CA SĂ NU UITĂM… PAGINI DE ISTORIE PENTRU MOLDOVENI. PARTEA II

Chiar și Vaida-Voievod, fost de multe ori prim-ministru al României, personalitate reacționară, a fost nevoit în 1925 în Parlament să recunoască: „Biciul țarist știa să-și facă treaba, dar în comparație cu jugul român de asuprire, care bîntuie acum în Basarabia, acest bici pare a fi o jucarie. Problema națională în Basarabia se rezolvă numai prin focurile de armă”.
Credem că afirmațiile în privința unirii benevole a unui și același neam sînt o provocare nerușinată. Henri Barbusse în cartea sa „Călăii” consacrată demascării fărădelegilor săvîrșite de jandarmii și armata română în Basarabia, inclusiv la Tatarbunar, scria: ”Ofițerul român Morărescu în curs de doi ani, cît a prestat servicii în Basarabia, a omorît cu mîna lui 33 de oameni. Cîpitanul de jandarmi Zlivoga a torturat cu cruzime 100 de pescari din satele din zona deltei Dunării. Plutonierul Ion Popa se răfuia cu victimele frîngîndu-le mînile și picoarele și abia după aceea le omora”. Cartea scriitorul francez conține multe exemple similare documentate la fața locului și care dovedesc cruzimea regimului de ocupație românesc.
Conform datelor oficiale românești, în primii zece ani de ocupație armata română a nimicit 30 mii de oameni, în mare parte pașnici. Dar statistica oficială nu lua în calcul numărul destul de mare al victimelor arestate fără sancțiunea procurorului și executate fără judecată și fără proces verbal, sau împușcate în momentul cînd au „încercat să evadeze”, aruncate sub gheața Nistrului, în lacuri și fîntîni, deoarece nu erau înregistrați în mod oficial. 

Procesul celor „500” și reacția internațională
Înăbușind cu cruzime răscoala de la Tatarbunar, ocupanții arestau sute de oameni. Ei au înscenat un proces grandios, care a întrat în istorie sub denumirea de „procesul celor 500”. Autoritățile aveau intenția, pe de o parte să dovedească opiniei publice internaționale că răscoala a fost organizată, chipurile, de Moscova, și de altă parte să bage spaima în populație pentru a o domina și înfrînge. Arestările răsculaților, în majoritatea cazurilor nedocumentate, erau însoțite de executări în masă, chinuri crunte și jaf, și au durat pînă în luna mai 1925. În urma denunțurilor agenților siguranței au fost arestați toti locuitorii rămați în viață și care participaseră la răscoală împotriva regimului de ocupație românesc.
Jandarmii și poliția, pentru a obține de la arestați declarații necesare, foloseau niște metode de tortură mprumutate de la inchiziția medievală.
Pentru a obține de la arestați declarațiile necesare, aceștia erau ținuți fără apă potabilă și hrană zile întregi și bătuți cu bețe și verigi de metal. În timpul interogatoriului deținuților nu li se scoteau cătușele. În timpul anchetei preliminare erau supuși torturilor nu numai arestații, dar și martorii, care erau locuitorii satelor și tîrgurilor. Cei care refuzau să recunoască în scris acuzările ce li se intentau, după torturi chinuitoare erau împușcați. În cartea lui Henri Barbusse și pe paginele ziarelor timpului sînt descrise diferitele feluri de tortură aplicate deținutilor de organele represive românești împotriva deținuților politici:
1). Erau bătuți cu vergile de fier înfașurate în gumă, pînă cînd le țîșnea sîngele din urechi;

2). În urechi li se turna apă clocotită sau ulei fierbinte;

3). În limbă li se vîrau ace;

4). Erau bătuți la tălpi. După primele 50 de lovituri de obicei deținutului i se umflau picoarele. Atunci arestatul trebuia sa le înfunde într-un vas cu apă rece, iar apoi să umble prin cameră ca picioarele să se dezumfle.

5). Arestații, după ce erau snopiți în bătăi, erau băgati intr-un butoi, în doagele căruia erau bătute cuie cu ascutișul înauntru, și dat de-a dura;

6). Li se strîngeau mînile cu niște mănuși de fier speciale, pînă cînd li se rupeau falangele;

7). Arestatului i se strîngeau cu cleștele organele sexuale;

8). Femeilor li se întroduceau verigele de fier incinse în organul sexual;

9). Femeile erau spînzurate de părul capului;

10). Adolescentii prinși de urechi erau ridicați pînă ajungeau la tavan;

11). Arestatul era silit să stea desculț pe plita încinsă de foc sau să stea mult timp desculț afară pe gheață sau zăpadă;

12). Arestatului i se băgau lumînari aprinse pe nas;

13). Arestatul era aruncat întru-un cazan cu apă fierbinte;

14). Deținutului i se smulgeau cu cleștele bucăți de carne de pe corp;

15). Femeilor li se tăiau sinii, li se smulgea părul din cap;

16). Arestaților li se puneau ouă fierbinți subțiori, producîndu-le dureri grave.
Astăzi la noi se știe foarte mult despre activitatea lui Ejov și Beria în anii 1937-1938, iar activitatea jandarmilor români, adică a „fraților români”, cu mult mai „productivă” si ingenioasă în torturi, nu se dorește a fi cunoscută.
Deși ministerul de interne a fost nevoit să recunoască că au fost arestați 1 621de oameni din 35 de localități, învinuiți de participare la răscoală, aceste date sînt minimalizate, deoarece ele reflectă situația doar pînă la prima jumatate a anului 1925, în timp ce arestările au continuat pînă în 1928. Procesul împotriva răsculaților a început la 24 august 1924 și a durat pînă la 2 decembrie a aceluiaș an. Speriate de eventualele tulburări ale populatiei, autoritățile au decis desfășurarea procesului în curtea închisorii. În jurul închisorii a fost pusă o pază din ostașii regimentului de infanterie. Răsculații la proces au demascat politica jefuitoare și teroarea sîngeroasă a administrației românești în „Basarabia”. Deținutul N. Lisovoi, la întrebarea președintelui tribunalului militar, ce l-a facut să pună mîna pe armă, a raspuns: „Foamea”. „Pe tarani îi considerați drept dobitoace, – spunea el, – jandarmii voștri ne băteau la fiece pas, ne luau pînea cu căruțele, fără să plătească un ban. Impozitele, amenzile ne ruinau casele și ne sileau să vindem ultima vită…”
Deși procesul se declara public, accesul la ședințele tribunalului era strict limitat. Președintele „Ligii drepturilor omului” din România C. G. Costa-Foru, în pledoaria de la „procesul celor 500” a spus:
„ Dacă pe dreptate vom compara regimul rus din Basarabia cu cel românesc, apoi trebuie să recunoaștem, fără a leza sentimentele noastre patriotice, că pe timpul regimului rus a fost mai bine… Oamenii s-au răsculat împotriva chinurilor nemeritate pe care trebuiau să le îndure. Analizați fiecare caz în parte și vedeți dacă a fost omul în drept să se răscoale? Puneți-vă în locul lui. Eu în locul lui tot ma-ș răscula”.

La adresa guvernului român și a tribunalului militar din Chișinău sosiseră numeroase proteste din partea opiniei publice din Franța, Germania, Austria, Belgia, Anglia, SUA, Japonia. Cei mai buni avocați din multe țări au declarat ca sînt gata să apere în judecată victimele Tatarbunarului. Astfel, în septembrie 1925 a sosit la Chișinău Henri Torres, avocat francez, republican prin concepțiile sale politice, și profesorul Ezia Riboldi, deputat italian în parlament, cu scopul să ieie apărarea răsculaților la judecată, însă guvernul României nu le-a permis acest lucru. În apărarea victimelor autorităților române s-au ridicat reprezentanții intelectualității europene: Henri Barbusse, Romain Rolland, Albert Einstein,Theodor Dreiser, Bernard Show, Louis Aragon, Thomas Mann, Epton Bill Sinclair, Paul Eluard, Mihail Sadoveanu etc.
Un rol deosebit în apărarea răsculaților a avut-o delegația opiniei publice europene compusă din Henri Barbusse, scriitor francez, Leon Vernochet, profesor, Paul Lamie, avocat din Bruxelles. Delegația venise fiind autorizată de organizațiile obștești să verifice autenticitatea știrilor alarmante, care s-au răspîndit în toată lumea în legatură cu fărădelegile din Basarabia și monitorizarea „procesului celor 500”. Ei au avut întilniri și convorbiri cu răsculații din unele închisori ( nu la toate li s-a permis) cu activiști obștești și avocați din „Basarabia” și România, cu țăranii din satele arse de jandarmi și armată, cu membrii guvernului român și deputații parlamentului. Ei au acumulat multe documente elocvente, care demascau regimul colonial și criminal al autorităților române din „Basarabia”. În cartea sa „Călaii”, apărută în 1926 Henri Barbusse a informat opinia publică internațională despre adevărata stare de lucruri din „Basarabia”, despre teroarea, torturile și nimicirea în masă a populației ținutului de ocupanții români. Fiind la Chișinău la o întîlnire cu orășenii, scriitorului i s-a transmis o foaie de hîrtie pe care era scris: „ În sfîrșit am aflat despre sosirea Dumneavoastră… Frica de a fi demascat l-a impus pe guvernul român să vă interzică accesul în închisoarea în care ne aflam… Însă noi am găsit alte modalități să vă aducem la cunoștință despre abuzurile, teroarea și condițiile antiumane ale regimului stabilit de guvernul român în închisori pentru deținuții politici… Loviturile cu bîta, zmulsul părului, loviturile cu capul de pereti, bătăile cu picoarele pînă la pierderea conștiinței au scop de a scoate din noi recunoașterea atentatului asupra statului. Tu te-ai pronunțat în apărarea noastră. Cătușele de pe mîni au devenit mai ușoare. Îți mulțumim Henri Barbusse!”. Chiar și Albert Einstein în acea perioadă a scris: „În Basarabia s-a produs un protest antiromânesc, care a fost înecat în sînge în 1924!”.
Ernest Hemingway într-un articol din ziarul Toronto Star scria: ”… acum România este nevoită să țină cea mai mare armată din Europa, pentru a înăbuși răscoalele noilor români, care doresc numai una – să nu mai  fie români”. 
Scriitorul german Felix Gollender în legătură cu evenimentele de la Tatarbunar a scris: „ Strigătele Basarabiei ajung pînă în cer, și dacă el ar exista, s-ar prăbuși din cauza gemetelor și suferințelor aduse de ocupanți în acest ținut. Nu există în lume așa om care ar fi în stare să nu ia apărarea poporului basarabean”. Răfuiala mîrșavă cu țăranii în legătură cu răscoala de la Tatarbunar a continuat și în 1926. Din ordinul generalului Mircescu pe 25 ianuarie a avut loc judecata a 53 de participanți, care n-au asistat la primul proces, deoarece Siguranța nu aflase locul unde ei se ascundeau. Urmatorul, procesul „celor 17”, a avut loc în 1929.
Lupta împotriva regimului de ocupație în anii 30-40.
După înăbușirea răscoalelor de la Hotin, Bender și Tatarbunar îndreptate împotriva autorităților de ocupație în mișcarea de eliberare a ținutului s-a înregistrat un declin. Un nou val reîncepe la finele anului 1928. Drept confirmare ne servește comunicatul ministerului de interne din noembrie în care se exprimă îngrijorarea de faptul că în diferite colțuri ale Basarabiei s-au întețit tulburări țărănești violente. „Țăranii luau samovolnic pămînturile moșierilor și refuzau să plătească impozitele care, în opinia lor, erau exagerat de mari. La 30 decembrie 1928, mai mult de 6 mii de muncitori din Chișinău au participat la înmormîntarea activistului sindical A.Tomov, omorît deSiguranța română. Procesiunea s-a transformat într-un grandios miting. În decursul lunii ianuarie 1929 la Chișinău, Bălți și Bender au avut loc mitinguri la care au participat mii de oameni, cerînd amnistierea deținuților politici. În luna august, din acelaș an, încep demonstrații politice de mare amploare. Autoritățile au încercat să interzică sindicatele muncitorilor și au ocupat sediul „Casei muncitorilor”. În apărarea sindicatelor au ieșit peste 1500 de muncitori, care au pătruns cu forța în sediul „Casei muncitorilor”. Autoritățile au trimis jandarmii și armata pentru a face ordine. Au avut loc ciocniri violente și armata a luat cu asalt „Casa Muncitorilor”, a arestat 253 de oameni, alți zeci de oameni au fost crunt bătuți. Muncitorii au organizat o coloană de 3000 de oameni care au însoțit pe cei arestați mergînd pe strada centrală și strigînd „Jos Siguranța”. A doua zi la Chișinău a fost declarată greva în sprijinul muncitorilor arestați. Începînd cu 1930 au loc manifestații politice și economice de amploare ale muncitorilor cu lozinca „Jos ocupanții români!”, la care aderau și ceilalți orășeni.
Grevele, demonstrațiile politice, mitingurile la care se alăturau tulburările haotice ale țăranilor aveau loc anual pina în 1939. Prin actul de izgonire a agenților fiscali, au culminat mișcările țăranești din satele Troian, Cojușna din județul Chișinău, precum și într-un șir de sate din ținuturile Soroca, Orhei, Cetatea Alb și Bălți. Dacă în perioada 1920-1924 au avut loc 90 greve ale muncitorilor, majoritatea cu caracter politic, apoi în 1929-1932 circa 200, iar 1933- 1937 circa 150 de greve.Se întețește lupta împotriva impozitelor mari la sate. Sînt înregistrate multe cazuri cînd țăranii acaparau în mod samovolnic pămîntul, tăiau pădurile, strîngeau roada de pe pămînturile moșierești, refuzau să plătească impozitele. Demonstrații politice furtunoase au avut loc în ianuarie-mai 1930 la Chișinău, Călărași, Soroca, Lipcani, Larga, Cotelea, Drepcăuți, Glinca și Bălți. În urma acestor manifestații au fost arestați 1716 oameni. La 4 aprilie acelaș an în satul Nimoreni, județul Lăpușna, perceptorul l-a omorît pe un țăran, numai de atît că acesta l-a rugat să-i amîne plata impozitului. La fel s-au răsculat împotriva impozitării abuzive țăranii din satul Baimaclia, județul Cahul, sustinuți de țăranii satelor Cuza Vodă, Taraclia, Cagalia , Arcu de Sus, Arcu de Jos și alte șase sate, dar au fost crunt reprimați de jandarmerie. Ocupanții înabușeau cu toată cruzimea orice acțiune a oamenilor muncii din Basarabia. Bunăoară, la 10 iulie 1930, împotriva demonstranților la Chișinău autoritățile au facut uz de arme – mulți oameni au fost răniți, iar un tînăr a fost ucis. Cîțiva protestatari au fost arestați și legați de cozile cailor și tîrîți pe caldarîm. Pe urmă au fost bătuți cu patul armei pe tot parcursul drumului pînă la sediul poliției.

În ianuarie 1932 la Soroca, grănicerii români au împușcat din ambuscadă șase tineri: patru muncitori, un țăran și o învatatoare, în momentul cînd aceștia încercau să treacă pe malul stîng al Nistrului. Această crimă a dus la declanșarea grevei generale care a cuprins întreaga „Basarabie”, și care a coincis cu o mare acțiune antiguvernamentală, soldată cu ciocniri violente cu jandarmeria, a țăranilor din satele Chircăești și Plop-Știubei, județul Bender. La această răzvrătire au participat peste 1500 de țărani. După datele statistice numai în prima jumătate a anului 1932 au avut loc 170 de acțiuni antifiscale ale țăranilor din Basarabia. Autoritățile au răspuns cu represalii. Au fost arestați circa 1600 de oameni. În legătură cu evenimentul de la Soroca deputatul român cu concepții politice de dreapta, Leancă a vorbit de la tribuna Parlamentului următoarele: „Basarabia întreagă este scoasă de sub scutul legilor. Cel mai pașnic cetățean basarabean, lipsit de orice mijloc de apărare al forței publice, nici odată nu poate fi sigur de averea, de cinstea și chiar de viața lui. Această stare de lucruri se datorește regimului, sub care a fost menținută Basarabia”.
Cu asasinatul de la Soroca începuse o nouă serie de crime sîngeroase ale autorităților române. Arestările în masă, bătăile, torturile sălbatice, procesele judiciare constituie una din cele mai negre pagini din istoria regimului de ocupație din „Basarabia”. Conform datelor de arhivă și presei timpului, care sînt departe de a fi complete, la Chișinău, Bender, Bălți, Orhei, Izmail, Călărași, Căușeni, Telenești, Briceni si Bolgrad
numai în luna aprilie 1932 au fost arestați circa 1500 de oameni.
În prima jumătate a acestui an au avut loc 20 de procese judiciare împotriva grupurilor de muncitori și țărani. La sfîrșitul acestui an și începutul lui 1933 începe o nouă serie de procese politice. Printre acestea a fost procesul unui mare grup de persoane din satele Taraclia, Călărași, Bălți și Telenești. După asasinarea în 1934 a prim-ministrului I.G.Duca în „Basarabia” s-a ridicat o mișcare puternică antifascista. Guvernul român a interzis toate organizațiile antifasciste legale și a pornit un nou val de arestări, violențe și represalii. La Chișinău au fost arestate cîteva sute de oameni, la Bălți – 121, la Orhei – 65, la Reni – 30, Izmail, Bender și Otaci cîte 25, și la Soroca – 16 oameni. Un corespondent american de la ziarul New York Post care a vizitat în acele vremuri „Basarabia” scria: ”Istoria ocupației române a Basarabiei reamintește mult de Cinghis Han cu hoardele lui. O buna parte din populația Basarabiei a fost nimicită, fiind înecată în Nistru. Întreaga
lume civilizată trebuie să știe că omorurile, violența, asuprirea, barbaria din acele zile continuă și în prezent„.
Potrivit datelor necomplete ale Siguranței, în „Basarabia”, începînd cu anul 1934, au avut loc 128 de procese judiciare, intentate celor care nu doreau să accepte regimul românesc. În seria de procese un loc deosebit revine procesului antifasciștilor, în frunte cu profesorul P.Constantinescu-Iasi, care a început la 25 noiembrie 1934 și a durat pînă în martie 1936. Participantii la proces au demascat regimul de ocupație românesc. În august 1935, în satele Albineț, Buciumeni, Chirileni, Musteața, Stolniceni, Limbenii Noi din județul Bălți s-au trimis oștiri, în consecință, au existat victime omenești.
În perioada de timp 1934 -1937 au avut loc peste 200 de acțiuni țărănești.
În anii 1939-1940 în centrele mari orășănești și multe tîrguri ale Basarabiei au loc demonstratii antirăzboinice și antifasciste. Cea mai impunătoare a avut loc la Chișinău la 24 ianuarie 1940 în timpul sosirii lui Karol al II-lea. Aceasta a fost ultima manifestație antiromânească înainte de 28 iunie 1940.
Anatol DUBROVSCHI, doctor în istorie

Anunțuri

2 gânduri despre „CA SĂ NU UITĂM… PAGINI DE ISTORIE PENTRU MOLDOVENI. PARTEA II

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s