SFATUL ȚĂRII, ”UNIREA” CU ROMÂNIA ȘI ATITUDINEA FAȚĂ DE EL A MOLDOVENILOR ȘI MINORITĂȚILOR ETNICE (1917-1918). PARTEA I

În urma Revoluției Ruse moldovenii au căpătat posibilitatea să-și hotărască soarta de sine stătător. Nu mult timp după februarie 1917 o parte din intelectualitate a fost cuprinsă de ideea autonomiei Basarabiei. Cel mai activ susțineau această idee activiștii Partidului Național Moldovenesc (PNM) și unii soldați-moldoveni din armata rusă.
Ce-i drept, trebuie de avut în vedere, că chiar din clipa fondării PNM, din cauza aspirațiilor lui naționaliste, el nu se bucura de susținere printre țăranii moldoveni. Acest fapt era recunoscut chiar și de către membrii lui. Astfel, de pildă, V. Cazacliu și V. Văluță scriau în vara lui 1917: ”Faptele din Basarabia în fiecare zi dovedesc, că norodul nostru este foarte departe de ideile noastre naționale… Soldații-moldoveni și țăranii noștri arestează propagandiștii Partidului Național Moldovenesc… Norodul moldovenesc ne consideră dușmanii săi”( Arhiva națională a Republicii Moldova (în continuare – ANRM) Fond 727. Inventar 2. Dosar 8. File 140-141). Cuvintele activiștilor PNM sînt o dovadă convingătoare a faptului, că poporul moldovenesc nu avea încredere în naționaliști. Și el avea motive pentru a fi prudent, deoarece simțea, că, precum recunoștea unul din activiștii importanți ai acestui partid, el vedea scopul final al său în unirea cu România( Bogos D. Basarabia de la 1812 pînî la 1938. Chișinău, 1938. Р 81).
În afară de românismul PNM (concepția etnocratică, care nu recunoștea identitatea moldovenilor, considerîndu-i români, și care susținea ”unirea tuturor românilor într-un singur stat – România Mare”; popoarele vecine și minoritățile etnice erau prezentate drept ”dușmanii străvechi ai neamului românesc”), majoritatea moldovenilor, vare erau țărani cu puțin pămînt, mai aveau și alte motive pentru a nu avea încredere în liderii lui. Treaba e că imediat după formarea partidului, în conducerea lui au întrat mari moșieri și capitaliști basarabeni, precum și cîțiva cetățeni ai României.
Iată cum apreciază starea de spirit a diferitor pături ale populației Moldovei după Revoluția din Februarie istoricul american Keith Hitchins: ”Țăranii au început să acapareze și să împartă pămînturile ce aparțineau marilor moșieri, în timp ce ofițerii moldoveni din armata rusă, preoții, intelectualii de orientare liberală și proprietarii de pămînt cu tendințe conservatoare cereau autonomie politică”( Barbulescu M., Deletant D., Hitchins K., Papacostea Ș., Todor P. Istoria României. București, 1998. P 418).
Trebuie de menționat, că și o parte a intelectualității moldovenești nu era nici pe departe încîntată de programul PNM( Бессарабская жизнь, 1917, 28.V). Iată ce scriau în această privință activiștii acestui partid din ținutul Orhei: ”Intelectualitatea, preoții și învățătorii au o atitudine negativă față de autonomie. Se vor găsi 3-4 oameni de nădejde”. Aproximativ în același ton scriau despre starea lucrurilor în sectoarele lor și activiștii chișinăueni ai PNM( ANRM, F. 727. Inv. 2. Dos. 8. File 8-11, 5-6, 11-13).
La fel ca și în întreaga Rusie, și în Basarabia au apărut Sovietele, care se încadrau în mod activ în lupta pentru puterea din ținut. În aceste condiții pe 20 octombrie 1917 la Chișinău s-au adunat circa 600 de deputați, care reprezentau 300 de mii de compatrioți mobilizați pe front. Ce-i drept, pe ei nu i-a ales nimeni, acestea erau persoanele invitate personal de către organizatorii Primului congres ostășesc moldovenesc din întreaga Rusie. Reieșind din normele reprezentanței, la congres trebuiau să sosească circa 9000 de delegați, însă au sosit nu mai mult de 1/15 din numărul necesar( Виноградов В.Н., Ерещенко М.Д., Семенова Л.Е., Покивайлова Т.А. Бессарабия на перекрёстке европейской дипломатии. Документы и материалы. М., 1996. C. 174).
Delegații au susținut propunerea despre crearea Sfatului (Sovietului) Țării – organul superior al autonomiei teritorial-politice din ținut(Ciobanu Șt. Unirea Basarabiei. Studii și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii 1917-1918. București, 1929. Р. 147-150). Este interesant și faptul, că din 32 de deputați, aleși la congres, doar 7 erau soldați și matrozi. Restul erau ofițeri și cinovnici militari. În rezoluția congresului se menționa caracterul temporar al Sfatului Țării, împuternicirile căruia luau sfîrșit odată cu convocarea Adunării Întemeietoare a Basarabiei( Pântea Gh. Rolul organizațiilor militare moldovenești în actul unirii Basarabiei. Chișinău, 1932. Р. 46-47; Bobeica A. Sfatul Țării – stindard a renașterii naționale. Chișinău, 1993. Р 63-64).
Pe 2 noiembrie 1917 pentru organizarea Sfatului Țării a fost format un birou, care a stabilit numărul acestui organ în 160 de oameni, inclusiv 10 locuri pentru moldovenii ce locuiau în partea stîngă a Nistrului. Basarabenilor de naționalitate moldovenească li s-a acordat 105 locuri, și mai tîrziu ”în primul parlament” ei au creat Blocul Moldovenesc. Au primit mandate fiecare partid politic, grup social, organizație națională, cooperativă, studențească, de femei, sindicat, societate culturală( Bogos D. La răspântie. Moldova de la Nistru în anii 1917-1918. Chișinău, 1998. Р 115).
Minoritățile naționale, care alcătuiau 50% din populația ținutului, au primit doar 36 de mandate, adică mai puțin de 25%. Muncitorii nu au primit nici unul, iar țăranilor (80% din populație) li s-au acordat doar 30% din mandate. Formațiunile politice au primit locuri în Sfatul Țării nu corespunzător greutății lor sociale, dar în dependență de orientarea lor politico-ideologică. Cele mai multe locuri le-au căpătat organizațiile de orientare pro-românească. Iar partidul cel mai influent din Basarabia – eserii (social-revoluționarii), pentru care la alegerile în Adunarea Constituantă au votat 31,2% din participanți la scrutin, au primit doar un singur loc, în timp ce PNM, care a adunat la aceste alegeri 2,2% din voturi, a căpătat 4 locuri( Nazaria S., Stepaniuc V. Problema Basarabeană și interpretările ei în istoriografie: de la apariție la Tratatele de la Paris (1917-1947). Chișinău, 2010. Р 16).
Pe 21 noiembrie s-au deschis lurările Sfatului Țării, care la 2 decembrie 1917 a proclamat Basarabia Republica Democratică Moldovenească, parte egală în drepturi a Republicii Democratice Federative Ruse( ANRM, F. 727. Inv. 2. D. 57. File 36-36 verso, 40-40 verso, 129-130; D. 21. P. I. File 61-68, 69-70, 74-75).
În istoriografia contemporană de orientare româno-unionistă predomină aprecierea Sfatului Țării ca un adevărat ”organ reprezentativ al Basarabei”, ”ales pe baze democratice”, ca ”adunare reprezentativă a tuturor claselor și păturilor sociale din Basarabia”, ”un organism cu certe atribute parlamentare”( Mușat M., Ardeleanu I. Confirmarea internațională a Marii Uniri in 1918 // Revista de istorie. T. 34. 1998, Nr. 8. Р 1432; Scurtu I. Sfatul Țării, organ reprezentativ al Basarabiei // Magazin Istoric. 1993, Nr. 12. P 3-6. Dobrinescu V. Fl. Bătălia diplomatică pentru Basarabia. 1918-1940. Iași, 1991. Р 75. Scurtu I., Almaș D., Grosu A, Pavlescu I., Ioniță Gh. I., Șișcanu I., Enciu N., Cojocaru Gh. Istoria Basarabiei de la inceputuri până în 1998. București, 1998. Р 93). Se afirmă, că Sfatul Țării a ”întrunit aprobarea unanimă a populației din Basarabia”, ”a reflectat structura națională, precum și toată gama de curente politice, profesiuni și instituții existente în acest teritoriu”, iar alegerile în acest organ s-au petrecut în condiții cînd ”populația se putea exprima liber, alegîndu-și reprezentanții proprii în marele forum”, și, în sfîrșit, ”unirea”, care a avut loc la 27 martie 1918, ”corespunde tuturor criteriilor unanim acceptate ale autodeterminării și principiului naționalităților”( Cernovodeanu P. Basarabia. Drama unei provincii istorice românești în context politic internațional (1806-1920). București, 1993. Р 148; Constantin I. România, Marile puteri și problema Basarabiei. București, 1995. Р 21.; Scurtu I. și alții. Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1994. Р 108, 113; Anghel Fl. Relațiile româno-sovietice la Conferința de la Varșovia (1921) // Studii și materiale de istorie contemporană. 2003. VoL. 2. Р 5).
I. M. Oprea consideră că ”acest parlament al Basarabiei a fost o veritabilă reprezentanță națională, socială și politică a românilor și a minorităților naționale.., a fost un organ legislativ creat pe calea unor adevărate consultări populare cu caracter plebicitar și de aceea îndreptățit să rezolve toate problemele Basarabiei”(Oprea I. România și Imperiul Rus. 1900-1924. Vol. 1. București, 1998. Р 168). Cu un exces de zel ”patriotico-democratic” el ajunge chiar la afirmația precum că ”cei care pun la îndoială oportunitatea Sfatului Țării nu vor să vadă că acest parlament s-a constituit prin procedee democratice, iar hotărîrile lui satisfăceau în chip desăvîrșit principiile democrațiilor occidentale”( Oprea I.M. Basarabia la Conferința româno-sovietică de la Viena (1924) // Revista istorică. Academia Română. 1992. Nr. 7-8. Р. 718).
Gh. Cojocaru menționează, că ”istoricii români au văzut în Sfatul Țării o instituție supremă a puterii de stat, aleasă în consens cu normele democratice ale timpului, investită cu prerogative legislative, democratice, care reflecta cu fidelitate structura socială, politică și națională a societății basarabene. Este demn de remarcat că în studiile publicate în perioada postcomunistă majoritatea istoricilor din România au caracterizat Sfatul Țării ca ”organ (adunare) reprezentativ(ă) a Basarabiei, în timp ce majoritatea cercetătorilor din Republica Moldova înclină să trateze Sfatul Țării ca ”parlament” al Basarabiei. În fond, și unii și alții au susținut cu toată claritatea că, din clipa constituirii, Sfatul Țării a devenit unicul exponent legitim al suveranității Republicii Moldovenești (Basarabiei)”( Cojocaru Gh. Sfatul Țării: Itinerar. Chișinău, 1998. Р 19).
Straniu, însă cum se poate vedea ceea ce niciodată nu a existat?! Răspunsul la această întrebare are nu numai o importanță științifică, el este foarte ideologizat și politizat, de aceea, cum spune clasicul, dacă axiomele geometrice ar afecta interesele oamenilor, atunci și ele, probabil, ar fi combătute. În acest sens, chiar și unele adevăruri evidente ce țin de evenimentele în cauză, sînt respinse și încă mult timp vor fi combătute, iar ceea ce n-a existat, dar tare se dorește să fie, este interpretat ca o realitate. Astfel academicianul Oprea declară precum că ”proclamarea Republicii Democratice Moldovenești încheie o etapă de pregătiri politice pentru desprinderea Basarabiei de Imperiul Rus”( Oprea I. România și Imperiul Rus. 1900-1924. Vol. 1. București, 1998. Р 169). Deseori se ajunge pînă la absurd, însă teza ”Basarabia – pămînt românesc!” întotdeauna rămîne o ”vacă sfîntă” și constituie miezul oricărui ”studiu” al oricărui ”bun român”. Se afirmă, de exemplu, că pînă la 1917 Basarabia ”a reprezentat un fragment al statului român ținut cu forța în hotarele imperiului țarist”( Oprea I. România și Imperiul Rus. 1900-1924. VoL. 1. București, 1998. Р. 187).
Este evident, că astfel de epitete reflectă nu atît realitatea, cît dorința acestor autori. Aici, ca și în majoritatea cazurilor cînd este vorba despre dilema istoriografiei ceaușiste și post-ceaușiste – ”reflectare veridică a istoriei sao o reflectare ”patriotică”, – iarăși ne ciocnim de o încercare de reflectare a evenimentelor istorice în favoarea ”patriotismului” și nu a adevărului istoric. Acest gînd foarte clar a fost exprimat de istoricul rus Mihail Meltiuhov: ”Istoricii români nu-și permit nici cea mai mică critică la adresa istoriei proprii, țara lor a fost întotdeauna doar victima circumstanțelor, aflîndu-se mereu între doi ”prădători”… În literatura istorică românească a fost creat un tablou propriu al evenimentelor din domeniul politicii internaționale, tablou foarte slab legat de cercetările din țările vecine. Evident, în aceste condiții autorii români nu depun nici cele mai mici eforturi pentru a-și argumenta serios tezele lor”( Мельтюхов М.И. Бессарабский вопрос между мировыми войнами. 1917-1940. М., 2010. С. 5).
De fapt aceeași idee o expune și cercetătorul olandez W. P. van Meurs. El menționează că chestiunea ”Sfatului Țării reprezintă un subiect cu o mare încărcătură politică atît în istoriografia română, cît și în cea sovietică” și ea ”n-a fost studiată în profunzime și cu obiectivitate de nici una din ele… Istoricii sovietici au considerat întotdeauna Sfatul Țării o organizație recționară și contrarevoluționară răspunzătoare de anexarea de către români a Basarabiei în 1918… Punctul de vedere românesc privitor la Sfatul Țării este exact imaginea invers reflectată în oglindă a dogmelor sovietice: parlamentul era reprezentativ pentru populația Basarabiei și exprima voința majorității… Interpretările românești se concentrează asupra dreptului legal al parlamentului de a decide asupra unirii, dar aceste slabe argumente sînt depășite mult în greutate de presupunerea românilor, din capul locului formulată, că rezultatul era istoricește inevitabil. Aceasta înseamnă că rezistența înregistrată la votul din aprilie și votul caricatural din decembrie sînt înfîțișate ca evenimente neînsemnate în textele de istorie românești”( Autorul are în vedere ”votarea” Sfatului Țării în condițiile ocupației militare a ținutului și nemijlocit sub țevile mitralierelor românești în sala de ședințe în zua de 27 martie/9 aprilie și 27 noiembrie/10 decembrie pentru ”unirea” Basarabiei cu România// . Meurs W.P. von. Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă. Chișinau, 1996. Р 401-404).
Dar să continuăm analiza aprecierilor ”primului parlament moldovenesc”. Iată cum apreciază imporatnța organizației pomenite mai sus istoricii Negrei I. și Poștarencu D.: ”Sfatul Țării era piatra unghiulară pe care avea să se sprijine orînduiala și liniștea provinciei. El trebuia să stingă anarhia, să-i adune pe moldovenii răzlețiți în diferite organizații, punînd temelia unei stăpîniri locale, care să fie pătrunsă de nevoile și durerile țării și să se bucure de încrederea tuturor… Alegerile în Sfatul Țării, pentru a avea un spirit cu adevărat democratic, trebuiau făcute prin vot obștesc, direct și egal, dar aceasta nu era cu putință în starea de atunci”( Negrei I., Poștarencu D. O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Țării (1917-1918). Chișinau, 2004. Р 171, 172).
Cunoscutul istoric român A. Boldur însă, analizînd principiile de organizare ale Sfatului Țării, scria: ”Orientarea organizației, componența ei neclară, incertitudinea totală a competenței – iată trăsăturile specifice ale organului decretat de congresul ostășesc moldovenesc din întreaga Rusie… Oare poate fi acest organ un exponent influent al voinței populației Basarabiei, să beneficieze de simpatiile și susținerea ei? Cu regret îndoieli mai există”( Свободная Бессарабия, 1917, 10.XII, № 185). De aceeași părere, referitor la legitmitatea Sfatului Țării, era și ministrul român de atunci C. Argetoianu, numind acest organ ”soviet de pezevenghi adunați de pe stradă”( Argetoianu C. Memorii. Vol. 5. București, 1995. Р 28).
În același spirit scriu despre aceasta și unii cercetători occidentali. Astfel, istoricul american Wiliam Maxwell apreciază în felul următor legalitatea Sfatului Țării și onestitatea politică a liderilor: ”Organizînd un parlament de operetă, numit ”Sfatul Țării”, creat din reprezentanții unor organizații care existau doar pe hîrtie și sub conducerea unui oarecare domn Inculeț, devenit apoi ministr în guvernul român, această clică de agenți români și contrarevoluționari și-a început activitatea prin prclamarea Republicii Moldovenești ca parte componentă a Republicii Democratice Ruse, iar apoi a invitat armata română”( Citat după: Лазарев А.М. Молдавская советская государственность и бессарабский вопрос. Кишинев, 1974. С. 80).

(va urma)

Anunțuri

Un gând despre „SFATUL ȚĂRII, ”UNIREA” CU ROMÂNIA ȘI ATITUDINEA FAȚĂ DE EL A MOLDOVENILOR ȘI MINORITĂȚILOR ETNICE (1917-1918). PARTEA I

  1. Romania nici nu avea nevoie de aprobarea vreunui Sfat al tarii, uiti tovarashe bolsevik felul cum a fost rupt estul Moldovei in 1812. Cred ca, in conformitate cu dreptul istoric al Principatului Moldovei asupra acestui tinut, Romania, mostenitoarea acestui drept in urma Unirii din 1859, avea toata justificarea sa pretinda acest tinut. Adica daca tu bolsevicule vii si imi furi tezaurul azi nu ma poti acuza ca mi l-am luat inapoi maine, am tot dreptul sa fac asta. Spre stiinta ta totusi, acel Sfat al tarii chiar a fost reprezentativ, in raport cu acele vremuri. Basarabia nu avea muncitorime sa fie reprezentata iar 30% taranime oricum e prea mult. Ai o gandire mult prea socialista, daca 80% din cetateni sunt analfabeti asta nu inseamna ca si 80% din parlamentari trebuie sa fie si ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s