MOLDOVENII ȘI OCUPAȚIA ROMÂNEASCĂ (1941-1944). PARTEA II

Un mijloc de atragere a forței de muncă și de reducere a numărului populației era crearea regimului de foamete în ținuturile ocupate care aveau un surplus de hrană.
La 12 iunie ”conducătorul” a formulat drept sarcină principală a administrației românești strîngerea roadei și luarea ei de la țărani pentru nevoile României( ”Timpul”, 1941, 14 iulie). Însă viața economică mai licărea în pofida politicii ocupanților. Cu toate că majoritatea bărbaților au fost mobilizați în Armata Roșie, că o bună parte din populație s-a evacuat, în ciuda operațiunilor militare, țăranii în mare parte au strîns roada anului 1941. Produse alimentare trebuiau să ajungă nu numai pentru populație. Potrivit datelor administrației românești, în Basarabia era chiar un anumit surplus: 59,7 mii de tone de grîu, 8,5 mii de tone de secară, 22,6 mii de tone de orz, 146,3 mii de tone de păpușoi, 20,3 mii de tone de răsărită, 25,8 mii de tone de cartofi( ANRM [Arhiva Națională a Republicii Moldova]. F. 1577. Inv. 4. D. 51. Fila 14). ”În majoritatea lor, – afirma șeful biroului siguranței din județul Soroca, – țăranii au destule grăunțe, produse și bani”( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4234. Fila 273).

Dar pe direcțiile princiale de înaintare a armatelor germane și românești populația a fost jefuită pînă la piele încă din timpul desfășurării operațiunilor de război. ”Oștirile germane și române, – constata în primul său raport șeful poliției orașullui Ungheni, – au luat tot ce au găsit în Ungheni, toată populația a tras foame, unii n-au mîncat cîte vreo 3-4 zile”( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 13). ”Pîne nu-i”, – a raportat la două săptămîni după ocuparea Chișinăului chestorul orașului( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 78). ”Timp de 3-4 zile, cît m-am aflat în oraș, – raporta agentul siguranței despre situația din Bender, – n-am văzut nicăieri pîne”. Carnea, slănina, mălaiul și alte produse alimentare au dispărut din vînzare( ANRM. F. 1354. Inv. 1. D. 464. Fila 6a). ”S-a abuzat de rechiziționări, – recunoștea în septembrie 1941 comisia specială a guvernului român, – mai ales pe direcțiile mișcării armatelor”. Nici un fel de produse nu mai rămăseseră pe piața din Tiraspol. ”Din punct de vedere economic, – considera comisia, – situația este extrem de grea( Левит И. Э. „Участие фашистской Румынии в агрессии против СССР. Истоки, планы, реализация ( 1.IX 1939 -19.XI 1942). Кишинёв. Штиинца. 1981. C. 289).

Dar autoritățile de ocupație își vedeau sarcina în aprovizionare cu produse alimentare a armatei, nu a populației. La 30 iulie C. Voiculescu a emis ordinul de blocare a cerealelor destinate pentru armată, adică a interzis comercializarea grăunțoaselor. La 28 august a urmat ordinul care interzicea vinderea și sacrificarea vitelor( ANRM. F. 1354. Inv. 1. D. 282. Fila 28; “Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза. 1941—1945 гг. Сборник документов и материалов в 2-х томах”. Кишинёв: Штиинца, 1975. T. 2. C. 565). Comercializarea legală a principalelor produse alimentare a fost subminată și de introducerea prețurilor maxime, peste limita cărora ele nu puteau fi vîndute. La 7 august primarul Chișinăului A. Dobjanski a anunțat următoarele prețuri – limită: pentru un litru de lapte – 10 lei, pentru un kilogram de unt – 180 de lei; pentru un litru de oloi – 56,5 de lei, pentru un litru de smîntînă – 50 de lei, pentru un kilogram de zahăr – 43 de lei( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4234. Fila 275). Aceste prețuri erau de trei ori mai mici decît cele de piață. Autoritățile i-au lipsit pe țărani de orice stimul de a produce cantitățăi mari de produse alimentare, de a scoate în piață surplusul de alimente. Întroducerea prețurilor fixe a povocat dispariția din comerț a majorității produselor de hrană și creșterea nemaivăzută a speculației( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4237. Fila 495).

În scopul revărsării produselor de hrană în România pe Prut au fost stabilite taxe vamale foarte mici – de numai 2%( ANRM. F. 1917. Inv. 1. D. 100. Fila 151 verso). Fără nici un fel de taxe vamale se cărau în România averile (”captură de război”) jefuite în ”Transnistria”. Dat fiind că în România prețurile la produsele de hrană erau cu 50% mai mari decît în Moldova ocupată, aducerea grîului din guvernămînt era o afacere foarte rentabilă. Totodată, aducerea mărfurilor industriale era impusă unor taxe mari. În aprilie 1942, cînd guvernatorul Basarabiei, însărcinat să restabilească industria, a cerut micșorarea taxelor cu 50%, șeful CBBT [Cabinetul militar-civil pentru administrarea Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei] i-a comunicat că guvernul refuză să examineze astfel de probleme( ANRM. F. 706. Inv. 1. D. 799. Fila 132, 141).

Conducătorul”, sub amenințarea cu pedeapsa capitală, a cerut ca populația să predea toate obiectele ”provenite din încăperi obștești sau private”( ANRM. F. 1590. Inv. 1. D. 1. Fila 1). Ordinul a dat frîu liber poliției pentru jefuirea populației. Erau organizate percheziții colective, luînd de la populație nu numai produsele date locuitorilor de către autoritățile sovietice din magazine și depozite înainte de retragerea Armatei Roșii – conserve, zahăr, crupe, macaroane, bomboane, dar și haine, lenjerie, covoare, veselă, obiecte personale – tot ce avea careva valoare( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 31).

Pentru a asigura folosirea deplină a mijloacelor economice și a resurselor umane din regiunile ocupate, regimul I. Antonescu trebuia să asigure aprovizionarea muncitorilor și funcționarilor cu produse alimentare. În decembrie 1941 în ”Transnistria”, iar în iunie și în Basarabia a fost introdus sistemul de cartele. Însă aprovizionarea pe cartele cuprindea doar jumătate din populația orașelor Chișinău, Bălți și Bender; în celelalte orașe au primit cartele circa 10% din locuitori. Norma de pîne era foarte mică. În ”Transnistria” echivala cu 200 de grame de cereale pe zi; în Basarabia promiteau cîte 300 de grame, în realitate dădeau cîte 100-200 de grame. Grîul în componența pînii coapte era înlocuit cu orz, păpușoi, cartofi. Trei zile pe săptămînă în loc de pîne vindeau mămăligă. Deseori zile în șir cartelele nu erau achitate cu roduse. Pentru funcționari coceau pîne de calitate mai bună( Шорников П. М. „Цена войны. Кризис системы здравоохранения и демографические потери Молдавии в период Великой Отечественной войны”. Кишинёв. 1994. С. 50-52).

În urma distrugerii fabricilor de ulei, a dispărut din comerț uleiul. Dar în Moldova se mai păstraseră încă uleinițe țărănești. Ciocnindu-se de faptul că nu ajungea transport pentru a duce răsărita în România, autoritățile au luat măsuri pentru a pune în funcțiune fabricile de ulei. Către toamna 1942 posibilitățile de exploatare a ramurii de extracție a uleiului au fost restabilite doar în volum de 48%( ANRM. F. 706. Inv. 1.D. 520. Fila 5 verso ). Însă din cauze despre care va fi vorba mai jos, fabricarea uleiului n-a depășit cota de 24% din volumul produs pînă la război. Cea mai mare parte a producției era livrată pentru aprovizionarea armatelor germane și române sau pentru necesitățile populației civile din România. În Moldova se comercializa doar 6% din uleiul produs. Potrivit estimărilor autorităților de ocupație, în 1942-1943 la Chișinău necesitatea pentru populație a grăsimilor vegetale se acoperea în volum de 40-50%, în centrele județene – în volum de 10-20% și numai la Bălți situația era mai bună( ANRM. F. 706. Inv. 1.D. 542. Fila 42, 133, 288, 336; Шорников П. М. „Промышленность и рабочий класс Молдавской СССР в годы Великой Отечественной войны. Кишинёв. 1984. С. 45). La sate, în genere, uleiul nu se vindea.

Foametea, care s-a făcut simțită de acum din primele zile ale ocupației, a cuprins întreaga populație. Jurnaliștii români, care l-au însoțit pe guvernator în vizita din ianuarie 1942 prin satele moldovenești din ”Transnistria” scriau că cei care s-au adunat să vadă ”stăpînul” erau atît de slăbiți, de parcă ieșiseră din pușcărie( Guvernămîntul Transnistriei. Cronica săptămînală. 1942. Nr. 3. P. 17). ”Noi murim de foame”, – scriau țăranii din județul Cahul autorităților, cerîndu-le să-i scutească de muncile silnice( ANRM. F. 1894. Inv. 1.D. 44. Fila 17). Muncitorii, raportau administratorii întreprinderilor, ”trăiesc în cea mai neagră sărăcie și, fiind istoviți, nu îndeplinesc normele stabilite”( ANRM. F. 2063. Inv. 1. D. 143. Fila 377). Mamele, care alăptează sugacii, în urma foamei, n-au lapte( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4672. Fila 8).

Ocupanții au distrus sistemul securității sanitare. De-a valma cu nodurile de transport și unitățile industriale, aviația germană și cea română au bombardat și spitalele. În urma bombardamentului aviației fasciste, la Chișinău au ars trei spitale, iar la Costiujeni (suburbie a Chișinăului) – trei clădiri ale spitalului de psihiatrie. Au fost distruse spitalele din Comrat, din centrul raional Rîșcani, din satele Vadul Rașcov (raionul Orhei) și din Mălăești (lîngă Tiraspol)( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232: Fila 360; F. 1577. Inv. 4. D. 1. Fila 32; F. 1026. Inv. 2. D. 41. Fila 37, 45). Pătrunzînd în orașele și satele Moldovei, oștirile dușmane jefuiau averea, inventarul și medicamentele spitalelor. Nu rareori au cărat și mobilierul. Tot așa au procedat la Rîbnița și Tiraspol unitățile sanitare române( ASRO. F. 2253. Inv. 1. D. 95. Fila 156).
Apoi, nu fără participarea poliției, au jefuit cîteva farmacii. În satele Speia, Crasnogorca, Tocmazeia, Sucleia, Blijnii Hutor, Teia, Ternovca, Mălăești, Parcani, Novoandreașevca și multe altele, la jefuirea spitalelor s-au întrecut unitățile române și cele germane( ASRO. F. 1026. Inv. 2. D. 41. Fila 5-45).

O parte din bejenari, ajunși de unitățile germane în Ucraina, au fost nevoiți să se întoarcă. Potrivit datelor Inspectoratului regional de poliție Chișinău, către 1943 numărul celor reveniți era de 67073 de oamnei( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4669. Fila 242). Dat fiind că mulți dintre bejenari, la întoarcere, au reușit să evite înregistrarea la poliție, numărul adevărat al acestora era mult mai mare. La început de 1942, cînd majoritatea celor porniți în evacuare s-au întors, iar luarea la evidență a populației luase sfîrșit, numărul locuitorilor Moldovei era de 2220 de mii de cetățeni, cu 500000 mai mic decît în ajunul războiului( Шорников П. М. „Цена войны. Кризис системы здравоохранения и демографические потери Молдавии в период Великой Отечественной войны. Кишинёв. 1994. С. 91-98).

Printre refugiați s-au aflat mulți specialiști apți de a susține condiții suportabile de existență a populație. În iulie 1941 s-au evacuat spre răsărit sau au fost înrolați în Armata Roșie 80% din medici și farmaciști, cea mai mare parte a personalului instituțiilor medicale, aproape toți inginerii, majoritatea tehnicienilor și a muncitorilor calificați. Toate ramurile economiei precum și ocrotirea sănătății, sistemul de învățămînt au fost lipsite de cea mai activă și profesional pregătită parte a colaboratorilor. Rezervă de specialiști necesari pentru restabilirea întreprinderilor industriale din teritoriile ocupate în România nu exista. Cu toate că printre persoanele, care au venit în toamna 1941 din România în Basarabia și Bucovina, se aflau 522 de oameni, care s-au declarat ingineri și încă vreo 240, care s-au numit întreprinzători-industriași, aceștia n-au dorit să lucreze în noile condiții și guvernămîntul Basarabiei s-a văzut nevoit să trimită invitații personale în Vechiul regat. Un anumit număr de ingineri și tehnicieni au fost depistați printre prizonierii de război, deținuții din lagărele de concentrare și gheto-uri. Pe aceștia însă i-au folosit la restabilirea întreprinderilor industriale, iar nu în gospodăria comunală. Ca urmare chiar la Chișinău, Tiraspol, Rîbnița, Bălți, Bender unde erau apeducte, aprovizionarea cu apă nu funcționa; apa potabilă se aducea cu sacaua. Nu funcționa canalizarea, chiar și funcționarii primăriei Chișinău se duceau afară printre ruinele caselor din apropiere distruse de bombe( Шорников П. М. „Цена войны. Кризис системы здравоохранения и демографические потери Молдавии в период Великой Отечественной войны. Кишинёв. 1994. С. 40).

Din cauza foametei de acum în 1941 a crescut brusc numărul celor afectați de boli sociale. În comparație cu anul 1940 numărul celor bolnavi de tuberculoză (formă deschisă) s-a dublat, al celor bolnavi de pelagră s-a triplat.Locuitorii, temîndu-se de sancțiuni împotriva membrilor familiilor, nu-i denunțau pe cei bolnavi. Cu toate acestea, către sfîrșitul anului 1941 în Basarabia au fost depistați 5790 bolnavi de tifos exantematic( Buletinul oficial al provinciei Basarabia. 1942. Nr. 7. P. 75). În anii 1942-1943 numărul celor afectați de boli sociale s-a menținut cam la același nivel. Ca urmare a distrugerii sistemului de securitate sanitară s-au răspîndit malaria, dizenteria, febra tifoidă, tifosul exantematic, scarlatina și alte boli periculoase și molipsitoare( Шорников П. М. „Цена войны. Кризис системы здравоохранения и демографические потери Молдавии в период Великой Отечественной войны”. Кишинёв. 1994. С. 54). În consecință, mortalitatea populației a depășit de 3-4 ori nivelul de pînă la război. În ciuda faptului că natalitatea era înaltă, aproape de maxima biologică, numărul populației decreștea. În urma foametei, epidemiilor, bolilor sociale și a torturilor, din momentul ocupației și pînă în mai 1943 au decedat circa 200000 de locuitori ai Moldovei, 7% din întreaga ei populație( Шорников П. М. „Цена войны. Кризис системы здравоохранения и демографические потери Молдавии в период Великой Отечественной войны. Кишинёв. 1994. С. 96-98, 114).

Reclame

4 gânduri despre „MOLDOVENII ȘI OCUPAȚIA ROMÂNEASCĂ (1941-1944). PARTEA II

    • Da, șterg; ”comentarii” isterice de felul ”basarabia pămînt românesc!” sau insulte la adresa mea sau a altora vor fi eliminate fără milă. Așa că nu te mai strădui… Neam de neamul meu a trăit în Moldova, și nu voi din România o să mă numiți pe mine ”ocupant”.
      Luați-vă toți de gît și duceți-vă pe blogul lui cersipamantromanesc și strigați acolo cît de tare puteți ”basarabia pămînt românesc” și ”suntem și punctum”, acolo precis nu veți fi moderați.

    • nu te supàra dar propaganda anticonstitutionalà trebuie eliminata ! in Constitutia Moldovei, Articolul 1 : (1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. chiamare la anexare este un akt de incàlcare a Constitutiei si se pedepseste in mod penal … asa cà fii atent la commentarii ,
      nu se stie cum se vor schimba timpulire… si apoi nepotii tài vor striga in gura mare „represiile Dodoniste” )))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s