CE-A AVUT ȘI CE-A PIERDUT MOLDOVA DUPĂ UNIRE


”Moldova, plîngîndu-și unirea”, statuie din ograda bisericii din Rotopănești, jud.Suceava

Unirea din 1859 a adus Moldova și Iașul la periferia României. Din cea mai dezvoltată zonă a țării, Moldova este astăzi doar una din zonele defavorizate, pierzînd supremația politică, apoi pe cea economică și culturală. Prin cedarea statutului de capitală politică în favoarea Bucureștiului, Iașul a trebuit să se mulțumească doar cu titlul de capitala culturală, care astăzi nici nu mai are acoperire reală. Hora Unirii jucată de ieșeni în fiecare an, pe 24 ianuarie, amintește nu doar de crearea statului național modern, ci și de începutul propriei lor decăderi.

„Deși a fost trecută cu vederea în istorie, trebuie știut că, spre 1859, Moldova era net superioară ca dezvoltare economică, infrastructură și funcționabilitate a instituțiilor publice, celorlalte regiuni. Din punct de vedere economic, absolut toți indicii surclasau Țara Românească, iar în unele cazuri, ca de exemplu în agricultură, aveau chiar o valoare dublă”, susține conf.dr. Mihai Cojocariu, prodecan al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Al.I. Cuza” și specialist în istoria modernă a României. Unirea cu Țara Românească a dus la pierderea acestei supremații și implicit a privilegiilor ce derivau din această poziție, motiv pentru care ideea unirii atît de agreată la București, dar si în unele cercuri importante de la Iași, a generat și o importantă mișcare separatistă. Practic, apariția primelor idei puternice în favoarea unirii a coincis și cu apariția separatiștilor. Potrivit scriitorului pașoptist Nicolae Istrati, autorul celui mai important text separatist – „Despre chestia zilei în Moldova”, unirea Principatelor era o operațiune din care Moldova avea numai de pierdut, iar Țara Românească avea totul de cîștigat. „Fuzia – cuvîntul folosit în epocă pentru fuziune – era văzută de separatiști ca o cucerire a Moldovei de catre Țara Românească. Cu o populație dublă față de cea a Moldovei, aceasta ar fi urmat să dețină majoritatea în corpurile legiuitoare, politica ar fi fost una bucureșteană, investițiile ar fi fost îndreptate spre teritoriile din sud, elita intelectuală ar fi părăsit și ea Iașul în favoarea Bucureștiului, iar Moldova ar fi rămas la periferie. În final, așa s-a și întîmplat”, spune conf.dr. Mihai Cojocariu. Pentru separatiști, „patria” era redusă doar la Moldova, care avea propriul popor – moldovenesc si propria limba – moldovenească.

Capitala in Iași, București sau Focșani?

De cealaltă parte, susținătorii Unirii considerau strămutarea capitalei la București drept o măsură necesară pentru siguranța națională. Potrivit lui Mihail Kogălniceanu, poziția capitalei Iați „la două ore” de graniță ar fi avut efecte dezastruoase asupra statului unitar. „Într-o noapte, o armată trece granița și ocupă orașul pînă dimineața” – spunea el – „Iar dacă capitala e cucerită, la fel și țara”. Găsind că argumentele separatiștilor împotriva unirii sînt pe alocuri justificate, unioniștii au încercat să găsească soluții de compromis care să nu dezavantajeze Iașul în fața Bucureștiului. „Ideea stabilirii capitalei la Focșani a avut o mare aderență, și numai cheltuielile foarte mari ridicate de crearea unei capitale acolo a făcut ca ideea să cadă. La un moment dat a apărut și ideea inființării unei capitale într-un oraș nou, la vărsarea Siretului în Dunăre, undeva între Galați si Brăila. Capitala, care ar fi purtat numele «Cuza» ar fi avut astfel avantajul de a fi și oraș port. Și aceasta idee a căzut însă”, a precizat conf.dr. Mihai Cojocariu. La 5 ianuarie 1859, separatiștii au fost însă învinși de unioniști, prin propunerea lui Alexandru Ioan Cuza din partea Partidei Naționale (formațiunea politică a mișcării unioniste) ca domnitor al Moldovei. „Om nou, la legi noi”, după cum spunea Mihail Kogălniceanu. La 24 ianuarie, Țara Românească a urmat exemplul moldovenilor alegîndu-l tot pe Cuza. Deși erau conduse de un singur domnitor, Moldova si Țara Românească aveau propriile Guverne și Adunări elective. Singurele institutii comune, mutate la Focșani, erau Curtea de Casație si Comisia Centrală însărcinată cu elaborarea legilor comune pentru cele doua Principate pînă la unificarea instituțională. „Decăderea Iașului nu a început din 1859, ci trei ani mai tirziu, în 1862, cînd toate instituțiile au devenit comune și s-au mutat la București. Moldova a făcut un mare sacrificiu pentru crearea statului național modern. A pierdut multe în această unire, iar urmările se văd și se simt și astăzi”, a încheiat conf.dr. Mihai Cojocariu. Acțiunile separatiste ale moldovenilor au continuat și după 1862, cea mai cunoscută fiind mișcarea separatistă din anul 1866, anul abdicării lui Alexandru Ioan Cuza. Printre susținătorii mișcării de la 1866 s-au numărat cărturarul Gheorghe Asachi și mitropolitul Calinic Miclescu.

”Ziarul de Iași”, 24.01.2007

Anunțuri

6 gânduri despre „CE-A AVUT ȘI CE-A PIERDUT MOLDOVA DUPĂ UNIRE

  1. Şi Muntenia, şi Moldova au pierdut vasalitatea faţă de poartă şi şi-a obţinut independenţa de stat, modernizarea vieţii economice şi culturale, alcătuirea unui corp de armată unitar, cizelarea limbii prin eliminarea arhaismelor şi prin reglementarea regulilor gramaticale. Într-un cuvînt, a înlesnit calea spre modernitate. Aaa… uitasem ceva foarte important. A pierdut multă birocraţie de stat, fiincă cele două state nu mai erau nevoite să întreţină un aparat de stat cu doi domnitori, două guverne, două parlamente, două curţi supreme de justiţie etc. ci numai căte una din fiecare.

  2. Domnule Obidin, cîti ani aveţi? Am să vă prezint aici un film documentar despre Basarabia, „Foametea din Basarabia 1946-1947”, film care pe mine m-a cutremurat. Şi la noi, aici în sudul Moldovei, poate şi-n alte părţi ale ţării, a existat o asemenea foamete, eu am trăit acele momente, dar atît de cumplit, ca oamenii să se hrănească cu scoarţă de copac, sau să-şi fiarbă în oală propriul copil ca să-şi mai prelungească viaţa cu încă cîteva zile, eu nu mi-am închipuit că ar putea să existe aşa ceva pe pămînt.
    Sărmanii oameni, loviţi de seceta cumplită a acelor ani, de foame ajunsese deja la canibalism căci oamenii sovetelor săteşti DIN TOATE SATELE republicii RSSM măturau ultimul bob de grîu, scotocind orice ungher în care ar fi putut ascunde de urgia satrapilor lui Stalin, să nu-i lase omului nimic pentru supravieţuire. Aşa ceva nu mi-am închipuit să existe pe pămînt. Iar aceia care făceau asemenea grozăvii nu erau faşiştii de români. Deschide acest link şi citeşte-l tot.

    Eu l-am citit şi m-am îngrozit.
    Toate cele bune!

    • Da, a fost strașnic!
      Buneii mei au trecut prin foamete, de multe ori îmi povesteau, mă învățau să prețuiesc bucățica de pîne, dar nu mi-au spus că umbla cineva și le mătura grîul de prin pod.
      Acest film este tendențios, nu ia în considerație toate cauzele foametei. Este clar scopul lui: de a arăta că ”satrapii lui Stalin” au ucis premeditat prin foamete sute de mii de moldoveni, fără a spune despre totalitatea împrejurărilor.
      Acum este clar că cea mai vinovată pentru efectele foametei este conducerea republicană moldovenească, care la început a crezut că se va putea isprăvi cu foametea cu puterile proprii, iar cînd situația a început să-i scape de sub control, s-a temut să ceară ajutor de la Moscova.

  3. Poate vă impresionează expunerile asupra propriei vieţi făcute de o bătrînă de 85 de ani, d-le Obidin. Nu mă credeaţi pe mine cînd vă povesteam despre Ionel Barciuc ce-mi spusese mie că ruşii i-au îmuşcat două surioare rămase în Basarabia şi hăituite de ruşi după fuga lor de urgia rusească, el în România, frate-su în Anglia.
    Poate o s-o credeţi pe această bătrînă care se poate să mai trăiască şi azi după vîrsta de 85 de ani în Constanţa.
    Eu unul, m-am cutremurat citindu-i expunerea vieţii d-sale. Pe dvs., sunt mai mult decît sigur, ca pe orice rus de altfel, n-o să vă impresioneze, cum de fapt nu vă impresiona nici acel „puli v zatîlok” ce-l aplicau ruşii oricui se împotrivea stăpînirii imperiale de la Moscova.
    Dumneavoastră vă prevalaţi întotdeauna de o motivaţie mincinoasă, pentru a nega atrocităţile făcute de ruşi pe oriunde şi-au exercutat puterea, motivaţie potrivit căreia adversarii ruşilor inventează fel de fel de scenarii oribile pentru a turna lături în capul ruşilor. Oare şi bătrîna asta a imaginat tot un scenariu care nu diferă cu nimic de ceea ce a descris Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag?
    http://adevarul.ro/locale/constanta/amintiri-lagarele-siberiene-marta-vasiliu-fost-condamnata-10-ani-munca-silnica-siberia-fotografie-1_536e34980d133766a887db81/index.html
    Aştept aprecierile dvs., pt. că totuşi vă consider un om inteligent şi de bună credinţă.

    • Interesant, că dna Marta Vasiliu nu a fost împușcată, cu toate că avea și ea rude în România, ca și surorile dlui Barciuk…
      Probabil această doamnă nu spune tot adevărul. E posibil că o copilă de 15 ani a fost bătută timp de jumătate de an fără nici un motiv și condamnată la 10 ani de GULAG pentru niște fotografii, însă cum putem să ne convingem că dna Vasiliu spune adevărul?
      Putem doar s-o credem pe cuvînt.
      Din partea mea pot să zic că spusele dnei Marta sînt pentru mine lucruri indiferente, pentru că încă nu am nici o dovadă nici că ea minte, nici că povestește întîmplări adevărate.
      Să crezi că o fugară din GULAG este așa pur și simplu lăsată de către KGB să emigreze în România înseamnă să nu știi deloc cum era organizată viața în URSS…
      Apropo, cel puțin un fals acest articol conține: cel cu fotografia ”Mii de români au fost deportaţi în Siberia. FOTOflux.md”, cînd de fapt este o fotografie a evreilor sosiți la Auschwitz (faceți o căutare pe Google cu această fotografie).
      Eu văd că pe net această fotografie poartă denumirea de ”Train at Auschwitz”
      http://clickamericana.com/media/newspapers/initial-firsthand-reports-of-nazi-concentration-camps-1945
      De ce această fotografie tot timpul este folosită drept o ”dovadă” a deportărilor moldovenilor în GULAG? Pentru că pe ea nu se văd nici un fel de soldați, nkvd-iști, etc, de ce se trage concluzia că aceștia sînt moldoveni care sînt încărcați pentru a fi duși în Siberia?
      Iată același loc fotografiat din altă parte:

      Reiese că ”moldovenii” erau deportați în Siberia de către naziștii germani?

      • „Interesant, că dna Marta Vasiliu nu a fost împușcată, cu toate că avea și ea rude în România” – ziceţi dvs. Eu am mai spus-o, şi repet: nucred că acei NKVD-işti, sau ce or fi fost, au împuşcat pe cele două surori ale lui Ionel Barciuc pentru faptul că au avut fraţi în străinătate. Eu cred că le-au împuşcat pentru că au staf fugare. Poate nu cunoaşteţi cuvîntul în româneşte, îl repet în ruseşte: „beglîie” ili „devuşki bîti v begah”, poate înţelegeţi mai bine. Ele se ascundeau de frică să nu le găsească cei ce vreau să le interogheze şi să le ducă în Siberia, aşa cum au dus-o şi pe Marta Vasiliu.
        Să ştiţi d-le Obidin că nu e o fericire să ştii că te pîndeşte spectrul unei deportări în Siberia. Te ascunzi şi în gaură de şarpe ca să scapi, e o încercare disperată să nu păţeşti ce au păţit cu cîţiva ni mai înainte zeci de mii de moldoveni înainte de 15 iunie 1941. Ce credea Ionel Barciuc că s-ar fi întîmplat cu surorile sale, e părerea lui. El ştia că au stat fugare vreo două săptămîni de înebunise securitatea rusă că nu le dă de urmă.

        „Din partea mea pot să zic că spusele dnei Marta sînt pentru mine lucruri indiferente”. De asta vă cred 100%, nu vă pun la îndoială nimic. Tocmai de asta noi ne temem de sufletul rusesc. Chiar de ar şti rusul care e adevărul, e mai importantă cauza
        lui decît adevărul şi omenia. De altfel ei nu se deosebesc prea mult de ceea ce se spunea despre oamenii din trupele germane SS. A omorî cu sînge rece şi fără judecată, e o onoare.

        „este așa pur și simplu lăsată de către KGB să emigreze în România”. Da, este posibil d-le Obidin. Trebuie să luaţi în consideraţie 3 lucruri care v-au scăpat: 1) Fata a ajuns la Ambsada română fără să ştie autorităţile sovietice, că dacă ar fi ştiut, nu o lăsa să ajungă acolo, 2) Fata intrase deja în vizorul Ambasadei române care îi şi dăduse un bilet, cu toate stampilele şi avizele necesare, document pe care să-l prezinte şefului de lagăr pentru a o trata în mod special şi 3) la nivel înalt, de stat, şi mai ales de „stat prieten” cum era România în 1946, problema nu se mai tratează ca un caz banal, mai ales că mama fetei avea cetăţenie română, deci şi fiica nu mai era „moldovancă”. Era deja caz internaţional, care, oricît de necivilizaţi ar fi ruşii, de asta nu pot să nu ţină seama.

        „cel puțin un fals acest articol conține: cel cu fotografia ”Mii de români…”. Da, formal aveţi dreptate. Ruşii nu făceau niciodată astfel de fotografii compromiţătoare atunci cînd făceau deportări ale populaţiei neruse. În timpul războiului făceau destule, iar unele mai scăpau cenzurii, mai ales atunci cînd erau executaţi „duşmanii poporului”. Dar această fotografie consider că a fost prezentată ilustrativ, pentru a se arăta cum se făceau deportările, iar nu a se prezenta ca dovadă concretă a deportărilor. Imagini similare poate nu există nici în cele mai secrete arhive ale KGB, singurele mărturii sunt zecile de mii de declaraţii ale celor care au supravieţuit GULAGULUI. Iar declaraţiile tuturor corespund exact acestor imagini. Acest lucru nu poate fi negat de nici o minte sănătoasă din lumea aceasta. Pe fotografie nu se pot vedea nici soldaţi ruşi, dar nici nemţi sau unguri care se văd clar pe alte fotografii.

        Cît priveşte raţionamentul cu fotografia ce apare în ultimul link pe care l-aţi prezentat, nu cred că poate fi luat în consideraţie deoarece fotografia nu apare în nici un material referitor la deportările sovietice iar punera ei în legătură cu aceea care este pur ilustrativă, nu are nici o noimă.

        Şi dacă se doreşte un fals clar, tendenţios, te rog să deschizi acest link şi să priveşti cu atenţie harta care face trimitere la România cum că de aici s-ar fi expediat trenuri spre Auschwitz.
        http://www.theholocaustexplained.org/ks3/the-final-solution/auschwitz-birkenau/transport-and-arrival/#.U5RJLkDJHN4
        Ori, România nu a expediat nici un jidan în afara ţării nici pe jos, nici cu căruţa, nici cu trenul spre lagărele de exterminare naziste. Din contra, Shimon Peres a recunoscut de curînd că România a făcut tot posibilul să salveze evreii de la prigoana nazistă organizînd plecarea lor cu nave speciale în Palestina, asigurînd plecarea a 400.000 dintre aceştia pînă la sfîrşitul războiului iar uneori îi primea şi de peste graniţă spre a-i salva şi pe cei ce reuşeau să treacă clandestin graniţa din Ungaria spre România.

        Problema care se punea la început, mai ales pentru jidanii ce s-au dovedit ostili României în anii 1940 şi 1941 a fost aceea de a găsi un loc pentru acest popor perfid şi duşmănos, de a fi îndepărtaţi, nu exterminaţi, nu numai peste Nistru, dar chiar şi peste Urali.

        Oare nu sunteţi de acord nici cu declaraţia acestei bătrîne cum că de îndată ce va părăsi teritoriul sovietic «În clipa în care voi trece frontiera României, niciodată, nicăieri, nici în biografiile ce vor urma, nu o să pomenesc despre închisoarea şi lagărele prin care am trecut»“?, femeie care a citat perfect din memorie cuvintele pe care le-a scris.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s