze aicia în păstoria Mitropoliei Moldovlahii blagocini, adică privighetori preste buna orânduială, a cărora în ce stă datoria şi puterea, arată cărticica aceasta”[6].

La 1792 Ambrozie tipăreşte un Catavasier românesc; tot atunci apare şi un Ceaslov, precum şi nişte cărţi pentru învăţarea mai uşoară a limbei ruseşti.

In timpul celei de a patra ocupaţiuni ruseşti (1806-1812), care s’a terminat apoi cu anexarea Basarabiei, întâlnim la 1807 pe mitropolitul Veniamin Costachi publicând o ediţie românească a „Molebnicului, care cuprindea rânduiala rugăciunilor pentru Împăratul şi a Paraclisurilor împărăteşti la naşterea lui, la suirea în scaunul împărătesc a toată Rusia, şi la încoronaţie şi în vreme de biruinţă”. Rugăciunile pentru Ţar şi pentru familia lui aveau să se facă „în fieşte care lună şi zi. Aşa tot clirosul bisericesc să aibă a urma negreşit”.

Tot în acel an se începe la mănăstirea Neamţ activitatea religioasă literară extraordinar de bogată a călugărului rus Paisie Velicicovschi, care şi-a făcut numele nemuritor în analele vieţii religioase a Moldovei. Prin osteneala lui şi a unui considerabil număr de ucenici ai lui, se începe acolo publicarea unui mare număr de cărţi bisericeşti, parte în slavoneşte, parte în româneşte. Mănăstirea Neamţ a devenit, graţie lui Paisie, un focar de lumină, fără precedent în istoria Românilor. Spirit luminat şi plin de virtute, bun şi devotat lui Dumnezeu şi oamenilor, Paisie a câştigat dragostea contemporanilor într’un mod miraculos şi persoana lui a contribuit mult la creşterea stimei Moldovenilor pentru pravoslavia curată rusească şi pentru apropierea cât mai tare de ea şi, prin ea, de împărăţia rusească.

Cea dintâi publicaţie apărută la Mănăstirea Neamţ în acest spirit, au fost Vieţile sfinţilor în 12 volume mari, traduse din limba slavonă cu blagoslovenia mitropolitului Veniamin, „în zilele prea înălţatului şi prea blagocestivului şi de Christos iubitorului, singurului stăpânitorului marelui împărat Alexandru Pavlovici a toată Rusia”. În onoarea acestuia se publică pe versoul titlului, stema împărătească rusească, cu stemele țărilor româneşti, de proporţii mici de tot, la picioarele acesteia, urmate de aceste versuri caracteristice:

Gripsorul[7], corbul[8] şi bourul[9] împreună,
Schiptrul cu spata spre laudă s’adună.
Acestea, Impărate-ţi împletesc stemă înfrumuseţată,
In loc de părinţi blagocestia şi pravoslavia ţi se arată,
Luminător că te-ai născut al neamului Moldo-Valahiei
Prea vrednic stăpânitor al țărilor şi al politiei.
Corbul, carele au hrănit pe flămândul Ilie,
Ţi-aduce împărate cu crucea putere şi tărie.
Intinde-te ca sgripsorul, pre toate stăpâneşte,
Cu schiptrul şi cu spata pre vrăjmaşi îi munceşte.
Pre cei văzuți şi nevăzuți cu mare biruinţă,
Precum rugăm pe Dumnezeu cu multă umilinţă,
Să te întărească minunat întru împărăţie slăvită,
Cu pace, cu linişte, cu viață bine norocită
Şi’ntr’al său dumnezeesc lăcaş şi fericire,
Să-fi dea Cerescul împărat parte şi moştenire.

Interesant este că această mare publicare introduce pe lângă sfinţi greci, singurii cinstiţi până aci în biserica românească, şi pe sfinţii slavi. „Lângă acesta — zice Veniamin în Prefața vol. I— încă sunt adăogaţi şi viețile sfinţilor sloveni, care de nu s’ar fi tălmăcit cartea de pe slovenie, rămânea acelea netălmăcite şi rămâind, se împuţina folosul, minunate fiind şi acelea şi întocmai folositoare”[10].

Aşa dară, în ortodoxia tradiţională a Moldovei au intrat rând pe rând alături de cultul Ţarului şi acela al sfinjilor slavi, apoi teologia rusească (Platon) şi elemente de organizaţie bisericească rusească (instituţia blagocinilor).

Epoca despre care vorbim este bogată în tipărituri provenite din Rusia: o nouă ediţie a Datoriei blagocinilor, (1808), alta a Instituțiunii creştineşti a lui Platon, (în acelaş an), o a treia ediţie a Cărţii de rugăciuni pentru cererea de biruinţă şi a Paraclisului pentru familia împărătească (1809), o Orânduială pentru sfinţirea bisericii (1809), De suflet folositoare carte (1813) ş. a.

Caracteristice sunt pentru zugrăvirea stării sufleteşti din Moldova acestui timp, următoarele versuri din acrostihul dedicat împăratului Alexandru Pavlovici în prefaţa volumului de pe Octomvrie al Vieţilor sfinţilor apărut la 1809:

Gripsorul cu a stemelor împodobire,
arată întinderea împărăţiei la multă lăţire.
Luminata cruce, ce stă pe Coroană sus,
un cinstit schiptru în dreapta i-au pus
Prea Blagocestivuhii Alexandru Împărat,
şi ţinerea a toate dându-i-o cel prea înalt.
Cu adevărat şi-n vremea viitoare aşa este a fi
pân ce soarele şi luna vor străluci.
Iar cea a Boului fire prea plecată
descopere a Moldovenilor supunerea toată,
Că se supune înălţimei sale cu bună voire,
de unde aşteaptă şi multă miluire.
Iar corbul prin semnul cel de biruinţă,
vesteşte a Valahilor întemeiare în credinţă;
Încă şi mărimei sale îi aduce
putere şi tărie prin cinstita Cruce,
Şi Bisericii spor şi ‘mpodobire
intru a înnălţimei sale bună ocrotire.
Că în luminaţi anii săi s’au început
tipărirea acestor cărţi ce-au zăcut,
Multă vreme fiind ne tălmăcite,
din care şi două acumu-s tipărite,
Din limba slovenească adecă s’au scos
spre a neamului romănesc folos.
Doriţi suntem de a lor săvârşire
a o vedea întru ale lui luminate zile.
Dumnezeu să-i dea Cereasca sa împărăţie,
Ca după ce aicea puţin, acolo să-i fie în vecie[11].

Versurile acestea exprimă credinţa în atotputernicia şi vecinicia împărăţiei ruseşti şi conştiinţa, nimicniciei neamului românesc, menit să fie totdeauna supus de bună voie Împărăţiei ruseşti.

Aceasta e Moldova din epoca fanarioţilor, întreruptă de repeţite ori de ocupaţiile ruseşti, singurele aproape, cari făceau să mai licărească înaintea porului nădejdea unor zile maj bune.

Din cele expuse până aci vedem cum întreg Românismul, strâmtorat de neamurile străine între cari a fost aşezat de soartă, şi mai cu seamă Moldova glorioasă de odinioară, apăsată de nefastul regim fanariot, a ajuns la o stare vrednică de plâns, în care singura mângâieire părea că o mai poate găsi în Rusia marilor şi bunilor împăraţi pravoslavnici.”

 

[1] S. Dragomir: Audiente romaneşti la Tarii Rusiei în veacul al XVÎI. Luceafărul, Sibiiu, 1912, p. 31.

[2] S. Dragomir: Relaţiile bisericeşti ale Românilor din Ardeal cu Rusia în veacul XVIII. Sibiu, 1914, p. 53.

[3] Id., ib. p.3l.

[4] Id., ib. p. 37.

[5] Ib. p. 9.

[6] Bianu-Hodoş, Bibliografia românească veche, v. II, pg. 341.

[7] Stema Rusiei.

[8] Stema Ţârii Româneşti.

[9] Stema Moldovei.

[10] Bianu-Hodoş, o. c, II, 510.

[11] Bianu-Hodoş, o, c, III, p. 16.

A se vedea și https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2013/08/30/despre-politica-moldovenilor-pe-la-1812/

Anunțuri

3 gânduri despre „DESPRE ATITUDINEA MOLDOVENILOR FAȚĂ DE RUȘI ÎN SEC. XVIII ȘI XIX

  1. Am citit cu atenţie tot articolul lui Onisifor Ghibu publicat pe acest sait şi constat că el confirmă ce am spus de atîtea ori despre acest subiect. Clasa politică şi ecleziastică din ţările româneşti din timpul fanarioţilor privea cu nemărginită speranţă izbăvirea de ocupaţiile vecinilor păgîni sau papistaşi, văzînd în pravoslavnica Rusie şi în împăraţii ei singura putere creştină care ar fi putut să-i scoată din samavolniciile celorlalte două imperii.

    Din păcate, Pravoslavnica Rusie s-a dovedit la fel de ostilă şi neînţelegătoare cu aspiraţiile poporului român, divizîndu-i ţara, înlocuindu-i limba în administraţie, înlocuindu-i cu încetul şi cărţile de cult din biserici iar cărţile bisericeşti scrise în română (moldovenească) cu litere chirilice au fost puse pe foc. Astfel că aproape că nu se mai găsea nimeni la 1918 ca să vorbească o limbă curată, literară în limba autohtonilor din administraţia guberniei Basarabiei.

    Un exemplu grăitor al acestei situaţii este constatată în 1918 odată cu contactul dintre autorităţile române şi clasa politică nou creată odată cu naşterea tinerei Republici Democratice Moldoveneşti în dec.1917. Chiar soldaţii din comitetul ostăşesc care a contribuit la formarea Sfatului Ţării al Republicii Democrate Moldoveneşti, cu greu înţelegea termenii tehnici, politici şi sociali ai propriei limbi care timp de peste 1/2 de secol se cizelase peste Prut. Cînd Generalul Averescu s-a adresat ofiţerilor şi soldaţilor moldoveni din Basarabia cu ocazia primei sale întîlniri în 1918, a constatat totala lor nepăsare şi indiferenţă la discursul generalului, semn că auditoriul nu înţelegea limba literară cu termenii noi intraţi în limbă în ultimele 6-7 decade şi nu înţelegea mesajul discursului generalului.

    Văzînd dezinteresul pentru discurs, Gen. Averescu a schimbat imediat limba română cu limba rusă pe care generalul o cunăştea foarte bine. Deodată auditoriul format din ofiţeri şi soldaţi s-a înviorat şi a început să-l urmărească cu multă atenţie pe general, rezonînd cu ideile şi idealurile pe care acesta le comunica auditoriului.

    În încheiere, din nou repet ce am mai spus, dacă Rusia ar fi înţeles năzuinţele şi speranţele de viitor ale românilor, sprijinindu-i să-şi clădească propria lor viaţă culturală şi politică, fără ca nici unul din cele două principate să nu fie anexate, sprijinind clădirea unei Românii puternice şi prietene, nu ar fi putut exista o ţară mai devotată Rusiei decît România. Ori, Rusia s.a dovedit la fel de acaparatoare faţă de cele două principate la fel ca şi Torcia sau Austria. Interesul ei era nu acela de a crea o Românie puternică şi independentă, ci o gubernie rusească ca oricare alta, fapt care i-a îndepărtat pe români de la a avea o prietenie sinceră şi stabilă cu marea pravoslavnică de la răsărit..

  2. Azi am avut mai mult timp a mă apleca asupra textului dumitale Obidine. Te invit să reflectezi a ceea ce ai spus către sfîrşitul expozeului dumitale după ce ai citit nişte versuri din prefaţa la o ediţie în limba română a VIEŢII SFINŢILOR citînd un acrostih dedicat ţarului Alexandru Pavlovici. Citez şi eu din această prefaţă ce mi s-a părut caracteristic pentru moldovenii care s-au plecat împărăţiei pravoslavnice:

    :”Iar cea a Boului fire prea plecată
    descopere a Moldovenilor supunerea toată,
    Că se supune înălţimei sale cu bună voire,
    de unde aşteaptă şi multă miluire.”

    Iar cînd e vorba de Valahia, a cărei stemă era Vulturul cruciat, aprecierea autorului se schimbă complet:

    „Iar corbul prin semnul cel de biruinţă,
    vesteşte a Valahilor întemeiare în credinţă;
    Încă şi mărimei sale îi aduce
    putere şi tărie prin cinstita Cruce,
    Şi Bisericii spor şi ‘mpodobire
    intru a înnălţimei sale bună ocrotire.
    Că în luminaţi anii săi s’au început
    tipărirea acestor cărţi ce-au zăcut,
    Multă vreme fiind ne tălmăcite,
    din care şi două acumu-s tipărite,
    Din limba slovenească adecă s’au scos
    spre a neamului romănesc folos.”

    Şi iată şi concluzia prietenului Obidin, insultătoare nu la „Bourul fire prea plecat” care s-a încrezut orbeşte în miluirea celor de cultură asiatică, ci la adresa neamului românesc sub semnul corbului „cel de biruinţă” care a profitat de şansa de a traduce dinlimba slavonă în limba sa multe cărţi „cărţi ce-au zăcut, multă vreme fiind ne tălmăcite”. Domna sa, d-l Obidin zice, fără să roşească, insultînd neamul românesc, nu numai pe moldoveni „fire prea plecată”, ci pe toţi românii, chiar şi pe cei de sub semnul „corbului cel plin de biruinţă”. Căci d-l Obidin NU VREA SĂ VADĂ scărba autorului faţă de acei moldoveni (cum ar fi de ex Gavriil Bănulescu-Bodoni, pe care la 21 august 1813 țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reședința în Chișinău, unde a înființat un Seminar teologic, mitropolit care s-au plecat ocupaţiei militare ruseşti.
    Citiţi şi vă minunaţ ce concluzie trage „pretinul” Obidin:

    „Versurile acestea exprimă credinţa în atotputernicia şi vecinicia împărăţiei ruseşti şi conştiinţa, nimicniciei neamului românesc, menit să fie totdeauna supus de bună voie Împărăţiei ruseşti.”

    Dacă nu aş fi purtat discuţii de mai multă vreme conversaţii civilizate cu d-sa, i-aş fi răspuns în alţi termeni, mai puţin academici.

    Zdarovie, gaspadin Obidin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s