RĂZBOIUL PSIHOISTORIC. Subiectele obscure ale conducerii globale și falsificarea istoriei (X)

eldirin_01

Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Partea VIII
Partea IX

Primul război mondial a contribuit la întărirea grupurilor secrete de coordonare și conducere mondială ale elitei anglo-saxone și la consolidarea legăturilor anglo-americane pe liniile secrete, pe cînd antagonismul pe liniile deschise între state – Marea Britanie și SUA – creștea. În anul 1916 echipa lui Milner, maturizata sa ”grădiniță de copii” a devenit definitiv nucleul ”Grupului”. Un rol tot mai activ în el îl juca Arnold Joseph Toynbee-Jr., istoric și spion. Anume din ideile lui Toynbee Milner a preluat orientarea, conform căreia lărgirea imperiului și integrarea elitelor anglofone sînt necesare pentru continuarea existenței modului de viață britanic, modului de viață al clasei conducătoare britanice care, chipurile, scoate la iveală cele mai bune și înalte capacități omenești.
După război a continuat formalizarea instituțională a elitei anglo-americane. Mai întîi la Londra a fost format Institutul Regal pentru afaceri internaționale (IRAI). Fondatorul real al institutului a fost Kurzon, iar fondarea a avut loc în timpul conferinței experților britanici și americani în hotelul ”Majestic” în anul 1919. Personalul institutului îl alcătuiau un consiliu compus din președinte și doi secretari de onoare și un grup mic de colaboratori. Printre ultimii figura cea mai importantă era Arnold J. Toynbee, nepotul prietenului lui Milner Balliol (Universitatea din Oxford), viitorul autor al renumitei cărți în 12 volume ”A Study of History” și al multor alte lucrări, precum și coordonatorul activității serviciilor secrete britanice în timpul celui de-al doilea război mondial.
IRAI organiza discuții și grupuri de cercetare, sponsoriza cercetări și publica rezultatele lor. Institutul a publicat ”Istoria conferinței de pace” și edita o ”Revistă” cu rapoarte despre discuții, precum și anuarul ”Revista evenimentelor internaționale”, alcătuit de colaboratorii lui (întîi de toate Toynbee) sau de membrii echipei lui Milner. Încă un anuar era ”Revista relațiilor în Comunitatea Britanică”, finanțată cu ajutorul unui grant de la corporația Carnegie din New-York. Institutul a format filiale în dominioane și chiar și-a răspîndit influența în afara Comunității – cu ajutorul Organizației pentru colaborarea intelectuală a Ligii Națiunilor. De pe timpurile crizei cehoslovace din septembrie 1938 IRAI a devenit consultant neoficial al Ministerului pentru Afacerile Externe, iar odată cu începutul celui de-al doilea război mondial s-a transformat oficial în secția lui de cercetări.
În 1924 la Washington a fost fondat echivalentul american al IRAI – Consiliul pentru Relații Externe (CRE). În afară de IRAI și CRE atît în Marea Britanie, cît și în SUA au început să fie formate structuri de club așa sau altfel legate de ”Grup”. O caracteristică potrivită cluburilor elitei anglo-americane a fost dată de Guido Giacomo Preparata, care le-a definit ca ”comunități înrădăcinate și care se autoreproduceau, care conduceau statele anglo-saxone: ele au fost (și sînt) create de conglomeratul dinastiilor, provenite din casele bancare, corpul diplomatic, casta ofițerească și aristocrația conducătoare. Acest conglomerat chiar și în ziua de azi este întrețesut în țesătura ”democrațiilor” moderne. Aceste ”cluburi” acționează, conduc, educă și gîndesc ca o oligarhie compactă, strîns unită, care atrage spre colaborare clasa mijlocie, folosită de ei ca un filtru între dînșii și carnea de tun – persoanele din păturile sociale neprivilegiate. Într-adevăr, în așa-zisă alegere democratică, care la momentul actual reprezintă modelul cel mai ingenios al conducerii oligarhice, electoratul ca și mai înainte nu are nici o influență, iar capacitatea politică este nu altceva, decît altă denumire a puterii de convingere, necesară pentru formarea ”consensului” în privința hotărîrilor de importanță vitală, care în nici un caz nu sînt luate de alegători”.
O atenție deosebită în anii 1920 elita anglo-americană acordă la două țări – Rusiei și Germaniei. Aceasta reieșea, în primul rînd, din logica lui Mackinder despre încercuirea masivului eurasiatic și neadmiterea unirii lui într-o uniune sau într-un tot indivizibil. În al doilea rînd, din aceea, că Rusia (URSS) și Germania în acel moment reprezentau în sine două poligoane, două cîmpuri experimentale pentru probarea a două diferite forme brutale de creare a noii ordini mondiale și tehnologiilor (în primul rînd manipulative de masă) de instaurare a ei. În Rusia ”Grupul” și ”colegii” lor americani au stabilit contacte cu bolșevicii, internațional-socialiștii; în Germania ei întrețineau legături strînse cu naționaliștii, care cu timpul vor deveni național-socialiștii. În timpul Războiului Civil în Rusia bolșevicii internațional-socialiștii îi aranjau mai mult pe anglo-saxoni decît albii, care aveau de gînd să restabilească imperiul. Cursul spre revoluția mondială aranja pe deplin Fininternul, deoarece el distrugea, submina, slăbea statele naționale, înlăturînd obstacolele din calea rețelelor financiare și comerciale și asigurînd condițiile pentru crearea unei Veneții de mărimea Europei sau chiar a lumii întregi. Este clar, că revoluționarii și burghezii, globaliștii de stînga și de dreapta sînt dușmani, însă în felul său revoluția mondială, care nimicea statele și ștergea granițele național-politice, avea ca rezultat corespunderea organizării politice a sistemului capitalist cu cea economică (piața mondială fără frontiere). Bineînțeles, revoluționarii aveau scopurile lor, iar vîrfurile conducătoare mondiale – pe ale lor: revoluționarii mondiali tindeau să organizeze criza sistemică a capitalismului și să creeze un sistem nou în frunte cu guvernul comunist mondial, iar ultracapitaliștii îi foloseau pe revoluționari (parcă uitîndu-se în viitor și văzînd filmul ”Matrix-2”) pentru a agrava criza structurii vechi și crearea noii structuri tot al sistemului capitalist precedent, dar deja fără state și în frunte cu guvernul mondial.
Caracterizînd colaborarea actuală a globaliștilor radicali și a islamiștilor radicali, S. A. Goreainov scrie: ”În istorie există perioade destul de scurte, cînd viitorii dușmani sînt nevoiți să lucreze împreună, exclusiv pentru formarea bazelor trainice de lungă durată a conflictului mondial, care va determina echilibrul mondial”. Situația din anii 1920 cu opunerea globaliștilor radicali ”din stînga” și ”din dreapta” era la fel. Dacă dușmanul globaliștilor și slamiștilor în anii 2000 este statul în genere, atunci dușmanul globaliștilor de stînga și de dreapta din anii 1920-1930 era un stat concret – URSS-ul stalinist, care zădărnicea planurile și unora și altora. Din acest punct de vedere blocul lui Troțkii-Buharin, blocul de stînga-dreapta antistalinist nu este o invenție și un nonsens logic, ci o realitate, condiționată de dialectica dezvoltării capitalismului și a anticapitalismului sistemic. Pentru rolul forței de șoc (și legăturii de vreascuri pentru ațîțarea) revoluluției mondiale era planificată Rusia Sovietică, unde după lovitura de stat din Octombrie la putere au venit internațional-socialiștii lui Lenin și Troțkii. Însă după terminarea Războiului Civil, introducerea Noii Politici Economice, formarea aparatului de partid ca un subiect deosebit al istoriei ruse și odată cu începutul luptei pentru putere în cercurile conducătoare bolșevice situația s-a schimbat: ecipa lui Stalin, mai ales după eșuarea în 1923 a revoluției în Germania a început să cîrnească de pe cursul spre revoluția mondială, trecînd pe făgașul construirii ”socialismului într-o țară aparte”. Acest curs a biruit în anii 1925-1927, imperial-socialișii s-au dovedit a fi mai puternici decît internațional-socialiștii, deoarece exprimau interesele Marelui sistem ”Rusia”. Iar Marele sistem ”Lumea Capitalistă” în situația sa postbelică, dezbinat de contradicții, nu a reușit să-și impună propria voință Rusiei Sovietice-URSS. Astfel echipa lui Stalin și URSS pentru prima dată au zădărnicit planurile globaliștilor – de stînga și de dreapta. Acum calea spre controlul mondial pentru structurile secrete ale vîrfurilor conducătoare anglo-saxone era nu spre realizarea proiectului ”revoluția mondială”, dar a proiectului ”războiul mondial”, și aici rolul hotărîtor i se acorda Germaniei, mai precis naționaliștilor săi, care trebuiau să formeze un nou reich, să zdrobească URSS și în același timp să se nimicească pe ei înșiși, acționînd astfel spre folosul cluburilor anglo-saxone.
Anglo-saxonii au început să se intereseze de naționaliștii Germaniei din 1919. Serviciile speciale britanice și americane contactau cu Hitler, însă, ca să zicem așa, într-un regim calm, în regim de ”așteptare activă”, de rezervă. De la sfîrșitul lui 1927 (după înăbușirea puciului troțkist de la 8 noiembrie 1927 de la Moscova) contactele s-au intensificat, iar anul 1929 a devenit unul de cotitură. Anul acela în genere a fost unul din cei mai importanți ai sec. XX. Prin exilarea lui Troțkii din URSS Stalin ”lămurea” Cominternului și Fininternului, că reîntoarcere la proiectul ”revoluția mondială” nu va fi, doar ”Imperiul Roșu”, iar mai încolo vom vedea. Drept răspuns ”globaliștii de dreapta” au început pregătirea unui nou război mondial, cu acest scop anume din 1929 la putere în Germania a început să fie adus Hitler, ca Germania și URSS, nemții și rușii încă o dată să se încaiere într-o bătălie mortală, ca chestiunea germano-rusă să capete o rezolvare definitivă. În același an 1929 un om, care pe cîntarele istoriei cîntărea, probabil, tot atît, cît Roosevelt, Churchill, Hitler și Mussolini luați împreună – directorul Băncii Centrale a Angliei Montagu Collet Norman a început să închidă imperiul Britanic de lumea externă (procesul a fost terminat în vara anlui 1931), adică în primul rînd de SUA, de Rockfelleri, și aceia au început să rezolve problemele lor, investind nu numai în al Treilea Reich, dar și în URSS.
Decizia lui Norman, dictată de o anumită parte a bancherilor anglo-americani, a pavat drumul spre Marea Depresiune, iar împreună cu ea spre război, în timpul căruia SUA trebuiau să nimicească nu doar al Treilea Reich, dar și imperiul Britanic. Însă înainte de aceasta trebuia să se dezlănțuie un război în Europa, și cu acest scop și au început în ritm rapid să creeze aceea, ce a fost numit de G. G. Preparata ”Hitler, Incorporated”. Adică, al Treilea Reich. În crearea acestei structuri erau foarte puternic interesate nu doar structurile secrete anglo-americane, dar de asemenea și bancherii și industriașii germani și francezi și, desigur, ”gnomii elvețieni”, care aveau legături istorice foarte strînse cu Londra.

(va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s