AU FOST OARE PEDEPSIȚI CRIMINALII DE RĂZBOI ROMÂNI? PARTEA II

PEDEPSIREA CRIMINALILOR DE RĂZBOI ÎN ROMÂNIA.
Tragerea la răspundere a criminalilor de război din România se cuvine a fi examinată, pornind de la normele de drept stabilite de Tribunalul internațional, care a judecat principalii criminali de război germani la Nurnberg. Această instanță internațională făcea distincție între patru tipuri de crime:
1. Complot: învinuiți că au pregătit și au înfăptuit un plan, ce urmărea luarea puterii absolute și au acționat în deplină concordanță cu scopul de a săvîrși crimele ulterioare;
2. Crime împotriva păcii: învinuiți că au încălcat articolul 34 al legislației internaționale în 64 de cazuri în serie, au declanșat război de cotropire;
3. Crime de război:învinuiții dădeau ordine sau admiteau asasinări în masă sau torturi, oprimarea a milioane de oameni, ori dădeau ordine de jefuire totală;
4. Crima împotriva umanității: învinuiții persecutau dușmanii politici, minoritățile rasiale sau religioase. Ei au nimicit comunități etnice întregi.
În principiu articolele Acordului de armistițiu între România și Coaliția antihitleristă, semnat la 12 septembrie 1944 la Moscova, corespundeau prevederilor tribunalului internațional, de altfel, corespundeau și hotărîrilor adoptate jumătate de an mai tîrziu la Ialta, privind comportarea cu Germania învinsă. Acordul prevedea pedepsirea românilor criminali de război, desființarea organizațiilor fasciste și pro naziste, prevenirea reanimării acestora.
Executarea hotărîrilor privind pedepsirea criminalilor fascișri din România a fost influențată însă de specificul politic al acestei țări. Partidele oficiale ale naziștilor români ”Garda de Fier” și partidele lui A. C. Cuza și Octavian Goga au fost desființate încă la începutul Războiului al doilea mondial și către momentul răsturnării dictaturii lui I. Antonescu, partidele radicalilor de dreapta (de tipul național-socialiștilor germani sau a partidului fascist italian, partidului ”Săgeți încrucișate” din Ungaria, organizației ustașilor din Croația) în România nu existau. Partid românesc cu adevărat nazist erau corpul de ofițeri și unter-ofițeri ai armatei, personalul poliției și al serviciilor speciale, precum și aparatul de stat, completat de-a lungul mai multor decenii după criterii strict naționaliste, exclusivist-românești, și educat în spiritul șovinismului românesc. Se putea, cum s-a întîmplat în realitate, de eliminat din aceste structuri elementele delirant-extremiste, dar era imposibil ca societatea românească să se izbăvească de tot personalul îndoctrinat de naționalism sordid. Aceste fapte au determinat caracterul șovăitor al politicii de denazificare a României, inclusiv urmărirea judiciară a criminalilor de război.
Chiar și astfel de acte de denazificare, precum anularea legislației șoviniste, descriminatoare față de minoritățile naționale, legislație caracteristică pentru statele fasciste, a fost tergiversată amar de timp. Primul act legislativ privind tragerea la răspundere a criminalilor de război, precum și a persoanelor responsabile de situația catastrofală a țării a fost promulgat abia la 20 ianuarie 1945. Criminali de război au fost declarate:
– persoanele care s-au comportat cu prizonierii de război și cu ostaticii contrar prevederilor legislației internaționale; ordonau ori săvîrșeau acte de cruzime sau execuții în zonele acțiunilor militare;
– persoanele care au dat ordine sau au inițiat crearea ghetourilor și a lagărelor ”de muncă”;
– înfăptuiau deportări din motive politice sau rasiale;
– dădeau ordine sau înfăptuiau represiuni colective sau individuale, evacuări sau deportări de lichidare a persoanelor;
– folosirea muncii silite cu scopuri de nimicire (Legea de stat cu privire la pedepsirea criminalilor de război și Legea cu privire la tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de Holocaust)( Legile № 50 și 51, Monitorul oficial, nr. 17 din 21 ianuarie 1945. P. 415).
Maniera cum au fost formulate și aplicate aceste Legi, a îngăduit unei întregi mase de criminali de război de mîna a doua să evite urmărirea judiciară sau să se aleagă cu o pedeapsă ușoară. Ba mai mult, numeroși provocatori și instigatori la crime de război, care au îndoctrinat conștiința societății, răspîndind ideologia fascistă prin intermediul mass-media nu cădeau sub incidența acestor legi.
Plus la toate, organele de anchetă, judiciare, alte structuri de stat au fost completate cu funcționari purtători convinși ai ideologiei naziste. Anume ei au inițiat în anii 20-30 legislația antidemocratică, șovinistă și antisemită, pe care au aplicat-o și de-a lungul a șase ani de dictatură fascistă (1938-1944).
Urmărirea criminalilor de război s-a mișcat din loc cănd în România a venit la putere guvernul procomunist al lui Petru Groza. La 12 aprilie 1945 a fost adoptată Legea Nr. 312 ”Cu privire la demascarea și pedepsirea vinovaților de ruinarea țării și de crime de război”. În baza ei în mai 1946 au fost judecați I. Antonescu și alți principali criminali de război români. Conform acestei legi au fost stabilite două categorii de inculpați:
1. Persoanele care au promovat politica fascismului, au admis pe teritoriul României trupe germane, verbal sau în scris s-au pronunțat pentru pregătirea crimelor de război;
2. Au fost stabilite cincisprezece forme de participare la crime de război și anume:
– persoanele care au adoptat hotărîrea să declare război Uniunii RSS și Națiunilor unite;
– au supus unei comportări inumane prizonierii de război sau ostaticii;
– au ordonat sau au săvîrțit acte de teroare, de cruzime sau de oprimare a populației teritoriilor, pe care se desfășura războiul;
– ordonau sau săvîrșeau represiuni colective sau individuale cu scopul de persecutare a populației civile din motive politice sau rasiale;
– au ordonat sau au organizat munci silnice sau deportări ale persoanelor cu scopul nimicirii acestora;
– comendanții, directorii, supraveghetorii și temnicerii lagărelor de prizonieri de război sau pentru deținuți politici, lagărelor sau detașamentelor de muncă silită, care s-au comportat inuman cu cei aflați în puterea lor;
– ofițerii de poliție și tot felul de anchetatori, care au aplicat forța, torturi și mijloace ilegale de supușenie;
– procurori și judecători, civili și militari, care au contribuit la acte de teroare și de violență;
– persoane care au părăsit teritoriul național pentru a se pune în slujba hitlerismului și fascismului și s-au pronunțat împotriva țării în scris, oral sau într-un alt fel.
În categoria criminalilor de război au fost incluse de asemenea și persoanele care au dobîndit proprietăți pe calea jefuirii, care au elaborat și adoptat o legislație rasială în spirit hitlerist, legionar sau rasial sau au aplicat o asemenea legislație.
Legea prevedea că persoanele care s-au făcut vinovate de crime de război puteau fi judecate cu pedeapsa capitală sau condamnați pe viață la munci forțate.
Așadar, pentru crime de război urmau să fie trase la răspundere trei categorii de persoane, acuzate de:
1) participare la război împotriva Uniunii RSS și aliaților;
2) comportare inumană (de la munci silite pînă la nimicire față de prizonierii de război sau populația civilă în zonele acțiunilor militare din motive politice sau rasiale;
3) răspîndirea propagandei legionar-fasciste.
Ultimul punct lipsește în lista criteriilor de tragere la răspundere formulate de Tribunalul internațional de la Nurnberg. Dar anume această prevedere din legea românească permitea pedepsirea jurnaliștilor și a intelectualilor, care au sprijinit ideologic ”Garda de Fier” și regimul lui I. Antonescu, precum și funcționarii numerosului său aparat propagandistic.
La procesul Mării Trădări naționale (mai 1946) au fost condamnați la pedeapsa capitală însuși dictatorul, adjunctul său M. Antonescu, șeful jandarmeriei românești C. Vasiliu, guvernatorul Transnistriei Gh. Alexianu. Aceștia au fost împușcați. Directorul general al SSI E. Cristescu de asemenea a fost condamnat la moarte, dar în anii de război dînsul a avut relații secrete cu conducerea partidului comunist român în ilegalitate; în afară de aceasta, el a promis că va deconspira agentura britanică de spionaj din România. La propunerea ministrului de justiție, a comunistului Lucrețiu Patrașcanu, pedeapsa capitală pentru fostul șef al SSI a fost înlocuită cu închisoarea pe viață. Autorii români bănuiesc că în 1950 E. Cristescu n-a decedat, ci în taină a fost eliberat.
Miniștrii care au participat la Procesul Marii Trădări naționale în calitate de martori, au fost eliberați, dar ulterior au fost arestați și în 1949 condamnați. Printre aceștia erau Ion Petrovici, generalul Radu Rosetti (ministrul învățămîntului); generalul Gheorghe Potopeanu (ministrul economiei), Constantin Constantinescu (ministrul muncii și căilor de comunicare), Gheorghe Docan (ministrul justiției), alți vreo zece generali de poliție și înalți dregători. Nimeni n-a fost pedepsit cu moartea, termenele de detenție au fost scurte. În 1950 au murit în închisoare generalili N. Macici, responsabil de asasinările de masă din Odesa și N. Ciupercă.
Pedeapsa criminalilor de război în România, susțin istoricii români, a avut loc în mare parte în urma presiunilor exercitate de guvernul URSS. Depistarea criminalilor, dobîndirea dovezilor despre faptele criminale a inculpaților partea română înclina să le lase pe seama părții sovietice. O parte a societății românești interpreta procesele asupra criminalilor de război drept acte antinaționale, inspirate de străini, care doreau să se răzbune pe soldații români care au luptat pentru readucerea în componența României a Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Crimele monstruoase de nimicire a evreilor la aceste procese au fost considerat secundare, dacă măcar ocazional erau pomenite. Despre genocidul romilor nici nu s-a pomenit.
În cele din urmă, mulți militari români, locul cărora era pe banca acuzaților, continuau serviciul și după lovitura de palat din 23 august 1944. Generalul Gh. Potopeanu, care spre sfîrșitul ocupației a condus operațiunile de jefuire a ”Transnistriei”, în 1944-1945 era înscăunat ministru. Ulterior a fost arestat și de două ori judecat. În 1963 Gh. Potopeanu a fost grațiat și a murit în libertate. Generalul V. Atanasiu în 1941 comanda un corp de armată, a participat la luptele din Moldova și la asediul Odesei, apoi a comandat trupele române de ocupație în Basarabia. La momentul potrivit, la 20 august 1944, s-a certat cu I. Antonescu și, ca prin minune, a fost făcut comandant al armatei 1 românești, participînd în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei, Slovaciei. A fost decorat cu ordenul ”Suvorov”. V. Atanasiu n-a fost tras la răspundere judiciară și a murit în 1964 în vîrstă de 78 de ani.
Jandarmii de asemenea erau în preț. După trecerea României de partea coaliției antihitleriste fostul prefect al județului Dubăsari colonelul Al. Batcu, implicat în desfășurarea ”Operațiunii 1111” și a campaniei ”pămîntului pustiit”, a fost avansat în grad de general. În 1945 el a devenit comendant militar al Bucureștiului. A murit în 1964 în vîrstă de 72 de ani. Astăzi dînsul este onorat ca erou al jandarmeriei românești.
În toamna 1944 a fost avansat în grad de general fostul șef al jandarmeriei Basarabiei colonelul T. Meculescu. Însă fiind vinovat de teroare în Moldova ocupată, după război a fost demis, deferit judecății și condamnat la 15 ani de ”temniță grea”. Dar, în scurtă vreme, a fost eliberat și făcut șef de jandarmerie – al ”Corpului gardienilor publici”. Dar un funcționar cu mîinile în sînge, care au săvîrșit crime în teritoriile ocupate, pentru noile autorități era în plan politic prea odios. În 1948 generalul din nou a fost arestat, judecat și întemnițat; după doi ani de detenție preventivă, a fost condamnat la 8 ani de muncă corecțională. După șapte ani a ieșit la libertate, dar în 1960 din nou a fost arestat pentru crime săvîrșite împotriva ”clasei muncitoare”, adică chiar în România; a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Dar nici acest soroc nu l-a ispășit. În 1964, după venirea la putere a lui N. Ceaușescu a fost grațiat și eliberat. Pînă la adînci bătrînețe călăul Basarabiei a dus-o bine. A murit la vîrsta de 93 de ani. Astăzi și el servește în România model de slujbă jandarmerească.
A scăpat de pedeapsa capitală și I. Topor, pedeapsă care de atîtea ori a meritat-o. Dar de acest călău a avut grijă Dumnezeu: în 1950 a murit în pușcărie. De asemenea a fost condamnat și fostul comandant al legiunii de jandarmi Lăpușna colonelul N. Caracaș. În iulie-septembrie 1941 dînsul s-a răfuit cu evreii deținuți, iar în 1944 a comandat operații împotriva partizanilor din Moldova.
Comisiile extraordinare de stat pentru cercetarea crimelor cotropitorilor fasciști, create în fiecare raion al Moldovei și în Ucraina , exhumau mormintele comune ale jertfelor asasinărilor de masă, anchetau populația, încercînd să afle numele ucigașilor, dar locuitorii, de regulă, nu cunoșteau acest lucru. În realitate, acțiunile autorităților românești, care au provocat moartea a sute de mii de oameni, rămîneau necercetate. Însă în procesul examinării dosarelor asupra criminalilor de război, puse pe rol în România, se acumula material de acuzare și împotriva conducătorilor administrațiilor de ocupație. Abia la 22 februarie 1946 a fost deferit Tribunalului poporului din București fostul guvernator al Basarabiei C. Voiculescu. În doi ani cît el a guvernat Basarabia au fost uciși sau trimiși la moarte în Transnistria mai mult de 100000 de evrei și țigani, iar acțiunile social-economice ale autorităților românești au generat foametea și răspîndirea bolilor sociale, provocate de ea. Din aceste pricini populația Basarabiei s-a redus cu 220000 de oameni, 10% din numărul total al locuitorilor( Шорников П. М. “Цена войны. Кризис системы здравоохранения и демографические потери Молдавии в период Великой Отечественной войны”. Кишинёв. 1994. С. 96-98).
Succesorul lui C. Voiculescu la postul de guvernator, generalul O. Stavrat a rămas în serviciul armatei pînă în 1947. În 1948 și el a fost arestat. Acuzația dispunea de informații sigure despre crimele săvîrșite sub comanda lui de soldații și ofițerii diviziei a 7-a de infanterie la începutul războiului în nordul Bucovinei și în Moldova. Această bandă de cotropitori a lăsat pîraie de sînge pe traseul Dornești, Ciudei, Storojineț, Ropcea, Iordănești, Pătrăuți, Broscăuți, Stănești, Jadova Veche, Costești, Hlinița, Budineț, Cireș, Herța, Vijnița, Noua Suliță, Hotin, Edineț, Bălți, Briceni, Lipcani, Fălești, Mărculești, Florești, Gura-Camenca, Gura-Căinari, Lincăuți, Soroca, Cetatea Albă. O. Stavrat, numit în 1943 guvernator al Basarabiei, a condus ”Operațiunea 1111” de jefuire și campania ”pămîntului pustiit”.
În vremea administrării sale au fost distruse aproape a jumătate din casele de locuit din Chișinău, au avut loc strămutări de masă a populației, jefuirea rezervelor produselor alimentare, distrugerea sistemului de securitate sanitară. Toate acestea au provocat răspîndirea tifosului exantematic și a febrei tifoide. Urmare a guvernării lui O. Stavrat a fost moartea din cauze sanitare a 107000 de locuitori ai Moldovei( Шорников П. М. “Цена войны. Кризис системы здравоохранения и демографические потери Молдавии в период Великой Отечественной войны”. Кишинёв. 1994. С. 99-101). Ambii guvernatori au fost condamnați la închisoare: C. Voiculescu pe viață, dar în 1955 acest general de 65 de ani a murit. În același an O. Stavrat a fost eliberat; a decedat în 1968 în vîrstă de 80 de ani.
Tribunalele populare din București și Cluj, chemate să examineze dosarele crimelor de război au fost desființate la 28 iunie 1946. În scurta perioadă de activitate ele au examinat 2700 de dosare, dar au condamnat doar 668 de persoane; multor li s-a pronunțat sentința în contumacie. Tribunalul București, care a examinat dosarele pe crimele de război, săvîrșite pe teritoriile Uniunii Sovietice, provizoriu ocupate de români, a pronunțat doar 187 de sentințe. Tribunalul Cluj, care a judecat, în temei, militarii, jandarmii și funcționarii maghiari, ce au săvîrșit crime împotriva populației românești din Ardealul de Nord, după cum s-a menționat în Raportul de încheiere al Comisiei internaționale pentru cercetarea Holocaustului în România, nu numai că a tras la răspundere mai mulți criminali de război, dar și a pronunțat sentințe mult mai aspre.
Altfel zis, s-a recurs la politica standartelor duble: românii au fost pedepsiți mai indulgent, iar maghiarii – mai aspru. Ambele tribunale au pronunțat doar 48 de sentințe capitale, din care au fost executate doar 4( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 319-320). După 1950 a început eliberarea înainte de termen a criminalilor de război condamnați. Ultimii au părăsit închisorile în 1962 și 1964, fiind grațiați. Criminalii de război români au fost lăsați în libertate atunci, cînd noul regim naționalist-comunist avea nevoie de serviciile captivilor politici, mai ales din rîndurile intelectualilor. A început reabilitarea lor politică( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 321).
Pe fundalul atitudinii îngăduitoare a justiției ”comuniste” față de jandarmi, slujbașii serviciilor de contraspionaj și a poliției secret, devine greu de lămurit comportarea ei față de militari. În anii 1950-1955 în închisori au pierit circa 80 de generali ai armatei române. Nici unul din ei n-a fost condamnat pe nedrept. Cu toate acestea, în prezent istoriografia și publicistica românească îi prezintă ca victime ale ”rușilor și comuniștilor”. Totodată, în societatea românească se cultivă ideea, că în România comuniști erau doar evreii.
Eschivarea Bucureștiului oficial de urmărirea persoanelor, care au comis crime de război pe teritoriul URSS (în Moldova, Ucraina și Federația Rusă) nu poate fi explicată prin împotrivirea forțelor anticomuniste. Represiunile politice în țară aveau un caracter de masă. În perioada 1945-1964 pe dosarele privind securitatea statului au fost anchetate în total 107294 de persoane; din aceștia au fost condamnați 73310, iar 18455 au fost achitați( http://www.scribd.com/doc/19606482/Dan-Ioan-Procesul-Maresalului-Ion-Antonescu. P. 55). Opoziția burgheză a fost răpusă în primii ani ai ”democrației popukare”. Cu toate acestea, pedepsirea criminalilor de război în România a fost selectivă. A fost tras la răspundere doar un cerc îngust de învinuiți, ce ocupau cele mai înalte posturi de comandă și administrative. Sentințele pronunțate au fost, avînd în vedere conținutul și caracterul crimelor săvîrșite de ei, neadecvate, foarte indulgente, executarea deciziilor judecătorești în majoritatea cazurilor se încheia înainte de termen. Au fost pedepsiți doar unii criminali-executanți. Posibilitatea de a denazifica țara, de a elibera societatea românească de influența ideologiei naziste în procesul judecării criminalilor de război, forțele de stînga din România a folosit-o doar parțial. Conducerea sovietică era interesată ca în România să se ajungă la un larg consens politic și n-a exercitat presiunile cuvenite în această problemă.
În zilele noastre pedepsirea criminalilor de război este cercetată de autorii români într-un context fals, străin problemei în cauză, cel al așa-zisei ”instaurări a totalitarismului în România( Din fericire,în ultimii 15-20 de ani mai mulți istorici români au efectuat un șir de studii serioase la tema crimelor de război săvîrșite de reprezentanții armatei și administrației române din anii 1941-1944. Ba mai mult, în anul 2011 tînărul cercetător ieșean Andrei Muraru a susținut teza de doctor în istorie la tema pedepsirii criminalilor de război: Procesele criminalilor de război din Transnistria). Pînă la ora actuală a fost publicată numai o foarte mică parte a materialelor reflectînd procesele de judecată din anii 1945-1950, ceea ce contribuie la reabilitarea politică a criminalilor de război români, deci a scopurilor dictaturii lui Antonescu, a metodelor prin care ea năzuia să obțină aceste scopuri. Societatea românească nu știe și nici nu vrea să știe despre crimele săvîrșite de guvernul lui I. Antonescu, de armata,poliția, de jandarmeria și de poliția politică românească în teritoriile ocupate ale Uniunii RSS. Dar în Republica Moldova, în Ucraina, Federația Rusă aceste crime nu sînt uitate.

Anunțuri

5 gânduri despre „AU FOST OARE PEDEPSIȚI CRIMINALII DE RĂZBOI ROMÂNI? PARTEA II

  1. „AU FOST OARE PEDEPSIȚI CRIMINALII DE RĂZBOI ROMÂNI? ”

    Pai unde e concluzia? Printre randuri ? Ce vreti sa facem acum ? Ne punem cenusa in cap in secolul XIX ptr crimele de acum 60 de ani ? Da’ ptr. crimele lui Stefan cel mare o fi fost pedepsit careva moldovan?

    Unii au fost , unii nu au fost pedepsiti. Ce e cert ca poporul roman, din randul caruia s-au ridicat a fost pedepsit prin 50 de ani de comunism. Si urmarile se vad si azi.

    Similar: criminalii de razboi sovietici au fost pedepsiti sau nu ? rusii le recunosc sau nu ? dar din celelalte nationalitati : unguri, nemti, austrieci , americani ? Dar evreii (ca in hoardele de evrei ce au venit in moldova erau si criminali ) ? Dezgropam mortii ? Saracii sunt toti oale si ulcele …raspund il fata altcuiva acum .

    Noroc ca basarabenii de 500 de ani au fost intodeauna condusi de altii si nu pot fi invinuiti de nimeni 🙂 , pot doar sa isi dea cu parerea de cat de napastuiti au fost sub romani sau turci si cat de bine le-a fost sub rusi, si ce rau este acum in libertate, culmea, tot din cauza romanilor imperialisti.

    • Din păcate am avut și noi, moldovenii, criminalii noștri de război, colaboraționiștii noștri, care, cot la cot cu românii și nemții, au nimicit evrei și pe cei care au colaborat cu puterea sovetică. Știu că istoricul S. Nazaria s-a ocupat de această temă.
      Sper să găsesc cartea dumnealui în care tratează acest subiect, care mă interesează foarte mult.

  2. Criminalii de război sunt sovieticii, nu românii. Războiul împotriva drepturilor României asupra teritoriilor sale l-a declanşat URSS la 26 iunie ora 22.00 cînd i-a trimis un ultimatum României pe care a ameninţat-o cu război dacă în 48 de ore nu părăseşte Basarabia. Deci nu România a declanşat ostilităţile, ea numai le-a amînat, aşa cum şi URSS a amînat războiul contra Japoniei pentru a-i lua înapoi insulele Curile şi întregul Sahalin.
    Cei ce consideră altfel, nu sunt în toate apele. şi nu le mai funcţionează cortexul.
    Sigur, războiul l-a cîştigat cel mai puternic, dar asta nu înseamnă că are şi dreptate.

  3. Exista multi martori, batrini care mai sint in viata si pot sa ne povesteasca, eu am cunoscut un roman care a fost politai in timpul regimului fascist, el a mi-a spus ca crimele au existat, au fost comise omoriri in masa de persoane, crime care au fost efectuate de fascistii romani. Un lucru e jocul politic pentru paminturi si altul e omorirea in masa a persoanelor civile si nevinovate pentru faptul sa sint de o etnie sau de alta- asa ceva socialistii, comunistii sau rusii (cum vreai sa-i numesti tu) nu au facut. Deci nu poti sa pui pe aceeasi balanta pactul de aditionare de teritorii, aliante politice care poate sa nu-ti para in interesul populatiei, sau atasare teritoriilor fara votare, etc cu MOARTE, TORTURA de milioane de oameni nevinovati doar pentru faptul ca sint de alta etnie.FASCISMUL e o lacra a omenirei, si cine nu accepta acest fapt e la fel de vinovat care si acei care au executat aceasta crima.

  4. Voi chiar nu vreti as va bucurati ca franta Germania Italia regatul unit tarile Baltic ne adopts toti tiganii din Tara?CE nu a reusit antonescu si Hitler face UE.primesc ciorile cu bratele deschise.Au ajuns sa iubeasca rasa asta CEA mai spurcata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s