RĂZBOIUL PSIHOISTORIC. Subiectele obscure ale conducerii globale și falsificarea istoriei (VI)

091_1918_480

Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V

După terminarea războaielor napoleonice Rusia a devenit inamicul № 1al Marii Britanii pe continent, și britanicii au început să se gătească pentru înlăturarea acestui concurent. În anii 1820 a fost lansat programul (informațional) „rusofobia”, care trebuia să pregătească moral și ideinic vest-europenii pentru participarea în lupta britanică împotriva Rusiei, culminația căreia în sec. XIX a devenit Războiul Crimeii – primul război paneuropean împotriva Rusiei. Rezultatul ei a fost reducerea influenței Rusiei în Europa și o oarecare întărire a pozițiilor Franței lui Napoleon al III-lea, însă totodată Rusia și-a păstrat statutul unei din cele cinci mari puteri europene și continua să se opună Marii Britanii în Asia Centrală. Ca să schimbe această situație britanicii au avut grijă să creeze o contragreutate continentală împotriva Rusiei, care în același timp s-ar fi putut opune și lui Napoleon al III-lea, care începuse să manifesteze tot mai multă independență. Asemenea contragreutate trebuia să devină Germania, care se unea în jurul Prusiei.
În 1870-1871 Prusia a provocat o înfrîngere Franței. Rapida victorie a nemților a stîrnit o anumită surprindere la contemporani – nu erau ei într-atît de superiori francezilor sub aspectul militar. Cu timpul situația s-a limpezit: înfrîngerea în mare parte a fost rezultatul trădării. Ultima a fost condiționată de aceea, că ”frații” din lojele masonice ale Marii Britanii, Franței și Germaniei s-au pus de acord – și soarta celui de-al treilea imperiu a fost pecetluită. Britanicii puteau să sărbătorească. Și iată atunci nemții le-au făcut o surpriză foarte neplăcută, urmările căreia în mare măsură au determinat mersul istoriei europene și mondiale aproape pentru 80 de ani înainte.
Răfuindu-se cu francezii, nemții și-au unit lojele lor masonice (continentale), care se aflau mai înainte într-o stare disparată într-o măsură sau alta sub controlul lojelor britanice (insulare), într-o singură superlojă – ”Geheime Deutschland” (”Germania tainică”) și prin aceasta nu numai că au ieșit de sub controlul lor, dar și au declarat că vor juca de sine stătător în procesele mondiale. Pentru prima (și, apropo, unica dată în istorie) structurilor supranaționale anglo-saxone le-a fost aruncată mănușa pe baze naționale. Forța acestei sfidări era întărită de poziția național-politică a clasei conducătoare germane și puterea economică crescîndă a Reichului al II-lea, pe cînd Marea Britanie în anii 1870 deja își trecuse apogeul hegemoniei sale politico-economice.
Opinia publică britanică, care nu cunoștea dedesubturile războiului franco-prusac, a fost speriată într-atît de victoria nemților, că în 1871 a văzut lumina povestirea lui George Chesney ”The Battle of Dorking”. Tema este simplă: nemții debarcă în Anglia și încep războiul. Încă cu 10-15 ani înainte așa ceva nici prin cap nu putea să-i treacă unui englez, însă timpurile se schimbau.
Așa dar, al II-lea Reich a creat un sistem de puteri cu circuit dublu într-o țară aparte – pînă atunci de un sistem al puterii cu circuit dublu dispuneau doar britanicii. Cu toate că în ”perfidul Albion” și-au dat îmediat seama de pericol, în anii 1870 englezilor nu le ardea de Germania: situația în Orientul Apropiat, războiul ruso-turc și Marele joc nu le permiteau să se ocupe de rezolvarea chestiunii germane. Germania între timp își întărea forțele, forma alianța ruso-germană, iar situația economică a Marii Britanii nu se înbunătățea.
În anii 1880 în fața clasei conducătoare britanice stăteau două chestiuni strîns legate între ele – cea germană și cea rusă. Dezvoltarea Germaniei trebuia oprită cu orice preț, iar resursele rusești trebuiau luate sub control. Și, desigur, nu se putea permite realizarea coșmarului britanicilor – alianței continentale ruso-germane. Mai mult decît atît, britanicii puteau să-i oprească pe nemți doar cu ajutorul Rusiei, folosind-o (iar mai apoi, după folosință, punînd-o în genunchi, cum au încercat să o facă în 1917-1918). Cum a observat ilustrul geopolitic rus E. A. Edrihin-Vandam, rezolvarea de către englezi a chestiunii germane ”este posibilă nu datorită luptei între Anglia și Germania în Marea Nordului, ci războiului paneuropean cu participarea obligatorie a Rusiei și cu condiția, că ultima și-ar asuma, cel puțin trei pătrimi din toate greutățile războiului pe uscat”. Să menționăm un detaliu foarte important: la sfîrșitul sec. XIX însăși existența imperiului Britanic și conducerii lui în mare măsură a început să depindă de nimicirea Germaniei și Rusiei, însă mijlocul nimicirii putea fi doar un conflict între ele. Chestiunea ruso-germană a devenit problema principală a existenței cercurlor conducătoare britanice, și, de la un determinat moment, a celor americane în tendințele lor globaliste. Principiile globalist și cel imperial de organizare a spațiului sînt incompatibile, mai ale cînd principiul imperial este tradus în viață de o civilizație albă, creștină, însă nu protestant-catolică, dar pravoslavnică și în plus necapitalistă în esență – Rusia.
Rezolvarea chestiunii germane de către britanici se lovea de războiul european, care trebuia provocat cumva și în necesitatea creării unei alianțe cu Rusia. Luînd în considerație opunerea anglo-rusă de jumătate de veac, chiar și tratatul din 1887 în privința Afghanistanului după incidentul din Panjdeh (1885), care cît pe ce nu a provocat un război, era puțintel pentru fundamentul unei noi alianțe. Plus la aceasta britanicii vroiau să-i prindă pe nemți ca în clește, iar pentru aceasta era nevoie de Franța ca aliată a Marii Britanii și Rusiei. Însă treaba era că în acel moment Franța avea relații încordate cu Rusia și încă și mai încordate cu Marea Britanie. Și britanicii au născocit o mișcare puternică: să capete alianța cu Rusia aliindu-se cu Franța, care înainte de aceasta va face alianță cu Rusia. Această schemă a fost împărțită în cîteva etape.
Se pare că hotărîrea definitivă de a zdrobi Germania britanicii au luat-o nu mai tîrziu de 1888 (problemele economice îi impuneau), și munca a început să clocotească; anticipînd, voi menționa, că anume atunci omul Rothschilzilor Cecil Rhodes a început să formeze o organizație secretă de conducere de tip nou. Mai întîi trebuia de muncit asupra alianței franco-ruse. Să convingă francezii să se miște în direcția Rusiei a fost nevoit papa de la Roma. E puțin probabil că el s-a apucat de această treabă cu mare bucurie, dar în acel moment Vaticanul era plin de datorii Rothschilzilor, și deaceea a fost nevoit să răscumpere. Apropierii farnco-ruse a contribuiit și înrăutățirea post-bismarckiană a relaților germano-ruse – în parte obiectivă, în parte fiind rezultatul acțiunii în Rusia a agenturii de influență britanică, strîns legată de bancerii englezi.
În 1892-1893 rezultatul – alianța franco-rusă – era de față. Iar situația Marii Britanii s-a înrăutățit într-atît, încît Rhodes a început să vorbească despre necesitatea formării unui establishment unic anglo-american și a început să se ocupe cu crearea noilor structuri supranaționale închise de coordonare și conducere globală, mai adecvate noii epoci, decît masoneria, pe de o parte, și superloja germană și alte structuri secrete – pe de altă parte. Una din aceste noi structuri a devenit o societate cu denumirea nebătătoare la ochi ”Noi” (”We”), sau ”Grupul” (”The Group” – există pînă în prezent), după ea au urmat altele, de pildă, societatea lui Milner (”Masa rotundă”), care a provenit din ”Grup” și care chiar a devenit întru-n determinat moment nucleul lui. Noile structuri se încadrau activ în cauza salvării Marii Britanii prin intermediul nimicirii Germaniei cu circuitele ei duble ale puterii (apropo, nemții tot nu dormeau, creînd structuri și corporații de tip nou) și distrugerii Rusiei.
Următorul pas al strategiei pe termen lung al Marii Britanii era împingerea Franței spre alianța cu Albionul. Pentru aceasta trebuia de demonstrat în mod evident francezilor, că rușii nu sînt chiar atît de puternici și nu face să te bazezi pe ei prea mult în concurența împotriva Germaniei. Iar pentru aceasta, la rîndul ei, trebuia real slăbită Rusia, însă nu în zona europeană – de ea acolo încă va mai fi nevoie, dar, ca să zicem așa, ”pe tărîmuri îndepărtate”. De pildă, în Orientul Îndepărtat. Această problemă a fost rezolvată cu ajutorul războiului ruso-japonez (1904-1905), care a fost precedat de tratatul anglo-japonez (1902), care a jucat un rol important în determinarea rezultatului războiului ruso-japonez, în care britanicii îi ajutau pe japonezi în modul cel mai activ. Într-un mod ansemănător ”jucau” și americanii, acționînd împotriva Rusiei. Este ilustrativ faptul, că ținta preferată pentru tir a președintelui T. Roosevelt, cu care în politica SUA se începe o cotitură către relații noi cu Marea Britanie, era portretul împăratului rus Nikolai al II-lea.
Britanicii și-au atins scopul: după războiul ruso-japonez francezii speriați au căzut de acord cu alianța cu Marea Britanie. Agentura de influență britanică, care a zădărnicit apropierea ruso-germană după întîlnirile de la Bjork, la fel împingea Rusia spre alianță cu englezii, care, după războiul cu Japonia și date fiind alianțele ruso-franceză și franco-engleză în aparență părea a fi logică. În 1907 prin alianța ruso-engleză a fost formalizată ceea, ce a intrat în istorie sub denumirea de ”Entente” – ”Antanta”, sau ”Înțelegerea cordială”. Pînă la cordialitate acolo mai era încă departe, cu atît mai mult, că Marea Britanie în esență nu-și asuma nici o obligație, lăsîndu-le pe Franța și Rusia unul la unul în față cu Germania, și acesta a fost fără îndoială un succes incontestabil al diplomației britanice, dar mai precis, al acelor forțe, care îndreptau dezvoltarea ei de după culise, gătind un război la scară mare, o facere din nou a Cărților Istoriei. Și iată despre aceste forțe are rost să povestim mai amănunțit și să privim cele expuse mai sus din altă parte și sub un alt unghi, iar după aceea ne vom întoarce în anii 1907-1908.

(va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s