EVALUAREA NIVELULUI DEZVOLTĂRII ECONOMICE A BASARABIEI ȘI A TRANSNISTRIEI CĂTRE 28 IUNIE 1940. PARTEA II

Continuare. Partea I se găsește aici

Precum putem vedea, politica guvernului regal și a monopoliilor românești puneau piedică procesului firesc de dezvoltare a activității industriale în condițiile social-economice, în care se afla Basarabia în perioada interbelică. Ea suprima nu doar germenii noi în dezvoltarea industriei, dar și aceea ce a fost creat mai înainte. De aceea este destul de firesc, că spre sfîrșitul anilor 1930 potențialul industrial al Basarabiei era neînsemnat, alcătuit în mare parte din întreprinderi mici, semimeșteșugărești, slab înzestrate din punct de vedere tehnic. Chiar și acele 196 din ele, inventariate în 1937 și considerate de către statistică ca fiind mari, în realitate erau, de obicei, mici. Puterea totală a motoarelor lor ajungea abia la 13 mii de cai-putere, adică în mediu cîte 66,3 cai-putere (circa 49 kW) pentru o întreprindere. La fiecare din ele munceau în mediu cîte 18 muncitori( Anuarul statistic al României. 1937 și 1938. Buc., 1938, p. 460). Aceste cifre vorbesc de la sine. Desigur, erau cîteva întreprinderi, ca fabrica de tutun din Chișinău, fabricile de zahăr și de ulei din Bălți, unde munceau cîte cîteva sute de oameni. Însă nu ele aveau importanța hotărîtoare.

Parametrii de producție a întreprinderilor industriale limitau, făceau să fie imposibilă implementarea tehnologiilor și tehnicii progresiste. Astfel, în vinificație 3/4 din strugurii-marfă erau prelucrați în mod arhaic în cele peste 200 de mii de gospodării țărănești și doar 1/4 – în gospodăriile didactico-experimentale și ale moșierilor. Însă și aici baza productivă era slabă, incluzînd doar două prese mecanizate și cîteva prese cu acțiune continuă. Alte ramuri ale industriei alimentare, ca cea a uleiului, de cofetărie și altele la fel erau reprezentate de procese de producere mici și primitive din punct de vedere tehnic. De pildă, industria pielăriei avea utilaj uzat, și aici predomina munca manuală. Industria construcțiilor se afla într-o stare încă și mai proastă. Aici la fel predomina munca manuală istovitoare. Chiar și cele mai simple mecanisme și dispozitive se foloseau foarte rar( Молдавия в великой семье Советского Союза. Chișinău, 1941, p. 82, 90-91).

Un indicator important al nivelului de dezvoltare al forțelor de producție și mai ales în industrie este producerea și consumul energiei electrice. Situația economică generală din Basarabia, precum a fost arătat mai sus, de asemenea nu contribuia nici dezvoltării electroenergeticii. De aceea nu este întîmplător, că în Basarabia producerea energiei electrice era neînsemnată. Astfel, în Chișinău în 1925 au fost produși doar 4,47 mln de kW-oră. În următorul deceniu ea a crescut doar cu 6,7%, în timp ce, de pildă, în Galați a crescut cu 572,3%, în București – cu 238,2%, în Cernăuți – cu 34,6%, în Iași – cu peste 101%. Iar producerea ei pe cap de locuitor în Chișinău, care era al doilea oraș din România după numărul locuitorilor, era de aproape 2 ori mai puțină, decît în celelalte centre ale provinciilor menționate mai sus și de 5 ori mai puțină, decît în București( Enciclopedia Română. III, p. 1036. Calculele au fost efectuate de către autor). Este destul de firesc, că un asemenea volum modest de producție a energiei electrice frîna dezvoltarea industriei în ținut.

Din cauza lipsei unei industrii dezvoltate în Basarabia erau destul de răspîndite meșteșugurile. O mare parte din mărfurile mărunte, așa ca încălțămintea, articolele de pielărie, de tricotaj, de metal, mobila ș. a. erau produse de forțele meșteșugarilor( AOSPRM (Arhiva organizațiilor social-politice din Republica Moldova), F. 51, inv. 1, dos. 41, fila 54).

Analizînd în general starea potențialului industrial al Basarabiei către sfîrșitul anilor 1930, nu putem să nu cădem de acord cu specialiștii, cu concuziile lor competente despre faptul, că în industrie predomina mica producție, că întreprinderile în marea lor majoritate erau meșteșugărești și semimeșteșugărești, fiind slab înzestrate din punct de vedere tehnic și cu un număr mic de muncitori( ANRM, F. 3021, inv. 5, dos. 155, fila 31; AOSPRM, F. 51, inv. 1, dos. 48, file 42, 124).

Însăși industria în fabricația produsului total în ținut ocupa un loc neînsemnat. În condițiile acelea ea nici pe departe nu întrebuința toate capacitățile sale potențiale. Desprea aceasta mărturisește statistica, precum și rapoartele structurilor de resort. Astfel, în unul din buletinele din anul 1938 a camerelor de comerț și industrie se menționa, că ”micșorarea producției industriale în Basarabia blochează prelucrarea materiei prime locale, și ca urmare provincia noastră se transformă într-o colonie pentru industria celeilalte părți a țării”, avînd în vedere România de atunci( ANRM, F. 1127, inv. 1, dos. 71, fila 244). Decăderea industriei basarabene, scăderea nivelului ei în produsul social era menționată de asemenea și de alte persoane oficiale în cercetările lor monografice( N. P. Arcadian. Industrializarea României. Ed. 2. Buc., 1936, p. 150; V. N. Madgearu; Evoluția economiei românești după războiul mondial. Buc., 1940, p. 143 etc. Neîncetat se reducea ponderea Basarabiei în producția industrială a României de atunci. Dacă în 1919 ea alcătuia după numărul de întreprinderi 9%, investițiilor de capital – 6%, înzestrare energetică – 3%, personalul productiv – 3%, sinecostul materiei prime – 4%, al combustibilului – 3%, al producției – 4%, atunci în 1937 acești indicatori alcătuiau respectiv 5,7%, 1,6%, 1,5%, 2,8%, 1,4%, 2,3%( Anuarul statistic al României. 1922, p. 202-203; 1937 și 1938, p. 460-461).

Deloc ușoare erau și condițiile sociale ale vieții oamenilor încadrați în industrie. La multe întreprinderi ziua de muncă dura cîte 12-14 ore și mai mult. Lipsea o cuvenită tehnică a securității muncii, normele sanitare se încălcau la tot pasul. Stagnarea, ba chiar și reducerea producției, concurența aprigă intensificau exploatarea muncitorilor. Șomajul domina, mai ales în anii crizei. De pildă, în anul 1937 salariul real al unui muncitor din Chișinău era cu 60% mai mic decît nivelul lui din 1913( История Молдавской СССР с древнейших времен до наших дней. Chișinău, 1982, p. 320). Se intensifica procesul de ruinare a meșteșugarilor. Condițiile de trai ale muncitorilor erau mizerabile. Toate acestea agravau situația maselor muncii, provoca înrăutățirea nivelului lor de trai.

Cu totul în alte condiții social-economice și politice în perioada interbelică se dezvolta economia, inclusiv industria Republicii Moldovenești, situate pe malul stîng al Nistrului. Războiul imperialist, iar apoi cel civil, situația de pe front au avut o influență negativă asupra industriei, care ocupa un loc neînsemnat în economia acestei regiuni. În anul economic 1923-24, către sfîrșitul perioadei de reconstrucție, aici se numărau doar 18 întreprinderi mici, atrbuite industriei de fabrici și uzine, în care munceau 350 de munitori, sau în mediu aproape cîte 20 de oameni în fiecare. În afară de acestea mai existau încă 1197 de mici ateliere meșteșugărești și semimeșteșugărești, unde munceau 2405 oameni( Экономические очерки союзных и автономных республик. Moscova-Leningrad, 1926. p. 170). Precum putem vedea, marea majoritate a industrei era mică, împrăștiată.

În perioada următoare, mai ales începînd cu sfîrșitul anilor 1920 și pe parcursul anilor 1930 în URSS, inclusiv în republicile ei a fost înfăptuită industrializarea accelerată. Bineînțeles, acest proces a cuprins și Republica Autonomă Moldovenească. Pentru întreaga țară sarcina principală în decursul industrializării era dezvoltarea producției mijloacelor de producere și crearea industriei construcției de mașini naționale. Pe acesta bază se asigura trecerea întregii economii pe făgașul marii industrii mecanizate. În RASS Moldovenească, avînd în vedere diviziunea unională a muncii, a prezenței și perspectivelor de creștere a bazei locale de materie primă se prezentau cele mai favorabile condiții pentru dezvoltarea ramurilor industriei alimentare, și în primul rînd a industriei conservelor și a vinificației, precum și a industriei ușoară și a construcțiilor.

În cincinalul de la hotarul anilor 1920-30 au fost făcuți pași semnificativi pentru crearea bazelor solide a industriei alimentare și ale altor ramuri. În anul 1930 la Tiraspol s-a terminat construcția celei mai mari fabrici de conserve din republică, ”Tkacenko”, și a fost înălțată o fabrică asemănătoare, ”Mikoian”, în s. Hlinaia, raionul Slobozia. În același cincinal, în afară de întreprinderi de conserve, de ulei și alte fabrici de prelucrare a producției agricole au fost ridicate de asemenea și cîteva uzine pentru producerea materialelor de construcții, fabrica de prelucrare a lemnului din Tiraspol ș. a.

Noile construcții erau însoțite de extinderea, reconstruirea și reamenajarea întreprinderilor vechi. De pildă, la Tiraspol pe baza atelierelor mecanice semimeșteșugărești a fost creată o uzină mecanică.

Dezvoltarea intensivă a industriei în republică avea loc în strînsă legătură cu industrializarea întregii țări. În mare măsură ea a fost înfăptuită din contul mijloacelor bugetare ale Ucrainei și al bugetului unional.

Politica de stat, realizată în corespundere cu doctrina construirii socialismului în URSS, prevedea lichidarea înapoierii economice și culturale a republicilor și regiunilor naționale. Această idee și-a găsit reflectarea și în rezoluția congresului al XVII-lea al partidului (1934), care a examinat sarcinile principale ale celui de-al doilea cincinal (1933-1937) în industrie. Din această cauză s-a mărit finanțarea acestei ramuri. Dacă investițiile de capital în industria RASSM în anii 1929-1932, cuprinzînd și al IV-lea trimestru al a. 1928, au fost de 0,71 mln de ruble, sau erau de 89 de ori mai mari, decît în întreg deceniul precedent, atunci în anii 1933-1937 ele au crescut pînă la 3,31 mln de ruble, sau s-au mărit în comparație cu cincinalul precedent de 4,7 ori. Finanțarea a rămas la fel de dinamică și în anii următori pînă la începutul războiului( vezi: Народное хозяйство Молдавской СССР в 1960 г., Chișinău, 1961, p. 186). Aceasta a permis să se construiască pînă la sfîrșitul anilor 1930 un șir de întreprinderi noi, precum și să fie reconstruite și lărgite cele deja active. Au fost date în exploatare și au început să aibă un rol important în producerea industrială a republicii centrala termoelectrică de la Tiraspol, precum și un șir de centrale electrice mai mici, fabricile de vin din Grigoriopol, Dubăsari, Speia, Tiraspol și Trigrad, precum și fabrica de tutun din Dubăsari și fabrica de cărămizi și țiglă din Andriașevka Nouă ș. a.

În această perioadă pe baza primelor rezultate ale industrializării țării avea loc reamenajarea și extinderea tehnică intensivă a întreprinderilor vechi. În RASSM, ca și în toată țara, aceasta era lozinca zilei. În serviciul industrializării au fost puse toate resursele, nu doar mijloacele materiale de care se dispunea, dar și întreaga forță a aparatului de propagandă. Multe greutăți și lipsuri personale, legate de industrializarea accelerată și care necesitau de multe resurse și sacrificii, cedau în fața apelurilor la muncă fruntașă, care promiteau o viață mai bună și chemau spre viitorul luminos.

Anume în anii 1930 toate întreprinderile principale au fost reînzestrate cu cea mai nouă pentru acel moment tehnică. Astfel, de pildă, în industria conservelor au fost puse la punct procese de producție cu un înalt grad de mecanizare. Fierberea pastei de roșii, pregătirea sucurilor din fructe și legume se efectua pe linii mecanizate, iar fabricarea cutiilor din tinichea și închiderea lor se înfăptuia pe linii automatizate. Fabrica de conserve ”1 Mai” în 1936 a fost dotată cu o nouă linie cu un transportor hidraulic pentru spălarea legumelor, precum și cu o linie de fierbere continuă a pastei de roșii. În anul următor aici a fost instalată prima linie mecanizată din țară pentru fabricarea sucurilor din roșii și prima în URSS secție de congelare a fructelor și legumelor. Un ajutor permanent în perfecționarea procesului de producere, de pregătire a cadrelor era acordat de specialiștii din institutul de cercetare în domeniul industriei alimentare din Moscova, de la fabrica de conserve din Simferopol ș. a.

De asemenea erau reînzestrate din punct de vedere tehnic și alte întreprinderi ale industriei alimentare – fabrica de conserve ”Tkacenko”, combinatul de fructe și fabrica de macaroane din Tiraspol, fabrica de zahăr din Rîbnița, fabricile de vin ș. a.( К. В. Стратиевский. Социалистическая реконструкция и развитие промышленности и сельского хозяйства МАССР (1926-1937), Chișinău, 1974. p. 228). Industria conservelor și a vinificației din RASSM au căpătat o importanță de nivel unional. Reconstrucția tehnică a cuprins și întreprinderile de producere a materialelor de construcții, care erau mecanizate și înzestrate cu utilaj și tehnologii moderne – cuptoare Hoffman, excavatoare puternice, elevatoare ș. a.

Anume spre reconstrucția, valorificarea întreprinderilor existente și exploatarea maximală a tehnicii noi erau îndreptate principalele investiții capitale ale statului și eforturile personalului productiv. Precum mărturisesc documentele oficiale, către începutul anilor 1940 fabricile de conserve, fabrica de pîne din Tiraspol erau înzestrate conform ultimului cuvînt al tehnicii, iar 6 fabrici mecanizate de vin, 5 fabrici mecanizate de ulei, fabrica de zahăr din Rîbnița, 14 fabrici mecanizate de cărămizi, țiglă și var ș. a. erau înzestrate bine cu utilaj tehnic( AOSPRM, F. 51, inv. 1, dos. 41, fila 52).

A crescut considerabil către această vreme și înzestrarea energetică a industriei. Puterea totală a motoarelor acționate în marea industrie a RASSM către sfîrșitul anului 1938 a ajuns la 10,1 mii de kW față de cei 3,5 mii de kW din 1933. S-a mărit și volumul energiei electrice produse. În această perioadă producția ei a crescut de la 5,9 mln la 19 mln de kW-oră( Народне господарство УРСР. Статистичний довiдник. Державне видавництво полiтичноi лiтератури при РНК УРСР. 1940, p. 148, 164).

Menționînd procesele pozitive în dezvoltarea industriei în Republica Autonomă Moldovenească, nu putem trece sub tăcere faptul, că statul avea grijă în primul rînd de industrie, lăsînd rezolvarea problemelor sociale pe planul al doilea. Realizările în industrie contrastau la tot pasul cu condițiile rele de trai ale oamenilor simpli. Încordîndu-și eforturile, statul îndrepta maximumul mijloacelor pentru a rezolva problemele industrializării, iar pentru asigurarea nivelului de trai al populației rămînea foarte puțin. De aceea, necătînd la schimbările spre o latură pozitivă, acest nivel rămînea totuși nu prea înalt. Și acest fapt nu se ascundea, iar această situație era considerată vremelnică. Se construiau foarte puține locuințe confortabile, muncitorii cu familiile lor trăiau, de obicei, în cămine, în înghesuială. Îmbrăcămintea și hrana lor erau modeste, salariile – la fel. Destul de slab dezvoltată era și infrastructura. În schimb toți aveau un loc de muncă și o speranță într-un viitor mai bun.

După formarea republicii unionale moldovenești în componența ei a întrat acea parte a fostei RASSM, pe teritoriul căreia se afla mai mult de jumătate din potențialul inustrial al autonomiei. Cel mai bogat în întreprinderi industriale era raionul Tiraspol. Către sfîrșitul anului 1940 în această zonă, întrată în componența RSSM, se numărau 1232 de întreprinderi, în care activau 8922 de muncitori (numărul mediu anual) și se fabrica producție pentru suma de peste 102,2 mln de ruble (în prețurile a. 1926/27). Din ele 110 întreprinderi erau atribuite marii industrii, în fiecare din aceste întreprinderi în mediu lucrau cîte 55 de muncitori. În aceste 110 întreprinderi activau circa 68% din numărul total de muncitori, se fabrica aproape 77% din producția globală, valoarea fondurilor lor productive ajungea la 90%, inclusiv la întreprinderile ramurii alimentare respectiv 80, 85 și 88%, a materialelor de construcții – 96, 93 și 99%, a energiei electrice – 93, 99 și 80%, a prelucrării metalelor – 38, 44 și 63%, a industriei ușoare – 75, 75 și 78%( В. И. Царанов. По пути индустриализации. Chișinău, 1975, p. 27-29). Deci, putem vedea, că marea producție după indicatorii principali ocupa un loc absolut predominant în industria raioanelor din stînga Nistrului.

În corespndere cu politica de stat efectuată, îndreptată spre acordarea ajutorului regiunilor înapoiate, inclusiv a periferiilor naționale cu scopul de a le ridica pînă la nivelul celor mai dezvoltate, potențialul industrial al republicii autonome în perioada interbelică creștea în ritmuri ce dăpășeau alte regiuni. De pildă, valoarea fondurilor de bază a industriei Ucrainei în anii 1928-1938 s-a mărit de 4,9 ori, iar în RASS Moldovenească, care făcea parte din RSS Ucraineană, în 1928-1937 – de 9,3 ori( А. Дольник. Бессарабия под властью румынских бояр. (1918-1940). М., 1945, p. 161).

În acest fel, la începutul anilor 1940 nivelul dezvoltării raioanelor din stînga și dreapta Nistrului ale viitoarei republici unionale Moldovenești era diferit. Date fiind cauzele enumerate mai sus, în Moldova de peste Nistru în anii 1920-30 a fost creată și predomina marea producție industrială, înzestrată cu tehnică înaintată pentru acele timpuri. În raioanele din dreapta rîului predomina în masă mica producție.

(va urma)

Sursa: Țaranov V. I. ”Studii despre dezvoltarea social-economică a Moldovei. 1940-1960”. Chișinău, 2002.

Anunțuri

3 gânduri despre „EVALUAREA NIVELULUI DEZVOLTĂRII ECONOMICE A BASARABIEI ȘI A TRANSNISTRIEI CĂTRE 28 IUNIE 1940. PARTEA II

  1. Iată cum ar arăta nivelul economiei României în prezent dacă s-ar face reunificarea ţării:
    D:\My Documents\Folder (5) – Istorie\P.I.B. România şi R.M. în 2012..htm

  2. Scuzele mele d-le Obidin. Din grabă am făcut două erori succesive şi am postat două mesaje care nu satisfac tema articolului dvs. De aceea vă rog să le şterggeţi, eu nu pot. N-aţi prevăzut o asemenea posibilitate care se practică pe astfel de saituri, altfel eu însumi le-aş fi şters.
    Iată deci o comparaţie a nivelelor potenţialelor economice ale României şi Rep. Moldova în 2012, care răspunde unei întrebări pe care dvs. aţi pus-o cîndva într-unul din seria de articole pe care le lansaţi curent pe saitul dvs., care avea un conţinut cam de felul acesta: „Cine pe cine ajută”, cu referire la România şi Rep. Moldova, evident cu tenta de a demonstra că Rep. Moldova ajută România.
    http://www.zf.ro/zf-24/cum-ar-arata-economia-romaniei-daca-s-ar-reunifica-cu-republica-moldova-11129612

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s