”DESPRE CRIMELE SĂVÎRȘITE DE COTROPITORII GERMANO-ROMÂNI ÎN ORAȘUL ODESSA ȘI ÎN RAIOANELE REGIUNII ODESSA”

picturepicture_9833517262521_27183

”Drept recompensă pentru carnea de tun, petrolul, cerealele, animalele ș. a. m. d. furnizate de către guvernul român Germaniei, guvernul hitlerist a permis clicii lui Antonescu să jefuiască și să nimicească populația de pe teritoriile sovietice ocupate dintre Bug și Nistru, care acum au fost eliberate de către Armata Roșie. Instaurînd ”adminstrația” sa în acest teritoriu, Antonescu a declarat, că acestea este ”pămînt străvechi românesc” și l-a denumit ”Transnistria”, ca făcînd parte din regatul român. Centrul ”Transnistriei” a devenit orașul Odessa, ocupat de către cotropitorii germano-români în luna octombrie 1941.

În așa-numita ”Transnistria” românii, cu consimțămîntul deplin al stăpînilor lor germani, au instaurat un regim sîngeros și un sistem de asuprire națională fără precedent a ucrainenilor, rușilor și moldovenilor. Ei vroiau să ”românizeze” orașul Odessa – un oraș cu tradiții culturale străvechi rusești și ucrainene. Totodată cotropitorii români se dedau jafurilor de nestăvilit și luărilor de mită, au distrus în Odessa un șir de case și edificii.

Comisia Specială compusă din: deputatul Sovietului Suprem al Uniunii RSS A.G. Kolybanov, I. A. Sosnovsky, deputatului Sovietului Suprem al Uniunii RSS V. F. Mihailicenko, membrul Academiei de Științe al RSS Ucrainene G. I. Markelov, protoiereul V. Braga, cu participarea reprezentantului Comisiei Extrordinare de Stat D. I. Kudreavțev, precum și membrul Comisiei Extrordinare de Stat academicianul I. P. Trainin, trimis în delegație special pentru această misiune, au efectuat cercetarea crimelor săvîrșite de cotropitorii germano-români și au stabilit faptele incontestabile ale teroarei sîngeroase față de populația civilă, a distrugerilor barbare și a jafului nesăbuit cum al instituțiilor obșești și de stat; așa și a diferitor cetățeni.

”ADMINISTRAȚIA” ȘI ”JUSTIȚIA” ROMÂNĂ

”Administrația” Transnistriei era condusă de guvernatorul român Alexianu. Guvernămîntul era împărțit în 13 județe, în fruntea cărora au fost numiți prefecți români. Aparatul administrativ era compus din funcționari români aduși special din România, pentru care acest aparat a devenit un mijloc de jaf, speculație și cîștig ușor.

În Odessa ”administrau”: prefectura orașului Odessa în frunte cu prefectul Cionovici, comisarul siguranței Niculescu, primarul general Pîntea și locțiitorii lui – Vidrașcu, Nibrescu, Sinecliu, Chiorescu. Toți aceștia de asemenea erau membri ai unui șir întreg de întreprinderi speculative.

Comisarul administrativ al ”Prefecturilor poliției” orașului Odessa Sandu Gabriel, fiind interogat de Comisie, a declarat: ”Ocupînd o parte din teritoriul Uniunii Sovietice, alipindu-l la România și denumindu-l ”Transnistria”, noi jefuiam acest ținut și efectuam ”românizarea” lui. Sandu Gabriel a caracterizat administrația românească, ca niște hoți, șperțari și tîlhari.

”Prima categorie, – spune Sandu Gabriel în depozițiile sale, – este alcătuită din poliție, siguranța, tribunalul militar. Funcționarii acestor organe au studiat la ei în România criminalistica și sînt ”profesioniști fără idei”… Ei îl slujesc pe acel ce plătește, și, desigur, iau mită la greu.

Din a doua categorie fac parte funcționarii guvernămîntului și ceilalți. Ei sînt comercianți, care s-au pricopsit cu averi mari. Astfel, de pildă, locțiitorul primarului Chiorescu în România era un sărăntoc, însă în Odessa s-a îmbogățit și a cumpărat în București un hotel ce valorează cîteva milioane de lei. Locțiitorul primarului Vidrașcu în Odessa era proprietarul hotelului ”București” și al unei case de toleranță. Pînă la începutul războiului Tudose trăia în România, în o. Tecuci, și era proprietarul unei mici prăvălii lîngă aerodrom, iar în Odessa a devenit un mare comerciant și proprietar al hotelului ”Passaj”, al cinematografului ”Victoria”, al restaurantului ”Carpați”, al unei tipografii, al unei fabrici de apă seltzer, și a cîtorva prăvălii și magazine de mărfuri primite în comision”.

Luarea de mită a devenit un sistem integrant de ”administrare”, o normă de comportament a tuturor funcționarilor români. În toate posturile de conducere din guvernămînt și din primărie au fost numiți doar români. Lucrările de secretariat se făceau în limba română.

Organul principal judecătoresc în Odessa era tribunalul militar român. Anchetarea era făcută, de cele mai multe ori, la siguranță. Tortura era metoda de interogatoriu cea mai des folosită. Regizorul de cronică cinematografică Krapivny Pavel, care a fost supus torturilor la siguranță, a povestit, că în calitate de instrument de tortură se folosea scaunul electric, atîrnarea de umeri și alte schingiuiri.

”Soldații români îl legau pe anchetat de un scaun special și introduceau curent electic prin mînerul scaunului… Anchetatorul conecta reostatul, care se afla pe masă și atunci cînd inculpatul nu răspundea la întrebare în modul în care vroia anchetatorul, maneta reostatului ridica tensiunea, corpul anchetatului începea să tremure, iar ochii îi ieșeau din orbite”. Sau:

”Inculpatul, cu mînile legate din urmă, era atîrnat de tavan… și începeau să-l învîrtă. Învîrtindu-se în acest fel chiar și de vre-o 200 de ori, anchetatul atîrnat de frînghie se dezrăsucea cu o viteză nebună în direcția opusă. În această clipă călăii îl loveau din două părți cu bastoane din gumă. Omul își pierdea cunoștința nu doar din cauza rotirii nebune, dar și din cauza loviturilor”.

Aresturile, torturile, schingiuirile, samovolnicia erau folosite la tot pasul ca un mijloc de extorcare de mită.

”La poliție, la siguranță, la procuratură, la judecată, – a declarat avocatul din Odessa Diakonov, – peste tot se lua mită. Astfel, de pildă, cînd în vara anului 1942 siguranța centrală, care se afla pe strada Pușkin, a intentat un proces împotriva mea pentru că ascundeam evrei, comisarul Ionescu, care ancheta dosarul meu, a luat de la mine mită pentru a trage concluzii mai ușoare în raportul privind cazul meu. După aceasta dosarul a fost trimis la tribunalul militar la anchetatorul (procurorul) Atanasiu, care m-a arestat și a luat mită de la familia mea pentru a obține un rezultat favorabil în privința cazului…”

Martora Anjelina Nutius a declata Comisiei: ”Familia mea, care făcea demersuri pentru mine, a dat mită – în bani și obiecte- în sumă de circa 3 mii de mărci. Mitele se dădeau prin avocatul român Sîrbu. Mitele erau luate de: procurorul Atanasiu și șeful poliției rainului VII al Odessei Avramescu”.

În mod deosebit erau cunoscuți pentru corupția lor șefii siguranței Răzvan, Stavrat, comisarul Negru, procurorul militar general Soltan C., procurorii Rădulescu, Gabrilovici, Ionescu Ion, șeful poliției raionului I Niculescu.

Călăii germano-români au exterminat în regiunea Odessa 200 de mii de cetățeni sovietici.

Punînd stăpînire pe Odessa, ocupanții germano-români s-au apucat să nimicească în masă oameni sovietici, săvîrșind aceste crime în mod sistematic și prin metodele cele mai bestiale.

Pe data de 19 octombrie 1941 în încăperile fostelor depozite de praf de pușcă ei au ars de vii peste 25 de mii de cetățeni sovietici pașnici împreună cu copiii lor.

”Pe 19 octombrie 1941 în clădirile depozitelor de pulbere, care se aflau pe șoseau Lustdorf, lîngă casa mea, – a declarat locuitoarea Odessei Bobkova M. I., – românii au început să mîne cu miile cetățeni civili arestați – bărbați, femei și copii. După ce au încărcat cu oameni 9 încăperi pustii ale depozitelor, au adus lîngă depozite butoaie cu combustibil… Eu am văzut personal, cum românii pompau cu pompele combustibil din aceste butoaie și stropeau cu furtunurile pereții depozitelor, în care se aflau locuitorii orașului îngrămădiți de ei. Atunci cînd depozitele au fost stropite, soldații români le-au dat foc. S-a ridicat un urlet strașnic… Femeile și copiii, cuprinși de flăcări, strigau: salvați-ne, nu ne omorîți, nu ne ardeți! Depozitele aprinse de români au continuat să ardă timp de cîteva zile. Cînd focul s-a terminat, spre locul incendiului românii au mînat locuitori din oraș, care au săpat niște gropi mari, de vre-o 100 de metri în lungime, 5-6 metri în lățime și de vre-o 3 metri în adîncime fiecare. Apoi au apărut soldați români, care cărau cadavrele arse în aceste gropi și le îngropau.

Depoziții asemănătoare despre arderea de vii în masă a cetățenilor sovietici în încăperile depozitelor de pulbere au depus cetățenii: Poladienko L. M., Nejivenko P. P., Sklifasovsky P. I., Krucikova A. I., Mușek N. A., Strelnikova A. P. și alții.

Cotropitorii germano-români au săvîrșit crime deosebit de barbare împotriva oamenilor sovietici în raioanele Bogdanovka, Domanevka și altele. Ei au exterminat bărbați, femei și copii absolut nevinovați, înainte de acesta supunîndu-i la torturi și schingiuiri inumane. De obicei ei săvîrșeau omorurile locuitorilor civili în lagăre de concentrare. În unul din aceste lagăre, în sovhozul ”Bogdanovka”, raionul Domanevka în luna noiembrie 1941 ocupanții germano-români au mînat peste 55 de mii de cetățeni sovietici. Oamenii sovietici deținuți trăiau sib cerul liber și în cocinele de porci ale sovhozului. Ei erau lipsiți de mîncare și apă. Condițiile grele contrarii normelor sanitare au provocat îmbolnăviri în masă. Oamenii mureau de foame, frig și boli.

Pe 21 decembrie 1941 jandarmii români au început să-i împuște pe deținuții lagărului. Deținuții erau scoși sub strajă către o clădire semidistrusă, care se afla la marginea pădurii, erau puși în genunchi la marginea rîpei și împușcați. De pe marginea rîpei cei uciși, iar adeseori doar răniți, cădeau în fundul rîpei, unde era aprins un rug uriaș din paie, stuf și lemne. Copiii mici erau aruncați de vii în flăcările acestui rug. Arderea cadavrelor a avut loc zile întregi. Noaptea locuitorii satului Bogdanovka vedeau din casele lor o văpaie mare în zona sovhozului. Colhoznicul Stonoga Pavel Ivanovici a informat Comisia, că în satul Bogdanovka ”zile întregi se auzeau împușcături, iar flăcările rugului se vedeau și ziua și noaptea; vîntul aducea în sat miros de carne omenească”.

Ancheta a stabilit, că călăii români au împușcat în acest lagăr circa 52.000 de cetățeni sovietici pașnici, iar peste 2.000 de oameni au fost arși în barăci. Faptele exterminării barbare de către români a cetățenilor sovietici civili pe teritoriul sovhozului Bogdanovka sînt confirmate de către numeroasele depoziții ale martorilor și de comisia de expertiză medico-judiciară compusă din: membrul titular al Academiei de Științe al RSS Ucrainene G. I. Markelov, profesorul de medicină judiciară al Institutului de Medicină din Odessa F. N. Jmailovici, docentul A. N. Țellarius, anatomopatologul-șef al Frontului al 3-lea Ucrainean locotenent-colonelul serviciului de medicină R. D. Ștern.

În același raion Domanevka în perioada de la 19 decenbrie 1941 pînă la 15 februarie 1944 autoritățile române de ocupație au împușcat peste 22 de mii de cetățeni sovietici pe teritoriul satului Domanevka, în sovhozul ”Engels”, sovetul sătesc Karlovka și în satele Marinovka, Merienburg, Novoselovka, Nikolaevka, Vladimirovka și Moldavka. Executările oamenilor sovietici erau înfăptuite de echipe, în fruntea cărora se aflau șeful jandarmeriei raionale locotenentul-major Golitorii și locotenentul-major Șontea.

În raionul Mostovoi din august 1941 pînă în martie 1944 cotropitorii germano-români au împușcat peste 35 de mii de cetățeni sovietici. Numeroase morminte pline cu locuitori sovietici împușcați au fost descoperite pe teritoriile sovietelor sătești Golovnevo și Veselovka.

Potrivit datelor preliminare stabilite de către comisie ocupanții germano-români au împușcat, omorît și ars în Odessa și regiunea Odessa circa 200 de mii de oameni.

În timpul cercetării printre cadavrele descoperite ale oamenilor sovietici căzniți de călăii germano-români au fost identificați: muncitorii din portul Odessei frații Piotr și Mihail Emelianov, elevul școlii Nr. 98 Gredin Oktiabri, muncitorii morii de stat Gheorghii și Anna Kolesnikov, studentul Institutului de Medicină Nr.5 Goryacev Vasilii Dmitrievici, inginerul-mecanic Sologup Piotr Stepanovici, Belokoni Elena, Fedorenko Taisia, elevul școlii de muzică Pugovsky Vladimir, artistul circului de Stat Pugovsky Anatoly, Korovansky Grigory, frații Ivan și Pavel Kuznețov, Anurov Anatoly, Mozurkevici Nikolay, căpitanul de vapor de cursă lungă Ratonos Mihail și mulți alții.

Autoritățile de ocupație germano-române au jefuit și distrus instituțiile cultural-științifice și întreprinderile comunale din Odessa.

Odessa este un mare oraș industrial și un port de prima calitate, un oraș de cultură avansată, un oraș al stațiunilor balneare. Pînă la cotropirea lui de către ocupanții germano-români în oraș erau 18 instituții de învățămînt superior, 29 de școli medii tehnice, 42 de institute de cercetări științifice, 12 teatre, multe biblioteci, cluburi și alte instituții culturale.

Comandamentul militar german a jefuit muzeele din Odessa, luînd din muzee sute de exponate unicale – 200 de tablouri, 80 de obiecte de porțelan, 60 de obiecte din bronz, 40 de exemplare de arme vechi, 30 de covoare, 10 obiecte din fildeș și multe alte piese de muzeu (Actul Nr. 22).

Ocupanții români, luînd exemplu de la ocupanții germani, au jefuit și distrus instituțiile cultural-științifice și au nimicit obiectele de importanță vitală ale gospodăriei comunale.

”Îmi este cunoscut faptul, – zice comisarul administrativ al ”Prefecturilor poliției” Sandu Gabrieil, – că funcționarii municipalității Odessa, începînd cu cel de rînd și terminînd cu șefii, jefuiau obiectele de importanță vitală ale gospodăriei orășenești din Odessa, duceau totul în România și le vindeau acolo cu scopul de a se îmbogăți. În România au fost duse: cablul subteran al magistralei electrice, linii de tramvai, vagoane, strungurile și utilajele uzinelor, mobilă scumpă, opere de artă și de anticariat… Cu aceasta se ocupau: primarul o. Odessa Pîntea și locțiitorii lui Chiorescu, Vidrașcu, Sinecliu… În afară de jaful, luarea de mită și speculația, toate aceste persoane se ocupau și cu activitatea lor oficială în calitate de reprezentanți ai organelor de stat ale României.

Pentru a putea jefui instituțiile culturale și științifice autoritățile române de ocupație au creat așa-zisele comisii pentru capturi, conduse de generalul Vasiliu.

Comisia pentru capturi, în fruntea căreia se afla profesorul român Mihul a dus din Universitatea din Odessa în România utilajul prețios al facultății de fizică și matematică, toate laboratoarele, utilajul facultății de geografie, exponate unicale ale muzeului de geologie și paleontologie. La jefuirea obiectelor de valoare ale Universității au partecipat profesorii români Rantea, Hodarcea, Georgescu și asistentul Universității din București Pop.

Secretarul general român al Universității Moisev a luat din Institutul de Medicină utilajul de preț, aparatura și instrumentarul.

Din Institutul Industrial comisia pentru capturi a dus în România utilajul costisitor al laboratorului de fizică, 18 strunguri din laboratorul de așchiere și alte utilaje de preț.

Din Institutul inginerilor transportului acvatic românii au dus în Constanța materialul didactic și laboratorul Roentgen pentru studierea metalelor.

Directorul teatrului național român Aurel Maican a dus în România întregul inventar al teatrului Ucrainean.

Comisia pentru capturi, în fruntea căreia se afla secretarul secției de cultură a administrației municipale Cleopatra Consolarino, a jefuit teatrul dramatic rus ”Ivanov” și a luat de acolo toate costumele, încălțămintea și altă recuzită.

În urma dispoziției reprezentantului român al direcției artelor Țiculescu din Odessa în România au fost duse peste 2.000 de piane și pianine.

Din Conservatoriul de Stat din Odessa au fost duse în România toate instrumentele, notele, mobila cea mai bună, covoarele, cabinetul de înregistrare sonoră, înzestrat după ultimul cuvînt al tehnicii.

Ocupanții români au dus în România toate costumele teatrale, notele pentru 109 opere și 16 balete, o bibliotecă extrem de rară de istorie, muzică și pictură din Teatrul de operă și balet din Odessa. Înainte de a se retrage cotropitorii germano-români au minat clădirea teatrului și se pregăteau să o arunce în aer. Doar datorită ocupației rapide a Odessei de către Armata Roșiei eu nu au reușit să înfăptuiască planul lor barbar.

Anchetarea, efectuată de o comisie specială, a stabilit, că din muzeele de artă ruso-ucraineană și occidentală au fost furate de către diferite personalități oficiale române: tablouri ale pictorilor ruși și din alte țări (Repin, Ivanov, Kuindji, Makovsky, Nesterov, Strozzi, Vassolini ș. a.), garnituri vechi de mobilă artistică de preț, porțelan vechi, statui, covoare ș.a. Printre altele, în urma dispoziției șefului secției artelor al guvernămîntului Liviu Rusu, la vila lui Antonescu au fost duse mobilă de stil, porțelan, sculpturi, un pian cu valoare artistică în stilul rococo, tablouri ale unor pictori vestiți – Kuindji, Savrasov ș. a. (Actul din 4.XII.1942, filele Nr. 48-53, 70, 72, 74).

Ocupanții români au jefuit Biblioteca de Stat ”Lenin” din Odessa. Ei au dus în România cărți prețioase despre istorie, lingvistică și literatură.

Ocupanții români de asemenea au jefuit și instituțiile științifice, întreprinderile și instituțiile gospodăriei municipale. Ei au dus la București, Constanța și Iași 108 vagoane de tramvai, 25 de km de linii de tramvai, 10 troleibuze, au distrus centralele de telefoane Urbană și Interurbană, Telegraful Central, stația de radio, 122 de școli primare și medii, 6 școli de muzică, teatrul de operetă cu 1.200 de locuri, teatrul de vară de la Bolșoi Fontan cu 1.000 de locuri, casa regională a artei populare; au dat foc corpului didactic al Institutului inginerilor de construcții civile și comunale; au aruncat în aer căminul pentru studenți; au scos din uz apeductul și canalizarea.

La fel au fost distruse și instituțiile științifice din Odessa: Institutul electrotehnic de ingineri de comunicații, Institutul de cercetări științifice în domeniul hidrotehnicii și ameliorării, Institutul de cercetări științifice al industriei refrigerenților, școlile medii tehnice de mecanică și automobilism, Școala Superioară Marină și altele.

Potrivit unui plan stabilit din timp cotropitorii germano-fasciști au distrus o parte semnificativă din gospodăria orășenească a Odessei. Ei au dat foc și au aruncat în aer 2.290 de edificii mari, care aveau o valoare arhitehtonică, culturală și istorică, printre care: Casa Armatei Roșii, clădirile Poștei Centrale din Odessa, banca comunală, căsuța lui A. S. Pușkin, gara centrală de pasageri; clădirea spitalului orășenesc, cazarmele Sabansky, construite în a. 1827, și altele, care reprezintă monumente de valoare ale culturii materiale a începutului sec. XIX.

Hitleriștii au distrus în Odessa stațiunile balneare și instituțiile medicale.

Cotropitorii germano-români au distrus în Odessa spitalul Nr. 1 de boli infecțioase, spitalul districtual Nr. 2, 2 spitale pentru copii și spitalele de boli nervoase și pentru bolnavi somatici, policlinica pentru copii, 7 dispensare de copii, 55 de grădinițe pentru copii, 2 maternități, un dispensar, leprozeria, 6 policlinici și institute de cercetări științifice: antituberculos, institutul de balneologie și altele. Ei au distrus 29 de sanatorii, care se aflau în preajma Odessei. Utilaj de preț, aparatură, instrumentar, medicamente, precum și inventar capitonat, ce aparținea instituțiilor medicale și stațiunilor balneare au fost duse de cotropitorii români în România.

Cotropitorii germano-români au distrus și jefuit întreprinderile industriale și agricole.

În timpus stăpînirii lor românii au pricinuit economiei naționale a Odessei o mare pagubă. Ei au distrus în întregime, au aruncat în aer și au dat foc uzinelor, fabricilor și întreprinderilor cooperației meșteșugărești și cooperației invalizilor. Utilajul tehnic și energetic, instrumentele și materialele au fost duse în România. Iată cîteva din marile întreprinderi distruse: uzina de construcții și reparații navale ”Marty” împreună cu toate construcțiile auxiliare și utilajul, uzina ”Răscoala din Ianuarie”, Fabrica de Stat Nr.2 de prelucrare a pielii, fabrica de tutun și altele.

Distrugerea uzinei ”Marty” a fost efectuată de inginerul român Kupfer Romeo și de locțiitorul lui inginerul Olaru.

Românii au prefăcut în ruine uzina de construcții de mașini-unelte ”Congresul al XVI-lea al partidului”, uzina de construcții de mașini agicole ”Revoluția din Octombrie”, uzina de laminat ”Dzerjinsky”, fabrica ”Kinap”, fabrica de iută, fabrica de postav, uzina ”Krasnyi Profintern”, fabrica de tricotaje ”N. K. Krupskaya”, combinatul de carne, fabrica de macaroane, fabrica de produse lactate, fabrica de cafea, fabricile de pîne, toate morile, fabrica de produse de cofetărie, rafinăria de zahăr și alte întreprinderi.

În zilele de 7-8 aprilie 1944 cotropitorii germano-români au distrus portul de prima calitate din Odessa, care era mecanizat în întregime; au aruncat în aer farul Voronțov, instalația frigoriferă, elevatorul, depozitul de cereale mecanizat, macaralele portuare plutitoare și cu aburi; au distrus debarcaderele, 56 de depozite; au scos din uz sistemul electric al portului; au dat foc caselor de locuit și încăperilor de serviciu.

Încă din jumătatea lunii martie 1944 nemții au lichidat definitiv ”administrația” română în Odessa și au instaurat regimul lor, care a dus la capăt distrugerea întregii industrii a orașului Odessa. Pe 9 aprilie 1944, în ajunul întrării Armatei Roșii în Odessa, în urma ordinului comandamentului german a fost distrus ultimul mare obiect industrial – fabrica de conserve ”Lenin”.

Doar ofensiva rapidă a Armatei Roșii a salvat de la exterminare populația unui șir de cartiere a Odessei și locuințelor lor de la distrugere.

Caporalul din echipa de artificieri al batalionului 420 al diviziei a 203-a germane Albrecht Emil a declarat:

”În dimineața zilei de 8 aprilie noi am primit schema de la ober-leutenatul Miller, pe această schemă erau indicate cartierele, pe care eu împreună cu tovarășul meu trebuia să le aruncăm în aer. Pe 7 aprilie 1944 eu trebuia să aflu, cîte familii locuiau pe strada Gavannaya. Întrînd în una din ogrăzi, am aflat că acolo erau 40 de apartamente. Eu trebuia să mă întorc și să raportez despre aceasta ober-leutenantului Miller, care pe 8 mai dimineața ne-a ordonat: în noaptea de pe 8 spre 9 conform schemei să aruncăm în aer aceste apartamente împreună cu populația”.

Cotropitorii germano-români au luat de la colhoznici și colhoznici și au dus în România 1.042.013 chintale de cereale, 45.227 de cai, 87.646 de capete de vite cornute mari, 31.821 de porci, 64.778 de oi; 1.741 tractoare, 4.860 de diferite mașini agricole, 1.134 de combine și locomobili. Ei au distrus 3.195 de case și edificii ale colhozurilor.

În baza datelor documentare, depozițiilor martorilor, proceselor-verbale ale interogatoriilor, rapoartelor expertizei medico-legale și a altor materiale ale Comisiei speciale, precum și prin controlul tuturor faptelor și a anchetării personale, efectuate de membrul Comisiei Extraordinare de Stat academicianul I. P. Trainin, Comisia Extraordinară de Stat a stabilit, că jefuirea în masă și exterminarea populației civile, distrugerea întreprinderilor industriale, a instituțiilor științifice, a școlilor, spitalelor și stațiunilor balneare se îndeplinea din ordinul special al comandamentului suprem german, al guvernelor german și român.

Comisia Extraordinară de Stat a stabilit, că vinovații nemijlociți pentru crimele mai sus enumerate sînt următorii generali și ofițeri germani: comandantul corpului 44 de armată general-colonelul de Angelis, comandantul diviziei 9 de infanterie general-locotenentul Scheidenau, comandantul regimentului 36 de infanterie lt. col. Kolbe, comandantul regimentului 57 de infanterie col. Schenheig, comandantul regimentului 116 maiorul Koelner, comandantul regimentului 9 artilerie col. Baltasar, comandantul diviziei 17 infanterie col. Bruecker, comandantul regimentului 21 infanterie col. Proy, comandantul regimentului 55 infanterie lt. col. Gaul, comandantul interimar al regimentului 95 infanterie cpt. Schober, comandantul regimentului 17 artilerie col. Bauer, comandantul batalionului de geniu cpt. Vogel, comandantul diviziei 302 infanterie gen. maior Bogen, comandantul regimentului 572 infanterie col. Weiss, comandantul regimentului 302 artilerie col. Fischer, comandantul diviziei 306 infanterie gen. lt. Keller, comandantul regimentului 579 infanterie col. Holn, comandantul regimentului 580 infanterie lt. col. Schroeder, comandantul batalionului 500 cu destinație specială cpt. Buntzman, comandantul diviziei 304 infanterie gen. lt. Siller, comandantul regimentului 573 infanterie col. von der Holz.

Aceeași responsabilitate o poartă și următorii reprezentanți ai autorităților române: guvernatorul civil al Transnistriei Alexianu, guvernatorul militar gen. Potopeanu, comandantul districtului militar gen. de divizie Hugo Schwab, comandantul diviziei 4/24 române infanterie gen. Nasta, comandantul diviziei 21 române infanterie gen. de divizie Atanasie Trincu; primarul general Gherman Pîntea, locțiitorii lui: Vidrașcu, Chiorescu, Nibrescu, Sinecliu; directori ai cabinetului guvernatorului Rotaru, Popescu, Fotiade, Minescu, prefectul municipiului Odessa Cionovici, prefectul județului Golta lt. col. Isopescu, comisarul siguranței col. Niculescu, procurorul Ionescu, col. jandarmeriei Grosiu, prefectul poliției din Odessa Popovici, șefii siguranței din Odessa Stavrat, Răzvan, șeful poliției raionului Nr.1 Niculescu, șeful poliției raionului Nr.7 Avramescu, președintele tribunalului militar col. Velceau, procurorii militari Atanasiu, Gabrilovici, Soltan, directorul portului din Odessa D. Popescu, Liviu Rusu, directorul general al muzicii Anton Ciolan, directorul teatrului național român Aurel Maican, secretarul departamentului pentru cultură al administrației orășenești Consolarino, directorul teatrului pentru copii Nani, profesorul Ștefan, Popescu G., arhitectul guvernămîntului Ionițu, reprezentantul direcției artelor Țiculescu, șeful comisiei pentru capturi gen. Vasiliu, profesorul Mihul, profesorul Rantea, asistentul universității din București Pop, profesorul de mineralogie al universității din București Hodarcea, profesorul Georgescu, inginerul Kupfer Romeo, V. Olaru, comisarul Negru, procurorul Rădulescu, arhitectul Tudorescu, secretarul general Moisev, directorul fabricii T. Salacolu, locotenenții majori Golitorii și Șontea, Sandu Gabriel.

Toți aceștia trebuie să-și ia pedeapsa aspră pentru crimele lor, săvîrșite împotriva poporului sovietic!

Ziarul ”Krasnaya Zvezda”, 14 iunie 1944

Anunțuri

5 gânduri despre „”DESPRE CRIMELE SĂVÎRȘITE DE COTROPITORII GERMANO-ROMÂNI ÎN ORAȘUL ODESSA ȘI ÎN RAIOANELE REGIUNII ODESSA”

  1. Domnule Obidin, îmi pare rău să v-o spun, dar a lua de bune şi reale asemenea declaraţii ale unei persoane aflate sub cea mai cruntă anchetă, aşa cum o aplicau organele de represiune sovietice din acel timp, la cîteva zile după părăsirea Odesei de către administraţia românească, aşa cum este această „depoziţie” pe care o reproduc:

    „Comisarul administrativ al ”Prefecturilor poliției” orașului Odessa Sandu Gabriel, fiind interogat de Comisie, a declarat: ”Ocupînd o parte din teritoriul Uniunii Sovietice, alipindu-l la România și denumindu-l ”Transnistria”, noi jefuiam acest ținut și efectuam ”românizarea” lui. Sandu Gabriel a caracterizat administrația românească, ca niște hoți, șperțari și tîlhari.
    ”Prima categorie, – spune Sandu Gabriel în depozițiile sale, – este alcătuită din poliție, siguranța, tribunalul militar. Funcționarii acestor organe au studiat la ei în România criminalistica și sînt ”profesioniști fără idei”… Ei îl slujesc pe acel ce plătește, și, desigur, iau mită la greu.”,

    înseamnă ori să crezi că ai de-a face cu nişte proşti care te crede pe cuvînt cărora vrei să le vinzi gogoşi, ori că eşti de rea credunţă.

    În acele condiţii în care a fost făcută ancheta unui fost funcţionar al administraţiei româneşti în Odesa, probabil locuitor al Basarabiei, sau din satele dimprejurul Odesei, căci sunt multe sate româneşti pe acolo, cunoscător al limbii ruse sau ucrainene, prins şi strîns cu uşa de către un fost adversar, pentru a-şi salva pielea, este în stare să declare cele mai abjecte acuze împotriva unui prieten cu care a conlucrat împreună, sau chiar împotriva propriei persoane, dar şi împotriva propriei mame, calificînd-o cu cele mai josnice epitete, o face în speranţa de a cîştiga bunăvoinţa şi clemenţa fostului adversar pe care îl ştia nemilos.
    Asemenea argumente, d-le Obidin, vă scade credibilitatea chiar şi în ochii celui mai bun amic imparţial al dvs. Eu îi înţeleg pe cinovnicii aceia care au scris asemenea mizerie de articol în iunie sau iulie 1944, URSS aflîndu-se încă în război cu România, articol util unei propagande împotriva adversarului cu care încă te mai luptai pe viaţă şi pe moarte, aruncîndu-i în spate toate păcatele lumii şi hîrdăul cu zoi în cap, dar, după 70 de ani, să mai faci apel la asemenea argumente şi metode, în cea mai mare parte mincinoase şi părtinitoare, mi se pare un act incalificabil.

    Mie îmi place să citesc articolele dvs. atunci cînd ele sunt scrise cu responsabilitate şi în spiritul adevărului, căutînd să le înţeleg sensul, dar în cazul acesta am renunţat să mai citesc articolul dvs., găsindu-l pătimaş şi plin de venin.
    Iată d-le Obidin care este cauza pentru care românii nu au deloc încredere în ruşi.
    Eu înţeleg că într-un război au loc o sumedenie de abuzuri, de presiuni şi restricţii atunci cînd ai pătruns pe teritoriul adversarului, aşa cum a procedat şi armata sovietică atunci cînd a intrat pe teritoriul României, dar, să invoci acum, după 70 de ani de la terminarea războiului aceleaşi argumente în cea mai mare parte mincinoase, eu acest lucru nu-l mai înţeleg.

    Cu cîţiva ani în urmă Putin, iar mai curînd şi emisarul său Dughin, venit într-o vizită particulară la Bucureşti, probabil şi-n altă parte, au sugerat unele propuneri avantajoase pentru România în cazul în care s-ar degaja de NATO şi îndepărta de UE în perspectiva unor avantaje atractive pentru România, dar cu asemenea articole veninoase şi mincinoase pe care dvs. le promovaţi, Rusia seamănă vrajbă şi neîncredere între ea şi România, iar perspectiva unei apropieri se îndepărtează încă şi mai mult. Poate că şi asta urmăriţi. Încă nu-mi dau seama.
    Zdarovie!
    V.

    • Iată cum sînteți, dle Judex, nu credeți ce scrie ziarul ”Krasnaya Zvezda” în iulie 1944, dar credeți și pretindeți de la mine că să cred și eu că bolșevicii au ucis 15.000 de moldoveni într-o singură zi la Ivdel, doar pentru faptul că erau ”români”! Unde-i neutralitatea? 😀

      Eu am indicat clar, că articolul este din 1944, și titlul este luat în ghilimele, adică reprezintă titlul original din ziar.
      E clar, că în unele locuri autorii exagerează, căci articolul își avea rostul lui pe vremea aceea, însă e clar ca bună ziua, că nu mințesc 100%.
      Acum, cu cunoștințele ce le avem la dispoziție, putem vedea că autorii nu erau prea departe de adevăr.

  2. Iată d-le Obidin vă mai mărturisesc o povestire pe care mi-a spus-o un fost subofiţer român detaşat la Odesa cînd acast oraş se afla sub administraţie românească, la părăsirea oraşului în timpul ofensivei sovietice din imai-iunie 1944, a primit ordin să dinamiteze clădirea OPEREI. Era om serios şi nu pun deloc la îndoială relatarea sa. Atunci, ofiţerii nemţi, existenţi pe lîngă garnizoana românească din oraş, au dat ordin ca toate edificiile importante din oraş să fie dinamitate, printre care şi faimoasă clădire a OPEREI din Odesa, aceea cu scările acelea multe şi late, care înlenesc accesul în clădire. Bănuiesc că ştiţi. Eu am văzut-o prin anii ’70. Acesta, subofiţerul, avînd misiunea directă să ducă la îndeplinire ordinul, a primit cantităţile de explozibil necesare operaţiunii, indicîndu-i-se şi locurile unde să fie amplasate cutiile cu trotil, pentru a avea eficienţă maximă, însă după plecarea ofiţerilor nemţi a zădărnicit ducerea la îndeplinire a planului, salvînd în acest fel de la distrugere această faimoasă clădire. „Era păcat d-le Vasile să distrugi un asemenea edificiu. În fond ce realizam? Destul distrusese jidanii şi bolşevicii Chişinăul la plecare, oraş pe care l-am găsit în ruine.” Aceasta a fost explicaţia lui.

    Toţi cei cu care am discutat şi cu alte ocazii, care ştiau cîte ceva despre modul în care s-a exercitat administrată românescă în Transnistria îmi povesteau că au încercat să aibă relaţii paşnice, omeneşti, cu oamenii de rînd, să le rezolve problemele grave cu care se confruntau. Cineva care făcuse serviciul în Odesa mi-a povestit că imediat ce se instalase puterea românească acolo, singura grijă a noilor guvernanţi a fost să asigure hrană populaţiei rămase şi desfăşurarea vieţii economice în bune condiţiuni şi să angajeze oamenii la lucru. A pus ca primar pe un basarabean, bun cunoscător al limbii ruse şi ucrainene, dar şi a obiceiurilor locuitorilor acestui oraş, primar care se bucura de multă stimă şi chiar dragoste din partea localnicilor.

    Momente nefericite au existat doar atunci cînd corpul ofiţeresc român şi german suferise acea catastrofă care i-a îngropat de vii sub dărîmăturile unei clădiri dinamitată de partizanii ascunşi în reţeaua de tuneluri şi hrube din subsolul oraşului, în acel oct. 1941, la instalarea armatei române în oraş. E vorba de acele represalii sîngeroase cînd au fost executaţi foarte mulţi oameni nevinovaţi, o măsură nechibzuită luată la furie, mai ales că hotărîrea n-a fost luată la iniţiativa românilor, ci mai ales sub impulsul comenduirii germane.

    Cît priveşte Ivdelul, numai Dumnezeu ştie ce-o fi fost acolo şi cîţi or fi murit. Acţiunea în sine şi modul de executare a ordinelor lui Stalin contează mai mult. Numai dacă numai asupra unui om s-ar fi exercitat abuzurile despre care povestesc supravieţuitorii Magadanului, Vorkutei, Ivdelului i. t. d., şi tot înseamnă crime de neiertat. Dar a fost un întreg arhipelag de colonii de nefericiţi, majoritatea lăsîndu-şi oasele acolo, inclusiv ruşii. Sunt însă mărturii pe care le-au descris supravieţuitorii care au fost deportaţi în Siberia, Kazahstan sau aiurea pe tot întinsul acelei întinderi cîntată de un întreg norod, „şiraka strana maia radnaia”. Şi nu au fost puţini. N-o fi fost numărul acela enorm care s-a vehiculat, dar tragedia şi pedeapsa a fost imensă şi nemiloasă.

    Dacă ne gîndim că la 18 mai 1944, imediat după intrarea trupelor sovietice în Crimeea, ca semn de represalii împotriva populaţiei tătăreşti care colaborase cu germanii (este cunoscută faimoasa „Legiune tătară” din trupele SS), numai în 60 de ore au fost deportaţi în Asia Centrală (Uzbekistan) şi Siberia, 200.000 de tătari, bărbaţi, femei, copii dintr-o populaţie şi aşa redusă a Crimeii la un număr minim de 450.000. Nu mai contase faptul că 40.000 de tătari luptaseră în Armata Roşie. Conta acum răsplata bolşevică care se răzbuna pe copii, femei, bătrîni.

    Vă asigur însă că românii, cu excepţia acelui caz nefericit ce tocmai l-am relatat, nu se războia decît cu partizanii şi nu aplica niciodată metoda germană 20 sau 50 civili ucişi la un soldat sau ofiţer german ucis. Or fi spînzurat şi partizani, românii, spre intimidare, dar eu nu am cunoştinţă despre astfel de metode. Că or fi luat (nu furat!) păsări sau animale de la săteni, nu e deloc exclus. Asta fac şi soldaţii cu un grad de civilizaţie mai ridicat cînd îi răzbeşte foamea, darămite soldaţii români sau ruşi. Grav este atunci cînd acest lucru se face fără discernămînt, programat, lăsînd lumea muritoare de foame, cum s-a întîmplat în Ucraina la Golodomor în 1932/1933.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s