PREGĂTIREA OPERAȚIUNII IAȘI-CHIȘINĂU (II)

rumap2m

Partea I
Hitleriștii au acordat o mare atenție realizării defensivei înaintea Frontului al 3-lea Ucrainean. Fîșia principală a fortificațiilor trecea nemijlocit pe malul drept al Nistrului și limanului Nistrului, pînă la Marea Neagră. Aici terenul predomina asupra dislocațiilor trupelor sovietice, fapt care avantaja apărarea aliaților germano-români.

Adîncimea fîșiei defensive principale era diferită în diferite sectoare ale frontului. Pe direțiile principale ea alcătuia 6-8-12 km. Îndeosebi hitleriștii au întărit direcția Chișinău, care, în opinia lor, trebuia să fie considerată principală de către comandamentul sovietic. Aici defensiva germano-română era la fel de puternică, ca și în fața Frontului al 2-lea Ucrainean.

În dosul fîșiei defensive principale mai erau încă două, amplasate pe rîurile Cogîlnic și Prut. Ce-i drept, ele nu erau înzestrate în întregime peste tot, însă puteau reprezenta un obstacol serios, dacă trupele în apărare ar fi reușit să le ocupe și să organizeze apărarea în dosul lor.

Ce forțe se apărau în fața Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean?

Două armate germane (a 6-ea și a 8-a) și două românești (a 3-a și a 4-a) – aceasta era componența grupului de armate ”Ucraina de Sud”, care număra în total peste 900 de mii de oameni, inclusiv 643 de mii de soldați și ofițeri care făceau parte din efectivul combatant. Către 20 august grupul avea 47 de divizii, dintre care trei de tancuri și una motorizată, precum și cinci brigăzi de infanterie. Cît privește mijloacele tehnice, aliații dispuneau de 7.618 tunuri și aruncătoare de mine, 404 tancuri și tunuri de asalt, 810 avioane. Aceste forțe apărau un front de 600 de km, care era împărțit de rîul Prut în două sectoare.

Sectorul de nord al frontului, care avea o lungime de 270 de km de la localitatea Cuturi pînă la Cornești, era ocupat de armata a 8-a germană și armata a 4-a română, care formau grupul de armate în frunte cu generalul german Wöhler (tot el era și comandantul armatei a 8-a). Apropo, acesta era anume acel Wöhler, care, salvîndu-și pielea, a abandonat în voia soartei trupele sale subordonate, încercuite în zona Korsuni-Șevcenkovskii.

Comandant al armatei a 4-a pînă la 1 august a fost generalul Racoviță; plecînd, chipurile, în concediu, el așa și nu s-a mai întors pe front, și la 23 august a fost numit ministru de război al României. Temporar armata era comandată de fostul comandant al corpului al 6-lea român generalul Avramescu.

Grupul de armate ”Wöhler”, care avea în componența sa 7 divizii germane și 14 românești, precum și 4 brigăzi române, se opunea trupelor Frontului al 2-lea Ucrainean.

Sectorul de Sud al frontului de la Cornești pînă la Marea Neagră avea o lungime de 310 km și era ocupat de către armatele a 6-a germană și a 3-a română, care întrau în componența grupului de armate aflat sub comanda generalului român Dumitrescu (tot el era și comandantul armatei a 3-a). Acest grup se opunea unei părți ale forțelor Frontului al 2-lea Ucrainean și trupelor Frontului al 3-lea Ucrainean și avea în componența sa 17 divizii germane și 7 românești și o brigadă română. În rezerva comandantului grupului de armate ”Ucraina de Sud” se aflau o divizie motorizată germană și o divizie română de cavalerie. Interesant este faptul, că armata a 6-a, ca și în bătălia de pe Volga, ulterior s-a nimerit a fi chiar în epicentrul grandioasei bătălii. Mai mult decît atît, s-au repetat chiar și contururile liniilor frontului, aflarea la flancurile ei ale acelorași armate române; diferența consta doar în faptul, că ultimele se schimbaseră cu locul.

Cea mai mare densitate a trupelor grupului de armate ”Ucraina de Sud” se găsea pe direcția Chișinău. Aici diviziile germane ocupau un front pe o lungime medie de 8-10 km. Un loc vulnerabil al dispozitivului operativ al grupului era flancurile lui, mai ales flancul drept, care mărginea cu Marea Neagră, unde domina flota militară sovietică. Rezervele erau absolut insuficiente… Două divizii, care se aflau în rezerva comandamentului grupului, nu puteau asigura stabilitatea poziției ocupate.

Trupele Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene ocupau o poziție operativă avantajoasă, învăluind armatele inamice, care se aflau în ieșitura de lîngă Chișinău. Și necătînd la aceea, că, precum s-a spus mai sus, inamicul a creat aici o rețea deasă de construcții defensive, conducerea fronturilor, cîntărind minuțios toate ”pro” și ”contra”, era convinsă în posibilitatea pregătirii și efectuării în sectorul de sud al frontului germano-sovietic a unei mari operațiuni ofensive cu urmări militare și politice hotărîtoare. Ce-i drept, Cartierul General al Comandamentului Suprem, din mai multe motive, nu putea orienta din timp comandanții fronturilor în privința termenului începerii acțiunilor militare, însă pregătirea către ele mergea de zor. Se cercetau variantele posibile ale operațiunii și direcțiile loviturilor principale, se stabileau în mod minuțios necesitățile Fronturilor în forțe și mijloace.

Rezultatul acestei munci încordate au fost propunerile de inițiativă ale Fronturilor despre efectuarea operațiunii ofensive. Pe 25 mai 1944 Consiliul Militar al Frontului al 2-lea Ucrainean a trimis Comandantului Suprem propunerile sale în privința zdrobirii grupării inamice ”Iași-Chișinău”. Consiliul Militar al Frontului al 3-lea Ucrainean a făcut acest lucru la 22 iunie.

Spre deosebire de propunerea Frontului al 2-lea Ucrainean, care presupunea zdrobirea inamicului de lîngă Iași și Chișinău cu forțele ambelor fronturi, comandamentul Frontului al 3-lea Ucrainean considera oportun, ca această operațiune să fie realizată doar cu forțele frontului său, trecînd în subordinea sa 19 divizii din componențanFrontului al 2-lea Ucrainean.

Cartierul General al Comandamentului Suprem a avut o atitudine pozitivă față de aceste propuneri, însă a comunicat, că ofensiva Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene se amînă pînă cînd acestea nu vor primi indicații speciale. În acea perioadă taman se pregăteau operațiunile ofensive în Belorusia și în alte sectoare ale frontului. În legătură cu aceasta Fronturile al 2-lea și al 3-lea Ucrainene au primit ordin să treacă în defensivă și să trimită la dispoziția Cartierului General: din componența Frontului al 2-lea Ucrainean armatele a 2-a și a 5-ea de gardă de tancuri, armata a 5-a de gardă, cîteva unități de artilerie și aviație, iar din componența Frontului al 3-lea Ucrainean – armata a 8-a de gardă.

Abia în luna iulie 1944 Cartierul General al Comandamentului Suprem a trimis indicații Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene despre pregătirea operațiunii ofensive cu colaborarea Flotei din Marea Neagră și Flotilei militare de pe Dunăre cu scopul de a zdrobi în întregime grupul de armate ”Ucraina de Sud”.

Și din nou și-a început munca gîndirea creativă a comandanților fronturilor, statelor lor majore, comandanților și șefilor serviciilor militare, specialiștilor mari și mici, care răspundeau de unul sau alt sector al activității militare ale trupelor. În centrul acestor străduințe stătea, bineînțeles, alegerea direcțiilor, în care trebuie concentrate loviturile grupărilor principale ale fronturilor. Aici nu se putea greși, alegerea trebuia să fie unica justă, deoarece de la rezultatele ofensivei grupurilor principale, de la alegerea direcției loviturii principale depindea reușita întregii operații.

Iată de ce au fost supuse unei analize minuțioase fiecare din direcțiile loviturilor principale alese preliminar.

După căutări și șovăieli încordate, după analizarea tuturor datelor situației comandanții fronturilor au ajuns la concluziile întemeiate în privința direcțiilor loviturilor principale. Consiliul Militar al Frontului al 2-lea Ucrainean a hotărît că cea mai oportună va fi o asemenea lovitură în direcția Vaslui, Focșani.

Direcția aleasă a loviturii era între sectoarele fortificate Iași și Tîrgu Frumos, pe un sector relativ mai puțin întărit al apărării inamice. Această direcție permitea ieșirea pe cea mai scurtă cale a forțelor principale în spatele grupării trupelor germane, care se apărau pe ieșitura de lîngă Chișinău, și, în colaborare cu Frontul al 3-lea Ucrainean, încercuirea ei la est de rîul Prut. Odată cu pătrunderea trupelor în regiunea Focșanilor unitățile frontului căpătau libertatea manevrelor operative; munții Carpaților de Est, care erau greu de trecut, puteau fi ocoliți pe la Sud.

În urma unei analize profunde a situației comandamentul Frontului al 3-lea Ucrainean a ajuns la concluzia, că cea mai oportună va fi lovitura dată de pe capul de pod de lîngă Bender în direcția generală spre Huși.

Acest cap de pod, desigur, avea multe caracteristici negative. Dimensiunile lui reduse împiedicau dislocarea pe el a forțelor mari pentru gruparea de șoc. Manevrabilitatea trupelor era împiedicată de lipsa drumurilor și de terenul mlăștinos. În plus, 70% din suprafața și așa mică a platoului era acoperită de păduri și livezi. Trebuiau construite multe drumuri, fapt care putea demasca taina pregătirii operației. Nu erau înălțimi dominante, comode pentru observații. Apele subterane, care se găseau în apropierea suprafeței solului, impuneau trupele să efectueze ample lucrări de geniu.

Și totuși anume acest cap de pod, numit Chițcani, de la denumirea satului care se afla în apropiere, atrăgea atenția comandamentului frontului. Treaba era, că de aici era cea mai scurtă dcale pentru a încercui în colaborare cu Frontul al 2-lea Ucrainean gruparea ”Iași-Chișinău”. Ofensiva de pe platoul Chițcani permitea trupelor să atace inamicul fără să forțeze un așa mare obstacol acvatic, cum este Nistrul în cursul său inferior. O însemnătate destul de importantă avea și faptul, că inamicul nu aștepta o lovitură sovietică de pe această palmă de pămînt. Aceste considerații au fost raportate din timp Cartierului General al Comandamentului Suprem.

Pe 31 iulie comandanții Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene au fost chemați la Cartierul General la un consiliu special, dedicat pregătirii și realizării operațiunii Iași-Chișinău, unde ei au prezentat rapoartele lor. La această consfătuire planurile ambelor fronturi au fost supuse discuțiilor sub toate aspectele, în ele au fost introduse unele schimbări și completări.

Granițele Frontului al 3-lea Ucrainean s-au lărgit puțin. De la vecinul său din dreapta el a primit un sector al armatei a 53-a împreună cu două divizii ale ei. Frontul al 2-lea Ucrainean a căpătat posibilitatea să transfere această armată pe malul drept al rîului Prut și să o concentreze în al doilea eșalon.

Tot la această consfătuire F. I. Tolbuhin a raportat, că în frontul său sînt puține tancuri. Atunci comandantul Frontului al 2-lea Ucrainean a primit ordin să transmită Frontului al 3-lea Ucrainean în întregime corpul al 7-lea motorizat.

În urma consfătuirii pe 2 august Cartierul General al Comandamentului Suprem a dat directiva despre desfășurarea operațiunii.

Folosind forțele Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene se propunea zdrobirea grupării inamicului în regiunea Iași, Chișinău, Bender și cucerirea liniei Bacău, Leova, Tarutino, Moldavca, avînd în vedere efectuarea ofensivei ulterioare spre Focșani, Galați, Ismail.

Cartierul General al Comandamentului Suprem ordona Frontului al 2-lea Ucrainean să spargă apărarea inamicului folosind forțele armatelor a 27-a, a 52-a, a 53-a și ale ramatei a 6-a de tancuri în direcția generală Iași, Vaslui, Fălciu. La prima etapă a operațiunii trupele trebuiau să cucerească orașele Bacău, Vaslui, Huși, să pună stăpînire pe trecerile peste rîul Prut pe sectorul Huși-Fălciu și împreună cu unitățile Frontului al 3-lea Ucrainean să nimicească gruparea inamicului de lîngă Chișinău, nepermițînd retragerea ei spre Bîrlad, Focșani.

După aceasta ofensiva trebuia desfășurată spre direcția generală Focșani, protejînd flancul drept al grupării de șoc din partea Carpaților, la sud de Piatra-Neamț. Corpul al 5-lea de cavalerie de gardă era folosit pentru forțarea rîul Siret și protejarea flancului drept al frontului din partea occidentală, iar armata a 53-a, care era scoasă de pe sectorul Frontului al 3-lea Ucrainean, – pentru intensificarea forței loviturii pe direcția Focșani-București.

Frontul al 3-lea Ucrainean a primit sarcina să spargă apărarea inamicului la sud de Bender și, folosind forțele celor trei armate de pe flancul stîng, să atace în direcția Opaci, Selemet, Huși, asigurînd gruparea de șoc a frontului din partea de sud.

La prima etapă a operațiunii gruparea de șoc a Frontului în colaborare cu Frontul al 2-lea Ucrainean trebuia să nimicească gruparea inamică de lîngă Chișinău și să ocupe linia Leova, Tarutino, Moldavca. În continuare Frontul trebuia să desfășoare ofensiva în direcția Reni și Ismail, nepermițînd retragerea inamicului peste Prut și Dunăre.

S-a ordonat ca unitățile mobile (armata de tancuri, corpurile motorizate și de tancuri) să fie folosite după spargerea apărării inamice pentru cucerirea cît mai rapidă a trecerilor peste rîul Prut în regiunea Huși, Fălciu.

Noua linie de delimitare între Fronturile al 2-lea și al 3-lea Ucrainean a fost stabilită pe linia: Rîbnița, Ignăței, Ciocîlteni, Brăviceni, Bîcoveț, Cotul Morii și în continuare pe rîul Prut. Răspunzător pentru asigurarea joncțiunii între Fronturi a fost numit comandantul Frontului al 2-lea Ucrainean R. Ia. Malinovskii.

Un mare rol în viitoarea operație i se atribuia Flotei din Marea Neagră. Ea avea următoarele sarcini: să debarce trupe în Cetatea Albă și pe malul vestic al Mării Negre; să deregleze comunicațiile marine al inamicului și să nimicească navele lui; să supună bombardamentelor masive de aviație bazele din Constanța și Sulina, iar odată cu ieșirea Flotilei dunărene la Dunăre să ajute trupele terestre la trecerea ei.

Planul strategic al operațiunii, elaborat pe baza propunerilor comandamentelor Fronturilor se deosebea printr-o strictă consecvență în atingerea scopului final și prin fermitate categorică. Scopul cel mai apropiat era încercuirea și zdrobirea forțelor principale ale dușmanului – a unităților grupului de armate ”Ucraina de Sud”, să le împiedice retragerea și stabilizarea pe pozițiile bine fortificate de la vest de Prut și Siret. Rezolvarea cu succes a acestei sarcini asigura încheierea eliberării RSS Moldovenești. Ofensiva armatelor sovietice în zonele centrale ale României excludea posibilitatea Regatului român să continuie războiul de partea Germaniei fasciste. Prin teritoriul României pentru oștile sovietice se deschideau cele mai scurte căi spre hotarele Bulgariei și Iugoslaviei, precum și ieșirea în cîmpia Panonică.

Începutul operației a fost stabilit pe 20 august. Pentru pregătirea nemijlocită a ei trupele și statele majore aveau la dispoziție 17 zile.

Anunțuri

Un gând despre „PREGĂTIREA OPERAȚIUNII IAȘI-CHIȘINĂU (II)

  1. Cine doreşte să afle adevărul în complexitatea lui în legătură cu preliminariile Bătăliei pentru Unitatea Naţională a României purtată în augudt 1944 pe aliniamentul Cetatea Albă – Nistru – Chişinău – Iaşi, trebuie să citească şi materialele pe care ruşii le-au dosit timp de 70 de ani, din motive propagandistice.
    http://www.newspascani.com/index.php/magazin/stiri-diverse/eveniment/8944-%C5%9Ftia%C5%A3i-de-b%C4%83t%C4%83lia-de-la-t%C3%A2rgu-frumos-350-de-tancuri-sovietice-au-fost-distruse

    Iar aici, citiţi în detaliu desfăşurarea bătăliei. Din păcate, tancurile germane, şi aşa puţine în comparaţie cu numărul enorm al celor sovietice, au fost retrase şi duse în Polonia, pe un alt cîmp de bătaie al germanilor.
    http://forum.softpedia.com/topic/975934-invazia-euata-a-armatei-roii-in-romania-batalia-de-la-targu-frumos/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s