POLITICA ROMÂNĂ DE OCUPAȚIE PE TERITORIILE SOVIETICE ÎN ANII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (VI)

La prima vedere se poate crea impresia, că cercurile conducătoare ale României fasciste ”cruțau” Basarabia și Bucovina de nord, acestea fiind ”provincii românești”. Dar în realitate ele erau considerate ca sursă de stoarcere a mijloacelor pentru purtarea războiului criminal. I. Antonescu, care a declarat în public, că politica colonială față de Basarabia este de domeniul trecutului, pe loc i-a spus guvernatorului Voiculescu, că veniturile din această regiune ”trebuie să servească nu pentru reconstrucție, dar pentru întreținerea noastră”, iar toate lucrările trebuesc înfăptuite folosind prestația în muncă( ANRM, F. 706, оп. 1, d. 560, fila 230). Nu numai pe perioada războiului, dar și pe plan de perspectivă îndelungată Basarabiei i se atribuia un rol de colonie. La 5 decembrie 1941, în timpul discuției cu un grup de arhitecți în privința ”reconstrucției” Chișinăului conducătorul a spus direct: orașul ”nu va căpăta mai mult o asemenea dezvoltare, cum a avut-o pe timpul rușilor”, adică cu tendința spre creștere, că pentru România el a fost și rămîne centrul unui ”ținut agrar” și deaceea populația lui nu trebue să depășească 100-110 mii de locuitori, iar suprafața trebue micșorată( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 47, fila 82). Evident, că proectul așa-numitei ”reconstrucții” nu presupunea construcția fabricilor și uzinelor, întreprinderilor comunale. Deci, pe plan de perspectivă îndelungată, banda lui Antonescu avea de gînd să continue politica, înfăptuită de cercurile conducătoare ale României regale în Basarabia în anii 1918-1940.
Nerenunțînd la planurile sale de deindustrializare și transformare a teritoriilor sovetice ocupate într-o anexă agrară și de materie primă a României regale, din cauza situației create în urma eșecului ”blitzkrieg”-ului, fasciștii au început a căuta posibilități pentru punerea în funcțiune a unei părți a întreprinderilor industriale, în primul rînd pentru reparația tehnicii militare și mai ales a celor alimentare, deosebit de trebuincioase pentru aprovizionarea cu produse alimentare a armatei și administrației de ocupație.
Dar în înfăptuirea planurilor sale hitleriștii s-au ciocnit de anumite greutăți, cu care nu au avut de a face în alte țări europene ocupate. Cum se știe, la începutul războiului în rezultatul punerii în practică a directivei SCN și CC al PC al întregii Uniuni (b) de la 29 iunie 1941 organizațiile de partid și sovetice ale regiunilor din preajma frontului au evacuat în estul țării sute de întreprinderi, utilaj industrial prețios. Din RSS Moldovenească au fost expediate 234 de vagoane cu utilaj ale întreprinderilor din Chișinău, Tiraspol, Bender, Bălți și Rîbnița( История народного хозяйства Молдавской ССР. 1917—1958 гг. Кишинев, 1974, с. 195). În condiții de blocadă, din Odesa s-a reușit a trimite utilajul uzinelor de construcție a mașinelor-unelte în numele lui Lenin și Kirov, a fabricii de iută în numele lui Hvorostinin, fabricii de textile în numele lui V. V. Vorovskii, fabricii de conserve în numele lui M. I. Kalinin ș. a.( Одесса в Великой Отечественной войне Советского Союза. Сборник документов и материалов, т. II, с. 96—111). Împreună cu întreprinderile lor s-au evacuat mii de cadre de muncă calificate, ingineri, tehnici. Într-un șir de fabrici și uzine muncitorii au scos din uz mașinile și strungurile. Multe întreprinderi au avut de suferit în urma operațiunilor militare.
Pînă la sfîrșitul anului 1941 cea mai mare parte ale întreprinderilor industriale nu a funcționat. Conform datelor guvernămîntului Bucovina, în regiunea Cernăuți lucrau 82 din cele 230 de întreprinderi ”mari” rămase întregi, dintre care alimentare – 42 din 110, de prelucrarea lemnului – 13 din 40, chimice și de producere a ceramicii – 5 din 26, textile și de tricotaje – 12 din 35, de prelucrare a metalelor – 6 din 14, poligrafice – 4 din 5( Arhiva de stat a regiunii Cernăuți, F. Р-307, inv. 2, d. 104. fila 62). În toate întreprinderile care funcționau lucrau 4277 de muncitori și slujbași față de 30 271 de la mijlocul anului 1940( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 23, fila 114). La începutul anului 1942 la toate întreprinderile care funcționau erau ocupați doar 265 de cadre calificate, pe cînd era nevoie de 3674 de specialiști.
Pentru a se asigura cu forță de muncă eftină, autoritățile de ocupație au recurgeau la mobilizarea ei forțată. În guvernămîntul Basarabiei 492 de întreprinderi au fost declarate ”militarizate”, iar în Bucovina – 192( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 973, fila 16).
În guvernămîntul Basarabiei, după datele autorităților, la 1 ianuarie 1942 se numărau 799 (din 1162 rămase întregi) de întreprinderi care funcționau cu un număr de muncitori mai mare de 10 oameni sau cu un motor cu o putere mai mare de 5 cai-putere. Peste un an erau 992, iar la 15 iulie 1943 – 1037, dintre care 777 mori și 165 de fabrici de ulei. Însă în comparație cu anul 1939 capacitatea de producție a morilor (inclusiv a morilor țărănești) s-a micșorat în 1943 de la 8706 pînă la 5822 tone pe zi (adică cu 34%), a fabricilor de ulei (de toate tipurile) – de la 32 de mii pînă la 15,3 mii de tone pe an (de 2,1 ori), a fabricilor de alcool – de la 960 pînă la 340 tone pe lună (de 2,7 ori)( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 520, fila 6). În 1943 la nici o întreprindere numărul muncitorilor și slujbașilor nu depășea 300 de oameni, și numai la 52 de întreprinderi lucrau mai mult de 20 de muncitori și slujbași, dintre care la 20 – de la 50 pînă la 300 de oameni( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 520, fila 132). Autoritățile de ocupație exploatau în primul rînd întreprinderile mici și slab înzestrate din punct de vedere tehnic ale Basarabiei, fabricile și uzinele mai mari nu au reușir să le utilizeze.
Ocupanții de asemenea nu au reușit să obțină succese din utilizarea industriei ”Transnistriei”. Șeful serviciului de contraspionaj român E. Cristescu scria în cercetarea sa despre ”Situația economică a Transnistriei”: ”Eficiența lor (a întreprinderilor care funcționau – I. L.) este foarte joasă din cauzei lipsei de materie prime, carburanților, curentului electric și forței de muncă, deoarece o parte din muncitori a fost evacuată, iar altă parte este suspectă și nu poate fi folosită la întreprinderile care lucrează numai pentru armată”( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 8, fila 99). Pentru a folosi într-un mod cît mai efectiv resursele bogate de materie prime ale Transnistriei, autoritățile de ocupație se stăruiau cu insistență să obțină reînceperea funcționării fabricilor de conserve din Tiraspol și Hlinaia. Cu acest scop aceste întreprinderi au fost vizitate de I. Antonescu. Cu multă greutate guvernămîntul împreună cu firma germană ”Horticola” au reușit să restabilească parțial fabrica de conserve ”1 Mai”, rebotezată de către ocupanți ”Regutrans”. Dacă pe timpul puterii sovetice asortimentul fabricii ”1 Mai” includea mai mult de 80 de denumiri, iar producția ei o alcătuiau zeci de milioane de cutii convenționale pe an, în 1942 au fost produse numai 138,7 tone de suc din mere și 9.9 tone de suc din struguri, 1,3 tone de compoturi diferite și 15,6 tone de fructe uscate( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 518, fila 93). Nu au reușit ocupanții să organizeze producerea la maximum nici a fabricilor de conserve din Odesa. În 1942 ei au produs doar 168 mii de borcane de compot, 4 mii de borcane de dulceață, 320 de tone de gem și magiun, 6,3 tone de fructe uscate( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 518, fila 93).
Aproape toată producția acestor fabrici și uzine se expedia în România sau se folosea pe loc pentru aprovizionarea trupelor și administrației de ocupație. Din 2612 vagoane de zahăr, produs în 1942 de către fabricile ”Transnistriei” 1827,4 vagoane au fost distribuite societății anonime române pentru comerțul cu zahăr, trupelor de ocupație – 98, Consiliului de patronaj al operelor publice – 322, au fost expediate în România sub pretextul ajutorului alimentar – 92, au fost folosite pentru aprovizionarea funcționarilor de stat în România și pe teritoriile ocupate, precum și pentru prelucrarea industrială a fructelor – 273 de vagoane. Din 774 tone de săpun numai armatei române i-au fost atribuite 430 de tone, restul a fost împărțit între funcționarii români. Din 940 de vagoane cu ulei din floarea-soarelui în România au fost expediate 450 de vagoane, distribuite armatei – 88, păstrate în depozite – 60, restul a fost ”consumat pe loc”( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 584, fila 22—23).
Aproximativ aceiaș situație se observa și în guvernămintele Bucovinei și Basarabiei. Producția industrială a întreprinderilor cenzitare, în primul rînd ale așa-numitelor ”militarizate”, se trimitea în România sau se distribuia armatei. Se ducea și toată materia primă deficitară, de pildă cea de pielărie. Și aceasta în momentul cînd necesitățile populației orășenești, cum se menționează în raportul guvernămîntului Basarabiei, erau satisfăcute la 7% în 1942, iar în 1943 – la 4,37%( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 520, fila 14—15). Practic încălțămintea era distribuită doar funcționarilor aparatului de ocupație.
Cercurile conducătoare ale României fasciste puneau accentul principal al politicii sale economice pe exploatarea maximală a agriculturii guvernămintelor. Ei legau de scoaterea alimentelor și produselor agricole din Basarabia, Bucovina de nord și ”Transnistria” nu doar aprovizionarea trupelor sale cu produse alimentare, dar și rezolvarea crizei alimentare din România și îndeplinirea obligațiilor contractuale de livrare a produselor agricole Germaniei și Italiei.
Vice-premierul român M. Antonescu declara la ședința guvernului cu participarea guvernatorilor: ”Totul, ce în procesul de formare a rezervelor pentru armată va depăși necesitățile ei trebuie să fie scos”. Totodată el a accentuat – nu numai din ”Transnistria”, dar și din Basarabia și Bucovina( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 564, fila 251).
Pe seama ”Transnistriei”, unde pe timpul puterii sovetice a fost înfăptuită o muncă importantă pentru dezvoltarea agriculturii, conducătorii fasciști au hotărît să înbunătățească agricultura înapoiată a României. La 8 septembrie 1941 pe un raport I. Antonescu a scris următoarea rezoluție: ”Ministrul agriculturii să folosească la maxim Transnistria pentru completarea inventarului nostru viu. Alexianu a primit dispoziții de la mine să pregătească la toate fermele vite tinere de rasă…”( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 654, fila 257). În altă rezoluție citim: ”Alexianu să pregătesacă și să-mi puie la dispoziție vite de rasă, aclimatizate cu diferite regiuni… pentru ca la indicația mea să fie împărțite crescătorilor de vite conștiincioși și celor demobilizați. Pe măsură ce vor fi pregătite cirezile de vite și porci, să fiu pus la curent despre aceasta ”( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 654, fila 289). Alexianu a primit asemenea dispoziții și în privința expedierii în România pentru înzestrarea gospodăriilor de stat din cîmpia dunăreană a tractoarelor, combainelor, inventarului agricol, utilajului stațiilor și atelierelor de mașini și tractoare, a trimiterii pueților de pomi fructiferi de calitate superioară ș. a. m. d. La 1 mai 1942 I. Antonescu a dat dispoziții despre deschiderea în București a magazinelor speciale unde se vindeau produse agricole aduse din ”Transnistria”( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 11, fila 465).
Măsura îndeplinirii acestor indicații guvernative despre trimiterea produselor alimentare și agricole a devenit criteriul principal de apreciere a activității guvernatorilor și administrației de ocupație. Iar aceștia se stăruiau să merite lauda conducătorului său. La 1 noembrie 1941, peste două săptămîni de la ocuprea Odesei, Alexianu îi scria lui I. Antonescu, că a fost luat și distribuit armatei și trimis în România în decursul lunii octombrie 25 de mii de capete de vite cornute mari, 20 de mii de oi de ”Caracul”, dintre care ”multe de rasă”, mii de tone de grîu, cartofi, mei, secară, lînă, materiale de tăbăcărie ș. a. m. d., în sumă de 627,2 mln de lei (după prețurile de stat)( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 819, file 106—111).
Guvernatorul ”Transnistriei” îndeplinea și alte indicații ale conducătorului. Pînă în aprilie 1942 în România au fost expediați 97 450 de puieți de pomi fructiferi, numai în luna mai 1942 pentru magazinele guvernămîntului din București au fost încărcate 16 vagoane de mărfuri alimentare, dintre care circa 2 mln de ouă, 12,5 tone de unt, 2,3 tone de brînză, 4,3 tone de slănină și pește ș. a.( ANRM, F. 706, inv. 1, d. 654, fila 92).
Guvernatorului Bucovinei, desigur, îi venea greu să îl ajungă din urmă pe Alexianu, dar și el în 5 luni ale anului 1941 a alocat numai pentru București: vite – 4664 de capete, păsări – 300 mii de capete, mezeluri și unt – 400 tone, cartofi – 3 mii de tone, nuci – 515 tone, mere – 1206 tone, ouă – 3 mln de bucăți ș. a. m. d.( Arhiva de stat a regiunii Cernăuți, F. Р-307, inv. 2, d. 104, fila 65). În aceiaș perioadă în Basarabia organele INCOOP și serviciile de intendență ale armatei au ”colectat” pentru a trimite în România 83 432 tone de cereale, 9116,6 tone de semințe uleioase, 1297 tone de fasole și mazăre, precum și mii de tone de produse zootehnice, multe vite, păsări ș. a. m. d.( ANRM, F. 1577, inv. 4, d. 51, file 19, 24).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s