RĂZBOIUL PSIHOISTORIC. Subiectele obscure ale conducerii globale și falsificarea istoriei (V)

7eaf90888157

Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV

Opunerea între Rusia și Occident a început demult – din momentul, cînd Rusia, scuturînd de pe sine jugul Hoardei, a ocupat locul prăbușitului imperiu Romeic. De atunci la opunerea între ortodoxie și catolicism, care s-a desprins anume de la această ortodoxie din motive politice, s-a adăugat și opunerea la nivel geopolitic. De acum în ultima treime a sec. XVI în Occident apar două planuri de instaurare a controlului asupra Rusiei – cel catolic (Habsburgii, Sfîntul Imperiu Roman) și cel protestant (Anglia). Aceste două planuri (cu modificări) au trecut prin secole și la sfîrșitul sec. XX au căpătat forma abordării de către Rothschilzi și Rockfelleri a slăbirii/nimicirii URSS.
La începutul sec. XIX imediat după sfîrșitul războaielor napoleonice a început opunerea între Rusia și anglo-saxoni, dacă în sec. XIX-începutul sec. XX aceasta a fost lupta ruso-britanică pe bază geopolitică, atunci întreaga jumătate a sec. XX a fost opunerea sovieto-americană, în care de partea SUA erau nu doar ”verii” britanici, dar și întreg Occidentul. În sec. XX la aspectul geopolitic al rezistenței s-a adăugat cel sociosistemic: URSS apărea în relație cu Occidentul, cu sistemul capitalist mondial nu doar ca o putere, dar și ca anticapitalism sistemic și un sistem mondial alternativ.
Străbătînd lupta cît a britanicilor, atît și a americanilor împotriva Rusiei, adică precurgînd toată lupta anglo-saxonilor împotriva rușilor din sec. XIX și pînă în zilele noastre, mai trec încă două ”linii roșii”, legate în cel mai strîns mod de conducerea supranațională/mondială/globală. Prima a ”luat start” în anii 1820, odată cu începutul luptei ruso-britanice, a doua – din anii 1880.
Prima ”linie roșie” este legată de năzuința bancherilor europeni, mai întîi de toate Rothschilzii, de a crea ceva asemănător cu un guvern mondial, oficializînd/instituționalizînd conducerea supranațională. În calea acestei năzuințe s-a pomenit a fi Rusia lui Alexandru I, iar mai apoi a lui Nikolai I, fapt care a făcut din Romanovi dușmanii nu doar a Marii Britanii, dar și ai bancherilor europeni în frunte cu Rothschilzii (mai apoi ei aveau să finanțeze și războiul Crimeii, și mișcarea revoluționară în Rusia). Situația nu s-a schimbat după revoluția din Octombrie. Luînd cursul spre construirea ”socialismului într-o țară aparte”, adică a imperiului Roșu, echipa lui Stalin obiectiv s-a pus în calea transformării conducerii mondiale în guvern mondial – Stalin de trei ori a zădărnicit planurile globaliștilor, atît celor de dreapta, cît și celor de stînga, cîștigîndu-și ura și unora și altora.
Lupta anglo-saxonilor și Occidentului în general împotriva Rusiei se ducea nu numai și chiar nu atît pe liniile statului, cît pe liniile structurilor secrete de coordonare și conducere mondială, statele adeseori fiind doar mijlocul și fațada acestei lupte. Se poate chiar spune, că evoluția formelor de organizare a conducerii mondiale în sec. XX în mare măsură a fost determinată de logica și sarcinile luptei vărfurilor conducătoare ale Occidentului, a clasei capitaliste mondile împotriva Rusiei. În mare măsură aceasta era favorizată de tot ce era legat de a doua ”linie roșie”, care a luat start în anii 1880 și este legată de năzuința Occidentului de a lua sub control resursele rusești.
Către anii 1880 zonele principate bogate în resurse deja au fost luate sub control de către Occident sau sub formă de colonii, sau de semicolonii. Capitalul avea nevoie de noi zone bogate în resurse (și în același timp de piețe de desfacere și surse de forță de muncă ieftină), această necesitate era amplificată de conjunctura economică negativă – depresiunea mondială din anii 1873-1896, care a lovit în primul rînd asupra Marii Britanii.
În 1884 la Berlin a avut loc o conferință, la care a fost luată hotărîrea, că țările, care dispun de resurse naturale, dar nu sînt în stare să le valorifice, trebuie să se deschidă ”comunității mondiale”, adică Occidentului. Iar acei care nu vor dori să o facă, vor fi impuși să se deschidă cu forța. Oficial se afirma, că se avea în vedere Africa, dar aceasta, desigur, nu corespundea realității: în privința Africii în asemenea context nimeni nu ar fi luat asemenea decizii – pur și simplu ar fi venit și ar fi luat cu forța, așa cum a fost făcut la sfîrșitul sec. XIX cu Africa, și nu doar cu cea neagră, dar și cu cea albă – bură. În realitate conferința berlineză trimitea o preîntîmpinare – un ”semn negru” – Rusiei, încercînd tăria tînărului ei împărat. Nervii lui Alexandru al III-lea s-au dovedit a fi tari, dar și Rusia lui era destul de puternică, nu ca imperiul fiului său nenorocos, nu era încă prinsă în mrejele datoriilor, și deaceea ”semnul negru” nu și-a atins ținta.
Scopurile și problemele anului 1884 se hotărau prin intermediul Primului război mondial și revoluției din februarie 1917, care trebuia să excludă Rusia din rîndul marilor puteri (programul minimal) sau să aducă la dezmembrarea ei cu instalarea deja nu numai a controlului economic, dar și politic (programul maximal).
La începutul anilor 1920 faza internațional-socialistă a revoluției ruse și Războiul civil au creat o situație foarte apropiată de aceea, către care tindeau oligarhii transnaționali; părea, că iată-iată resursele rusești se vor pomeni sub controlul Occidentului. Însă echipa lui Stalin a lichidat Noua Politică Economică împreună cu proiectul ”revoluția mondială” și doar peste 10 ani după exilarea lui Troțkii a creat din URSS un puternic complex militar-industrial și a asigurat autarhia industrială față de lumea capitalistă (două din cele cinci centre industriale mondiale se aflau pe teritoriul URSS).
Încercarea Occidentului (în primul rînd al Marii Britanii) de a pune sub control resursele rusești cu ajutorul lui Hitler a eșuat și, în pofida calculelor americane, URSS s-a restabilit nu în 20, ci în 10 ani, și deja la începutul anilor 1950 a devenit o superputere. Iar în anii 1950-1980 Occidentului de-acum nu-i mai ardea de resursele rusești – lupta mergea cu un inamic sistemic și geopolitic, însă pe parcursul și mai ales după distrugerea URSS chestiunea resurselor rusești a revenit din nou la ordinea zilei în Occident, mai ales avînd în vedere importanța petrolului și gazului pentru economia actuală. La resursele rusești astăzi se mai adaugă încă un ”premiu” – spațiul rusesc (euroasiatic). Treaba e că practic toți specialiștii se potrivesc în păreri: în condițiile în care se întrezărește primejdia unei catastrofe geoclimatice (încetarea mișcării Curentului Golfului, scimbarea planetară, care are loc fiecare 11,5-12,5 mii de ani și a căzut pe sec. XX – începutul sec. XXII, cu faza activă în anii 1990-2030) unica zonă stabilă și asigurată cu resurse va fi Eurasia de Nord, adică Rusia, mai ales partea ei de peste Ural. Anume aceasta face din instaurarea controlului asupra Rusiei un imperativ pentru vîrfurile conducătoare din Occident, reprezentanții cărora nu se rușinează să spună, că rușii totuna nu reușesc să valorifice Siberia și Orientul Îndepărtat, și de aceea ele trebuie să fie puse sub controlul organizațiilor internaționale, adică a corporațiilor transnaționale și structurilor de conducere globală (repetarea situației din anul 1884); că rușii sînt prea numeroși, și în genere este de ajuns ca ei să fie 15 sau maximum 50 de milioane, deoarece pentru deservirea ”conductei” (acesta și este conform schemelor Occidentului soarta rușilor) nu trebuiesc mai mulți. Ei, și, desigur, ”coloana a cincea” a lor în Federația Rusă ține activ isonul stăpînilor.
Distrugerea URSS ca o formă a Rusiei istorice trebuia să rezolve pentru Occident un șir de probleme și să deschidă larg ”porțile” globalizării. Adică să obțină unul din principalele rezultate, pentru obținerea cărora a fost pus la cale Primul război mondial, pentru care complotiștii și instigatorii lui au muncit timp de decenii. Anume în acest război s-a născut secolul XX. Însă în esență el a fost începutul Marelui Război, faza ”fierbinte” mondială a căruia a durat 31 de ani (1914-1945), iar faza ”rece” globală – 45 de ani (1944-1989). A înțelege ”scurtul veac XX” (1914-1991) și cele două ”cumpene de ape” (1871-1929 și 1986-?), conducerea mondială și globală a acelei epoci, înseamnă în primul rînd a înțelege mecanismul organizării războiului din 1914-1918, scopurile și motivele organizatorilor-ațîțătorilor lui. Anume tabloul integral al epocii, care a luat start cu Războiul franco-prusac (1870-1871) și depresiunea economică (1873-1896) și s-a terminat cu nimicirea URSS (1991), și nu contraatacuri răzlețe asupra reproșurilor la adresa URSS pentru vina privitoare Cel de-al doilea război mondial, se prezintă a fi un răspuns adecvat inamicului psihoistoric; nu un contratac, dar o contraofensivă pe toată linia frontului.
Cum a menționat Albert Schweitzer, în discuție învinge acela care subminează bazele opiniilor și pozițiilor oponentului. Și, adaug eu, prezintă un tablou mai amplu decît el al lumii și al legăturilor tip cauză-efect. Deja nu mai spun despre aceea, că de la începutul Primului război mondial și deceniile precedente linia se conturează prin anii 1939-1945 spre zilele noastre, în ”cumpăna de ape”, care amintește prin ceva și anii 1900 și 1930, concomitent epoca prebelică și belică, care ar putea exploda din nou – căci chiar și distrugînd URSS în 1991 chestiunea rusă, problema Rusiei nu a fost rezolvată de Occident pînă la sfîrșit; bătălia pentru resursele rusești, iar luînd în considerație pericolele catastrofei geoclimatice și pentru spațiul rus ca teritorii de rezervă este încă înainte. Trebuie să studiem lecțiile Istoriei și să folosim învățămintele ei împotriva dușmanului principal. Și dacă noi vrem (sîntem datori!) să schimbăm rezultatele Războiului rece așa cum cîndva URSS a schimbat rezultatele Primului război mondial pentru Rusia, atunci învățămintele istoriei trebuie nu doar să le cunoaștem și să le studiem, ele trebuiesc folosite ca o armă organizațională în războiul informațional și psihoistoric.

(va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s