RĂZBOIUL PSIHOISTORIC. Subiectele obscure ale conducerii globale și falsificarea istoriei (XII)

1380564129_post-51173-0-85656400-1340904597_thumb

Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Partea VIII
Partea IX
Partea X
Partea XI

Britanicii înțelegeau prea bine: pentru a lupta cu URSS Hitler trebuia să-și mărească semnificativ rezerva de aur, să crească potențialul industriei de război (cu toate succesele sale economice potențialul lui Hitler nu era de ajuns) și să iasă la hotarele URSS. Alipirea la reich a Austriei hotăra prima problemă, a Cehoslovaciei – pe a doua și a treia. Pe 3 martie trupele reichului au intrat în Austria, iar pe 21 aprilie Hitler i-a dat sarcina lui Keitel să elaboreze planul invadării Cehoslovaciei. Hitler nu ar fi făcut aceasta nici odată, dacă nu ar fi fost încredințat în susținerea britanică – armata cehoslovacă (34 de divizii, 1 mln de oameni sub arme) la acel moment cel puțin nu era mai slabă decît cea germană, cu atît mai mult că wehrmachtul trebuia să atace în condiții foarte grele. Hitler știa de asemenea, că pe parcursul celor două săptămîni, care au succedat anexiunii Austriei, britanicii au depus maximul eforturilor, ca să slăbească, să sperie și să demoralizeze Cehoslovacia.
Pe 24 martie N. Chamberlain a declarat, că Marea Britanie nu va acorda ajutor nici cehoslovacilor în caz de atac asupra lor, nici Franței, dacă ea va hotărî să pornească în ajutorul Cehoslovaciei. Presa britanică a început să stigmatizeze Cehoslovacia nu pur și simplu ca pe un stat artificial, dar ca pe unul odios, rasist, atitudinea revoltătoare a căruia față de populația vorbitoare de limbă germană lumea civilizată, și în primul rînd Marea Britanie mai mult nu o poate tolera.
După aceea, cînd la sfîrșitul lunii mai Hitler, urmînd schema britanică, a stabilit data invaziei în Cehoslovacia – pe 1 octombrie, generalii germani neinițiați în planul jocului, care erau de părerea, că invadarea va aduce la o catastrofă, au pus la cale un complot. În fruntea lui se afla șeful statului major Ludwig Beck, care a adus la cunoștința britanicilor informația despre complot și despre pregătirea în caz de cotropire a Cehoslovaciei să-l detroneze pe fuhrer și chiar să-l ucidă – data atentatului a fost fixată – pe 28 septembrie 1938.
Britanicii, care au stîrnit ”povestea cehoslovacă”, bineînțeles, nu numai că nu i-au susținut pe generalii naivi, dar și le-au zădărnicit planurile – le-au zădărnicit prin Acordul de la Munchen, întocmit anume pe 28 septembrie 1938. Însă acest acord poate fi considerat tratat doar formal. Dar de fapt el era cu totul altceva, cu mult mai mare și mai serios, decît un tratat, natura juridică a căruia este destul de dubioasă. În realitate aceasta era o tîlhărie imternațională fățișă. În primul rînd, în realitate acesta era un act de agresiune formal legalizat a patru puteri europene – Marea Britanie, Germania, Italia și Franța, îndreptat spre dezmembrarea fie și a unui stat artificial, dar suveran, membru al Ligii Națiunilor. Acest act trebuia să pună începutul unui nou Război oriental în Europa, un fel de a doua ediție a Războiului Oriental (al Crimeii), care trebuia să se transforme lin într-un război mondial. Însuși Hitler accentua, că războiul în orient, adică îndreptat împotriva URSS trebuia să se înceapă cu o operațiune prin surprindere împotriva Cehoslovaciei, adică începutul campaniei orientale el considera cotropirea Cehoslovaciei.
În al doilea rînd, însuși actul de agresiune practic crea în Europa un bloc antisovietic agresiv, un fel de ”protonato”, stăpînul din umbră a căruia era Marea Britanie, ”cluburile”, ”lojele”, ”grupurile” clasei ei conducătoare, iar forța de șoc era Reichul al III-lea.
În al treilea rînd, Munchen-38 obiectiv era un mijloc prin care britanicii rezolvau unele probleme de politică internă ale Germaniei, printre altele zădărnicirea complotului generalilor, care vroiau să-l doboare pe Hitler – de el bancherii și industriașii din Occident aveau încă nevoie prea mult pentru zdrobirea URSS și nimicirea statelor naționale ale Europei. Regimul puterii lui Hitler cu politica sa internă și externă, care s-a format între 29 septembrie 1938 și 1 septembrie 1939 este rezultatul acțiunilor coordonate ale claselor conducătoare vest-europene sau, cum ar fi spus Lenin, ”ale amestecului internațional al clicilor capitalului financiar”, al funcționarilor lor năimiți sub formă de șefi ai guvernelor la Munchen.
Raymond Aron, care îl ura pe Hitler, fiind evreu și liberal, a menționat, că dacă Hitler ar fi murit în 1938 pînă la Munchen, pînă la agresiunea împotriva Cehoslovaciei, el ar fi intrat în istoria Germaniei ca cel mai însemnat om de stat al ei; după Munchen totul s-a schimbat. Însă Munchenul ca o operațiune geoistorică a fost executată de cercurile conducătoare vest-europene, în primul rînd de cele britanice. Deci, și ”Hitler cel negativ”, regimul său ”Hitler, Incorporated” în forma, în care acela a început războiul, cel puțin indirect, este creația britanicilor (precum și a francezilor și italienilor). Hitler nu ar fi reușit să cucerească Cehoslovacia în forma în care aceea exista în septembrie 1938, țara trebuia mai întîi să fie dezmembrată, ceea ce a și fost obținut la Munchen, care în această privință trebuie să fie considerat de fapt începutul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact, al fazei lui europene (în iunie 1941 războiul va deveni euroasiatic, iar în decembrie 1941 – mondial).
Deprinși întotdeauna să arunce vina asupra altora, anglo-saxonii și ”coloana a cincea” a lor din Rusia scriu permanent despre aceea, că războiul a fost făcut inevitabil de către ”pactul Molotov-Ribbentrop” (așa ei numesc înțelegerea sovieto-germană), și de aceea, chipurile, URSS poartă aceeași răspundere pentru declanșarea celui de-al Doilea război Mondial, ca și Germania hitleristă. Această interpretare, care are ca scop distragerea atenției de la adevărații ațîțători ai războiului din Albionul cețos și răspîndirea a cît mai multă ceață, este o minciună dublă.
În primul rînd, înțelegerea sovieto-germană, semnată în august 1939, a fost ultimul dintr-un șir de înțelegeri dintre marile puteri europene cu cel de-al III-lea Reich.
În al doilea rînd, URSS a fost nevoit să încheie această înțelegere, reacționînd la Acordul din Munchen. Acordul din Munchen, repet, a fost de fapt formalizarea unui bloc agresiv antisovietic, pe care Stalin l-a nimicit prin înțelegerea cu Germania în august 1939, întorcîndu-l pe Hitler împotriva alaiților săi antisovietici – anume aceasta nu-i pot ierta lui Stalin adepții antisovietismului din Occident și din Rusia. Însă noi am luat-o prea înainte, să ne întoarcem în 1938.
Imediat după dezmembrarea Cehoslovaciei de către Germania și ”șacalul european” Polonia Hitler a început să se pregătească pentru cotropirea celeilalte părți a țării, ceea ce a și fost făcut în martie 1939, după de care Montagu Norman a predat Reichsbăncii rezerva de aur a Cehoslovaciei (6 mln de lire sterline), care se păstra în Marea Britanie – de nimic nu este jale pentru războiului fuhrerului împotriva rușilor, cu atît mai mult că acum cel de-al treilea Reich trebuia să aibă frontieră comună cu URSS. Și iată că aici păpușarii britanici au dat greș. În 1939 Hitler nu vroia să lupte cu URSS, nu era gata de război. El a sărit (mai bine zis, a încercat să sară) din cîrligul britanic, transformînd o parte a țării – Cehia – în Protectoratul Boemiei și Moraviei, dar iată că cealaltă parte, limitrofă cu URSS, – Slovacia, el a declarat-o stat independent, iar independența Slovaciei era garantată de Hitler în persoană. Prin aceasta fuhrerul arăta, că în timpul apropiat nu are de gînd să lupte cu URSS, ceea ce nu se potrivea cu planurile britanice de atragere a Germaniei în război cu Uniunea Sovietică (și, apropo, a planurilor americane de atragere a imperiului Britanic în războiul european).
Britanicii indignați au hotărît să-l pună pe fuhrer la punct cu ajutorul Poloniei, căreia i-a fost ordonat să ceară de la Hitler Slovacia în calitate de protectorat. Însă Hitler nu s-a speriat de aceasta, el a înaintat Poloniei pretenții în privința Danzigului și nu se poate spune că ele erau neîntemeiate. Polonia, încredințată în susținerea britanică, s-a comportat obraznic, și fuhrerul a hotărît să înlăture această piedică în relațiile cu Occidentul: șacalul încurca relațiilor sale cu tigrul. Însă înlăturarea era imposibilă fără o înțelegere cu URSS, care și a fost încheiată în august 1939. După de care Hitler a dat lovitura Poloniei. Făcînd aceasta, el era sigur că nici Marea Britanie, nici Franța nu se vor amesteca în caz de atac împotriva Poloniei – el era deprins să aibă de a face cu împăciutorii. Clasa conducătoare britanică toți anii 1930 îl pregătea pe fuhrer pentru lovitura în stînga. Iar în momentul potrivit pentru sine a lovit pe neașteptate în dreapta. De altfel, pînă la mijlocul anului 1940 ambele părți – și britanică, și germană – luptau apatic, dacă acest război straniu poate fi numit război.
Situația a început să se schimbe din vara anului 1940, și asta în mare măsură datorită presiunii din partea SUA. Hitler nu vroia să lupte cu britanicii, crezînd, că se poate înțelege cu ei, dar și potențial pentru un război mondial cel de-al treilea Reich nu avea. Istoric Rusia era un dușman cu mult mai mare, decît Albionul, și el era gata să demonstreze aceasta, întorcîndu-se spre răsărit. Tactic aceasta îi aranja pe britanici, însă aceasta era inadmisibil chiar și tactic pentru SUA, care erau gata să ia partea Germaniei doar într-un singur caz: dacă URSS va ataca cel de-al Treilea Reich sau va cădea la provocație (declarația Congresului SUA de la 17 aprilie 1941).
Acest nod de contradicții a fost tăiat în iunie 1941, și un rol imens în aceasta l-au jucat britanicii. Cea mai strașnică lovitură asupra Germaniei și Rusiei a fost făcută de Albion, cînd în prima jumătate a lui iunie în vremea tratativelor supertainice (documentele sînt declarate secrete pînă la jumătatea sec. XXI) între Hess și reprezentanții cercurilor conducătoare britanice Hitler, probabil, a primit de la britanici anumite garanții (cel puțin de neutralitate), fără aceasta el nici odată nu s-at fi hotărît să înceapă în a doua decadă a lunii iunie 1941 transferarea trupelor de pe frontul occidental spre hotarele sovietice, să invadeze URSS. Perfidul Albion, desigur, l-a amăgit – de aceea el și este perfid, și dușmanul de moarte al Rusiei Churchill a început să vorbească imediat despre lupta comună împotriva lui Hitler. Fuhrerul a pățit-o – la fel ca și Wilhelm cîndva, dar cu urmări și mai grele pentru Germania, ca în 1918-1919. Britanicii au reușit încă odată să ațîțe Germania împotriva Rusiei, să provoace încă odată un război mondial – de data aceasta cu urmări deplorabile pentru imperiul lor și pentru structurile lor secrete. Hegel avea dreptate – istoria este perfidă, iar Albionul nu are monopol asupra perfidiei.

(va urma)

Anunțuri

3 gânduri despre „RĂZBOIUL PSIHOISTORIC. Subiectele obscure ale conducerii globale și falsificarea istoriei (XII)

  1. Ai zis aşa: „Pe 24 martie N. Chamberlain a declarat, că Marea Britanie nu va acorda ajutor nici cehoslovacilor în caz de atac asupra lor, nici Franței … ”
    Crezi că acum îi va da cineva ajutor Ucrainei să-şi recupereze ceea ce i-a luat prin forţă un stat imperialist prin agresiune flagrantă?
    Spectacol de operetă! Toţi latră pe margine, iar Putin, ca şi Hitler îşi vede de treabă. Prin memorandumul de la Budapesta Putin s-a angajat sub semnătură proprie să respecte independenţa, suveranitatea şi intergritatea teritorială a Ucrainei cu condiţia de a-şi distruge capacitatea nucleară. Însă de la Rusia să nu te aştepţi niciodată ca să-şi ţină cuvîntul. A dovedit-o de nenumărate ori în istorie.

    • Ceva mai tîrziu Marea Britanie & Ko nu a au acordat nici un ajutor și românilor…
      Credeți că va sări cineva în ajutor României ”în caz de ceva”? Dacă o va face, va fi pentru prima dată în istorie.
      România este devotată trup și suflet americanilor și NATO, crezînd că se află la loc de nădejde sub tutela lor. Pentru aceasta a luat o poziție rusofobă foarte agresivă, dar nechibzuită, cred eu. România vrea să trăiască bine cu cineva care este la 10.000 de km depărtare, cu prețul că se sfădește cu vecinul care este la doi pași, cu gînd că prietenul de la capătul pămîntului îi va lua apărarea.
      Parcă istoria ar trebui să-i învețe pe români că e greșit să te încredințezi prea tare în orișice aliat, dar dă, poate ei au făcut socotelile și știu mai bine.

      • Aici greşiţi profund. Şi mă mir tare, zău! Vă ştiam un om bine informat şi nu mă aşteptam ca să faceţi asemenea greşeli care nici măcar ca dezinformare nu pot fi calificate.
        Hai s-o luăm uşurel:
        „Ceva mai tîrziu Marea Britanie & Ko nu a au acordat nici un ajutor românilor” – zici dumitale. Cred că vă referiţi la 26 iunie 1940 cînd imperiul sovietic a pus României pistolul în tîmplă. Mă întreb, cum oare ar fi putut să ceară ajutor România Marii Britanii cînd aceasta era izolată de continent şi aflată în război cu Germania, stăpîna continentului în acel moment. România s-a adresat Germaniei cu care încheiase un simplu acord comercial. Avînd în vedere Protocolul secret Ribbentrop-Molotov, Germania ne-a refuzat sub formula: „Înţelegeţi-vă cu Rusia!”. Singura ţară care ar fi putut să ne acorde ajutor era Franţa, cu care avusesem un tratat de asistenţă militară, care cu o săptămînă-două înainte capitulase în faţa Germaniei. Tocmai asta şi aşteptase tîlharul de la răsărit, să rămînem fără nici un fel de ajutor, altfel, România ar fi reacţionat şi nu ar fi acceptat ultimatumul, chiar dacă la frontiera de vest aştepta un alt Grivei să se înfrupte şi el din prada hăcuită de tîlharul de la răsărit.

        Cu NATO e cu totul altceva. Aici acţionează automat, fără discuţie, articolul 5 din tratat. România, într-un caz similar cu cel al Ucrainei, ar răspune imediat unui atac din partea oricui. Europa şi America nu şi-ar permite să nu răspundă, nu atît pentru dragostea faţă de noi, cît mai ales pentru prestigiul lor. Vă reamintesc ce i-a răspuns ministrul nostru Brătianu cancelarului Gorcekov în 1876 la Odesa, cînd Gorceakov i-a cerut să accepte trecerea trupelor ruse peste teritoriul României ca să atace Turcia. Ministrul nostru i-a spus că fără un acord scris nu va permite nici unui soldat rus să treacă Prutul. „Şi dacă o vom face, cum veţi reacţiona?” – zice Gorceakov. „Ne vom opune cu armele”, răspunde ministrul. La care Gorceacov îi zîmbeşe ironic: „Păi, vă vom zdrobi!”. Ministrul nostru îi răspunde calm: „Nu mă îndoiesc că ne veţi zdrobi, că aveţi o armată cu mult mai puternică decît mica noastră oaste, dar, ce va zice oare Europa cînd, pretinzînd că mergeţi să eliberaţi nişte popoare creştine din Balcani, călcaţi în picioare un alt popor creştin?” La care, Gorceakov înţelege raţiunea răspunsului şi acceptă să semneze convenţia pe care tot nu a respectat-o. Ei, iată, de aceea nu are ursul coadă!

        Iarăşi greşiţi d-le Obidin afirmînd că România este rusofobă şi nechibzuită. Iar de agresivă, nici nu mai vorbesc! Asta cu agresivitatea este o etichetă fără nici un fel de temei. Agresoare poate fi numai o ţară ca Rusia ce se crede puternică care consideră că poate să-şi rezolve pretenţiile prin forţă. Oricine poate vedea că nu e cazul României. Ori, singura armă eficace a României nu poate fi alta decît diplomaţia şi apelul la ţările mai puternice cu care avem tratate de asistenţă mutuală pentru a ne apăra drepturile.

        Eu am mai spus d-le Obidin, dar observ că nu aţi reţinut, că România a încercat încă de la Ştefan cel Mare şi Cantemir să se apropie sincer şi cu prietenie de Rusia, numai că Rusia s-a dovedit de fiecare dată nesinceră, cu gînduri ascunse prin care să umilească România, rupîndu-i din teritoriu, nerespectînd tratatele semnate cu ea şi ameninţînd-o cu război în mod laş pentru a-şi satisface poftele imperiale, atunci cînd era sigură că România nu se poate apăra. Dacă Rusia ar fi cîştigat încrederea românilor şi ar fi dovedit că este o ţară creştină precum pretindea, dovedind şi respect pentru acest popor prin fapte, nu prin vorbe, Rusia ar fi eliberat Constantinopolul demult. Ori, românii s-au opus oricărui tip de încălcare a teritoriului lor, de aceea Rusia nu a putut trece mai departe. Sigur, nu se temea de forţa militară a principatelor române ci de terfelirea imaginii ei în lumea civilizată în cazul atacării unui stat mic, imagine la care clasa ei politică ţinea foarte mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s