SOLDAȚII ROMÂNI PE TERITORIILE SOVIETICE OCUPATE ÎN AMINTIRILE UNOR CIVILI

Cîteva spicuiri din lecturile mele de pe saitul iremember.ru

1. Gaițuk Grigorii Pavlovici
(născut pe 28/7/1928, s. Donuzlav-1, raionul Evpatoria, RASS Crimeea)
http://iremember.ru/grazhdanskie/gaytsuk-grigoriy-pavlovich/stranitsa-3.html
gaycuk

Românii la Donuzlav

Românii au venit la noi în luna noiembrie 1941. Aceștia erau transmisioniști, care au fost numiți să facă serviciul la poștă. În detașamentul lor erau vre-o 20 de oameni. Mai mare pe ei era un sub-ofițer. Românii erau înarmați cu arme, mergeau în căruțe, la care înhămau cai. Se poate spune, că se purtau liniștit, își căutau de treaba lor, numai că luau găini de pe la oameni. În această privință ei se comportau ca țiganii. Nu plăteau nici odată. Nemții la fel luau păsări, cînd au trecut prin sat, însă în așa caz neamțul întotdeauna neapărat îi întindea gospodinei mărci, iar românul, cînd lua găina, spunea numai două cuvinte: ”Spasiba, hazeaika!”. Trebuie să spun, că nemții îi disprețuiau fățiș pe aliații lor și îi considerau de soldați fără valoare. Chiar a avut loc un asemenea caz: o bătrînică de pe loc s-a jeluit unui neamț, că un român a luat de la ea găini și nu i-a plătit, apoi neamțul i-a dat aliatului drept peste moacă. Însă acela totuna nu a dat banii. Bătaia a mers în loc de plată. Mergeau vorbe și despre aceea, cum că sub-ofițerul îi bătea pe soldații săi.

În vecinătate, în casa familiei Cernyș (ei au plecat încă pînă la sosirea nemților) s-a așezat cu traiul o familie sosită din Evpatoria. Ei aveau un băiat, cam de vîrsta mea, Yura Litvinenko, un băiat foarte obraznic și îndrăzneț. În casa lor stătea un român pe nume Costea, un flăcău înalt, iubea el să cînte un cîntec: ”Mamalîga, moloko, România daleko!/ Mamalîga, cașa, vsia Rossia – nașa!” („Mămăligă, lapte, România-i departe!/ Mămăligă, cașă, toată Rusia-i a noastră!”). Yurka Litvinenko îi răspundea: ”Costea, tu nu cînta așa, c-apoi nici România n-o s-o mai vezi!” Iar acela striga: ”Ah, mucosule!” Și îl bătea peste cușmă, chiar față de mine. Cușma tocmai îi zbura lui Yurka de pe cap.

Apoi, undeva pe la mijlocul anului 1942 a venit și rîndul meu să pasc oile. Mama m-a sculat mai diminecioară, că să nu zică lumea că sîntem niște somnoroși. Cum numai s-a zorit de ziuă, m-am pornit spre oi, însă nu m-am dus pe de-a dreptul, prin grădini, ci pe uliță. M-am îndepărtat de casa mea cu vre-o 500 de metri, iar atunci taman începea nu știu ce sărbătoare la români. Românii au scos afară mese, la care stăteau vre-o 12 sau 15 oameni, au ocupat întreaga uliță. Deja se luminase de ziuă, cu toate că soarele încă nu răsărise. Îmi mai rămîneau vre-o 15-20 de metri pînă la ei. Cînd colo, văd: românii peste mese încep să se tragă de piept. Ce-o mai fi și asta, mă întreb, ce s-a întîmplat? Cînd m-am apropiat de ei, au încetat să se împingă, și s-au așezat pe la mese. Trec pe lîngă ei. Iar între masă și peretele casei rămăsese loc de trecere nu mai mult de doi sau trei metri. Numai am trecut, de-acum mă îndepărtasem cu vre-o 15-20 de metri de la ei, cînd prin partea dreaptă pe la vre-o 20 de cm de capul meu a zburat un pahar și a căzut înaintea mea, însă nu s-a spart. Atunci eu mă întorc, mă uit, românii nu mai stau la mese, ci în picioare, iar subofițerul mă chiamă la el cu degetul. Adică, vină încoace. Mă apropii de ei, mă uit: toți îs beți, pe mese – băutură și mîncare, iar alături stăteau pistoalele. Și românul cel mai mare peste ei într-o rusă stricată mă întreabă, cîți ani am. Cu toate că împlinisem paisprezece, le-am spus că am doar treisprezece ani. Și atunci el a sărit asupra mea: ”Ai de-acum atîțea ani, ai trecut pe alături, și nu ai spus ”Bună dimineața?!” Însă eu am răspuns, că i-am salutat, însă ei se întindeau unul pe altul și puteau să nu fi auzit. Sub-ofițerul a înlemnit, și a început să întrebe ceva pe ai săi în românește. Probabil, întreba, dacă a auzit cineva salutul meu. Aceia stau și tac, și numai cînd a doua oară el i-a întrebat același lucru unul din ei, spre norocul meu, a spus că a auzit cuvintele mele. De fapt, însă, eu nu spusesem nimic. Însă răspunsul acela m-a salvat. Atunci comandantul ia pistolul cu mîna stîngă și îl pune în partea dreaptă. Eu, desigur, m-am speriat, am crezut că acuș va începe să împuște. O clipă groaznică, se uită în ochii mei, ce am să fac. Eu îi urmăram mînile. Pînă la urmă mi-a dat drumul, Slavă Domnului!

2. Șoyhet Abram Efimovici
(născut în decembrie 1923 în o. Berșad, regiunea Vinnița, RSS Ucraineană)
http://iremember.ru/pulemetchiki/shoykhet-abram-efimovich/stranitsa-3.html
shoyhet

– V-a fost greu să vă întoarceți în orașul natal, pustiit de război?

A. Ș. – Multe lucruri m-au zguduit. Am aflat despre soarta tatei. El a nimerit în ghetoul din Berșad, care se afla în zona de ocupație românească a regiunii Vinnița. Pe evreii din satele din împrejurimi românii i-au împușcat, iar pe cei din Berșad doar îi sleiau de puteri prin înfometare și muncă silnică. Cei ce au supraviețuit mi-au povestit, că în luna octombrie 1943 românii, răzbunîndu-se pentru că evreii din ghetou i-au ajutat pe partizani, au luat ostatici 300 de oameni, dintre care 130 de evrei au fost împușcați a doua zi. Iar a doua parte a ostaticilor, 170 de oameni, printre ei era și tatăl meu, au fost împușcați pe 7/3/1944, cu o săptămînă înainte de eliberarea orașului de către unitățile Armatei Roșii. Am început să-mi caut rudele, și am descoperit, că aproape toți au fost uciși. În viață au rămas doar doi verișori, care s-au întors invalizi de pe front – Motel Șoyhet și Rafail Kilimnik.

Au mai trecut încă cîțiva ani, s-au întors din armată aproape toți consătenii supraviețuiți. Pînă la război pe strada noastră 1 Mai aveam echipa noastră de fotbal, iar pe strada vecină era echipa adversară. Și odată am hotărît să ne adunăm noi, ”foștii fotbaliști”. Iar cînd ne-am întîlnit, ne-a cuprins groaza de la tabloul văzut. Din toți colegii noștri de echipă, am rămas în viață cinci oameni, toți invalizi răniți: fostul căpitan de infanterie Sanea Faynberg, sergentul Yașa Kreymer, fostul locotenent major Mișa Fyșkys, Șyka Winthfield, și eu… Restul tovarășilor și sămașilor noștri de pe cele două ulițe au murit pe front. Și doar atunci mi-am dat seama definitiv, cît de cumplit a cosit războiul generația mea.

3. Mihailova (Gridasova) Nina Fedoseevna
(născută pe 29 decembrie 1929 în s. Zelenoie, raionul Novotroițkii, regiunea Zaporojie, RSS Ucraineană)
http://iremember.ru/grazhdanskie/mikhaylova-gridasova-nina-fedoseevna.html
mihailova

În primăvara anului 1942 tot tineretul din sat a fost mînat la muncă în Germania, prin case rămăseseră doar bătrînii și copiii. Din fericire, de fratele meu nu s-au atins, el era născut în septembrie, și nu corespundea după vîrstă.

Cînd în 1943 linia frontului a început să se apropie de satul nostru, prin el s-au retras românii. Ei au început să cotrobăiască prin ogrăzi: prin toate poiețile și șoproanele. Pe șes pășteau oile: ei le prindeau și le luau cu dînșii. În aceeași noapte pe lîngă satul nostru a trecut infanteria sovietică. Doamne, cîtă bucurie era, noi toți am ieșit la drum și scoteam de mîncare, care și ce avea. Îi hrăneam pe soldați, sărmanii băieți, toți erau zdrențuroși, sleiți de puteri. Erau foarte murdari, se bucurau și de o bucățică de pîne.

4. Koniveț Semion Fiodorovici
(născut pe 22 februarie 1926 în s. Yastrebovo, raionul Ak-Mecet, RASS Crimeea)
http://iremember.ru/svyazisti/konivets-semen-fedorovich.html
konivetc

În toamna anului 1941 la noi în sat au venit românii. Ei erau foarte mulți, la noi în ogradă stătea grîul îngrădit, și mama îmi spune: ”Feciorașule, du-te acolo, vezi, ca românii să nu ieie grîu, că de altfel nu vom avea ce mînca”. Cum numai m-am apropiat, m-a văzut un român și pe loc m-a alungat de acolo cu un picior în fund. M-a lovit atît de tare, vrăjmașul, încît s-a umflat totul, bunica mai apoi m-a lecuit multă vreme, pînă la urmă totul a trecut. Iar nemții la noi nu s-au arătat deloc, ei au urmat mai departe, spre Sevastopol. Dar prin părțile noastre românii scotoceau peste tot, tot timpul, ticăloșii, furau găini, și de-ale gurii șterpeleau toate celea. O habă de vreme eu am hoinărit prin sat, iar apoi starostele pe nume Gurgi a adunat tineretul, și noi am început să arăm cîmpurile cu vacile, și să îndeplinim alte lucrări. Iar mai pe urmă nemții au organizat o razie, în care a nimerit și un văr de-al meu – ocupanții îmblau cu camioanele prin sate și prindeau tineri pentru a-i trimite în Germania. Iar eu am rămas, pe mine nu m-au luat, eu eram în cîmp cu prietenul meu Kolea Panyko, boroneam pămîntul cu caii. Și eu am văzut, cum spre Belyaus au trecut camioanele, încărcate cu tineri din satele apropiate, mai departe, se vede treaba, au mers spre Evpatoria. Mai tîrziu am aflat, că toți acești băieți au fost încărcați pe un vapor în Sevastopol, el a fost bombardat undeva, și corabia cu tovarășii noștri s-a scufundat.

5. Polovinka Grigorii Nikolaevici
(născut pe 20 mai 1925 în s. Afanasievka, raionul Pereșcepinsk, regiunea Dnepropetrovsk, RSS Ucraineană)
http://iremember.ru/svyazisti/polovinka-grigoriy-nikolaevich/stranitsa-2.html
polovinka

A sosit anul 1942. Iar am fost trimiși să săpăm tranșee. Dar care tranșee: ne-au dat hîrlețe, numai am început a săpa, că au și început să explodeze obuze, noi am aruncat toate cele și tiva în sat, unde în aceeași seară au intrat nemții. Ce-i drept, asta noi așa credeam, că erau nemți. Ei imediat au început să înhațe găini de la bunica, să caute de mîncare, au tăiat porcul cu cuțitul. Iar apoi, abia a doua zi, noi am aflat că aceștia erau români. Noi pe ei nu i-am văzut – nici pe români, nici pe nemți, nici pe italieni. Ce-mi rămînea de făcut: trebuia să plec acasă. Cîte zile am mers împreună cu un prieten de-al meu, nu știu. În sat la noi era doar un neamț-comandant, mai mult nici țipenie, nici soldați, nici polițai. Ne cheamă la el deja nu președintele kolhozului, dar starostele numit de comandant, care a devenit un țăran pe nume Solomka, el era cel mai nemulțumit de puterea sovietică (cînd ai noștri au eliberat definitiv satul, el a primit 10 ani de lagăr).

6. Serdyukova Maria Gavrilovna
(născută pe 24 octombrie 1927 în cătunul Goncearovka, raionul Okteabrskii, regiunea Stalingrad, RSSF Rusă)
http://iremember.ru/mediki/serdiukova-mariya-gavrilovna.html
serdyukova

În curînd în urma nemților au apărut și românii, care se comportau, sincer vorbind, destul de obraznic. Nemții ne jeleau, căci vedeau, cît de săraci sîntem. La noi în casă nu s-a așezat cu traiul nimeni, căci familia era mare, casa era dintr-o cameră, în care se afla cuptorul, toți dormeau pe podea în paie. Părinții, șase copii, iar pe de-asupra încă și sora mamei vitrege a venit în evacuație împreună cu patru copii. La noi în casă nici să te întorci nu aveai unde. La începutul toamnei anului 1942 vremea s-a răcit brusc, toți nemții s-au cărăbănit la Stalingrad, unde și și-au găsit nașul.

În sat au rămas numai românii. Găinile le-au mîncat încă nemții, prin ogrăzi dacă mai vedeai vre-o una. Porcii și vacile la fel le-au tăiat. Nemții și românii au curățat totul chiar în pimele săptămîni de ocupație. Au organizat un abator chiar sub cerul liber, iar noi stăteam alături flămînzi și ne uitam la ei.

7. Honițkii Feoctist Macarovici
(născut pe 22 iulie 1923 în s. Mihailovka, jud. Cetatea Albă, România)
http://iremember.ru/svyazisti/khonitskiy-feoktist-makarovich.html
honickiy

În 1940 la noi [în Basarabia] au intrat trupele sovietice. Pe atunci eu deja munceam la un neamț, care era căsătorit cu o verișoară de-a mamei. El era un specialist minunat. M-a angajat calfă la el. Împreună cu el produceam și turnam în sticle citro și limonadă. Cînd pe drum treceau trupele rusești, era o arșiță strașnică. Noi scoteam lăzi cu apă la marginea drumului, ca ei să poată bea. Ce mi s-a întipărit în minte: cu toate că toți soldați erau îmbrăcați în tunici, mulți dintre ei purtau mantalele în bandulieră. Eu eram un puștan încă, îmi era interesant. Românii își luau tălpășița și luau cu ei totul de ce se puteau atinge. Luau animale, oi. Însă sovieticii au parașutat la Dunăre un desant din avioane de transport. În zona orașului Chilia i-au oprit pe români. Au început să-i întrebe, de aunde au luat vacile. I-au dezarmat și au trimis animalele înapoi. Iată așa au eliberat Basarabia.

8. Nikolaeva (Beliaeva) Basea Ivanovna
(născută pe 5 august 1930 în s. Donuzlav, raionul Ak-Șeyh, RASS Crimeea)
http://iremember.ru/grazhdanskie/nikolaeva-belyaeva-basya-ivanovna.html
nikolaeva

Pe 22 iunie 1941 la radio au anunțat despre începerea Marelui Război pentru Apărarea Patriei. În toamna anului 1941 au venit românii. Ei luau de prin ogrăzi găini și animale. Nemții s-au arătat numai din treacăt. Garnizoana dușmanilor s-a încartiruit în Ak-Șeyh. În curînd au început arestările în masă a evreilor. Ei erau încărcați în camioane, ca animalele, și împușcați. Acești nefericiți erau duși după dîmbul, pe care se afla farul. Un unchi de-al meu la fel a fost împușcat, el lucra în NKVD.

9. Poleakova Inna Mihailovna
(născută pe 20 februarie 1929 în Crimeea)
http://iremember.ru/grazhdanskie/polyakova-inna-mikhaylovna/stranitsa-2.html
polyakova

A. N. – Cînd în regiunea voastră au apărut nemții, ce atitudine aveați față de ei?

I. M. – Aș zice, că toți aveau frică de ei.
Însă, știți, nemți erau de tot felul. Erau fasciști-călăi – ei făceau numai ceea ce le trăsnea prin cap. Ei puteau să între în casă și să te alunge afară, chiar să-ți deie și un ghiont în spate. De aceea tata îmi spunea întotdeauna: ”Ține-ți limba după dinți, nu te indigna”.

Și în armata germană mai erau cehi, polonezi, chiar și români. Apoi cehii se comportau bine cu noi, iar polonezii ne urau. Iar românii sînt niște hoți. Iată, tu poți să stai așezat pe scaun, iar ei vor fura și scaunul de sub tine.

10. Frolov Alexei Afanaseievici
(născut pe 26 martie 1926 în s. Angara (acum Perevalnoie), raionul Simferopol, RASS Crimeea)
http://iremember.ru/partizani/frolov-aleksey-afanasevich/stranitsa-2.html
frolov

Nemții au apărut la noi pe la începutul lunii noiembrie 1941. Noi pe atunci ședeam prin peșterile din împrejurimi, mai ales în Kizyl-Koba, unde s-a ascuns întreg satul. De acolo noi vedeam ca în palmă șoseaua, care trecea la trei kilometri depărtare de peșteră. Țin bine minte, cum sub ochii mei se retrăgeau trupele sovietice și pe șosea explodau obuzele. Cînd atacul artileriei s-a terminat, noi am ieșit din peșteră și ne-am pornit spre casă, nu am înconjurat, ci ne-am pornit de-a dreptul, prin cîmp. Pe marginea drumului hoinăreau caii abandonați și peste tot se tăvăleau căruțe răsturnate și distruse. Toate acestea erau atît de necesare în gospodăria țărănească. Atît de multe, și toate erau aruncate!

Iar apoi s-au întîmplat următoarele: printre plopii enormi, înalți 20 sau poate chiar și 25 de metri, s-a ascuns o baterie de artilerie. Artileriștii au deschis un tir puternic asupra dușmanului, care apăruse din partea satului Dobroie (pînă în 1945 se chema Mamut-Sultan). Noi vedeam, cum obuzele explodau pe șosea. Cînd plecam din peșteri, asupra noastră zburau avioanele ”Messerschmitt”. Oamenii mergeau, iar aviatorii se lăsau atît de jos, încît simțeam cum aerul ne bătea în spate.

Am ajuns noi acasă. Apoi au apărut nemții. Cu zîmbete zeflemitoare pe buze ei hoinăreau printre tehnica sovietică abandonată. În urma lor au sosit românii. Aceia îndată au început să jefuiască în sat. Puneau mîna pe tot ce stătea fără supraveghere, și ce nu era bătut în cuie. În sat nu era nici un om, care s-ar fi bucurat de venirea vrăjmașilor.

În curînd a fost ales starostele. Autoritățile de ocupație cereau ca cineva să fie ales amenințînd literalmente cu pistolul, pentru că nimeni nu vroia să între în asemenea funcție. Drept răspuns la rezistență au început împușcările. Oamenii trăiau cu frica în sîn, însă pe ilegalistul Anatolii nu l-au predat. El a apărut în Perevalny nu cu mult timp înainte de apariția nemților. Numele lui de familie nu mi-l amintesc.

11. Vasilieva (Onișcenko) Anna Petrovna
(născută pe 21 septembrie 1926 în o. Evpatoria, RASS Crimeea)
http://iremember.ru/grazhdanskie/vasileva-onischenko-anna-petrovna.html
vasilieva

Un timp oarecare am locuit la unchiul Serioja. Apoi el ne-a aranjat într-o căsuță, în care am trăit pînă la eliberarea Crimeii. În școala din sat erau încartiruiți românii. Încă bine, că acolo unde stăteau, ei nu cauzau pagube și nu furau nimic. Însă în furgoane negre țigănești iubeau să umble prin satele și cătunele vecine. Luau de la oameni și gîște, și găini. Apoi la noi au fost încartiruiți și nemți. Ei au adunat toți locuitorii și au poruncit ca fiecare să predea cîte o vacă. Cine avea două vaci, se permitea să-i fie lăsată una. Și toate găinile să fie predate pentru întreținerea armatei germane. Dacă nu vom preda, vor începe executările. Ei, cum era să supraviețuim: eu am luat cinci găinușe și un cucoș, și le-am ascuns în pod. Altminteri, avea să suferim de foame. Pe celelalte le-au luat nemții. Nu după multă vreme ocupanții au plecat undeva. Din nou au apărut românii.

Înainte de eliberarea Crimeii doi români au hotărît să dezerteze. Însă au fost prinși în satul vecin și aduși în garjul kolhozului din Abrikosovka. Și au fost executați tot de tovarășii lor de arme. În afară de aceasta, de frica partizanilor, românii au mînat în garaj tineretul din împrejurimi și-i țineau acolo în calitate de ostatici. Îi amenințau cu împușcarea. Nemții au aflat despre aceasta, au venit și pentru samovolnicie și lașitate i-au împușcat pe căpeteniile românilor, iar ostaticilor le-au dat drumul acasă.

Abrikosovka a fost eliberată în aprilie 1944.

Anunțuri

7 gânduri despre „SOLDAȚII ROMÂNI PE TERITORIILE SOVIETICE OCUPATE ÎN AMINTIRILE UNOR CIVILI

  1. Ruşii se purtau în satele româneşti absolut la fel. În război nu e nici o deosebire în comportarea soldatului atunci cînd acesta nu are de mîncare. Aşa că nu trebuie să se dea vina aiurea pe o anumită armată.
    Iată, de pildă, tatei căruia i-a fost incendiată casa de katiuşele sovietice, doi soldaţi ruşi i-a luat fratelui mai mare căruţa în care se afla şi doi cai de o frumuseţe rară. Ne-a lăsat săraci lipiţi. Noroc de rude care ne-a mai dat cîte ceva, altfel eram muritori de foame.
    În „furgoane” ţigăneşti (adică căruţe cu coviltir), umblau ţiganii care fusese expulzaţi din România, iar nu românii. Or fi avut şi armata română căruţe, doar n-o să duci în spate armamentul şi rezervele pentru armată.
    Eu cred că această dihonie intrată în capul vecinilor noştri cum că tot românul fură este o poveste nenorocită introdusă cu bună ştiinţă în capul vecinilor noştri. Nu neg ca unii dintre ei să aibă asemenea preocupări urîte, dar a arunca acuzaţia aceasta nenorocită, e o pură infamie. De aceea nu mă miră decloc că românii se răzbunau destul de nemilos cu cei pe care îi întîlneau în cale, vinovat sau nevinovat.

  2. De cînd citesc materiale de pe saitul iremember.ru (de vre-o 2 ani, mă stărui să nu scăp nici un interviu nou), n-am întîlnit pe nimeni să spună ceva bun despre români, mai ales cei care au stat sub ocupație românească. Acum lasă fiecare să se gîndească: o fi vre-o întîmplare sau aceia aveau motive temeinice pentru a susține așa ceva?
    Se poate spune, că ”rușii” în România își luau înapoi ceea ce românii au furat de la ei acasă, se ”răzbunau” 😆
    De fapt, îmi amintesc, că a fost un caz, în care unul îi lăuda pe românii. Acesta era un fecior de popă, un grec, care spunea că românii deschideau din nou bisericile în Transnistria, iar pe tat-su l-au pus preot în nu mai țin minte ce oraș. Pe urmă toată familia lor a fugit în România, de acolo în Belgia și Canada.

  3. Nici nu mă aştept ca cineva de la est de Nistru să vorbească de bine de armata română, căci în timp de război cu un inamic încă neînvins, toată armata şi jandarmeria era cu ochii pe cei ce arfi putut sabota. Şi nu se poate zice că nu erau sabotori atunci. Însăşi propaganda rusă recunoştea infiltrarea partizanilor în spatele frontului. Zic armata, fiindcă în afară de ţigani şi evrei, ca civili nu au existat nimeni în afară de administraţie şi jandarmerie.

    Da, s-au adus multe materiale drept capturi de război, din acelea de uz public sau industrial în România, dar oare ruşii n-au făcut la fel. Ei ridicau strungurile din întreprinderi cu fundaţie cu tot, ca să nu mai vorbesc de obiectivele germane pe care le confiscau cu totul, în afară de obiectivele de pe teritoriul ocupat, aduse în ţară pentru necesităţi strategice în slujba efortului de război, obiective pe care le recunoscuse de altfel şi guvernatorul Transnistriei, Alexianu. Cu toate acestea Alexianu fusese iubit în Transnistrie de oamenii cinstiţi şi muncitori de care personal se îngrijea să aibă slujbe şi să fie bine aprovizionaţi. De la lichele nu ai la ce te aştepta, decît la injurii şi la minciuni.

    Dar la intrarea ruşilor pe teritoriul românesc, vreau să şe ştie că ei nu aveau nevoie să jefuiască populaţia sau pe proprietarii de magazine sau prăvălii, deşi se întîmpla cîteodată şi acest lucru, ei foloseau o metodă mult mai perfidă. Ei furau din averea ţării cu bani româneşti tipăriţi în URSS sau Bulgaria, producînd în ţară o inflaţie galopantă. De altfel ei nici nu se fereau. Pe bancnote scria clar că sunt bancnote de ocupaţie. În cîţiva ani inflaţia crescuse de cîteva sute de ori. Ţin minte că la un moment dat cu 100 de lei de abia puteai cumpăra o cutie de chibrituri. Ca ideie, înainte de venirea ruşilor salariul mediu era de 1000 – 1500 de lei.

    Cît priveşte pe cei de la est de Prut, ei sărmanii erau destul de speriaţi după cîte li se întîmplase pînă la reîntoarcerea românilor. Erau mai degrabă neutri. Mulţumiţi nu aveau de ce să fie, doar era efort de război care punea presiune pe toţi, alţii avînd şi morţi în familie.
    După război mentalitatea lor se adaptase la noile condiţii. Au avut grijă ruşii să le modeleze părerea şi să le insufle atitudini specifice faţă de prezenţa românilor în Basarabia, chiar dacă erau români (moldoveni), sau alogeni (ruşi, ucraineni, găgăuţi, bulgari. Fiecare avea cîte un „bunel” sau unchi care care avusese de suferit, măcar cu puţin, din partea românilor.

    • Da, s-au adus multe materiale drept capturi de război, din acelea de uz public sau industrial în România, dar oare ruşii n-au făcut la fel

      Da parcă voi la orice pas, cînd trebuie și cînd nu trebuie, accentuați că nu sînteți nici într-un caz ca rușii. De ce de fiecare dată ziceți că ”rușii au făcut la fel”? Apropo, primii au început românii și nemții, ”rușii” își luau doar ceea ce era furat de la ei și ceea ce li s-a distrus…

      Inflație galopantă? Lasă că v-a fost și bine, mai înainte. Nu știți nimic despre magazinele ”Transnistria”, în care se vindeau produse alimentare la prețuri reduse, rechiziționate din Uniunea Sovietică?

  4. Iura tată, Am recitit articolul tău, l-am analizat şi am decis să răspund de data asta la obiect:

    1) Numai Poleacova dintre toţi cei intervievaţi a spus că „românii sunt nişte hoţi”, afirmînd doar: „Iar românii sînt niște hoți. Iată, tu poți să stai așezat pe scaun, iar ei vor fura și scaunul de sub tine”, dar fără să aducă argumente.
    Pun pe seama limbii ruse sărăcia de sensuri a cuvintelor ce exprimă anumite activităţi, reprobabile în fond, calificîndu-le pe toate cu termenul generalizator de „hoţie”. Şi aici te bat cu armele d-tale. Căci iară ce spui tu, măi tată: „n-am întîlnit pe nimeni să spună ceva bun despre români, mai ales cei care au stat sub ocupație românească”, lăsînd să se înţeleagă că românii erau hoţi, samavolnici şi fără milă faţă de cei ocupaţi.

    2) Evident că românii nu se comportau atît de civilizat precum nemţii, de exemplu, una datorită educaţiei lor, s-o recunoaştem, superioară românilor şi ruşilor – deopotrivă, şi a doua datorită soldelor pe care le aveau nemţii faţă de români, care la ofiţeri era de vreo 5 ori mai mare, iar la soldaţi, nici nu se punea problema, românii aveau solda ZERO pe cînd soldaţii nemţi aveau şi ei ceva, doar Germania devenise stăpîna Europei şi-şi permitea orice, acolo unde călca picior de neamţ. Era absolut nevoie ca cu jertfa lor să cucerească lumea. Foamea nu face distincţie, te face să cauţi mîncare şi din piatră seacă. Şi nemţii luau păsări şi animale la fel ca şi românii numai că ei plăteau păsările, fiindcă aveau bani şi-şi permiteau să-şi dispreţuiască aliaţii, chiar şi pe cei mai angajaţi în război, precum românii, fapt care a făcut mai tîrziu să-şi atragă ura acestora şi nu au mai luptat după trecera Nistrului cu nici un fel de tragere de inimă

    3) A „fura” înseamnă a însuşi pe asuns un lucru care aparţine altcuiva. Mai are acest cuvînt şi alte sensuri figurative utilizate pe care nu le discut aici. A-şi însuşi cu forţa un lucru ce nu-ţi aparţine nu înseamnă furt decît în mod figurativ. Acest fapt ar însemna că furtul s-ar extinde de la a lua cu forţa un ac la a fura o ţară. Din acest punct de vedere Rusia s-ar situa în fruntea ţărilor imperialiste, iar ruşii ar fi socotiţi CEL MAI HOŢ NEAM DIN LUME.
    Îmi vine în minte o poveste a unui profesor de-al meu de Maşini Navale, care ne preda la un moment dat cursul de „Cazane (căldări) navale”, pe ruseşte „Sudovîe parovîie kotlî”. În 1944 apăruse în Galaţi soldaţii sovietici care se comportau precum văd că povestesc despre români cei din Krimeia. Povestea e aşa: Un maistru din Şantierul Naval îi spune unui muncitor să meargă în hala nu ştiu care, să desfacă lada care tocmai sosise din Germania cu un motor de barcă înăuntru şi să-l pregătească pentru a-l monta pe o şalupă care se construia în şantier. Se duce muncitorul nostru acolo şi la scurt timp se întoarce la maistru, zîmbind, aşa cum îi şade bine unui moldovean hîtru cum sunt cei din Galaţi şi-i spune maistrului:

    „Şefu’,
    Vezi colo pe fundul lăzii şi mai sus, chiar pe capac,
    este scris în limba rusă, CITO TAKOI, NIZNAI ŞI KAK !”

    Evident că motorul dispăruse din ladă. Au fuat ruşii motorul? După mine, evident că nu. Pur şi simplu ei îl luase ca pradă de război, chiar dacă îl luase pe ascuns. Deci situaţia s-a rezolvat în stil românesc, făcînd HAZ DE NECAZ ! Pune-i tîlharului sare pe coadă! Asta e legea războiului Iura dragă. Cine are puterea îşi ia ce vrea de la cel învins.
    Fii sigur că toate obiectivele pe care le adusese românii ca pradă de război de pe teritoriile cucerite au fost toate, dar absolut toate recuperate de sovietici după ce au intrat în România. Apoi, noii învingători au făcut şi ei cu ce au găsit util în România, absolut la fel cum au făcut românii cînd au administrat Transnistria. De exemplu, aveam două pacheboturi (nave de pasageri pentru Mediterana) – nişte bijuterii, nave de lux, „Transilvania” şi „Basarabia”, nave surori construite în 1938, prima a scăpat de furia rusului fiind într-un port în Turcia, iar cea de a doua, „Basarabia”, n-a mai scăpat, au luat-o ruşii drept captură de război. nu a mai înapoiat-o nici azi, deşi după pacea semnată la Paris în 1947 am fost nevoiţi să plătim o despăgubire de război mai mare de cît toţi aliaţii Germaniei, în plus, am contribuit substanţial cu armata la victoria împotriva Germaniei, lăsînd pe cîmpul de bătălie peste 250.000 de morţi, plus încă pe atîţia răniţi. Sunt acestea hoţii? După cum socot ruşii, da, după cum consider eu, nu, este pur şi simplu PRADĂ DE RĂZBOI. Aşa face orice învingător. Bez sjalitisea!

    4) Ştiu că aceste articole nu le scrii din inimă. Este un joc al propagandei, iar stăpînul, dacă nu contorsionezi lucrurile ca să fie căt mai eficentă propaganda, să o crezi şi tu pe jumătate, nu te plăteşte. FSB-ul nu doarme!

  5. – zici dumneata. Să înţeleg că părinţii mei, cărora le-au luat ruşii caii şi căruţa, furase de la ruşi ceva? Strîmbă judecată ai Iura! Mă uimeşti!
    Deosebirea dintre români şi ruşi în privinţa jafurilor era asta: Românii luau obiecte necesare efortului de război, aşa cum a recunoscut şi Alexianu, lucruri pe care ruşii le-au recuperat aproape în întregime cînd au năvălit la noi şi, ca „dobîndă”, au mai luat pe deasupra înzecit, alte bunuri sub diverse forme, inclusiv prin tipărire de bani româneşti de ocupaţie, iar după încheierea păcii am plătit o despăgubire de război uriaşă pe care am lichidat-o cu mari eforturi de abia în anul 1960, adică după 13 ani de la încheierea păcii. Un adevărat jaf colonial. Pentru o bucăţică de pîine sau ca să cumperi îmbrăcăminte sau încălţăminte, omul sărman trebuia să obţină cartelă, altfel trebuia să cerşeşti prin sate, ca să nu crăpi de foame, lucru care nu se întîmplase niciudată pînă atunci în România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s