SFATUL ȚĂRII, ”UNIREA” CU ROMÂNIA ȘI ATITUDINEA FAȚĂ DE EL A MOLDOVENILOR ȘI MINORITĂȚILOR ETNICE (1917-1918). PARTEA II

R-D-Moldova-H

Partea I

Liderii Sfatului Țării negau apartenența lor la ideea românismului. Astfel, I. Inculeț spunea: ”Separatism în Basarabia, mai ales de cel românesc, nu există și dacă sînt de aceștia care privesc peste Prut, ei reprezintă doar un mănunchi de oameni. Calea Basarabiei se intersectează cu calea Rusiei, deoarece nu există vre-o țară mai liberă decît Rusia… Toți doresc să conlucreze în strînsă unitate cu măreața Rusie”(Sfatul Țării, 1917, 24 decembrie).
Și astfel de declarații sunau din gura liderilor Sfatului Țării permanent( Arhiva Națională a Republicii Moldova (în continuare – ANRM) Fond 727. Inventar 2. Dosar 3. Fila 27; D. 21. File 141, 178 verso, 192; D. 22. File 141, 142; Cuvînt Moldovenesc, 1917, 14.V, № 38; Cuvînt Moldovenesc, 6.XII, № 110; Бессарабская жизнь, 1917, 25.XI, № 268; Свободная Бессарабия, 1917. 28.XI, № 162; Свободная Бессарабия, 12.XII, № 174; Свободная Бессарабия, 1917, 23.XI, № 171; 28.XI, . Бессарабская жизнь, № 270; 5.XII, Свободная Бессарабия, № 181; Бессарабская жизнь. 8.XII, № 278; 1917, Свободная Бессарабия,12.XII, № 186; Свободная Бессарабия, 17.XII, № 191; Свободная Бессарабия, 23.XII, № 196; Sfatul Țării, 1917. 24.XII; Sfatul Țării, 1918. XI.01; Bogos D. La răspântie. Moldova de la Nistru in anii 1917-1918. Chișinău, 1998. P. 200-202). În aceste sens este foarte semnificativă mărturisirea lui Argetoianu. Examinînd cuvîntarea generalului Averescu în fața ”deputaților” Sfatului Țării, el menționează că aceștia îl ascultau destul de indiferent. Însă, ”cînd a început generalul să vorbească pe rusește, toată sala s-a sculat în picioare și de unde pînă atunci atmosfera fusese destul de rece, aplauzele și uralele au izbucnit din toate părțile. Dintr-o dată, popularitatea generalului Averescu a pătruns și în Sfatul Țării. Dar mie mi s-a strîns inima. Mă întrebam ce s-ar fi întîmplat dacă într-o adunare populară întrunită la Cluj sau la Sibiu, un general român ar fi vorbit ungurește…”( Argetoianu C. Memorii. Vol. 5. Bucuresti, 1995. Р. 55).
Însă într-o atmosferă de ocupație militară română, nefiind ales de nimeni, autoproclamîndu-se ”organul suprem al puterii” din Basarabia, Sfatul Țării, care nu reprezenta pe nimeni, încălcînd normele elementare ale democrației, nu cu vot tainic, dar deschis și nominal, la 27 martie/9 aprilie 1918 a proclamat unirea Basarabiei cu România. Despre faptul cît de legal” a fost acest act, spune cel mai mare istoric român N. Iorga, care tranșant și fără nici o jenă scrie, că ”generalul Broșteanu a trect Prutul și provincia… a devenit, așteptînd împrejurările, un teritoriu ocupat militărește”(Iorga N. Neamul românesc în Basarabia. Vol. 2. București, 1997. P. 221).
Istoricii I. Negrei și D. Poștarencu aprobă acțiunile autorităților militare pe teritoriul RDM: ”În ajunul intrării Armatei române în Chișinău, peste tot era o completă dezorientare… Trupele române înaintară… rămășițele bolșevice erau aruncate peste Nistru, lăsînd 10.000 de morți pe teren”( Negrei I., Poștarencu D. O pagină din istoria Basarabiei. P 240, 248). Este adevărat că în ”Comunicatul oficial cu ocazia ocupării Tighinei” generalul Broșteanu îl corectează un pic pe Negrei, menționînd că în luptele pentru Bender ”pierderile [bolșevicilor] se ridică la aproape zece mii de morți”( Vezi: Ciobanu Șt. Unirea Basarabiei. Studii si documente. Chisinau, 1993. P 231).
Părerea majorității populației a fost absolut ignorată, iar cea mai mică rezistență era pedepsită cu violență. Printre cei împușcați au fost 17 soldați ai Primul regiment Moldovenesc de infanterie de rezervă. La 19/31 ianuarie, în timpul lucrărilor Congresului al III-lea de deputați ai țăranilor din Basarabia, în sală au intrat un detașament de jandarmi cu patru mitraliere. Au fost arestați moldovenii V. Rudiev, V. Prahnițkii, I. Panțîri, T. Cotoros și ucraineanul P. Ciumacenco (menționăm, că nici unul din ei nu era bolșevic) și, fiind declarați dușmani ai românismului, a doua zi au fost împușcați. De asemenea au fost împușcați menșevica N. Grinfeld și eserul N. Covsan. Toți aceștia erau membri ai Sfatului Țării. ”Vina” lor consta în faptul, că s-au pronunțat împotriva intervenției românești și optau pentru Republica Moldovenească în componența Rusiei.
Asemenea dispoziții au fost clar exprimate de către istoricul american Ch. King: ”Invitarea românilor în Basarabia, deși a avut loc în urma apelului lansat de Sfatul Țării…, nu a fost binevenită pretutindeni. Mulți membri ai Sfatului Țării erau și ei înșiși prea puțin în favoare prezenței românești”( King. Ch. Moldovenii, România, Rusia și politica culturală. Chișinău, 2002. P. 33). Olandezul W. P. van Meurs completează acest gînd în felul următor: ”Liderii moldoveni din Sfatul Țării erau foarte conștienți de sentimentul revoluționar larg răspîndit și de neîncrederea cu care era privită în republică guvernarea românească”. El apreciază regimul de atunci din România drept reacționar( Meurs W. P. van. Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă. Chișinău, 1996. P. 86, 89).
Ilegalitatea așa-zisei ”uniri” în primul rînd este demonstrată de starea de spirit a locuitorilor ținutului. Documentele de arhivă ne demonstrează că țăranii multor sate își exprimau deschis dezacordul în legătură cu hotărîrea Sfatului Țării( ANRM, Fond 679. Inv. 1. D. 4803; Fila 742; Inv. 1. D. 45; Fond 742. inv. 1. D. 51; Fond. 727. Inv. 2. D. 45, 55, 73).
Astfel, șeful siguranței de la Bender D. Popescu după ziua de 27 martie raporta la Chișinău ”că țăranii încă se agita contra armatei noastre… În localitățile Bulboaca, Gîrbovăț, Fîrlădeni, Speia și Șerpeni mișcarea țăranilor este mai pronunțată. Cei de la Gîrbovăț, adunați de preot cu ocazia slujbei în biserică la 31 martie a. c., unde vorbindu-le de unire au avut o purtare agresivă contra preotului, manifestîndu-se contra unirii cu România”( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roată, Siguranța si «Unirea». Chișinău-Iași, 2003. P 141).
În raportul generalului Râșcanu, adresat comandamentului său, se vorbește despre adunarea țăranilor satului Mereni, județul Chișinău, care le-au spus deschis, fără ocolișuri, ofițerilor români: ”Noi nu avem nevoie de unire, Sfatul Țării ne-a trădat, nu avem nevoie de jugul românesc”. În raport se menționează că majoritatea sătenilor au declarat că basarabenii au trăit împreună cu rușii o sută de ani, de aceea vor și în continuare să trăiască așa și ”să-i ferească Dumnezeu să devină români”. Concluzia este clară și categorică: ”Din toate cele expuse reiese că populația satului Mereni se opune intereselor noastre”( ANRM, Fond 727. Inv. 2. D. 73. File 29-29 verso, 33-33 verso, 34, 37-37 verso).
Și asemenea mărturisiri, inclusiv și rapoarte ale agenților secreți ai poliției, soseau din diferite colțuri ale Moldovei( Бессарабия на перекрёстке европейской дипломатии. Документы и материалы. С. 230; ANRM. Fond 742. Inv. 1. D. 45. File 1242-1243; D. 51. File 5-5 verso; Fond 727. Inv. 2. D. 55. File 185 verso, 186; Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roata, Siguranța și «Unirea». P. 141, 142; За власть Советскую. Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и внутренней контрреволюции (1917-1920). Сборник документов и материалов. Кишинев, 1970. С. 110-121; Левит И.Э. Молдавская республика. С. 37S; Liveanu V. 1918. Din istoria luptelor revolutionare din România. București, 1960. Р 240).
Astfel, după șase luni de activitate, siguranța de la Chișinău constata: ”În general populațiunea din orașe și din informațiunile luate din surse demne de încredere și cea de la sate, privește nu numai cu neîncredere, dar chiar cu ură venirea românilor în Basarabia, venire pe care o socotesc nu numai nefolositoare, dar chiar dăunătoare lor. În ceea ce privește ”Unirea”, ei nici n-o discută, întrucît o socotesc ca nelegal făcută, deoarece după cele ce susțin, această unire ar fi trebuit făcută prin plebiscit”( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roata, Siguranța și «Unirea». P. 142).
Șeful siguranței din Bender D. Popescu încă la 14 februarie informa șefii săi despre un epizod, care în opinia noastră este foarte semnificativ: ”Cînd mă înapoiam de la Chișinău cu automobilul, la ieșirea din satul Broasca am discutat cu trei tineri care păzeau oi pe cîmp. Eram în uniformă de soldat rus, întrebîndu-i de știu rusește, mi-au răspuns că vorbesc numai moldovenește. I-am lăsat a crede că au de a face cu un adept al bolșevicilor întrucît de la început au început a se plînge contra românilor. Întrebați mi-au spus că toți locuitorii din Broasca sunt bolșevici, gata a primi arme și munițiuni pentre a se răscula și a goni pe români din Basarabia… În naivitatea lor se vedea că spun numai adevărul”( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roată, Siguranța și «Unirea». P. 149).
Pentru a urmări dispoziția populației Basarabiei, autoritățile române au introdus cenzura la poștă. Unul din funcționarii suspuși ai acestui departament, profesorul Nicolae Șerban, în baza scrisorilor selectate la 14-15 iulie 1918 scria: ”De pretutindeni se aude doar un singur plînset tragic: romnii ne iau totul și ne lasă să murim de foame… În unele scrisori românii sunt etichetați foarte urît… În general în toate scrisoarile acestea se proeminează o nemulțumire serioasă a țăranilor și trezește o mare îngrijorare dispozițiile lor categorice de a opune rezistență cu topoare și măciuci rechizițiilor organizate. Dintr-un sat în altul circulă scrisori în care populația este chemată la rezistență. Judecînd după numele expeditorului sau destinatarului, această corespondență, în cea mai mare parte, aparține moldovenilor”( Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и внутренней контрреволюции (1917-1920). C. 190-191).
Făcînd bilanțul, I. Levit ajunge la următoarea concluzie: ”Faptele enumerate, foarte convingător mărturisesc că din cauza rechizițiilor, jafurilor și violurilor atmosfera în satul basarabean era încordată pînă la limită, iar actul unirii cu România, realizat de Sfatul Țării, a fost respins de majoritatea țăranilor”( Левит И.Э. Молдавская республика. С. 399).
Efectuînd analiza ”documentelor istorice”, acest gînd îl confirmă și Ion Țurcanu, care conchide că ”la această etapă a cerectării, un lucru devine limpede: masele populare trebuie excluse din lista factorilor care au contribuit unirii”( Țurcanu I. Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări. 1918. Chișinău, 1998. P 173).
Foarte obiectiv și nepărtinitor, în opinia noastră, apreciază poziția diferitor categorii ale populației ținutului nostru față de ”unire” olandezul W. P. van Meurs: ”Țăranii, și nu numai, minoritățile naționale se temeau că intervenția românească va pune capăt reformei agrare plănuite de Sfatul Țării sau de Adunarea Constituantă rusă și va returna averile expropriate moșierilor. Este, de asemenea, foarte probabil că țăranii moldoveni se considerau a fi în primul rînd moldoveni și nu români (în notă autorul menționează, că ”toate organizațiile locale utilizau adjectivul ”moldovan” în loc de ”român” în denumirile lor” – n. a.)… Ei erau conștienți că o intervenție militară românească putea transforma revoluția social-economică din Basarabia într-o revoluție națională românească. Doar o restrînsă elită moldovenească lupta pentru unificarea cu România și dădea, în consecință, o mai mare prioritate legăturilor culturale și etnice decît reformelor social-economice”( Meurs W. P. van. Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă. Chișinău, 1996. P. 86).
Însă, contrar adevărului, în istoriografia româno-unionistă contemporană se fac încercări de a prezenta evenimentele în așa mod, că, chipurile, doar reprezentanții monorităților etnice se împotriveau ocupației românești, iar toți moldovenii erau pentru ”unire”. Astfel, dl Cojocaru (președintele faimoasei ”comisii Ghimpu”) folosește un procedeu incorect și evident fals. El încearcă permanent să prezinte evenimentele astfel că, chipurile, doar reprezentanții minorităților se declarau contarari intervenției românești în Republica Moldovenească: ”Atitudinea populației locale față de întrarea trupelor române pe teritoriul ținutului oscila în funcție de apartenența etnică a localităților”( Cojocaru Gh. Sfatul Țării: Itinerar. Chișinău, 1998. Р 72). Aceasta este o minciună obraznică, jignitoare și neîntemeiată, scopul căreia intenționat sau inconștient este de a opune moldovenii cu concetățenii lor de altă naționalitate. Același lucru poate fi spus și despre A. Morari și I. Negrei, care încearcă să convingă cititorul, că împotriva ”mișcării de eliberare națională” luptau forțe, ”baza socială a cărora era alcătuită din coloniști ruși, ucraineni, bugari, găgăuzi și evrei”( Moraru A, Negrei I. Anul 1918. Ora astrală a neamului românesc. Chișinau, 1998. Р 67).
Tot aici ar fi cazul să vedem cum interpretează domnii Negrei I. și Poștarencu D. poziția unor deputați de naționalitate evreiască (menșevica N. Grinfeld și bundistul Kovarskii), care pledau pentru păstrarea Basarabiei în componența Rusiei. ”Evreii, care sunt promotori ai bolșevismului, nu pot admite granițe despărțitoare între națiunile conlocuitoare din Rusia; aceste granițe politice și economice ar fi și ele niște piedici împotriva propășirii a afacerilor evreiești. Cuvîntările străinilor, spuse cu patimă egoistă, presărate cu insinuări, neîncredere și amenințări transparente, încercările lor de a nimici importanța Sfatului Țării și de a trece tot rodul său pe seama Constituantei rusești, pretenții de egală dominare a naționalităților din Basarabia, toate acestea s-au așternut ca o promoroacă pe inimile moldovenilor. Mai jos acești autori critică opinia celor care, mai îndrăzneau să arate norodului moldovenesc Petrogradul și calea spre răsărit, de unde au venit toate nenorocirile”( Negrei I., Poștarencu D. O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Țării. P 178-179. Despre faptul că ”toate relele” pentru români vin din partea Rusiei ne demonstrează și dl Oprea.// Vezi Oprea I. România și Imperiul Rus. 1900-1924. Vol. 1. P. 5,6, 7, 29-30, 152, etc.). De asemenea I. M. Oprea susține, că naționaliștii filoromâni se bucurau de susținerea moldovenilor. El repetă teza xenofobă a lui Cojocaru și Negrei, că, cică, doar minoritățile etnice au opus rezistență intervenționiștilor români: ”Trupele bolșevice se sprijineau pe ajutorul cetățenilor, aflați sub influența alogenilor (terminologie nazistă – S. N.), mai ales a rușilor și ucrainenilor”( Oprea I. România și Imperiul Rus. 1900-1924. Vol. 1. București, 1998. P 179). Iată cine sînt ”dușmanii neamului românesc” – ”alogenii”!
Citind aceste rînduri nu putem constata imediat ce-i aici mai mult: minciună gogonată și pretenție falsă de a fi exponenții gîndurilor și doleanțelor tuturor moldovenilor, analfabetism profesional sau falsificare conștientă a stării reale de lucruri din acea perioadă, în primul rînd a dispozițiilor majorității absolute a moldovenilor, ori toate acestea îmbibate de xenofobie ”a la ciornaia sotnea” și antisemitism legionar? Drept rezultat în anii 90 în ”știința istorică” moldovenească s-a instaurat ”monopolul asupra adevărului”, iar cei ce nu erau de acord pur și simplu erau persecutați și izgoniți din sfera științifică și didactică. Însă știința se poate dezvolta doar atunci, cînd există posibilități egale pentru diferite școli, pentru libera concurență a diferitori idei, iar savanților le rămîne întotdeauna loc măcar pentru cîteva ”îndoieli” și chiar pentru ”șovăieli”…

S. Nazaria, doctor în istorie

Anunțuri

6 gânduri despre „SFATUL ȚĂRII, ”UNIREA” CU ROMÂNIA ȘI ATITUDINEA FAȚĂ DE EL A MOLDOVENILOR ȘI MINORITĂȚILOR ETNICE (1917-1918). PARTEA II

  1. Să nu uităm că pe atunci atît Ilie Inculeţ cît şi Pantelimon Halippa erau afiliaţi la miscarea socialistă din Rusia şi erau într-un fel – ca să-i numesc cu un termen modern pentru zilele noastre – mancurtizaţi, spălaţi pe creier de influenţa mişcărilor politice de stînga din Rusia. Ei visau o patrie socialistă mondială, aşa cum o visau mulţi din Rusia pe atunci. Nu e de mirare să fie aşa cînd mişcările de stînga erau toate antimonarhiste, republicane. Ori, atît România cît şi Rusia erau monarhii, neagreate de mişcările social democrate de atunci.
    Totuşi, aceste credinţe, în condiţia orientării tuturor mişcărilor popoarelor din Rusia către mişcările naţionale, nu i-au împiedicat pe majoritatea activiştilor socialişti să-şi orienteze preferinţele politice către mişcările naţionale atunci cînd au intrat în contact cu intelectualitatea din România şi cu mişcările naţionale destul de consolidate şi bine structurate la noi.
    Toate acestea nu l-au împiedicat pe Ilie Inculeţ să semneze actul de UNIRE cu Patria Mamă.

    • Erau ei unioniști tot atît de mult cît îs de unioniști guvernanții noștri actuali de la Chișinău… 😆
      Acum ei sînt președinți, miniștri, ambasadori, etc, dar ce vor fi în cazul unirii Republicii Moldova cu România?
      În cel mai bun caz, șefi de județe, și asta încă nu toți; după unire, în loc să se întîlnească ca egali cu Obama, Merkel, ș. a. m. d., vor trebui să stea smirna în fața lui Băsescu.
      Cui îi va fi pe plac așa ceva?

      Așa și cu ”inițiatorii unirii” Inculeț&Co, pur și simplu cînd s-a făcut clar că șansele pentru întoarcerea Rusiei sau pentru independența RDM sînt minime, iar Basarabia totuna va fi anexată de România, acești oportuniști imediat și-au schimbat culoarea, au devenit brusc unioniști, ca să fie mulțumiți și răsplătiți de noua putere.
      Argetoianu bine a spus despre ei, că ”aceștia au devenit români pentru că așa a suflat vîntul”.

  2. Corectez, din grabă am scris Ilie în loc de
    Ion Constantin Inculeț (în rusă Ион (Иван) Константинович Инкулец) (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române. Este înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iași. Ion Inculeț a fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino. Din căsătorie au rezultat Ion I. Inculeț, Doctor Honoris Causa al Universității Western Ontario (Canada), Membru de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică aplicată al Universității Western Ontario, și fratele acestuia, George I. Inculeț.
    Ion C. Inculeţ s-a înscris la facultatea de fizică și matematică a Universității Dorpat, însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Petersburg, facultatea de fizică și matematică, pe care a aboslvit-o cu diplomă de gradul I. A avut recomandare pentru profesorat. În anii studenției la Petersburg, din inițiativa sa, este creată asociația studenților basarabeni din Petersburg. După absolvirea universității a concurat cu succes la postul de privat-docent și a lucrat la mai multe școli private din Petersburg, predând fizica, matematica și astronomia. În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea Partidului Socialist Revoluționar.

    În aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al lui președintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenți și profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle Revoluției din Februarie. A fost ales deputat în primul parlament al Basarabiei, „Sfatul Țării”, împreună cu alți basarabeni veniți din Petrograd, din partea deputaților-țărani. Inițial concepția politică a lui Inculeț era una de transformări politice în cadrul unei Rusii democratice și înnoite. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolșevici prin putch-ul din octombrie, Inculeț a evoluat spre alianța cu România.

    „La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Țării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei și să decidă soarta ei. Președinte al acestui parlament a fost ales în mod unanuim Ion Inculeț. El întrunea toate calitățile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, și mai cu seamă extrem de răbdător. (…) Inculeț în toate împrejurările a dovedit un calm desăvârșit și sânge rece. Nici o hotărâre pripită, nici un pas nechibzuit. Se apropia ziua cea mare – ziua Unirii – însă Inculeț se gândea la soarta țăranului. Adeseori spunea: „Dacă Dumnezeu ne va ajuta ca odată cu Unirea să rezolvăm și radical și reforma agrară, adică să dăm pământ țăranilor, voi fi cel mai fericit om”.

    La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chișinău de către bolșevici. La 24 ianuarie Sfatul Țării a proclamat cu majoritate de voturi independența Basarabiei față de Rusia, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condițiile în care Frontotdel-ul și alte fracțiuni minoritare îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Rusia.
    La 10 octombrie 1918 Inculeț a fost ales membru al Academiei Române la recomandarea lui Petru Poni.
    A fost ministru de interne în perioada 14 noiembrie 1933 – 28 august 1936 ca şi ministru al comunicațiilor și vice-președinte al Consiliului de miniștri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937).

    În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei și Unirea din 1918, el spunea:
    „Basarabia a fost smulsă din din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbii române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbii, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse la în calea Unirii cu toți românii.”

    Am arătat toate cele de mai sus pentru a arăta că membrii de vază ai Basarabiei, chiar în vremurile acelea tulburi, cînd monstrul de la răsărit atenta la integritatea teritorială a României, oamenii de vază ai acestei părţi de ţară nu rămîneau ca simpli funcţionari de judeţ cum spun duşmanii României ci erau ridicaţi pînă la cele mai înaintate funcţii şi ranguri în stat.

    • Și ce funcții importante au ocupat în România, de pildă, basarabenii Mircea Druc (apropo, fost prim-ministru în Republica Moldova), sau ”eroul” terorist Ilie Ilașcu sau alcoolista Leonida Lari?

  3. Referitor la Mircea Druc, în România nu a ocupat nici o funcţie politică sau administrativă. El e economist şi probabil îşi exercită meseria. După absolvirea Facultății în anul 1964, a lucrat ca referent, translator și dispecer la Aeroportul Internațional „Șeremetievo” din Moscova. Urmează apoi studii de doctorat în economie la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe din URSS de la Moscova (1967-1970), cu teza de doctorat: „Rolul infrastructurii (mijloacele de transport) în procesele de integrare economică a țărilor latinoamericane”. În anul 1970 a urmat un curs post-doctorat de „Bazele științifice ale conducerii în sfera producției” la Facultatea de Economie de la Universitatea de Stat „Lomonosov” din Moscova.
    În anul 1972, Comitetul raional Lenin din Chișinău al Partidului Comunist al Moldovei decide excluderea lui Druc din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) cu următoarea justificare „pentru tolerarea opiniilor naționaliste, a eșecului de a le opri și a pierderii de vigilență”. Cu această ocazie, este concediat automat de la Institut și numit pe postul de cercetător științific și specialist principal al Centrului de Organizare Științifică a Muncii și Conducerea Producției al Ministerului Industriei Alimentare din RSS Moldovenească
    La data de 25 mai 1990, este ales prim-ministru al RSS Moldova de către Sovietul Suprem al RSSM. În această calitate, el cumulat și funcția de membru în guvernul sovietic, participând de două ori pe săptămână la ședințele executivului de la Moscova.
    Guvernul condus de Mircea Druc a promovat un amplu program de reforme politice, economice și sociale care urmăreau desprinderea RSS Moldova de URSS și reducerea dependenței RSSM de instituțiile de la Moscova, în scopul obținerii independenței RSSM.
    În perioada 2001-2004, Mircea Druc este trimis de către guvernul PSD condus de Adrian Năstase pe postul de consilier pe probleme economice și comerciale la Consulatul General de la Rio de Janeiro și Ambasada României din Brasilia. Acolo a urmat un curs de perfecționare la Colegiul de Informatică SOS Computadores din Rio de Janeiro și cursuri de perfecționare la Academia Diplomatică a MAE din București (2001-2003).
    Între anii 2005-2008, prof. dr. Mircea Druc a deținut funcția de consilier al Președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR).
    In semn de înaltă preţuire pentru îndelungata şi prestigioasa activitate pusă în slujba promovării culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti în Republica Moldova, contribuind, pe această cale, la întărirea relaţiilor bilaterale speciale, miercuri, 26 martie, 2014, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Mare Ofiţer lui Mircea Druc, primul premier al Republicii Moldova, şi lui Alexandru Moşanu, preşedintele primului Parlament al Republicii Moldova.

    „Teroristul” (pentru imperialii ruşi) Ilie Ilaşcu, de el nu ştiu mai nimic unde o fi azi. S-ar putea să-şi fi găsit şi el un serviciu potrivit pregătirii sale. După cîte ştiu, el a fost pregătit în imperiul sovietic pentru o funcţie G.A.I.
    A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două Legislaturi (1994-1998) și (1998-2000), senator în Parlamentul României în perioada (2000-2004) și (2004-2008) şi în perioada 2001-2008 a fost membru titular al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegației României.
    Participant la luptele armate de la Nistru (1992) în războiul moldo – rus pentru Independența Moldovei, în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială ale Ministerului Securității Naționale din Republica Moldova, a fost deținut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001), condamnat la moarte (1993) de către o instanță neconstituțională subordonată politic Moscovei. În rezultatul presiunilor politice efectuate asupra autorităților Federației Ruse, de către comunitatea internațională, și îndeosebi de conducerea APCE și UE, Ilie Ilașcu la 5 mai 2001 este transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova și României. Multe din activitățile sale politice de la Tiraspol și îndeosebi activitatea sa în perioada de război, nu se cunosc. Însă despre unele se cunoaște foarte puțin doar din sursele militare rusești, că Ilașcu și unitatea sa specială luptând în spatele frontului a adus mari pierderi Armatei a 14 Rusești și bandelor de cazaci veniți să lupte în Transnistria contra moldovenilor.
    În data de 2 august 2010 membrii „Grupului Ilașcu” au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul Republicii”.
    Iată aveţi aici relatările „teroristului” Ilie Ilaşcu despre manifestaţiile din 9 aprilie 2009.
    http://www.trilulilu.ro/video-politica/ilie-ilascu-vorbeste-despre-conflictul-din-moldova

    Despre Leonida Lari (Liubovi Iorga, n. 26 octombrie 1949, Bursuceni, RSS Moldovenească, URSS – decedată la 11 decembrie 2011, Chișinău, Republica Moldova) a fost o poetă, publicistă, scriitoare, activistă om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.
    Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 și 1992.
    Leonida Lari a fost membru PRM din România timp de aproape 10 ani, ea obținând în total trei mandate de deputat, (1992-1996; 2000-2004; 2004-2008 (primul dintre ele obținându-l pe liste PNȚCD).
    Că ar fi fost beţivă, eu nu ştiu, că s-o fi îmbătat vreodată, este posibil, dar ca să insulţi pentru asta o femeie, e prea de tot.
    Oricum, avînd în vedere că a trecut în lumea celor drepţi, noi românii avem o vorbă: „despre morţi, numai de bine!” Probabil că ruşii nu au asemenea vorbă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s