ATITUDINEA POPULAȚIEI BASARABIEI FAȚĂ DE UNIREA ȚINUTULUI CU ROMÂNIA (I)

edinet
Mulți deputați ai Sfatului Țării la 27 martie/9 aprilie 1918 au votat ”unirea” contrar voinței lor și a doua zi au și declarat acest lucru. Astfel deputatul P. Cocârlă la 28 martie ”cu lacrimi în ochi” a spus: ”Noi, domnilor, suntem trădătorii intereselor țăranilor, n-am îndreptățit speranțele sfinte, pe care țărănimea ni le-a încredințat nouă… În ce mă privește, vă spun că mă căiesc foarte mult pentru fapta mea…, știind că tovarășii mei, care au procedat cinstit și sincer, se vor uita la mine ca la un trădător”. Iar colegii lui F. Herța și D. Marchitan au recunoscut că ”decizia lor n-a fost benevolă, deoarece au fost amenințați și s-au speriat tare cănd la 27 martie la ședința fracțiunii în sală au apărut jandarmii. În timpul votării ei au fost copleșiți de-o frică biologică necontrolată pentru copiii lor care puteau rămîne fără o bucată de pâine”( Бессарабия на перекрёстке европейской дипломатии, Документы и материалы. М., 1996. с. 223).
Aceste dispoziții au fost clar exprimate de către istoricul american Ch King: ”Invitarea românilor în Basarabia, deși a avut loc în urma apelului lansat de Sfatul Țării…, nu a fost binevenită pretutindeni… Mulți membri ai Sfatului Țării erau ei înșiși prea puțin în favoarea prezenței românești”( King Ch. Moldovenii, România, Rusia și politica culturală. Chișinău, 2002, p. 33). Olandezul W. P. van Meurs completează acest gînd în felul următor: ”Liderii moldoveni din Sfatul Țării erau foarte conștienți de sentimentul revoluționar larg răspîndit și de neîncrederea cu care era privită în republică guvernarea românească”( Meurs W. P. van Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă. Chișinău, 1996, p. 89). El apreciază regimul de atunci din România drept unul reacționar( Meurs W. P. van Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă. Chișinău, 1996, p. 86).
Istoricul basarabean Gh. Cojocaru scrie că ”armata română a fost întîmpinată cu speranță” de către populația ținutului, care vedea în ea ”izbăvirea de anarhie și bolșevici”. Iar documentele de arhivă ne demonstrează că țăranii multor sate își exprimau deschis dezacordul în legătură cu hotărîrea Sfatului Țării( vezi: ANRM, F. 679, Inv. 1, D. 4803; ANRM, F. 727, Inv. 2, D. 45, 55, 73; ANRM, F. 742, Inv. 1, D. 45, 51 etc. Despre atitudinea adevărată a basarabenilor față de ocupația românească a Basarabiei vezi din relatările diplomaților francezi de la București. // Буле Винсен. Образ румынской администрации и настроения населения Бессарабии, оттражённые во французских дипломатических и разведывательных отчётах 1918-1920.// Conferința științifică internațională ”Alipirea Basarabiei la Rusia în contextul relațiilor multiseculare moldo-ruso-ucrainene” (Chișinău, 1-5 aprilie 2012). Chișinău, 2012. C. 127-129). Astfel, șeful siguranței de la Bender D. Popescu după ziua de 27 martie raporta la Chișinău ”că țăranii încă se agită contra armatei noastre… În localitățile Bulboaca, Gîrbovăț, Fărlădeni, Speia și Șerpeni mișcarea țăranilor este mai pronunțată. Cei de la Gîrbovăț, adunați de preot cu ocazia slujbei în biserică la 31 martie a. c., unde vorbindu-le de unire, au avut o purtare agresivă contra preotului, manifestîndu-se contra unirii cu România”( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roată, Siguranța și ”Unirea”. Chișinău-Iași, 2003. P. 141).
În raportul generalului Râșcanu, adresat comandamentului său, se vorbește despre adunarea țăranilor satului Mereni, județul Chișinău, care le-au spus deschis, fără ocolișuri, ofițerilor români: ”Noi nu avem nevoie de unire, Sfatul Țării ne-a trădat, nu avem nevoie de jugul românesc”. În acest document se menționează că majoritatea sătenilor au declarat precum că basarabenii au trăit împreună cu rușii o sută de ani, de aceea vor și în continuare să trăiască tot așa și ”să-i ferească Dumnezeu să devină români”. Concluzia era clară și categorică: ”Din toate cele expuse rezultă că populația satului Mereni se opune intereselor noastre”( ANRM, F. 727, Inv. 2, D. 73, f. 29-29 vs., 33-33 vs., 34, 37-37 vs.).
”Serviciile de informații ale României regale, scriu Victor Stratan și Alexandru Gorun, în baza analizei unui imens masiv de date operative, a cercetărilor asupra situației nemijlocit la fața locului prin intermediul specialiștilor, constatau cu o mare doză de dezamăgire că ideile unirii nu prindeau în conștiința moldovenilor, ele fiind din prag respinse de populație”( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roată, Siguranța și ”Unirea”. Chișinău-Iași, 2003. P. 141).
Astfel, după șase luni de activitate, la 19 iunie/2 iulie 1918 siguranța de la Chișinău constata: ”În general populațiunea din orașe și din informațiunile luate din surse demne de încredere și cea de la sate, privește nu numai cu neîncredere, dar chiar cu ură venirea românilor în Basarabia, venire pe care o socotesc nu numai nefolositoare, dar chiar dăunătoare lor. În ceea ce privește ”Unirea” (securiștii aveau motive să ia acest cuvînt între ghilimele – S. N.), ei nici nu o discută, întucît o socotesc ca ilegală, deoarece după cele ce susțin, unirea ar fi trebuit făcută prin plebiscit”( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roată, Siguranța și ”Unirea”. Chișinău-Iași, 2003. P. 142; Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и внутренней контрреволюции. Сборник документов и материалов. Кишинёв, 1967. С. 172). Oamenii afirmau că scopul românilor constă în jefuirea regiunii. Acest raport analitic, conorm ”logicii” dlor Oprea, Petrenco & Cojocaru, ne demonstrează că siguranța avea o poziție ”antiromânească”. Concluzia dată nu este întîmplătoare, deoarece orice fapte reale care vin în conflict cu tezele româniste sînt declarate ”antiștiințifice” și ”antiromânești”( Și această lucrare, fără careva analiză concretă, va fi integral declarată ”antiștiințifică” și ”antiromânească”. Însă la mai mult nici în plan intelectual, nici în cel profesional româniștii nu sînt capabili: ”Suntem români și punctum!”. // Referitor la mitologia istorică româneacsă vezi de exemplu: Boia L. Istorie și mit în conștiința românească. București, 1997; Boia L. Jocul cu trecutul: Istoria între adevăr și ficțiune. București, 1998; Boia L. Două secole de mitologie națională. București, 2005; Meurs W. P. van. Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă. Chișinău, 1996; Mezincescu E. Mareșalul Antonescu și catastrofa României. Buc., 1993; Lucinschi P. Moldova și moldovenii. De ce țara noastră este mereu la sărăcie? (Încercare de răspuns la întrebare). Chișinău, 2007; Nazaria S., Stepaniuc V. Problema Basarabiei și interpretările ei în istoriografie: de la apariție la Tratatele de la Paris (1917-1947). Chișinău, 2010 etc.).
Cînd autoritățile locale s-au adunat la Olănești să sărbătorească unirea, populația a părăsit demonstrativ piața publică. În satul Grinăuți, județul Soroca, adunarea sătească a decis: ”Să demonstreze peste tot că sînt împotriva alipirii forțate a Basarabiei la România monarhică”. Locuitorii tîrgului Turlaci, prin decizia adoptată unanim, au calificat hotărîrea Sfatului Țării ca ”provocatoare, deoarece el n-a acționat conform împuternicirilor poporului”.
În satul Budești la ședința solemnă în cinstea unirii, în prezența autorităților românești, țăranul Danu, în numele sătenilor a declarat ”că ei nu doresc niciun fel de realipire a Basarabiei la România și nu au nevoie… de niciun rege”( Левит И. Э. Молдавская Республика (ноябрь 1917 – ноябрь 1918). Кишинёв, 2000. C. 378). Despre nemulțumirea profundă a populației țării privitor la actul unirii mărturisesc și documentele organelor românești de poliție. Astfel, în raportul din 30 aprilie 1918 al poliției din Bălți se spunea: ”Masa poporului este astăzi neliniștită și vădit dușmănoasă. Nici în orașe, nici în sate nu se observă pînă în prezent niciun entuziasm pentru situația Basarabiei, nicăieri nu se produc manifestări sincere de dragoste și înfrățire… Însuși elementul moldovean-românesc este ostil administrației românești, sfidînd chiar și clerul românesc… Preoții sunt amenințai cînd pomenesc numele regelui în biserică”( Liveanu V. 1918. Din istoria luptelor revoluționare din România. București, 1960. P. 240).
În informația din 19 iunie/2 iulie 1918 a siguranței din Chișinău se spunea că locuitorii s. Băcioi l-au întîmpinat pe ofițerul Popescu cu sape și lopeți, strigînd că nu recunosc unirea Basarabiei cu România și că românii nu au nici un drept de-a înfăptui rechiziții( Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и внутренней контрреволюции. Сборник документов и материалов. Кишинёв, 1967. С. 149).
Acest Popescu era șeful siguranței de la Bender și încă la 14 februarie informa șefii săi despre un episod, care în opinia nostră este foarte semnificativ: ”Cînd mă înapoiam de la Chișinău cu automobilul, la ieșirea din satul Broasca am discutat cu trei tineri care pășteau oile pe cîmp. Eram în uniformă de soldat rus, întrebîndu-i de știu rusește, mi-au răspuns că vorbesc numai moldovenește. I-am lăsat a crede că au de-a face cu un adept al bolșevicilor, întrucît au început a se plînge contra românilor. Întrebați, mi-au spus că toți locuitorii din Broasca sunt bolșevici, gata a primi arme și munițiuni pentru a se răscula și a-i goni pe români din Basarabia… În naivitatea lor se vedea că spun numai adevărul”( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roată, Siguranța și ”Unirea”. Chișinău-Iași, 2003. P. 66-67).
În scurt timp D. Popescu a alcăătuit o amplă listă nominală de ”bolșevici”, în care au fost incluși 50 de țărani din satl Speia, 43 – din Șerpeni, 34 – din Puhăceni, 30 – din Delacău, zeci de locuitori din Varnița, Telița, Gura-Bîcului. La 14 februarie el a alcătuit o altă listă din 70 de oameni – țărani din satele Bulboaca, Gîrbovăț, Dubăsarii-Vechi etc.( Stratan V., Gorun A. Moș Ion Roată, Siguranța și ”Unirea”. Chișinău-Iași, 2003. P. 67). Intenționat subliniem faptul că majoritatea lor absolută erau moldoveni ”din talpă”. Acest lucru l-am făcut pentru ”cercetătorii deideologizați, obiectivi și nepărtinitori”, cum sînt domnii Cojocaru, Negrei, Petrenco, Varta, Oprea și toată compania lor cinstită, care afirmă că împotriva românilor au luptat doar rușii, evreii și alți minoritari ”veniți de aiurea”.
Astfel de informații din partea agenților secreți se scurgeau din toate colțurile Moldovei( Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и внутренней контрреволюции. Сборник документов и материалов. Кишинёв, 1967. С. 171-198). În una din ele se comunica despre dispozițiile locuitorilor satului Cișmea din județul Bălți: ”Ei declară că s-au săturat de așa frați și că nu mai pot suporta lipsurile și fărădelegile, fiind nevoiți să facă propagand contra noastră”( Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и внутренней контрреволюции. Сборник документов и материалов. Кишинёв, 1967. С. 198). Protejatul ocupanților Secară, prefectul județului Soroca, la 10 iulie 1918, raporta în instanță că chiar și conducătorii zemstvelor de voloste, în majoritatea lor moldoveni, sînt ”părtași ai Rusiei” și fac propagandă revoluționară printre țărani, intensificînd neîncrederea în autoritățile române( ANRM, F. 742, Inv.1, D. 51, fila 5-5 vs).
Drept o simbioză a prostiei și abuzului din partea autorităților române în ținutul ocupat poate fi numit ordinul căpitanului Dumitriu, șeful comenduirii garnizoanei din localitatea Edineț: ”Populația din Edineț e obligată să salute ofițerii români astfel: 1) Orice trecător e dator să se oprească, să se întoarcă cu fața spre șefi și cu un zîmbet binevoitor să-și scoată repede căciula și să se închine pînă la pămînt. 2) Pentru a deprinde populația cu îndeplinirea strictă a acestui ordin pe străzile orașului la ore diferite va fi purtat chipiul meu și fiecare e obligat să-l salute, conform paragrafului I al ordinului respectiv( Бессарабия на перекрёстке европейской дипломатии, Документы и материалы. М., 1996. с. 229).
La 18 noiembrie 1918 duma orășenească Akkerman a îndreptat la adresa guvernului un memorandum în care erau descrise batjocurile îngrozitoare la care erau supuși orășenii. În el se menționa că ”în ultimele luni municipalitatea este asediată de către orășenii care au fost supuși bătăilor din partea agenților de poliție și a soldaților garnizoanei locale… Bătăile, deseori foarte crunte, care amenință viața și sănătatea populației, au devenit un fenomen obișnuit. Bătăile sunt aplicate atît în stradă, cît și în secțiile de poliție, ziua și noaptea, atît în momentul reținerii, sau chiar fără orice reținere, precum și după arest, nu numai față de bărbați, dar și față de femei… Multe cazuri de bătaie rămîn neanunțate, deoarece populația este speriată de terorizări. Cei maltratați preferă să ascundă cazurile de bătaie, fiindu-le frică să fie supuși unor noi feluri de represiuni și urmăriri din răzbunare”( Бессарабия на перекрёстке европейской дипломатии, Документы и материалы. М., 1996. с. 230).
Chiar și unii funcționari trimiși din România, oameni onești atît de rar întîlniți printre publicul de acest fel, nu acceptau teroarea declanșată contra populației. Astfel, prefectul județului Ismail Dumbravă raporta instanței ierarhic superioare despre abuzurile și violența militarilor români asupra populației pașnice și a cerut să fie demisionat: ”În condițiile existente…, cînd triumfă teroarea, orașul este umplut de sute de agenți de poliție și chiar cei loiali sunt bătuți, cînd la orice pas este exploatat cuvîntul ”bolșevic”, iar puterea locală este fictivă, cînd în sate comandanții militari reprezintă puterea administrativă și judecătorească, iar declarațiile mele sunt totalmente ignorate, cînd populația geme sub presiunea guvernării militare și este adusă la stare de imposibilitate de-a găsi în tot județul măcar un susținător al unirii cu România – nu mai pot rămîne în funcție… dacă aș fi dușman al unității Basarabiei cu România, m-ași fi bucurat cum majoritatea autorităților militare nimicesc de la rădăcină ideea unirii”( Бессарабия на перекрёстке европейской дипломатии, Документы и материалы. М., 1996. с. 226-227).

Sursa: Nazaria Sergiu. O istorie contra miturilor: relațiile internaționale în epoca războaielor mondiale (1914 – 1945/1947). Chișinău, 2012.

Anunțuri

4 gânduri despre „ATITUDINEA POPULAȚIEI BASARABIEI FAȚĂ DE UNIREA ȚINUTULUI CU ROMÂNIA (I)

  1. Pingback: APRECIERILE ”UNIRII” DINTRE BASARABIA ȘI ROMÂNIA DE LA 1918 DIN PUNCT DE VEDERE AL DREPTULUI INTERNAȚIONAL | Războiul pentru Trecut

  2. Nu se poate pune la îndoială cele consemnate de articolul de faţă, lucru pe care îl găsesc absolut normal din mai multe puncte de vedere:
    1) Compoziţia etnică a populaţiei Basarabiei unde ponderea moldovenilor scăzuse în cei 106 ani de dominaţie rusească de la 85% cît fusese găsită în urma primului recensământ imperial, la cca 50% ca urmare a fugii peste Prut a unor importante părţi de populaţia moldovenească şi implantarea în acest teritoriu a unor alogeni ca ruşi, hoholi, germani, evrei, bulgari, găgăuţi şi a altor neamuri. Sigur că această populaţie alogenă vorbitoare a limbii imperiului (rusa), pentru a se putea înţelege între ei, nu vedea cu ochi buni o administraţie moldovenească ce i-ar fi pus în inferioritate. Ei erau ostili prin firea lucrurilor administraţiei româneşti (moldoveneşti) şi de aceea nu poate fi de mirare o oarecare ostilitate faţă de români.
    2) Atmosfera revoluţionară indusă de politica socialistă rusă a lui Plehanov şi mai tîrziu Kerenski şi cea bolşevică promovată de Lenin, a dat speranţă într-o viaţă mai bună populaţiei sărace din Basarabia care se aştepta la o îmbunătăţire a traiului lor prin abolirea privilegiilor administraţiei ţariste. Chiar şi o parte dintre moldoveni în special pătura săracă a acestora ce constituia partea ei covîrşitoare, vedeau compromise aşteptările lor, schimbarea ce li se propunea era înlocuirea ţarului cu un rege, adică aceeaşi Mărie cu altă pălărie, fapt deloc atractiv pentru ei.
    3) Propaganda bolşevică foarte activă la începutul secolului XX şi intensificată după 1917 a prins la o parte a populaţiei din Basarabia, de aceea ostilitatea ei faţă de administraţia românească nu a fost văzută ca o binefacere, ci mai degrabă ca un mijloc de exploatare. După împroprietărirea ţăranilor cu pămînt imediat după război, situaţia s-a mai ameliorat, începînd schimbarea mentalităţii ţăranilor moldoveni, astfel că după marea criză din 1929 atitudinea lor faţă de unire s-a schimbat în bine în cea mai mare parte. Cu toate acestea uneltirile bolşevicilor nu au încetat, ele înteţindu-se în preajma declanşării celui de al doilea război mondial pe fondul acţiunilor revanşarde ale Germaniei şi Ungariei faţă de vecinii lor.
    4) Gradul de cultură al populaţiei moldoveneşti în cea mai mare parte analfabetă, nu era în măsură să înţeleagă marile evenimente de emancipare naţională menite a contribui în timp, nu de-odată, la progresul societăţii româneşti în ansamblul ei. De aceea, adeziunea ei la necesitatea coagulării efortului întregii naţiuni către progres şi civilizaţie s-a făcut cu dificultate, dar în cele din urmă cea mai mare parte din populaţia moldovenească a înţeles rostul unirii.
    5) Dezinteresul autorităţilor centrale de la Bucureşti pentru teritoriile reunite după marele război, lăsînd administrarea acestor regiuni în seama unor persoane nepregătite pentru opera de integrare a lor, puse mai degrabă pe căpătuială decît pe o operă de clădire a unităţii naţionale solide şi a unei administrări eficiente, manifestînd uneori şi o atitudine dispreţuitoare faţă de localnici, care şi aceştia nu erau dispuşi să manifeste o comportare normală în raport cu autorităţile statului, a făcut ca apropierea şi sudarea sufletească între fiii aceluiaşi neam să se facă cu dificultate.

    În concluzie, articolul e scris cu tendinţă antiromânească cu scopul de a îndepărta populaţia de peste Prut la coagularea eforturilor pentru întărirea unităţii naţionale, spre progresul neamului românesc în esenţa sa. Este ideea rusă imperială din totdeauna DIVIDE ET IMPERA!

    • ”…la cca 50% ca urmare a fugii peste Prut…”

      De unde aveți așa informații, îmi puteți da vre-o sursă?
      Din cîte știu, peste Prut au fugit circa 15-20 de mii de oameni, speriați de propaganda turcească, cum că rușii vor introduce în Basarabia șerbia.
      Cred că știți că pe toată perioada stăpînirii rusești la noi nu a existat nici o șerbie.
      De aceea cînd lucrurile s-au mai potolit, moldovenii s-au întors, în plus a existat și o migrare masivă moldovenească de peste Prut în Basarabia, iată doar un caz, fiindcă, oricum n-ai da, în Basarabia se trăia totuși mai bine: e de ajuns să spunem că la noi nu au fost răscoale țărănești de felul celei din 1907.
      Moldovenii (marea majoritate a lor)i-au primit bucuroși pe sovietici în 1940, crezînd că se întorc rușii de pînă la 1918, cu care era liniște și abundență. Ei nu știau că puterea sovietică poate să însemne și colectivizare sau deportări.

      Iar despre viața interbelică din Basarabia, îmi aduc aminte că nu demult am ascultat un interviu cu marele poet al nostru Andrei Lupan, copilăria și tinereșea căruia s-a petrecut în România Mare. Acolo el descrie disperarea ce stăpînea în societate în anii 30, și lămurește de ce basarabenii i-au acceptat pe sovietici. Mi-a rămas întipărită în minte o frază spusă de el:
      ”Acasă noi eram 8 frați la 3 hectare de pămînt. 6 dintre noi nu aveau ce căuta acolo, erau șomeri, erau de prisos”
      Apropo, interviul acestui mare Om, eu mă mîndresc că el a făcut parte din rîndurile moldovenilor, poate fi ascultat aici, îl recomand tuturor.
      Este o mărturie prețioasă a unui martor ocular.

  3. Domnule Obidin, spune-mi şi mie cînd a fost acea migrare mare a moldovenilor de peste Prut? Din contra, din momentul în care au fost alungaţi turcii din Basarabia, migrarea masivă s-a produs către apus, nu către răsărit. De aceea ruşii au adus mari mase de bulgari, găgăuţi, nemţi în sudul Basarabiei. Plus ruşi ucraineni şi alţii. Este adevărat că au venit şi foarte mulţi jidani din galiţia, însă ei au venit singuri, pe furiş, ca şi în Moldova de la vest de Prut.
    Ai recomandat să deschidem la linkul ce conţine „interviul unui mare om” şi am dat peste Andrei Lupan, cu care am avut plăcerea să discut personal în 1990. Am dat peste mai multe discursuri ale d-sale şi am deschis un MP3 conţinnînd discursul său de la Şedinţa jubiliară de la 80 de ani (1992). Ce am văzut acolo, m-a uns pe suflet. Deschideţi la min.9′ şi veţi vedea acolo că Andrei Lupan spune cu tărie despre poporul dintre Prut şi pînă peste nistru este POPOR ROMÂN, iar la min 10’40” mai zce Lupan că acolo se învaţă LIMBA ROMÂNĂ. Pentru o aşa abatere de la dogma ta, te mai mîndreşti cu el?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s