NUME, CU CARE TREBUE SĂ SE MÎNDREASCĂ MOLDOVA

3_2719
O conversație cu istoricul Vladislav Iakimovici Grosul despre întemeierea științei moldovenești

La 10 iulie 2013 a avut loc prezentrea cărții «Воспоминания о Якиме Гросуле» (”Amintiri despre Iakim Grosul”). Iar anul trecut a fost sărbătorit centenarul acestei personalități – ale omului, care fără exagerare poate fi numit organizatorul și întemeietorul științei moldovenești: primul președinte al AȘ a RSS Moldovenești a început organizarea științei cu 38 de persoane. În anul morții lui în Academia de Științe a RSSM activau circa trei mii de cercetători. Fiul academicianului Iakim Grosul, doctorul în științe istorice, profesorul, membrul-corespondent al academiei internaționale slavone, cercetătorul științific principal al Institutului de istorie a Rusiei al Academiei de Științe a Rusiei Vladislav Iakimovici Grosul a povestit ziarului on-line ”Puls” în ce condiții, cu ce forțe s-a dezvoltat știința moldovenească.

– Vladislav Iakimovici, povestiți-ne despre crearea științei în Moldova în contextul activității tatălui Dvs, și poate ceva din atmosfera acelor vremuri: cum se construia totul, cum se dezvolta, cum avea loc reconstrucția de după război? Cred că cititorilor le-ar fi foarte interesant să asculte un martor, care ca istoric a cercetat acest proces…

– Aceasta este o chestiune foarte vastă…

Cînd ne-am întors la Chișinău (aceasta a fost în septembrie 1944, mergea războiul, un mare război, un strașnic război), republica era ocupată în sensul adevărat al cuvîntului. Ea era în întregime acoperită cu lagăre de concentrare, cu zeci de lagăre de concentrare. Aceasta a fost o adevărată ocupație. Se consideră, că spre Est s-au evacuat 200 000 de oameni.
Efortul a fost strașnic. Asupra noastră venea o forță colosală. Erau legiunile franceze, slovacii, croații, armata italiană, divizia ”Albastră” spaniolă, prin care au trecut 50 000 de oameni. Aproape toată Europa, în afară de Anglia și Elveția. Deci, mergea războiul. Și în vremea aceasta se reconstitue Institutul Pedagogic Moldovenesc reunit. S-a format primul curs, iar la al doilea a început războiul.

Tata a plecat într-un batalion de exterminare. El era politruc inferior. Din ei au rămas în viață vre-o zece procente. Un noroc incredibil, că tata a rămas în viață. Apoi a fost găsit inapt de către o comisie. Și a plecat în Rostov la perfecționare. Iar pe noi ne-a găsit acolo – pe peron a întîlnit un cunoscut, care-i spune: soția și fiul sînt în cutare vagon. Acesta a fost un miracol. Nu avea să supravețuim – era foamete…

Cînd trebuia să ne evacuăm, mama a pregătit lucrurile, o valiză. Iar la fundul ei a pus manuscrisul disertației tatălui. Ea era aproape gata. Și două caete cu extrase din arhivele din Odesa. După război s-a dovedit, că românii au dus multe lucruri. Iar tata avea extrasele.

În evacuare în Kazahstan părinții deja cunoșteau bine limba rusă. Tata era director de școală. Mama lucra învățătoare, totodată era și bibliotecară. Tata a purtat disertația sa la universitatea reunită ucraineană și acolo a apărat-o pe 25 ianuarie 1944! Țin minte banchetul în legătură cu apărarea tezei. Consăteanul tatălui Mihail Muntean a venit la universitatea ucraineană, a găsit pe undeva spirt, iar mama a pregătit ceva pentru profesorii înfometați. Primul toast a fost pentru Victorie, al doilea – în cinstea celui ce s-a apărat.
Peste o săptămînă noi am plecat la Buguruslan (astăzi se află în regiunea Orenburg), unde tata a îndeplinit funcția de decan al facultății de istorie și filologie al institutului Moldovenesc (din Chișinău și Tiraspol) evacuat.

Institutul pedagogic se întorcea în patrie în anul 1944. Mergea războiul, fiecare vagon era numărat. Molotov în persoană a semnat dispoziția despre atribuirea unui eșalon întreg institutului pedagogic moldovenesc unit. Vagonul nostru avea numărul 18 – vagonul corpului de profesori. Am mers o lună întreagă pînă am ajuns.

Am ajuns la Chișinău. Mergem prin Chișinău. Un oraș distrus. În case nu erau uși, ferestre, podele, tavanuri. Ne-am găsit adăpost într-un fost grajd, care se afla pe strada 28 iunie, fosta Sinadino, iar azi Vlaicu Pîrcălab. Acolo aveam sticle la ferestre, uși, podele. Două camere ne ajungeau.

Pe timpul cela în toată Moldova erau doi fizicieni-moldoveni, profesori la instituții superioare de învățămînt. Unul se numea Pavlov (familia adevărată era Vițul), iar al doilea era Terentii Golovoz. Și gata.

Și iată anul 1945. Chișinăul este încă distrus. Încă nu era apă. Eu cu mama ne duceam după apă la Buiucani. Iar căldări nu erau. Cu mare greu am procurat niște căldări. Tata era veșnic ocupat. Eșea din casă la 8 dimineața, la 12 noaptea se întorcea. Trebuia reconstruită republica. Mama la fel muncea, dar pe la orele șase se putea întoarce, să se ocupe cu treburile casnice. Și iată de la colțul străzilor 28 iunie – Pirogov ne duceam la Buiucani după apă. Am găsit o lampă cu petrol, dar trebuia să găsim și petrol lampant… Și în aceste condiții, a apărut lumină electrică – un eveniment grandios! Apoi a început să funcționeze apeductul. Și radioul – apogeul tehnicii, legătura cu lumea! Și eu, un școlar, îmi pregăteam lecțiile și ascultam radioul: emisiuni moldovenești, teatru, muzicanții noștri. Stai și asculți. Ecaterina Burda, interpreta noastră de cîntece populare, orchestra condusă de Pavel Bocinin…

În 1946 s-a hotărît să fie creată universitatea de stat din Chișinău. Îmblau pe la sate, căutau studenți.

În 1945 vine la Chișinău o comisie în frunte cu membrul-corespondent Șișkin pentru a crea baza moldovenească a Academiei de Științe. Însă ce avea Chișinăul? Institutul pedagogic, institutul agricol, conservatoriul – și gata. Apropo, erau puține instituții de învățămînt mediu. Și tatăl a început să formeze baza. În total a adunat 38 de persoane. Conducătorul bazei era academicianul V. P. Volghin, care trăia la Moscova, iar tata era locțiitorul lui, el dispunea de împuterniciri să angajeze oameni, să-i elibereze din serviciu. O dată la trei-patru luni tata pleca la Moscova cu lista celor trebuincioase. Trebuiau aparate, tehnică, automobile. Academia de Științe a URSS a trimis primele camioane și autoturizme. La început tata ca șef mergea cu un ”Buick” de trofeu, iar apoi pe un BMW vechi. Iată așa s-au început toate.

În primul rînd trebuia de găsit oameni capabili. Și, cum se spune, la tot răul este și un bine. Au început cunoscutele prigoniri ale biologilor, și noi am ”primit” specialiști de prima calitate. În Chișinău au venit specialiști de talie mondială din institutul rus de fitotehnie al lui Vavilov. Șarov, Ianușkevici, Prinț, Zubkov, Șutov… Mulți dintre ei erau de viță nobilă. Tatăl meu spunea: ”Aș vrea eu să avem cît mai multă rusificare de așa fel!”

Tata înțelegea, că ei trebue salvați. Tata era membru de partid, proveniența socială era cea care trebue, în Comitetul Central, peste tot – erau oameni de-ai săi. Ei îl îmboldeau, chipurile, de ce îi susține pe acești nobili. Însă nici un colaborator al centrului academic moldovenesc nu a fost supus represiunilor! Din contra, ei au căpătat ocazia să muncească normal. Și aceasta a avut un rol foarte important. Tata a început să fie sprijinit în academia ”mare”. Și Moldova a început să fie unul din centrele geneticii sovetice. Aici se dezvoltau agricultura, biologia, pomicultura, viticultura și vinificația. Acești oameni au salvat viile moldovenești de la bolile strașnice, care au secerat viticultura basarabeană. Ei au găsit o metodă să pună o barieră în fața bolilor. În primul rînd acesta este marele merit al lui Iakov Ivanovici Prinț, care a sosit la noi din Leningrad. De la el nu puteai scoate un cuvînt. În schimb soția lui era o femee puternică. Pînă la revoluție a fost măritată cu un general, l-a părăsit și a plecat de la el la Iakov Ivanovici, au început a trăi, s-au pricopsit cu copii și nepoți. Eu îi cunoșteam bine, învățam împreună în școala Nr. 37. Soția lui Iakov Ivanovici era președintele comitetului părintesc, iar pe ea a schimbat-o mama mea, care a fost președinte al comitetului părintesc încă vre-o zece ani după ce eu și soră-mea am absolvit școala.

Realizările erau foarte însemnate. Numai pentru faptul, că au salvat viile, acestor savanți trebuia să li se înalțe un monument. Pentru că Moldova primea venit din partea tutunului și viței-de-vie. Viile moldovenești au încetat să mai sufere de boli, suprafețele lor se măreau, iar Moldova avea o piață de desfacere colosală în URSS. Cineva vorbește acum despre aceasta?

Apoi a fost o altă etapă – crearea industriei moldovenești. Din 1957 academia a început să ajute și acolo. Conducătorul centrului academic automat era și membru al guvernului. Iată se desfășoară o ședință a guvernului. Se discută chestiunile… Să presupunem, chestiunea apelor, problema ecologiei. ”Iar știința ce spune?” – la orice chestiune. Și trebuia să te orientezi imediat și să răspunzi.

Tata, parcă, era istoric. Pe lîngă aceasta el era o persoană cu capacități extraordinare. Era capabil aproape că în toate științele. Avea un talent remarcabil la matematică. Dar treaba cum a fost. Bunelul meu a fost la războiul ruso-japonez. Apoi, după întoarcere, mai mult de jumătate de an a zăcut la pat. Și tata a început să meargă în urma plugului la nouă ani. Despre care învățătură putea să meargă vorba? Iar el avea necesitatea de a cunoaște. Au deschis o școală moldovenească în sat. El a mers la școală pentru prima dată la 13 ani, și aceasta datorită unei întîmplări. Un prieten de-al lui îmbla la școală, și tata l-a rugat să-l ia cu el. Acela l-a luat pe tata, el s-a ascuns sub bancă și de acolo asculta lecția. A stărnutat. S-a apropiat învățătoarea și l-a scos de sub bancă. Ea s-a dus la părinți și le-a spus: ce înseamnă aceasta? Este putere sovetică, iar voi nu dați copilul la școală! Bunica era împotrivă, chipurile, nu vrem să avem popi în familie, însă bunelul a căzut de acord. Iar într-o încăpere erau patru clase – după vîrstă. Tata în acelaș timp asculta lecțiile la toate cele patru clase și peste două luni a însușit tot volumul de cunoștințe. Apoi a început să se ducă la școală la Slobozia peste șapte kilometri, și acolo studia atît de bine că l-au angajat învățător de matematică. El se ocupa și cu lichidarea analfabetizmului și la 16-17 ani învăța carte mulgătoarele. Moldovencele în vîrstă erau foarte fericite, cînd au învățat să se iscălească. După aceea tata a intrat la facultatea de fizică și matematică, acolo erau două sute de persoane, și tata era cel mai puternic.

Așa dar, se începe dezvoltarea industriei, și tata trebuia să pregătească propunerile pentru guvern. El a venit cu ideea organizării institutului politehnic. Primul rector a devenit Serghei Ivanovici Rădăuțan. Pe urmă a fost creat institutul de fizică aplicată, se poate spune, cel mai de prestigiu institut din academie. Au format facultatea de fizică și matematică la Universitatea de Stat. Știința au creat-o savanții din Rusia. Apoi au apărut și fizicienii moldoveni, dar asta cînd! Acum despre aceasta nu se scrie…
Tata continua să plece la Moscova, să scoată mijloace pentru organizarea științei. La Ministerul finanțelor erau cele mai mari piedici. Cum se știe, bani Ministerul de finanțe niciodată nu are. Iar în Academia de științe de finanțare răspundea marele fizician-nuclearist Lev Arțimovici. El avea un caracter foarte greu. El spunea: ”Ce-i acolo cu fizica? Eu nu aud nimic despre fizica moldovenească”, și-l refuza pe tata să mărească finanțarea. Și iată eu cu tata am plecat la Moscova, văd – tata vine milțumit și zice: ”Știi, l-am convins”. ”Dar cum?” ”M-am dus la el, m-a întîmpinat foarte rece și mi-a spus: ”Eu doar v-am spus, că noi nu vom finanța fizica voastră”. Eu i-am povestit, ce se face pe la noi, ce fel de cercetări se petrec. Acela a ascultat, și întreabă: ”Dumneavoastră, îmi pare, sînteți istoric?” Da, răspund, istoric, însă eu am întrat la fizică și matematică; și șefii mă întreabă: ”Tu ce, ești împotriva puterii sovetice?” Nu, zic. ”Dar de ce nu ești la facultatea de istorie?” La facultatea de istorie aproape că nu era nimeni, și ei au hotărît să trimită cel mai puternic elev de la fizică și matematică la istorie, ca să arate prestigiul”. Arțimovici a izbucnit în hohote și a semnat toate cele trebuincioase tatălui. Iată factorul uman. Și au început să vină noile laboratoare.

Cînd au deschis Academia de Științe în 1961, tata l-a invitat pe inginerul Boris Lazarenco. Noi nu aveam ingineri buni. Ei erau la fel de rari, ca și cosmonauții. Trebuia de găsit un inginer, care ar forma aici o școală. Și tata căuta un asemenea inginer. Îmbla, se sfătuia cu academicienii. Și i l-au sfătuit pe Lazarenco. Boris Romanovici nu era în relații bune cu un alt grup de ingineri și a căzut de acord să vină la Chișinău. Iar el era laureat al Premiului de Stat, consultant principal în China, însă nu-i acordau nici titlul de membru-corespondent, nici cel de academician. Aici el a creat direcția prelucrării electronice a materialelor, și revista pe care a fondat-o dînsul a devenit cea mai cunoscută revistă moldovenească peste hotarele URSS. Acesta este doar un exemplu, cum s-au creat toate. Și iarăș este un nume uitat.

-Exista indicația ca să fie educate cadre naționale?

– Numaidecît. Fiecare dintre savanții ruși avea elevi-moldoveni. Preferință li se dădea băeților de la sate. Dar cîți tineri talentați din Chișinău nu au putut să se înscrie! Căci concursurile erau foarte mari, cîte 10-12 oameni, mai ales la specialitățile tehnice. Da, era așa o politică. Corectă sau nu – despre aceasta acum se poate discuta. Însă, într-adevăr, avea loc moldovenizarea, inclusiv și a Academiei de Științe. Fiecare savant rus trebuia să educe elevi din mediul moldovenesc. Șarapov a creat o școală de neuropatologi, Poliuhov – o școală de medicină, Lazurevskii și Lialikov – o școală de fizică, ș. a. m. d.

Eu ce vreau să vă spun. De la academie întotdeauna se cerea eficiență. Legătură cu producerea. Și de aceea erau anumite cerințe față de știință. Fiecare întreprindere avea un plan de însușire a științei și tehnicii. Ei nu prea iubeau să implementeze aceasta, dar trebuiau să o facă. Din această cauză academia era orientată în partea colhozurilor și sovhozurilor și la întreprinderi. La sfîrșitul anilor 70 fiecare rublă investită în știință aducea trei ruble de venit. Aceasta era una din cele mai profitabile ramuri. Numai invenția academicianului Vitalii Mihailovici Postolati în domeniul economiei curentului electric de singură compensa toate cheltuelile pentru știință în Moldova! Mai erau și invenții în domeniul economiei materialelor, au fost cultivate circa 40 de soiuri noi de plante, ș. a. m. d. Dvs ați văzut undeva să se scrie despre aceasta?

– Părerea mea este că acum în genere nu se scrie despre istoria științei moldovenești.

– E clar. Însă acela a fost, în comparație cu vremurile de azi, veacul de aur al științei moldovenești…

– Astăzi agricultorii noștri cumpără materiale de plantare din Ucraina.

– Iar noi îl aveam pe al nostru și încă era mai bun. Nicolai Fiodorovici Derevițkii a fost nevoit să plece în Moldova. El era din moșieri, un foarte mare selecționator. La el a început să lucreze Lîsenko (care, apropo, era un agronom foarte bun. Da, el a devenit un dictator în știință și a făcut multe boroboațe. Dar ca cercetător era foarte puternic). Deci, se efectuau lucrări și cercetări la un nivel foarte înalt în selecție, în viticultură, în domeniul chimiei.

– Dumneavoastră cunoșteați mulți savanți personal?

– Eu cunoșteam toți savanții, ei adeseori veneau la noi în ospeție. Trecea pe alături, bătea la ușă, întra, tata nu este – am să-l aștept. Îndeosebi mă sîcîia microbiologul Vadim Vitalievici Kotelev, îmi povestea despre invențiile sale. Odată îi spune tatălui: ”Noi putem eși în cosmos”. Tata ascultă. ”Noi putem produce alimentație pentru cosmonauți” – și i-a explicat, pe care principii. Și cu ce s-a sfîrșit toată treaba? Moldova a început să producă mîncare pentru cosmonauți! A fost deschisă o uzină întreagă. Cîțiva cosmonauți au venit aici, îl stimau foarte mult. Dar cine acum își amintește de acest nume?

Cînd tata a venit în colectiv, erau 38 de persoane, cînd a murit, erau trei mii. Treizeci de ani el a condus acest centru. Toate laboratoarele, toate centrele, toate sectoarele au fost create cu participarea activă a sa. El îi cunoștea pe toți colaboratorii științifici pe prenume, patronimic și nume de familie. Iar aspiranților le cunoștea măcar numele de familie – aceasta era de fer. Și urmărea cum creștea fiecare colaborator. Cîte odată oamenii nici nu știau că el îi împingea într-o anumită direcție, pe mai mulți odată, ca să fie creată o nouă ramură. Și totodată se sfătuia cu academicienii din Moscova, care direcții trebuesc create.

Apoi a fost formată uniunea a trei academii: a Ucrainei, Belorusiei și Moldovei. Aceasta dădea o eficiență foarte mare. Astfel adeseori se găseau verigile care lipseau.
Mai tîrziu Moldova s-a inclus și în producerea complexului de apărare, în domeniile microelectronicii, opticii ș. a. m. d.

– Știința noastră seamănă cu Atlantida, care deja s-a cufundat în apă, însă contururile ei încă se mai văd…

– În lume erau două centre științifice principale – cel american și cel sovetic. La noi eficiența din banii investiți era cu mult mai mare. În SUA cei mai buni se duceau în business, în politică, iar la noi – în știință. Iar astăzi în Rusia știința după prestigiu se află pe locul 38, undeva pe lîngă prostituatele pe valută. Iată aceasta este situația.

– Există un punct de vedere, care este promovat foarte activ de către autoritățile actuale, că tipul sovetic de organizare a științei este învechit, și de la sistemul academiilor trebue de trecut la știința în universități. Ce părere aveți despre această reformă?

– Savanții americani invidiau sistemul nostru. Da, ei cîștigau mai mult, însă ei nu aveau încredere în ziua de mîne. Iar la noi era așa – vreai să muncești – muncește.

Sînt două sisteme de organizare a științei – universitar și în institute. Noi încă pînă la revoluție am împrumutat al doilea sistem, după modelul institutului Pasteur din Franța. Dar oare se pot compara după eficiență academiile și universitățile? Aceasta este incomparabil!

– În Germania știința se face pe lîngă universități…

– În Germania există diferite lucruri. Eu mi-am făcut stagiul la institutul din Frankfurt de pe lîngă Bundestag. Sînt diferite modele, ele pot fi combinate. Dar, de pildă, vă pot spune, că Institutul nostru de istorie pe lîngă Academia de Științe este mai eficient ca Universitatea de Stat din Moscova, cu toate că ca număr sîntem la fel. Dar ei acționează în procesul pedagogic și sînt stingheriți de el în sens științific. Noi tot citim lecții, dar mult mai puține.

– Pe timpurile sovetelor între planurile de dezvoltare a statului și a științei exista o legătură directă. Iar acum care este modelul de interacțiune?

– Acum nu mai există solicitarea care era, mai ales în domeniile civile. În domeniul militar autoritățile n-au ce face, dar chiar și așa – cumpără și armament din străinătate.

Astăzi puterea vrea, ca să existe două clase – a vînzătorilor și a cumpărătorilor. De restul nu au nevoe.

În anii 90 știința a supravețuit datorită entuziaștilor. Acum noi, desigur, cîștigăm de trei ori mai mult decît savanții moldoveni, dar aceasta nici pe aproape nu se compară cu atenția acordată științei de către statul sovetic.

– Ultima întrebare. De ce numele savanților eminenți, care au creat știința moldovenească, au fost date uitării? Unde este recunoștința din partea elevilor către învățători?

– Ea nu există. Ei nu au fost educați în această privință. Satul a înghițit orașul.

Aceasta este politica lor. Ei fac politică pentru a fi pe placul fratelui român. Ei bine, să presupunem, că vor uni ei Moldova la România. Chișinăul se va transforma într-un șopron vechi părăsit. Va fi o ruinare deplină. Aceasta deja s-a întîmplat cu Iașul.

Totul depinde de faptul, dacă la putere vor veni adevărați stataliști. Atunci, probabil situația se va schimba, inclusiv și în știință.

Dmitrii Kavruk
traducere din l.rusă de y.obidin
Interviul original se găsește aici

Anunțuri

8 gânduri despre „NUME, CU CARE TREBUE SĂ SE MÎNDREASCĂ MOLDOVA

  1. A gasit si nenea asta motivul ptr care RMoldova e la pamant, Romania submineaza indirect recunoasterea savantilor eminenti sovietici si impiedica dezvoltarea stiintei in republica. Nu numai asta, dar Iasiul, unul dintre cele mai frumoase orase ale Romaniei, mare centru universitar, cultural si in trecut industrial, capitala Moldovei … care oricum e la ani lumina inaintea Chisinaului ca si dezvoltare, dupa distinsul nostru savant ar fi in ruina. Ce minciuna. Cand o veni Harbuz si Munteanu la putere, adica la Pastele cailor o sa curga lapte si miere si moldovenii o sa trebuiasca doar sa deschida gura …

    Din nou aceasi propaganda ieftina sovietica impotriva Romaniei si sperietoarea falsa cu unionistii. Conducatorii Moldovei nici macar nu sunt unionisti, nu mai aveti nici macar TVR1 in grila de programe ca sa aveti acces la cultura romaneasca, da’ tot Romania va influenteaza negativ dezvoltarea insa rusii care au trupe in RMoldova sunt niste vizionari. Cred ca varsta, prejudecatile si nostalgiile comuniste ale savantului isi spun cuvantul in ultimul paragraf.

    • Cînd Iașul era capitala Moldovei, Chișinăul era un cătun prăpădit.
      Astăzi Chișinăul are de două ori mai mulți locuitori ca Iașul.
      La momentul unirii Bucureștiul și Iașul erau egale ca importanță, număr de locuitori, ș. a.
      Astăzi Bucureștiul are de 6 ori mai mulți locuitori decît Iașul.
      Cîndva Iașul era primul/al doilea oraș pe țară ca mărime, importanță, locuitori, etc.
      Astăzi ca el mai sînt Clujul, Timișoara, Constanța, Brașovul, Galațiul.
      Iașul a perdut mult din însemnătatea pe care o avea odinioară.

  2. Si-o fi pierdut din importanta dar nu a devenit nici sopron vechi, nici ruina, dimpotriva s-a dezvoltat cu trecerea timpului. Intodeauna a fost cel mai important oras al Moldovei romanesti.
    Iar intr-o societate comunista centralizata e normal ca orasul care e capitala sa fie cel mai important si cel mai populat, deci e normal ca Bucurestiul si Chisinaul au crescut mai mult decat Iasiul cel putin dpdv al numarul de locuitori. In viitor in Romania se doreste o descentralizare si o autonomie mai mare e regiunilor asa ca orasele importante ca Iasiul se pot dezvolta si mai accentuat. Unii au propus ca la gandirea noilor regiuni sa se ia in seama si viitorul RMoldova 🙂 🙂 🙂 , iar daca presupunand prin absurd, RMoldova se va uni cu Romania, Chisinaul ar avea mai mult de castigat decat de pierdut, ca oricum mai jos decat e acum nu poate ajunge. Dar oricum astea sunt povesti, ptr ca din nou , romanilor nu le pasa de RMoldova incat sa faca un efort financiar major ptr o eventuala unire.

    • ”Iar intr-o societate comunista centralizata e normal ca orasul care e capitala sa fie cel mai important si cel mai populat,”

      În România Mare, al doilea oraș ca număr de locuitori era Chișinăul, deja pe atunci era mai mare decît Iașul.

      ”In viitor in Romania se doreste o descentralizare si o autonomie mai mare e regiunilor asa ca orasele importante ca Iasiul se pot dezvolta si mai accentuat. Unii au propus ca la gandirea noilor regiuni sa se ia in seama si viitorul RMoldova 🙂 🙂 🙂 ,”

      Aceasta iarăși ne demonstrează că România are ochii puși pe R. Moldova. Însă își va rupe dinții dacă se va hotărî să o înghită.

  3. Stati calm, nu vom prinde noi unire, si eu sunt impotriva ei 🙂 , e vorba doar de niste visatori, minoritari evident, atat d eputini de trebuie sa ii cauti cu lupa in romania sa ii gasesti. Deci fara sperietoarea numita Unire … nu e realista in zilele noastre.

  4. Eu nu cred ca clasa politica romaneasca e unionista, doar *unii* fac declaratii unioniste si aia sunt f f f putini. Nici romanii nu sunt unionisti, sunt indiferenti. Daca o sa le se explice ce efort material (ptr ca Romania in acest moment e mai dezvoltata decat RMoldova) ar trebui sa faca Romania la o eventuala unire si cu ce minoritati noi si antiromanesti ne vom trezi, romanii vor deveni chiar antiunionisti cum sunt eu care am trait ani de zile in Chisinau si vin f des acolo intodeauna cu placere. Romanii in majoritatea lor habar nu au de componenta etnica din RMoldova, nu au auzit niciodata de bulgari, de gagauzi, si nu stiu cati ucrainieni si rusi sunt in RMoldova, nu stiu mare lucru de Transnistria sau de problemele Moldovei, habar nu au ca multi moldoveni din talpa sunt antiromani.

    Ce va faceti cu cei care fac declaratii unioniste hazardate? Ii ignorati , asa cum ii ignor si eu pe ratacitii care vor ruperea Romaniei in doua, unirea cu Ungaria, cu RMoldova sau care denigreaza Romania.

    RMoldova are probleme f mari si nu sunt deloc datorate Romaniei, insa e o politica prin care ptr toate nimicurile se da vina pe Romania.

    • Mda, rău că nu toți românii sînt ca dvs…
      Visătorii unioniști cu declarații hazardate nu trebuesc ignorați – boala nelecuită de la primele simptome riscă să aibă complicații periculoase. Ei fac diversiune ideologică în spațiul nostru informațional, și trebue să li se dea o ripostă hotărîtă.
      Din fericire, moldovenii noștri nu prea simt ”chemarea sîngelui românesc”, așa că eforturile ”visătorilor” sînt mai mult în zadar.
      Cică, Constantin Tănase a spus că în Basarabia patriotism românesc poate fi doar pe bani din România. ”Vreți patriotism românesc – plătiți!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s