SITUAȚIA DIN BASARABIA ÎNAINTE DE RĂSCOALA DE LA TATARBUNAR

Cu ocazia trecutei zile de 27 martie prezint un articol dintr-o revistă românească de epocă despre România ”reunită”, o dedicație specială pentru româniști și romînoizi, să ia aminte, poate cîte ceva din ea le va răzbate în străfundurile minții și vor înțelege pe o clipă, că dacă moldovenii sînt atît de obstinați în ostilitatea lor față de români atunci este și un motiv.
Iar moldovenii să ieie seama și să nu-și uite istoria!

NOUI IMPRESII DIN BASARABIA

În anul trecut am fost din nou în Basarabia, unde am stat vre-o lună de zile. Impresiile pe cari le-am câștigat în acel timp n’am putut să le țin numai pentru mine; o datorie de conștiință mă obliga să le comunic și altora și să le strig chiar înaintea întregii lumi românești. Astfel, am publicat în coloanele unui cotidian din capitală cele văzute și auzite de mine în Basarabia, în o serie de șeapte articole, cari, mai târziu au fost publicate într’o broșură de Tipografia Eparchială din Chișinău, sub titlul: Călătorind prin Basarabia. Impresiile unui român din Transilvania. Articolele mele au fost cetite de multă lume și au avut și un oarecare ecou. Oficiosul guvernului m’a criticat cu asprimea obișnuită în presa noastră de partid, ba mai mult chiar, – mi-a contestat și patriotismul și m’a făcut tovarăș cu Lenin și cu Trotzki! Dl N. Iorga, în ultimul număr din Revista Istorică, luând act de apariția broșurei, se întreabă dacă concluziile mele nu sunt în adevăr prea pesimiste? În schimb Basarabenii cari au cetit articolele mele, mi-au dat cu toții dreptate. În ”Viața Basarabiei” și în ”Luminătorul” din Chișinău ele au fost remarcate în cuvinte de recunoștință. ”Luminătorul” a reprodus chiar un întreg articol de al meu sub titlul: ”Un adevăr istoric”.
N’am răspuns la atacurile ”Viitorului”, ci am lăsat timpul să judece el. Și, din păcate, el a judecat confirmând în chip și mai îndesat cele susținute de mine acum un an.
În vara aceasta am fost din nou în Basarabia, unde am petrecut iarăși timp de patru săptămâni. Spre marea mea părere de rău, impresiile cu cari m’am întors de astă dată de peste Prut nu sunt deloc mai plăcute decât cele din anul trecut, ci tocmai dimpotrivă. Cu toate aparențele contrare, pe cari le-ar putea invoca oficialitatea, stările de lucruri de acolo sunt din ce în ce mai rele. Sufletul Basarabiei se înstrăinează tot mai mult de al Românismului de dincoace, cu toate că limba românească prinde tot mai multe rădăcini și instituțiile românești se înmulțesc. Reaua guvernare a Basarabiei distruge pe zi ce merge opera națională realizată la 1917-1918 prin puterea sănătosului instinct național. Vorba că Basarabia se rusifică azi mai tare decât sub regimul străin din trecut este, într’un anumit sens, cu totul adevărată: dragostea pentru România este într’o continuă scădere, care de mult a ajuns la punctul de ghiață. Afirm acest lucru din nou, cu riscul de a fi socotit și astădată de către oficialitatea oarbă, ca rău patriot.
În numărul de față al revistei se publică o scrisoare, pe care am primit-o dela unul din cei mai buni fii ai Basarabiei. Ea e plină de durere și desnădejde. Pe alocurea ea este mai aspră decum e realitatea faptelor, dar dela un capăt la altul ea e străbătută de sinceritatea aproape brutală a patriotului înșelat în așteptările lui cele mai drepte. În primul moment am stat la îndoială dacă este bine, ca ea să vada lumina tiparului sau nu, dar apoi mi-am zis că glasurile sincere nu trebuie să fie împiedicate de a fi auzite de cătră mai mulți. E și scrisoarea aceasta un document al timpului și deși nu-mi fac nici o iluzie, că ea ar putea deschide ochii guvernanților asupra modului cu totul greșit cu care conduc Basarabia, cred totuși, că cetirea ei va înduioșa pe mulți cetitori, și-i va face să se gândească cu mai mult interes și cu mai multă dragoste la Basarabia noastră.
O. Ghibu

Dragă și mult Stimate prietene!

Ai smuls din mine cuvântul să-ți scriu despre nevoile și suferințele Basarabiei – și îmi pare rău…
Căci trebuie să mă țin de cuvânt și știu bine, că am să-ți amărăsc sufletul, iar singur am să petrec vre-o câteva ore, care nu se vor mai uita niciodată.
Să ții minte, că în scrisoarea mea cerneala se preface în sânge!
Dacă ar fi fost dată o astfel de problemă: iată Basarabia, provincie, ruptă din sânul mumei sale 106 ani în urmă, anume în anul 1812, și acum reîntoarsă înnapoi în anul 1918, făcând parte din regatul România Mare, – administrați-o astfel, ca s’o rupeți din sânul României întregite sufletește pe vecie, pe mii și mii de ani!!…
Administrați-o! uitând cu desîvârșire de Ștefan Cel Mare, de luptele lui sângeroase pentru țară cu Tatarii la Lipnic (Basarabia), cu Ungurii, Turcii, Polonii…
Administrați-o, uitând și de Mihai Viteazul, care prin sforțări uriașe a adunat neamul românesc într-un singur mănunchi pe o clipă…
Administrați-o, uitând de acești eroi ai neamului românesc, cari au pus viața pentru patrie, neam…
Administrați-o, uitând că trăim în Europa, care de sute de ani știe ce e dreptul cetățenesc, ce e libertatea gândirei, cuvântului, adunărilor…
Administrați-o, uitând că avem o constituție liberală și progresivă… care, vai, nu este decât o literă moartă, de care de mult nu mai ține seama nimeni, bătându-și joc de ea, începând cu miniștrii și isprăvind cu jandarmii și notarii, perceptorii și alți funcționari… – atunci, ceea ce se petrece la noi prin administarția din Regat, este admirabil, este mai presus de orice laudă!!!
Populația cu bună sama este terorizată până la ultimul grad, se ascunde în păduri și câmpii uitând luni de zile de casă, masă, soție și copii!
Trăim o viață ca pe vremea Tatarilor, la fiecare pas ilegalitate, abuz de putere, hoție și minciună! Și toate acestea, fără un pic de rușine!
Funcționarul abuziv nu se teme de răspundere, din contra, el crede și e sigur, că va fi înaintat!
Și așa și se întâmplă!
Fiind cu toți superiorii lui se întrec în hoții, abuzuri de puteri…
Ai putea crede că chiar fruntașii satului – bătrâni, moșnegi sunt desbrăcați în mijlocul satului și bătuți până la sânge, fără de nici o vină? Sau vină, de care noi ne-am strica de râs?
Mi-aduc aminte ce figură mândră și plăcută era săteanul nostru pe vremea rușilor?!
Înalt, voinic, rumen la față, îndrăsneț la cuvânt și cătătură…
Îți era mai mare dragul să-l privești…
El știa, că statul cere dela dînsul cutare și cutare sumă, – o plătea!
Și în curtea sa se simțea boer mare de tot, nu se mai temea de nimeni, cu toate că adesea, după o sută de ani, limba rusă n’o cunoștea!
Era o personalitate, care foarte bine cunoștea drepturile și datoriile sale, – era un cetățean conștient, și se bucura de stima tuturora…
Crezi, Dumneata, că bătăile în mijlocul satului ale fruntașilor, ce se bucurau de o popularitate solidă între satele vecine, pot fi uitate cândva?
Crezi, Dumneata, că dorul de răzbunare, în prezent adânc ascuns, nu se va trezi la timp potrivit?
Și atunci te întreb: pentru cine au lucrat toți aceia, cari au stăruit atât de mult să învenineze atâtea milioane sufletul. Și dacă, așa sunt tratați Moldovenii băștinași, să mai vorbim de minoritari?!…
Cineva a zis că România azi e pușcărie!
Nu este exact!
România este o pușcărie în zilele noastre, unde idea romanizmului se găsește în primejdie, în agonie…
Cineva a mai zis că în șease ani sub stăpânirea Românilor Basarabia s’a rusificat mult mai mult, decât în 106 de subt ruși…
Și eu, care stau foarte aproape și de țăranul de la sate, și de orășeni – pot spune cu părere de rău, că acesta este adevărul!
Chișinău 11 iulie, 1924.
N. N. Albul.

Sursa

Anunțuri

5 gânduri despre „SITUAȚIA DIN BASARABIA ÎNAINTE DE RĂSCOALA DE LA TATARBUNAR

  1. Din păcate imediat după 1920 am avut o clasă politică de rahat care şi-a văzut numai de interesele ei. Acest aspect al comportării discreţionare a clasei politice nu numai faţă de basarabeni şi bucovineni dar şi faţă de poporul de rînd din întreaga ţară, nu a făcut decît să aducă deservicii unităţii naţionale. Această atitudine în fapt ANTINAŢIONALĂ ar fi trebuit incriminată de legea penală căci a dat apă la moară intereselor străine, duşmanilor neamului românesc, în primul rînd bolşevicilor, care au exploatat la maximum această stare, îndreptînd-o cu dibăcie împotriva poporului român, semănînd vrajbă între românii moldoveni din stînga Prutului şi românii din restul ţării.
    Iată ce spunea Iuliu Maniu la 18 iulie 1941, imediat după dezrobirea Basarabiei şi a nordului Bucovinei de sub bolşevici:
    „Regimurile anterioare, în afară de cel naţional ţărănesc au privit aceste provincii ca pe nişte colonii ce le-au încătuşat într-un sistem centralizat care a împiedicat orice posibilitate de autoadministrare. Cele două provincii au fost inundate de funcţionari din regat, necunoscători ai oamenilor de acolo; aceştia s-au prefăcut în adevăraţi satrapi ai populaţiei şi au stîrnit numeroase nemulţumiri. Au fost desigur şi oameni de treabă între cei veniţi, dar cei răi au compromis şi pe cei buni. Ei au fost aceia care au făcut ca denumirea de regăţeni să devie odioasă şi timp de două decenii provinciile, în bună parte s-au înstrăinat, în loc să se închege sufleteşte complet cu ţara. (…) Nu poate fi indicată decît o singură procedură: aceea de a se introduce imediat o descentralizare administrativă pusă în lucru prin oameni localnici PE RĂSPUNDEREA LOR.
    Trebuiesc chemaţi la sfat basarabenii şi bucovinenii, indiferent de grupările din care au făcut parte şi în înţelegere cu ei trebuiesc desemnaţi acei pe mîna cărora se va pune conducerea acestor provincii. Conducerea provinciilor trebuie să urmeze directivele guvernului. Armata, jandarmeria, poliţia şi justiţia trebuie SĂ RĂMÎNĂ CENTRALIZATE şi conduse din centru prin exponenţii guvernului (…) Basarabenii şi bucovinenii sunt foarte înţelegători şi dispuşi să primească şi chiar să invite persoane din afară în provincia lor în locurile unde nu au oameni. De altfel nici ardelenii, nici basarabenii şi nici bucovinenii nu au făcut niciodată greutăţi în această privinţă, ci dimpotrivă.”
    Dacă România ar fi urmat acest sfat simplu încă de la 1920, sunt sigur că nici bolşevicii şi nici alţi pescuitori în ape tulburi de peste Nistru nu ar fi îndrăznit să ridice capul. Iar astăzi nu am fi asistat cu jenă la moldovenismul primitiv de joasă speţă, care are nimic de-a face cu interesele românilor moldoveni amăgiţi de sloganurile găunoase ale coloanei a cincea de sorginte bolşevică.

    • Dle Judex, este o vorbă: ”Degeaba încui ocolul, după ce-au mîncat lupii oile”.
      Acum e prea tîrziu de tînguit, ați avut două ocazii să cîștigați încrederea moldovenilor de aici, dar le-ați pierdut pe amîndouă în mod mizerabil. A doua oară ați mai adus și armata germană cu voi.

      • Am găsit un articol foarte interesant cu privire la Ucraina, care vine în completarea a ceea ce spuneaţi dvs. în legătură cu formaţiile naţionaliste de pe teritoriul Ucrainei. Este un studiu făcut de serviciul român de informaţii din 1939 despre amestecul Germaniei în incitarea forţelor naţionaliste din acea zonă iredentistă ucraineană. Veţi vedea acolo graniţele de atunci ale Ucrainei sovietice (în albastru) şi ale zonelor luate în vizor de naţionaliştii ucraineni că acolo s-ar găsi ucraineni pe care să-i includă în Ucraina Mare. (zonele acestea sunt marcate de o linie groasă de culoare roşieînchis-maronie marcată de haşuri).
        În zonele locuite de ucraineni din spaţiul ţării noastre de atunci, eu ştiu cum s-au stabilit ucrainenii în acel spaţiu. Ţin să atrag atenţia că ei erau atît de puţini în acel timp (înainte de 1939) în zona de sud a Basarabiei încît, după cum au auzit eu din diverse surse, după răpire Basarabiei în 1940, cînd la Moscova s-au stabilit graniţele RSSM, Primul secretar de atunci al P.C.b. al RSSM, ar fi înaintat un raport la Moscova în care se arăta că Ucraina nu ar avea nici pe departe dreptul la acel teritoriu, întrucît procentul de ucraineni nu l-ar fi depăşit pe cel al moldovenilor. Că în timp ce moldovenii erau în acel spaţiu cca 15%, ucrainenii de abia depăşeau 10% şi că mai îndreptăţită ar fi fost apartenenţa Bugeacului la RSSM, decît la RSSU. Dumneata ştii mai bine, ai avut şi documente pe mînă şi n-ai putea decît să-mi confirmi sau infirmi cele spuse de mine.
        Aveţi aici acel articol care se referă la imixtiunea Germaniei în chestiunea ucraineană de dinainte de 1939.
        http://www.george-damian.ro/un-raport-al-serviciilor-romanesti-de-informatii-despre-ucraina-5633.html?utm_source=Newsletter+blog+George+Damian&utm_campaign=a94091e26d-raport_Ucraina4_8_2014&utm_medium=email&utm_term=0_ad3fdf7903-a94091e26d-87542841
        Toate cele bune!
        V: A.

  2. Armata germană am adus-o pentru ca să ne ajute să recuperăm ce ne-a furat tîlharul cu ameninţarea cu război, nu din dragoste. Că şi şi nemţii, tot tîlhari erau. De două ori, o dată cînd s-au înţeles cu tîlharii de ruşi să împartă Europa, peste capul popoarelor îndreptăţite să-şi apere soarta şi a doua oară printr-un dictat, anulat ulterior de comunitatea internaţională, cînd a înstrăinat 1/2 din Transilvania, cu populaţie majoritar românească, unui stat revizionist ca şi Rusia sovietică.
    Noi d-le Obidin nu avem ce tîrgui cu nimeni. Nu am atacat pe nimeni pentru ca să le luăm averea lor, aşa cum au făcut-o ruşii de nenumărate ori de-a lungul istoriei ei expansioniste, cotropind popoare care nu le făcuse nici un rău. Dacă am atacat armata roşie în 1941 am făcut-o ca răspuns la agresiunea ei săvîrşită cu un an în urmă asupra poporului nostru, pentru a ne recupera ce era al nostru. Trecerea dincolo de Nistru a fost făcută împotriva voinţei şi dorinţei poporului român de către conducătorul de atunci a Statului Român, din motive pur strategice: Rusia sovietică nu renunţase de drept la raptul teritorial săvîrşit tîlhăreşte cu un an în urmă împotriva ţării mele.
    Noi nu bruscăm dorinţa poporului Basarabiei de dincolo de Prut pe jumătate rusificat, dacă el nu doreşte să revină la trunchiul ei multisecular, la Moldova istorică. Calea ei se pare că este orientată de către populaţiile alogene către Asia. Va fi stabilită graniţa Asiei la Prut. Ei şi ce? Nu doreşte nimeni din România să ţină în graniţele ei o populaţie ostilă. Dacă ea vrea să se ducă cu Rusia, să se ducă cu Rusia, cale de mijloc nu există. Dar fii pe pace, se vor căi amarnic. Noi ne-am făcut datoria de sînge pentru ei, cu asta fiind noi cu conştiinţa împăcată. Poate să facă USB-ul ce-ar face cu miliardele lui de gazo-dolari, ticluind fel de fel de diversiuni, cu Moldove Mari sau Mici, moldovenii de la vest de Prut sunt vaccinaţi împotriva molimei de la Răsărit. Fiţi fără grijă! Avem şi pavăză solidă! Nu mai suntem descoperiţi ca-n iunie 1940 cînd ne-a umilit monstrul de la Răsărit.
    Vorbiţi că am pierdut mizerabil. Eu nu cred. Ne-a umilit Monstrul prin puterea sa umană şi militară, cum i-a umilit pe ceceni de-a lungul istoriei lui zbuciumate. Mizerabil au pierdut ruşii care au fost umiliţi de popoarele subjugate în 1991, pierzînd şi încrederea aliaţilor ei fideli, la celelalte popoare nici nu vreau să mă refer, ea era pierdută de mult.

  3. Referitor la articolul scris de dvs., cu tendinţă, bineînţeles, aş vrea să fac cîteva remarci:
    1. În primul rînd nu ştiu ce înseamnă „romînoizi”? Sună puţin cam insultător, dar trec peste.
    2. Cunoaştem aceste poziţii deschise cunoaşterii încă de pe atunci. Nimeni nu ascundea gunoiul sub preş aşa cum o făceau ţările dictatoriale. Ele au fost relatate şi criticate încă de pe atunci nu de către străini, dar de însăşi o bună pare din clasa politică de atunci. De aceste stări de lucruri au profitat în primul rînd bolşevicii lui Racovski, care Racovski, în treacăt vorbind, deşi bulgar la origine, era un bun român. El ar fi vrut să aducă bolşevismul în întreaga Românie, nu numai în Basarabia.
    3. Lucrurile acestea se petreceau la 4-5 ani de la Unirea Basarabiei la Patria Mamă. O recunoaşte însuşi N.N. Albul, autorul acelor observaţii remise cu tristeţe lui Onisifor Ghibu. Deci erau nişte propuneri de îmbunătăţire a situaţiei din acea zonă, iar nu de contestare a actului de unire. Din păcate politicianismul (nu românii!!!) de atunci a lucrat în favoare duşmanilor ţării.
    4. Observaţiile dvs. de la început, care se încadrează perfect în propaganda imperială de denigrare a Statului unitar român, nu au nimic de-a face cu esenţa lucrurilor: unitatea cultural-lingvistică, de religie şi tradiţii comune şi de istorie comună a Moldovei, Munteniei şi Ardealului. Ura ce încearcă s-o introducă „Imperia Ela” între români ne este bine cunoscută de secole, dar o vom minimiza pînă la dispariţie prin convingerea proprie a tuturor fiilor ţării că românii nu sunt nişte „mîncători de moldoveni”, aşa cum se străduiesc s-o prezinte imperialii. Nişte rătăciţi şi nemulţumiţi printre aceştia, pentru motive strict personale se vor găsi întotdeauna, dintre cei care să cadă în plasa denigratorilor, dar asta nu ne sperie.
    Sănătate!
    V. A.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s