DESPRE ARHIEPISCOPUL PAVEL LEBEDEV ȘI ARDEREA CĂRȚILOR BISERICEȘTI MOLDOVENEȘTI

untitled
Pavel Lebedev (1827-1892), arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului (1871-1882)

Nu cred că există cineva care face propagandă românistă să nu fi scris măcar cîteva rînduri despre arhiepiscopul Lebedev, ”mîncătorul de români”, renumitul rusificator care ”a dat foc la toate cărțile bisericești românești”. Probabil nu este blog sau sait românist unde să nu fie pomenit despre acest ierarh, care ” ieşea noaptea afară şi se bucura nebuneşte când vedea fumul ieşind din sobele mitropoliei, unde ardeau cărţile sfinte tipărite în limba română”. Iată, așa, la nimereală, două exemple:

”…episcopul Pavel Lebedev (1871-1882), unul dintre cei mai „râvnitori“ pe acest tărâm, a strâns de pe la biserici toate cărţile româneşti şi le-a ars, la reşedinţa sa, timp de câţiva ani. A prigonit pe preoţii care cutezau să slujească în româneşte, înlăturându-i din parohii şi silindu-i să fugă peste Prut, ba chiar închizând şi vreo 340 biserici, în care se făcuse auzită limba română la slujbă. (Sursa)

„Toate cărţile sfinte de pe la toate bisericile moldoveneşti, tipărite cu litere chirilice în limba română, – scria savantul rus Nikolai Durnovo, – au fost depuse la mitropolia din Chişinău, unde arhiepiscopul Pavel Lebedev în decurs de 7 ani le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropoliei” Anton MORARU,dr. hab. în istorie, prof. univ

Iată, însă, ce scrie despre acest preot și despre cărțile arse de acesta istoricul român Nicolae Popovschi în cartea sa ”Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”; ”Din negura trecutului: crîmpeie de amintiri”, — Chişinău, Museum, 2000, (p. 154-155), tipărită după ediția aceleiași cărți din 1931:

”În privinţa atitudinii sale faţă de moldoveni, arhiepiscopului Pavel (Lebedev) i s-au adus cele mai grave învinuiri. S-a spus că el a oprit pe moldoveni de a se ruga lui Dumnezeu în limba lor, iar cînd aceştia au încetat de a se mai duce la biserică, el a închis 340 de biserici în Basarabia, a adunat din parohiile moldoveneşti mii de cărţi de rit, tipărite în l. moldovenească, şi le-a ars în palatul episcopal; că persecuta crunt pe clericii basarabeni — dintre moldovenii mai consecvenţi — şi că pe mulţi dintre ei chiar i-a expulzat din Basarabia etc. Aceste învinuiri au apărut în presa rusă de pe vremea lui Pavel (ziarul „Vostoc” „Răsăritul” — al lui N. Durnovo ; „Basarabeţ” — ziar din Chişinău), au pătruns în publicaţiile din străinătate (din Lipsca şi Berlin), au ajuns şi în presa românească, unde pînă şi astăzi Pavel a rămas cu renumele de „românofag” (După cîte ştim, în presa română a început să se vorbească în acest sens despre arhipăstoria Iui Pavel încă din 1883. (V. „Necesităţile eparhiei Basarabiei”. Traducere din l. rusă de V. P. Samureanu, în rev. „Biser. ort. Rom.” 1883, XI, p. 716—720). Mai tîrziu în aceeaşi revistă s-au publicat, de către Gh. Samureanu, articole unde au fost reproduse, probabil din „Vostoc” (unde colabora şi Samureanu.— Стадницкий, „Румыны …„, p. 75), învinuirile arătate aici contra lui Pavel, căruia i s-a aplicat şi porecla de românofag („Biser. Ort. Rom”, 1887, III, p. 283—285; IV, p. 379—380). Cu toate că Samureanu, de felul lui din Regatul vechi, îşi făcuse studiile în Rusia, la seminarul din Chişinău şi la Universitatea din Iaşi, iar apoi la Universitatea din Petersburg (v. Стадницкий „Румыны”), dînsul s-a lăsat înşelat de zvonuri nejustificate. Că Samureanu nu poseda informaţii exacte asupra situaţiei reale din Basarabia, putem trage concluzia şi din faptul că el şi pe Dimitrie Sulima, succesorul lui Gavriil, îl socotea drept român de origine. (V. art. cit.). Faptele arătate de Samureanu au fost mai tîrziu textual reproduse de alţi scriitori fără a fi verificate.— V. la N. Dobrescu, „Cronica bisericească externă” în „Biser. Ort. Rom”, 1910, V. p. 597—599; „Biserica din Basarabia de la 1812 pînă la 1912″ în „Convorb. Liter.”, 1912, V, p. 500—506; I. Nistor, „Istoria Basarabiei” ş. a). E lucru cunoscut că în privinţa trecutului Basarabiei, sub oblăduirea rusească, circulă la noi, — atît în opinia publică, cît şi în presă şi chiar în lucrări de ştiinţă — multe adevărate născociri. Despre acest fapt s-a mai vorbit şi în alt loc( Vezi „Stud. Nouă” în „V. Rom.”, 1924, IV, p. 91). E vremea, însă, să ne dezbărăm cel puţin de unele dintre acestea, ce se pot verifica astăzi pe baza documentelor şi asupra cărora ne putem rosti judecata fără ură şi patimă — altfel nu vom cunoaşte trecutul în realitatea lui. Între aceste născociri e şi legenda lui Pavel „românofagul”, care „a dat lovitură de moarte românismului în Basarabia”( Gh. Samureanu, „Cronica bisericească” în „Biser. Ort. Rom”, 1887, III, p. 283).
După informaţiile expuse mai sus se poate afirma cu toată îndreptăţirea că învinuirile arătate nu sînt justificate. Drept vorbind, Pavel în politica bisericească faţă de moldoveni n-a introdus, în fond, nici o măsură nouă, necunoscută pînă la el şi neîntrebuinţată de predecesorii lui. Pavel nu-i favoriza pe românii basarabeni, dar nici nu-i expulza,— deşi pe mulţi clerici îi transfera din locurile lor, cînd nu corespundeau cerinţelor lui în chestiunea rusificării( Cazurile arătate de adversarii lui Pavel erau de altă provenienţă. V. art. nostru ,Studii nouă” în „V. Rom”, 1924, IV, p. 94—97. Şi prot. A. Baltaga în „Amintiri”, citate de multe ori în lucrarea de faţă, ne adevereşte, fiind contemporan al evenimentelor în chestiune, că motivul transferării unor basarabeni din posturile lor nu avea nici o legătură cu originea lor românească).
Acelaşi lucru, însă, îl făcea şi mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni.E destul să amintim cazul cînd clericii romani au fost înlocuiţi chiar de la catedrala veche din Chişinău cu clerici ruşi, în timp ce tot sub Pavel în eparhia Chişinăuhn, chiar în Chişinău, mulţi preoţi moldoveni — ca Petre Donici, Luca Laşcu, Teodory Baltaga, Cont. Cazacu şi alţii — au jucat un rol însemnat( Petre Donici a fost blagocinul oraş. Chişinău numit de Pavel; Luca Laşcu — membru al Consistorului duhovnicesc ; Teodor Baltaga — şeful catedralei din Chişinău ; Const. Cazacu — membru al diferitelor instituţii eparhiale din Chişinău. Şi în şcoalele duhovniceşti din Basarabia au fost numiţi, de către Pavel, moldoveni basarabeni: Tutunar, Comaneţchi, Galupa (a refuzat) şi Popovici Ion — în postul de „smotritel” (director) în scol. spirituale din Chişinău şi Edineţi. E de notat, însă, că pe atunci puţini basarabeni aveau studii superioare. Seminariştii mai buni preferau să continue studiile la Universitate.— Prot. A. Baltaga, „Amintiri”). Pavel a înfiinţat scoale ruşeşti, susţinînd prin toate mijloacele pe cele vechi, îndemnînd pe clerici să-şi dea copiii la aceste scoale. Dar aceasta o făcea şi mitr. Gavriil; el chiar a şi pus bazele şcoalei ruseşti, din propria-i iniţiativă, prin înfiinţarea seminarului care era pur rusesc chiar şi în primii ani cînd în toate privinţele atîrna numai de Gavriil. Arhiep. Pavel cerea ca slujba dumnezeiască să se facă şi în limba slavonă, chiar în parohiile moldoveneşti, alternînd cu rugăciuni în moldoveneşte. Nu erau străini, în fond, de acest lucru şi predecesorii lui: Dimitrie şi Irinarh. Pavel, este adevărat, a închis multe biserici în Basarabia ; cauza, însă, a fost, cum s-a văzut, cu totul alta şi nu avea nimic a face cu chestiunea românismului( Avem informaţia că Pavel cerea chiar adunărilor protopopeşti a nu face prea mari reduceri de parohii.— „Eп. Beд.”, 1871, XXI, p. 515).
Rămîne învinuirea cea mai gravă: se zice că Pavel a dat foc cărţilor de rit moldoveneşti. Trebuie mărturisit că în actele arhivelor locale — atît în ale consistorului, cît şi în acelea ale Casei arhiereşti — n-am găsit o urmă de o asemenea sălbatică măsură. Totuşi, însă, de la persoane care merită toată încrederea, ne vin ştiri afirmative. Ni se spune că pînă mai dăunăzi în unele mănăstiri erau încă în viaţă călugări ce-şi aduceau aminte cu groază, ca martori oculari, despre confiscarea din mănăstiri a cărţilor bisericeşti moldoveneşti, din porunca lui Pavel, cărţi ce, apoi, ar fi fost arse( „Versiunea despre arderea cărţilor de rit moldoveneşti în mănăstiri, după porunca arhiep. Pavel” — ne scrie un cucernic protoiereu basarabean — „mi-e cunoscută şi mie. Egumenia Eughenia, nu de mult încetată din viaţă la măn. Răciula, fiecare dată cu groază şi indignare îmi povestea, ca martoră oculară, despre acest „eveniment”.— Prot. A. Baltaga, „Amintiri”). Nu avem nici un motiv să ne îndoim de adevărul acestor ştiri. Credem, însă, că dispoziţia lui Pavel se interpretează greşit. Dacă o vom confrunta cu alte fapte din activitatea arhipăstorească a lui Pavel (vorbim de confiscarea cărţilor, căci nu cunoaştem nici un martor ocular care ar fi asistat la arderea cărţilor în palatul episcopal din Chişinău), şi anume, dacă ne vom aduce aminte că în timpul păstoriei lui se traduceau în româneşte cărţi bisericeşti; că mulţi clerici moldoveni se bucurau de mare vază, chiar în Chişinău ; că slujba în l. moldovenească n-a încetat chiar în Chişinău şi suburbiile lui — nu mai vorbim de satele mai depărtate,— dacă ne amintim toate aceste lucruri, atunci ajungem la concluzia că măsura de care vorbim nu cuprinde toată politica de arhipăstor a lui Pavel faţă de moldoveni şi că a fost luată, probabil, ad-hoc, fiind poate provocată de împrejurarea, că unele mănăstiri nu consimţeau să introducă în slujba divină strana slavona”.

Anunțuri

3 gânduri despre „DESPRE ARHIEPISCOPUL PAVEL LEBEDEV ȘI ARDEREA CĂRȚILOR BISERICEȘTI MOLDOVENEȘTI

  1. „Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat şi înrădăcinat: RUMÂN. Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: ştii moldovenéşte?, ce ştii românéşte?, adecă râmlenéşte, puţin nu zicem: „sţis romaniţe?” pre limba latinească. Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară CELA DIN RĂDĂCINA NU SĂ MUTĂ. Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste RUMÂN, cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească”. (Miron Costin – „De neamul moldovenilor”).

    • Tot acolo M.Costin mai scrie și asemenea lucruri:
      ”După așezarea cu râmléni pre acéste țări, Traian-împăratŭ au purces pre Dunăre în jos cu oștile sale, de care s-au pomenitŭ de vechi istorici că 600.000 de oșténi numai de războiŭ au avutŭ. Și trecând apa Sirétiului, apoi Prutul, Nistrul, Buhul, Niprul, Donul, care ape acéstea toate pre atuncea cu alt nume au fostŭ, nu cu acéstea de acum”

      ”Că de au fostŭ aicea țara discălicată des de Traian, cum ieste între acéste ape, Prutul și Nistrul, dară de la Nistru pănă la Nipru și de la Niprul pănă la apa Donului și Traian-împăratul prin pustii au mersŭ.”

      Cînd a trecut Traian prin actualele Ucraina și Rusia? Hai ș-om crede în tot ce-a scris Costin!

      Un capitol din ”Cronica polonă” Costin îl numește:
      ”DESPRE LIMBA MOLDOVENEASCĂ SAU RUMÎNEASCĂ”. Notați, mai întîi MOLDOVENEASCĂ.

      În afară de aceasta mai scrie:

      ”Eu m-am străduit mult întru aceasta, în aceste vremi, care, după cum vedem, sînt ultimele ale noastre, şi fie că poporul moldovean va citi mai întîi cronica mea…”

      ”Cel mai nou nume al moldovenilor noştri este moldovan, iar al muntenilor, muntan”

      ”…ţinutul Tighina; ţinutul Chilia, în care este oraşul Ismail, pe moldoveneşte Smilul…”

      Alt lucru curios, scris de Costin, despre munteni de data asta:

      ”Lucru de mirare că acel popor, deşi se trage din aceeaşi viţă ca moldovenii, este însă un popor negru. De aceea şi turcii, văzînd aceasta, îi numesc caravlahi, adică vlahi negri, căci şi acel domn dintîi, despre a cărui poveste s-a scris că a pornit din principatul Transilvaniei, se numea Negrul- vodă (căci pe limba noastră se zice negru, iar pe latineşte nigrum). Ar fi însă o concluzie greşită dacă am spune că pe acel domn dintîi al lor l-au numit negru din această pricină, deşi poate şi el de la fire a fost negru, dar ce legătură este cu faptul că tot poporul său ar fi negru? Sigur este că la ei sînt rari oamenii — dintre cei mai de seamă sau din popor — care să nu fie negricioşi, iar părul lor e foarte negru, deşi unii au părinţi greci, alţii sîrbi, alţii unguri, şi poloni ce se găsesc acolo din vremea domnului Simion şi a lui Matei, iar, după vechiul obicei, fiii sînt negri. Eu socot că pricina este aceasta, că toată ţara, de la un cap la altul, toată este aşezată spre miazăzi; între munţi şi între Dunăre, este foarte strîmtă, căci unde este cea mai largă abia e nevoie de o zi şi jumătate de călărit de la Dunăre pînă la munţi, însă este lungă de douăsprezece zile de călărie de-a lungul munţilor şi a Dunării; munţii şi însuşi pămîntul ţării privesc spre miazăzi, şi oriunde se îndreaptă omul, îl loveşte soarele în faţă, şi căldura este cu mult mai mare decît aici, în ţara noastră. Le socot pricină unii că şi de aceea sînt negri, pentru că la fiecare boier mai de seamă este întotdeauna obiceiu ca doicele să fie ţigănci, ceea ce este o glumă. Eu nu le dau această pricină, ca unor rude şi fraţi ai noştri, aflători în aceeaşi soartă şi suferinţe cu noi”

  2. Cred că la această problemă v-am răspuns în altă parte. Una e să relatezi evenimentele de azi, pe care le simţi şi le vezi personal, şi cu totul altceva e să relatezi evenimente petrecute cu multe sute sau peste o mie de ani în urmă care pot fi interpretabile în funcţie de sursa de inspiraţie, care şi aceasta poate fi inconpletă sau deformată. Aşa că raţiunea şi bunul simţ ne îndeamnă să credem pe cel ce descrie evenimentele din timpul lui şi mai puţin pe cele îndepărtate dacă nu se sprijină pe o sursă credibilă.
    Tot la dumneata am văzut în articolul „Despre arhiepicopul Pavel Lebedev …” cum că despre acesta se spunea la vremea sa, ca şi mai tîrziu, din multiple surse că şi-a făcut focul cîţiva ani la rînd cu cărţile sfinte moldoveneşti numai pentru că erau scrise în limba română (moldovenească, dacă aşa vă place!), obligînd de fapt populaţia să înveţe limba rusă ca să înţeleagă mesajul dat de dogmă, deşi enoriaşul nu ştia o boabă rusa sau slavona. Singurul dvs. argument este că puneţi la îndoială informaţia pentru că nu l-ar fi văzut nimeni făcînd focul cu aceste cărţi. Păi cine să-l pîrască, ruşii cu care se înconjurase? Strîmbă judecată! Atunci unde au dispărut toate acele mii de psaltiri, cazanii, cărţi de învăţătură, scrise „PRE LIMBA RUMÂNEASCĂ” cum scrie mitropolitul Moldovei, Varlaam încă de pe timpul domnitorului Vasile Lupu? Să fi dispărut în neant?
    Îl scuzaţi pe Lebedev prin faptul că la fel a făcut şi Bădulescu Bodoni. Păi bine, dacă cineva vine la dumneata şi-ţi dă o pereche de palme, aş fi eu îndreptăţit să vă iau şi eu în şuturi, pentru că aşa v-a făcut şi alţii? Şi Bădulescu-Bodoni a făcut destule păcate faţă de moldoveni. S-a dat cu puterea imperială spre a fi păstrat în scaunul episcopal. Asta nu vă e clar?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s