DESPRE SITUAȚIA DIN BASARABIA LA 1923

646x404

În perioada 9 septembrie-12 noiembrie 1923 un gazetar transilvănean se confesa în paginile ziarului ”Adevărul” din Bucureşti:

“Am văzut Basarabia mai întîi în iarna anului 1916, cu puţină vreme după căderea Bucureştilor. Era încă Rusia ţaristă în putere.

Totul părea, între Prut şi Nistru, rusesc. Nici un vînt de redeşteptare naţională romînească nu adia.

Cu puţine exceptii, Basarabia se simţea foarte bine sub “jugul Ţarului”. “Moldovenii” erau cei mai credincioşi supuşi ai lui Nicolae al II-lea. Polcurile (regimentele) basarabene aflătoare pe timpul Revoluţiei din Martie 1917, în Petrograd, au apărat pe ţar pînă tîrziu după renunţarea lui la tron şi numai cu anevoie s-au lăsat dumirite de scopurile Revoluţiei.

În primele zile ale lui Martie 1917, îndată după izbucnirea flăcării, m-am aşezat la Chişinau, unde am rămas aproape doi ani, pîna în Decembrie 1918, după unirea tuturor provinciilor romîneşti.

Am văzut cu ochii mei şi am trăit întreaga epocă de prefaceri a Basarabiei din gubernie rusească, în provincie autonomă, apoi în “republică moldovenească” şi în sfîrşit, în parte integrantă a Romîniei Mari. Am avut chiar un oarecare amestec în acest proces.

De atunci au trecut patru ani şi jumătate, aproape cinci. În vara aceasta avui posibilitatea să revăd Basarabia, timp de peste о lună de zile. Am fost la Ismail, la Orhei, la Chişinău – am fost la ţară, în о multime de sate; am fost pe la mănăstiri; am văzut şcoli, examene, serbări, împroprietăriri şi iarmaroace, etc. Am văzut о mulţime de oameni cunoscuţi în viaţa publică; am vorbit cu toţi foştii şi actualii miniştri ai Basarabiei (nu mai puţin de şase inşi!), cu arhierei, cu preoţi, cu egumeni, cu protopopi, cu revizori, cu profesori, cu institutori, cu militari, cu ţărani – cu foarte mulţi ţărani cu о mulţime de copii chiar.

Distanţa de, aproximativ, о mie de kilometri, dintre capitala Transilvaniei şi aceea a Basarabiei, se parcurge în 26 de ore, cu trenul accelerat.

Trec de la un capăt la altul al vagonului, în speranţa că voi da peste vreun cunoscut. Nimeni! În locul vorbei frantuzeşti, pe care о auzeai de obicei înainte de război la majoritatea călătorilor la vagonul de dormit, remarc, cu surprindere, întrebuinţarea limbii ruseşti. La Iaşi, ma dau jos pentru un moment, să-mi cumpăr jurnale din Basarabia. Chioşcarul mă întreabă: – Ruseşti? – Nu, romîneşti, răspund eu: — Romîneşti n-avem, fu răspunsul… Nu se caută!

Astăzi… după cinci ani de viaţă romînească, în afară de gazeta partidului national-liberal din Chişinău, Dreptatea, nu mai apare nici о gazetă în toată Basarabia, şi aceasta, plină de otravă de partid. Aruncîndu-mi ochii peste ea, m-a cuprins о jale şi о tristeţe profundă. Mi-am adus aminte de о vorbă a unui fost ministru averescan, d. I. Petrovici (filozoful, scriitorul şi omul politic Ion Petrovici a fost ministru şi în guvernul antonescian – n. n.): “Ruşii n-au izbutit în 105 ani să rusifice Basarabia, noi am reuşit în mai puţin de patru ani”.

Căci în adevăr, după 4-5 ani de zile, aproape nu-ţi vine să recunoşti Basarabia. Din generaţia de oameni modeşti, harnici, sinceri şi fanatici luptători pentru libertate, buni moldoveni şi buni romîni, din eroii care, în toiul celei mai fantastice nebunii ruseşti, au fost în stare să salveze intactă ţărişoara lor şi s-o redea patrimoniului naţional azi, după abia cinci ani de zile, nu mai găseşti decît doar pe ici pe colo cîte un deziluzionat, dat la о parte de viaţa cea nouă. Foştii “eroi” în mare parte s-au dat după păr, s-au lăcomit la situaţii pentru dobîndirea cărora au renunţat la toată curăţenia lor sufletească, şi au făcut cele mai penibile tranzacţiuni.

Generaţia care a făcut Basarabia de astăzi şi care ar fi trebuit s-o şi consolideze, s-a corupt irevocabil. Şi vina nu este a ei, ci a acelora care au adus-o aici. Pe aceia va cădea, odată şi odată, blestemul neamului. Cînd vorbeşti cu puţinii basarabeni care au mai rămas curaţi şi cinstiţi te cuprinde о deznădejde fără pereche. Aproape nici unul nu mai are încredere în ziua de mîne. Toţi regretă că au făcut unirea cu Romînia în condiţiile în care au făcut-o. Oameni care şi-au expus viaţa pentru Basarabia, azi îţi declară că dacă ar fi în stare să strice ce-au făcut, n-ar sta о clipă la îndoială să tragă dungă peste tot. Am auzit chiar din gura unuia, că de s-ar face numai linişte peste Nistru…

Dacă mergi la ţară şi vorbeşti cu moldovenii “proşti”, auzi aceeaşi constatare. Nicăieri nici о încredere. Excepţie fac doar cîţiva care trag foloase, nevisate, pe urma politicii… Ţăranii vorbesc cu adevărat dispreţ despre Romînia şi cum te simt că nu eşti “moldovan” de-al lor, îţi taie orice credit. Trebuie neapărat să te dai sau “moldovan” sau “transilvănean”, pentru a le recîştiga încrederea. Stările de azi li se par trecătoare. Nu pot crede că stăpînirea de acum să poată ramîne. Trebuie să vie Rusia iarăşi…

Eram într-o zi într-un sat din ţinutul Orheiului cu nişte prieteni şi stăteam agale de vorbă cu un ţăran bătrîn. Din vorbă în vorbă, moş Vasile, om de 78 de ani, de о impunătoare deşteptăciune naturală, ne întrebă:

– Da ce se mai aude? Mai este nădejde să vie un Împărat bun, ori rămîni tot aista di pisti Prut?

Cercăm să-l liniştim pe moş Vasile ca de-amu cu Împăratu s-o mîntuit! De asemenea şi cu Rusia! De-amu sîntem uniţi cu Romanii (În Basarabia pînă în ziua de azi noi sîntem numiţi Romani).

– Da Romanii, cu care ne-am unit — zic eu – cum îs, moş Vasile?

– Da cum să hie, răspunde moşul. Îs mai răi decît turcii.

Încerc să-l imbunez:

– Dar bine, moş Vasile, cum poţi zice că-s mai răi decît turcii? Ei sînt doar fraţi cu noi!

– Ei, fraţi! Pînă au ce-ţi lua! Iau şi chielea de pe om!

– Dar, zic eu, nu vorbesc şi ei tot ca noi, moldoveneşte?

Moş Vasile îmi taie vorba:

– Ba, domnule, vorbesc chiar ţigăneşte…

Străbateţi Basarabia de la un capăt la altul al ei şi pretutindeni veţi găsi aproape numai această mentalitate. Romînia nu numai că n-a fost în stare să cîştige sufletul bun şi generos al băştinaşilor, da, prin metoda ei fundamental greşită, l-a înstrăinat şi mai mult de cum fusese înainte.

Starea sufletească de astăzi a Basarabiei pare neexplicabilă în faţa cîtorva fapte mari, care au avut loc în anii din urmă: dobîndirea libertăţii naţionale, a libertăţii cetăţeneşti, a votului universal şi împărţirea pămîntului la ţărani. Desigur, acestea sînt fapte, care au prefăcut viaţa într-o largă măsură, dar ele n-au atins – cum ar fi trebuit – şi resorturile sufleteşti ale vieţii.

Orice s-ar zice: poporul basarabean, care n-a luptat pentru dobîndirea acestor lucruri, nu era copt pentru ele şi, deci, nu le ştie preţul acum, cînd le are. Moldovenii n-au luptat niciodată, sub ruşi, pentru drepturile limbii lor naţionale, aşa că întrebuinţarea limbii comune în întreaga viaţă publică ei n-o socotesc astăzi un lucru important, aşa după cum socotesc ardelenii, care au luptat veacuri de-a rîndul şi au suferit martiriu pentru limbă.

Şi aici Romînia oficială comite marea greşeală de a crede că prin introducerea limbii romîne în Basarabia a “naţionalizat” viaţa acesteia. Limba, în sine, e departe de a fi identică cu cultura unui popor. Cuvintele sînt fiinţe vii. Însăşi lumea a fost creată prin cuvînt. Nu noi stăpînim limba, noi sîntem stăpîniţi de limbaj. Nici о creaţie a imaginaţiei umane nu se poate detaşa complet de entităţile extralingvistice pe care cuvîntul le denumeşte. Iata de ce orice comunicare rămîne, mai, relativă. În Basarabia acest adevăr este de două ori mai adevărat ca aiurea. Cultura unui popor se află depusă în prima linie în moravurile lui, apoi în aşezămintele lui. Iar moravurile duse de Romînia peste Prut n-au fost totdeauna de natură de a recomanda cuiva cultura romînească. Funcţionari abuzivi, legi care se schimbă în fiecare an de două ori, ordonanţe care se contramandează tot a doua zi, impozite necontrolate de nimeni, înjurături, batjocuri, bătăi, toate acestea au instrăinat Basarabia atît de mult, încît toată istoria şi toată literatura romînă, cîtă se-nvaţă prin şcoli, nu vor fi în stare sa repare răul nici în timp de cîteva decenii.

Cam la atîta s-a redus cultura romînească, pe care a primit-o Basarabia pe urma Unirii ei. Să mai adăugăm doar politica de partid, care a incoronat opera.

Libertaţile cetăţeneşti sînt în Basarabia, ca şi în restul ţării, simple ficţiuni, ba încă în Basarabia ele sînt şi mai fictive ca în celelalte provincii. Afară de ciţiva inşi, care profită pe urma politicii, nimeni nu-şi bate capul cu ţara şi cu aşezămintele ei.

Am vorbit cu sute de tărani care toţi, absolut toţi, mi-au spus că era mai bine pe timpul boierilor. Boierii, spun ei, ne dădeau pămînt cît voiam, ne aşteptau de bani; ne împrumutau; la о întîmplare de secetă ne dădeau pîne (grîu şi porumb). Da acum, cine se uită la noi? N-ai de la cine te ajuta cu nimic. E adevărat că pamîntul nu era al nostru. Dar acum e al nostru? Că ne iau şapte piei după el. Numai să tot dai la toţi tîlharii, şi tot nu-i mai saturi. Atunci, e drept, aveam un stăpîn, dar acum avem о sută de draci pe capul nostru.

Dacă ai întreba pe oameni dacă vor să se întoarcă la boieri, toţi ţi-ar răspunde că vor.

Aşa vorbesc ţăranii moldoveni. De aceea, nimeni nu se simte îndemnat a fi cu recunoştinţă faţă de Romînia pentru că li s-a dat pămînt.

Aproape din gura tuturor, care au trecut în ultimii cinci ani Prutul pentru un timp mai scurt sau mai lung, se poate auzi afirmaţiunea că preoţimea din Basarabia este cu sentimente ruseşti. M-am ridicat întotdeauna în contra acestei afirmaţiuni, care este fundamental greşită. Preoţimea basarabeană nu este mai puţin naţională decît cea din Bucovina, Transilvania sau Romînia veche. Dimpotrivă, judecînd-o după rolul pe care l-a avut sub stăpînirea rusească, ea a săvîrşit un rol naţional mai important decît preoţimea din vechiul regat. Dacă ea n-a luptat pentru revendicările naţionale, nu este mai puţin adevărat ca ea a păstrat neatinse vechile comori naţionale la ţară: limba şi credinţa străveche.

Este о legendă neîntemeiată că în bisericile de la ţară ar fi încetat cu totul slujba romîneasca pe timpul dominaţiei ruseşti. Cercetaţi bisericile săteşti şi le veţi găsi pline cu cărţi romîneşti de la mănăstirea Neamţ, de la Iaşi, de la Bucureşti, de la Sibiu, de la Buda şi chiar de la Blaj, pentru ca să nu mai vorbesc şi de cele de la Chişinău. Mai mult: am găsit chiar sate ruseşti, în care toată vremea Evanghelia s-a spus romîneşte, ca de exemplu în Palanca Orheiului, unde de la 1844 şi pînă astăzi s-a întrebuinţat Evanghelia tipărită de Vasile Moga la Sibiu.

Dar preoţimea n-a fost şi nu este rusificată. Cel mult dacă am putea spune că ea a fost ţarificată (ca şi boierimea, nobilimea basarabeană – n. n.), şi asta a fost. Dar cine ştie ce-au făcut ţarii ruseşti pentru biserica şi pentru preoţime, acela nu se poate mira că preoţimea, ca ţărănimea de altfel, a fost complect ţarificată. Ţarii erau atît de “mari”, atît de “buni”, atît de munificenţi, încît întreceau orice imaginaţie pentru oamenii simpli, aşa că identificarea cu ei era cel mai natural lucru.

Afară de aceasta, arhiereii ruşi erau, în general, oameni care ocroteau cum nu se poate mai mult interesele bisericeşti şi pe ale clerului, aşa încît ei cîştigau aproape totdeauna inima preoţimii. Mi-aduc aminte cu cîtă iubire erau chiar şi cei mai buni preoţi moldoveni faţă de ultimul arhiepiscop rus, I. P. S. Anastasie. Toţi aceştia s-au interesat de aproape de soarta preoţilor, facînd din ei о forţă aşa de mare, încît nimic alta nu о întrece. Preoţimea basarabeană este un bloc atît de puternic, încît preoţimea romînească din celelalte provincii nici nu se poate compara cu ea. О solidaritate impunătoare îi uneşte pe slujitorii altarului, de sus pînă jos, ceea ce şi din punct de vedere naţional însemnează foarte mult.

Cum se explică acuzaţia permanentă şi aproape generală de filorusism al preoţimii?

Aceasta este chestiunea pe care о discutam într-o zi cu unul din cei mai distinşi preoţi basarabeni, cu care am stat cîteva zile la о mănăstire din judeţul Orheiului.

– Să-ţi vorbesc cu totul deschis, îmi zise preotul.

Fraţii noştri din vechiul regat ne spun totdeauna că Rusia a răpit Basarabia de la Moldova.

Ei, bine, preoţimea noastră altfel a ştiut acest lucru. Ea a ştiut că, înainte de 1812, ţările romîneşti erau sub turci, care le exploatau fără nici о milă, păgîneşte. Toată nădejdea lor ele şi-o puseseră în Rusia creştină. Cei mai mulţi patrioţi romîni ai acelor vremuri făceau tot ce le stătea în putere pentru a pune ţările lor sub ocrotirea părintească a Rusiei. Dacă nu mă înşel, chiar marele mitropolit Veniamin Costache era unul dintre cei mai mari “rusofili”. D-voastră luaţi în nume de rău “ţarismul” preoţilor moldoveni, dar uitaţi că el a fost altoit în sufletele lor mai întîi chiar de învăţătorii moldoveni, înainte de răpirea Basarabiei.

Asachi, care a studiat la Roma, ridică pe Petru cel Mare mai presus de Romulus, şi cu toate acestea lui Asachi i-aţi ridicat monument în Iaşi, iar pe noi ne timbraţi cu orice prilej de “rusificaţi”. Pentru ce? Pentru că noi n-am avut norocul ca la 1834 să fim reîncorporaţi la Moldova lui Mihail Sturza? Pentru că am continuat să vedem în ţarii ruseşti protectori, cum văzuseră pînă la acea dată chiar cei mai buni moldoveni?

Dar oare gospodarii Moldovei au povăţuit mai bine Moldova de cum au povăţuit ţarii Basarabia? Noi ne uitam peste Prut şi vedeam sate păcătoase şi oraşe mai rele ca ale noastre. Ţărănimea noastră este mai zdravănă ca cea de dincolo; biserica noastră a fost mai apărată şi mai ajutată.

Că n-am luptat în contra ţarilor şi a ruşilor? Dar ce ne putea face să luptăm în contra lor? La noi se ştiau despre Romînia numai lucruri rele şi acestea nu le spuneau atîta ruşii, cît tocmai romînii fugiţi la noi din armată: aveam mii şi mii de dezertori romîni care ne aduceau de la “fraţi” cele mai rele ştiri, şi ei preferau să fie trimişi în Siberia, decît să fie excortaţi îndărăt în ţara lor.

Nu, domnule, termină preotul meu, fraţii din Regat nu numai că nu ne înţeleg, dar nici nu-şi dau nici о silinţă să ne înţeleagă. Ei ne ofensează, cum nu ne-au ofensat niciodată ruşii, în loc să ne cîştige sufletele prin iubire. Am fugi noi de fraţii noştri dacă ei s-ar apropia de noi cu dragoste? Am servit cu credinţă pe ţari, şi crezi că nu servim, şi cu mai multă credinţă, pe Domnul nostru unit astăzi? Ne doare însă că de la Bucureşti nu ne vin decît şicane sau apoi promisiuni, care nu se mai împlinesc niciodată.”

Sursa: graiesc.md

Anunțuri

13 gânduri despre „DESPRE SITUAȚIA DIN BASARABIA LA 1923

  1. Am citit cu interes întreg articolul şi dacă ne gîndim la anul 1923, la 3 ani de la exercitarea administraţiei româneşti în Basarabia, este cu totul de înţeles ca rezultatele noii stăpîniri să nu se resimtă substanţial. Ce se poate face în trei ani? Mai nimic. Ce putea să facă o guvernare faţă de supuşii ei decît să ia impozite, să întreţină administraţia, şcolile, spitalele, armata, poliţia şi să facă unele investiţii în infrastructură.

    Nici un guvern din lume nu dă nimic de la el poporului. EL REDISTRIBUIE! Cine nu înţelege asta, înseamnă că degeaba a făcut umbră pămîntului. Nimeni nu vrea să plătească impozite. Nimeni! Toată lumea vrea să aibă poliţie şi jandarmerie care să o apere, vrea să aibă şcoli, spitale, drumuri, şosele, funcţionărime care să o servească cu întocmirea de acte ş. a. m. d.

    Ce a făcut guvernul României după 1921 pentru toată ţara? A dat legea de împroprietărire agrară. Ţăranii din toată România, inclusiv din noile teritorii alipite, Basarabia, Transilvania, Banat, Bucovina, dorea să aibă pământul lor. Nu? Nu am auzit că ţăranii din Basarabia ar fi primit pămînt cu de-a sila. Soldaţii români, în covîrşitoare majoritate fii de ţărani care luptau pe frontul de la Mărăşeşti, atunci cînd s-a pus problema stăvilirii înaintării germane către Iaşi, în vara lui 1917, au luptat cu cea mai mare vitejie şi au reuşit să-i stăvilească cu mari jertfe de sînge impetuasa armată germană, TOCMAI PENTRU CĂ fusese îndemnată să lupte promiţîndu-li-se în tranşee, personal de către regele Ferdinand ÎN MOD SOLEMN, PĂMÎNT. Aceeaşi dorinţă a existat şi din partea ţăranului basarabean. De aceea revoluţia din primăvara lui 1917 şi chiar cea bolşevică a promis ţăranilor pămînt. Deci dorinţa de a fi proprietar zăcea în sufletul fiecărui ţăran.

    Numai că omul cînd se vede stăpîn pe un mijloc de producţie, nu vrea să împartă cu nimeni rezultatele muncii sale. El nu înţelege rostul impozitelor. El socoteşte impozitul ca o pacoste. Iar forţele politice adversare puterii administrative exploatează cu cinism acest sentiment firesc al fiecărui cetăţean care nu este educat a vedea rostul impozitului. Forţele politice adverse, în cazul Basarabiei puterea sovietică, nemulţumită de pierderea controlului asupra celei mai bogate părţi a ţării Moldovei pe care o răpise ţarismul cu un secol în urmă, nu se împăca deloc cu gîndul de a nu exploata această latură a problemei. De aceea ea nu a încetat o clipă a face „ajiotaj” în rîndul populaţiei care primind pămînt, trebuia să contribuie şi ea, pe puterile sale la cheltuielie ţării. Puterea sovietică trimitea agenţi special instruiţi pe teritoriul României care să facă propagandă împotriva administraţiei româneşti, anume că această administraţie este vinovată de „spoliere pînă la piele” a ţăranului Basarabean. Cum că atunci cînd era la mama Rusia ţăranul nu avea grija impozitului, el primea parte ce considera boierul că i se cuvine. Numai că, vezi domnule, „Românul e al dracului” el îi ia impozit nu ca Rusul care nu-i cerea nimic.

    Ţăranul Basarabean nu ţinea cont de două lucruri:
    1) Pe pământul pe care îl muncea el la boierul Rus, acesta, boierul Rus plătea impozit la ţar, nu mujicul Rus sau ţăranul Basarabean! Oricum ar fi, pe acel mijloc de producţie (pămîntul), cineva trebuia să plătească birul la stat. Pe timpul ţarilor birul îl plătea boierul în calitatea lui de proprietar, iar pe timpul administraţiei româneşti, tot proprietarul era dator să-şi achite impozitul. Dar acum proprietarul pămîntului pe carel muncea nu mai era boierul ci era el, ţăranul!
    2) Prin trecerea pămîntului în proprietatea ţăranului calitatea lucrărilor agricole se degradase drastic. Pe cînd boierul lucra pămîntul arîndu-l adînc, supraveghind lucrările cu ajutorul specialiştilor, cu seminţe selecţionate, cu lucrări făcute la timp, ţăranul proprietar nu mai aplica deloc ştiinţa agricolă în cultivarea pămîntului. Ca urmare şi productivilatea la hectar scădea simţitor, deşi efortul ţăranului era acelaşi ca pe timpul cînd nu era proprietat

    Toate aceste probleme care grevau asupra efortului ţăranului de a avea o productivitate cel puţin egală cu cea din timpul ţarului, propaganda transmisă prin agenţii ruşi le orientau către o cauză neadevărată, închipuită: ADMINISTRAŢIA ROMÂNEASCĂ! De aici şi nemulţumirea ţăranului asupra noii administraţii.
    Nu neg faptul că nici administraţia românească nu s-a preocupat suficient de educaţia agriculă a ţăranului devenit proprietar. Oricum ar fi, propaganda negativă, distructivă, aşa cum o făceau agenţii sovietici, prindea mai bine decît cea constructivă, logică, ştiinţifică pe care ar fi făcuto agronomii sau instructorii români. E în firea omului să găsească cauza nemulţumirii sale în alţii şi nu în sine sau în raţiune.

    Şi mai este un lucru. Deşi nu neg o iotă existenţa nemulţumirii ţăranului basarabean faţă de administraţia românească, nu înţeleg de ce aceia care au preluat articolul din ziarul ADEVĂRUL apărut în perioada 9.IX – 12 XI 1923 la Bucureşti, nu publică numele autorului şi numerele de ziar din care a fost extras acest articol.
    Facsimilul din ADEVĂRUL arătat de d-l Y. Obidin în fruntea acestui articol a apărut cu mult mai înainte, în august 1888, iar nu în 1923.
    Sursa de unde s-a inspirat d-l Obidin, „grăiesc.md” este o cunoscută organizaţie antiromânească, subversivă, finanţată de ambasada Rusiei de la Chişinău, prin agenţii FSB-ului (succesorul KGB), fapt pentru care credibilitatea autenticităţii articolului poate fi pusă serios la îndoială.

  2. Sincer să fiu, pare prea bine scris ca să fie o simplă invenție, dar numerele respective din Adevărul se găsesc pe internet scanate și nici pomeneală de așa ceva. Pe 12 noiembrie 1923 se pare că nici n-a apărut Adevărul. Poate Obidin vrea să investigheze și singur. Vezi pe biblioteca digitală Dacoromanica. Aștept lămuriri.

    • Iată lămuriri:

      Vedeți numerele din 8, 13, 16, 25 septembrie și 7 octombrie 1923.

      Acest articol este o spicuire din articolele lui O. Ghibu publicate între septembrie și noiembrie 1923 în ziarul ”Adevărul”.
      Dacă indicam imediat sursele, nu se iscau asemenea neînțelegeri, cer scuze.

  3. Mulțumesc. Ai avut ceva răbdare să cauți. Am căutat prin numerele de la Adevărul de m-am plicitisit. Când am văzut că lipsește 12 noiembrie 1923, m-am gândit că o fi greșit anul, dar nu prea ieșea la calcul, pentru că autorul pomenea de faptul că a revenit în Basarabia după cinci ani de la unire.
    Eu eram convins că materialul era real pentru că nu intra în conflict cu absolut nimic din ce știam, ba în plus confirma foarte multe lucruri.

    Onisifor Ghibu face și niște afirmații un pic forțate ca ardelean cum ar fi de exemplu că moldovenii nu luptau pentru limbă ca ardelenii. Cred că în Rusia nu pătrunsese acel naționalism (mai degrabă șovinism) din Austro-Ungaria unde într-adevăr ungurii doreau să impună altora maghiara și să-i maghiarizeze, iar ceilalți luptau să-și apere limba părintească.
    Ai putea să corectezi sus datele în care au apărut articolele în ziarul Adevărul și să dai numele autorului. Legăturile pe care le-ai pus nu funcționează, noroc că ai pus numerele corecte.
    Nu știu cât de în serios iei ce faci tu aici, dar românul tipic e prea îndoctrinat pentru a crede unele chestii. E obligatoriu să vii cu documente fotocopiate, dacă poți face acest lucru. În acest caz nici nu era nevoie să mergi la bibliotecă, pentru că erau deja fotocopiate pe internet.

    Încă ceva, am găsit pe internet acum câteva luni fotocopiat memorandumul parlamentarilor basarabeni din 1924 către regele Ferdinand. Nu-l mai găsesc, e transcris pe saitul lui Pascaru, dar dacă vei da unui naționalist român ca sursă saitul lui Pascaru, știi ce se va petrece… Din rusofil, troll rus și altele de genul nu te va scoate.

    Oricum, mintea românului nu e pregătită pentru anumite lucruri, mai ales în Moldova românească. Li s-ar demonta toate dogmele. Ar fi de neconceput.

    Tu te adresezi doar la probleme ce țin de Basarabia și Republica Moldova, dar în toată Moldova istorică sunt băgate foarte multe lucruri sub preș și eu cred că tocmai minciunile și omisiunea de a spune niște adevăruri esențiale sunt cauza problemelor care macină și Moldova din România, și Republica Moldova, și românii și moldovenii din Ucraina.

    • Ghibu Onsifor taie pe viu în convingerile celor ce cred în varianta oficială a istoriei românești 😀 Cu toate că el era un naționalist înverșunat, totuși mi se pare că era un om onest. Am mai publicat pe blog fragmente din cărțile lui Ghibu, care la fel știrbesc din imaginea șlefuită a versiunii istoriei consimțite de statul român.

      Crezi că eu nu-mi dau sama cu cine am de a face? ”Românul tipic” cînd nu-i convine nu te crede nici cînd îi arăți fotocopii și scanuri, însă crede fără a clipi din ochi, de pildă, mărturiei orale a unui supraviețuitor de la Fîntîna Albă, care, sărmanul, fugea de scăpăra pămîntul, însă în același timp a dovedit să numere unul cîte unul, că au fost nu mai puțin de 2.000 de victime. Acestea sînt pentru el dovezi de netăgăduit. În privința indoctrinării cu anumite dogme propaganda românească a obținut succese spectaculoase: mințile majorității românilor au fost influențate în mod iremediabil.

      Prin 2012-13 duceam ”lupte informaționale” cu oponenții noștri româniști pe un blog din R. Moldova. Și observam împreună cu prietenii mei un fenomen straniu, că ”adversarii” noștri ne copleșeau întotdeauna cu o mulțime de citate, fragmente din cronicari, savanți, poeți etc, o sumedenie de tabele și hărți de tot felul, care serveau pentru a le întări argumentarea. Pe urmă am aflat, că ei aveau bloguri și saituri ”specializate”, pregătite din timp, de pe care luau cînd le trebuia materialele necesare. Noi desigur nu dispuneam de așa ceva și ne venea greu, atunci am hotărît să fac și eu un blog, unde să adun și eu materiale de tot soiul, care să ne ajute în ”bătăliile ideologice” cu româniștii. Mai apoi pe blogul vox.publica discuțiile serioase încetul cu încetul au luat sfîrșit, a început un dezmăț în care argumentele obișnuite erau ”țigan borît – curvă putinisto-mongolă” și eu am abandonat această adunătură de oameni bolnavi la cap. Acum acest sait în genere s-a transformat într-un loc unde se lustruiește imaginea oligarhului Plahotniuc și se ponegresc dușmanii acestuia, atîta josnicie rar dacă vei mai întîlni pe alt sait din R. Moldova.

      Eu însă am continuat să aprofundez cercetările în istorie, iar materialele care mi se par interesante, le public aici. Mă ocup cu aceasta în timpul liber, adică cu mult mai puțin decît mi-aș dori. Iată prietenul Judex insinuează, că, chipurile, iau ”simbrie grasă” de la Moscova pentru activitatea mea, aceste învinuiri ale dlui îmi stîrnesc întotdeauna un zîmbet pe buze: dacă aș putea să mă ocup cu acest blog 8 ore pe zi și nu 8 ore pe săptămînă, ar vedea el cu totul alte rezultate.

      Eu fac ceea ce fac din convingere, pentru că mă înspăimîntă ceea ce se bagă în cap oamenilor noștri și tineretului în special, pentru că mă doare inima cînd onoarea țării mele în care am crescut – RSS Moldovenească și mai larg URSS este tăvălită prin glod. În opinia mea, ideologia și educația care se impun acum tineretului și societății moldovenești sînt naziste, care pot provoca efecte la fel de catastrofale, ca în Ucraina:

      Secvențe din aeroportul și orașul Lugansk

      Ucrainenilor timp de 25 de ani li s-au băgat în cap aceleași lucruri și idei naționaliste care sînt băgate și în capurile moldovenilor. Efectele sînt sub ochii noștri: dezmembrarea țării, nenorociri fără număr, dar ceea ce este mai strașnic – dezumanizarea populației, care a decis că o parte din concetățenii săi merită să fie lichidați. Eu urmăresc atent situația de acolo și mă înfioară starea de psihoză în care a fost adusă cu metode propagandiste bine studiate marea majoritate a ucrainenilor. După părerea mea, aceleași rezultate se vor obținute și în Moldova, de aceea și lupt eu aici pe putința modestelor mele puteri și capacități împotriva ideologiei care poate provoca dezastre în țara mea.

      Doctrina naționalistă mai devreme sau mai tîrziu se transformă în una nazistă. Vrei să-ți demonstrez că avem o sumedenie de naziști în România și Moldova?
      După atentatele asupra degeneraților de la ”Charlie Hebdo” și din Paris din 13.11.15 mulți utilizatori din Facebookul românesc și moldovenesc și-au afișat drapele franceze în semn de solidarizare cu victimele teroriștilor. Iată în Odessa au fost în anul 2014, nu în evul mediu, au fost arși de vii peste 40 de oameni, în Donbass au fost uciși mișelește de către teroriștii ucro-naziști mii de civili nevinovați, ca să nu mai zic de victimele din Libia, Iraq sau Siria, care ajung la sute de mii. Însă nu prea am văzut la acei care plîng de jele francezilor, să afișeze drapele și să se solidarizeze cu victimele terorismului ucrainean și occidental. În consecință, trag concluzia, că pentru ei există popoare care merită milă și popoare care nu merită milă, popoare care au o valoare mai mare decît alte popoare, mai multă însemnătate. A mai fost o perioadă în anii 30-40, pe vremea lui Hitler, cînd se considera că există popoare mai prețioase și mai importante decît alte popoare. Nazistul Hitler demult nu mai este, dar văd că ideile lui trăiesc și înfloresc.

      Eu acum termin să citesc cartea istoricului Vl. Solonari ”Purificarea națiunii. Dislocări forțate de populație si epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944”. Prin toată cartea trece ca un leitmotiv reproșul autorului: ”De ce populația creștină în Basarabia, Bucovina și Transnistria a tăcut? De ce nu s-a ridicat în apărarea concetățenilor lor evrei, de ce a permis lichidarea lor?”

      Păi iată, eu vreau ca să pot spune: eu nu am tăcut, eu m-am opus, eu am luptat.

      • Șovinismul naște monștri, dar cum se ajunge la șovinism, naționalism, „nazism”? Popoare precum cel rus, care au creat un imperiu imens și au ocupat nenumărate țări și popoare, n-au nevoie de așa ceva, dar popoarele mici, dezmoștenitele istoriei? Rușii n-au nevoie de naționalism, ei au imperialism. Cred că naționalismul este reacția de autoapărare a popoarelor mici în fața unor agresiuni din partea altor popoare mai mari sau mai puternice. Naționaliștii par a acționa precum anticorpii într-un organism infectat. Fără imperialism, poate nici naționalismul nu exista.
        Până la urmă ucrainienii sunt niște victime ale istoriei, cu toate că au primit cadou o țară imensă de la la ruși. ucrainienii cred că au fost în așa hal dominați cultural și nu numai de către ruși, încât a apărut o reacție violentă de respingere.
        Rușii acceptă alte neamuri cât timp se lasă dominate de ei. Mai urmăresc ce se petrece în Transnistria la televiziunea de acolo și văd clar că moldovenilor de acolo li se respectă niște drepturi doar de fațadă, în rest rușii comandă tot ce mișcă. Așa cred că a fost și în RSSM, de aceea și mulți moldoveni s-au aruncat în brațele României și au început să se considere români. S-a ajuns la altă extremă: deznaționalizarea moldovenilor, adică românizarea lor sau rusificarea lor în funcție de zona Republicii Moldova. Moldova sărmana și neamul moldovenesc au fost răstigniți de Moscova și București, fără a mai pune Kievul ce-a ciugulit ce-a picat de la ospățul Moscovei.

      • Îți promit să-ți răspund amănunțit mai tîrziu, mă duc să mă apuc și eu de pregătirile de Anul Nou.
        Îți urez sărbători fericite, să termini cu bine anul acesta și încă mai bine să-l începi pe cel nou.

      • Există pe lume și naționalismul rusesc, care pentru mine este poate și mai odios decît cel ucrainean, polonez, român, moldovenesc etc. Cu urechile mele am auzit, cum un naționalist rus zicea că dacă ar fi în puterea lui, tot drumul de la Tiraspol pînă la Chișinău pe unde vor trece tancurile rusești va fi înșirat cu spînzurători în care vor fi aninați toți ”trădătorii”. Acest fenomen este la fel de detestabil ca și naționalismul lui Codreanu, Bandera ș. a.

        Am pomenit de ucraineni: toți cunoaștem cum au fost fericiți ei cu teritorii din partea rușilor: pînă și bucăți din Moldova le-au dat. Din partea asta n-ar trebui să fie nemulțumiți pe ruși. Dar crezi că s-au limitat doar la teritorii ? La fel s-au comportat rușii cu ucrainenii și din punct de vedere economic, cultural sau politic.

        Economic Ucraina era una din cele mai dezvoltate regiuni ale URSS, poate chiar cea mai dezvoltată. Este de ajuns să pomenim doar de Donbass, Krivbass, Dneprogăs, Yujmaș, portul din Odessa și alte nenumărate – întreprinderi gigantice, dintre cele mai mari din URSS.

        Se zice că ucrainenii erau asupriți de către ruși pe parcursul istoriei, eu zic că este un mit: dacă vrei, informează-te cine au fost Paskevici, clanul Razumovskii, Bezborodko – acești originari din Ucraina erau printre cei mai mari promotori ai imperialismului rusesc. Malorușii, sau cum li se spune acum ”ucrainenii” promovau umăr la umăr cu rușii ”imperialismul rusesc”, iar puținele excepții care nu participau la aceasta doar confirmă această regulă.

        Iată se zice, că ”rușii” au organizat în Ucraina holodomor, deportări, etc (refrenul cred că îl cunoaște fiecare). Eu însă nu știu cine au fost acești mitici ”ruși”, cînd Ucraina a fost condusă mai întotdeauna de ucraineni. Reiese de aici că niște ucraineni au organizat altor ucraineni holodomor, i-au trimis în Siberia ș. a. m. d. Toate funcțiile de partid, sovietice, NKVD, militare erau pline cu ucraineni, acum însă vina se dă exclusiv pe ”ruși”, ca și cînd ucrainenii nu au nici o atribuție, ”ei au fost doar victime”.

        Mai mult decît atît, ucraineni s-au aflat la conducerea nu doar a Ucrainei, ci și a URSS: ucraineni au fost Hrușciov, Brejnev, Cernenko, ca să nu-i mai amintesc pe ceilalți din posturi mai mici: miniștri, șefi înalți ai NKVD, KGB: acolo colcăia de haholi. Așa că logic ar trebui să dăm o mare parte de vină pe nelegiuirile suferite în timpul URSS și pe ucraineni, și nu doar să-i compătimim.

        Cine erau cei ce au sovietizat Basarabia după 1940: Coval, Rudi, Brovco, Afteniuc, Mordoveț, același Brejnev, dacă nu ucraineni? Însă vina pentru sovietizarea Moldovei cade doar pe ”ruși”: ucrainenii nu trebuie atinși, ei acum sînt aliații noștri în lupta contra rașismului 🙂

        În cultură la fel: pe timpul URSS cultura ucrainenană a avut o dezvoltare nemaiauzită: acum ei doar visează la tirajele de milioane ale scriitorilor și poeților ucraineni, numărul de teatre ucrainești și filme produse la studioul ”Dovjenko” din Kiev. Rezultatele ”rusificării” se văd la moldovenii din regiunea Odessa: toți învață în școli cu predare în limba ucrainenană.

  4. @y.obidin Sunt de acord cu tine, dar am ceva simpatie pentru ucrainieni. La fel și pentru ruși, dar pentru că sângele moldovenesc și ucrainean e amestecat, prefer să fiu un pic tolerant cu ei cât timp nu depășesc niște limite.

    Voiam să-ți mai spun ceva – am dat din întâmplare pe youtube pentru un clip recent cu vizita unui bucureștean la Vadul lui Vodă. I-au făcut cei de acolo o primire pe cinste cu două steaguri moldovenești ce săreau puternic în ochi. În mod deosebit mi-a plăcut cel roș-albastru. Aș dori și eu să cumpăr așa ceva, dar cel puțin la aceeași calitate, cu franjuri etc. De fapt aș prefera ca stema să fie brodată cu fir auriu, dar merge și așa decât deloc. Poate poți să afli unde se găsesc de cumpărat, dacă se găsesc.

    Uite-te în clip:

    • Ucrainenii sînt frații mei, dar cu întristare trebuie să spun, că de 25 de ani încoace acești frați sînt supuși unei prelucrări a minții identice celei ce s-a petrecut cu poporul german în 1933-1945, cînd cel mai cult popor din Europa a fost transformat în cîțiva ani într-o bestie, care a îngrozit întregul glob. Eu citesc saituri și forumuri din Ucraina și mă ia groaza: în istorie ucrainenii au dat lumii o mulțime de personalități remarcante în toate domeniile, dar acuma eu nu înțeleg ce pot da omenirii ucrainenii de azi, niște naziști sadea. În opinia mea, Ucraina de astăzi reprezintă o sectă imensă, care nu vrea să audă nimic în afară de dogmele inoculate cu măiestrie în mintea ei de ideologii banderoviști fugiți la timpul lor în USA și Canada. Acum ei s-au întors și au căpătat mînă liberă să modeleze mințile ucrainenilor după bunul loc plac.

      În privința steagurilor te sfătui să te adresezi pe FB lui Ivan Muntean sau Andrei Nesteriuc, știu că ei se ocupă de simbolica moldovenească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s