OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU. 28-31 AUGUST 1944

Rumin

Această postare face parte dintr-un șir de articole despre operațiunea Iași-Chișinău (20-29 august 1944):
Începutul se află aici:
1. PREGĂTIREA OPERAȚIUNII IAȘI-CHIȘINĂU (I) https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/06/25/pregatirea-operatiunii-iasi-chisinau-i/
2. PREGĂTIREA OPERAȚIUNII IAȘI-CHIȘINĂU (II) https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/06/28/pregatirea-operatiunii-iasi-chisinau-ii/
3. PLANURILE OPERATIVE ALE FRONTURILOR AL 2-LEA ȘI AL 3-LEA UCRAINENE PENTRU OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU (I) https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/07/02/planurile-operative-ale-fronturilor-al-2-lea-si-al-3-lea-ucrainene-pentru-operatiunea-iasi-chisinau-i/
4. PLANURILE OPERATIVE ALE FRONTURILOR AL 2-LEA ȘI AL 3-LEA UCRAINENE PENTRU OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU (II) https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/07/09/1342/
5. 20 AUGUST 1944. OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU ÎNCEPE https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/07/10/20-august-1944-operatiunea-iasi-chisinau-incepe/
6. OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU. 21 AUGUST 1944 https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/07/21/operatiunea-iasi-chisinau-21-august-1944/
7. OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU. 22 AUGUST 1944 https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/07/28/operatiunea-iasi-chisinau-22-august-1944/
8. OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU. 23-24 AUGUST 1944 https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/07/30/operatiunea-iasi-chisinau-23-24-august-1944/
9. OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU. 25-27 AUGUST 1944 https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2014/08/12/operatiunea-iasi-chisinau-25-27-august/

În aceste zile gruparea germană, care reușise să scape din încercuire s-a unit cu grupul generalului Mieth, din care făceau parte resturile corpurilor de armată al 4-lea și al 7-lea. Conform datelor aproximative, această grupare număra peste 70 de mii de oameni și dispunea de tancuri, artilerie și alt armament. Comandamentul acestor unități avea intenția să concentreze forțele disponibile în pădurile de lîngă Huși, iar apoi să încerce să străbată către Carpați și mai departe spre Ungaria.

Desigur, capacitatea de luptă a acestor unități era debilitată în mod considerabil. În plus ele simțeau o lipsă acută de muniții, combustibil, alimente. Comandamentul german a încercat în repetate rînduri să organizeze aprovizionarea unităților încercuite prin aer, însă aceste încercări nu au avut sorți de izbîndă. Cu toate acestea germanii erau dispuși să se opună cu înverșunare, iar disperarea le dicta o singură ieșire din situație – să străbată spre Carpați.

Trupele Frontului al 2-lea Ucrainean au fost nevoite să ducă cu aceste unități lupte încrîncenate. Gravitatea situației consta încă și în aceea, că forțele principale ale Frontului se aflau deja departe înainte, iar armata a 52-a dispunea de puține forțe, și ea aproape că era izolată de restul trupelor, fapt, care le oferea posibilitate nemților să continuie înaintarea spre Carpați. Aici de asemenea se găseau multe ”pungi mobile”, și lichidarea lor a durat pînă în primele zile ale lui septembrie.

Cîntărind toate ”pro” și ”contra”, comandantul armatei a 52-a a hotărît să nimicească cea mai mare grupare a inamicului, ce se afla în pădurile de la Sud-Vest de Huși prin loviturile convergente a trei corpuri de armată. Pe 28 august, în ziua cînd trebuia să fie efectuată lovitura, nemții au întreprins o încercare disperată de a se strecura din încercuire în direcția Sud-Vest. Ei au concentrat pe un sector îngust aproape toate mijloacele de foc pe care le aveau la dispoziție. În urma unui atac disperat, suferind multe pierderi, cinci divizii de infanterie (a 76-a, a 79-a, a 106-a, a 252-a și a 370-a) ale grupului generalului Mieth au reușit să străbată spre satul Vutcani.

Pentru a lichida acest pericol, comandantul Frontului al 2-lea a hotărît să folosească o parte din forțele rezervei și din eșalonul al doilea. Însă aceste forțe au reușit să stăvilească calea germanilor spre Sud-Vest doar pentru o vreme. Era clar, că ei vor încerca din nou să răzbească spre munți.

Așa și a fost. În seara zilei de 28 august generalul Mieth a dat unităților ultimul său ordin despre străpungerea din Vutcani spre Carpați. Ultimul, pentru că nu multă vreme după aceasta generalul a fost ucis. El nici nu a fost înmormîntat, și pe 30 august soldații sovietici au găsit cadavrul lui în zona satului Vutcani…

A doua zi nemții au reușit să înainteze cu cîțiva kilometri spre Carpați. Însă cu ce preț! E destul să spunem, că în acestă zi sovieticii doar prizonieri au făcut cinci generali germani. Sub loviturile inamicului, gruparea germană se topea ca un bulgăre de zăpadă sub razele soarelui.

A sosit ziua de 29 august. În această zi forțele principale ale armatei a 52-a au început, cum se zice, să facă bilanțul. Iar a doua zi lichidarea grupării încercuite în pădurile de mai la Sud-Vest de Huși a fost terminată. Și-au încetat existența și grupele mici separate, care treceau de pe malul de Est pe cel de Vest al Prutului. Au rămas doar grupulițe izolate, rătăcite prin păduri și sate. Armata a 52-a le gonea și le captura pînă pe 4 septembrie.

În linii generale armata a 52-a, necătînd la aceea, că a fost nevoită să primească asupra sa toată forța loviturii ”grupului generalului Mieth”, precum și a unităților, care se retrăgeau de dincolo de Prut, a reușit să se descurce bine cu sarcina primită. În același timp apărarea sa pe Prut nu a reușit să impiedice unei părți a forțelor inamice să pătrundă pe malul de Vest al rîului. Din această cauză germanii au reușit să formeze în zona Hușilor o grupare destul de puternică. O parte semnificativă din această grupare a fost nimicită și totuși forțe destul de mari au izbutit să-și croiască drum printre pozițiile armatei mai întîi spre Vutcani, iar de acolo spre Siret.

Aceste forțe, care numărau circa 25 de mii de oameni, au reușit să scape din ”punga” tactică, dar rămîneau în încercuire operativă. Neavînd un comandament unic, ele dispuneau doar de armament ușor. Fără vre-un plan determinat, masa de soldați și ofițeri se retrăgea în mod dezorganizat spre Sud. Precum s-a spus mai înainte, aceste detașamente s-au pomenit în spatele armatei a 27-a, unitățile căreia se deplasaseră departe înainte. Spre Sud trecuseră deja și rezervele Frontului. În zona în care se aflau trupele germane rămîneau doar unitățile din spatele frontului: spitalele, depozitele, subunitățile sanitare…

Ele, desigur, nu puteau opune o rezistență serioasă coloanelor inamice. Totodată această problemă nu o puteau rezolva nici forțele principale ale armatei a 27-a – ele doar nu puteau fi întoarse înapoi. Și atunci comandantul Frontului a ordonat armatei a 4-a de gardă, care a fost trecută pe malul de Vest al Prutului și care pe atunci se afla în marș în zona Bîrladului, să nimicească inamicul ce scăpase din încercuire.

În ultimele zile ale lunii august unitățile acestei armate au lichidat multe grupuri germane răzlețe. Însă cu toate acestea o grupare de aproape 15 mii de oameni a reușit să treacă dincolo de Siret și să pătrundă în zona de mai la Nord de Adjudu Nou. Generalii germani supraviețuiți sperau să se unească în curînd cu trupele lor, presupunînd greșit, că acelea ocupă apărarea undeva la 10-15 km depărtare de ”punga mobilă”. În realitate frontul se afla la o distanță de circa 60 de km de el, în Carpați.

Despre faptul, că un grup mare de trupe germane încearcă să răzbească spre Carpați, știa și comandamentul grupului de armate ”Ucraina de Sud”. În jurnalul acțiunilor militare pentru ziua de 31 august este scris despre ”apropierea către Carpați a generalului Mieth cu aproximativ 20 de mii de soldați”. În întîmpinarea celor ce ieșeau din încercuire au fost trimiși cercetași. Însă un ajutor real nu li se putea acorda: la dispoziția comandantului grupului de armate nu erau nici un fel de rezerve.

Prezența în spatele frontului a unui mare grup de forțe germane nu putea să nu trezească îngrijorarea comandamentului Frontului al 2-lea Ucrainean. Această îngrijorare era provocată și de aceea, că nemții au cucerit o bucată a unei comunicații importante – a șoselii Roman – Bacău – Adjudu Nou. Nu se putea exclude și posibilitatea pătrunderii acestei grupe în Carpați, unde lichidarea ei s-ar fi complicat semnificativ. De aceea comandantul corpului de armată al 27-lea de infanterie, care se afla în rezerva Frontului, a primit ordin să curățe șoseaua sus-numită și să lichideze grupele germane din păduri.

Pentru lichidarea grupărilor inamice a fost antrenată și o parte din forțele armatei a 7-a de gardă – un corp de infanterie a fost întors înapoi. În afară de ele, pentru a nimici inamicul în zona Negreni – Sascut au fost trimise corpul al 23-lea de tancuri și divizia a 227-a de infanterie. Datorită măsurilor hotărîte, întreprinse de comandamentul Frontului, gruparea germană ce străbătuse dincolo de Siret a fost nimicită. Către sfîrșitul zilei de 4 septembrie nemții au fost zdrobiți. Doar prizonieri trupele sovietice au făcut circa 7 mii de soldați și ofițeri germani.

Însă nici acesta nu a fost sfîrșitul.

Cîteva zile a durat prinderea soldaților și ofițerilor, ce se ascundeau prin vîlcelele împădurite. În afară de aceasta dinspre Est spre Siret noaptea tot încă mai treceau mici grupuri germane, scăpate din punga de lîngă Huși. De pildă, mai la Nord de Adjudu Nou peste Siret au trecut circa 1000 de oameni. Resturile acestui grup împreună cu un general au fost capturate pe 12 septembrie. Doar statul-major al armatei a 6-a, care a abandonat trupele sale, precum și comandantul și un mic grup de ofițeri ai statului-major al corpului al 29-lea de armată au reușit să scape de această soartă. În total din numărul celor, care au reușit să pătrundă în spatele Frontului al 2-lea Ucrainean au fost capturați peste 38 de mii de soldați și ofițeri.

Așa s-a terminat epopeea încercuirii și nimicirii grupării germano-române de lîngă Iași și Chișinău. S-a terminat cu o mare victorie a trupelor sovietice și cu o înfrîngere gravă a aliaților germano-români. Pentru a treia oară a încetat să existe armata a 6-a germană.

Comandamentul german își dădea foarte bine seama despre starea deplorabilă în care a ajuns. Încă pe 5 septembrie în jurnalul acțiunilor militare al grupului de armate ”Ucraina de Sud” a fost făcută următoarea inscripție: ”Corpurile și diviziile armatei a 6-a trebuie să fie considerate pierdute. Nu mai există nici o speranță, că vre-o unitate poate străbate din încercuire. Aceasta reprezintă cea mai mare catastrofă pe care a suferit-o vre-o dată grupul de armate. Au fost pierdute statele-majore ale 5 corpuri de armată (al 4-lea, al 7-lea, al 30-lea, al 44-lea și al 52-lea) și ale 18 divizii (a 9-a, a 15-a, a 62-a, a 79-a, a 106-a, a 161-a, a 257-a, a 258-a, a 282-a, a 294-a, a 302-a, a 306-a, a 320-a, a 335-a, a 370-a, a 376-a și a 376-a, precum și a 153-a de instrucție). În afară de aceasta, de la diviziile a 10-a motorizată și a 13-a de tancuri au rămas doar părți neînsemnate”.

La această listă de divizii nimicite mai trebuie adăugate și divizia a 76-a de infanterie, rămășițele căreia au fost nimicite în zona Hușilor în timp ce încerca să fugă spre Siret, precum și divizia a 46-a de infanterie, din componența căreia au reușit să se retragă peste Carpați doar unele unități separate. În acest fel, 22 de divizii germane au fost șterse din componența forțelor armate ale Germaniei naziste.

SFÎRȘITUL OPERAȚIUNII IAȘI-CHIȘINĂU. SPARGEREA ”PORȚII FOCȘANILOR”. CĂDEREA ISMAILULUI, GALAȚIULUI, CONSTANȚEI, PLOIEȘTIULUI ȘI BUCUREȘTIULUI

Operațiunea Iași-Chișinău se desfășura conform planului. Concomitent cu lichidarea grupării germane forțele principale ale Frontului al 2-lea Ucrainean și aripa stîngă a Frontului al 3-lea Ucrainean continuau ofensiva rapidă și energică în adîncul României. Ea era înfăptuită pe trei direcții independente: direcția Carpați, care permitea pătrunderea trupelor în Transilvania, direcția Focșani, care deschidea calea spre capitala României București și către regiunea petroliferă a Ploieștilor, și direcția Ismail, care oferea posibilitatea de a ieși la granița bulgaro-română. Principală era direcția Focșani.

Nimicirea forțelor principale ale armatelor a 6-a și a 8-a, capitularea trupelor germane și ieșirea României din război, și apoi declarația de război făcută de aceAsta Germaniei, – toate acestea au aruncat comandamentul grupului de armate ”Ucraina de Sud” într-o stare de prostrație deplină. El nu putea restabili apărarea pe nici o linie. Excepție făcea doar direcția secundară Carpați, unde se apărau cîteva divizii ale armatelor a 8-a germană și a 2-a maghiară. Aceste forțe erau suficiente pentru a încerca să rețină trupele sovietice, care înaintau prin Carpați spre Ardeal, dar și condițiile terenului erau în avantajul apărătorilor. Însă defensiva în Carpați avea un sens doar în cazul, dacă germanii ar fi reușit să mențină ”Poarta Focșanilor”, prin care trupele sovietice puteau ocoli acest mare obstacol natural. Însă anume aici, în sectorul de la Focșani pînă la gurile Dunării, germanii dispuneau doar de rămășițe jalnice ale trupelor, care au reușit să scape din încercuire. Pentru a organiza o apărare stabilă pe orișicare linie aceste forțe erau evident insuficiente. După 24 august calea în interiorul României prin ”Poarta Focșanilor” era practic deschisă.

Conform deciziei comandantului Frontului al 2-lea Ucrainean armatele a 40-a, a 7-a de gardă și grupul mecanizat și de cavalerie efectuînd o lovitură în direcția Brașov, trebuiau să treacă Carpații și să pună stăpînire pe orașul Brașov. Armata a 6-a de tancuri primea sarcina să cucerească către sfîrșitul zilei de 27 august zona Rîmnicu Sărat – Buzău, după care urma să desfășoare energic ofensiva spre Ploiești și București. Armata a 27-a, care înainta în urma armatei a 6-a de tancuri, către sfîrșitul lui 27 august trebuia să pună stăpînire pe Focșani, iar mai departe să iasă în zona Rîmnicu Sărat – Buzău. Armatei a 53-a, care se afla în eșalonul al 2-lea al Frontului, i-a fost ordonat, ca în zorii zilei de 26 august să treacă la ofensivă de pe linia Bîrlad – Berești. Astfel, forțele principale ale Frontului al 2-lea Ucrainean din mers străpungeau ”Poarta Focșanilor”, după care puneau stăpînire pe regiunile Ploieștiului și Bucureștiului.

Trupele Frontului al 3-lea Ucrainean, desfășurînd ofensiva în mod vertiginos, au terminat eliberarea regiunii de Sud-Est a Moldovei și au cucerit tot malul Dunării de la Ismail pănă la Marea Neagră.

Folosindu-se de condițiile avantajoase ale terenului, trupele germane opuneau o rezistență înverșunată unităților sovietice, care atacau în Carpați. În plus comandamentul german a cerut unităților sale să mențină cît mai mult aceste regiuni, sperînd în posibilitatea sosirii acolo a grupării încercuite. Acțiunile militare decurgeau încet. Aceasta era și o urmare a greutăților întîlnite de sovietici în depășirea terenului muntos, unde germanii, concentrînd-se de-a lungul drumurilor și ocupînd trecătorile, reușeau să rețină inamicul. De aceea trupele aripii drepte a Frontului al 2-lea Ucrainean au reușit să îndeplinească sarcina doar parțial: ele au reușit să protejeze din partea Carpaților ofensiva grupării principale a Frontului, însă nu au reușit să pătrundă din mers în Ardeal.

În schimb în centrul Frontului al 2-lea Ucrainean evenimentele se desfășurau cu o viteză fulgerătoare. Aici, pe direcția Focșani-București germanii opuneau rezistență sau, mai bine zis, ”își arătau colții” doar în unele localități sau pe la trecerile peste rîuri, unde erau ajunse din urmă de trupele sovietice. Deosebit de repede înainta armata a 6-a de tancuri. Pe 25 august corpul al 5-lea de tancuri din componența armatei a pus stăpînire din mers pe podurile feroviare și de șosea peste Siret mai la Vest de Tecuci, care deja erau pregătite pentru a fi aruncate în aer. Tanchiștii i-au atacat pe germani prin surprindere, iar geniștii au reușit să demineze podurile.

Nemții nu au dovedit să arunce în aer și alte poduri peste Siret. Așa că forțele principale ale armatei a 6-a de tancuri, iar apoi și ale armatei a 27-a au reușit să treacă liber peste acest obstacol acvatic. Inamicul nu a putut să folosească Siretul ca o linie defensivă naturală. Pentru a păstra ritmul rapid al ofensivei comandantul Frontului a ordonat ca pontonierii și geniștii să se deplaseze împreună cu trupele de avangardă ale unităților mobile. De aceea chiar și acolo unde podurile peste rîuri erau nimicite de către inamic, forțarea obstacolelor acvatice avea loc fără încetinire.

Nemțiii, nereușind să mențină apărarea pe linia Siretului, se retrăgeau spre Focșani, unde era de așteptat o rezistență serioasă. Însă trupele germane zdrobite și demoralizate au reușit să ocupe în sectorul fortificat Focșani doar o parte neînsemnată a cazematelor. Forțele inamicului se topeau, pe 26 august generalul Guderian a transmis comandantului grupului de armate ”Ucraina de Sud” ordinul lui Hitler ca linia Focșani-Galați să fie menținută cu ”forțele echipelor trenurilor regimentare și altor unități”.

Speranțe deșarte! Nimicind pozițiile germane pe rîul Putna, unitățile de avngardă ale armatei a 6-a de tancuri în seara aceleiași zile au pătruns în orașul Focșani. În ziua următoare a fost curățat complet de nemți orașul Rîmnicu Sărat. Iar la amiaza zilei de 28 august, tancurile corpului al 5-lea de tancuri deja huruiau pe străzile Buzăului.

Înaintau fulgerător în acele zile și alte unități ale armatei a 6-a de tancuri. Depășind ”Poarta Focșanilor”, ele s-au năpustit spre Ploiești și București. Comandantul Frontului R. Ia. Malinovskii în acestă zi a ordonat comandantului armatei general-locotenentului A. G. Kravcenko: ”Printr-o ofensivă hotrăîtă spre sfîrșitul zilei de 29.8 cu forțele unui corp să puneți stăpînire pe zona Ploieștilor, iar celelalte două corpuri să atace orașul București”. Însă, primind o copie a acestui ordin, STAVKA a oprit temporar mișcarea tupelor Frontului al 2-lea Ucrainean spre capitala română. Tanchiștii sovietici au fost opriți literalmente sub pereții orașului.

Exploatînd și desfășurînd succesele armatei a 6-a de tancuri, înainta rapid și armata a 27-a. Pînă la rîul Buzău, această armată s-a deplasat fără a întra în contact cu inamicul. Doar pe 29 august un corp al armatei a întîlnit în calea sa o linie defensivă puternică mai la Nord-Vest de Buzău. Acestea erau rămășițele diferitor unități și servicii din spatele frontului sub comanda comandantului orașului Buzău generalului Winckler. Aceste poziții au fost nimicite și trupele sovietice s-au năpustit din nou înainte.

Pierderea Buzăului era o lovitură puternică pentru germani. De aici începe drumul prin Carpați spre Brașov. Anume pe această cale comandamentul german spera să retragă în Transilvania resturile trupelor sale zdrobite. Acum se prăbușise și ultima speranță de salvare a unităților fugite spe Sud-Vest.

În stînga armatei a 27-a ataca armata a 53-a, introdusă în luptă pe 26 august. În fața ei înainta corpul al 18-lea de tancuri. Urmărind inamicul ce se retrăgea, detașamentele de avangardă ale armatei, împreună cu tanchiștii depășeau obstacolele naturale și fortificațiile, lichidînd din mers prin păduri și localități grupele inamice pe care le întîlnea în cale. Pe 28 august ele s-au apropiat de sectorul fortificat Focșani, flancul drept al căruia fusese deja spart de armata a 6-a de tancuri.

Aici apărarea era destul de puternică. Unui kilometru de front îi reveneau pînă la 6 cazemate. Aceste fortificații și trebuiau, în opinia comandamentului german, să protejeze ”Poarta Focșanilor”. Germanii deja nu mai sperau să oprească ofensiva trupelor sovietice, și încercau măcar să o încetineze. Însă ritmul ofensivei armatei a 53-a era atît de rapid, încît inamicul nici nu a dovedit să ocupe toate fortificațiile și de aceea nu a reușit să opună vre-o rezistență serioasă. În plin mers armata a 53-a s-a năpustit asupra sectorului fortificat Focșani și l-a depășit în mod rapid. Armata a 53-a, la fel ca și armata a 6-a de tancuri, s-a repezit spre București. Fortificațiile de la Focșani nu au jucat rolul, care le era pregătit.

Dar cum mergeau în aceste zile treburile pe Frontul al 3-lea Ucrainean? În timp ce forțele ei principale duceau lupte pentru a nimici gruparea încercuită, armata a 46-a, care acționa pe flancul stîng, înainta repede spre Sud-Vest. Pe 25 august ea a pus stăpînire pe orașul Cahul, iar mai la Vest de el – pe un cap de pod pe malul drept al Prutului. În aceeiași zi o parte a forțelor acestei armate a întrat în orașul Chilia, unde de asemenea au fost debarcate trupe de către Flotila Militară de pe Dunăre. Efectuînd o incursiune îndrăzneață și fulgerătoare, o brigadă de infanterie a acestei armate a reușit să captureze rămășițele a patru divizii române și a unei divizii germane lîngă Tatar-Bunar, care se retrăseseră acolo de lîngă Cetatea-Albă. Acolo au fost capturați peste 4 mii de soldați și ofițeri ai inamicului. În aceiași zi a fost eliberat și Ismailul.

În ziua următoare trupele armatei a 46-a, lichidînd grupele mici ale inamicului, ce se ascundeau prin luncile rîurilor și prin localități, au ocupat orașul Reni și au trecut Dunărea mai la Sud de Ismail.

Pe 27 august unitățile armatei a 46-a au pus stăpînire pe orașul Galați, lupta pentru care a fost de scurtă durată.

Foarte iscusit acționau în aceste zile și marinarii Flotilei Militare de pe Dunăre. În noaptea spre 26 august infanteria marină a trecut Brațul Chilia și a ieșit către împrejurimile de mai la Nord-Vest de orașul Sulina. În noaptea următoare vedetele blindate ale Flotilei Militare de pe Dunăre au trecut din Brațul Chilia în Brațul Sulina printr-un canal. În seara zilei de 27 august ele s-au năpustit asupra portului din spate, iar din flanc a a atacat un batalion de infanterie marină. Acest atac neașteptat a luat prin surprindere garnizoana orașului, care a depus armele.

Astfel, spre sfîrșitul zilei de 27 august trupele Frontului al 3-lea Ucrainean împreună cu Flotila Militară de pe Dunăre au pus stăpînire pe toate centrele defensive ale inamicului de la gura Dunării pînă la Galați. Iar pe 29 august unitățile corpului al 34-lea de armată au întrat în Constanța – principala bază militară marină a României la Marea Neagră.

În dimineața zilei de 30 august armata a 6-a de tancuri, susținută din aer de avioanele armatei a a 5-a de aviație, au cucerit prin asalt orașul Ploiești.

Iar pe 31 august, la orele 10 dimineața, neîntîlnind nici o rezistență, în București au întrat corpul al 5-lea mecanizat și diviziile a 375-a și a 233-a de infanterie ale armatei a 53-a a Frontului al 2-lea Ucrainean. Însă în fața lor se deplasa coloana 1-ei divizii române de infanterie ”Tudor Vladimirescu”, care a căpătat dreptul de întra prima în oraș.

Anunțuri