RĂZBOIUL PSIHOISTORIC. Subiectele obscure ale conducerii globale și falsificarea istoriei (II)

da2fe328d1381

Partea I
Istoria deja demult a devenit cîmp de bătălie nu numai între teoriile științifice, dar și între schemele informaționale, construcțiile ideologice și virusurile (memele) conceptuale, cîmp al războiului psihoistoric în toate ipostazele lui – cel informațional, cel conceptual și cel metafizic. Loviturile psihoinformaționale asupra identității, asupra memoriei istorice deja demult fac parte din arsenalul diferitor forțe ale lumii moderne și sînt folosite activ împotriva Rusiei contemporane, așa cum cîndva erau folosite împotriva URSS, iar și mai înainte – împotriva imperiului Rus. S-a încercat și se încearcă să ni se impună o viziune străină asupra istoriei noastre, iar însăși istoria noastră să fie prezentată ca una inferioară, care nu atinge oarecare standarde universale ale valorii civilizaționale depline, prin care Occidentul (și ”coloana a cincea” a sa) se are în vedere pe sine însuși. Este straniu că mulți pînă în prezent se prind la această universalitate de impostură (sau impostură universală) a Occidentului și încep să privească istoria lor (în cazul de față a noastră, rusă) cu ochi străini. Cum scria M. Voloșin: ”Noi toți visăm la visul rus / Cu denumiri străine nouă”. Însă cel ce privește la țara sa și la istoria sa cu ochi străini, mai devreme sau mai tîrziu va începe să le privească în interese străine. Pușkin avea dreptate, afirmînd, că istoria rusă are nevoie de formula sa, adică de teoria sa proprie, și nu de haină străină, mai ales de haină conceptuală anglo-saxonă, în care încearcă să fie îmbrăcată istoria rusă. Conceptualizarea istoriei noastre în corespundere cu natura și măsura ei este o sarcină nu doar științifică, ci și a războiului psihoistoric.
Rezistența în fața teoriilor impuse din afară, a interpretărilor și aprecierilor istoriei ruse este una din direcțiile războiului psihoistoric, în care acțiunile noastre în nici un caz nu trebuie să fie de ordin defensiv – noi trebuie să scriem nu numai istoria țării noastre, dar și a Occidentului, prezentîndu-l în felul în care acesta este în realitate – un răpitor capitalist, în urma fațadei democratice a căruia se ascund adevărații stăpîni, grupați în loji, cluburi și alte structuri.
O altă direcție nu mai puțin importantă este împotrivirea la încercările inamicului geostrategic (de clasă, sistemic, civilizațional ș. a. m. d.) de a distruge sau de a substitui memoria noastră istorică, de a ne denatura identitatea și de a ne inocula un complex de inferioritate istorică și cultural-psihologică, așa cum s-a făcut după 1945 cu germanii, speculînd cu ”vina de neiertat a poporului german” față de toți, mai ales față de evrei, ”uitînd”, că pierderile cele mai mari, inclusiv în populație civilă nimicită premeditat, le-au avut de suferit rușii.
În Rusia ultimelor două decenii încercările de a inocula complexul de inferioritate istorică au fost întreprinse de către propagandiștii din Occident și ”coloana a cincea” a lor ca încercări de a ne impune să ne căim pentru ”crimele stalinismului”. Mema ”crimele stalinismului” avea nu numai un aspect intern, dar și unul extern, de politică externă. Ea se realiza ca o încercare de a arunca vina pentru dezlănțuirea celui de-al Doilea Război Mondial asupra URSS-ului stalinist, în vreme ce mai înainte această vină era aruncată numai asupra lui Hitler. Fundamentul unei asemenea învinuiri a devenit identificarea stalinismului și hitlerismului, a URSS și celui de-al III-lea Reich ca două forme – de stînga și de dreapta – a totalitarismului, iar în calitate de dovadă istorică concretă se folosește ”pactul Molotov-Ribbentrop” (astfel în Occident este numită înțelegerea germano-sovietică din 1939), care, chipurile, a deschis calea spre al Doilea Război Mondial și care, cică, chiar a devenit de fapt începutul lui. În realitate înțelegerea germano-sovietică a fost ultima dintr-o serie de înțelegeri între puterile europene (Italia, Franța, Marea Britanie) și Germania, care trebuiau să formeze condițiile pentru agresiunea celui de-al III Reich împotriva URSS, care nu avea pînă în august 1939 o asemenea înțelegere cu Germania. Tratatul din august a zădărnicit agresiunea în 1939 și a întîrziat-o cu doi ani foarte importanți pentru noi. În realitate calea spre război a fost deschisă în septembrie 1938 de către Acordul din Munchen, dar aceasta este o altă temă, acum pentru noi este imporatntă formularea principială a chestiunii.
Adeseori răspunzînd învinuirilor în aceea, că URSS nu mai puțin decît Hitler este vinovat pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, partea noastră mergea pe calea reacției simple, adică a dezmințirii anumitor teze necinstite ale oponenților. Aceasta este evident insuficient. Trebuie de vorbit despre altceva – despre fixarea acelui fapt (mai ales că dovezi există în abundență, iar despre aceasta s-au scris multe de către istorici serioși și onești din Occident), că, în primul rînd, anume englezii și americanii l-au adus pe Hitler la putere, creînd ”Hitler Incorporated”, că anume anglo-saxonii au pompat bani în fuhrer și i-au asigurat (englezii) prin Munchen acel potențial militar, fără de care Hitler nu ar fi putut începe războiul împotriva URSS; în al doilea rînd, anume Marea Britanie prin ”Munchen-38” a zădărnicit complotul generalilor germani, care erau gata să-l răstoarne pe Hitler – așa ceva englezii nu puteau să permită; în al treilea rînd, că anume poziția Marii Britanii în mai-iunie 1941 (tratativele secrete cu Hess și alții) i-a creat lui Hitler impresia, că englezii sau vor face pace cu el în cazul atacului său asupra URSS, sau, ca minimum, vor rămînea neutrali, continuînd ”războiul straniu”: blitzkrieg-ul împotriva URSS era posibil numai în cazul în care englezii garantau că nu vor lovi din Vest.
Cu alte cuvinte, în mai-iunie 1941 englezii au efectuat o operațiune specială secretă și diplomatică, de felul celei înfăptuite de ei în iulie 1914, cînd l-au provocat pe Wilhelm al II-lea la război, și încă în felul că el, precum și, desigur, Germania și nemții s-au pomenit a fi vinovați. Firește, formal este vinovat acela care a început războiul, adică acela care a picurat ultima picătură în vasul deja plin pînă la margini. Dar iată ce scria privitor la Primul Război Mondial francezul Gustave Le Bon, care, desigur, cu greu poate fi suspectat de simpatii față de Germania în general și față de Wilhelm al II-lea în particular. Anume Wilhelm, credea Le Bon, – este ”autorul” ultimei picături, însă pentru un istoric, considera francezul, este important să înțeleagă, cine a împlut vasul pînă la margini, și, ca urmare, acela s-a revărsat. Aceasta privește nu numai Primul Război Mondial, dar și al Doilea și în genere toate războaiele.

Mai jos, în decursul luptei psihoistorice de ofensivă împotriva falsificării istoriei se va vorbi despe mecanismul originii, dar, mai corect spus, al organizării celor două războaie mondiale ale sec. XX. Aceste războaie nu au fost nicidecum întîmplătoare, cum încearcă să ne convingă unii istorici – din Occident și formal ruși, care compensează prin muncă arginții plătiți de stăpîni. Stăpînilor, desigur, le convine să prezinte războaiele ca întîmplătoare, chipurile, ele ar fi putut și să nu aibă loc, dacă, chipurile, n-ar fi fost Germania și/sau Rusia: în 1914 – două regimuri autoritare, iar în 1939/41 – totalitare. Această schemă se năruie de la cea mai elementară lovitură informațională, de aceea mai jos va fi propusă o scurtă analiză factografică a originii ambelor războaie mondiale, un excurs în sfera informației istorice. Cum spunea părintele ciberneticii N. Wiener, ”a trăi corect înseamnă a trăi dispunînd de informație corectă”.
De asemenea va merge vorba și despre subiectul sau subiectele organizării războaielor mondiale, tot ei și inamicii istorici ai Rusiei. De fapt va fi propusă versiunea rusă a istoriei mondiale, adică nu numai a celei rusești, ci și a celei occidentale, punctul de vedere rus asupra evenimentelor ultimelor două veacuri. Eu nu voi începe să dezmințesc propagandiștii în domeniul științei din Occident și acoliții lor din Federația Rusă, cel mai bun răspuns este o interpretare generală alternativă, la baza căreia stă întrebarea cui bono? – cui folosește?

Denaturarea, falsificarea istoriei este o armă organizativă puternică în sfera războiului psihoistoric în general și războiului informațional în particular. Concretizată sub forma instituțiilor, structurilor educative, sistemelor de granturi ș. a. m. d., falsificarea istoriei este unul din elemetele conducerii globale, care, în calitate de proces și de fapt, de obicei este negată de către știința convențională, care califică încercările de a cerceta serios structurile de coordonare și conducere supranațională drept ”conspirologie”, ”teorie a conspirației” ș. a. m. d. Este clar, că știința care deservește subiectul conducerii globale trebuie să nege faptul existenței lui. De aceea analiza în sine a conducerii supranaționale, a structurilor ei, formelor, etapelor de dezvoltare, metodelor ș. a. ca o realitate POLITICO-ECONOMICĂ înseamnă lupta cu falsificarea istoriei. În afară de aceasta, ea înseamnă studierea inamicului principal real al Rusiei și al rușilor, care se ascunde în dosul paravanelor ”Marea Britanie” și ”USA”.
În sfîrșit, analiza acestor structuri ne permite să înțelegem mecanismele reale ale istoriei și slăbește potențialul armei organizaționale, de care se folosesc cei, pe care B. Disraeli i-a numit ”stăpînii istoriei”, iar O. Markeev – ”stăpînii jocului mondial”.
Și, prin urmare, se prezintă în calitate de armă organizațională în ”războaiele invisibile” care au loc – o armă informațională, a memoriei, o armă a rezistenței împotriva conducerii globale. Aceste cunoștințe ne sînt foarte trebuincioase astăzi, cînd începe o nouă reîmpărțire globală, o facere din nou a Cărților Istoriei, care va determina viitorul lumii pentru veacurile viitoare.

Anunțuri

6 gânduri despre „RĂZBOIUL PSIHOISTORIC. Subiectele obscure ale conducerii globale și falsificarea istoriei (II)

  1. Articolul dvs. d-le Obidin e lung şi n-am avut răgaz să-l parcurg pînă la capăt, dar din început am înţeles că prin acesta vreţi să prezentaţi Rusia ţaristă şi Imperiul sovietic drept o victimă a cercurilor „imperialiste” occidentale, cum se spunea odinioară, fără să arătaţi că, chiar astăzi, Rusia se căzneşte pe toate căile să prezinte o istorie deformată cel puţin în raport cu ţările ce cu mari jertfe şi-au cîştigat independenţa faţă de imperiile vecine hrăpăreţe: habsburgic, ţarist şi otoman. Citez aici: Moldova, Valahia (Muntenia), Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia -Herţegovina, Croaţia, Slovenia, asupra cărora ţarii, împăraţii şi uneltele lor umblau cu creionul deasupra teritoriilor locuite de ei, fără a le păsa cîtuşi de puţin de soarta sau voinţa popoarelor ce locuiau aceste teritorii, dacă aspiraţiile lor erau acelea de a înlocui un jug cu alt jug.
    Iată un exemplu cras de dezinformare prezentat pe net de Ambasada rusă de la Chişinău, chiar în această lună: ” DESPRE ISTORIA INTRĂRII BASARABIEI ÎN COMPONENŢA IMPERIULUI RUS (notă informativă)”, unde Rusia de azi prezintă părţile de adevăr care îi convin, eludînd o serie de tratate şi documente diplomatice autentice, multe dintre ele încălcate grosolan de către Rusia ţaristă, care fac ca adevărul spus pe jumătate de Ambasada Rusiei să fie de fapt o neruşinată minciună.
    ¤ Cine doreşte să cunoască articolul rusesc publicat în febr. 2014 de către Ambasada Rusiei la Chişinău să caute cu Google titlul scris mai sus cu majuscule de mine.
    ¤ Cine doreşte să cunoască şi replica la acest articol prezentată de către un istoric de la Bucureşti, redactor la Magazin Istoric, să caute cu Google articolul de pe blogul lui George Damian :”Să învăţăm istoria românilor de la Ambasada Rusiei în Chişinău”, unde veţi găsi o sumedenie de articole care dezmit categoric teza rusească potrivit căreia, chipurile, ţările din Balcani (inclusiv principatele române), ar fi fremătat de dorinţă ferbinte de a se ataşa molohului rusesc. Aici veţi vedea că asupra acestei zone cu principate aflate sub suzeranitatea (vasale Porţii) sau chiar sub suveranitatea Porţii Otomane sau cele de sub suveranitatea habsburgilor, împăraţii Rusiei sau Franţei şi slugile lor credincioase, umblau vîrtos cu creionul deasupra teritoriilor acestor popoare, spre împărţirea prăzii pe care doreau s-o devoreze în propriul folos.
    ¤ Aşa că, d-le Obidin, să ne laşi matale cu aserţiuni de felul acesta: „S-a încercat și se încearcă să ni se impună o viziune străină asupra istoriei noastre”. Istoria este una, iar interpretările sunt întotdeauna subiective. Istoria dvs. a urmat calea indicată de poetul Puşkin, anume „că istoria rusă are nevoie de formula sa, adică de teoria sa proprie”, inspirată de tezele lui Napoleon care sunau cam aşa: oferiţi-mi voi generalior victorii nemuritoare şi voi găsi suficienţi istorici care să-mi scrie istoria mea proprie. Astfel că Puşkin îndemna la măsluirea adevărului, ceea ce puterea rusă de azi încearcă s-o pună în aplicare cu mai multă străşnicie.
    ¤ Ziceţi că în 1939 şi 1940 Rusia sovietică nu ar fi fost o putere agresoare imperialistă. Dar oare „protocolul secret” de la 23 aug.1939 semnat de Ribbentrop şi Molotov la Moscova, ce a fost acela? Nu un act tipic imperialist de anexarea a altor teritorii şi popoare? Dar cucerirea unei părţi a teritoriului polonez şi a ţărilor baltice din acelaşi an, nu a fost un act tipic imperialist de agresiune? Dar ameninţarea cu război a României în iunie 1940 pentru ca România să evacueze în grabă un teritoriu ce-i aparţinea, ce este? În viziunea dvs. este un act de prietenie, nu?

    Haideţi s-o lăsăm moartă d-le Obidin că tîlharul se vede de la o poştă. Nu mai victimizaţi aiurea împeriile ţarist şi sovietic hrăpăreţe, care au chinuit aiurea popoare nevinovate cîteva secole la rînd!

  2. Iată o mostră de intoleranţă şi barbarie care nu mai poate fi negată de nici un om cu cît de puţină cultură.
    Germania lui Hitler este o nevinovată arătare neputinciasă pe lîngă ce vor să arate ruşii în zilele noastre d-le Obidin.
    Priviţi şi minunaţi-vă d-le Obidin. Nu sunt montajele mele, este un film autentic rusesc.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/video-socant-adolescenti-ucraineni-sunt-loviti-cu-salbaticie-de-sute-de-rusi-1085143.html

    Sănătate! Zdrastie!

  3. D-le Obidin, am uitat să vă spun, nu e nevoie să citiţi articolul scris în româneşte din clipul de mai sus, mergeţi mai departe şi vedeţi că e un video, filmat undeva în Harkov, care redă în toată splendoarea gradul de sălbăticie al unei populaţii înfuriate, degradată sufleteşte de politica imperială a unui şovinism de mare putere, şovinism cultivat cu asiduitate zeci şi sute de ani în sufletul unui popor simplu, lipsit de cultură, mult avan decît faşiştii. Atîta sălbăticie din partea forţelor „BERKUT” din Harkov, nu mi-a fost dat să văd. Copii cu feţele însîngerate, trecuţi prin culoare de oameni înfuriaţi pentru a fi loviţi fără milă de o mulţime dezlănţuită. Numai la ruşi se poate întîmpla aşa ceva. Ceva similar am văzut în filmele cu gladiatori cînd mulţimea însetată de sînge, excitată la maximum, aştepta momentul cînd gladiatorul învins, sfîrtecat de pumnalul învingătorului urma să fie lăsat pradă leilor înfometaţi.

    • Cum era să scăpați prilejul să mai aruncați cu oleacă de lături în ”ruși” 😆
      Apropo, în Internet găsiți o mulțime de filme în care acești ”copii” atacă oameni neînarmați, bătrîni și chiar femei pentru că poartă așa-numita ”panglica sf. Gheorghe”:


      Acolo peripețiile abia încep, trebuie să zicem ”Doamne ferește” și să ne rugăm și să facem tot posibilul ca așa ceva să nu se întîmple la noi.

  4. Să n-aveţi nici o grijă domnule Obidin, în RM nu se va întîmpla niciodată aşa ceva. Moldovenii nu au sînge de ucrainean sau polonez în vine ca să se răscoale împotriva stăpînirii. Ei rabdă ca boul. Au răbdat sub knutul ţarilor, vor răbda şi sub Dodon sau Voronin. Sub români, nu s-au răsculat moldovenii, s-au răsculat alogenii, ruşi, ucraineni, găgăuţi, tătari, la Tatarbunar, în 1924. In rest, au existat nemulţumiri mocnite.
    Dacă înainte de 1940 au existat nişte acte împotriva administraţiei româneşti, aceste acte nu s-au manifestat deschis, organizat, ele au zăcut în sufletele lor ca nemulţumiri, pe care le-au exploatat infiltraţiile bolşevice în Basarabia, care au găsit destui nemulţumiţi, care aveau destule necazuri cauzate de obligaţiile datorate statului. După primul război, România acumulase datorii mari către firmele furnizoare de armament care trebuiau achitate. Cu ce bani? România nu primise reparaţii de la statele învinse, se considera că reparaţiile constau în teritoriile căpătate de la Austro-Ungaria, singurele surse pentru achitarea acelor datorii erau impozitele. Pe de altă parte în Basarabia se produsese nişte schimbări de structură economică, marea proprietate funciară dispăruse, noii proprietari, ţăranii, apăruse ca urmare a schimbărilor revoluţiei burghezo-democratice care se angajase ca să împroprietărească ţăranii. Dar aceştia, ca oricare mic proprietar, nu înţeleg că obligaţiile vechiului mare proprietar vor trece necondiţionat pe noul proprietar, dar acestuia, în condiţiile nou apărute îi vine foarte greu să se achite de obligaţii, de aici şi nemulţumirile. Pe de altă parte, apăruse samsarii evrei care le luau ţăranilor produsele agricole şi animaliere pe nimic, ţăranii, nemaifiind în stare să-şi plătească impozitele pe terenurile pe care devenise proprietari. De vină, în accepţiunea lor, era Statul român care îl punea să plătească „bir” şi taxe locale, iar nu samsarul evreu! Aici bolşevicii au găsit teren foarte fertil dezvoltării printre ţărani a propagandei lor mîrşave. De altfel, de „beneficiile” noului stăpîn de după iunie 1940, „puterea sovetică”, s-au convins în primul an de guvernare bolşevică.

    • Ce să vă fac, dle Judex, dacă nu vă merge aici cu populația ”românească”, că la ei a prins ”propaganda” țaristă și mai apoi cea sovietică. Chiar că ceva nu-i curat aici, ”românii adevărați” nu s-ar comporta așa.
      Cu toate atrocitățile descrise în cărțile de propagandă românești, unele din ele propuse de dvs. aici, pe care, cică, le-au făcut netrebnicii de ruși populației din Moldova, moldovenii nu vor nici în ruptul capului să-i urască pe acești nemernici de moscali, așa cum doresc ”frații” lor de peste Prut, dar vor să trăiască în liniște cu ei și cu toți reprezentanții celorlalte popoare dintre Prut și Nistru.
      Una din două: sau acele ”atrocități” sînt inventate sau exagerate la maximum sau poporul ”nu-i așa cum trebuie”, ”nu-i acela care trebuie”.
      Văd că tot mai mulți români se dezamăgesc în noi, că nu sîntem ceea ce ar vrea ei, cum le-ar conveni lor, adică sîntem altcineva.
      Ei, și ”atrocitățile” muscalilor e clar că sînt ridicate nu la cub, dar la puterea a zecea, nu prea crede nimeni în ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s