OPERAȚIUNEA IAȘI-CHIȘINĂU ȘI INTERPRETĂRILE EI ACTUALE (I)

490px-Karte_Operation_Jassy-Kischinew_01
Cu ocazia aniversarului începerii operațiunii Iași-Chișinău la 20 august 1944, am vrut să postez un articol bazat pe amintirile veteranilor care au participat la acele evenimente, însă fiindcă am fost prea ocupat, n-am reușit să-l pregătesc la vreme. Va fi pentru următoarea aniversare, la anul viitor.
Vă propun în schimb un articol la aceeaș temă de S. Nazaria din cartea sa ”Problema basarabeană în istoriografie. 1917-1947”. Chișinău, 2010.
După o ofensivă masivă a celor patru fronturi ucrainene din iarna-primăvara anului 1944, din aprilie pînă în august, pe sectorul de sud al Frontului Răsăritean s-a stabilit o pauză relativă, cu toate că luptele de o importanță locală au continuat( Vezi: Ștefănescu A. V. 1944. Bătălia de la Târgu Frumos.// Magazin istoric, 2006, Nr. 10). La 20 august armatele sovietice sub comanda generalilor Tolbuhin și Malinovskii încep operațiunea Iași-Chișinău, care a fost pentru comandamentul german absolut neașteptată și s-a soldat cu zdrobirea totală a trupelor fasciste și eliberarea Moldovei( Vezi: История второй мировой аойны. Т. 9. М., 1978. С. 97-133; История военного искусства. М., 1984. С. 287-299; Loghin L. Al doilea război mondial. Acțiuni militare, politice și diplomatice. Cronologie. București, 1984. P. 378; Duțu A., Retegan M., Ștefan M., România în al doilea război mondial.// Magazin istoric, 1991. Nr. 8, P. 42; Scafeș C. Luptele pentru apărarea Moldovei.// Dosarele istoriei, 1999, Nr. 7, P. 51-52; Corneanu C. Un alt 23 august 1944. Cum s-a ajuns la ”Stalingradul de pe Dunăre”.// Dosarele istoriei. 2004, Nr. 9. P. 37-38; Ștefănescu A. V. Reich-ul în cleștele Aliaților (iunie 1944 – mai 1945).// Dosarele istoriei. 2005, Nr. 5. P. 33-34).
În ziua de 24 august 1944 a fost eliberată capitala republicii – or. Chișinău. Primul a întrat în oraș batalionul căpitanului Belskii și Drapelul Victoriei a fost inaugurat pe cupola primăriei. În rezultatul acestei operațiuni au fost încercuite armatele a 3-a și a 4-a române și armata a 6-a germană. Aceasta din urmă, după catastrofa de la Stalingrad, fiind restabilită și primind de la Hitler denumirea de ”Armata răzbunării”, din nou a fost încercuită și distrusă. În prizonierat au nimerit circa 208 mii de militari germani și români.
Fostul comandant al grupării germane de pa flancul de sud al frontului sovieto-german, general-colonelul Hans Friessner, mărturisea în legătură cu aceasta: ”Se crea impresia că inamicul era totalmente preocupat de operațiunile contra grupurilor de armate ”Centru” și ”Nord”. În corespundere cu aceasta, deplasările trupelor inamicului deconspirate de către aviația noastră au fost inițial interpretate în calitate de transfer de forțe spre nord. Rezultatele activității serviciului nostru de cercetare aerian erau în general foarte neînsemnate pînă în ultimele zile din ajunul ofensivei. Aceasta se lămurea, probabil, prin faptul că rușii efectuau deplasarea trupelor în taină și doar noaptea. Deoarece rușii știau să-și mascheze iscusit astfel de acțiuni, serviciul nostru de cercetare a putut să ne comunice informațiile necesare, de asemenea, cu mare întîrziere. Probabil, din aceste cauze, comandamentul suprem al trupelor terestre atît de mult timp nu reacționa la pericolul unei ofensive masive rusești pe sectorul de front al grupului meu de armate( Фриснер Г. Проигранные сражения. М., 1966. С. 67).
”De astă dată considerentele politice erau mai importante decît cele militare: liderul sovietic ținea cont de planurile balcanice ale lui Churchill( Боффа Дж. История Советского Союза. Т.2. М., 1990. С. 183). Înțelegînd că Germania a pierdut definitiv războiul și va trage după sine în mormînt și România, cercurile ei guvernante în alianță cu comuniștii la 23 august au înlăturat regimul lui Antonescu și i-au declarat Germaniei război( Duțu A., Retegan M., Ștefan M., România în al doilea război mondial.// Magazin istoric, 1991. Nr. 8, P. 42; Din istoria necunoscută a unei lovituri de stat – actul de la 23 august 1944.// Magazin istoric, 1994. Nr. 8; Lazăr T. D. În ceas de răscruce, românii l-au ales pe rege.// Magazin istoric, 2007. Nr.8). Vorbind despre pierderea autorității guvernului fascist în interiorul țării, generalul Tippelskirch scrie: ”Regimul totalitar, care se menținea numai datorită victoriilor armatelor germane și achizițiilor teritoriale care au urmat în rezultatul acestora, și-a pierdut orice popularitate”( Типпельскирх К. История второй мировой войны. М., 1956. С. 462).
E necesar să menționăm că în ajunul ofensivei sovietice nici I. Antonesu, nici stăpînii lui de la Berlin deloc nu simțeau dispozițiile poporului român și a eltei guvernatoare. Ei erau convinși că România va continua activ lupta de partea Germaniei fasciste. În legătură cu aceasta Friessner menționa în memoriile sale: ” Transmițîndu-mi comandamentul grupului de armate ”Ucraina de Sud” și instructîndu-mă, Hitler a spus că ”referitor la situația politică din România puteți fi absolut liniștit. Mareșalul Antonescu sincer îmi este fidel, iar poporul român și armata română îl urmează uniți ca un singur om”(Ignorînd rapoartele siguranței despre dispozițiile categorice de protest ale populației, aproape cu aceleași expresii îi caracteriza fuhrerului situația politică internă a României și Ion Antonescu în timpul întîlnirii lor de la 5 august 1944: ”Chiar în condițiile situației [militare] extrem de critice, starea morală a țării rămîne în continuare bună. Țara ca un singur om mă urmează. Nici un ofițer sau soldat nicicînd n-o să mă trădeze”. După cum se știe, peste 18 zile, chiar și regimentul de pază al ”conducătorului” a trecut de partea răsculaților. //Vezi: Проэктор Д.М. Фашизм: путь к агрессии и гибели. М., 1985. С. 471-473). Keitel cu încredere i-a declarat lui Friessner că România ”este legată de noi pe viață și pe moarte”. ”Iar trimisul german Killinger, – continuă fostul comandant al grupului de armate ”Ucraina de Sud”, – cum s-a depistat mai tîrziu, regulat îl informa pe șeful său Ribbentrop despre una și aceeași: ”În România e liniște. Regele Mihai este cel mai sigur garant al temeiniciei alianței României cu Germania”( Фриснер Г. Проигранные сражения. М., 1966. С. 41, 63; vezi de asemenea: Hillgruber A. Hitler, regele Carol și mareșalul Antonescu. Relațiile germano-române (1938-1944). București, 1994. P. 252).
În acea situație, cele expuse mai sus, o dată în plus confirmă lipsa sentimentului realismului la liderii naziști ai Germaniei și României. În rezultatul operațiunii, Armata Roșie a distrus complet gruparea germano-română care apăra sectorul de sud al frontului sovieto-german. ”Sincer vorbind, – mărturisește Friessner, – încercuirea armatei a 6-a devenise un fapt împlinit… 16 divizii germane au fost completamente nimicite. Aceasta a fost o perdere irecuperabilă în situația noastră complicată”( Фриснер Г. Проигранные сражения. М., 1966. С. 77, 88. Eliberînd teritoriul României, Armata Roșie a pierdut 47 mii morți, 171 mii răniți, 2000 de tunuri și mitraliere, peste 2200 de tancuri, 528 de avioane.// militera.lib.ru/h/utkin3/index.html). Iar în total, în 1944 pe frontul sovieto-german au fost lichidate sau luate în prizonierat 126 de divizii și 25 de brigăzi, distruse 361 de divizii și 27 brigăzi ale Germaniei fasciste și sateliților ei. Pierderile inamicului în acest an au constituit 65% din numărul total al trupelor dușmane, nimicite, capturate sau zdrobite pe frontul sovieto-german în operațiile de ofensivă a Armatei Roșii în 1941-1945( История Великой Отечественной войны Советского Союза. В шести томах. Т.4. М., 1965. С. 503).
Din punct de vedere al intereselor naționale ale României, reieșind din situația geostrategică creată, trecerea României de partea Națiunilor Unite a fost un pas corect, unicul posibil în acele condiții. Alăturîndu-se coaliției antifasciste, ea și-a păstrat în acele grele condiții statalitatea, și-a restabilit integritatea teritorială din contul reîntoarcerii Transilvaniei, și-a apărat interesul național, salvîndu-se de mari distrugeri( Mai detaliat despre soluționarea problemei transilvănene vezi: Pokivailova T. A. 1944. Transilvania pe masa comisiei Litvinov.// Magazin istoric, 1988, Nr. 1; Șandru V. Conexiunea moscovită a problemei transilvănene:// Magazin istoric, 2000, Nr. 8, 9; Pokivailova T. A. Stalin rezolvă personal problemele României.// Magazin istoric, 2003, Nr. 9; Stîkalin A. 1945. Cum a rămas Maramureșul românesc?// Magazin istoric, 2006, Nr. 9, 10). Astfel, au fost salvate viețile multor mii de soldați sovietici și români și excluse pierderile în rîndurile populației pașnice. Reușita operațiunii Iași-Chișinău, întrată în istorie drept Canae ale sec. XX-lea a deschis trupelor sovietice calea spre Balcani și în Ungaria. Participarea României în război de partea coaliției antifasciste, fără îndoială, a apropiat biruința asupra Germaniei naziste. În septembrie 1944 blocul fascist este părăsit de Finlanda și Bulgaria și numai Ungaria mai rămîne în cadrul ei. Ba mai mult, pînă la finele războiului armata română a luptat, și a luptat bine, de partea coaliției antihitleriste. Drept mărturie a acestui fapt a constituit-o și decorarea regelui Mihai I cu ordinul ”Victoriei” (”Победа”)( Foarte convingător elucidează esența evenimentelor de la 23 august 1944 din România istoricii români Mihail Ionescu, Florin Constantiniu, și de asemenea, participantul acelor evenimente glorioase generalul P. Nicolescu-Mizil. Pe poziții antagoniste se află unul din cei mai cunoscuți reprezentanți ai aripei naționaliste a istoriografiei românești Gheorhe Buzatu, care afirmă că evenimentele de la 23 august au constituit un act de trădare, România fiind ocupată de Uniunea Sovietică, lipsită de o parte din teritoriul ei național, pierzîndu-și libertatea și fiind comunizată.// Vezi: Ionescu M. E. Un eveniment necesar, oportun și național.// Magazin istoric, 2004, Nr. 8; Constantiniu Fl. Despre 23 august ’44, după 60 de ani.// Dosarele istoriei. 2004, Nr. 8; Constantiniu Fl. ”Nu în beneficiul Rusiei singure”. August 1944: criza diplomației antonesciene.// Dosarele istoriei, 2002, Nr. 6; Nicolescu-Mizil P. Un pas spre normalitate.// Dosarele istoriei. 2004, Nr. 9; Buzatu Gh. 23 august 1944: Metamorfozele unei lovituri de stat.// Dosarele istoriei, 1999, Nr. 1; Buzatu Gh., Mîță C. Holocaustul brun sau roșu.// Historia. Revistă de istorie, 2003, Nr. 7; Buzatu Gh. Fără ură și fără părtinire.// magazin istoric, 2004, Nr. 8; Buzatu Gh. Ion Antonescu n-a respins armistițiul, ci planul complotiștilor.// Historia. Revistă de istorie, 2004, Nr. 9. despre aceste evenimente vezi, de asemenea: Marinescu Gh. H. 23 august 1944 – 9 mai 1945. Antiaeriana română la datorie.// Magazin istoric, 1991, Nr. 8; Hlihor C. Ocuparea României de către Armata Roșie. Premise, etape, consecințe.// Revista istorică. Academia Română, 1994, Nr. 9-10; Danielopol D. G. România în finalul celui de-al doilea război mondial în Europa.// Magazin istoric, 1995, Nr. 1; România în final de război mondial în Europa. Documente inedite.// Magazin istoric, 1995, Nr. 2-6; Pandea A. Aliații Reich-ului pe Frontul de est.// Dosarele istorii, 1999, Nr. 7; Otu P. O campanie uitată? ( 23 august 1944 – 12 mai 1945).// Dosarele istoriei, 2005, Nr. 5; Scurtu I. Urmările actului pripit de la 23 august: România este păcălită de sovietici și se află în stare de război cu Marile Puteri.// Historia. Revistă de istorie, 2004, Nr. 10. În istoriografia naționalistă românească ”a la Buzatu” este foarte răspîndit mitul despre un comportament neprietenos și chiar dușmănos al trupelor sovietice față de armata română și popor pe teritoriul României după 23 august și chiar după semanrea armistițiului. În particular, cititorului insistent i se insuflă teze despre comportamentul ”ne gentilom” al militarilor sovietici, care, cică, se comportau !ca pe un teritoriu ocupat”, despre jefuirea poplației pașnice de către soldații Armatei Roșii și despre captivarea masivă a trupelor române, care după 23 august încetează rezistența. Partea sovietică este, de asemenea, învinuită pentru continuarea vertiginoasă a ofensivei în adîncul țării.// Vezi de exemplu: Hlihor C. Ocuparea României de către Armata Roșie. Premise, etape, consecințe.// Revista istorică. Academia Română, 1994, Nr. 9-10.
Natural, la război se întîmplă excese, și ele, desigur, au avut loc și pe teritoriul României. Acestea erau însă niște excepții și, dacă soldații beau vin, deseori împușcînd în butoaie, acesta nu era cel mai rău lucru. În orice caz, cele expuse nu pot fi nici pe departe comparate cu crimele în masă ale fasciștilor români pe teritoriile sovietice ocupate. Iar faptul că Armata Roșie, care înainta spre Vest și Sud-Vest, lua în prizonierat noii săi ”aliați”, nu trezește dubii în mințile oamenilor capabili să gîndească în mod realist (militarii profesioniști sau istorici care descriu și analizează mersul operațiunilor militare) și care au măcar cea mai mică închipuire despre război. Este absolut clar că altfel nici nu putea fi.
În primul rînd, pînă la semnarea formală a armistițiului românii erau considerați dușmani. În al doilea rînd, oricare formațiuni militare rămase în spatele armatei în ofensivă și necontrolate de comandamentul ei sînt dezarmate și internate – alte variante în principiu nu există. În al treilea, comandamentul sovietic nu putea nutri mare încredere față de dușmanul de ieri, de aceea unica soluție corectă era captivarea forțelor lui armate. În al patrulea rînd, dacă românii nu-și doreau prizonierat, nu vroiau ”excese” etc., ei trebuiau din timp să accepte propunerea sovietică de la 12 aprilie 1944 despre armistițiu. Și ultimul moment: în orice caz, ofensiva sovietică nu se putea desfășura altfel, decît vertiginos. Oare Armata Roșie trebuia să ”facă o pauză” și să le permită nemților să se retragă organizat pentru a crea o linie fortificată de apărare pe un hotar nou?!
Dar Dumnezeu cu ei, cu naționaliștii, oameni complexați: După 23 august 1944 în război contra Germaniei fasciste concomitent luptau peste 538 de mii de soldați și ofițeri români, iar de tot pînă la sfîrșitul conflagrației pe front au fost peste 1,1 mln de militari români. Din ei 170 de mii și-au dat viața în luptă cu fascismul.// Vezi: Duțu A. Între Wehrmacht și Armata Roșie.// Dosarele istoriei, 1999, Nr. 2).
Adevărul e că în istoriografia română încă din timpurile ceaușiste din lucrare în lucrare circulă o teză absolut nefondată precum că trecerea României de partea coaliției antihitleriste a redus termenul războiului minimum cu 6 luni. Iar din asta se face concluzia că acest fapt obiectiv a salvat Germania de bombardamente atomice.// Manafu A. F. D. Roosevelt pregătea bomba atomică pentru scurtarea războiului.// Historia. Revistă de istorie, 2004, Nr. 10; vezi de asemenea: Constantinescu Ș. Se duc nemții, vin sovieticii.// Historia. Revistă de istorie, 2005, Nr. 5). Aceste concluzii se răsfrîng pe deplin și asupra armatei bulgare, care pe 8-9 septembrie 1944 a întîmpinat frățește trupele sovietice și în curînd a declanșat operațiuni militare contra wehrmachtului( La 18 septembrie armata bulgară a trecut în subordinea operativă a Frontului 3 Ucrainean).
Despre atitudinea pozitivă a soldaților români față de URSS scrie și mareșalul E. von Manstein, fapt care în opinia lui constituia o restricție serioasă în procesul folosirii trupelor române pe Frontul de Est: ”Acest mare respect pe care-l aveau românii față de ruși”. În afară de aceasta, menționează Manstein, ”gîndul despre necesitatea înaintării continue în adîncul groaznicei Rusii nu trezea un entuziasm deosebit la mulți români”( Манштейн Э. Утерянные победы. Перевод с немецкого. Смоленск, 1999. С. 230). Toate acestea, fără îndoială, stimulau trecerea armatei române de partea foștilor ei dușmani, pe care Hitler și Antonescu i-au impus românilor artificial, și au contribuit la apropierea victoriei asupra Germaniei fasciste cu pierderi mai mici. ”Uniunea Sovietică, – menționează K. Tippelskirch, – și-a atins scopul politic, care consta în tendința de a se instala în peninsula Balcanică înaintea puteilor occidentale. Acum ea putea să-și realizeze aici transformările politice, deschizîndu-și totodată calea pentru înaintarea în interiorul Europei de Sud-Est( Типпельскирх К. История второй мировой войны. М., 1956. С. 465).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s