CREAREA REȚELEI DE GHETOURI ȘI LAGĂRE DE CONCENTRARE ÎN SPAȚIUL DINTRE PRUT ȘI BUG ȘI NIMICIREA ÎN MASĂ A EVREILOR ÎN ANII 1941-1942 (I)

GorodAntonesku.PlanBogdanovskoyYamu
Planul ”Gropii din Bogdanovka”

0001-8
Săpături în ”Groapa din Bogdanovka”. 1944.

În toamna anului 1941 malul stîng al Nistrului a fost acoperit cu o rețea deasă de ghetouri și lagăre de concentrare, în care au fost deportați din Basarabia, Bucovina și unele raioane ale Ucrainei de la 123 pînă la 150 de mii de evrei, pe lîngă alte zeci de mii de evrei și țigani din Transnistria( Vezi: King Ch. Moldovenii, România, Rusia și politica culturală. Chișinău, 2002. P. 94; Москалёва (Векслер) А. М. Дубоссарская трагедия, сентябрь 1941. Дубоссары, 1999. С. 4; Сушон Л. Транснистрия: евреи в аду. Одесса, 1998. С. 347). După cum se știe mulți au fost uciși în drum spre acest iad. ”Regiunea a fost totuși martoră celor mai mari atrocități ale lui Antonescu și ale aliaților săi germani”( King Ch. Moldovenii, România, Rusia și politica culturală. Chișinău, 2002. P. 94). Conform altor date, pe malul stîng al Nistrului au fost ”evacuați” 118,5 mii de evrei( Левит И. Пепел прошлого стучит в наши сердца. Холокост. Кишинёв, 1997. С. 8).
La 15 ianuarie 1942 inspectorul de jandarmi din Transnistria informa că în spațiul dintre Nistru și Bug au fost exilați din Basarabia circa 119 mii de evrei( Фингурт И. Обречённые. Кишинёв, 1994. С. 15). În ziua de 12 martie 1941 Gh. Alexianu informează Președinția Consiliului de Miniștri că ”toți evreii deportați în Transnistria sunt internați în lagăre”( ANRM. F. 706. Inv. 1. D 42(2). Fila 303). Conform calculelor lui I. Levit, în această regiune erau 189 de lagăre( Левит И. Пепел прошлого стучит в наши сердца. Холокост. Кишинёв, 1997. С. 3). În baza materialelor din arhivă, a amintirilor foștilor deținuți ai lagărelor transnistrene rămași în viață și a literaturii științifice, vom încerca să reconstituim tabloul real al tragediei care a avut loc între Bug și Nistru în anii 1941-1944. În primul rînd trebuie să menționăm că ghetourile și lagărele de concentrare create pe acest teritoriu nu erau pur și simplu niște locuri de detenție a evreilor. Ele au devenit în realitate niște ”fabrici” de mortificare a oamenilor pe calea terorii infinite, a foamei, a frigului, a bolilor, a muncii istovitoare.
De asemenea e necesar să ținem cont de faptul că evreii n-au fost pur și simplu izolați de restul populației, închiși în lagăre și tocmai după aceea nimiciți. În realitate, de îndată ce au pășit la est de Nistru, cotropitorii germani și români au purces la lichidarea populației evreiești. Astfel, în unul dintre actele Comisiei extraordinare se vorbește despre sălbătăciile ocupanților din Tiraspol: ”Cînd au întrat ocupanții româno-germani în or. Tiraspol, populația evreiască a fost adunată în clădirea cinematografului de vară. Au scos pe malul Nistrului oamenii pe care îi ținuseră flămînzi în prealabil și s-au răfuit cu ei…, iar copii erau luați în baionete și aruncați în Nistru. Conform datelor incomplete, au fost nimiciți peste 1500 de oameni”( ANRM. F. 706. Inv. 1, D. 31).
Totuși, ca să fim ”echitabili”, trebuie să accentuăm că nu doar românii înfăptuiau atrocități. Mult mai sălbatic se comportau nemții-coloniști din regiunea Odesa. Aceștia erau adevărați asasini și au nimicit mii de evrei: împușcau, băteau pînă la moarte, spînzurau,îngropau de vii, incendiau( Круглов А. И. Уничтожение еврейского населения Украины в 1941-1944 гг. Хроника событий. Могилёв-Подольск, 1997. С. 44; Удлер Р. Годы бедствий. Воспоминания узника гетто. Pittsburgh – Chișinău, 2003. C. 90). În septembrie 1941 numai în Dubăsari, după diferite surse, un detașament german de represalii sub comanda lui Koller, format din 25-28 de membrii ai trupelor SS, a împușcat de la 6 pînă la 18 mii de evrei( Despre tragedia de la Dubăsari vezi: Спецдонесение главному прокурору Красной Армии по делу о зверствах по уничтожению еврейского населения в Дубоссарском районе МССР// ANRM. F. 1026. Inv. 2. D. 29; AOSPRM. F. 51. Inv. 11. D. 1; Arhiva SIS RM. D. 020933 (1). File 21 (v), 22 (v), 61; Arhiva SIS RM. D. 020933 (2). File 228-229, 371, 406).
Într-o situație și mai groaznică s-au aflat oamenii din colțurile îndepărtate ale regiunii. Numai la sfîrșitul lui 1941 în Akmcetka au fost împușcați 14 mii de evrei deportați din Odesa, Basarabia și Bucovina( Сушон Л. Транснистрия: евреи в аду. Одесса, 1998. С. 225; Удлер Р. Годы бедствий. Воспоминания узника гетто. Pittsburgh – Chișinău, 2003. C. 127). Despre acest ”lagăr al morții” a povestit L. Sușon: ”O, acele cocini pentru porci pe care eu de asemenea nu sînt în stare să le uit! Îmi pare că simt și pînă astăzi acea duhoare, acea miazmă desgustătoare care venea de la ele. Nu reușise să se evaporeze după ca au stat acolo animale care mîncau, beau și-și făceau nevoile în același loc. Un miros animalic, de nestîrpit și insuportabil, de la care îți venea greață”( Сушон Л. Транснистрия: евреи в аду. Одесса, 1998. С. 225). Despre condițiile în care erau ținuți acești oameni la Bogdanovka aflăm și din raportul secret pe care călăul de Isopescu l-a trimis lui Alexianu la 19 noiembrie 1941. ”Pînă să sosească transportul de jidani de la Vazovka au fost trimiși din direcția Odesei vreo 9000 de jidani, așa că astăzi… sunt 11000 de jidani plasați în grajdurile sovhozului, unde nu încăpeau 7000 de porci”( Exterminarea evreilor români și ucraineni în perioada antonesciană. București, 2002. P. 142). Oamenii trăiau mai rău ca porcii.
În decursul lunii ianuarie – prima jumătate a lunii februarie, la Domnaevka a fost organizat un adevărat măcel. În baza ordinului prefectului județului Golta, locotenent-colonelui M. Isopescu, în ghetoul din Domanevka au fost nimiciți 18 mii de evrei( Procesul lui Ion Antonescu. București, 1995. P. 384). De toate aceste crime era responsabil și Gh. Alexianu, ca fost guvernaror al Transnistriei și de fapt organizatorul masacrelor în rîndurile populației pașnice. Însă la judecată, cînd acuzatorul public l-a ntrebat ce măsuri a luat împotriva colonelului Isopescu cînd acesta ”a măcelărit peste 40 000 de cetățeni sovietici la Golta”, Alexianu a răspuns: ”Contest cele făcute de Isopescu. Isopescu mi-a raportat că germanii i-au executat pe evreii care se găseau acolo”( Procesul lui Ion Antonescu. București, 1995. P. 191-192). În acest răspuns întrezărim din nou încercarea de-a se eschiva de responsabilitate, de-a da vina pe alții, în cazul dat pe germani, și de-a evita pedeapsa. Anume așa procedează și astăzi unii ”istorici notorii”, cînd încearcă să camufleze numărul real al evreilor exterminați, iar vina principală pentru genocid s-o arunce asupra ungurilior și germanilor( Buzatu Gh. România cu și fără Antonescu. Iași, 1991. P. 158-159).
Însă, ascultîndu-l pe Buzatu, să nu uităm de cele spuse de Mihai Antonescu, care, dorind să ”curețe pămîntul românesc”, își asuma ”răspunderea”, declarînd ”că nu există lege”, și-i îndemna pe naziștii români să ”nimicească dușmanii neamului fără cruțare, fără milă, fără forme, cu libertate completă”( Procesul lui Ion Antonescu. București, 1995. P.387). Aici fasciștii români nu se deosebeau prin nimic de cei germani. În acest sens, să ne amintim de cuvintele lui Goering, care a declarat următoarele: ”Ucideți, ucideți și iar ucideți! Pentru toate răspund eu!” Și ”bunii români! nu l-au dat de gol pe Fuhrer-ul lor – omorau, omorau și iar omorau!
Dar și după 50-60 de ani de la evenimentele amintite mai sînt autori și adepți de-ai lor care încearcă să convingă opinia publică de faptul că administrația românească din Transnistria în frunte cu Alexianu a fost nu pur și simplu o administrație exemplară, ci poate cea mai bună din cîte au existat pînă atunci și după aceea. Drept exemplu de-o astfel de ”lucrare documentară” ne servește monografia lui Olivian Verenca( Verenca O. Administrația civilă română în Transnistria 1941-1944. București, 2000). ”Cuvîntul-înainte” al acestei lucrări a fost scris de Șerban Alexianu, care consideră că ”într-un răstimp extrem de scurt… în condiții de război în Transnistria s-a realizat, grație modului de administrație românesc, refacerea și punerea în stare de funcțiune a întregului potențial uman, tehnic, industrial, cultural, fapt care a stîrnit admirația și înțelegerea pînă și a sovieticilor… România a știut și a putut administra Transnistria, făcînd dovadă calitățolor deosebite de competență, pricepere și omenie a poporului nostru”( Verenca O. Administrația civilă română în Transnistria 1941-1944. București, 2000. P. 11, 13). Dar cît de ”fericită” a fost viața locuitorilor din stînga Nistrului sub administrația ”competentă, pricepută și omenoasă” a ”profesorului” Alexianu își amintesc ”cu admirație” cei care au reușit să supraviețuiască.
În satul Domanevka fasciștii au nimicit 14-18 mii, în satul Akmacetka – 14 000, în satul Mostovoie – 32 600 de evrei, în Peciora – 18 000( Procesul lui Ion Antonescu. București, 1995. P. 384). În perioada decembrie 1941 – ianuarie 1942 românii au împușcat mai mult de 2000 de evrei din satele Marenevka, Marenburg, Novoselovka, Vladimirovka și Moldavka( Удлер Р. Годы бедствий. Воспоминания узника гетто. Pittsburgh – Chișinău, 2003. C. 98). A fost complet exterminată populația evreiască din Rașkov, Șpikov, Ladîjin, Liubașevka, Ananiev( Левит И. Пепел прошлого стучит в наши сердца. Холокост. Кишинёв, 1997. С. 9). În capul listei negre, ce cuprinde locurile complet rase de pe fața pămîntului, se află Kodîma și Pesceanka, situate în sudul Podoliei de Est. Ocupanții i-au alungat pe toți evreii de aici în satul Domanevka, în partea de jos a Bugului de Sud, și i-au nimicit împreună cu alte zeci de mii de evrei din Odesa și Basarabia. În septembriei 1941 polițaii localnici au ucis cu sălbătăcie toți evreii din Ladîjin. În Borovka jandarmii i-au exterminat pe toți cei peste 900 de evrei din localitate. În Tomașpol, după ”execuție” au rămas să zacă în mormîntul comun peste 200 de evrei. În Jabocrici de asemenea au fost nimiciți toți( Коган А. Красная пена. Бессарабский геноцид. Кишинёв. 2001. С. 23, 24).
Cu toate acestea locul cel mai groaznic al regiunii dintre Bug și Nistru, acolo unde au fost exterminați cei mai mulți oameni nevinovați, a fost satul Bogdanovka. Aici au fost împușcați și arși de vii 54 000 de oameni( Сушон Л. Транснистрия: евреи в аду. Одесса, 1998. С. 105, 220; Удлер Р. Годы бедствий. Воспоминания узника гетто. Pittsburgh – Chișinău, 2003. C. 96). La începutul lui decembrie 1941 în satul Bogdanovka a sosit un prefect român, locotenent-colonelul Modest Isopescu. El a ordinat populației băștinașe să aducă în lagăr pîine coaptă, pe care o vindea deținuților cu mîna lui, însoțit fiind de-un ofițer român, la prețul de 5 ruble în aur pentru 500 de grame. Monedele de aur și lucrurile de preț adunate le-a dus cu el( Сушон Л. Транснистрия: евреи в аду. Одесса, 1998. С. 218-220).
Exterminarea masivă a evreilor din ghetoul din satul Bogdanovka a început în dimineața zilei de 21 decembrie 1941 și a durat pînă la 15 februarie 1942( Procesul lui Ion Antonescu. București, 1995. P. 382-385). Măcelul a fost organizat și dus la bun sfîrșit de români. În cocini, grajduri și staule au fost mînați vre-o 5000 de oameni( Procesul lui Ion Antonescu. București, 1995. P. 383). La întrări, la ferestre și cerdace au fost așezați snopi de paie, stropiți cu gaz lampant și aprinși. Grinzile arzînde cădeau peste oamenii încă vii. Strigătele lor îi îngrozeau pe ceilalți condamnați, care erau mînați între timp de către jandarmii români și polițaii ucraineni spre a fi împușcați într-o pădurice nu departe de lagăr. În grupuri a cîte 300-400 de oameni, aceștia erau impuși să se dezbrace pănă la piele, să pună deoparte toate lucrurile de preț și să se așeze în genunchi la marginea unei gropi cu adîncimea de 30 de metri. Oamenii erau împușcați direct în cap. Măcelul a continuat în ritmuri alerte la 22 și 23 decembrie. Pentru a se odihni și a petrece sărbătorile de Crăciun, ucigașilor li s-a acordat un răgaz pînă la 28 decembrie. Între 28 și 29 decembrie exterminare în asă a evreilor a fost reluată.
Zilnic, 25-30 de călăi așezați la o distanță de cîțiva metri de grupul alcătuit din 15-20 de oameni despuiați și îngenunchiați la marginea prăpăstiei, cu fața spre aceasta, își împușcau jertfele cu sînge rece. Morți și răniți cădeau la fundul rîpei, unde ardea un rug mare din stuf și lemne. Ucigașii aruncau copiii de vii în flăcările acestui rug. Grupuri speciale de deținuți trebuiau să arunce în foc trupurile care cădeau în rîpă. Cadavrele ardeau zile întregi. Dacă cei răniți, profitînd de întuneric, reușeau să iasă din prăpastie, ei erau prinși și împușcați. Ofițerii nemți asistau la aceste omoruri și făceau fotografii( Удлер Р. Годы бедствий. Воспоминания узника гетто. Pittsburgh – Chișinău, 2003. C. 97; Сушон Л. Транснистрия: евреи в аду. Одесса, 1998. С. 104-105, 219-220).
Deținuților din lagăr li s-a ordonat să construiască un baraj de pămînt, destinația căruia era de-a opri sîngele care scurgea în valuri de pe povîrnișurile prăpastiei în rîul Bug. Pentru a șterge urmele acestei grozăvii, la ordinul lui M. Isopescu, pe parcursul a două luni, ianuarie și februarie 1942, au fost arse neîntrerupt cadavrele oamenilor împușcați. În total au ars 43 000 de trupuri( Procesul lui Ion Antonescu. București, 1995. P. 383). Pretorul raionului Bogdanovka, Gheorghe Bobei, a condus acțiunile de jefuire a zecilor de mii de evrei. El a interzis populației băștinașe să vîndă evreilor produse alimentare, confisca aceste produse, iar apoi oamenii săi le ofereau doar în schimbul aurului sau a bijuteriilor( Удлер Р. Годы бедствий. Воспоминания узника гетто. Pittsburgh – Chișinău, 2003. C. 126-127)

(va urma)

Sursa: Nazaria Sergiu. O istorie contra miturilor: relațiile internaționale în epoca războaielor mondiale (1914 – 1945/1947). Chișinău, 2012.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s